Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr. 1438/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1438/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 29-10-2015 în dosarul nr. 1438/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 29 Octombrie 2015
Președinte - C. D.
Judecător I. D.
Grefier D. C.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1438/2015
Pe rol se află judecarea apelului declarat de către apelantul C. F. M. declarat împotriva sentinței civile nr. 175/2015 pronunțată de către Judecătoria Hîrlău în contradictoriu cu intimații: U. A. T. ORAȘUL H. P. PRIMAR, intimat C. L. DE F. F. H. P. PRIMAR, având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului apelului au avut loc în ședința publică din data de 08.10.2015 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea mai întâi la data de 15.10.2015, apoi la data de 22.10.2015 și pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
P. sentința civilă nr. 175 din 25.02.2015 a Judecătoriei Hîrlău, s-a respins excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei C. L. de fond funciar H., invocată de pârâți, ca nefondată, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei C. L. de fond funciar H., invocată de pârâți, ca nefondată; de asemenea, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei UAT H., invocată de pârâți, ca nefondată
S-a respins cererea formulată de reclamantul C. F. – M. în contradictoriu cu pârâta C. L. de fond funciar H. – reprezentată prin Primar, cu privire la pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de schimb în baza procesului-verbal nr. 6287/01.08.2003, ca nefondată. S-a respins cererea formulată de reclamantul C. F. – M. în contradictoriu cu pârâta U. A. T. H. reprezentată prin Primar, cu privire la constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune pentru suprafața de 500 mp. situată în intravilan H. . a fost precizată, ca nefondată.
S-a respins cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
„Analizând cu prioritate excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Comisiei Locale de fond funciar H., invocată prin întâmpinare pe motiv că această instituție nu este proprietar de bunuri și nu are atribuții în ceea ce privește transferul de proprietate, instanța reține că, potrivit art. 56 alin. 1 C. pr. civ., „poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile” iar, conform alin. 2 al aceluiași articol, „pot sta în judecată asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii”.
Mai mult decât atât, potrivit art. 52 alin. 2 din Legea nr._ comisia județeană și cea locală au, în limitele competenței lor și prin derogare de la dispozițiile Codului de procedură civilă, calitate procesuală pasivă și, când este cazul, activă, fiind reprezentate legal prin prefect, respectiv primar sau, pe baza unui mandat convențional, de către unul dintre membri, nefiind obligatorie asistarea prin avocat.
Astfel, față de dispozițiile legale sus menționate, instanța va respinge excepția invocată, ca nefondată.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. L. de fond funciar H. instanța amintește că în baza art. 36 C. pr. civ. „calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.”
Or, în cauza de față, reclamantul solicită pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de schimb în contradictoriu cu pârâta C. L. de fond funciar H. tocmai având în vedere faptul că aceasta a emis procesul-verbal nr. 6287/01.08.2003 (f. 12 dosar).
Susținerile pârâtei în sensul că nu ar avea competența legală de a încheia asemenea acte este o problemă ce urmează a fi analizată odată cu fondul cauzei, context în care și această excepție apare ca nefondată și urmează a fi respinsă în consecință.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei UAT H. instanța are în vedere, pe de o parte, de asemenea dispozițiile art. 36 C. pr. civilă menționate mai sus cât și, pe de altă parte, faptul că așa cum rezultă din răspunsul la întâmpinare depus la f. 34 dosar, reclamantul a introdus în cauză această pârâtă pentru capătul subsidiar de cerere având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Astfel, referitor la acest capăt de cerere în mod evident pârâta U. A. T. H. are calitate procesuală pasivă, aspect subliniat constant în practica judiciară, iar pârâții nici nu contestă faptul că suprafața de teren avută în vedere de reclamant ar fi în proprietatea orașului H..
