Legea 10/2001. Sentința nr. 521/2012. Tribunalul IAŞI

Sentința nr. 521/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 12-03-2012 în dosarul nr. 521/2012

Dosar nr. _

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 12 Martie 2012

PREȘEDINTE - E. C.

Grefier M. P.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 521/2012

Pe rol judecarea acțiunii civile formulate de reclamanții S. A., G. A., C. M., H. H. R. în contradictoriu cu pârâtul P. M.. Iași, având ca obiect legea 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.

Procedura este completă.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 27.02.2012, susținerile apărătorului ales al contestatoarei fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din hotărâre, când, din lipsă de timp pentru deliberări s-a amânat pronunțarea pentru data de 5.03.2012 și pentru azi, când,

TRIBUNALUL

Asupra cauzei civile de față.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /12.04.2011 reclamanții S. A., G. A., C. M. și H. H. R., au chemat în judecată pe pârâtul P. municipiului Iași, solicitând modificarea parțială a Dispoziției nr. 729/2.03.2011 emisă de pârât, respectiv a art. 3 din aceasta, în sensul acordării de măsuri reparatorii constând în despăgubiri în cota de ½ din întreg imobilul pentru toți moștenitorii legali ai lui H. și A. S..

Motivând cererea, reclamanții, prin apărător, arată că notificarea nr. 621/N/2001 adresată Primăriei Iași reprezintă o acțiune comună a numiților Theobald S. și a Martei H., în calitate de moștenitori ai lui H. și A. S. ( fiu și nepoată de fiică), între aceștia existând un mandat verbal, voința lor fiind în sensul reconstituirii dreptului de proprietate în indiviziune.

Reclamanții susțin că M. H., fiica Ellei Pulferman și nepoata defuncților H. și A. S. i-a solicitat notificatorului Theobald S. să o reprezinte în vederea obținerii titlurilor de proprietate asupra imobilelor cunoscând faptul că preluarea se făcuse chiar de la unchiul său având convingerea că numai acesta cunoaște toate detaliile necesare procurării dovezilor de proprietate și preluare de către stat.

Reclamanții mai susțin că având în vedere mandatul verbal ce a existat între Theobald S. și M. H., art. 3 din dispoziția atacată – prin care s-a respins cota cuvenită reclamantelor C. M. și H. H. R., ca moștenitoare legale ale Ellei Pulferman – reprezintă o interpretare greșită a voinței interne a lui Theobald S. în executarea mandatului primit de la M. H., fiind un motiv pur formal de respingere a acordării despăgubirilor pentru cota de 3/8, cu efectul lipsirii de un drept al celor două moștenitoare ale lui M. H..

Potrivit disp. art. 1352 – 1559 din vechiul cod civil pentru valabilitatea convenției de mandat nu este necesară forma scrisă decât ad probationem, deci valabilitatea însăși a mandatului nu este afectată de lipsa formei scrise atâta timp cât cei care invocă existența mandatului pot proba existența lui; și, în aceste condiții, mai arată reclamantele, având în vedere practica și teoria referitoare la forma convenției de mandat, invocă recunoașterea mandatului verbal sau tacit în acele situații în care între părți există o comunitate de viață sau de interese.

Mai susțin reclamanții că măsura respingerii cotei aparținând A. S., motivat de faptul că notificatorii nu au avut caluitatea de moștenitori ai acesteia, este netemeinică și nelegală raportat la toate înscrisurile care dovedesc clar calitatea de moștenitori legali a lor.

În drept, se invocă disp. art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.

Pârâtul P. Municipiului Iași, prin reprezentanți legali a depus întâmpinare invocând excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților C. M. și H. H. R., motivat de faptul că nu au formulat notificare pentru imobilul a cărui retrocedare o solicită nici direct, nici prin reprezentanți, fiind terți față de dispoziția contestată și, deși aceștia invocă existența unui mandat verbal pe care autoarea lor l-ar fi dat lui Theobald S. nu face dovada acestei situații.

Pe fondul cauzei, pârâtul solicită respingerea acțiunii întrucât Theobald S. este singurul din foștii proprietari care a depus notificare în baza Legii nr. 10/2001, dar el nu face dovada calității de moștenitor după A. S. și E. Pilferman, iar moștenitorii acestuia A. S. și G. A. sunt îndreptățiți la măsuri reparatoriii numai pentru cota parte din imobil care ar fi revenit autorului lor.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri și s-a depus documentația care a stat la baza emiterii dispoziției contestate.

Analizând actele și lucrările dosarului, cu prioritate excepția invocată, tribunalul reține următoarele:

În ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor C. M. și H. H. R., aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă, motivat de faptul că ele nu au formulat notificare, potrivit disp. art. 22 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.

Pe fondul cauzei, instanța reține că prin dispoziția nr. 729/2.03.2011 emisă de pârât, a fost soluționată notificarea formulată de numitul Theobald S. – prin care solicita restituirea în natură a ½ din imobilul situat în Iași, . ( fosta Florilor nr. 1) – în sensul că s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri în condițiile Legii nr. 247/2005, în cotă parte indiviză de 3/32 din imobilul situat în Iași, . ( fosta Florilor nr. 1), compus din teren în suprafață de 6214,10 m.p. și două corpuri construcții, în părți egale reclamanților G. A. și S. A. ( art.1), declinarea competenței de soluționare a notificării vizând suprafața de 3794,62 m.p. în favoarea entității deținătoare U.J.C.M. Iași ( art.2) și respingerea cererii de restituire ( măsuri reparatorii) pentru diferența de până la ½ din imobilul – teren, motivat de faptul că notificatorul nu a avut calitatea de moștenitor al celorlalți doi proprietari de la data preluării, A. S. și E. Pulferman, precum și pentru construcțiile ce nu au făcut obiectul preluării abuzive, fiind distruse în război ( art.3).

