Pretenţii. Decizia nr. 73/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 73/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 24-01-2014 în dosarul nr. 73/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 24 Ianuarie 2014
Președinte - F. S.
Judecător – M. D.
Judecător - M. M.
Grefier – M. Getuța
Decizia civilă Nr. 73
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de reclamantul C. S. C. împotriva sentinței civile nr._/13.11.2012 pronunțată de Judecătoria Iași ,intimații I. I. - S., D. R., S. JUDEȚEAN DE AMBULANȚĂ IAȘI, având ca obiect pretenții cerere de intervenție în interes propriu - daune materiale .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință,
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 10.01.2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceiași zi care face parte integrantă din prezenta deciziei civilă când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data de 17.01.2014, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 24.01.2014, când
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr._/13.11.2012 a Judecătoriei Iași, s-a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea cererii în contradictoriu cu pârâtul I.P.J. Iași.
S-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului Coromă S. C. formulată în contradictoriu cu pârâții D. R. și S. Județean de Ambulanță Iași.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamantul Coromă C. S. a formulat cerere de intervenție în interes propriu la termenul din 16.10.2009 în dosarul_/245/2009 al Judecătoriei Iași prin care petentul D. R. a contestat procesul-verbal de contravenție . nr._ din 03.08.2009, încheiat de un agent din cadrul I. Iași, arătând că nu el se face vinovat de producerea accidentului descris, ci numitul C. C. S., conducătorul auto cu nr._:
S-a reținut că prin cererea de intervenție, înregistrată în dosarul cu nr._/245/2009, reclamantul-intervenient Coromă S. C. a solicitat obligarea lui D. R. la plata sumei de_ lei contravaloarea autoturismului.
Prin precizarea depusă la termenul din 18.09.2012, reclamantul a arătat că formulează cererea și în contradictoriu cu pârâtul S. Județean de Ambulanță Iași.
Instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Prin sentința civilă irevocabilă nr._/29.06.2011 a Judecătoriei Iași, instanța a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 03.08.2009 de către I. Iași petentul D. R. a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea faptei prev. de art. 101 alin. 3 lit. a din OUG 105/2002, constând în aceea că la data de 02.08.2009 a condus ambulanța pe . Iași și la intersecția semaforizată cu . pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului electric intrând în coliziune cu autoturismul cu număr de înmatriculare_, care a pătruns în intersecție pe culoarea verde a semaforului.
D. R. este conducător auto în cadrul Serviciului de Ambulanță al Județului Iași și la data de 2.08.2009 a fost desemnat să se deplaseze în . unei solicitări telefonice, pentru a prelua o persoană aflată într-o stare critică, conform fișei de solicitare aflată la fila 5 din dosarul inițial.
La intersecția semaforizată dintre . a pătruns pe banda I atunci când mai erau 5 secunde de culoare roșie, însă având semnalele acustice și luminoase declanșate. Cu privire la momentul pătrunderii în intersecție, chiar intervenientul precizează că pătrunderea autosalvării s-a făcut atunci când mai erau 5 secunde de staționare. În ce privește folosirea semnalelor acustice, tot intervenientul a confirmat susținerile petentului în cererea sa.
Vehiculul condus de petent avea regim de circulație prioritară, aparținând celor enunțate de art.32 alin. 2 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002 și deplasându-se într-o acțiune de intervenție cu caracter urgent, acțiune și urgență semnalizate corespunzător.
Conform art.61 alin. 1 și 2 din același act normativ, petentul avea posibilitatea legală de a încălca regula generală a acordării priorității de trecere la . îndreptățit să beneficieze el de prioritate de trecere, fiindu-i permis acest lucru de legiuitor tocmai pentru faptul că se deplasa într-o acțiune de intervenție cu caracter urgent, iar dacă nu ar avea un regim de circulație prioritară activitatea acestor salvări ar fi lipsită de eficiență de scopul pentru care li s-a acordat regimul, avându-se în vedere că se pune în discuție dreptul la viața a persoanelor care apelează la acest serviciu.
