Uzucapiune. Decizia nr. 520/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 520/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 09-04-2014 în dosarul nr. 520/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 09 Aprilie 2014
Președinte - A. M. Diuță T.
Judecător M. A.
Judecător M. S.
Grefier I. B.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 520/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent T. D., recurent T. A. și pe intimat ORAȘUL TG. F. R. P. P. O. TG. F., intimat C. L. TG. F., având ca obiect uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 26 martie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea la data de 2 aprilie 2014, apoi pentru azi, când,
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
P. sentința civilă nr. 1817/10.06.2013 pronunțată de Judecătoria P. s-a respins acțiunea formulată de reclamanții T. D. și T. A. în contradictoriu cu pârâții ORAȘUL TÎRGU FURMOS, prin Primar și C. L. TG. F.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea de chemare în judecată, așa cum a fost aceasta precizată la data de 07.12.2012 (f. 42 dosar), reclamanții au solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune pentru suprafața de 3804 m.p. teren din intravilan Tg. F., ., jud. Iași precum și pentru casa de locuit și anexa gospodărească, toate imobilele ce au făcut obiectul zdelcii din anul 1978.
Este important de menționat că în cadrul zdelcii din anul 1978 suprafața de teren transmisă nu este identificată prin unități de măsură ci doar prin vecinătăți (f. 74 dosar).
Au mai arătat reclamanții că în anul 1992 au mai cumpărat o suprafață de 800 m.p. în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 916/ 15.03.1992 (f. 75 dosar).
Din constatările expertului prezentate de acesta în raportul său de expertiză rezultă că reclamanții posedă în fapt o suprafață totală de 4656 m.p.. compusă atât din suprafața de teren cumpărată cu zdelcă în anul 1978 cât și din suprafața de teren cumpărată în anul 1992.
Tot expertul arată că suprafața de 800 m.p. ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 916/ 1992 are în realitate întinderea de 1409 m.p. (f. 62 dosar).
Rezultă așadar că suprafața pentru care nu există titlu de proprietate pentru niciunul din posesorii arătați este cea de 3.247 m.p. Aceasta este cel mai probabil suprafața de teren transmisă reclamanților prin zdelca din anul 1978.
Reclamanții au arătat în acțiune că posedă suprafața de teren și construcțiile – casă de locuit și anexa gospodărească - încă de la momentul încheierii zdelcii, care a avut loc în data de 13.06.1978, și că din acel moment posesia lor a fost una neîntreruptă, utilă, sub nume de proprietar și de lungă durată – 30 de ani – astfel încât se impune a le fi constatat dreptul de proprietate în temeiul instituției uzucapiunii de 30 de ani.
Față de situația de fapt prezentată instanța a constatat în drept următoarele:
Conform art.1890 cod civil :” toate acțiunile atât reale cât și personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile și pentru care n-a defipt un termen de prescripție, se vor prescrie prin 30 de ani, fără ca cel ce invocă această prescripție să fie obligat a produce vreun titlu și fără a i se opune reaua-credință”.
Conform art. 1837 Cod civil :” prescripția este un mijloc de a dobândi proprietatea (…) sub condițiile determinate prin această lege”, iar potrivit art. 1846 alin.1 și art.1847 Cod civil :”orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii (…) ca să se poată prescrie se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar(…)”.
Potrivit art. 1864 Cod civil :”este întrerupere naturala: (…) 2. când lucrul este declarat neprescriptibil în urmarea unei transformãri legale a naturii sau destinației sale.”
P. Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului și a localităților urbane (care a intrat în vigoare în data de 01.12.1974 și a fost abrogată la data de 27.12.1989 prin Decretul-Lege nr.1 / 26.12.1989), terenurile au fost scoase din circuitul civil.
Scoaterea din circuitul civil a terenurilor echivalează cu întrunirea condițiilor de întrerupere a prescripției achizitive prevăzute de art.1864 pct.2 din Codul civil, citate mai sus.
P. Decizia nr. IV/2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii s-a statuat că "în cazul posesiilor începute înainte de . Legii nr. 58/1974 și a legii nr. 59/1974, prescripția achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin . acestor legi".
În considerentele deciziei se precizează expres că posesorii acestor terenuri au beneficiat atât de prezumția de neprecaritate, cât și de prezumția de neintervertire de titlu, impunându-se concluzia că intervalul de timp cât aceste legi au fost în vigoare nu a întrerupt cursul prescripției începute anterior, putând fi invocat la calcularea duratei de timp necesare pentru constatarea prescripției achizitive asupra acelor terenuri.
