Obligaţia de a face. Sentința nr. 659/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 659/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 06-03-2013 în dosarul nr. 659/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 06 Martie 2013
Președinte - M. M.
Asistent judiciar - A. B.
Asistent judiciar - A. T.
Grefier - L. G. O.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 659
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamant A. C. și pe pârât P. C. S., având ca obiect anulare act .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă și constatând cauza în stare de judecată, instanța rămâne în pronunțare cu excepția lipsei de interes al primului capăt de cerere și pe fondul cauzei.
TRIBUNALUL
Asupra acțiunii civile de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași - Secția de contencios Administrativ sub nr._, cauză fiind transpusă Secției I Civile la termenul din 05.02.2013, reclamantul A. C. a chemat în judecată pe intimatul P. . pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea Dispoziției nr. 1246/24.11.2011 emisă de pârât prin care i se impută suma de 1576 lei reprezentând sporul de dispozitiv pentru perioada 2007 -2009 precum și obligarea intimatului la emiterea unei noi dispoziții prin care să i se acorde sporul de dispozitiv de 25% din salariul de bază, începând cu 01.01.2010 și până la data încetării raporturilor de muncă.
În motivarea cererii sale, contestatorul a precizat că prin dispoziția atacată intimatul i-a imputat suma de 1576 lei fără nici un temei legal, de această sumă beneficiind în temeiul Ordinelor M.A.I. nr. 275/2002 și 496/2003. În Ordinul nr. 496/2003, la art. II, se specifică fără echivoc că de acest spor de dispozitiv beneficiază și personalul civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, fără a specifica dacă este vorba de administrația centrală sau locală, fapt ce demonstrează că sporul se acordă personalului din întreaga administrație.
Contestatorul amintește că Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit irevocabil că art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 se interpretează în sensul că indemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25 % din salariul de bază prevăzut de art. 13 din acest act normativ se acordă funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în M.A.I. și în instituțiile publice din subordinea acestui minister, din categoria acestora făcând parte și Primăria C. Șcheia.
În sprijinul acordării sporului de dispozitiv, contestatoarea a invocat prevederile art. 7 alin. 1 și 2 din Legea 330/2009 referitoare la efectuarea în mod etapizat a noului sistem de salarizare astfel încât în perioada de implementare a legii nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază, indicând că potrivit art. 30 alin. 5 din aceeași lege, personalul aflat în funcție la 31.12.2009 își va păstra salariul avut.
În dovedirea cererii sale, contestatorul a depus la dosarul cauzei plângerea nr. 5883 din 30.03.2011 la decizia contestată, Dispoziția nr. 1246/24.11.2011.
Pârâtul P. C. Șcheia a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii. A invocat intimatul excepția lipsei de interes a primului capăt de cerere în considerarea disp. art. 2 alin 1 din Legea 84/2012, demersul acestuia fiind fără finalitate practică. Pe fond a arătat intimatul faptul că sunt aplicabile în cauză disp. art. 256 alin 1 Codul Muncii privind încasarea de către angajat de sume nedatorate de angajator, invocând în drept disp. art. 84 lit b) din Legea 188/1999, reclamantul nefiind îndreptățit să încaseze indemnizația de dispozitiv în lipsa unui temei legal de natură a fundamenta această plată, el neîncadrându-se în situația menționată în Decizia 36/2009 a ÎCCJ dată în interesul legii.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere arată intimatul că reclamantul nu a contestat decizia de reîncadrare pe anul 2010, iar în plus, potrivit disp. art. 30 alin 5 din Legea 330/2009 nu mai este posibilă acordarea sporului de dispozitiv pe anul 2010.
În drept a invocat intimatul disp. art. 13 și 47 Legea 138/99, art. 156 și 257 Codul Muncii, art. 84 lit b) din Legea 188/99, art. 330 indice 7 alin 4 Cod procedură civilă, art. 30 alin 1 și 5 Legea 330/09, Decizia 36/2009 a ÎCCJ.
În speță s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul A. C. este angajatul pârâtului P. C. Șcheia, având funcția de muncitor necalificat (cantonier), după cum reiese din contractul individual de muncă nr. 64/14.11.2008 (f. 18, 19 dosar).
