Fond funciar. Decizia nr. 1825/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1825/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 1825/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 18 Decembrie 2014
PREȘEDINTE – T. DOINIȚA
JUDECĂTOR – D. C.
JUDECĂTOR – M. MIHAERLA
GREFIER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1825/2014
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de U. De Științe A. Și M. V. I. I. De La B. Iași împotriva sentinței civile nr._ din 07.11.2013 pronunțată de Judecătoria Iași în contradictoriu cu intimata C. J.. Iași De S. A D. De P.. Privată Asupra Terenurilor și intervenientul C. T., având ca obiect fond funciar constatare nulitate absolută hotărâre Comisie F.F..
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 27 noiembrie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, pentru a se depune note de concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea pentru 04 decembrie 2014 când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a mânat pronunțarea pentru 11 decembrie 2014 și apoi pentru azi când,
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Iași sub nr._, reclamanta U. DE ȘTIINȚE A. ȘI M. V. I. I. DE LA B. IAȘI, prin reprezentant legal, a chemat în judecată pe pârâta C. Județeană Iași de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, solicitând să se constate nulitatea absolută a hotărârii nr. 3570/02.11.2010 a comisiei pârâte, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii se arată că s-au aplicat greșit dispozițiile legale și s-a interpretat greșit hotărârea judecătorească în executarea căreia se pretinde că a fost emisă hotărârea contestată, deoarece suprafața de teren de 7200 mp este proprietatea publică de stat, aflată în administrarea reclamantei, dreptul său de administrare fiind instituit prin HG nr. 2066/2004 și aflându-se în exploatarea Stațiunii Didactice și experimentale „V. A.”, fiind destinată exclusiv cercetării și fiind indispensabilă acestei activități.
Se mai susține în motivarea acțiunii că nu se poate proceda, în baza unei hotărâri judecătorești, la predarea unui teren din administrarea stațiunii, când chiar respectiva hotărâre exclude situația ca terenul să se găsească în administrarea stațiunii, fiind o eroare a instanței indusă și de poziția procesuală a ambelor părți.
Prin sentința civilă nr._ din 7.11.2013 Judecătoria Iași a respins acțiunea formulată de reclamanta U. de Științe A. și M. V. „I. I. de la B.” IAȘI, prin reprezentant legal, împotriva pârâtei C. Județeană Iași de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
A admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul C. T., din Iași, .. 24, jud. Iași.
A respins, ca nedovedită, cererea intervenientului de acordare de cheltuieli de judecată.
A obligat reclamanta să plătească diferența de onorariu de 1470 lei expertului Toea D. V., din Iași, ., ., ..
A reținut instanța de fond următoarele considerente:
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată că reclamanta face dovada interesului și a calității procesuale active în formularea acțiunii de față, având în vedere prevederile art. III din Legea nr. 169/1997.
Instanța constată că, deși nu există autoritate de lucru judecat, nefiind întrunite toate condițiile pentru existența acesteia, există putere de lucru judecat cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate al intervenientului C. T. asupra suprafeței de teren de 0,72 ha, situată în Iași, zona Copou, tarlaua 8, parcelele 272/1 și 263/3, conform dispozițiilor sentinței civile nr. 6159/27.04.2009, rămasă definitivă și irevocabilă, prin respingerea recursului, hotărâre pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Iași.
Hotărârea contestată prin acțiunea de față a fost emisă în baza hotărârii judecătorești mai sus menționare, dar și în baza Hotărârii nr. 1597/07.06.2006 a comisiei pârâte, prin care s-a validat dreptul de proprietate al intervenientului C. T. pentru suprafața de teren de 0,72 ha.
Deși instanța a respins cererea de suspendare a judecării cauzei, se poate constata că în dosarul nr._ al Judecătoriei B. a fost respinsă acțiunea de anulare a Hotărârii nr. 1597/2006 a comisiei pârâte, fiind respins recursul formulat împotriva hotărârii respective.