Față de considerentele și dispozițiile Deciziei nr. IV/ 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, rezultă, per a contrario, că pentru posesiile începute după . Legii 58/_ și 59/1974, prescripția achizitivă a fost întreruptă, și astfel nu mai poate opera nici prezumția de neprecaritate sau de neintervertire de titlu.
Rezultă, prin prisma considerentelor expuse mai sus, că posesia exercitată de reclamanți a început în data de 27.12.1989 (când au fost abrogate Legile 58 și 59/1974), termenul uzucapiunii de 30 de ani putând fi considerat împlinit abia la 28.12.2019.
Reclamanții începând să posede la data de 13.06.1978, deci ulterior declarării terenurilor ca imprescriptibile achizitiv, aceștia nu se pot prevala în drept de perioada 13.06.1978 – 27.12.1989 pentru a considera împlinit termenul prevăzut de lege pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Chiar și în cazul în care posesia lor ar fi fost neechivocă, continuă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, simpla neîmplinire a termenului prevăzut de lege atrage imposibilitatea aplicării instituției uzucapiunii de lungă durată.
Pentru considerentele expuse instanța a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți.
Văzând și prevederile art. 274 Cod procedură civilă instanța a constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții T. D. și T. A. care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că pe de o parte cuprinde motive contradictorii, iar pe de altă parte, a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod.pr.civ.
Este de notorietate împărțirea practicii judiciare, cel puțin până la nivelul anului 2006, în privința modalităților de interpretare a efectelor pe care Legile nr. 58/1974 și 59/1974 le-au avut asupra cursului prescripției achizitive și, implicit, asupra posibilităților persoanelor, care au posedat imobile în perioada 1974-1989, de a invoca uzucapiunea. Astfel, dacă o parte a doctrinei și a practicii a considerat că termenul prescripției achizitive pentru terenurile aflate în posesie sub imperiul acestor legi a fost întrerupt, cealaltă parte a considerat că Legile nr. 58 și 59/1974 nu au întrerupt prescripția achizitivă.
Această chestiune a fost tranșată în mod explicit de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia IV din 16 ianuarie 2006, publicată în M.O., Partea I nr. 288 din 30/_, în sensul că instanțele care au interpretat și aplicat corect dispozițiile legii au fost cele care au statuat că prevederile art. 30 alin. 1 din Legea nr. 58/1974 și ale art. 44 alin. 1 din Legea nr. 59/1974 „nu constituie o întrerupere naturală a cursului prescripției achizitive începute înainte de apariția acestor două acte normative”, terenurile nefiind scoase din circuitul civil.
Prima instanță își întemeiază soluția atât pe prevederile Legilor nr. 58/1974 și 59/1974 și pe cele ale Codului civil (art. 1890, art. 1837, art. 1847, art. 1864), cât și pe considerentele Deciziei IV/2006, Decizie care, la rândul său, este supusă unei noi interpretări (o interpretare trunchiată) de către instanță susțin recurenții.
Ori, dacă instanța îmbrățișează punctul de vedere conform căruia două acte normative au avut un efect întreruptiv asupra cursului prescripției achizitive, atunci orice altă trimitere în considerentele Sentinței atacate, referitoare la dispozițiile Deciziei ÎCCJ, contrazice în mod flagrant tocmai ceea ce instanța a motivat în primele paragrafe.
Mai susțin recurenții că prin niciuna din dispozițiile Deciziei nr. IV/2006, Înalta Curte nu face vreo distincție între posesiile anterioare și cele ulterioare Legilor nr. 58/1974 și 59/1974, și nu lasă să se înțeleagă faptul că pentru posesiile începute ulterior anului 1974, s-a produs efectul întreruptiv al prescripției achizitive, iar pentru cele începute anterior, întreruperea prescripției nu s-a produs.
Dimpotrivă, Înalte Curte arată că „lipsa posibilității de a mai fi transmise terenurile prin acte juridice nu atrage și încetarea posesiei asupra lor cât timp exercitarea acesteia nu numai că nu a fost interzisă prin nicio dispoziție a legii, dar și-a demonstrat în mod neîndoielnic utilitatea economică și socială”.
Aplicarea greșită a dispozițiilor legale și eroarea de interpretare a Deciziei ÎCCJ de către instanța de fond rezultă din confuzia făcută între lipsă posibilității de transmitere a terenurilor prin acte juridice (care, într-adevăr, a fost statuată prin dispozițiile actelor normative din 1974) și exercitarea efectivă a posesiei asupra imobilelor, ca situație de fapt mai arată recurenții.
Această diferențiere între două situații complet diferite trebuie făcută și în privința recurenților.
