Fond funciar. Decizia nr. 418/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 418/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 418/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 26 Martie 2014
Președinte - M. S.
Judecător Doinița T.
Judecător M. A.
Grefier I. B.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 418/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent FUNDAȚIA C. și pe intimat LACĂTUȘU V., intimat AGENȚIA D. S., intimat C. L. IAȘI DE F. F., intimat C. L. R. DE F. F., intimat C. JUDEȚEANĂ IAȘI DE F. F., intimat R. NAȚIONALĂ A P. R. - DIRECȚIA S. IAȘI, având ca obiect fond funciar obligația de a face; anulare t.p.; daune cominatorii - rejudecare.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 26 februarie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lisă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea la data de 5 martie 2013, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea la data de 12. Martie 2014, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea la data de 19 martie 2013, apoi pentru azi, când;
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată.
Prin sentința civilă nr. 8858/10.,06.2013 pronunțată de Judecătoria Iași s-au dispus următoarele:
S-a constatat că Tribunalul Iași prin decizia civilă nr. 3495/2011 a menținut dispozițiile instanței de fond relative la „respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. Județeană Iași de F. F. și A.D.S. București;
S-a constatat că Tribunalul Iași a menținut prin decizia civilă nr. 3495/2011 dispozițiile instanței de fond relativă la „admiterea excepției lipsei capacității de folosință a A.D.S. Iași și, în consecință, anularea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta A.D.S. Iași”.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanta Fundația C., în contradictoriu cu pârâții A.D.S., L. V., C. L. R. de F. F., C. L. Iași de F. F., C. Județeană de F. F. Iași.
S-a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că:
Acțiunea în constatarea nulității unui titlu de proprietate emis în temeiul Legii nr._ este expressis verbis reglementată de legiuitor în cadrul art. III – Legea nr. 169/1997 – așa cum a fost ea modificată prin Legea nr. 247/2005.
• Admisibilitatea unei astfel de acțiuni este condiționată în mod imperativ de susținerea probatorie a calității și a interesului legitim al persoanei care formulează o astfel de acțiune, precum și de susținerea în drept a unuia dintre cazurile arătate în concret, care ar justifica o astfel de acțiune -, prin indicarea temeiului de drept – incident în speță – dintre cele expres și limitativ prevăzute de lege.
Pentru admisibilitatea în principiu a acestei acțiuni, legiuitorul a prevăzut condiții imperative,generale, esențiale și de fond care condiționează, ab initio, pe reclamant în demersul său, dat fiind că scopul legiuitorului este acela de a se anula - cu titlu de excepție - acele acte de reconstituire sau/și de constituire emise în disprețul Legii nr. 18/1991.
• Potrivit disp. art. 73-74 H.G. nr. 1172/2001 - în vigoare la momentul emiterii titlului – titlul de proprietate se poate emite doar după efectuarea operației de validare și de punere în posesie, pe baza documentației înaintate de comisiile locale;
• Potrivit disp. art. 24 alin. 4 și art. 5 din Legea nr. 1/2000, pentru terenurile solicitate de foștii proprietari sau moștenitori, se vor delimita și pune la dispoziția comisiilor locale suprafața de teren pentru care s-a reconstituit și s-a validat dreptul de proprietate iar trecerea efectivă în proprietatea pârâtului se va face cu ocazia punerii în posesie.
Aceasta este cererea principală cu care reclamanta a investit instanța, dat fiind că terenul pentru care se solicită a fi obligați să efectueze punerea în posesie fie pentru plata de despăgubiri, face obiectul unor titluri de proprietate emise în temeiul Legii nr._ – a căror valabilitate poate fi pusă în discuție doar pe calea acțiunii în constatarea nulității absolute – așa cum este ea reglementată de dispozițiile Legii nr. 169/1997 – cu modificările și completările aduse de Legea nr.245/2007.
Ca atare, orice alte cereri denumite de reclamantă „subsidiare” sunt condiționate ab initio de soarta cererii principale - acțiunea în constatarea nulității titlurilor de proprietate emise cu încălcarea legii – potrivit principiului general de drept cu incidența la speță accessorium sequitur principale.
Analizate din această perspectivă, succesiunea exhaustivă de cereri subsidiare formulate de reclamantă, în disprețul dispozițiilor imperative ale legiuitorului care prevede expressis verbis:
a) în cuprinsul dispozițiilor art. 112 pct. 4 Cod procedură civilă faptul că „reclamantul va arăta motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea, cu arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere;
b) în cuprinsul dispozițiilor Legii nr. 18/1991 - cu toate modificările și completările succesive aduse prin Legea nr. 169/1997, Legea nr. 1/2000 și Legea nr. 247/2005 - ca lege specială și derogatorie de la dreptul comun, faptul că procedurile de reconstituire sau/și de constituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor beneficiază de o reglementare sui generis în terenul extravilan - având ordinea și succesiunea cronologică (și logică) expres stabilită, existând obligativitatea epuizării procedurilor quasijurisdicționale prealabile - obligatorii - cu respectarea termenelor și a cerințelor derivate din lege;
c) în cuprinsul dispozițiilor art. II Legea ne. 169/1997 se instituie expressis verbis principiul neretroactivității legii civile noi având ca prioritate teleologică asigurarea stabilirii circuitului civil. În acest spirit, Decizia Curții Constituționale nr._/1997 a reținut că „dispozițiile modificatoare sau de completare ori de obligare ale prezentei legi – nu aduc atingere și nici un fel titlului și altor acte de proprietate eliberate cu respectarea prevederilor Legii nr. 18/1991 - la data întocmirii lor.”
Ca atare,legiuitorul înțelegând să revigoreze principiul tempus regit actum în materia fondului funciar, prin folosirea sintagmei „titlul de proprietate și alte acte de proprietate eliberate” a stabilit o prezumție legală absolută de validitate a oricăror acte de proprietate (documente) - în sensul de negotium iuris și nu de instrumentum probationis.
Evidența acestor interpretări rezidă din scopul legiuitorului de a respecta întreaga arie de înscrisuri oficiale ce ar putea constata calitatea de proprietar, cu excluderea ab initio a posibilității de „atingere în vreun fel a titlurilor sau acelor de proprietate eliberate cu respectarea Legii nr. 18/1991, la data întocmirii lor.”
