Fond funciar. Decizia nr. 1680/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1680/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 26-11-2015 în dosarul nr. 1680/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 26 Noiembrie 2015
Președinte - L. H.
Judecător C. I.
Grefier D. M. B.
DECIZIE Nr. 1680/2015
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelanta C. JUDEȚEANĂ IAȘI DE F. F.,REPREZ.PRIN PREFECT și pe intimații I. GH. S., C. L. DE F. F. MIROSLOVEȘTI,REPREZ.DE PRIMAR, I. GH. N., I. GH. I. - DECEDAT, A. E., având ca obiect fond funciar, rectificare TP.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 12.11.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 19.11.2015 și apoi pentru astăzi, 26.11.2015, când:
TRIBUNALUL
Deliberand asupra apelului civil de fata, constata:
Prin sentinta civila nr. 403/3.02.2015 pronuntata de Judecatoria P. s-au dispus urmatoarele:
Admite in parte actiunea civila formulata de reclamantul I. Gh. S. in contradictoriu cu paratii C. Judeteana Iasi de F. F. si C. Locala de F. F. Miroslovesti.
Rectifica titlul de proprietate nr._ emis de C. Judeteana Iasi de F. F. la data de 24.07.1995 pe numele I. Gh. E., I. Gh. S., I. Gh. N., I. Gh. I., in sensul mentionarii corecte a amplasamentului suprafetei de 5600 mp teren ca avand urmatorul amplasament corect, astfel cum a fost identificat in raportul de expertiza intocmit in cauza de dl expert B. C.:
-3700 mp teren in intravilan extins . tarlaua 40, .;
-1900 mp teren in intravilan extins . tarlaua 40, ./99.
Obliga parata C. Locala Miroslovesti la plata catre reclamant a sumei de 2317 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut:
“Prin actiunea civila inregistrata la aceasta instanta sub nr._, reclamantul I. Gh. S. a solicitat, in contradictoriu cu paratii C. Judeteana Iasi de F. F. si C. Locala Miroslovesti de F. F., rectificarea titlului de proprietate nr._/24.07.1995.
In motivarea actiunii se arata ca, in fapt, reclamantul este mostenitor al defunctilor I. G. si I. V., de pe urma carora a fost emis titlul de proprietate nr._/24.07.1995. Prin Contractul de partaj voluntar autentificat sub nr. 291/1997, reclamantului i-a revenit in deplina proprietate suprafata de 1600 mp teren extravilan situat in tarlaua 24, . reclamantul ca, in urma masuratorilor cadastrale, s-a constatat ca numerele topocadastrale nu sunt cele corecte, motiv pentru care s-a promovat actiunea de fata.
In drept, se invoca dispozitiile Legii nr. 18/1991.
Prin intampinare, parata C. Locala Miroslovesti de F. F. invoca exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, motivat de faptul ca titlul in cauza a fost emis de C. Judeteana Iasi.
Pe fondul cauzei, parata arata ca este de acord cu rectificarea titlului de proprietate, daca in urma efectuarii unei expertize s-ar constata existenta unor neconcordante de amplasament.
Intampinare a formulat si parata C. Judeteana Iasi, invocand exceptia coparticiparii procesuale obligatorii, avand in vedere ca figureaza mai multe persoane inscrise in titlul de proprietate a carei rectificare se solicita.
Pe fondul cauzei, C. Judeteana Iasi de F. F. arata ca titlul de proprietate ce face obiectul litigiului a fost emis de parata C. judeteana de fond funciar Iasi, dar emiterea lor s-a facut pe baza documentatiei intocmite si inaintate de C. locala de fond funciar Miroslovesti.Comisiile locale sunt cele care stabilesc marimea si amplasamentul suprafetjei de teren, pentru care se reconstituie dreptul de proprietate sau care se atribuie potrivit legii, propune alte amplasamente intocmesc situatii definitive, potrivit competentelor ce le revin, privind persoanele fizice si juridice indreptatite sa li se atribuie teren, si pun in posesie, prin delimitare in teren, persoanele indreptatite sa primeasca terenul, completeaza fisele de punere in posesie a acestora, dupa validarea de catre comisia judeteana a propunerilor facute, si le inmaneaza titlurile de proprietate, potrivit competentelor ce le revin. C. judeteana de fond funciar emite titluri de proprietate pe baza documentatiilor inaintate de comisiile locale, care cuprind anexele de validare planurile parcelare, procesele verbale de punere in posesie si schitjele terenurilor.