Deși au încheiat o zdelcă, la data de 13.06.1978, prin care au dobândit, spun ei, „dreptul de proprietate” asupra imobilului compus din casă de locuit, anexă și grădina aferentă locuinței, de la proprietarii moștenitori ai defuncților C. G. și C. M., în temeiul prevederilor Legilor din 1974, nu se poate considera că prin acest act a fost transmis valabil dreptul de proprietate, tocmai din cauza faptului că la momentul respectiv era limitat atributul dispoziției dreptului de proprietate asupra terenurilor. De altfel, acesta este și motivul pentru care reclamanții au înțeles să obțină în instanță recunoașterea dreptului lor de proprietate, ca efect al uzucapiunii, fapt juridic.
Pe de altă parte însă, reclamanții au dovedit pe parcursul judecății la fond faptul că au intrat în stăpânirea imobilului compus din teren și casa de locuit începând cu anul 1978, situație ce rezultă din depoziția martorului audiat P. C., un om în vârstă, vecin cu reclamanții, pe care-i cunoaște chiar de când aceștia s-au mutat lângă proprietatea sa. Mai mult, prin înscrisurile depuse la dosar, reclamanții au dovedit faptul că au stăpânit imobilul sub nume de proprietar, achitând toate taxele și impozitele aferente către instituțiile statului din momentul dobândirii imobilului și până în prezent. De asemenea, raportul de expertiză întocmit în cauză statuează faptul că „luând în considerare că planul cadastral are o vechime de aproximativ 20 ani, putem aprecia că șanțurile care delimitează proprietatea lui T. D. au o vechime mai mare”, rezultând totodată că și construcția are o vechime de 30 ani.
Reclamanții au făcut dovada faptului că ei au încheiat zdelca din 1978 chiar cu adevărații proprietari, cei care la rândul lor au dobândit dreptul de proprietate în 1924 prin contractul de vânzare-cumpărare depus la dosarul instanței. P. urmare, chiar adevărații proprietari și-au manifestat consimțământul cu privire la transmiterea bunurilor către reclamanți. Faptul că actul translativ de proprietate nu a produs efectele dorite, din cauzele descrise mai sus, nu poate fi imputat reclamanților, cei care au exercitat o posesie continuă, neîntreruptă, publică și sub nume de proprietar, deci utilă. Rezultă astfel că teza întreruperii prescripției achizitive, ca efect al dispozițiilor Legilor nr. 58/1974 și 59/1974, nu protejează nici măcar pe adevărații proprietari (care oricum sunt decedați în prezent) în prezentul dosar, întrucât ei au fost de acord cu transmiterea posesiei asupra imobilelor către reclamanți.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul motivelor de recurs invocate și al dispozițiilor legale aplicabile cauzei, tribunalul constată că recursul este întemeiat motivat de considerentele ce succed:
Conform art. 21 alin. (1) din Legea 215/2001 „unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii”.
Pe de altă parte, art. 23 alin. (2) din Legea 215/2001 stipulează „Consiliile locale și primarii funcționează ca autorități ale administrației publice locale și rezolvă treburile publice din comune, orașe și municipii, în condițiile legii”.
Atât timp cât conform art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea 215/2001 se prevede că una din atribuțiile Consiliului local este aceea privind administrarea domeniului public și privat al comunei, instanța reține că are calitate procesual pasivă în cauză C. local Tg. F..
P. cererea inițială reclamanții recurenți au solicitat constatarea dreptului de proprietate dobândit prin uzucapiune asupra imobilului situat în orașul Tg. F., ., jud. Iași, în suprafață de 4604 m.p., imobil care a făcut obiectul zdelcii din anul 1978, încheiată la data de 13.06.1978.
În zdelcă se menționează doar vecinătățile imobilului fără indicarea exactă a suprafeței înstrăinate, astfel: miazăzi – proprietatea C. V.; miazănoaptea – L. V.; răsărit – proprietatea Anisim M. și apus – grădini particulare (fila 11 dosar fond).
Vânzătorii menționați în zdelca din 1978 au declarat că imobilul le-a parvenit de la defuncții lor părinți și bunici, C. G. și M., prin actul de proprietate transcris în registrul de Transcripțiuni la nr. 4761 din 17.10.1924.
Ulterior în anul 1992, reclamanții recurenți au cumpărat la data de 5 martie 1992 suprafața de 800 m.p. teren, situat în imediata vecinătate a terenului pe care deja îl stăpânea din anul 1978, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 916/05.03.1992.