Instanța a admis plângerea formulată de petentul D. R., împotriva procesului-verbal de contravenție . încheiat la data de 03.08.2009 de către I.P.J. Iași – S. Poliției Rutiere, pe care l-a anulat.
Instanța de fond a reținut că elementul decisiv în prezenta speță, la fel ca în plângerea contravențională, este culpa celor doi șoferi în producerea accidentului care a dus la avarierea celor două mașini, cauza comună a celor două proceduri fiind acest element, bazat pe situația de fapt reținută de instanță. Calitățile părților sunt, în aparență, diferite, dar numai sub aspectul denumirii, deoarece în realitate ele urmăresc stabilirea elementului antemenționat (culpa), pe baza aceleiași situații de fapt.
Mai mult, este de remarcat că, deși reclamantul din prezenta cerere a dobândit calitatea de intervenient ca urmare a cererii sale, el ar fi trebuit oricum să aibă calitatea de intervenient forțat, conform art.119 OUG 195/2002, după cum ar fi trebuit să fie părți și societățile de asigurare (aspect reținut și în hotărârea instanței de recurs). Motivul pentru care legiuitorul a stabilit o astfel de regulă este tocmai interesul inerent al acestor persoane în soluționarea plângerii contravenționale și necesitatea ca hotărârea pronunțată într-o astfel de plângere să le fie opozabilă, în eventualitatea formulării unor acțiuni ulterioare în despăgubiri.
Reprezentantul reclamantului-intervenient a avansat ideea potrivit căreia cele două tipuri de răspundere ar fi diferite (aspect adevărat, din punct de vedere teoretic răspunderea contravențională fiind diferită de cea civilă), iar în prezenta cauză s-ar putea reține o culpă comună pentru producerea accidentului.
Instanța de fond a reținut că s-a stabilit faptul că șoferul de ambulanță D. R. nu se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa, neavând nici o culpă în producerea accidentului.
De altfel, intervenientul cunoaște foarte bine faptul că motivul pentru care a dorit să intervină în plângerea contravențională tocmai datorită existenței acestei legături indisolubile între proceduri și pentru a obține confirmarea culpei conducătorului de ambulanță și, subsecvent, obligarea acestuia la plata despăgubirilor.
Prin urmare, instanța de fond nu a putut reține o altă situație de fapt sau o altă culpă în producerea accidentului.
Instanța de fond a reținut că petentul a recunoscut faptul că în momentul în care a fost lovit de ambulanță, aceasta avea semnalele luminoase și auditive în funcțiune, însă el nu le-a putut identifica deoarece venea de pe o străduță flancată de clădiri înalte pe stânga și zidurile mănăstirii Golia.
Or, dacă a perceput existența unor semnale sonore, nu era niciun dubiu cu privire la semnificația acestora, în sensul că era obligat oricum să acorde prioritate de trecere vehiculului care avea activate acele semnale, ținând cont de dispozițiile art.37 alin.1 și 2 in OUG 195/2002, indiferent de modalitatea în care urma să acorde acea prioritate (prin oprire sau în modalitatea arătată în alin.2).
Subsecvent, nu a fost reținută nici răspunderea Serviciului Județean de Ambulanță Iași.
În temeiul art.246 alin.2, instanța de fond a luat act de renunțarea reclamantului la judecarea cererii în contradictoriu cu pârâtul I.P.J. Iași.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intervenientul – reclamant C. S. C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
S-a motivat că instanța de fond a respins solicitarea de a se administra proba cu martorul, agent de poliție H., care a fost prezent la momentul producerii accidentului și proba cu expertiza de specialitatea, deși era absolut necesar pentru a se putea aprecia dacă șoferul ambulanței a respectat prevederile art. 62 din O.U.G. 195/2002, în sensul că șoferul ambulanței trebuia să reducă viteza și să circule cu atenție sporită pentru evitarea producerii accidentului.
