Fond funciar. Decizia nr. 580/2015. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 580/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 580/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 12 Mai 2015

Președinte - A. M. Diuță T.

Judecător M. A.

Judecător M. S.

Grefier I. B.

DECIZIA CIVILA Nr. 580/2015

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent R.N.P. R. - D. S. I. și pe intimat C. J. I. DE F. F., intimat C. L. M. DE F. F., intimat O. DE C. SI P. I. I., intimat C. N. C., intimat S. N. E., având ca obiect fond funciar, constatare. nulitate abs.parț.TP.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata S. E. legitimata cu carte de identitate . nr._, CNP_, domiciliat in ., lipsa fiind celelalte părți.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care; intimata Ș. E. învederează instanței ca fratele său Câta C. este decedat, sens in care depune la dosar copia certificatului de deces.

Instanța pune în discuția părților excepția de perimare a cererii de recurs.

Intimata Ș. E. precizează ca dorește ca acest dosar sa se închidă.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția perimării

TRIBUNALUL

Asupra cererii formulată de recurs formulată de recurenta Regia Națională a Pădurilor R. – Direcția S. Iași împotriva sentinței civile nr. 1480/24.05.2011 pronunțata de Judecătoria P..

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 07. 12. 2012, de când cauza a fost suspendată din vina părților și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților.

Văzând că în conformitate cu dispoziția art.248 cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată, apel, recurs se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art.252 cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, instanța urmează a constata perimarea acțiunii de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

In baza disp. art. 248 C. proc. Civ. constata perimat recursul declarat de recurenta Regia Națională a Pădurilor R. – Direcția S. Iași împotriva sentinței civile nr. 1480/24.05.2011 pronunțata de Judecătoria P..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Mai 2015.

Președinte,

A. M. Diuță T.

Judecător,

M. A.

Judecător,

M. S.

Grefier,

I. B.

Red./ judec. DTAM

Tehnored / 2ex. gr. BI

I.B. 13 Mai 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 580/2015. Tribunalul IAŞI