Astfel, precizeaza parata C. Judeteana de F. F. Iasi, aceasta are atributii doar in ceea ce priveste stabilirea intinderii dreptului de proprietate si nu in ceea ce priveste stabilirea amplasamentului.Se solicita ca parata C. Judeteana Iasi sa nu fie obligata la plata cheltuielilor de judecata, nefiind in culpa cu privire la emiterea gresita a celor doua titluri de proprietate.
Prin formularea unei cereri modificatoare, reclamantul solicita introducerea in cauza si a numitilor I. Gh. N., I. Gh. I. si Apoputoaie E., instanta dispunand citarea acestora in calitate de parati. Astfel, exceptia invocata de parata C. Judeteana Iasi de F. F. a ramas fara obiect.
In cauza s-a procedat la administrarea probei cu inscrisuri, precum si cu expertiza tehnica topocadastrala, raportul de expertiza fiind intocmit si depus la dosarul cauzei de catre dl. expert B. C..
Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:
Cu prioritate, avand in vedere disp. art. 248 C., analizand exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de parata C. Locala Miroslovesti de F. F., instanta o constata ca fiind neintemeiata.
Procedura de reconstituire funciara are ca finalitate recunosterea dreptului de proprietate, fiind intocmit si emis in acest sens titlul de proprietate beneficiarului. Comisiile de fond funciar, ale caror activitati si competente sunt reglementate de dispozitiile funciare, au atributii specifice, in raport de stadiul reconstituirii. Astfel, comisiile locale au atributii in a intocmi documentatia ce va sta la baza emiterii titlului de propritetate, documentatie obtinuta in urma activitatii de verificare a indreptatirii persoanei la reconstituire, identificarea si stabilirea amplasamentului, intocmirea procesului verbal de punere in posesie. Intocmirea acestor operatiuni este absolut necesara in scopul emiterii ulterioare, de catre comisia judeteana, a titlului de proprietate. Astfel, activitatile ambelor comisii, locale si judetene, sunt in directa si necesara legatura cu emiterea titlului de proprietate, comisia judeteana neputand emite titlul in lipsa documentatiei intocmite si inaintate de comisia locala, aceasta din urma avand atributii exclusive in identificarea si stabilirea amplasamentului. Or, in situatia in care, printr-o actiune cum este cea de fata, in care se pune in discutie corectitudinea indicatorilor topocadastrali, figurarea in cauza a comisiei locale de fond funciar, in caliate de parata, apare nu doar ca fiind necesara, ci chiar obligatorie.
F. de aceste considerente, instanta va respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a comisiei locale.
Cat priveste fondul cauzei, din administrarea probelor, respectiv efectuarea expertizei topocadastrale, rezulta ca sustinerile reclamantului sunt intemeiate.
Astfel, in urma identificarilor efectuate de catre expert s-a concluzionat ca suprafata totala de 5600 mp teren inscris in titlul de proprietate in tarlaua 24, . afla in realitate situat in tarlaua 40, . ( 3700 mp) si tarlaua 69, ./99 (1900 mp).
Urmare a identificarilor efectuate de catre expertul desemnat in cauza, reclamantul a formulat obiectiuni, in sensul identificarii suprafetei de 1600 mp teren, care, urmare a incheierii partajului voluntar, a revenit in proprietatea acestuia.
Insa, instanta are in vedere ca obiectul cauzei priveste rectificarea titlului de proprietate, care se realizeaza in raport de suprafetele ce au facut obiectul reconstituirii, respectiv de amplasamentele astfel cum au fost avute in vedere la punerea in posesie si inscrise in titlul de proprietate.
In cauza de fata, instanta apreciaza ca stabilirea amplasamentului corect trebuie apreciata in raport de intreaga suprafata de teren de 5600 mp, eventualitatea divizarii acestei suprafete in mai multe trupuri de teren fiind datorata configuratiilor parcelare, de care trebuie tinuta seama.
