Întoarcere executare. Decizia nr. 324/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 324/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 07-03-2014 în dosarul nr. 324/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 07 Martie 2014
Președinte - E. C. F.
Judecător C. E. C.
Judecător E.-C. P.
Grefier D. M. B.
DECIZIE CIVILĂ Nr. 324/2014
Pe rol judecarea recursului civil privind pe recurenta D. IAȘI - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR P. A M. IAȘI și pe intimatul S. C., având ca obiect contestație la executare întoarcere executare silită.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 21.02.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 28.02.2014 și apoi pentru astăzi, 07.03.2014, când:
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 4319/20.03.2013 pronunțată de Judecătoria Iași a fost admisă contestația la executare formulată de către contestatorul S. C. în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor P. a M. Iași și s-a dispus anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr._/2008 al intimatei și încetarea executării silite demarate împotriva contestatorului în temeiul deciziei de impunere anuală 2003 nr._ din 18 august. De asemenea, prin aceeași sentință civilă a fost obligată intimata să plătească contestatorului 197 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, a reținut instanța de fond că la data de 18.08.2004, intimata a emis decizia de impunere anuală nr._, prin care stabilea în sarcina contestatorului – debitor obligația de plată a unei sume de 6.750.000 ROL, cu titlu de impozit. Obligația de plată stabilită prin decizie devenea exigibilă în condițiile art. 110 din Codul de procedură fiscală.
Această decizia de impunere, care, potrivit art. 110 Cod procedură fiscală, constituie titlu de creanță, nu a fost comunicată contestatorului, intimata nefăcând nici o dovadă în acest sens. În baza deciziei de impunere nr._ din 27.08.2004 s-a declanșat în 2006 executarea silită a contestatorului, actul începător de executare constituindu-l somația nr._ din 17.04.2006.
A mai reținut instanța de fond că potrivit disp. art. 172 Cod procedură fiscală, persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. Din coroborarea disp. art. 21 cu cele ale art. 168 alin. 3 Cod procedură fiscală, rezultă că titlul de creanță fiscală este actul prin care se stabilesc drepturile patrimoniale ale statului și obligațiile de plată corelative ale contribuabililor, ce rezultă din raporturile de drept material fiscal, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite potrivit legii. Prin art. 137 alin. 2 Cod procedură fiscală se prevede că titlul de creanță devine titlu executoriu ope legis la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Față de textele legale menționate, a reținut instanța de fond că decizia de impunere anuală din 18 august 2004 reprezintă titlu de creanță. Contestația împotriva titlurilor de creanță fiscală sau a altor acte administrative fiscale poate forma exclusiv obiectul controlului administrativ jurisdicțional, în cadrul procedurii executării silite a creanțelor fiscale fiind reglementată, ca singură cale judiciară de atac, contestația la executare propriu-zisă, prin care se contestă titlul de executare. În consecință, legalitatea și temeinicia obligațiilor de plată stabilite în sarcina contestatorului nu pot fi analizate pe calea contestației la executare propriu-zisă, ce este destinată să înlăture neregularitățile comise cu prilejul urmăririi silite.
Conform art. 141 Cod procedură fiscală, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. În consecință, executarea silită a creanțelor fiscale poate fi pornită numai în temeiul unui titlu executoriu emis de organul competent potrivit legii.