Expertul tehnic judiciar B. C. a identificat întreaga suprafață pe care reclamanții recurenți o posedă încă din anul 1978, în care sunt incluși și cei 800 m.p. dobândiți de recurenți în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 916/05.03.1992, ca fiind în suprafață totală de 4608 m.p. delimitat de punctele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15 = 10*, 16 = 9*, 17, 18 = 8*, 19, 1 conform schiței anexă la suplimentul la raportul de expertiză (fila 91 dosar fond). Cei 800 m.p. din contractul autentic încheiat în anul 1992 nu au putut fi identificați în fapt, în condițiile în care schița anexă la care se face referire în conținutul contractului ca făcând parte din contract individualizează o suprafață de 1409 m.p. (conform celor reținute de expert în concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză – fila 62 dosar fond).
Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar recurenții au achitat impozite și taxe locale pentru suprafața de 4556,16 m.p. teren intravilan, situat în ., în perioada 1990-2013 (filele 8, 9 și 80 dosar) exercitând o posesie continuă, utilă și sub nume de proprietar.
Martorul P. C. – vecin cu recurenții din anul 1979 a declarat că aceștia nu au avut vreodată discuții sau litigii cu vecinii sau alte persoane care să le fi contestat limitele proprietății.
Având în vedere situația specială a terenurilor în perioada 1974-1989, perioadă în care a început și posesia reclamanților recurenți asupra terenului de 3806 m.p. ce face parte din suprafața totală de 4608 m.p. deținută de aceștia, instanța de control judiciar va face următoarele precizări:
Potrivit art.30 din Legea 58/1974 privind sistematizarea teritoriului si localitatilor urbane si rurale, în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 620din 26.04.1984 al notariatului de Stat L. P. și abrogat prin DEL. 1_ la data de 27 Decembrie 1989: „dobîndirea terenurilor cuprinse în perimetrul construibil al localităților urbane și rurale se poate face numai prin moștenire legală, fiind interzisă înstrăinarea sau dobîndirea prin acte juridice a acestor terenuri”.
P. Decizia nr. IV/2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii s-a statuat că "în cazul posesiilor începute înainte de . Legii nr. 58/1974 și a Legii nr. 59/1974, prescripția achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin . acestor legi".
În considerentele deciziei se precizează expres că posesorii acestor terenuri au beneficiat atât de prezumția de neprecaritate, cât și de prezumția de neintervertire de titlu, impunându-se concluzia că intervalul de timp cât aceste legi au fost în vigoare nu a întrerupt cursul prescripției începute anterior, putând fi invocat la calcularea duratei de timp necesare pentru constatarea prescripției achizitive asupra acelor terenuri.
Este adevărat că dispozitivul Deciziei nr. IV/2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii se referă la posesiile începute anterior adoptării legilor arătate, însă față de momentul sesizării Înaltei Curții, 04.10.2005 cât și de cel al emiterii deciziei nr. IV, 16.01.2006, prin această decizie nici nu se putea decide altfel, având în vedere că până la aceste momente nu era fizic posibil să se sesizeze o practică neunitară la nivelul instanțelor judecătorești pentru situațiile posesiilor începute după . legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974 respectiv 01.12.1974 și 05.12.1974, termenul de 30 ani necesar prescripției achizitive de lungă durată împlinindu-se abia la începutul anului 2005 cel mai devreme.
Mai mult, analizarea considerentelor Deciziei nr. IV/2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție duce la aceeași concluzie, în sensul că și posesiile începute ulterior intrării în vigoare a legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974 pot fi folosite pentru dobândirea dreptului de proprietate privind terenurile respective.
Astfel se arată că, din examinarea dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 și ale art. 44 din Legea nr. 59/1974 rezultă că . acestor acte normative nu a determinat nici o modificare esențială asupra cursului posesiilor achizitive începute anterior. Prevăzând la art. 30 alin. 1 că "dobândirea terenurilor cuprinse în perimetrul construibil al localităților urbane și rurale se poate face numai prin moștenire legală, fiind interzisă înstrăinarea sau dobândirea prin acte juridice a acestor terenuri", Legea nr. 58/1974 nu conține, în ansamblul său, nici o dispoziție referitoare la posesiile exercitate până în acel moment asupra terenurilor. Tot astfel, nici Legea nr. 59/1974, care reglementează în mod similar dobândirea de terenuri agricole, la art. 44, nu conține vreo prevedere referitoare la posesiile exercitate asupra acelor terenuri până la data intrării ei în vigoare.
Se mai precizează că, lipsa posibilității de a mai fi transmise terenurile prin acte juridice nu atrage și încetarea posesiei asupra lor cât timp exercitarea acesteia nu numai că nu a fost interzisă prin nici o dispoziție a legii, dar și-a demonstrat în mod neîndoielnic utilitatea economică și socială.