Astfel, in cauza s-a constatat ca suprafata de 5600 mp teren inscrisa in titlu este formata din doua trupuri, de 3700 respectiv 1900 mp teren, urmand astfel sa fie rectificat titlul cu mentionarea acestora si a amplasamentelor lor. Insa, identificarea, delimitarea separata si a suprafetei de 1600 mp, pe care reclamantul o detine in baza partajului voluntar, excede cauzei de fata. Actiunea in rectificarea titlului de proprietate, datorita naturii sale juridice specifice, nu se poate tranforma . care sa se individualizeze suprafetele de teren pe care copartasii au inteles sa si le atribuie prin buna intelegere.
Astfel, instanta va dispune rectificarea titlului de proprietate nr._ emis de C. Judeteana Iasi de F. F. la data de 24.07.1995 pe numele I. Gh. E., I. Gh. S., I. Gh. N., I. Gh. I., in sensul mentionarii corecte a amplasamentului suprafetei de 5600 mp teren ca avand urmatorul amplasament corect, astfel cum a fost identificat in raportul de expertiza intocmit in cauza de dl expert B. C.( 3700 mp teren in intravilan extins . tarlaua 40, . si 1900 mp teren in intravilan extins . tarlaua 40, ./99).
F. de cererea de acordare a cheltuielilor de judecata, apreciindu-se ca aparatine paratei C. Locala Miroslovesti culpa procesuala”
Impotriva acestei hotarari a declarat apel parata C. Judeteana iasi pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, aratand ca în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea formulată și a dispus rectificarea titlului de proprietate, fara a se pronunta in contradictoriu cu I. Gh. N., I. Gh. I. si Apoputoaie E., desi acestia au fost introdusi in cauza in calitate de parati printr-o cerere modificatoare formulata de reclamantul I. S..
Arata ca potrivit art.59 ind.1 din Legea nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, introdus prin Legea nr.219/19.11.2012 "(1) îndreptarea erorilor materiale înscrise în titlurile de proprietate care sunt produse din cauza erorilor de scriere șe efectuează de oficiul de cadastru si publicitate imobiliară.
(2)Rectificarea titlurilor de proprietate se poate face de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară, în temeiul hotărârii comisiei județene.
(3)Procedura de îndreptare a erorilor materiale si de rectificare a titlurilor de proprietate va fi aprobată prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară".
Prin Ordinul nr.700/2014 al Directorului General al Agenției Naționale de Cadastru si Publicitate Imobiliară publicat în Monitorul Oficial nr.571bis/31.07. 2014, a fost aprobată procedura de îndreptare a erorilor materiale si de rectificare a titlurilor de proprietate.
După apariția acestui ordin cu caracter normativ, C. Județeană de F. F. Iași a adoptat Hotărârea nr.285/19.09.2014 (anexată, în copie) prin care este descrisă pe larg procedura îndreptării acestor erori materiale și de rectificare a titlurilor de proprietate.
Astfel, potrivit Hotărârii nr.285/2014 a Comisiei Județene de F. F. Iași, în cazul unor erori materiale strecurate în titlurile de proprietate cu privire la amplasament, cu excepția cazurilor în care se schimbă amplasamentul fizic de la punerea în posesie inițială, persoana interesată se adresează cu o cerere comisiei locale de fond funciar care va întocmi dosarul cuprinzând documentația necesară rectificării titlului de proprietate si îl va depune la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliară Iasi. Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliară Iasi va efectua verificările necesare si, în situația soluționării favorabile a dosarului, va aviza si va trimite Comisiei Județene de F. F. Iasi dosarul în vederea adoptării hotărârii, potrivit art.591 din Legea nr.18/1991, republicată, cu modificările si completările ulterioare si art.235 alin.f3") din Ordinul nr.700/2014 al Directorului General al A.N.C.P.I. în baza hotărârii Comisiei Județene de F. F. Iasi, Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliară Iasi va proceda la modificarea/corectarea efectivă a titlului de proprietate. Titlul de proprietate modificat/corectat va fi ridicat, sub semnătură, de către un reprezentant al comisiei locale, desemnat în acest sens, în vederea înmânării acestuia persoanelor îndrepătite sau împuterniciților acestora.
Precizeaza apelanta că procedura vizând modificarea titlurilor de proprietate descrisă în Hotărârea nr.285/19.09.2014 a Comisiei Județene de F. F. Iași și care nu implică intervenția instanței de judecată, ci doar a comisiilor locale si județene de fond funciar si a oficiului de cadastru si publicitate imobiliară, are drept scop, pe de o parte, degrevarea instanțelor de judecată de această categorie de litigii și, pe de altă parte, evitarea costurilor inerente soluționării lor.