Prin Decizia nr. 23/17.10.2011 a ÎCCJ – recurs în interesul legii, s-a stabilit că se pot trece terenuri din domeniul public al statului în domeniul privat al statului doar prin hotărâre de guvern, însă această decizie produce efecte doar pentru viitor, nu produce efecte retroactive, hotărârea contestată, prin care s-a trecut din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a statului suprafața de teren de 0,72 ha fiind emisă la data de 02.11.2010.
Din raportul de expertiză agricolă întocmit în cauză reiese că nu există nici un plan de cercetare pentru terenul din litigiu, că există pe acest teren doar 12 cireși în declin de producție și vegetație, plus vegetație forestieră și ierboasă.
Prin expertiza tehnică topometrică întocmită în cauză a fost identificată suprafața de teren de 7200 mp, precizându-se de către expert că această suprafață de teren este în concesiunea reclamantei și se află în posesia intervenientului C. T..
Prin răspunsurile la obiecțiuni de la fila 329 dosar, expertul a precizat că suprafața de teren de 0,72 ha se regăsește ca valoare în protocolul de delimitare nr. 1537/02.06.2006, protocol aflat la fila 348 dosar, dar nu poate fi identificat din punct de vedere cadastral, deoarece numărul tarlalei și . în fișa cadastrală anexă a protocolului.
Totuși, din conținutul protocolului respectiv, reiese că acest protocol a avut drept scop punerea în posesie și eliberarea titlurilor de proprietate în baza Hotărârii nr. 1597/07.06.2006 și nr. 124/04.06.2005, emise de către comisia pârâtă, Hotărârea nr. 1597/07.06.2006 privindu-l pe intervenientul C. T..
Față de aceste considerente, văzând și prevederile Legii nr. 18/1991 rep. și ale art. III din Legea nr. 169/1997, instanța va respinge acțiunea, ca neîntemeiată și va admite cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul C. T..
Deoarece nu s-a depus la dosar niciun înscris din care să reiasă cheltuielile efectuate de către intervenient cu judecarea prezentei cauze, instanța va respinge cererea acestuia de acordare de cheltuieli de judecată, ca nedovedită.
Instanța urmează a obliga reclamanta, prin hotărâre, să achite expertului Toea D. V., diferența de onorariu cuvenită.
Împotriva acestei sentințe in termen legal a declarat recurs reclamanta U. de Științe A. și M. V. „I. I. de la B.„ Iași, cu următoarele critici:
Prin decizia nr. 23 din 17.10.2011 a ÎCCJ pronunțată în soluționarea unui recurs in interesul legii, obligatorie pentru instanțe, s-a admis recursul in interesul legii și s-a statut faptul că trecerea unui teren din domeniul public în domeniul privat al statului se poate face doar in condițiile Legii 213/1998, adică cu obligativitatea parcurgerii procedurii de trecere din domeniul public in cel privat, prin hotărâre de guvern, emisă cu privire la terenurile delimitate conform art. 9 și 12 din Legea 1/2000. S-a luat in discuție și s-a stabilit in mod expres faptul că trecerea din domeniul public in domeniul privat nu se poate face prin hotărâre a Comisiei Județene de fond funciar, care nu are această prerogativă iar dispozițiile art. 27 alin 7 ind. 1 din H.G. 890/2005 nu recunosc acestei comisii atribuția de trecere a unui teren din domeniul public in cel privat. Soluția de admitere a acțiunii se impunea prin efectul obligatoriu al deciziei Înaltei Curți. Instanța de fond a înlăturat greșit această decizie pe motiv ca ea nu poate avea efecte retroactive cu privire la hotărâri emise înainte de publicarea ei. Dacă verificarea legalității hotărârii de comisie județeană este ulterioară publicării deciziei, considerentele acestei decizii nu pot fi înlăturate, chiar cu privire la hotărâri emise anterior. Motivele nulității sunt cele prevăzute de lege și doar confirmate prin decizia dată in recurs in interesul legii care a confirmat susținerile expuse in cererea de chemare in judecată. Reținând inaplicabilitatea deciziei date in recurs in interesul legii instanța de fond nu a procedat la analiza textelor de lege invocate in acțiune