S-a precizat că și instanța care a judecat plângerea contravențională în dosarul_/245/2009, a respins solicitarea lui C. S. C. de a se administra probe, astfel că i s-a refuzat practic administrarea de probe, deși în motivarea hotărârii recurate instanța de fond a precizat că a avut posibilitatea de a propune probe și depune concluzii, dar nu s-a menționat că a propus probe care au fost respinse de instanța care a soluționat plângerea contravențională, astfel că s-a încălcat dreptul la apărare al recurentului.
Un alt motiv de recurs se referă la faptul că instanța de fond nu a făcut o delimitare a celor două tipuri de răspundere, respectiv contravențională și răspundere civilă delictuală, instanța care a soluționat plângerea contravențională stabilind că șoferul ambulanței nu a săvârșit vreo faptă care să antreneze răspunderea sa, dar acest lucru nu înseamnă că vinovăția accidentului cade în sarcina recurentului.
În cadrul răspunderii civile delictuale, ca principiu, întinderea răspunderii nu este condiționată de gradul de vinovăție al autorului faptei ilicite, gradul va fi luat în considerare în stabilirea obligației de desdăunare atunci când la producerea prejudiciului a contribuit și fapta culpabilă a victimei, astfel că trebuia efectuată o expertiză tehnică pentru a se stabili vitezele de deplasare și dacă, raportat la viteza avută de ambulanță, se putea evita accidentul .
S-a motivat că instanța de fond a reținut în mod greșit, incidența prevederilor art. 1201 și 1202 Cod civil, deoarece potrivit acestor texte de lege, prezumția legală a autorității lucrului judecat este incidentă doar în cazul în care a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate, astfel că nu sunt îndeplinite aceste condiții cumulative prevăzute de lege, deoarece una dintre cauze are ca obiect o plângere contravențională iar cealaltă angajarea răspunderii civile delictuale iar calitățile părților sunt diferite.
S-a motivat că instanța de fond, în mod greșit a reținut că nu se pot administra probe pentru a stabili culpele in răspunderea civilă delictuală, deoarece o altă instanță de judecată a stabilit că șoferul ambulanței nu poartă o culpă contravențională pentru producerea accidentului.
Această soluție nu plasează răspunderea producerii accidentului în sarcina recurentului, deoarece s-ar fi menționat acest aspect în hotărârea judecătorească, culpa exclusivă sau comună în crearea prejudiciului și angajarea unei răspunderi civile delictuale trebuie stabilită de către instanța de judecată independent de soluția ce vizează răspunderea contravențională.
S-a motivat că prima instanță a ignorat faptul că recurentul a perceput semnalele la momentul impactului și nu anterior, deci nu avea cum să acorde prioritate de trecere, astfel că s-au interpretat greșit prevederile art. 61 și 62 din O.U.G. 195/2002, intimatul încălcând obligațiile impuse de aceste articole, în sensul de a reduce viteza de circulație și de a conduce cu atenție sporită.
Apropierea de o intersecție aglomerată în timpul zilei, deplasarea pe prima banda de circulație cu viteză mare și intersectarea unei străzi mascata de blocuri înalte de 10 etaje care limitează vizibilitatea trebuiau să-i prefigureze conducătorului auto de pe ambulanță posibilitatea producerii unui accident și în consecință reducerea considerabilă a vitezei de deplasare
S-a precizat că intimatul a încercat să-l învinovățească pe recurent de producerea accidentului susținând că acesta nu a respectat dispozițiile legale întrucât a intrat în intersecție pe culoarea verde și galben a semaforului, dar din interpretarea dispozițiilor art. 30 alin. 3 lit. c) din OUG nr. 195/_ rezultă că se săvârșește o contravenție doar în situația în care nu se respectă culoarea galbenă a semaforului împreună cu cea roșie și nicidecum împreună cu cea verde, recurentul deplasându-se la momentul producerii accidentului cu respectarea dispozițiilor legale.
