Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Decizia nr. 1825/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1825/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 17-12-2015 în dosarul nr. 1825/2015
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică de la 17 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE – Diuță T. A. M.
Judecător – M. M.
Grefier – M. Getuța
Decizia civilă Nr. 1825
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe apelanta C. N. DE A. SI D. N. D. ROMANIA S.A. - DIRECȚIA REGIONALA D. SI PODURI IASI,și pe intimat J. A., intimat B. E. J. ASOCIAȚI A. ȘI ASOCIAȚII, având ca obiect „contestație la executare „împotriva sentinței civile nr. 1800/19.08.2015 a Judecătoriei P..
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Primul termen de judecată. Apelul declarat în termen, motivat, semnat, legal timbrat.
Întrucât s-a solicitat judecata cauzei în lipsa părților conform dispozițiilor art.411 C., constată apelul în stare de judecată și rămâne în pronunțare
INSTANȚA
Asupra cererii de apel de față reține urmatoarele:
Prin sentința civilă nr. 1800/19.08.2015 a Judecătoriei P. s - a dispus în sensul că:
„Admite excepetia lipsei calitatii procesuale pasive a B. A. si Asociatii.
Respinge contestatia la executare formulata de contestator J. A. in contradictoriu cu intimatul B. A. si Asociatii, ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala.
Admite contestatia la executare formulata de contestator J. A., dom. in P., .. 12, ., ., jud. Iasi in contradictoriu cu intimata CNADR – Directia Regionala D. si Poduri Iasi, cu sediul in Iasi, . 19, jud. Iasi.
Constata prescrisa executarea silita ce are la baza titlul executoriu – Proces-verbal de contraventie ., nr._ intocmit la data de 31.01.2012 de CNADR – CESTRIN.
Anuleaza toate actele de executare silita intocmite in cadrul dosarului de executare nr. 352/A/2015 al B. Agheluta si Asociatii, inclusiv poprirea infiintata asupra veniturilor contestatoarei.
Obliga intimata CNADR – Directia Regionala D. si Poduri Iasi la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 93 lei.
Ia act ca prin incheierea de sedinta din 30 iunie 2015 s-a dispus suspendarea executarii silite pana la solutionarea definitiva a prezentei contestatii, fiind consemnata cautiunea in cuantum de 54 lei, conform Recipisei nr._/1 din 07.05.2015 a CEC Bank.”
Pentru a decide astfel prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:
„Prin actiunea civila inregistrata la aceasta instanta sub nr._, contestatoarea J. A. a formulat, in contradictoriu cu intimatii B. A. si Asociații si CNADR - Direcția Regionala D. si Poduri, contestatie la executare cu privire la executarea silita a titlului executoriu - procesul verbal ., nr._ din 31.01.2012. De asemenea, contestatoarea solicita suspendarea executarii silite pana la solutionarea contestatiei de fata.
In motivarea actiunii se arata ca, in fapt, la data de 27.04.2015 (data poștei) contestatoarei i-au fost communicate formele de executare silita din dosarul nr. 352/A/2015 aflat pe rolul Biroului E. Judecătorești Asociați A. si Asociații A. L.,D. Ș. Leonid si T. D. P., in temeiul titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 31.01.2012 prin care a fost obligata sa achite suma de 28 Euro reprezentând despăgubire pentru ca am savarsit fapta prevăzută de art. 8 alin. (3) nr. 15/2002 cu modificările si completările ulterioare.
Se invoca faptul ca înalta Curte de Casație si Justiție, prin decizia nr. 6 din 16.02.2015 a admis recursul in interesul legii formulat si s-a stabilit ca, in interpretarea si aplicarea dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesele verbale de sanctionare si sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din HG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a i de tecere pe rețeaua de drumuri naționale din Romania.
Procesul verbal nu contine o semnatura olografa, purtând doar o stampila a CESTRIM, motiv pentru care se impune constatarea nulitatii absolute a procesului verbal de contraventie.
Invoca contestatoarea prescriptia dreptului creditoarei de a cere executarea silita, aratandu-se ca de la data intocmirii procesului verbal de contraventie, 31.01.2012, si pana in prezent, contestatoarea nu a primit nicio instiintare de plata, nu a cunoscut existenta debitului si nici nu a fost notificata prin executor judecatoresc.