Caracterul real și util al exercitării posesiei asupra terenurilor a fost confirmat de recunoașterea și protecția acordată acțiunilor posesorii în întreaga perioadă de aplicabilitate a legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974.
Este de observat că prin art. 1864 pct. 2 din Codul civil se prevede că este întrerupere naturală a prescripției atunci "când lucrul este declarat neprescriptibil ca urmare a unei transformări legale a naturii sau destinației sale".
Or, prin dispozițiile legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974, terenurile nu au fost scoase din circuitul juridic civil, spre a li se transforma natura sau destinația legală, ci doar au fost restrânse modalitățile de transmitere și dobândire a acestora, astfel că nu se poate considera întreruptă prescripția pentru perioada în care acele legi au fost în vigoare.
De altfel, în raport cu dispozițiile art. 1844 din Codul civil, potrivit cărora "nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie, sau printr-o declarație a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci sunt scoase afară din comerț", terenurile la care se referă reglementările din legile nr. 58/1974 și nr. 59/1974 și-au păstrat apartenența la domeniul proprietății private atât timp cât nu au fost trecute în altă formă de proprietate și, mai mult, au continuat să fie susceptibile de a fi transmise și dobândite pe calea restrânsă a moștenirii legale.
Din moment ce în perioada 1974-1989, în care au fost în vigoare dispozițiile legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974, terenurile nu au fost scoase din circuitul civil, ci doar s-au restrâns căile de transmitere și dobândire a lor, fără a se înlătura caracterul privat al formei de proprietate, este evident că nu a putut să aibă loc o întrerupere naturală a cursului prescripției acestora, în sensul prevederilor art. 1864 pct. 2 din Codul civil, care să poată fi invocată ca piedică la dobândirea dreptului de proprietate pe calea prescripției achizitive.
P. urmare contrar concluziilor reținute de prima instanță potrivit cărora pentru posesiile începute după . lg. 58/1974 și lg. 59/1974 prescripția achizitivă a fost întreruptă, instanța de control judiciar pentru considerentele anterior expuse apreciază că potrivit deciziei I.C.C.J. IV/2006 prescripția achizitivă nu a fost întreruptă, termenul de uzucapiune de 30 ani în speța de față împlinindu-se la data de 13.06.2008.
În concluzie instanța constată că în cauză recurenții reclamanți au dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței totale de 4608 m.p. teren situat în Oraș Tg. F., ., delimitat de punctele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15 = 10*, 16 = 9*, 17, 18 = 8*, 19, 1 în schița anexă la suplimentul la raportul de expertiză B. C. ce face parte integrantă din decizie, din care suprafața de 3608 m.p. prin uzucapiune și suprafața de 800 m.p. prin contract autentic autentificat sub nr. 916/05.03.1992, suprafața totală fiind compusă din . m.p.; ..p. și ..p.
Față de motivele expuse instanța apreciază că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9, astfel încât în temeiul disp. art. 312 pct. 3 C.pr.civ. va admite recursul formulat de reclamanții T. D. și T. A. împotriva sentinței civile nr. 1817/10.06.2013 a Judecătoriei P., pe care o va modifică în tot, în sensul că:
Va admite acțiunea formulată de reclamanții T. D. și T. A. în contradictoriu cu pârâtii Oraș Târgu F. prin Primar si C. L. Tîrgu F..
Va constată că reclamanții au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra suprafetei de 4608 mp teren situat in Oraș Târgu F., ., jud. Iasi, delimitat de punctele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15=10*,16=9*, 17, 18=8*, 19, 1 în suplimentul la raportul de expertiză B. C. ce face parte integrantă prin prezenta decizie, compus astfel:
. mp
. mp
. mp.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții T. D. și T. A. împotriva sentinței civile nr. 1817/10.06.2013 a Judecătoriei P., pe care o modifică în tot, în sensul că:
Admite acțiunea formulată de reclamanții T. D. și T. A. în contradictoriu cu pârâtii Oraș Târgu F. prin Primar si C. L. Tîrgu F..
Constată că reclamanții au dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra suprafetei de 4608 mp teren situat in Oraș Târgu F., ., jud. Iasi, delimitat de punctele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15=10*,16=9*, 17, 18=8*, 19, 1 în suplimentul la raportul de expertiză B. C. ce face parte integrantă prin prezenta decizie, compus astfel:
. mp
. mp
. mp.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.04.2014
Președinte, A. M. Diuță T. | Judecător, M. A. | Judecător, M. S. |
Grefier, I. B. |
Red. S.M.
Tehnored. D.Ș.
2 ex./08.10.2014
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 519/2014. Tribunalul IAŞI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 340/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