• În acest sens, jurisprudența și doctrina (parțial) au îmbrățișat ideea că „un moștenitor …” – în speță un continuator în drepturi cum este Fundația C. - „care a stat în pasivitate și nu a făcut acte de acceptare a succesiunii conform art. 13 alin. 22 Legea nr._ - până la data promulgării Legii nr. 169/1997 – poate cere reconstituirea dreptului de proprietate (în natură, s.n). – numai dacă terenurile respective nu au făcut deja obiectul reconstituirii în baza Legii nr. 18/1991, … cărora li s-au emis deja titluri de proprietate.”
Argumente de facto – raportate la argumentele de jure - constatate a fi incidente în speță, pe parcursul judecății potrivit adagio-ului iura novit curia –
• Reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantei s-a făcut în temeiul Legii nr. 1/2000 și a Regulamentului său de aplicare nr. 1172/2001 - terenul reconstituit fiind cuprins în Anexa 43, iar potrivit Hotărârii Comisiei Județene nr. 100/04.05.2005 rectificată prin Hotărârea nr. 204/11.07.2005 – care validează dreptul de proprietate al reclamantei pentru suprafața totală de 51 ha teren, din care:
a) 35 ha pe raza Municipiului Iași;
b) 16 ha pe raza Comunei R..
Astfel, procedura de validare (prealabilă) ca și procedură de reconstituire efectivă referitoare la stabilirea amplasamentului, a vecinătăților, a punerii în posesie și, respectiv, a eliberării titlului de proprietate sunt supuse expressis verbis legii în vigoare la momentul solicitării - Legea nr. 1/2000, dat fiind că cererea Fundației C. de „reconstituire în fizic a terenului pentru care s-au acordat despăgubiri prin Hotărârea nr. 209/2004 în favoarea Comunității Evreiești din Iași a fost înregistrată la 22.03.2005.
Temeiul juridic al reconstituirii reținut în Hotărârea de validare este art. 23 Legea nr. 1/2000 - în considerarea următoarelor:
a) reclamanta Fundația C. este reprezentanta legală a Comunității Evreiești din România;
b) Statutul Cultului Mozaic aprobat prin Dec. 589/1949 prevede că această Comunitate Evreiască este parte componentă locală a Cultului Mozaic din România;
c) Comunitatea Evreiască are calitate de Centru Eparhial Teritorial;
d) Procesul-verbal din 1949 privind preluarea de stat prin naționalizarea suprafeței de teren de 78,90 ha conform Dec. 83/1949.
e) procesul-verbal de ședință prin care Fundația C. prin reprezentant a acceptat amplasamentele propuse de A.D.S. Iași;
f) decizia civilă nr. 527/2003 a anulat Hotărârea 307/2000 a Comisiei Județene de F. F. Iași - prin care a fost respinsă contestația Comunității Evreiești privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 51 ha.
• Această hotărâre a rămas valabilă prin neatacare de către titulara dreptului - Comunitatea Evreiască – Centrul Eparhial – în termenul legal - și produce efectele juridice prevăzute de legea în vigoare la momentul respectiv – Legea nr. 1/2000.
Din această perspectivă pe care prezenta instanță o reiterează în mod sistematic pe parcursul hotărârii, subliniem faptul că alin. 22 al art. 27 din Legea nr. 18/1991 - invocat de reclamantă - ca temei de drept al cererii de anulare a titlurilor de proprietate emise în mod abuziv, nu este incident în speță, pentru că acest text (împreună cu cel conținut în alin. 21) a fost introdus prin Titlul IV art. 1 pct. 8 din Legea nr. 247/2005 – intrată în vigoare la 22 iulie 2005 - moment ulterior celui la care s-a făcut solicitarea de reconstituire - 2004 –inițial, și respectiv, emiterii Hotărârii - 04.06.2005.
• Ca atare, legea aplicabilă raporturilor juridice litigioase din speța analizată sunt guvernate de Legea nr. 1/2000 - care modifică și completează Legea nr. 18/1991, iar în ceea ce privește Regulamentul privind procedura este H.G. nr. 1172/2001 - care a fost abrogat explicit prin H.G. pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a H.G. nr. 890 din 4 aug.2005.
Pe cale de consecință, în materia acțiunii principale, de constatare a nulității titlurilor de proprietate „emise în mod abuziv altor persoane” – așa cum solicită reclamanta, este aplicabilă Legea nr. 169/1997 – art. III care prevede expres și limitativ cazurile și condițiile de admisibilitate a unei astfel de acțiuni, în speță, reclamanta neindicând în concret titlul de proprietate atacat, titularul acestuia și cazul expres de nulitate potrivit legii, pentru ca pe cale jurisdicțională să se poată analiza îndeplinirea sau nu a cerințelor de validitate, soluția corectă și justă este cea de respectare a acestei cereri ca fiind vădit nefondate.
• Condițiile de restituire a terenurilor ce se invocă a fi obiectul dreptului de proprietate potrivit dispozițiilor art. 23 alin. 2 și alin. 2 Legea nr.1/2000 sunt:
a) persoana solicitantă să facă dovada calității cerute (centrul eparhial);
b) Obiectul dreptului să fie terenul agricol care a fost proprietatea acestor persoane și care au fost preluate de cooperativele agricole de producție în orice mod.
Privitor la aceasta din urmă condiție - ca o cerință de legitimitate a interesului cerut de legile fondului funciar, se constată că reclamanta nu a făcut dovada acesteia – respectiv a preluării de către cooperativele agricole de producție sau de stat – pentru că Dec. nr. 83/1949 – invocat de reclamantă și reținut de C. Județeană de F. F. Iași ca și temei de restituire a suprafeței de 51 ha teren constituie (conform doctrinei și jurisprudenței în materie) temei de revendicare (retrocedare) potrivit Legii nr. 10/2001 și, nu potrivit legilor de fond funciar.
Analizată exclusiv din această perspectivă, dirimantă, acțiunea reclamanților - prin care se cere „obligarea la punerea efectivă în posesie…, în subsidiar obligarea la punerea în posesie pe un teren disponibil… pe raza intravilanului Municipiului Iași acceptat de aceasta, … în al doilea subsidiar obligarea la despăgubire a S. Român; în al treilea subsidiar obligarea la daune-interese pentru lipsa de folosință; anularea titlurilor de proprietate; în al patrulea subsidiar obligarea la predarea terenului pe raza Comunei R., în al 5-lea subsidiar obligarea de punere în posesie pe un teren acceptat pe raza acestei comune; în al 6-lea subsidiar – obligarea la despăgubire și al 7-lea subsidiar obligarea la daune interese în valoare inițială de 50.000 euro – apare ca fiind nefondată.