Or, analizând modul în care intimata a comunicat contestatorului decizia de impunere în baza căreia a emis actele de executare ce formează obiectul prezentei contestații, instanța de fond a constatat că acesta nu respectă prevederile legale incidente. În acest sens, s-a reținut că, potrivit art. 44 Cod procedură fiscală, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat printr-una din următoarele modalități: prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului de către acesta prin semnătură; prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia; prin publicitate. Comunicarea prin publicitate se face prin afișare, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. Conform alin. 4 al art. 44 Cod procedură fiscală, dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător, iar conform art. 43.1. din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală, dispozițiile art. 90, 91 și 92 din codul de procedură civilă sunt aplicabile, cu excepția dispozițiilor privind comunicarea prin afișare. Potrivit art. 92 Cod procedură civilă, înmânarea citației se va face personal celui citat, care va semna adeverința de primire, agentul însărcinat cu înmânarea certificând identitatea și semnătura acestuia. Dacă cel citat, fiind la domiciliu, nu vrea să primească citația sau, primind-o, nu voiește ori nu poate să semneze adeverința de primire, agentul va lăsa citația în mâna celui citat sau, în cazul refuzului de primire, o va afișa pe ușa locuinței acestuia, încheind despre acestea proces-verbal. Dacă cel citat nu se găsește la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuiește, agentul va înmâna citația, în primul caz, unei persoane din familie, sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuiește cu dânsul, sau care, în mod obișnuit, primește corespondența, iar, în celelalte cazuri, administratorului, portarului, ori celui ce în mod obișnuit îl înlocuiește; persoana care primește citația va semna adeverința de primire, agentul certificându-i identitatea și semnătura și încheind proces-verbal despre cele urmate. Dacă persoanele arătate în alineatul precedent nu voiesc ori nu pot să semneze adeverința de primire, agentul va încheia proces-verbal, lăsând citația în mâna lor; dacă cei arătați nu voiesc să primească citația sau sunt lipsă, agentul va afișa citația, fie pe ușa locuinței celui citat, fie dacă nu are indicația apartamentului sau camerei locuite, pe ușa principală a clădirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea.
Analizând și coroborând dispozițiile legale care reglementează procedura comunicării actului administrativ fiscal, instanța de fond a reținut că, deși legiuitorul reglementează mai multe modalități de comunicare, între care și cea prin publicitate, fără a stabili expres o ordine de preferință a acestora, totuși, trimiterea expresă la dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură, reluată și în Normele metodologice, impun în mod logic ordinea de comunicare a actului administrativ fiscal. Prin urmare, actul administrativ se comunică prin înmânarea acestuia direct contribuabilului destinatar. Acest fapt poate fi realizat în oricare dintre cele trei modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c. Abia în situația în care prin niciuna dintre cele trei modalități nu s-a realizat comunicarea actului, intimata ar fi putut apela la modalitatea comunicării prin publicitate. A aprecia că actul administrativ fiscal poate fi comunicat legal direct și exclusiv prin publicitate, fără ca, în prealabil, să se încerce comunicarea acestuia într-una dintre cele trei modalități prevăzute de art. 44 alin. 2 lit. a, b, c Cod procedură fiscală, echivalează cu a admite că legea a reglementat un mod de comunicare care, fără să ofere garanții minime cu privire la opozabilitatea actului față de destinatar, dă naștere cu ușurință abuzului.
Instanța de fond a reținut că din înscrisurile existente la dosar rezultă că intimata a procedat la comunicarea exclusiv prin publicitate a deciziei de impunere ce constituie titlul de creanță fiscală în baza căruia a fost declanșată executarea silită și au fost emise actele de executare pe numele contestatorului. Apreciind că modul de comunicare a titlului de creanță fiscală s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 44 Cod procedură fiscală, instanța de fond a admis contestația și a anula toate actele de executare efectuate în dosarul de executare nr._/2008 al intimatei. Totodată, s-a reținut că nulitatea actelor de executare efectuate atrage și incidența instituției prescripției dreptului de a cerere executarea silită a creanței fiscale constatate pin decizia de impunere anuală din 2004. În acest sens, potrivit prevederilor art. 131 Cod procedură fiscală, dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept, iar conform art. 133 lit. c din același act normativ, termenul de prescripție se întrerupe pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită. Instanța notează că dreptul intimatei de a cere executarea silită s-a născut la 1 ianuarie 2005 și s-a împlinit în data de 1 ianuarie 2010, întrucât actele de executare efectuate înlăuntrul termenului de prescripție, fiind lovite de nulitate, nu produc nici un fel de efect juridic. Pentru aceste motive, instanța de fond a dispus și încetarea executării silite demarate împotriva contestatorului în temeiul deciziei de impunere anuală 2003 nr._ din 18 august 2004 emisă de intimată pe numele contestatorului.
Reținând culpa procesuală a intimatei în declanșarea și derularea prezentului proces, instanța de fond a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată către contestator.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs Administrația Finanțelor P. Iași.
În motivarea recursului, recurenta a susținut că S. C. figurează cu obligații fiscale neachitate la bugetul consolidat al statului, motiv pentru care s-a început executarea silită conform dispozițiilor Codului de procedură fiscală. Obligațiile fiscale datorate bugetului consolidat al statului reprezintă impozit pe venitul din activități independente, debite și accesorii fiscale. Pentru recuperarea acestor sume s-a început executarea silită prin emiterea somațiilor de plată. Ulterior, neefectuându-se plăți în contul creanțelor fiscale s-au continuat măsurile de executare silită prin înființarea unei popririi, prin adresa de înființare poprire nr._/05.11.2012.