Prin urmare, având în vedere prevederile art.59 ind.1 din Legea nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, întrucât din raportul de expertiză întocmit în cauză rezultă că nu se modifică amplasamentul actual al terenului înscris în titlul de proprietate, ci doar se corectează unele erori de scriere a amplasamentelor, competenta de rectificare a acestor titluri nu aparține instanței de judecată, ci Oficiului de Cadastru și Publicitrate Imobiliară Iași.
Nu s-au administrat probe noi in apel.
Examinand actele si lucrarile dosarului, prin prisma motivelor de apel invocate si a dispozitiilor legale aplicabile cauzei, tribunalul constata ca apelul este intemeiat.
Cererea de rectificare a titlului de proprietate a fost motivata de faptul gresitei indicari a identificatorilor cadastrali ai terenului in suprafata de 1600 mp.
Potrivit disp. art.I pct 11 din Legea nr.219/2012 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 81/2011 privind trecerea Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara din subordinea Ministerului Administratiei si Internelor in subordinea Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, precum si pentru modificarea unor acte normative: ”După articolul 9 se introduc două noi articole, articolele 9^1 și 9^2, cu următorul cuprins:…
…9^2. - Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:…
… 2. După articolul 59 se introduce un nou articol, articolul 59^1, cu următorul cuprins:
«Art. 59^1. - (1) Îndreptarea erorilor materiale înscrise în titlurile de proprietate care sunt produse din cauza erorilor de scriere se efectuează de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară.
(2) Rectificarea titlurilor de proprietate se poate face de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară, în temeiul hotărârii comisiei județene.
(3) Procedura de îndreptare a erorilor materiale și de rectificare a titlurilor de proprietate va fi aprobată prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.»"
In condițiile art. 59 ind.1 din Legea 18/1991 rectificarea titlurilor de proprietate se poate face de către oficiul de cadastru și publicitate imobiliară în temeiul hotărârii comisiei județene.
Având in vedere textul art. 59 ind.1 din Legea 18/1991, rectificarea erorilor materiale datorate erorilor de scriere sunt de competența Oficiului de Cadastru și publicitate imobiliară, în temeiul hotărârii comisiei județene.
Corectarea altor erori decât a celor de scriere sunt de competența instanței de judecată, in absența unei reglementări speciale.
Dacă alin. 1 din art. 59 ind.1 din Legea 18/1991 nu face nicio distincție in privința erorilor de scriere înseamnă că acestea pot viza orice element din cuprinsul titlului de proprietate, inclusiv cele ce țin de identificarea topocadastrală a terenului.
Față de aceste dispoziții legale, Tribunalul constata necompetența generala a instanțelor judecatoresti in solutionarea actiunilor avand ca obiect rectificare titlu de proprietate.
Stabilirea de către legiuitor a regulilor de competență în acest mod nu este de natură să îngrădească liberul acces la justiție al persoanelor nemulțumite de modul de soluționare a cererilor în rectificare, acestea având posibilitatea formulării plângerii reglementate de art. 53 din Legea nr.18/1991, republicată, cu modificări și completări, în vederea exercitării controlului jurisdicțional de către instanță.
In considerarea celor mai sus aratate si in baza art. 480 C.p.civ., tribunalul va admite apelul si va schimba sentinta apelata in sensul retinerii necompetentei generale a instantelor judecatoresti si al respingerii actiunii ca inadmisibila.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de pârâta C. Judeteana Iasi pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor împotriva sentintei civile nr. 403/3.02.2015 pronuntata de Judecatoria P., sentinta pe care o schimba in tot, în sensul că:
Admite exceptia necompetentei generale a instantelor judecatoresti.
Respinge ca inadmisibila actiunea promovata de reclamantul I. Gh. S. împotriva pârâților C. Judeteana Iasi pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor, C. Locala Miroslovești de F. F., I. Gh. N., I.. Gh. I., A. E..
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica azi, 26.11.2015.
Președinte, L. H. | Judecător, C. I. | |
Grefier, D. M. B. |
Red./tehnored.C.I.
7 ex./ 27.12.2015
Judecător fond: N.-E. P.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1432/2015. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 1679/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|