Solicitările reclamantei de a i se reconstitui dreptul de proprietate potrivit Legii nr. 18/1991 formulate la data de 01.04.1998, plasează reclamanta în ipoteza de a putea beneficia de prevederile acesteia, dat fiind că dispozițiile art. 8 alin. 1 Legea nr. 10/2001 prevăd această situație în mod expres „nu intră sub incidența prezentei legi temeiurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991 solicitate potrivit acesteia.
Or, reclamanta nefăcând această dovadă, nu se poate prevala de legile fondului funciar - în condițiile unei opțiuni pur protestative între procedura Legii nr. 10/2001 și procedurile Legii nr.18/1991.
Această constatare este susținută cu o putere de lucru judecat – decizia civilă nr. 527/2003 – reținută de instanță cu valoare de considerente decizorii – potrivit principiului rolului său activ, - program ECRIS - dosar nr._/2002 - dat fiind invocarea sa de către C. Județeană de F. F. Iași ca temei pentru validarea dreptului de proprietate – decizie prin care „se trimite cererea la C. Comunală de F. F. R. pentru ca să formuleze propuneri - în condițiile legii – privind restituirea terenului solicitat de petente.”
În tăcerea dispozitivului acestei hotărâri – intrate în puterea lucrului judecat – propunerile trebuiau formulate exclusiv de către C. L. R. - pentru suprafața solicitată de 51 ha teren, fără a se transmite altceva acesteia decât o obligație de diligență (cu posibilitatea transformării sale într-o obligație de rezultat)referitor la formularea de propuneri.
Această formulare de propuneri a fost făcută de C. R. în mod repetat și constant, în sensul indicării regimului juridic al terenului și lipsa de teren disponibil.
Interpretarea dispozițiilor art. 23 Legea nr. 1/2000 în mod coroborat cu art. 3 a aceleași legi, conduce la concluzia că Comisiile de fond funciar pot dispune de terenurile ce fac parte din domeniul privat al unității administrativ-teritoriale - cu condiția ca:
a) aceste terenuri să se afle în administrarea consiliilor locale;
b) să fi rămas teren disponibil (art. 41 alin. 1 Legea nr. 18/1991).
Aceste condiții se cer în mod cumulativ, or, în speță, nu s-a făcut dovada acestora de către reclamantă, obligație ce-i incumbă potrivit art. 1169 Cod civil.
Probatoriul existent indică următoarea situație:
• reclamanta a acceptat amplasamentul propus - conform procesului-verbal încheiat la 19.05.2005;
• A.D.S. și Primăria Municipiului Iași au procedat la întocmirea procesului-verbal de delimitare nr. 3091/2008 - conform Hotărârii Comisiei Județene nr. 100/2005 și nr. 204/2005 pentru Fundația C. – Anexa 43, - suprafața de 35 ha (fila 11);
• pentru suprafața de 13,82 ha - există investiții făcute de proprietarul S.C. Podgoria Copou S.A.,I. Bacău, cu înscrierea în Anexa 42.
Astfel, reclamanta optând inițial pentru despăgubiri conform Hotărârii date in 2004, situației juridice litigioase i se aplică dispozițiile art. 19 din Legea nr.1/2000 - în vigoare la momentul validării – care prevede obligația de încheiere a unui contract cu privire la terenul pe care se află investiții - între fostul proprietar și dobânditorul investițiilor -, înregistrat la C. Județeană care a validat cererea de reconstituire și care devine titlu executoriu în privința prețului și plății acestuia.
Susținerea probatorie a acestei situații juridice este confirmată și de expertiza efectuată de expertul D. C. care, investit de instanță cu efectuarea lucrării în dosarul nr. 9537/2004 – având ca obiect plângere împotriva Hotărârii nr. 209/2004 - a reținut că „terenul nu este liber, … nu se află pe raza Comunei R. ci pe raza administrativă a Municipiului Iași - fost extravilan, actual intravilan conform PUG aprobat”.
Această situație este confirmată explicit prin raportul expertului Hindrescu și implicit prin omisiune prin raportul expertului consultant propus de reclamant – expert P.) atunci când se arată prin formularea concluziilor care susțin faptul că amplasamentul propus este posibil a fi efectiv pus la dispoziția reclamantului.
Din analiza probelor administrate, mai rezultă că:
a) reclamanta nu a făcut dovada că vechiul amplasament s-a aflat în teritoriul intravilan al Municipiului Iași - fapt susținut în mod constant de incoerența în stabilirea vecinătăților, de lipsa reclamantei la momentul efectuării măsurătorilor în teren de către expertul judiciar desemnat H.;
b) reclamanta nu a făcut dovada circulației juridice a terenului din anul 1947 și până la momentul colectivizării (sau până în 1949) - dat fiind că certificatul eliberat de Arhivele S. are exclusiv valoare declarativă, și, necoroborându-se cu nici un alt mijloc de probă - expertiză, înscrisuri, interogatoriu - care să stabilească mai presus de orice vechiul amplasament – nu pot constitui temeiuri valabile pentru reconstituire și punere în posesie.
Ca atare, cererile subsidiare de obligare la punerea în posesie atât în ce privește terenul în suprafață de 35 ha – aflat pe raza Municipiului Iași, cât și terenul în suprafață de 9,7557 ha pe raza Comunei R., vor fi respinse ca fiind nefondate.
• Această soluție derivă și ca una logică în condițiile respingerii acțiunii calificate ca fiind cea principală - acțiune în constatarea nulității titlurilor de proprietate, dar, care au fost analizate și ca cereri relativ autonome, în raport cu probele administrate.
Privitor la cererea de obligare a S. Român prin C. Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor pentru diferența și a excepției de prematuritate, Tribunalul Iași a reținut cu valoare de considerente decizorii pentru instanța de rejudecare faptul că: „cererea de recurs in care se critică și modul de soluționare a excepției de necompetență materială a Judecătoriei Iași – fiind predată recomandat … la 21.01.2011 cu transgresarea termenului legislativ de 5 zile de la pronunțare … și că nesocotirea acestui termen determină imposibilitatea instanței de recurs de a analiza criticile aduse modului de soluționare a excepției necompetenței materiale…”.