P. urmare, având în vedere că uzucapiunea este un mod de dobândire a proprietății cu privire la un lucru, prin posedarea neîntreruptă a acestui lucru în tot timpul fixat de lege, și reprezintă totodată o sanctiune indreptata impotriva adevaratului proprietar care s-a desesizat de bun si a stat in pasivitate, permitand ca acesta sa intre in posesia altei persoane, instanța va respinge și această excepție ca nefondată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
P. contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 919/31.07.2003 de BNP P. G. (f. 14) reclamantul a cumpărat de la Buzila Gh. E. suprafața de 3550 mp. teren situat în extravilan H., jud. Iași tarlaua 23 ./1 sau 636/13/2 (conform contractului de partaj voluntar).
Ulterior, la data de 01.08.2003, s-a întocmit procesul-verbal nr. 6287/01.08.2003 de către Primăria orașului H. - CLFF H. (depus în copie la f. 12 dosar) în care se menționează că, drept urmare a cererii reclamantului, s-a procedat la predarea, respectiv primirea de către acesta din urmă a suprafeței de 500 mp. situată în intravilan H. . Viilor în locul celor 3550 mp. situați în extravilan H., jud. Iași conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 919/31.07.2003. Se mai menționează că suprafața cedată de reclamant rămâne la dispoziția Comisiei Locale de fond funciar.
De asemenea, astfel cum rezultă din cuprinsul sent. civ. nr. 1103/17.10.2011 pronunțată de Judecătoria H. în ds. nr._ (f. 64), prin adresa nr. 6658/14.08.2003 emisă de Primăria Orașului H. i s-a adus la cunoștință reclamantului că, în conformitate cu procesul-verbal nr. 6287/01.08.2003 al CLFF H., începând cu data de 01.08.2003 i se retrage concesiunea pentru terenul situat în intravilan H. . Viilor pentru care fusese încheiat contractul de concesiune nr. 247/17.05.2002.
De asemenea, instanța amintește că pentru a putea pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de schimb (la data respectivă neintrând încă în vigoare Legea nr. 247/2005, dar aceleași principii rezultau din caracterul reciproc, interdependent si simultan al obligațiilor asumate de parți in cadrul contractelor sinalagmatice) se impun a fi îndeplinite, în mod cumulativ, două cerințe esențiale: 1 – încheierea unui antecontract cu respectarea tuturor cerințelor de valabilitate și 2 – existența în patrimoniul părților a bunurilor cu privire la care se dorește schimbul.
În ceea ce privește prima cerință, se impune subliniat faptul că deși convenția în discuție (proces-verbal) nu îndeplinește condiția ad validitatem a formei autentice, fiind nulă ca și contract de schimb pentru terenuri, poate valora totuși ca antecontract de schimb în baza principiului conversiunii actului juridic, în condițiile prevãzute de lege. Cu alte cuvinte, prin încheierea respectivului înscris sub semnătură privată nu s-au transferat și drepturile de proprietate dar se poate reține că ambele părți s-au obligat să încheie în viitor contractul.
Referitor, însă, la cea de-a doua cerință menționată mai sus, instanța are în vedere faptul că pârâta C. L. pentru aplicarea legii fondului funciar H. nu deținea și nu deține nici în prezent în proprietate suprafața de 500 mp. situată în intravilan H. . Viilor.