In continuare, contestatoarea face vorbire despre nerespectarea procedurii privitor la infiintarea popririi in baza titlului executoriu si a actelor de executare emise anterior infiintarii popririi.
In drept, se invoca prevederile art. 715 si urm. C. republicat.
Cererea a fost taxata corespunzator.
Prin intampinare, parata CNADR solicita respingerea contestatiei ca neintemeiata, aratand ca nu se pot invoca pe calea unei contestatii la executare aparari cu privire la situatia de fapt in raport cu care s-a incheiat procesul verbal de contraventie. Se arata ca petenta avea posibilitatea de a formula plângere contraventionala, astfel cum statueaza si dispozițiile art. 32 din OG nr. 2/2001.
Se arata ca procedura privind contestatia la executare este destinata sa inlature neregularitable comise cu prilejul urmaririi silite, iar instanta nu poate examina împrejurări care vizeaza fondul titlului executoriu, părțile avand posibilitatea cu prilejul formulării plangerii contravenționale sa invoce apararile de fond necesare. Intrucât legea pune la dispozita debitorului o cale de atac speciala, acesta nu mai poate sa utilizeze aparari de fond in cadrul contestației la executare.
Referitor la Decizia ICCJ nr. 6 la care contestatoarea face referire, se arata de catre intimata ca aceasta a fost pronuntata la 06.02.2015, cu mult ulterior intocmirii si comunicarii procesului verbal de contraventie in cauza, astfel ca efectele deciziei invocate nu pot retroactiva, nefiind incidenta in cauza de fata.
Prin incheierea de ședința din 30 iunie 2015 s-a dispus suspendarea executării silite pana la soluționarea definitiva a prezentei contestații, fiind consemnata cauțiunea in cuantum de 54 lei, conform Recipisei nr. 10922A5 1 din 07.05.2015 a CEC Bank.
D. oficiu, instanta a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a B. A. si Asociații.
F. de aceasta exceptie, a carei solutionare, potrivit disp. art. 248 C., este necesara prioritar fondului cauzei, instanta constata ca, raportat la dispozitiile art. ..., exceptia este intemeiata. Instanta are in vedere disp. art. 623 C. ce se refera la atributul executorului judecatoresc de a efectua executarea silita a oricarui titlu executoriu, precum si disp. art. 645 C., conform caruia parti in procedura de executare silita sunt creditorul si debitorul.
Apreciaza instanta ca executorul judecatoresc poate dobandi calitate procesuală pasivă în contestația la executare doar în situațiile în care acesta ar refuza începerea sau continuarea executării, ar omite sau ar îndeplini actele de executare în mod neregulat, ar interpreta greșit titlul executoriu, atribuind acestuia un alt înțeles, ajungând la diminuarea creanței, ar indisponibiliza un număr insuficient de bunuri ale debitorului, ar fixa termene de îndeplinire a actelor de procedură peste limitele maxime prevăzute de lege, situații în care, de regulă, promovarea contestației la executare se face de către creditor.
În toate celelalte situații biroul executorului judecătoresc nu dobândește calitate procesuală pasivă, această calitate aparținând persoanelor implicate în executare, dar hotărârea ce se va da îi va fi opozabilă executorului, chiar dacă nu a fost parte în proces.
F. de aceste considerente, instanta urmeaza sa admita exceptia lipsei calitatii procesuale pasive si sa respinga actiunea formulata in contradictoriu cu B..
Pe fondul cauzei, analizand inscrisurile depuse la dosarul cauzei, prin prisma dispozitiilor legale incidente, instanta retine urmatoarele:
Procesul verbal de contraventie . nr._ incheiat la data de 31.01.2012 a fost comunicat contestatoarei la data de 10.02.2012, astfel cum rezulta din procesul verbal de indeplinire a procedurii de comunicare depus la fila 46 dosar.