Aceste considerente coroborate cu dispozitivul deciziei, conduc la concluzia logică că instanța de rejudecare nu are a se pronunța asupra acestui capăt de cerere, menținut ca atare de către instanța de recurs, potrivit interpretării dispozițiilor art. 315 al. 3 C. pr.civ. care obligă instanța de rejudecare „să judece din nou ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată”.
Privitor la obligarea pârâtelor A.D.S. și a A.D.S. Iași în solidar cu prepusul L. V., această cerere va fi respinsă ca fiind nefondată pentru considerentele evocate și cu sublinierea că atât timp cât reclamanta însăși nu a reușit să identifice vechiul amplasament și nu s-a prezentat la efectuarea expertizei judiciare, nu are deschisă în mod eficient calea dezdăunării aceasta nefăcând dovada prejudiciului stabilit la 50.000 euro. Cererea de obligare la plata de daune cominatorii va fi respinsă ca fiind nefondată, atât pentru considerentul referitor la inexistența procedurii speciale a plângerii împotriva refuzului de punere în posesie - reclamanta neîntemeindu-și acțiunea pe dispozițiile art. 58 și următoarele din Legea nr. 18/1991 cât și pe cel referitor la lipsa calității A.D.S. – A.D.S. Iași și respectiv a Comisiei Județene de F. F. Iași de titular al obligației de punere în posesie și, pe cale de consecință, de titular al obligației de plată a daunelor cominatorii (conform art. 64 alin. 2 Legea nr. 18/1991).
Privitor la antrenarea răspunderii civile delictuale, în persoana „pârâtelor” - așa cum invocă reclamanta - această cerere este ab initio neconformă procedurilor judiciare speciale ale legilor fondului funciar, și, pe fond, neîntemeiată în raport cu cerințele cumulative – îndeosebi raportul de cauzalitate dintre fapta culpabilă și prejudiciu – condiție esențială pentru răspunderea civilă delictuală, pe care reclamanta nu a dovedit-o a fi îndeplinită în persoana pârâtelor.
Pentru toate aceste considerente, acțiunea va fi respinsă în integralitatea ei, cu efectul respingerii cererii reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, potrivit art. 274 și următoarele Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Fundația C. care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că în mod greșit i s-a respins cererea de recuzare a d-nei Ș. B., fiindu-i încălcat dreptul la apărare.
1) A precizat recurentul că prin încheierea din 08.10.2012 instanța de fond i-a încuviințat cererea de efectuare a unei expertize topo având ca obiective identificarea și evaluarea unor terenuri retrocedabile pe raza mun. Iași și a comunei R., iar A.D.S.-ului i s-a pus în vedere să depună la dosarul cauzei înscrisuri privind terenurile retrocedabile aflate pe raza mun. Iași.
În condițiile în care raportul de expertiză depus la dosar nu a răspuns la toate obiectivele, a precizat recurenta că a formulat obiecțiuni pe care instanța de fond i le-a respins fără a motive această decizie. Ca urmare a acestei situații recurenta a formulat cerere de recuzare întrucât judecătorul de la fond a lăsat să se întrevadă în mod evident soluția ce urma a fi pronunțată, însă în mod greșit i-a fost respinsă cererea.
2) Un alt motiv de casare invocat de recurentă este acela al încălcării dreptului la apărare prin respingerea obiecțiunilor la raportul de expertiză.
Astfel cum s-a reținut prin decizia de casare nr. 3495/14.12.2011 pronunțată de Tribunalul Iași, obligatorie pentru instanța de fond în rejudecare, recurenta nu poate obține o hotărâre cu finalitate practica atâta timp cat nu i se permite administrarea de probatorii care sa determine si identifice suprafețe de teren retrocedabile aflate pe raza municipiului lași si care sa poată fi acordate in compensare Fundației C..
Or, respingând obiectiunile împotriva unui raport de expertiza care nu a răspuns la nici unul dintre obiectivele stabilite si, astfel, nu a lămurit in niciun fel situația de fapt, practic prima instanța i-a înlaturat dreptul de a-și proba pretențiile.
Respingând obiecțiunile prima instanța nu a putut avea imaginea clara a situației reale de fapt, respectiv a suprafețelor de teren retrocedabile aflate pe raza municipiului lași.
Or, fata de toate argumentele prezentate mai sus, instanța de recurs este rugata sa retina ca, respingând obiecțiunile prin care a solicitat efectuarea unei expertize care sa răspundă obiectivelor stabilite de către instanța de judecata, proba ce era evident pertinenta, concludenta, si utila soluționării acțiunii, prima instanța a pronunțat o hotărâre nelegala, îngrădindu-i practic dreptul la apărare si limitându-i posibilitățile de a dovedi temeinicia cererii de chemare in judecata.
Neprocedând astfel, ci, dimpotrivă, refuzând practic cererea de administrare a unei probe de specialitate prin care autoritățile competente sa fie obligate sa le pună la dispoziție informații, iar mai apoi sa se individualizeze de catre un expert judiciar o suprafața de teren care sa îndeplinească toate cerințele legale pentru a le fi atribuit in compensație, prima instanța a încălcat pe de o parte dreptul la apărare al ei, iar, pe de alta parte dispozițiile art. 315 C.proc.civ..
Pentru toate considerentele expuse anterior, instanța de control judiciar este rugata sa admită recursul formulat de subscrisa recurenta-reclamanta Fundația C., sa caseze sentința recurată, constatând ca este necesara administrarea de probe noi in dovedirea temeiniciei acțiunii si, reținând cauza spre rejudecare, sa admită in tot cererea de chemare in judecata.
3. Casarea hotărârii pentru încălcarea principiului disponibilității este alt motiv de nelegalitate al hotărârii.
Sub acest aspect, trebuie observat ca, la pronunțarea soluției de respingere a cererii de chemare in judecata, prima instanța a reținut, cu nesocotirea evidenta a obiectului cererii de chemare in judecata stabilit, ca cererea principala cu care a investit instanța de judecata este aceea de constatare a nulității titlurilor de proprietate emise cu încălcarea legii, iar "orice alte cereri denumite de reclamanta subsidiare sunt condiționate ab initio de soarta cererii principale."