care dovedesc faptul că terenul in suprafață de 7200 mp aflat in administrarea Universității, proprietate publică de stat, nu poate face obiectul reconstituirii dreptului cuvenit intervenientului C. T.. Solicită analiza textelor de lege care excludeau reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la terenul dedus judecății. Art. 9 din Legea 1/2000 in forma modificată de Legea 247/2005 permitea reconstituirea dreptului de proprietate pentru acest tip de terenuri numai dacă era vorba de vechiul amplasament al terenului fostului proprietar, solicitant al reconstituirii, numai dacă terenul nu este indispensabil cercetării ( art. 10 alin 8 din H.G. 890/2005). In cazul de față nu este vechiul amplasament al terenului intervenientului care a avut teren pe raza comunei H., iar terenul este indispensabil cercetării, prin urmare este exceptat de la reconstituire și de la trecerea din domeniul public in domeniul privat. S-a probat prin expertiză agricolă faptul că terenul este indispensabil cercetării, expertiză in raport de care fără temei instanța de fond reține contrariul. Efectele sentinței civile nr. 6159 din 27.04.2009 nu pot fi opuse universității, dacă aceasta a făcut dovada contrară. Instanța care a pronunțat această sentință reține clar că terenul cu privire la care se dispune punerea in posesie nu se află in perimetrul Statiunii Didactice și Experimentale V. A., ci face parte din terenul predat comisiei prin protocoalele de predare-primire nr._/4.04.2008 respectiv 1537 din 2.11.2006. Intervenientului i se cuvine suprafața de 7200 mp teren din cel predat expres cu această detinație de ., nu un alt teren cu un alt regim juridic. Nu se poate proceda in baza sentinței judecătorești invocate la predarea unui teren din administrarea stațiunii când chiar această sentință exclude situația ca terenul să se afle in administrarea stațiunii.
Greșit a dispus instanța de fond plata diferenței de onorariu in favoarea expertului in sumă de 1470 lei, suma a fost achitată cu chitanța aflată la fila 265 dosar.
Critică și încheierea judecătoriei din 16.02.2012 prin care s-a respins excepția de lipsă a calității de reprezentant al intervenientului in persoana d-lui Soric C. pentru care s- a probat cu adeverința nr. 60 din 20.01.2012 a Baroului Iași că nu are calitatea de avocat.
Solicită admiterea recursului, obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinare intimatul C. T. a solicitat respingerea recursului. Susține, in genere, faptul că Decizia pronunțată in recurs in interesul legii, nr. 23 din 17.10.2011 a Î.C.C.J nu este aplicabilă hotărârii comisiei județene de fond funciar contestate in speță, anterioară publicării in Monitorul Oficial a deciziei Inaltei Curți, prin motivele de recurs se aduc critici deciziei civile nr. 6159 din 27.04.2010 definitivă și irevocabilă, care nu pot fi primite.
A fost depusă procura judiciară autentificată sub nr. 4492 din 25.11.2014 a Notarului Public „ F. B. D. „ Iași prin care dl. Ș. C. a fost împuternicit ca mandatar al intimatului C. T. in speță.
Recursul este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs potrivit căruia instanța de fond a ignorat, nelegal, efectele deciziei nr. 23 din 17.10.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în soluționarea recursului in interesul legii este fondat.
Cererea de chemare in judecată a învestit judecătorul fondului cu pretenția de constatare a nulității absolute a Hotărârii Comisiei județene Iași nr. 3570 din 2.11.2010, adoptată cu aplicarea greșită a dispozițiilor sentinței civile nr. nr. 6159 din 27.04.2009 a judecătoriei Iași și cu nesocotirea regimului juridic al terenului asupra căruia s-a dispus, întrucât terenul solicitat nu este vechi amplasament al intervenientului C. T., iar pentru acordarea de terenuri in compensare procedura de trecere din domeniul public in cel privat cu respectarea disp. art. 10 alin 2 din legea 1/2000 este cea reglementată de Legea 213/1998 art. 10 alin 2, adică prin hotărâre de guvern.
