Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 1681/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1681/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 26-11-2015 în dosarul nr. 1681/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 26 Noiembrie 2015
Președinte - L. H.
Judecător C. I.
Grefier D. M. B.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1681/2015
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelanta G. V. și pe intimatul . CONSTRUCȚII M. SRL IAȘI - P. REPREZENTANT LEGAL C. M. B. și P. LICHIDATOR JUDICIAR ARGEȘ INSOLV SPRL, având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic .
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 12.11.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 19.11.2015 și apoi pentru astăzi, 26.11.2015, când:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
P. sentința civilă nr. 7104 din 26.05.2015 a Judecătoriei Iași, s-a respins acțiunea exercitată de reclamanta G. V. în contradictoriu cu . Construcții M. SRL Iași.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
„P. cererea înregistrata pe rolul acestei instante la data de 27.03.2014, sub nr._, așa cum a fost ea precizata, reclamanta G. V. a chemat in judecata pe parata . CONSTRUCȚII M. SRL - P. LICHIDATOR JUDICIAR SCP ARGEȘ INSOLV SPRL, solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna pronuntarea unei hotărâri care să tina loc de act de vânzare cumpărare cu privire la apartamentul situat in Iasi, .. 18, . baza contractului de vânzare cumpărare nr. 64/21.02.2008, fara obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecata .
In motivarea cererii, așa cum a fost ea precizata, reclamanta a aratat ca, in fapt, la data de 21.02.2008 a incheiat cu parata contractul de vânzare cumpărare sub semnătura privata prin care i s-a vândut apartamentul situat in Iasi, .. 18, ., .. Reclamanta a arătat ca nu detine act de vânzare cumpărare in forma autentică, ci doar in forma prezentata, forma care nu este legală.
Cererea nu a fost motivata în drept.
Reclamantei i s-a acordat ajutor public judiciar, conform incheierii de sedinta publica pronuntata la data de 06.10.2014 ( fila 67 ds).
In dovedirea cererii, reclamanta au depus la dosarul cauzei, in copie, inscrisurile de care a inteles să se foloseasca in judecarea cauzei.
Parata, desi a fost legal citata, nu a formulat intampinare si nici nu s-a prezentat in instanta, prin reprezentant legal, pentru a propune vreo proba in aparare.
Instanta, in temeiul art. 254 si urm C.p.civ., apreciind pertinente, concludente si utile cauzei a incuviintat reclamantei proba cu inscrisuri .
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta constata ca cererea este neintemeiata avand in vedere urmatoarele considerente:
„P. cererea înregistrata pe rolul acestei instante la data de 27.03.2014, sub nr._, așa cum a fost ea precizata, reclamanta G. V. a chemat in judecata pe parata . CONSTRUCȚII M. SRL - P. LICHIDATOR JUDICIAR SCP ARGEȘ INSOLV SPRL, solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna pronuntarea unei hotărâri care să tina loc de act de vânzare cumpărare cu privire la apartamentul situat in Iasi, .. 18, ., ., achizitionat in baza contractului de vânzare cumpărare nr. 64/21.02.2008, pentru considerentele expuse anterior.
Din inscrisurile depuse la dosarul cauzei instanta retine ca intre părti s-a incheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 64/21.02.2008 cu privire la vânzarea de către pârât, respectiv cumpărarea de către reclamant a apartamentului situat in Iasi, .. 18, . integral de către reclamantă si care a si fost predat acesteia, potrivit procesului verbal de predare primire nr. 64/21.02.2008 .
In ceea ce privește solicitarea reclamantei din actiune cu privire la pronuntarea unei hotărâri care să tina loc de act de vânzare cumpărare, instanta constata ca partile nu au convenit in acest sens, neexistând nici o clauza contractuala in contractul de vanzare cumparare cu plata integrala din 21.02.2008, depuse de altfel la dosar la fila 6 ds, care sa oblige parata la perfectarea actului in forma autentica .