Retine de asemenea instanța de fond ca "in materia acțiunii principale, de constatare a nulității titlurilor de proprietate [...] este aplicabila Legea nr. 169/1997 - art. III care prevede in mod expres si limitativ cazurile si condițiile de admisibilitate a unei astfel de acțiuni, in speța, reclamanta neindicand in concret titlul de proprietate atacat, titluarul acestuia si cazul expres de nulitate potrivit legii, pentru ca pe cale jurisdictionala sa se poată analiza îndeplinirea sau nu a cerințelor de validitate, soluția corecta si justa este cea de respectare a acestei cereri ca fiind vădit nefondate."
Or, precizează recurenta că cererea principala cu care a investit instanța de judecata nu este aceea de anulare a titlurilor de proprietate emise cu incalcarea legilor fondului funciar ci aceea de obligare a intimatilor-parati sa pună in executare Hotărârea nr. 100/04.06.2005 a Comisiei Județene lași (astfel cum aceasta a fost rectificata prin Hotărârea nr. 204/11.07.2005) prin care i s-a reconstituit recurentei-reclamantă dreptul de proprietate pentru o suprafața totală de 51 Ha teren (35 ha pe raza mun. lași si 16 ha pe raza comunei R.), si sa își îndeplinească obligațiile stabilite de lege in sarcina acestora in sensul punerii in posesie asupra suprafețelor de teren asupra cărora a fost reconstituit dreptul de proprietate.
În niciun moment cererea principala nu a fost aceea de anulare a titlurilor de proprietate emise cu incalcarea prevederilor legale ci, de obligare a intimaților-pârâți sa pună in executare Hotărârea nr. 100/04.06.2005 a Comisiei Județene lași (astfel cum aceasta a fost rectificată prin Hotărârea nr. 204AÎ1.07.2005).
Conform principiului disponibilității, consacrat de art. 129 alin. 6 C.proc.civ., instanțele de judecata sunt obligate sa se pronunțe in limitele in care au fost investite prin cererea de chemare in judecata si prin eventualele cereri reconventionale sau de intervenție.
C. procesual, atât sub aspectul obiectului cat si al pârtilor intre care se derulează litigiul, este cel fixat de părți, nefiind permis instanței ca, din oficiu, sa se pronunțe in afara limitelor in care a fost investita.
Or, în speță, prima instanța a stabilit si analizat un alt obiect al cererii de chemare in judecata decât cel expres determinat de către subscrisa Fundația C., incalcarea- principiului disponibilității este evident, impunându-se in acest context anularea hotărârii recurate.
4. Alt motiv de casare a hotărârii recurate este acela că hotararea recurata nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
Sub acest aspect, instanța de recurs trebuie sa constate ca prima instanța a respins ca nefondata cererea de obligare apăraților ADS si Lacatusu V. la plata de despăgubiri fara insa sa indice temeiul juridic in raport de care a apreciat o atare soluție, a mai arătat recurenta.
De asemenea, fara nicio indicare a temeiurilor sale de drept, instanța de judecata a respins si cererea de obligare a paraților la plata de daune cominatorii pentru întârzierea in executarea obligațiilor.
Procedând astfel, instanța de judecata a nesocotit prevederile art. 261 pct, 5 Cod procedura civila, conform cărora "hotărârea se da in numele legii si va cuprinde: (...) motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanței, cum si cele pentru care s-au înlăturat cererile pârtilor".
5. Sentința recurata cuprinde motive străine de natura pricinii a mai susținut recurenta ca și motiv de recurs.
Sub acest aspect, hotărârea recurata a fost fundamentata pe motive străine de natura pricinii, de natura a conduce la o soluție nelegala data problemelor de drept in discuție.
A se vedea I. D. - Tratat de drept procesual civil. Editura AII B., Ediția a ll-a, pagina 516;
Astfel, in motivarea soluției de respingere a cererii de chemare in judecata, prima instanța retine ca, in speța, nu sunt indeplinite condițiile de restituire a terenurilor, impuse de dispozițiile art. 23 alin. 2 din Legea nr. 1/2000, respectiv ca subscrisa nu am făcut dovada preluării terenului solicitat de către cooprativele de producție sau de stat intrucat "Dec. nr. 83/1949 - invocat de reclamanta si reținut de C. Județeană de F. F. lași ca si temei de restituire a suprafeței de 51 Ha constituie (conform doctrinei si jurisprudentei in materie) temei de revendicare (retrocedare) potrivit Legii nr. 10/2001 si nu potrivit legilor fondului funciar ".
Se retine, de asemenea, ca subscrisa nu am făcut dovada ca vechiul amplasament s-a aflat in teritoriul intravilan al municipiului lași si nici nu am dovedit circulația juridica a terenului din anul 1947 si pana la momentul colectivizării;
Or, aceste aspecte vizează legalitatea Hotărârii nr. 100/04.06.2005 a Comisiei Județene de F. F. lași, aspect care excede, insa, obiectului prezentului dosar.
In niciun moment, in speța, nu s-a pus in discuție legalitatea hotărârii Comisiei județene prin care a fost reconstituit dreptul de proprietate al subscrisei.
6. Recurenta a mai susținut în altă ordine de idei că hotărârea recurata este netemeinica si nelegala, fiind pronunțata de către prima instanța cu aplicarea greșita a legii si nesocotirea probelor administrate in fata sa.
(i) Astfel, in ceea ce privește terenul in suprafața de 35 ha situat in intravilanul Municipiului lași, trebuie constatat că în mod nelegal prima instanța a apreciat neintemeiata cererea de obligare a paratelor (ADS, C. Locala lași si C. Județeană lași) să o pună efectiv in posesie pe un teren acceptat de ea, situat in intravilanul Municipiului lași, in suprafața de 35 ha, pe un singur amplasament, egal ca valoare de circulație cu terenul la care ea ar fi fost îndreptățită daca s-ar fi respectat vechiul amplasament, (59.937.120 Ron echivalentul a 14.400.000 EUR), sub sancțiunea plații de daune cominatorii de 10.000 Lei pe zi de intarziere, pana la executarea efectiva a obligației.
In acest sens sunt prevederile art. 7 alin. 7 din Legea nr. 268/2001, conform cărora ADS are obligația de a proceda la inventarierea terenurilor care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, potrivit Legii nr. 18/1991 si Legii nr. 1/2000 cu modificările si completările ulterioare si de a le preda comisiilor locale, in vederea eliberării titlurilor de proprietate si punerii in posesie a persoanelor îndreptățite.