S-a precizat că șoferul ambulantei putea preveni producerea accidentului dacă ar fi avut o conduită preventivă pe care trebuia să o adopte având în vedere următoarele elemente: apropierea de o intersecție aglomerată în timpul zilei deplasarea pe prima bandă de circulație de lângă trotuar ceea ce îl face cu atât mai greu de observat pentru celelalte autovehicule care circulau regulamentar, pătrunderea în intersecție pe culoarea roșie a semaforului în condițiile în care ceilalți conducătorii auto mai aveau ia dispoziție 5 secunde pe culoarea verde, intersectarea cu o stradă a cărei vizibilitate era blocată de un . de mașinile parcate pe trotuar.
Nici una din aceste două obligații nu a fost respectată de către intimat ceea ce duce la angajarea răspunderii sale potrivit dispozițiilor legale.
Intimatul D. R. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului întrucât prin sentința civilă nr._/29.06.2011 a Judecătoriei Iași, definitivă și irevocabilă, s-a stabilit faptul că pentru producerea accidentului nu a avut nici o culpă.
De asemenea, art. 31 din OUG 195/2002 stabilește ordinea de prioritate de trecere printr-o intersecție:
„a) semnalele, indicațiile si dispozițiile polițistului rutier;
b)semnalele speciale de avertizare, luminoase sau sonore ale autovehiculelor, prevăzute la art. 32 alin.
(2)lit. a)si b);
c)semnalizarea temporara care modifica regimul normal de desfășurare a circulației;
d)semnalele luminoase sau sonore;
e)indicatoarele;
f)marcajele;
g)regulile de circulație. "
din cuprinsul acestui articol rezultând că la . chiar dacă este semaforizată și avem culoare verde înainte de a trece trebuie să ne asigurăm dacă (1)- nu este un polițist care să dirijeze intersecția; (2)- nu trece vreo mașină cu regim prioritar sau (3)- nu sunt indicatoare temporare și după aceea putem trece.
S-a precizat că vinovat de producerea accidentului este recurentul care nu a acordat prioritate de trecere ambulanței și tot lui agentul de la circulație trebuia să-i întocmească procesul - verbal de contravenție.
Referitor la analiza fotografiilor de la accident s-a precizat că ambulanța ar fi lovit autoturismul recurentul trebuia sa aibă mașina avariată în partea stângă, ori din fotografii se vede clar că autoturismul este avariat în partea din față, respectiv nu mai are nimic (mască, spoiler, faruri), iar ambulanța are aripa și portiera din partea dreaptă avariate astfel că autoturismul a lovit ambulanța.
În recurs nu s-au administrat probe.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, constată că recurentul C. S. C. conducea la data de 02.08.2009 autoturismul cu nr. de înmatriculare_, deplasându-se din direcția .. Independenței, iar în intersecția semaforizată a avut o coliziune cu ambulanța condusă de intimat, ambulanță‚ care avea semnalele luminoase și auditive în funcțiune, solicitând obligarea șoferului ambulanței la plata sumei de 20.000 lei, contravaloarea autovehiculului.
Motivul de recurs că prima instanță a respins cererea de administrare a probei testimoniale și de a se efectua o expertiză tehnică de specialitate, prin încheierea de dezbateri din 30.10.2012, este nefondat cât timp din actele și lucrările dosarului rezultă o situație clară, proba cu expertiza, precum și proba de audiere a martorului agent de poliție H., nefiind utile, pertinente și concludente cauzei.
În ce privește interpretarea art. 62 din OUG 195/2002, în susținerea probei cu expertiza, tribunalul constată că acest articol este foarte clar în ce privește obligația de acordare a priorității de trecere în ce privește conducătorii de autovehicule prevăzute la art. 32 alin. 2 lit. a și b, respectiv lumina albastră a serviciului de ambulanță ce obligă participanții la trafic să acorde prioritate de trecere, lumină ce reprezintă semnal special de avertizare luminoasă emis intermitent de dispozitivele de iluminare, montat pe autovehicul.