Pe de alta parte instanta retine ca pentru validitatea acestui contract, avand ca obiect o locuinta, legea nu prevedea, la data incheierii acestuia, ca si conditie de valabilitate forma autentica, fiind suficienta incheierea acordului de vointa sub forma unui inscris sub semnatura privata .
Instanța mai reține că prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 210 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 835 din 11 decembrie 2008, a fost introdus un nou articol, 101, care prevede: ” Locuințele și unitățile individuale pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute. Dovada dreptului de proprietate și a celorlalte drepturi reale asupra unei unități de locuit se face numai pe baza actelor de proprietate și a extrasului de carte funciară pentru informare. Or, contractul de vânzare cumpărare a fost incheiat la data de 21.02.2008, adica inainte de introducerea prevederii legale referitoare la incheierea contractului de vânzare in forma autentica.
Astfel, condițiile de validitate ale unui contract se analizează în funcție de regulile incidente la data încheierii contractului si, având in vedere ca la data încheierii contractului legea nu prevedea obligativitatea încheierii contractului in forma autentică, rezultă că vânzarea cumpărarea intervenită între părți este valabilă. P. urmare, convenția încheiată de reclamantă în anul 2008 nu reprezintă o promisiune de vânzare cumpărare, ci chiar o vânzare-cumpărare, ale cărei efecte s-au produs la data realizării acordului de voință.
F. de aceste imprejurari, raportat la considerentele de fapt si de drept expuse anterior, inclusiv raportat si la prev art 249 Cod proc civ, instanta apreciaza ca cererea este neintemeiata, urmand sa o respinga in consecinta .”
***
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, pentru următoarele considerente:
A precizat reclamanta că dorește . imobilul situat în Iași, .. 18, ., ap.25, . amenințată de asociația de proprietari demolarea imobilului, este debranșată de energia electrică pentru că nu a putut încheia contract cu E ON Electrica. Cu toate acestea completul de judecată C28 a refuzat să îi soluționeze favorabil cererea, consideră că instanța nu avea competența de a judeca și a rezolvat procesul fără a se intra în cercetarea fondului.
A arătat apelanta că se folosește de înscrisurile depuse la dosar și copie de pe somația emisă de asociația de proprietari. În plus a formulat și o cerere de reexaminare însă și aceasta a fost fără o soluție favorabilă din partea instanței.
A solicitat apelanta refacerea sau completarea probelor administrate de prima instanță precum și administrarea altor probe dacă se vor considera necesare în soluționarea cauzei; a solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate, desființarea hotărârii și trimiterea la rejudecare întrucât nu avea competența de a judeca și instanța a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului.
Alăturat a depus înscrisuri.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Apelanta a formulat cerere de ajutor public judiciar, cerere ce a fost admisă la 12.11.2015 prin scutirea de la plata taxei de timbru.
Nu s-au invocat din oficiu motive de ordine publică.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința primei instanțe prin prisma motivelor de apel, dar și sub toate aspectele, tribunalul va reține că apelul declarat de către reclamanta G. V. este neîntemeiat, față de următoarele considerente:
Conform art. 479 din NCPC, instanța de apel verifică, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, motivele de ordine publică putând fi invocate din oficiu.
Primul motiv de apel invocat de apelantă se referă la necompetența primei instanțe, fără a se indica dacă este vorba de necompetența generală, materială sau teritorială a instanței. Acest motiv de apel ar putea fi primit atunci când fie se invocă direct în apel necompetența generală a instanțelor judecătorești, caz în care cererea se respinge ca inadmisibilă conform art. 132 al. 4 din NCPC, fie se invocă încălcarea competenței materiale sau teritoriale exclusive, cu condiția ca această excepție să fi fost invocată la prima instanță la primul termen de judecată. Tribunalul reține, pe de o parte, că raportat la obiectul cererii instanțele sunt competente să soluționeze cererea reclamantei, iar, pe de altă parte, încălcarea competenței materiale sau teritoriale nu a fost invocată la prima instanță, astfel că acest prim motiv de apel nu poate fi primit.