Cu toate acestea, deși, dreptul recurentei la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de teren de aproximativ 35 ha in intravilanul municipiului lași a fost recunoscut inca din anul 2005, prin Hotărârea nr. 100 a Comisiei Județene lași (astfel cum aceasta a fost rectificată prin Hotărârea nr. 204/11.07.2005 privind indreptarea erorii materiale in sensul inscrierii corecte a titularului dreptului de proprietate), pana in prezent. ADS nu a procedat la predarea către C. Locala lași a terenului la care reclamanta este îndreptățită, deși a solicitat acest lucru in repetate rânduri.
Mai mult decât atât, deși a participat la stabilirea exacta a amplasamentului pe care subscrisa reclamanta urma sa fim pusa in posesie si a semnat procesul verbal din data de 19.05.2005. ulterior, cu vădita rea-credinta. dl. Lacatusu V., in calitate de angajat al ADS lași, a considerat ca procesul verbal sus-mentionat nu da naștere niciunei obligații in sarcina ADS. aceasta din urma având libertatea de a .pune in posesie Fundația C. pe orice alt amplasament, chiar pe unul net inferior ca valoare agricola si de circulație, astfel cum s-a încercat. de altfel, a ni se impune.
Totodată, ne-a fost adusa la cunoștința împrejurarea ca amplasamentele pe care subscrisa Fundația C. urma sa fie pusa in posesie, nu sunt libere în întregime, ADS procedând la punerea in posesie pe terenurile respective a altor persoane pretins a fi îndreptățite, propunându-li-se ca, in locul acestora, sa le fie predat un nou amplasament format din mai multe loturi de teren.
Or, potrivit art. 24 din Legea 18/1991, în cazul în care reconstituirea dreptului de proprietate nu se poate face pe vechiul amplasament, foștii proprietari vor fi compensați cu o suprafața de teren echivalenta in intravilan sau, in lipsa, in extravilan, acceptata de ei, iar daca nu mai exista teren, se vor acorda despăgubiri.
Prin urmare, in cazul de fata, având in vedere ca reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament din intravilanul municipiului lași este imposibila, recurenta-reclamanta avea dreptul de a primi, in compensare, o suprafața de teren echivalenta in intravilan, pe care sa o accepte si care sa fie egala ca valoare de circulație cu terenul la care am fi fost îndreptățită, respectiv de 59.937.120 Ron echivalentul a 14.400.000 EUR conform răspunsului la obiectiunile la raportul de expertiza evaluatorie efectuat de B. loan.
In măsura in care terenul identificat si acceptat de ea va avea o valoare de circulație mai redusa decât valoarea vechiului amplasament, rugam instanța sa dispună punerea Fundației C. in posesie pe acel teren, sub sancțiunea plații de daune cominatorii de 10.000 Lei pe zi de întârziere pana la executarea efectiva a obligației.
(ii) În ceea ce privește terenul in suprafața de 9,7557 Ha situat pe raza comunei R., in mod greșit fost respinsa cererea de obligare a paratelor (ADS, C. locala R. si C. Județeană lași) să o pună în posesie pe vechiul amplasament, sub sancțiunea plații de daune cominatorii de 10.000 Lei pe zi de intarziere pana la executarea efectiva a obligației.
Cu privire la acest capăt principal, recurenta susține ca suprafața de 9,7557 ha de teren situat pe raza comunei R., județul lași, face parte dintr-o suprafața de teren de 16 ha, asupra căreia i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin Hotărârea nr. 100/2005 a Comisiei Județene lași.
In aplicarea acestei hotărâri, prin procesul-verbal de punere in posesie nr. 1234 din data de 18 martie 2008, s-a executat in parte obligația instituita de autoritatea județeană cu competenta in aplicarea legilor fondului funciar, reclamanta fiind pusa in posesie cu privire la suprafața de 6,2443 ha de teren pășune, din totalul de 16 ha de teren.
Cu privire la diferența de 9,7557 ha de teren, nu s-a procedat nici pana in prezent la punerea in posesie efectiva, datorita unor motive pretins a fi obiective - lipsa de teren disponibil, deși, in mod cu totul nelegal, pe vechiul amplasament aparținând reclamantei-au fost puse in posesie terțe persoane, ulterior datei la care subscrisa afli solicitat reconstituirea dreptului de proprietate.
Recurenta este în prezent în situația in care, deși am solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, liber la data solicitării, C. Județeană lași a emis titluri de proprietate în mod abuziv altor persoane, iar C. Locala R. a pus in posesie aceste persoane, comunicându-i apoi ca este imposibila punerea în posesie întrucât nu mai exista teren disponibil.
În lipsa completării răspunsului la obiecțiunile formulate si încuviințate de instanța la termenul din 10.08.2010 la raportul de expertiza topo-cadastrala efectuat in prezentul dosar de către expertul Istin Ghiorgi, nu s-a putut realiza obiectivul principal al acesteia, respectiv acela de a se stabili daca din vechiul amplasament al Fundației mai exista teren liber a fi pus in posesie, fie pe raza mun. lași, fie pe raza Comunei R..
(iii) De asemenea, în mod greșit a respins prima instanța cererea de obligare a paraților ADS si Lacatusu V.. in calitate de prepus al ADS. la plata de despăgubiri pentru lipsa de folosința cauzata prin nepunerea in posesie asupra terenurilor la care este îndreptățită, respectiv la plata sumei de 87 408.300 Ron, echivalentul a 21.000.000 EUR (lași), si la plata sumei de 24.363.690,066 Ron echivalentul a 5.853.420Eur (R.) cu titlu de daune interese pentru lipsirea de folosința cauzata prin nepunerea in posesie asupra terenului la care ea este îndreptățită, sau respectiv, ca daune cauzate prin nerecunoasterea dreptului la masuri reparatorii in echivalent, astfel cum reiese din răspunsul la obiectiunile la raportul de expertiza evaluatorie efectuat de expert B. loan, este întemeiata.