Articolul 62 din acest text de lege menționează că la . de lumina roșie a semaforului este în funcțiune ori indicatoarele obligă la acordarea priorității de trecere, conducătorul unei ambulanțe trebuie să reducă viteza și să circule cu atenție sporită pentru evitarea producerii unor accidente de circulație.
Această obligație a conducătorului unei ambulanțe se coroborează cu obligația prevăzută în art. 37 alin. 2 din O.U.G. 195/2002, care menționează faptul că conducătorii de vehicule sunt obligați să reducă viteza, să circule cât mai aproape de marginea drumului în sensul de deplasare și să acorde prioritare la trecerea autovehiculelor cu regim de circulație prioritară care au în funcțiune mijloacele speciale de avertizare luminoasă de culoare albastră și sonore.
Întrucât nu s-a făcut dovada că recurentul a respectat dispozițiile art. 37 alin. 2 din OUG 195/2002, acesta recunoscând că a intrat în intersecție deși ambulanța avea semnale luminoase și auditive în funcțiune, astfel că a avut posibilitatea să o audă, chiar dacă menționează că din cauza clădirilor înalte și zidurilor Mănăstirii Golia nu a putut să o vadă, în mod corect prima instanță a apreciat că nu se impunea efectuarea unei expertize de specialitate care să stabilească vitezele de deplasare ale autovehiculelor.
În ce privește al doilea motiv de recurs, tribunalul constată că, deși răspunderea contravențională este diferită de cea delictuală, în ce privește stabilirea vinovăției ca element al răspunderii civile delictuale, în mod corect instanța de fond s-a raportat la hotărârea prin care s-a analizat procesul – verbal de contravenție, în cadrul acelui proces fiind analizată vinovăția șoferului ambulanței în producerea accidentului.
De altfel, și în prezentul dosar recurentul nu a făcut dovada existenței vinovăției intimatului, cât timp dispozițiile legale îl obligă pe recurent la reducerea vitezei și la circularea cât mai aproape de marginea drumului, precum și la acordarea priorității de trecere.
De altfel, disp. art. 61 alin. 2 din OUG 195/2002 precizează că se poate încălca acest regim legal de viteză sau alte reguli de circulație de către conducătorii ambulanțelor atunci când se deplasează în acțiuni de intervenție sau în misiuni care au caracter de urgență, având în funcțiune semnale luminoase și sonore.
Tribunalul constată că și celelalte susțineri indicate ca motive de recurs sunt nefondate, cât timp recurentul nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, intimatul nefiind în culpă cât timp acesta circula cu semnale luminoase și auditive în funcțiune, deplasându-se într-o acțiune de intervenție și având astfel prioritate de trecere.
Pentru aceste considerente se va respinge recursul și se va menține sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul promovat de reclamantul Coromă S. C. împotriva sentinței civile nr._/13.11.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.01.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
S. F. D. M. M. M.
Cu opinie separată în sensul admiterii
recursului, casării sentinței și trimiterea cauzei
spre rejudecare la Judecătoria Iași
Grefier,
Getuța M.
Red. S.F.
Tehnored. M.M.D.
2 ex./02.06.2014
Judecător fond Z. L. F. M.
OPINIE SEPARATĂ
Consider că recursul ar fi trebuit admis, sentința casată iar cauza trimisă spre rejudecare primei instanțe în vedere cercetării fondului pentru următoarele motive:
În mod eronat prima instanță a dat o soluție pornind de la argumentul puterii lucrului judecat a sentinței nr._/29.06.2011 a Judecătoriei Iași, considerând în consecință inutilă cercetarea fondului atât timp cât reținerea unei alte situații de fapt decât din sentința pronunțată în procedura contravențională ar contraveni acestui principiu al puterii lucrului judecat.