Prin hotărârea comisiei județene nr. 3570 din 2.11.2010, reținându-se aplicabilitatea disp. art. 27 alin 7 indice 1 și art. 50 din H.G. 890/2005, s-a trecut din proprietatea publică a statului in proprietatea privată suprafața de 0,72 ha teren situată in municipiul Iași, T8, parcelele 272/1 și 263/2 aflate in administrarea U. de Științe A. și M. V. „I. I. de la B.” Iași, Stațiunea didactică și experimentală V. A., in vederea semnării și eliberării titlului de proprietate pe numele C. T..
Prin Decizia nr. 23 din 17.10.2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință, stabilește că:
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 și art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 raportat la art. 55 alin.(5) din Legea nr. 45/2009 referitor la trecerea terenurilor aflate în administrarea instituțiilor prevăzute de art. 9 alin. (1) și art. 9 alin. (11) din Legea nr. 1/2000 din domeniul public al statului în domeniul privat al unității administrativ-teritoriale, stabilește că sintagma "în condițiile legii" din cuprinsul Legii nr. 1/2000 trebuie înțeleasă în sensul trimiterii la condițiile prevăzute de Legea nr. 213/1998 cu privire la obligativitatea parcurgerii procedurii de trecere a terenurilor din domeniul public în domeniul privat, prin hotărâre a Guvernului, emisă cu privire la terenurile delimitate în condițiile art. 9 și 12 din Legea nr. 1/2000.
Se reține in motivarea deciziei: „Constatarea, prin hotărârea de validare, a trecerii suprafeței supuse restituirii din domeniul public în cel privat al unității administrativ-teritoriale, conform art. 27 alin. (71) din regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005 (astfel cum a fost completată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.832/2005), nu poate fi interpretată în sensul că s-ar recunoaște comisiei județene prerogativa de a hotărî trecerea unui bun din domeniul public în cel privat.
Principiul ierarhiei actelor normative presupune ca dezactivarea unui teren din domeniul public al statului să se facă printr-un act cu aceeași forță juridică. Or, hotărârea comisiei județene nu răspunde acestui imperativ, fiind un act administrativ, și nu un act normativ. C., ca și autoritate administrativă, nu se poate substitui puterii executive în exercitarea atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 213/1998, date în competența exclusivă a Guvernului.”
Raportat la dispoziția deciziei evocate și la extrasul din motivarea acesteia este fără indoială identitatea dintre materia in care s-a soluționat recursul in interesul legii și materia in care s-a adoptat Hotărârea comisiei județene Iași 3570/2010, adică procedura de trecere a unui teren din domeniul public in cel privat. Stabilind că aceasta procedură nu poate fi decât cea reglementată de Legea 213/1998, Înalta Curte a stabilit totodată inaplicabilitatea procedurilor din materia legilor fondului funciar de transfer al bunurilor din domeniul public in cel privat, procedură care nu poate substitui procedura obligatorie prev. de Legea 231/1998.
Așadar, câtă vreme Hotărârea nr. 3570 din 2.11.2010 a Comisiei județene Iași de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor dispune asupra trecerii unui teren din domeniul public in domeniul privat al statului cu încălcarea procedurii și a competențelor prev. de Legea 213/1998 care prevede obligativitatea parcurgerii procedurii prin hotărâre a Guvernului, emisă cu privire la terenurile delimitate în condițiile art. 9 și 12 din Legea nr. 1/2000, critica reclamantei de nelegalitate a hotărârii pentru acest motiv este întemeiată. C. județeană Iași de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a dispus . care nu avea competența să dispună, încălcând normele de ordine publică prev. de Legea 213/1998 in această materie.
Nelegal instanța de fond a înlăturat incidența Deciziei 23 din 17.10.2011 a Înaltei Curți de Casație Și Justiție pe motiv că aceasta este ulterioară hotărârii comisiei județene contestate. Raționamentul expus de instanța de fond nu are legătură cu regulile după care se stabilesc efectele recursului in interesul legii, ci cu principiile de aplicare a legii civile ( „tempus regit actum”). Ori, recursul in interesul legii soluționat nu schimbă legea aplicabilă la data adoptării hotărârii contestate ci stabilește modalitatea de interpretare și aplicare a acesteia. Corect invocă recurenta faptul că temeiurile nulității hotărârii comisiei județene se regăsesc in legea aplicabilă la data adoptării sale, adică Legea 213/1998, ale cărei proceduri nu au fost respectate, și a cărei modalitate de aplicare a fost stabilită prin decizia dată in recursul in interesul legii și pentru procedura specifică materiei fondului funciar.