În speța, sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a paraților, respectiv:
- Existenta unei fapte ilicite, constând in refuzul nejustificat de a pune subscrisa Fundația C. in posesie pe terenul asupra căruia s-a reconstituit dreptul de proprietate prin Hotărârea nr. 100/04.06.2005 a Comisiei Județene de F. F. lași;
- Existenta unui prejudiciu, reprezentat de lipsirea de folosința cauzata prin nepunerea in posesie asupra terenului la care Fundația C. este indreptatita;
- Legătura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu;
- Vinovăția paraților, rezultând din faptul ca au refuzat nejustificat sa pună subscrisa Fundația C. in posesie asupra terenului cu privire la care a fost reconsituit dreptul de proprietate;
Sumele menționate mai sus, reies din aplicarea corecta a calcului, efectuat eronat de către expertul tehnic evaluator pentru suprafața de 57 ha, si nu pentru suprafața de 44,7557 ha solicitata in total, prin refacerea calculul expertului B. loan de la pagina 2, respectiv de la răspunsul nr. 2 la obiectiuni depuse la data de 04.08.2010.
In mod greșit a respins prima instanța cererea de obligare a paratelor la plata de daune cominatorii invocând faptul că ea, nu a urmat procedura plângerii împotriva refuzului de punere in posesie.
Procedura reglementata de art. 64 din Legea nr. 18/1991 are in vedere situația in care, deși au fost îndeplinite toate formalitățile, C. locala refuza fie sa inmaneze titlul de proprietate fie punerea in posesie.
În speța, recurenta, solicitat obligarea ADS sa predea către C. Locala lași, respectiv, R., iar aceste din urma instituții sa o pună efectiv in posesie pe terenuri disponibile, acceptate de ea.
Intimata Agenția D. S. București a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, apreciind că soluția pronunțată de prima instanță este temeinică și legală.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul motivelor de recurs invocate și al dispozițiilor legale aplicabile cauzei, tribunalul constată că recursul este întemeiat motivat de considerentele ce succed.
Față de motivul de casare privind încălcarea dreptului la apărare, invocat față de respingerea cererii de recuzare a d-nei judecător Ș. B., cerere formulată în temeiul art. 27 pct.7 C.pr.-civ. Instanța de control judiciar reține că acest motiv nu se confirmă.
Așa cum corect a reținut instanța investită cu soluționarea cererii de recuzare, aprecierea asupra utilității și necesității administrării un ei probe aparține judecătorului investit cu soluționarea cauzei. Antepronunțarea echivalează cu acea situație prin care, judecătorul și-ar exprima opinia cu privire la cauza cu care a fost investit înainte de a constata cercetarea judecătorească terminată și de a acorda cuvântul pe fondul cauzei, fie în cadrul procesului, fie în afara acestuia. Ori simpla pronunțare asupra utilității unei probe nu poate echivala cu o antepronunțare în cauză, chiar dacă partea poate avea o viziune proprie asupra soluției ce se va pronunța într-o speță față de probatoriul administrat în cauză.
În altă ordine de idei instanța de control judiciar reține că, prin decizie nr. 3495/14.12.2011 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ s-a dispus trimiterea spre rejudecare către Judecătoria Iași a cererii de chemare în judecată formulată de Fundația C. București în contradictoriu cu pârâții A.D.S. București, L. V., C. L. de F. F. R. și C. Județeană de F. F. Iași. Au fost menținute dispozițiile instanței de fond, relative la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. Județeană Iași de F. F. și A.D.S. București, precum și admiterea excepției necompetenței materiale a Județului Iași cât și admiterea excepției lipsei capacității de folosință a A.D.S. Iași și în consecință anularea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta A.D.S. Iași.
În ceea ce privește limitele investirii judecătorului fondului, acestea reies în mod indubitabil din cererea de chemare în judecată. Dacă inițial reclamanta a precizat care este cadrul procesual din punctul de vedere al pârâților pe care înțelege să-i cheme în judecată, ulterior reclamanta a indicat obiectul cererii de chemare în judecată, cu observația că pentru anumite capete de cerere reclamanta a înțeles să indice expres pârâtul sau pârâții în sarcina cărora cade obligația a cărei îndeplinire se solicită.
Astfel, atât pentru suprafață de 35 ha teren situată în intravilanul mun. Iași, cât și pentru suprafața de 9,7557 ha teren situată în intravilanul . solicitat obligarea pârâtelor A.D.S. și A.D.S. Iași la predarea către C. L. Iași de F. F., respectiv C. L. rediu de F. F. a suprafețelor la care este îndreptățită potrivit hotărârii nr. 100/2005, aceste comisii urmând a fi obligate să o pună efectiv în posesie sub sancțiunea plății de daune cominatorii.
Pentru ipoteza în care există diferențe între valoarea de circulație a terenului reprezentând vechiul amplasament precum și pentru ipoteza în care nu există teren arabil disponibil, reclamanta a înțeles să solicite obligarea pârâtului Statul Român prin C. Centrală pentru Acordarea despăgubirilor, la emiterea deciziei de acordare de titluri de despăgubire fie pentru diferența de valoare între cele două titluri, fie pentru o valoare egală cu valoarea actuală de circulație a terenului la care este îndreptățită. Aceste solicitări vizează atât suprafața situată pe raza mun. Iași cât și pe raza .> Individualizarea pârâților are loc în mod expres și în capetele de cerere privind obligarea A.D.S. și A.D.S. Iași în solidar cu prepusul său pârâtul L. V. la plata sumei de câte 50.000 euro cu titlu de daune interese reprezentând lipsa de folosință pentru suprafața de 35 ha situată în Iași și de 9,7557 ha situată în .> În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea titlurilor de proprietate, instanța reține că are calitatea de pârâtă C. Județeană Iași de F. F. față de modul în care au fost indicați participanții la proces în prima parte și față de modul în care au fost individualizați ceilalți pârâți în capetele de cerere precizate.
Față de ceea ce se invocă în ultimele 5 motive de recurs, respectiv:
a) încălcarea dreptului la apărare prin respingerea obiecțiunilor la raportul de expertiză topo întocmit în cauză de expert Hindrescu G..
b) încălcarea principiului disponibilității în condițiile în care cererea principală este punerea în posesie cu teren conform Hot. 100/2005 a Comisiei Județene de F. F. Iași, iar celelalte capete de cerere sunt secundare, inclusiv anularea titlurilor de proprietate.
c) hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină cu privire la soluția de respingere a cererii de obligare la plata daunelor cominatorii prin întârzierea în executarea obligațiilor cât și cu privire la soluția de respingere a cererii de obligare la plata despăgubirilor pentru A.D.S. și L. V.;
d) cuprinde motive străine de natura pricinii în măsura în care motivele expuse vizează legalitatea Hot. 100/2005 a Comisiei Jud. Iași de F. F., dar aceasta nu face obiectul acțiunii,
e) aplicarea greșită a legii și nesocotirea probelor cu privire printre altele la nesocotirea procesului verbal din 19.05.2005 de punere în posesie și modul de stabilire a cuantumului prejudiciului;
tribunalul reține că acestea sunt întemeiate iar prima instanță nu s-a pronunțat asupra fondului acțiunii.