In cauza nu s-a facut in vreun fel dovada ca a procesul verbal de contraventie a fost contestat de catre contravenienta, prin urmare, actul constatator a devenit titlu executoriu la data de 27.02.2012, dupa trecerea termenului de 15 zile destinat exercitarii caii de atac.
Retine instanta ca cererea de executare se formuleaza de catre creditoarea CNADR la data de 20.04.2015 (fila 43 dosar).
Contestatoarea invoca exceptia prescriptiei executarii silite, aspect fata de care instanta apreicaza necesar ca, in prealabil, sa se lamureasca regimul juridic al creantei stabilite prin titlul executoriu.
Astfel, instanta are in vedere ca potrivit art. 39 alin.3 din OG 2/2001, executarea silita a amenzii aplicata prin procesul verbal de contraventie se face în condițiile prevăzute de dispozițiile legale privind executarea silită a creanțelor fiscale.
In cauza de fata, insa, trebuie observat ca executarea silita priveste tariful de utilizare a drumurilor publice, stabilit prin procesul verbal ca fiind de 28 euro, si nu o amenda aplicata ca sanctiune in baza OG 2/2001.
Prin urmare, instanta are in vedere prin Decizia nr. 993/2012 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (2) și (3) și art. 9 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România Curtea Constitutionala a stabilit ca tariful de utilizare a drumurilor publice instituit prin ordonanța criticată nu reprezintă o taxă, în sensul de obligație fiscală impusă unei anumite categorii de persoane și care se face venit la bugetul de stat sau la bugetele locale, deoarece, potrivit art. 12 alin. (1) din ordonanța criticată, sumele încasate în urma aplicării tarifelor de utilizare se constituie venit la dispoziția Companiei Naționale de Autostrăzi și D. Naționale din România - S.A. Totodată, aceste sume sunt utilizate - în exclusivitate - pentru finanțarea lucrărilor de construcție, modernizare, întreținere și reparație a drumurilor naționale, precum și pentru garantarea și rambursarea creditelor externe și interne contractate în acest scop, inclusiv pentru plăți în numele autorității publice contractante, ca urmare a obligațiilor asumate în cadrul contractelor de parteneriat public-privat în sectorul drumurilor naționale și autostrăzilor.
Prin urmare, in speta de fata, in calculul termenului de prescriptie a excutarii silite nu se au in vedere dispozitiile Codului de Procedura Fiscala ci cele ale art. 706 alin.1 C. republicat, respectiv se are in vedere un termen de 3 ani.
Comparand cele doua date, cea cand procesul verbal de contraventie a devenit titlu executoriu ( 27.02.2012) cu data formularii cererii de executare (20.04.2015) se constata ca termenul de 3 ani de prescriptie a executarii silite se implinise deja, respectiv la 27.02.2015.
Ca urmare a constatarii intervenirii prescriptiei executarii silite, toate actele de executare efectuate in cadrul dosarului de executare silita 352/A/2015 al B. Agheluta si Asociații, inclusiv poprirea infiintata asupra veniturilor contestatoarei, sunt nule.
Prin urmare, fiind de prisos analiza celorlalte aspecte invocate de contestatoare, instanta va admite contestația la executare formulata de contestatoarea J. A. si, va constata prescrisa executarea silita ce are la baza titlul executoriu - Proces-verbal de contravenție ., nr._ intocmit la data de 31.01.2012 de CNADR – CESTRIN, cu consecinta anularii tuturor actelor de executare silita intocmite in cadrul dosarului de executare nr. 352/A/2015 al B. Agheluta si Asociații, inclusiv poprirea infiintata asupra veniturilor contestatoarei.
F. de cele aratate, facand si aplicarea disp. art. 453 C., „
Împotriva acestei sentințe a declarat apel CNADNR SA prin Direcția Regională D. și Poduri Iași, criticând sentința pentru următoarele motive:
În mod eronat instanța a reținut excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită în condițiile în care contestatoarea a fost notificată în termenul de 3 ani în vederea achitării tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro în data de 23.10.2014, aceasta fiind trimisă prin poștă, invocând în drept disp. art. 2537 Noul Cod Civil.
De asemenea, greșit a fost obligată la plata taxei judiciare de timbru în condițiile în care aceasta este supusă restituirii conform disp. art. 45 alin 1 lit f din OUG 80/2013.