Prin acțiunea formulată se solicită modificarea parțială a dispoziției nr. 729/2011, respectiv a articolului 3 din aceasta ( prin care s-a respins cererea de restituire a reclamanților pentru diferența de până la ½ din imobilul – teren și construcții), reclamanții C. M. și H. H. R. criticând, pe de o parte, faptul că nu se regăsesc în dispoziția de soluționare a notificării deși sunt persoane îndreptățite să solicite retrocedarea, notificatorul Theobald S. având mandat verbal din partea mamei lor M. H. pentru a formula cererea de retrocedare și în numele ei, nefiind necesar un mandat în formă scrisă, iar, pe de altă parte, împreună cu ceilalți doi reclamanți, critică respingerea cererii de restituire pentru diferența de ½ din imobilul – teren și construcții.

Cererea este neîntemeiată.

În speță, din probele administrate în cauză rezultă că reclamanții C. M. și H. H. R. sunt descendenții defunctei M. H., fiica numitei E. Pulferman, care la rândul ei este sora lui Theobald S.; iar reclamanții S. A. și G. A. sunt copiii notificatorului Theobald S., în prezent decedat la data de 25.12.2004 ( fila 108).

Din înscrisurile depuse reiese că Theobald S. a formulat în nume propriu notificarea înregistrată sub nr. 621N/2001, solicitând atribuirea în proprietate a ½ din imobilul situat în Iași, . ( fosta Florilor nr. 1), iar prin dispoziția contestată a fost recunoscută calitatea de persoane îndreptățite a descendenților notificatorului ( deoarece acesta a decedat în anul 2004) respectiv, reclamanților S. A. și G. A., pârâtul reținând faptul că s-a făcut dovada proprietății și a preluării abuzive a imobilului în discuție, iar la data preluării abuzive proprietari ai cotei de ½ din imobil erau A. S. ( coproprietar în cotă de ½ și moștenitor al soțului ei H. S., mama notificatorului), notificatorul Theobald S. ( fiu) și E. Pulferman ( fiică) cu câte 3/8 din succesiunea lui H. S., respectiv, câte 3/32 din întreg imobilul.

În ce privește critica reclamanților C. M. și H. H. R. vizând împrejurarea că notificatorul a avut mandat verbal – nefiind necesar mandat scris - din partea autoarei lor să formuleze cerere de retrocedare a imobilului și în numele ei, aceasta nu poate fi primită de instanță.

În cauză, instanța constată că este vorba de o lege specială, Legea nr. 10/2001, cu dispoziții speciale, derogatoriii de la dreptul comun, nefiind deci aplicabile dispozițiile din codul civil cu privire la mandat, ci disp. art. 22 alin. 1 din lege, potrivit cărora, persoanele îndreptățite să solicite restituirea în natură sau măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv vor notifica în termen de 1 an de la . legii persoana juridică deținătoare a imobilului.

Instanța mai reține că dacă ar fi existat un mandat verbal dat notificatorului Theobald S. acesta ar fi trebuit să formuleze cererea de restituire a imobilului și în numele autoarei reclamanților, M. H., dar notificatorul a formulat cererea numai în nume propriu, solicitând „ să îmi atribuiți în proprietate ½ din imobilul preluat în mod abuziv de către stat”.

Prin urmare, cum în cauză reclamanții nu au făcut dovada că M. H. ar fi notificat unitatea deținătoare cu privire la restituirea imobilului și nici nu au probat existența unui mandat verbal pe care autoarea lor l-ar fi dat notificatorului Theobald S. pentru a solicita retrocedarea imobilului, critica acestora este neîntemeiată.

Nici critica vizând respingerea cererii de restituire a diferenței de ½ din imobilul – teren și construcții nu este fondată și în mod corect reclamanților G. A. și S. A. ( descendenții notificatorului Theobald S.) li s-a acordat prin dispoziția contestată o cotă indiviză de 3/32 din imobilul situat în Iași, . ( fosta Florilor nr. 1) motivat de faptul că imobilul era deținut în coproprietate de către Theobald S., împreună cu mama acestuia A. S. și cu soția lui E. Pulferman, iar notificatorul nu a făcut dovada că la data preluării imobilului avea calitatea de succesor și a celorlalți doi proprietari.

În consecință, pentru considerentele reținute, tribunalul va admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților C. M. și H. H. R. și va respinge acțiunea acestora ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă, iar pe fond, va respinge acțiunea reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților C. M. și H. H. R., invocată de pârât.

Respinge acțiunea formulată de reclamanții C. M. și H. H. R., cu domiciliul ales la Cabinet Avocat G. B. I. din Iași, .. 27, cam. 107, jud. Iași, în contradictoriu cu pârâtul P. Municipiului Iași, ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.

Respinge acțiunea formulată de reclamanții S. A. și G. A., cu domiciliul ales în Iași, la Cabinet Avocat G. B. I. din Iași, .. 27, cam. 107, jud. Iași, în contradictoriu cu pârâtul P. Municipiului Iași.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi 12.03.2012.

PREȘEDINTE GREFIER

C.E. P.M.

Red.C.E.

L.V./31.05.2012

11 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Sentința nr. 521/2012. Tribunalul IAŞI