Mai susține recurenta că instanța de fond a reținut că debitul în sumă de 675 lei, pentru care s-a început executarea silită, a fost stabilit prin decizia de impunere nr._/18.08.2004, iar acest act administrativ fiscal și actele de executare silită emise ulterior, nu au fost comunicate contestatorului conform prevederilor codului de procedură fiscală. Astfel, instanța de fond a reținut că, deși legiuitorul reglementează mai multe modalități de comunicare, printre care și cea prin publicitate, actul administrativ fiscal se consideră comunicat prin înmânarea acestuia direct contribuabilului destinatar, conform disp. art. 44 alin. 2 lit. a,b,c, și, în situația în care prin niciuna dintre cele trei modalități nu s-a realizat comunicarea actului, s-ar putea apela la modalitatea comunicării prin publicitate.
Or, susține recurenta că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică. Astfel, a depus la dosar atât decizia de impunere nr._/18.08.2004, cât și copie după confirmarea de primire a plicului prin care a fost comunicat actul administrativ fiscal. Ulterior, după restituirea plicului de către oficiul poștal, s-a procedat la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate.
Cu privire la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, susține recurenta că, în condițiile în care actele contestate sunt legale și temeinice, în mod greșit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru toate aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, raportat la motivele de recurs invocate și la dispozițiile legale aplicabile, instanța constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
La data de 18.08.2004, Administrația Finanțelor P. a M. Iași a emis pe numele contestatorului decizia de impunere anuală nr._ pe anul 2003. Din cuprinsul acestei decizii rezultă că intimatul datora suma totală de 6.750.000 ROL cu titlu de diferențe de impozit.
Potrivit disp. art. 110 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003, titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Potrivit disp. art. 107.1 din H.G. nr. 1050/2004, titlul de creanță este actul prin care, potrivit legii, se stabilește și se individualizează obligația de plată privind creanțele fiscale, întocmit de organele competente sau de alte persoane îndreptățite potrivit legii. La art. 107.1 lit. a se menționează că este titlu de creanță decizia de impunere emisă de organele competente, potrivit legii.
Pe cale de consecință, față de aceste dispoziții legale, în mod corect s-a reținut de către instanța de fond faptul că decizia de impunere nr._/18.08.2004 constituie titlu de creanță.
Potrivit disp. art. 136 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 (forma în vigoare la data emiterii deciziei de impunere), executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Potrivit disp. art. 43 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 (forma în vigoare la data emiterii deciziei de impunere), actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează: prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; prin persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii; prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia. Potrivit disp. art. 43 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003, „în cazul în care se constată lipsa contribuabilului sau a oricărei persoane îndreptățite să primească actul administrativ fiscal de la domiciliul fiscal al acestuia sau refuzul de a primi actul administrativ fiscal, comunicarea se face prin publicarea unui anunț într-un cotidian național de largă circulație și/sau într-un cotidian local ori în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, în care se menționează că a fost emis actul pe numele contribuabilului. Actul administrativ fiscal se consideră comunicat în a cincea zi de la data publicării anunțului”. Totodată, potrivit art. 43 alin. 4, dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător, iar potrivit art. 43.1 din H.G. nr. 1050/2004, dispozițiile art. 90, 91 și 92 din Codul de procedură civilă sunt aplicabile, cu excepția dispozițiilor privind comunicarea prin afișare.
Potrivit disp. art. 92 Cod procedură civilă (forma în vigoare în luna august 2004), înmânarea citației se va face personal celui citat, care va semna adeverința de primire, agentul însărcinat cu înmânarea certificând identitatea și semnătura acestuia. Dacă cel citat, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească citația sau, primind-o, nu voiește ori nu poate să semneze adeverința de primire, agentul va lăsa citația în mâna celui citat sau, în cazul refuzului de primire, o va afișa pe ușa locuinței acestuia, încheind despre acestea proces-verbal. Dacă cel citat nu se găsește la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuiește, agentul va înmâna citația, în primul caz unei persoane din familie, sau în lipsa, oricărei alte persoane care locuiește cu dânsul, sau care, în mod obișnuit, primește corespondența, iar, în celelalte cazuri, administratorului, portarului, ori celui ce în mod obișnuit îl înlocuiește; persoana care primește citația va semna adeverința de primire, agentul certificându-i identitatea și semnătura și încheind proces-verbal despre cele urmate. Dacă persoanele arătate în alineatul precedent nu voiesc ori nu pot să semneze adeverința de primire, agentul va încheia proces-verbal, lăsând citația în mâna lor; dacă cei arătați nu voiesc sa primească citația sau sunt lipsă, agentul va afișa citația, fie pe ușa locuinței celui citat, fie, dacă nu are indicația apartamentului sau camerei locuite, pe ușa principală a clădirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea.