Astfel, conform art. 5 din HG nr. 1172/2001 (în vigoare în anul 2003 și preluate de HG 890/2005), Comisiile comunale, orasenesti sau municipale au urmatoarele atributii principale: a) preiau si analizeaza cererile depuse in conformitate cu prevederile legii, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, cu exceptia celor formulate de comune, orase sau municipii; b) verifica in mod riguros indeplinirea conditiilor prevazute la art. 9 alin. (4) si (5) din Legea nr. 18/1991, republicata, precum si la art. 6 din Legea nr. 1/2000, cu modificarile ulterioare, solicitand in acest scop toate relatiile si datele necesare; c) stabilesc marimea si amplasamentul suprafetei de teren pentru care se reconstituie dreptul de proprietate sau care se atribuie potrivit legii; d) completeaza, in urma verificarilor efectuate, anexele la prezentul regulament cu persoanele fizice si juridice indreptatite; e) primesc si transmit comisiei judetene contestatiile formulate de persoanele interesate; f) intocmesc situatii definitive, potrivit competentelor ce le revin, privind persoanele fizice si juridice indreptatite sa li se atribuie teren, cu suprafata si amplasamentele stabilite, conform planului de delimitare si parcelare intocmit; g) inainteaza si prezinta spre aprobare si validare comisiei judetene situatiile definitive, impreuna cu documentatia necesara, precum si divergentele produse si consemnate la nivelul acestor comisii; h) pun in posesie, prin delimitare in teren, persoanele indreptatite sa primeasca terenul, completeaza fisele de punere in posesie a acestora, dupa validarea de catre comisia judeteana a propunerilor facute, si le inmaneaza titlurile de proprietate, potrivit competentelor ce le revin; i) identifica terenurile atribuite ilegal si sesizeaza primarul, care inainteaza sub semnatura actiuni in constatarea nulitatii absolute pentru cazurile prevazute la art. III din Legea nr. 169/1997; j) exercita orice alte atributii ce le revin potrivit prevederilor legale si prezentului regulament”.
P. urmare, comisiile locale de fond funciar nu dețin în proprietate terenuri și nu pot încheia acte translative de proprietate cu privire la terenuri.
Mai mult decât atât, potrivit art. 36 alin. 5 din Legea nr. 215/2001, în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (2) lit. c), consiliul local este cel care „a) hotărăște darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a comunei, orașului sau municipiului, după caz, precum și a serviciilor publice de interes local, în condițiile legii” și „b) hotărăște vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate privată a comunei, orașului sau municipiului, după caz, în condițiile legii”.
De asemenea, mai reține instanța faptul că suprafața de 500 mp. situată în intravilan H. . Viilor a făcut parte din domeniul public al orașului H. până la data de 29.11.2007 când s-a aprobat prin HCL nr. 84/2007 trecerea în domeniul privat al comunei (nefiind contestat în prezenta cauză faptul că denumirea zonei s-a schimbat de-a lungul timpului din Valea Viilor în Dealul Viilor) și, deci, nici nu putea face obiectul unui antecontract de schimb.
Astfel, față de considerentele expuse anterior, instanța reține că nu apar ca îndeplinite toate condițiile esențiale prevăzute de lege pentru a se putea pronunța o hotărâre care să țină loc de contract autentic de schimb, motiv pentru care urmează a respinge cererea ca nefondată.
Cât privește capătul de cerere subsidiar prin care reclamantul a solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate pe calea uzucapiunii de scurtă durată instanța amintește că uzucapiunea este una dintre modalitățile de dobândire a dreptului de proprietate caracterizată prin posedarea neîntreruptă a unui lucru în tot timpul fixat de lege.
Conform art. 1890 cod civil (în vigoare la data începerii posesiei), toate acțiunile atât reale cât și personale, pe care legea nu le-a declarat imprescriptibile și pentru care n-a defipt un termen de prescripție, se vor prescrie prin treizeci de ani, fără ca cel ce invocă această prescripție să fie obligat a produce vreun titlu și fără să i se poată opune reaua credință.
De asemenea, potrivit art. 1895 C. civ., „cel ce câștigă cu bună-credință și printr-o justă cauză un nemișcător determinat va prescrie proprietatea aceluia prin zece ani, dacă adevăratul proprietar locuiește în circumscripția tribunalului județean unde se află nemișcătorul” iar, potrivit art. 1897 alin. 1 C. civ., „justa cauză este orice titlu translativ de proprietate precum vinderea, schimbul etc.” și „trebuie să fie totdeauna probată de cel ce invocă prescripția de 10 până la 20 ani” (potrivit art. 1899 alin. 1 C. civ.).
P. urmare, pentru a se putea invoca uzucapiunea de scurtă durată, trebuie întrunite cumulativ două cerințe speciale: 1) posesia să se întemeieze pe un just titlu și 2) posesia să fie de bună-credință.