Potrivit art. 329 Cod pr.civilă de la 1865 aplicabil in speță instituția recursului in interesul legii are funcția de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești. Potrivit art.330 indice 7 alin 3 dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei in Monitorul oficial la României.
La data pronunțării sentinței instanței de fond decizia 23/2011 a Înaltei Curți era publicată (8.11.2011), ea dispunea asupra interpretării si aplicării dispozițiilor legale din materia fondului funciar in corelație cu disp. Legii 213/1998 privind procedura trecerii terenurilor din domeniul public in domeniul privat al statului, efectele sale sunt general obligatorii, prin urmare instanța de fond nu putea înlătura aplicarea sa decât cu încălcarea esențială a disp art. 330 indice 7 Cod pr.civilă. Instanța de fond, investită cu cercetarea legalității hotărârii nr. 3570 din 2.11.2010 din perspectiva procedurii aplicate, era obligata să se pronunțe dacă trecerea din domeniul public in domeniul privat s-a făcut cu respectarea legii invocate de către reclamantă. Pronunțându-se asupra acestui motiv de nulitate instanța de fond era ținută să dea eficiență deciziei 23 din 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a stabilit cum se interpretează și se aplică in această materie dispozițiile legale incidente, invocate și prin cererea reclamantei și prin hotărârea 3570/2010 contestată.
Ignorarea efectelor obligatorii ale deciziei 23/2011 pronunțate in recurs in interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție constituie motiv de nulitate a sentinței pronunțate, prin urmare, in temeiul art. 312 alin 3 teza a doua și art. 304 pct. 5 cod pr.civilă Tribunalul va admite recursul, va casa in tot sentința, va admite cererea de chemare in judecată, va constata nulitatea absolută a Hotărârii nr. 3570/2.11.2010 a Comisiei județene Iași de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Pe cale de consecință, va respinge cererea de intervenție formulată de către C. T..
Reținerea nelegalității hotărârii comisiei județene pentru încălcarea competenței și procedurii de trecere a unui teren din domeniul public in domeniul privat prev. de Legea 213/1998 înlătură utilitatea cercetării celorlalte aspecte invocate prin cererea de chemare in judecată și prin cererea de recurs relative la identitatea dintre terenul asupra căruia s-a dispus și vechiul amplasament al numitului C. T., efectele sentinței civile nr. 6159 din 27.04.2009a Judecătoriei Iași, destinația actuală a acestei suprafețe de teren. Tot astfel este inutilă cercetarea motivului de recurs privind lipsa calității de reprezentant avocat a numitului Ș. C. pentru intervenientul C. T..
In temeiul art. 274 Cod pr.civilă tribunalul va obliga pe C. județeană de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Iași și C. T. să plătească reclamantei suma de 5990 lei cheltuieli de judecată pentru judecata in fond și suma de 3720 lei cheltuieli de judecată in recurs, potrivit dovezilor aflate la dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către reclamanta U. de Științe A. și M. V. „I. I. de la B.” Iași împotriva sentinței civile nr._ din 7.11.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o modifică în tot, respectiv:
Admite cererea de chemare in judecată formulată de către reclamanta U. de Științe A. și M. V. „I. I. de la B.” Iași în contradictoriu cu pârâta C. județeană de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Iași.
Constată nulitatea absolută a Hotărârii nr. 3570/2.11.2010 a Comisiei județene Iași de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Respinge cererea de intervenție formulată de către C. T..
Obligă pârâta C. județeană de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Iași și intervenientul C. T. să plătească reclamantei suma de 5990 lei cheltuieli de judecată.
Obligă pe intimații C. județeană de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Iași și C. T. să plătească recurentei suma de 3720 lei cheltuieli de judecată in recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 18.12.2014.
Președinte, Doinița T. | Judecător, C. D. | Judecător, M. M. |
Grefier, G. I. |
Red și tehn/T.D./6.01.2015/2 ex
Judecătoria Iași: O. M.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 4118/2014. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 942/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