În consecință, față de toate dispozițiile legale menționate, instanța de recurs constată că modalitatea de comunicare prin publicitate este o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective.
Or, în speță, cum în mod corect a reținut și instanța de fond, instanța de recurs reține că intimata nu a respectat dispozițiile legale privind comunicarea actelor administrativ fiscale. În acest sens, instanța de recurs reține că recurenta, deși a susținut că a comunicat inițial intimatului decizia de impunere prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, nu a făcut nici o dovadă în acest sens. La dosarul cauzei a fost depusă o copie după o dovadă de comunicare, însă din cuprinsul acestei copii nu rezultă ce act a fost comunicat și nici dacă îl vizează pe intimatul din prezenta cauză.
În plus, instanța de recurs reține că nici comunicarea prin publicitate nu a fost efectuată conform dispozițiilor legale. Astfel, recurenta a depus la dosar, în copie, procesul – verbal nr._/27.08.2004 pentru îndeplinirea procedurii de comunicare prin publicitate în cuprinsul căruia se menționează că, întrucât actul administrativ fiscal nu a putut fi comunicat prin una din modalitățile de comunicare prevăzute la art. 44 alin. 2 lit. a, b și c din O.G. nr. 92/2003, s-a procedat, în conformitate cu disp. art. 44 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003, la comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate, sens în care s-a afișat, la data de 27.08.2004, concomitent la sediul Administrației Finanțelor P. Comunale Iași și pe pagina de internet, a anunțului nr._/27.08.2004. Prin acest anunț s-a comunicat faptul că a fost emisă decizia de impunere anuală 2003 nr._/18.08.2004 pe numele contribuabilului S. C..
Or, potrivit disp. art. 43 alin. 3 din O.G. nr. 92/2003, forma în vigoare la data emiterii deciziei de impunere nr._/18.08.2004 și realizării procedurii de comunicare prin publicitate, „în cazul în care se constată lipsa contribuabilului sau a oricărei persoane îndreptățite să primească actul administrativ fiscal de la domiciliul fiscal al acestuia sau refuzul de a primi actul administrativ fiscal, comunicarea se face prin publicarea unui anunț într-un cotidian național de largă circulație și/sau într-un cotidian local ori în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, în care se menționează că a fost emis actul pe numele contribuabilului. Actul administrativ fiscal se consideră comunicat în a cincea zi de la data publicării anunțului”.
Pe cale de consecință, la nivelul lunii august 2004, procedura de comunicare prin publicitate presupunea publicarea unui anunț într-un cotidian național de largă circulație și/sau într-un cotidian local ori în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, în care se menționa că a fost emis actul pe numele contribuabilului.
În aceste condiții, instanța de recurs constată că nici procedura de comunicare prin publicitate nu a fost corect îndeplinită de către recurentă, fiind nefondate susținerile acesteia referitoare la faptul că a comunicat actul administrativ fiscal în conformitate cu dispozițiile legale.
În ceea ce privește susținerile recurentei referitoare la faptul că în mod greșit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată prin sentința recurată, instanța constată că acestea sunt neîntemeiate, având în vedere soluția de admitere a contestației la executare, precum și disp. art. 274 Cod procedură civilă, potrivit cărora partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța, în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul și va menține sentința instanței de fond ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către recurenta Administrația Finanțelor P. Iași împotriva sentinței civile nr. 4319/20.03.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 07.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
F.E.C. C.C.E. P.E.C. B.M.D.
Red./tehnored. C.C.E.
2 ex., 25.04.2014
Judecător fond: M. A.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 108/2014. Tribunalul IAŞI | Uzucapiune. Decizia nr. 318/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