Astfel, în cauza de față, reclamantul invocă drept just titlu procesul-verbal nr. 6287/01.08.2003 întocmit de către Primăria orașului H. - CLFF H. (depus în copie la f. 12 dosar).
Cu toate acestea, înscrisul menționat mai sus, chiar dacă nu provine de la adevăratul proprietar, nu valorează nici măcar ca antecontract de schimb (pentru motivele expuse mai sus). Or, potrivit art. 1897 alin. 2 C. civ., titlul nul (adică lovit de nulitate absolută) nu poate servi drept bază uzucapiunii de 10 până la 20 de ani. De asemenea, instanța reține că de vreme ce terenul făcea parte din domeniul public al orașului H. nulitatea are un caracter absolut și, pe cale de consecință, poate fi invocată oricând de persoana interesată (contrar susținerilor reclamantului).
Pe de altă parte, nici cerința bunei-credințe nu poate fi considerată ca îndeplinită de vreme ce prin adresa nr. 3923/14.03.2007 emisă de Consiliul Local al orașului H. (depusă în copie la f. 67 dosar) s-a adus la cunoștința reclamantului faptul că procedura de schimb teren nu s-a finalizat în mod concret în conformitate cu normele legale în vigoare, adresă semnată de acesta din urmă care chiar a menționat că dorește trecerea terenului în domeniul privat. Mai mult decât atât, chiar și instanța de judecată a adus la cunoștința reclamantului la data de 17.10.2011 faptul că schimbul despre care a făcut vorbire „nu s-a realizat în mod corespunzător”.
P. urmare, nefiind îndeplinite condițiile cerute de art. 1897 C. civ., declarația martorului Cireși V. D. în sensul că reclamantul a avut o posesie continuă din anul 2003 și până în prezent nu este de natură a conduce la dobândirea de către parte a dreptului de proprietate, mai ales în contextul în care din anul 2003 și până în anul 2007 bunul a făcut parte din domeniul public al orașului H. iar, conform art. 120 din Legea nr. 215/2001 „bunurile ce fac parte din domeniul public sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile”.
În acest context și având în vedere că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile uzucapiunii de scurtă durată stabilite de către legiuitor, instanța va respinge și această cerere ca nefondată.
Nu în ultimul rând, nefiind stabilită nicio culpă procesuală în sarcina pârâților, instanța va respinge cererea de obligare a acestora la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată”.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul C. F. – M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
După o reiterare a situației de fapt descrise la fond se arată faptul că sentința instanței de fond este neîntemeiată și nelegală pentru următoarele motive:
1.în mod greșit s-a reținut faptul că suprafața de 500 mp ar fi făcut parte din domeniu public (se arată faptul că din actele depuse la dosar reiese denumiri diferite ale zonei pe care se află terenul, respectiv atât „Dealul Viilor” cât și „Valea Viilor”, ceea ce creează confuzie, neputându-se determina dacă această suprafață face parte din cei 10.000 mp).
Pe de ală parte, în anul 2002, la momentul încheierii contractului de concesiune nr. 247 terenul nu putea aparține, cu certitudine, domeniului public, întrucât scopul contractului era acela de construire locuințe (se invocă art. 2 din contract). Apelantul mai arată faptul că, astfel cum reiese din Planul de situație depus la dosar, reiese faptul că alăturat parcelei de 500 mp, sunt alte parcele de teren cu construcții dar și unele cu mențiunea „proprietate particulară”. Se invocă aplicabilitatea art. 10 din lg. 50 din 1991 în vigoare în anul 2002 față de care doar terenurile aparținând domeniul privat al statului sau unităților administrativ teritoriale puteau și pot face obiectul unor astfel de contracte de concesiune în vederea construirii de locuințe; astfel este evident, arată apelantul, că în anul 2002 contractul nr. 247 nu s-ar fi putut încheia dacă terenul era în domeniul public.
Apelantul mai invocă existența dosarului nr._, față de care apelantul adresează următoarea întrebare (cu presupunerea că este adresată instanței): dacă apelantul nu mai deținea terenul ca urmare a concesiunii, cu ce titlu deținea, poseda și plătea impozitul pentru acest teren, dacă nu ca urmare a devenirii de proprietar asupra acestui teren?
