Fond funciar. Decizia nr. 419/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 419/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 419/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 24 Martie 2015
Președinte - M. M.
Judecător S. F.
Grefier E. D. B.
DECIZIA CIVILĂ NR. 419/2015
Pe rol fiind judecarea apelul promovat de apelantul P. C. împotriva sentinței civile nr. 8424/13.06.2014 pronunțată de Judecătoria Iasi, în contradictoriu cu intimații C. M. Iași pentru L. F. Funciar prin Primar, C. Județeană Iași pentru S. D. de Proprietate Privată Asupra Terenurilor, având ca obiect fond funciar obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședință publică din data de 10.03.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 24.03.2015, când
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr. 8424/13.06.2014 pronunțată de Judecătoria Iași s-a respins excepția prematurității și s-a respins cererea formulata de către reclamantul P. C. în contradictoriu cu pârâtele C. M. de Fond Funciar Iași și C. Județeană pentru S. D. de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iași.
P. a se pronunța astfel, Judecătoria Iași a reținut în considerentele sentinței următoarele:
Prin cererea de chemare in judecata, reclamantul a solicitat obligarea paratelor la intocmirea documentatiei si eliberarea titlului de proprietate pentru suprafata de 5000 mp, astfel cum a fost validata de C. JUDETEANA P. S. D. DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR IASI.
Potrivit art. 7 din L. 165/2013, „până la întocmirea situației centralizatoare la nivel local,se suspendă emiterea hotărârilor de validare/invalidare de către comisiile județene de fond funciar sau, după caz, de către C. de Fond Funciar a Municipiului București, eliberarea titlurilor de proprietate, punerea în posesie de către comisiile locale de fond funciar, precum și orice alte proceduri administrative în domeniul restituirii fondului funciar” iar in art. 4 din acelasi act normativ se arata ca, „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
Or, fata de obiectul cererii de chemare in judecata si de prevederile legale anterior enuntate, instanta a apreciat ca nu se impune suspendarea prezentei cauze in temeiul Legii 165/2013, asa cum a solicitat parata C. Municipala de Fond Funciar Iasi, motiv pentru care va respinge cererea de suspendare formulata de catre aceasta.
Potrivit disp. art. 248 C.pr.civ., instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura precum si asupra celor de fond care fac inutila, in totul sau in parte, administrarea de probe ori, dupa caz, cercetarea in fond a cauzei.
Analizand actele si lucrarile dosarului, asupra exceptiei prematuritatii, instanta a retinut urmatoarele:
Atunci cand se cere realizarea dreptului, pentru ca acesta sa fie valorificat pe care de actiune, trebuie, printre altele, ca dreptul sa fie actual. Or, in speta, reclamantul solicita obligarea celor doua parate la intocmirea documentatiei si eliberarea titlului de proprietate pentru o suprafata de 5000 mp, astfel cum i-a fost validat acest drept prin Hotararea Comisiei Judetene.
Prin urmare, instanta a apreciat faptul ca, atat timp cat cererea de constituire a dreptului de proprietate formulata de reclamant a fost solutionata de catre comisii, actiunea prin care se solicita continuarea procedurilor impuse de legile fondului funciar pentru finalizarea constituirii dreptului de proprietate, nu poate fi considerata ca fiind prematura, indreptatirea acestuia la intocmirea documentatiei si eliberarea titlului de proprietate fiind un aspect care tine de fondul cauzei.
F. de cele expuse, instanta va respine exceptia prematuritatii, invocata de parata C. Municipala, ca neintemeiata.
Analizand actele si lucrarile dosarului, asupra fondului cauzei, instanta a retinut urmatoarele:
Prin cererea formulata reclamantul solicita obligarea COMISIEI MUNICIPALE IASI P. L. F. FUNCIAR sa intocmeasca documentatia de punere in posesie pentru suprafata de 5000 mp ce i-a fost stabilita si sa trimita aceasta documentatie la C. judeteana si obligarea COMISIEI JUDETENE IASI P. S. D. DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR sa-i elibereze titlul de proprietate pentru suprafata de 5000 mp in perimetrul individualizat in schita cadastrala, motivat de faptul ca, in calitate de specialist agricol cu o vechime de peste 40 de ani in domeniul agricol, este indreptatit la constituirea dreptului de proprietate pentru o suprafata de 5000 mp, drept ce i-a fost validat de catre C. Judeteana.
Potrivit disp. art. 18 si 95 din L. 18/1991, in vigoare la momentul solutionarii cererii de constituire formulata de reclamant, personalului de specialitate care a lucrat in ultimii trei ani in cooperativa sau asociatii cooperatiste li se pot atribui in proprietate loturi din terenurile care au facut parte din patrimoniul cooperativei si pentru care nu s-au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate.
Instanta a retinut faptul ca, in urma cererii de constituire formulate, reclamantului i-a fost emis titlul de proprietate nr._/18.05.2002, prin care i-a fost constituit dreptul de proprietate pentru suprafata de 5000 mp teren situat in extravilanul Municipiului iasi si care a facut parte din patrimoniul ..