Așa cum s-a subliniat și în decizia de casare nr. 3495/14.12.2011 pronunțată de Tribunalul Iași prin actul de investire reclamanta a solicitat în principal cu privire la suprafața de 35 ha situată pe raza mun. Iași punerea efectivă în posesie pe un singur amplasament, iar în subsidiar pe un teren disponibil. În ceea ce privește suprafața de 9,7557 ha situat pe raza . solicitat punerea în posesie pe vechiul amplasament5, iar în subsidiar pe un teren disponibil. Acestea sunt cererile principale contrar celor reținute de instanța de fond în rejudecare care a apreciat că acțiunea în anularea titlurilor este capătul de cerere principal, el putând fi cel mult capăt de cerere autonom.
Pronunțarea asupra fondului presupunea determinarea măsurii în care s-a procedat la punerea în posesie cât și toate celelalte aspecte respectiv identificarea vechiului amplasament al proprietății reclamantei pe . libere din acest vechi amplasament, identificarea terenului disponibil pe teritoriul Iașului în condițiile art. 23 și art. 3 alin. 2-4 din Legea 1/2000.
Toate aceste aspecte nu pot fi lămurite decât printr-o expertiză tehnică topo de specialitate.
Deși în fața primei instanțe în rejudecare s-a realizat o expertiză topo de expert principal ing. Hindrescu G., la care reclamanta a formulat obiecțiuni în sensul că expertul nu a răspuns la nici unul dintre obiectivele stabilite de instanța de judecată fiind încălcate disp. art. 21 din O.G. 2/2000, expertiza fiind întocmită cu foarte multă superficialitate, tribunalul reține că prima instanță a respins obiecțiunile la raport fără nici o motivare, prin încheierea din 18.02.2003.
Mai mult decât atât, prin considerentele hotărârii sunt expuse argumente ce vizează legalitatea Hotărârii 100/2005 emisă de C. Județeană Iași, respectiv că reclamanta nu a făcut dovada că vechiul amplasament s-a aflat pe teritoriul intravilan al mun. Iași și nu a făcut dovada circulației juridice a terenului din anul 1947 și până la momentul colectivizării, ori tribunalul reține că reclamanta nu a investit instanța cu un astfel de capăt de cerere.
Totodată instanța de control judiciar reține că hotărârea primei instanțe nu cuprinde motivele pe care se sprijină cu privire la soluția de respingere ca nefondată a despăgubirilor pentru lipsa de folosință pentru fiecare din cele două suprafețe de teren din Iași și R..
În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea de daune cominatorii trebuie remarcat că acestea au fost solicitate de reclamantă pentru neîndeplinirea obligației pârâtei A.D.S. de predare către C. L. de F. F. Iași, respectiv R., de punere efectivă în posesie a Fundației C. cu terenurile cuvenite conform Hot. 100/2005 emisă de C. Jud. de F. F. iar art. 64 din Legea 18/1991invocat de prima instanță are în vedere situația în care deși au fost îndeplinite toate formalitățile, C. locală refuză fie că înmâneze titlul de proprietate, fie punerea în posesie. Ori în speță A.D.S.-ul nu și-a îndeplinit obligația, a susținut recurenta.
Prin urmare, deși prin decizia de casare inițială de trimitere spre rejudecare s-a explicitat în mod clar că soluționarea cererilor reclamantei impunea admiterea tuturor probatoriilor apte a determina și identifica suprafețele de teren disponibile în anvergura la care este stabilită îndreptățirea reclamantei la reconstituirea dreptului de proprietate, instanța de fond în rejudecare nu a realizat până la capăt o cercetare judecătorească temeinică și legală.
Astfel, deși a admis proba cu expertiză tehnică de specialitate topo și a pus în vedere reprezentantului A.D.S. să depună la dosarul cauzei înscrisuri privind terenurile retrocedabile aflate pe raza mun. Iași, ulterior a respins obiecțiunile la raportul de expertiză fără a-și motiva decizia, în condițiile în care expertiza nu răspunde la nici unul din obiectivele stabilite.
Trebuie remarcat că în cauză a fost încuviințat un expert consultant la cererea reclamantei Fundația C. care a întocmit un punct de vedere separat în condițiile în care nu a căzut de acord cu expertul principal (f. 327 – 337 dosar fond) iar instanța de fond nu a făcut vreo analiză a acesteia și nici nu a expus motivele pentru înlăturarea concluziilor acestuia. Deși ambii experți au învederat instanței că stabilirea valorii de circulație a terenurilor o poate face numai un expert evaluator, instanța de fond nu a dispus în nici un mod față de această situație.
Hotărârile judecătorești trebuie să fie motivate clar și precis dar și necontradictoriu astfel încât să reflecte justețea soluției pronunțate.
Prin urmare, instanța de fond nu a realizat o cercetare temeinică și legală a capetelor de cerere cu care a fost investită soluționând procesul fără a intra în cercetarea fondului, situație ce implică incidența dispozițiilor art. 312 alin. 5 din C.pr.civ., respectiv admiterea recursului formulat de reclamanta Fundația C. împotriva sentinței civile nr. 8858/10.06.2013, casarea în tot și trimiterea cauzei spre rejudecare ținând cont de decizia nr. 2/2013 pronunțată de Î.C.C.J. în recurs în interesul legii, obligatorii pentru instanțe față de data de 13.01.2009 la care prima instanță a fost investită cu soluționarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamanta FUNDAȚIA C. împotriva sent. civ. nr. 8858/10.06.2013 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o casează în tot.
Trimite cauza spre rejudecare către Judecătoria Iași.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi,26.03.2014.
Președinte, M. S. | Judecător, Doinița T. | Judecător, M. A. |
Grefier, I. B. |
Red. S.M./tehnored. B.M.
2 ex. /05.09.2014
Judecător fond: Ș. B.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1159/2013. Tribunalul IAŞI | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 479/2014.... → |
|---|