2. acest motiv privește situația în care instanța nu poate pronunța o hotărâre de admitere cu privire la actul de schimb, fiind invocată îndeplinirea condițiilor pentru uzucapiunea de 10-20 de ani raportat la art. 1895 Cod civil.
Se arată că pârâtul UAT Orașul Hîrlău – proprietar al terenului de 500 mp – nu i-a tulburat niciodată posesia de care apelantul a beneficiat timp de 11 ani cu bună-credință (având reprezentarea că este proprietar), încasând impozitul pe care acesta l-a achitat. Sunt astfel aplicabile dispozițiile art. 1898 Cod civil 1864. Adresa reținută de instanța de fond (3923/14.03.2007) este ulterioară câștigării imobilului, respectiv 2003.
Mai arată apelantul faptul că în toate apărările făcute pârâții își invocă propria culpă la încheierea procesului verbal nr. 6287/1.08.2003, aspect ce face inutilă analizarea acestora; în acest sens se invocă art. 12 N. C.pr.civ. și art. 970 al.1 Vechiul Cod civil, Lg. 54 din 1998 – art. 12 al.1, lg. 247 din 2005 – art.5, al.2 Titlul X, art. 1073, 1075 și 1077 Cod civil 1864.
Se subliniază faptul că schimbul de terenuri a fost efectuat, fiecare parte intrând în stăpânirea terenului primit în schimb. Este evident, astfel, că actul de schimb și-a produs efectele pe deplin, potrivit voinței părților.
Pentru motivele expuse se solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței de fond, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În dovedire se solicită proba cu acte, interogatoriu, expertiză topografică și cu solicitarea către instanța de apel de a pune în vedere intimaților depunerea unor acte ce sunt enumerate.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 466 și urm. C.pr.civ.
A fost anexat contractul de concesiune.
Au fost formulate, la solicitarea instanței de apel, precizări cu privire la valoarea terenului, față de care s-a pus în vedere taxa de timbru datorată.
Apelul a fost declarat în termen, motivat, semnat, legal timbrat ulterior,conform dispoziției instanței de apel.
S-a formulat întâmpinare, în termen legal, intimata UAT a Orașului Hîrlău/C.L.F.F. Hîrlău, prin primar, solicitând respingerea apelului (s-au reiterat o . excepții cu privire la lipsa capacității procesuale de folosință a C.L.F.F.Hîrlău, lipsa calității procesuale pasive a UAT oraș Hîrlău. Au fost anexate o . acte, în copie.
Apelantul a formulat răspuns la întâmpinare (filele 52-57).
În apel s-a administrat proba cu acte (ce au fost depuse în copie) restul probelor solicitate fiind respinse.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința primei instanțe prin prisma motivelor de apel, dar și sub toate aspectele, tribunalul va reține că apelul declarat de către reclamantul C. F. – M. este neîntemeiat, față de următoarele considerente:
Obiectul dosarului de față este dat de cererea reclamantului C. F. - M. ce a chemat în judecată pe pârâții UAT H. prin Primar și C. L. de fond funciar H., prin Primar, solicitând pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de schimb pentru suprafața de 500 mp. situată în intravilanul orașului H., . Viilor, și terenul în suprafață de 3550 mp. situat în extravilan H., jud. Iași tarlaua 23 ./1 sau 636/13/2 și să se constate că a devenit proprietarul suprafeței de 500 mp. situată în intravilan H. . Viilor, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. P. precizările depuse ulterior reclamantul a arătat că în al doilea capăt de cerere a avut în vedere constatarea calității de proprietar ca urmare a împlinirii termenului de uzucapiune de scurtă durată.
Primul motiv de apel privește faptul că în mod greșit s-a reținut faptul că suprafața de 500 mp ar fi făcut parte din domeniu public, relevantă fiind și posibila confuzie existentă raportat la denumirile diferite ale zonei.