Astfel puterea lucrului judecat trebuie redusă/circumscrisă doar la aspectele analizate efectiv în sentința contravențională. Or, așa cum rezultă din cuprinsul sentinței nr._/29.06.2011 a Judecătoriei Iași aceasta nu a analizat și nu a concluzionat asupra persoanei culpabile de producerea accidentului, ci doar a analizat legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție încheiat pe numele șoferului ambulanței, statuând că acesta nu a încălcat disp. art. 101 alin. 3 lit. a din OUG nr. 195/2002 referitoare la prioritatea de trecere la . art. 61 alin. 1 și 2 din același act normativ permite ambulanțelor, atunci când se deplasează în acțiuni de intervenție sau în misiuni cu caracter de urgență să încalce regimul de viteză și alte reguli de circulație, inclusiv să pătrunde în intersecție chiar pe lumina roșie a semaforului, cu condiția reducerii vitezei și a circulării cu atenție sporită. (art. 62 alin. 1.)
Or deși este adevărat că șoferul ambulanței avea voie de încalce regula semaforului (avea voie să pătrundă în intersecție pe roșu), acest aspect nu lămurește cu nimic responsabilitatea producerii accidentului. C. lipsa răspunderii contravenționale pe temeiul acestei derogări de răspundere nu echivalează cu eventuala răspundere civilă delictuală. Cu alte cuvinte condițiile răspunderii civile contravenționale sunt diferite de cele ale răspunderii civile delictuale.
Instanța contravențională însăși a fost limitată la analiza existenței condițiilor răspunderii contravenționale doar sub aspectul contravenției descrise în procesul verbal de contravenție, respectiv: ,, a pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului’’. Or constatând că șoferului ambulanței îi era permis acest lucru și anulând sancțiunea aplicată, instanța contravențională nu a analizat și condițiile răspunderii civile delictuale și nici măcar condițiile răspunderii civile contravenționale prin prisma altor contravenții de care șoferul ambulanței ar fi putut fi pasibil. C. instanța contravențională nu pute reține din oficiu încălcarea altei fapte contravenționale fiind limitată la aprecierea asupra temeiniciei contravenției reținute. Ba chiar mai mult, puterea lucrului judecat se circumscrie doar aspectele efectiv analizate de instanță, mai exact la fapta efectiv reținută în procesul verbal de contravenție, și nu la întreg conținutul contravenției descrise în textul incriminator; cu alte cuvinte, instanța contravențională reținând că șoferul ambulanței avea voie să pătrundă pe roșu în intersecția semaforizată, și anulând procesul verbal de contravenție, nu a analizat și dacă eventual șoferul ambulanței, pătrunzând pe roșu în intersecție, a respectat și celelalte dispoziții ale art. 62 alin. 1, respectiv dacă ,,a redus viteza și a circulat cu atenție sporită pentru evitarea producerii unor accidente de circulație în caz contrar urmând să răspundă potrivit legii’’. Așadar anularea procesului verbal de contravenție deși poate fi relevantă nu este nicidecum determinantă sub aspectul stabilirii condițiilor răspunderii civile delictuale.
Dar chiar reținându-se că șoferul ambulanței nu se face vinovat de nici o faptă contravențională din cele prev. de OUG nr. 195/2002, asta nu echivalează și cu neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, acestea din urmă apreciindu-se în raport cu orice tip de culpă (orice faptă chiar necontravențională sau penală, dar care cauzează altuia un prejudiciu), potrivit art. 998-999 Cod civil, iar nu în raport doar cu normele contravenționale rutiere.
În consecință, prima instanță în mod greșit a evitat analiza fondului bazându-se doar pe reținerile instanței contravenționale. Simpla analiză foarte lapidară a fondului într-un eventual subsidiar făcută de prima instanță este nesemnificativă și nu poate echivala cu o analiză a fondului, motiv pentru care opinăm pentru trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului pin prisma analizei condițiilor răspunderii civile delictuale, în speță a culpei.
Judecător M. D.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 107/2014. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 163/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