Solicită, în consecință, admiterea apelului.
Intimata J. A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului, arătând că presupusa notificare invocată prin motivele apelului nu întrerupe prescripția câtă vreme nu s-a făcut dovada că aceasta ar fi fost comunicată, cererea de executare silită fiind formulată la data de 20.04 2015, cheltuielile de judecată trebuind a fi suportate în temeiul disp. art. 451 și 453 NCPCiv.
În apel nu au fost administrate probe.
Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel invocate și raportat la dispozițiile legale incidente în cauză, Tribunalul constată că apelul este întemeiat, astfel că îl va admite, în limitele și pentru considerentele ce succed:
Critica referitoare la soluția dată de prima instanță excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită este neîntemeiată și va fi respinsă.
Apelanta a admis implicit prin motivele apelului că în speță termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a despăgubirii stabilite prin procesul-verbal de contravenție ., nr._ intocmit la data de 31.01.2012 de CNADR – CESTRIN este cel de 3 ani, susținând că acesta nu s-a împlinit întrucât a fost întrerupt la data de 23.20.2014 prin notificarea emisă de aceasta, care este de altfel atașată la dosar odată cu declarația de apel.
Potrivit dispozițiilor art. 1522 alin 1 Noul Cod Civil, Debitorul poate fi pus în întârziere fie printr-o notificare scrisă prin care creditorul îi solicită executarea obligației, fie prin cererea de chemare în judecată. (2) Dacă prin lege sau prin contract nu se prevede altfel, notificarea se comunică debitorului prin executor judecătoresc sau prin orice alt mijloc care asigură dovada comunicării.
Așa cum corect a susținut intimata prin întâmpinare, apelanta nu a probat faptul comunicării acestei notificări prin executor judecătoresc sau print-un alt mijloc care asigură dovada comunicării, prin urmare nu se poate reține efectul întreruptiv de prescripție prevăzut de disp. art. 2537 alin 1 pct. 4 din Noul cod civil potrivit cărora prescripția se întrerupe prin orice act prin care cel în folosul căruia curge prescripția este pus în întârziere. Prin urmare acest motiv de apel este neîntemeiat.
Cea de-a doua critica formulată de apelantă vizează strict cheltuielile de judecată, Tribunalul reținând faptul că prima instanță a obligat apelanta să achite contestatoarei doar suma de 93 lei cu acest titlu, suma ce reprezenta taxa judiciara de timbru achitată de acesta la prima instanță.
În drept, Tribunalul reține faptul că, într-adevăr, potrivit disp. art. 45 lit f din OUG 80/2013, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie la cererea petiționarului în cazul în care contestația la executare a fost admisă și hotărârea a rămas definitivă, prin urmare apelanta (pârâtă la fond) nu putea fi obligată la plata cheltuielilor de judecată constând strict din această taxă, care se recuperează de contestatoarea care a câștigat procesul după o altă procedură, iar nu pe calea obligării părții care a pierdut procesul.
Prin urmare, Tribunalul, în temeiul disp. art. 480 cod procedură civilă, va admite apelul formulat de CNADNR SA prin Direcția Regională D. și Poduri Iași împotriva sentinței civile nr. 1800/19.08.2015 a Judecătoriei P., pe care o schimbă în parte, în sensul că va respinge cererea contestatoarei privind obligarea CNADNR SA la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, păstrând celelalte dispoziții ale sentinței, care nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de CNADNR SA prin Direcția Regională D. și Poduri Iași împotriva sentinței civile nr. 1800/19.08.2015 a Judecătoriei P., pe care o schimbă în parte, în sensul că:
Respinge cererea contestatoarei privind obligarea CNADNR SA la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.
Păstreaza celelalte dispoziții ale sentinței, care nu contravin prezentei decizii.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.12.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
D.T.A.M. M.M M.G.
Red./Tehnored. M.M.
4 ex/15.01.2016
Jud. fond N. E. P.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1808/2015. Tribunalul IAŞI | Acţiune în constatare. Sentința nr. 2765/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|