În ceea ce privește existența unor denumiri diferite instanța de apel subliniază poziția exprimată de reclamant, prin apărător la 11.02.2015 „Reclamantul, prin avocat S. M., nu contestă denumirile pe care le-a avut terenul de-a lungul timpului..”
Susținerile apelantei din motivarea apelului se axează în principal pe presupuneri.
Conform, art.1073 Codul Civil: „Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligației, si in caz contrar are dreptul la dezdăunare” ; art. 1077: „Nefiind îndeplinită obligația de a face, creditorul poate asemenea sa fie autorizat de a o aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului.”
Admisibilitatea unei acțiuni de validare a unui contract de schimb este condiționată de existența unui înscris din care să rezulte obligația menționată, obiectul acestuia precum și existența calității de proprietar ce trebuia să existe atât la momentul încheierii promisiunii cât și la momentul pronunțării hotărârii care ține loc de act de schimb (pentru valabilitatea unei asemenea convenții nu este necesar ca la acel moment promitenții să fie proprietari ai bunului oferit la schimb, promisiunea putându-se face sub condiție, respectiv dobândirea ulterioară a proprietății). În cauza de față ultima cerință nu este îndeplinită, motivat de faptul că terenul în suprafață de 500 mp este în domeniu public din anul 2007.
Astfel, promisiunea de schimb invocată este cuprinsă în actul intitulat „Proces verbal” încheiat la data de 1.08.2003 de C. L. de aplicare a fondului funciar. Astfel cum reiese din HG nr. 1354 din 2011 depusă la fila 75 fond și următoarele acte, până în anul 2007 – când s-a emis Hotărârea C.L. Hîrlău nr. 84 din 2007, terenul de 500 mp a făcut parte din domeniul public al statului, fiind incidente dispozițiile legii nr. 213 din 1998, actualizate. Astfel, „ART. 1: Dreptul de proprietate publica apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale, asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public. ART. 2 Statul sau unitatile administrativ-teritoriale exercita posesia, folosinta si dispozitia asupra bunurilor care alcatuiesc domeniul public, in limitele si in conditiile legii. ART. 3 (4) Domeniul public al comunelor, al oraselor si al municipiilor este alcatuit din bunurile prevazute la pct. III din anexa si din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotarare a consiliului local, daca nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public national ori judetean”.
Conform art. 11 al. 1 din același act normativ bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile si imprescriptibile, dupa cum urmeaza:
a) nu pot fi instrainate; ele pot fi date numai in administrare, concesionate sau inchiriate, in conditiile legii;
b) nu pot fi supuse executarii silite si asupra lor nu se pot constitui garantii reale;
c) nu pot fi dobandite de catre alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de buna-credinta asupra bunurilor mobile.
iar conform al.2 „(2) Actele juridice incheiate cu incalcarea prevederilor alin. (1) privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absoluta”.
Prevederea legiuitorului cuprinsă în art. 11 al. 1 al. a – menționat mai sus – raspunde și la afirmația apelantului conform căreia terenul de 500 mp nu se putea afla în domeniul public motivat de faptul că scopul contractului de concesiune era construirea de locuințe.
Reține tribunalul, alături de dispoziția menționată, faptul că nicăieri în cuprinsul contractului de concesiune nu se regăsește expres ideea construirii de locuințe, afirmația apelantului fiind o simplă presupunere; în contract se face trimitere la realizarea obiectivului de investiții prevăzute de planurile urbanistice zonale, având destinația prevăzută în certificatul de urbanism (act ce nu a fost depus) eliberat de Direcția de urbanism și amenajarea teritoriului și în condițiile din oferta ce a stat la baza adjudecării (act, de asemenea, nedepus). Or, posibilitatea concesionării terenului ce aparține domeniului public este prevăzută de dispoziția redată mai sus precum și de legea nr. 219 din 1998.
Raportat la aceste dispoziții și la natura juridică a terenului de 500 mp instanța de apel reține faptul că nu sunt îndeplinite condițiile ce trebuie întrunite cumulativ pentru a pronunța o astfel de hotărâre.