Din motivarea apelului se poate reține că apelanta s-a referit la faptul că cererea sa nu ar fi trebuit să fie soluționată de completul C28, completul care i-a anulat cererea. Astfel cererea a fost înregistrată inițial pe rolul completului C18, în mod corect fiind înaintată la C28, care anterior fusese învestit cu soluționarea aceleiași cereri, respectându-se dispozițiile art. 96 ind. 2 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, modificat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 878 din 20.08.2013, conform cărora „dacă se constată că pe rolul instanței există sau au existat cel puțin două cereri formulate de aceeași parte, având același obiect principal și aceeași cauză, toate cererile vor fi judecate de către primul complet învestit, dacă cererile nu au fost soluționate încă, precum și dacă primul complet învestit a luat act de renunțarea la judecarea cererii sau a anulat cererea ca netimbrată, ca nesemnată ori pentru neîndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de art. 194-197 din Cod de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare”. Chiar dacă s-a aplicat de către acest complet sancțiunea anulării, cererea de reexaminare fiind admisă, cauza a fost retrimisă completului inițial învestit, astfel cum dispune art. 200 al. 7 din NCPC.
Al doilea motiv de apel se referă la faptul că prima instanță nu ar fi cercetat fondul. Obiectul cererii îl constituie pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare pentru apartamentul situat în Iași, .. 18, ., . reținând, pe de o parte, că prin contractul de vânzare cumpărare din 21.02.2008 pârâta nu și-a asumat obligația de a perfecta actul în formă autentică, iar pe de altă parte, că forma autentică nu este necesară pentru validarea actului.
Tribunalul reține că prima instanță a analizat situația de fapt raportat la dispozițiile legale incidente în cauză și a pronunțat o soluție temeinică și legală, expunând în mod detaliat considerentele ce o susțin și pe care instanța de control judiciar și le însușește. Mai reține tribunalul că și în situația în care pârâta și-ar fi asumat încheierea în formă autentică a actului, era necesar ca aceasta să facă dovada dreptului său de proprietate, fie cu autorizație de construcție fie cu un alt act de proprietate, întrucât, spre deosebire de situația în care părțile ar fi încheiat actul benevol, instanța chemată să pronunțe hotărârea care să țină loc de act autentic trebuie să verifice clauzele esențiale ale contractului. Instanța este datorare în acest caz să verifice existența în patrimoniul pârâtei a dreptului transmis de aceasta, hotărârea urmând a se pronunța în baza legii, situația de fapt reținută bucurându-se de autoritate de lucru judecat.
Nu pot fi primite argumentele de ordin social invocate de apelantă întrucât acestea nu pot constitui motive de admitere a cererii, procesul civil desfășurându-se în conformitate cu dispozițiile legale, hotărârile pronunțându-se în baza legii.
Referitor la solicitarea apelantei privind administrarea sau readministrarea oricăror probe pentru soluționarea cauzei, tribunalul reține că potrivit art. 479 al. 2 și art. 478 al. 2 probele sunt propuse prin cererea de apel iar instanța de apel poate dispune refacerea sau completarea probelor doar în cazul în care consideră necesar pentru soluționarea cauzei. Apelanta a solicitat doar proba cu înscrisuri, acestea fiind depuse la dosar, din conținutul lor reieșind că apartamentul cumpărat de apelantă a fost construit fără autorizație de construire, aspect ce nu poate fi suplinit în prezenta cauză prin nici o probă.
Pentru considerentele expuse, raportat la dispozițiile art. 480 C.pr.civ., tribunalul va respinge apelul declarat de G. V. împotriva sentinței civile nr. 7104 pronunțate de Judecătoria Iași la 26.05.2015 în dosarul nr._ /2015, pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o va păstra.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de către G. V. împotriva sentinței civile nr. 7104 pronunțate de Judecătoria Iași la 26.05.2015 în dosarul nr._ /2015 pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.11.2015.
Președinte, L. H. | Judecător, C. I. | |
Grefier, D. M. B. |
Red./tehnored. L.H.
5 ex./ 8.01.2016
Judecător fond: I. Z.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1679/2015. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 1808/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|