Prin sentinta civila nr. 14/05.01.1998 pronuntata de Judecatoria Iasi in dosarul nr. 8269/1997, ramasa definitiva si irevocabila, s-a retinut cu putere de lucru judecat ca reclamantul din prezenta cauza nu poate beneficia de prevederile legale anterior enuntate, intrucat nu a avut calitatea de specialist in cadrul unei cooperative sau asociatii cooperatiste, ci a avut calitatea de angajat al unei societati comerciale rezultata in urma reorganizarii unei unitati agricole de stat, hotararea astfel pronuntata fiind prezumata a exprima adevarul.
Mai mult, tot in considerentele acestei hotarari, s-a retinut faptul ca terenul solicitat de catre reclamant a apartinut patrimoniului unei unitati agricole de stat, iar legea fondului funciar nu arata ca terenurile societatilor comerciale agricole cu capital de stat se pun la dispozitia Comisiei pentru a constitui rezerva si a face obiectul constituirii dreptului de proprietate privata.
Prin urmare, instanta constata ca, printr-o hotarare judecatoreasca, ramasa definitiva si irevocabila, s-a retinut cu putere de lucru judecat faptul ca reclamantul din prezenta cauza nu a avut calitatea de specialist agricol in cadrul unei cooperative sau asociatii cooperatiste, asa cum a sustinut acesta prin actiunea formulata, astfel incat, nu poate beneficia de constituirea dreptului de proprietate in conditiile imperative impuse de L. 18/1991.
In baza acestor considerente, instanta va respinge actiunea formulata, ca neintemeiata.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul P. C. arătând că în calitate de specialist agricol a dovedit dreptul la constituirea unei suprafețe ( de teren) în Jud. Iași. Acest înscris nu a fost anulat prin nici o hotărâre judecătorească ; pe baza acestei dispoziții legale a solicitat constituirea pentru suprafața de 5000 mp. Hotărârea judecătorească nu a anulat actul Ministerului Agriculturii și nici deciziile comisiei prin care i s-a constituit dreptul de proprietate pentru 5000 mp teren. De asemenea sentința menționată nu a desființat schița și actul de intabulare ale Oficiului de Cadastru. A mai precizat apelantul că „motivarea din considerente nu se regăsește în dispozitiv”
Intimații nu au depus întâmpinare.
În această fază procesuală s-au depus la dosar înscrisuri.
Analizând apelul formulat și dispozițiile legale aplicabile tribunalul constată nefondat apelul promovat pentru următoarele considerente:
Așa cum a reținut și instanța de fond reclamantului i-a fost emis titlul de proprietate nr._/18.05.1992 prin care i-a fost constituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 5000 mp teren situat extravilanul Mun Iași și care a făcut parte din patrimoniul .. Acest titlu de proprietate a fost anulat prin sentința civilă nr. 14/5.01.1998, Judecătoria Iași reținând în considerentele sentinței că P. C. nu este îndreptățit a beneficia de constituirea dreptului de proprietate în conformitate cu disp. art. 18 și 95 din L. nr. 18/1991 întrucât „ nu a avut calitatea de specialist în cadrul unei cooperative sau asociații cooperatiste ci a avut calitatea de angajat al unei societăți comerciale rezulte în urma reorganizării unei unități agricole de stat”.
În argumentarea prezentei acțiuni prin care solicită punerea în posesie pentru 5000 mp teren și emiterea titlului de proprietate, reclamantul invocă aceleași înscrisuri care au stat la baza titlului de proprietate anulat și care nu mai pot fi folosite în actuala procedură deoarece în mod evident au devenit caduce, neavând absolut nici o relevanță faptul că ele nu au fost anulate prin hotărâre judecătorească, așa cum susține apelantul.. De precizat că potrivit întâmpinării Comisiei Municipale de Fond Funciar Iași, prin Hotărârea Comisiei Județene de Fond Funciar nr. 3298/24.05.1998 au fost revocate toate actele care constituie suportul punerii în posesie pentru suprafața de 5000 mp teren în perimetrul S.C. Vinifruct S.A.
De asemenea, reține Tribunalul că reclamantul invocă în argumentarea dreptului său de proprietate aceeași calitate de specialist agricol asupra căreia instanțele de judecată s-au pronunțat în mod definitiv și irevocabil, această chestiune nemaiputând face obiectul altei judecăți întrucât trebuie respectat atât principiul puterii de lucru judecat cât și cel al stabilității raporturilor juridice.
Față de toate aceste considerente, Tribunalul va respinge ca vădit nefondat apelul promovat în cauză păstrând ca legală și temeinică sentința Judecătoriei Iași.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul promovat de apelantul P. C. împotriva sentinței civile nr. 8424/13.06.2014 pronunțată de Judecătoria Iasi, sentinta pe care o păstrează.
Definitivă
Pronuntata azi 24.03. 2015 si pusa la dispoziția parților prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte, M. M. | Judecător, S. F. | |
Grefier, E. D. B. |
Red. MM
Dact MM/OLG
5 ex,/10.09.2015
Jud. fond I. A.
| ← Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 966/2015. Tribunalul IAŞI | Pretenţii. Decizia nr. 408/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|