Corectă este și analizarea de către instanța de fond a posibilității deținerii terenului (la acel moment și chiar în prezent) de către comisia locală de fond funciar (semnatara procesului verbal cu titlu de promitent) raportat la HG 1172 din 2001, Lg. 18/1991, 1/2000 și a legii 215 din 2001 aplicabile în cauză în forma în vigoare la momentul semnării procesului verbal.
Referirea la dosarul nr. 1174 /239/2011 este dată doar de formularea unei întrebări ce nu corespunde noțiunii de motiv de apel. Oricum, sentința invocată nu are relevanță asupra speței de față, raportat la obiectul dedus judecății.
În ceea ce privește al doilea motiv de apel (capătul subsidiar de cerere privind uzucapiunea de scurtă durată) instanța de apel reține faptul că acesta este, de asemenea, nefondat, motivat de următoarele aspecte: uzucapiunea sau prescripția achizitivă de scurtă durată (10-20 de ani) este un mod de dobândire a dreptului de proprietate sau a altui drept real (dezmembrământ al dreptului de proprietate, de ex. servituți) prin posedarea neîntreruptă și cu bună-credință a unui bun în temeiul unui just titlu. Termenul este de 10 ani dacă adevăratul proprietar locuiește în circumpscripția tribunalului unde se află bunul imobil și de 20 de ani dacă locuiește în altă parte. De asemenea, termenul de 20 de ani se reduce când reclamantul face dovada că adevăratul proprietar a locuit o parte din timp în același județ (un an locuit în același județ echivalează cu doi ani locuiți în alt județ).
Prescripția achizitivă operează ca o sancțiune civilă pe care o suportă titularul dreptului de proprietate pentru pasivitatea sa, lăsând bunul în posesia altuia timp îndelungat. J. titlu, în cadrul uzucapiunii de scurtă durată, este orice act translativ de proprietate (vânzare, schimb, donație etc.) care provine de la o persoană diferită față de adevăratul proprietar, cu condiția ca titlul să nu fie nul absolut. Un titlu anulabil poate constitui just titlu conform legii. Reclamantul va face dovada justului titlu după regulile dreptului comun.
În ceea ce privește motivele pentru care apelantul apreciază ca fiind întemeiată această cerere tribunalul apreciază faptul că posesia neîntreruptă, buna credință, pretinsa culpă a pârâților nu echivalează cu cele două condiții necesar a fi îndeplinite, astfel cum au fost menționate cu claritate de către instanța de fond.
Justul titlu este definit de art. 1897 din Codul civil ca fiind orice act translativ de proprietate, care provine de la altcineva decât adevăratul proprietar. Un titlu nul - adică lovit de nulitate absolută - nu poate servi ca bază a uzucapiunii (art. 1897 alin. 2 din Codul civil). Astfel, raportat la aspectele analizate în cadrul primului motiv de apel tribunalul reține faptul că și acest motiv de apel este nefondat. În acest sens este și decizia nr. 3475 din 7 noiembrie 2014 pronunțată de Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție precum și Decizia nr. 765/2013 Dosar nr._/3/2010/a1 din 18 februarie 2013. Secția I civilă.
Excepțiile reiterate de intimați nu pot face analiza prezentului apel având în vedere faptul că aceștia nu au formulat apel cu privire la soluția de respingere a acestor excepții.
Pentru considerentele expuse, raportat la dispozițiile art. 480 C.pr.civ., tribunalul va respinge apelul declarat de intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași împotriva sentinței civile_ din 18.09.2013, pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o va păstra.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamantul C. F. M. împotriva sentinței civile 175/25.02.2015 pronunțată de Judecătoria Hîrlău, sentință pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 29.10.2015.
Președinte, C. D. | Judecător, I. D. | |
Grefier, D. C. |
RED/TEHNORED. – D.I./D.I.
5 EX – 01.12.2015
JUD. F. – O. R.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1436/2015. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 1396/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