Prin Hotărârea nr. 19/2007 a Consiliului Local al C. Șcheia (f. 32 dosar) s-a aprobat de către acest organ deliberativ al administrației acordarea sporului de dispozitiv de 25 % din salariul de bază, pentru personalul din aparatul propriu al Consiliului Local Șcheia. În baza acestei hotărâri, contestatorul a primit sporul de dispozitiv de 25% din salariul de bază.
În urma controlului efectuat de către Curtea de Conturi Iași s-a constatat că acordarea sporului de dispozitiv funcționarilor publici și personalului contractual din administrația publică locală excede reglementărilor legale în vigoare, deoarece s-a realizat prin extinderea Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 496/28.07.2003 de modificare și completare a Ordinului Ministrului de Interne nr. 275/2002 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar și civil din Ministerul de Interne.
Urmare celor constatate s-a emis Decizia Camerei de Conturi Iași nr. 52/2010, în executarea căreia P. comunei Șcheia a emis Dispoziția nr. 1246/24.11.2011 prin care s-a imputat reclamantului suma de 1576 lei, acordată contestatorului cu titlu de spor de dispozitiv.
Potrivit disp. art. 254 alin. 1 Codul muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor, iar potrivit disp. art. 256 alin. 1 Codul muncii, salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie. Așadar, modalitățile de stabilire și recuperare a prejudiciului produs angajatorului – atât în cazul răspunderii patrimoniale cât și a obligației de restituire – sunt învoiala părților și acțiunea în justiție. În acest sens, în situația în care părțile nu se înțeleg, respectiv când salariatul nu recunoaște producerea pagubei ori nu este de acord cu valoarea acesteia sau când salariatul nu este de acord să restituie o sumă încasată necuvenit, singura cale aflată la îndemâna angajatorului păgubit este aceea de a sesiza instanța competentă în vederea obligării salariatului la repararea prejudiciului.
De asemenea, potrivit disp. art. 169 alin. 1 Codul muncii, nici o reținere din salariu nu poate fi operată în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. În consecință, pentru a opera rețineri din salariu, este necesar ca datoria salariatului să fie constatată printr-o hotărâre judecătorească.
Având în vedere aceste dispoziții legale, precum și faptul că la data de 24.11.2011 (data emiterii dispoziției contestate) nu exista vreo hotărâre judecătorească irevocabilă referitoare la prejudiciul cauzat angajatorului de către salariat, se reține de către instanță că în mod greșit intimatul a emis Dispoziția nr. 1246/24.11.2011 prin care a decis restituirea de către contestator a sumei de 1576 lei, calea aleasă de angajator în recuperarea unor eventuale sume de bani acordate fără temei legal, fiind greșită. Pe cale de consecință, instanța constată că Dispoziția nr 1246/24.11.2011 este nelegală, fiind întemeiată cererea reclamantului de anulare a acesteia.
Cât privește capătul de cerere prin care contestatorul a solicitat obligarea pârâtului la emiterea în favoarea sa a unei noi dispoziții prin care să i se acorde sporul de dispozitiv de 25 %, începând cu 01.01.2010 și până la data încetării raporturilor de muncă, instanța îl va respinge, având în vedere următoarele:
Prin Legea-cadru nr. 330/2009 a fost reglementată salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Astfel, începând cu 01.01.2010, personalul din sectorul bugetar a fost reîncadrat în conformitate cu condițiile și principiile prevăzute de această lege, corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute în luna decembrie 2009 și cu păstrarea salariului avut (art. 30).
În speță, reclamantul nu a depus la dosarul cauzei Decizia sa de reîncadrare începând cu 01.01.2010, prin care i-au fost stabilite salariul de bază, sporurile și eventuale premii sau stimulente corespunzătoare categoriei de personal din care face parte contestatoarea, pentru ca instanța să verifice modul în care a fost remunerat, respectiv dacă prin această decizie i-a fost acordat sau nu sporul de dispozitiv, iar în caz negativ dacă decizia a fost sau nu contestată în termen legal, reclamantul nefăcând o astfel de dovadă.
În orice caz, în acest moment instanța nu se poate pronunța în sensul obligării pârâtului la emiterea unei noi dispoziții prin care să i se acorde sporul de dispozitiv de 25 %, începând cu 01.01.2010, întrucât pârâtul a avut această obligație, stabilită prin lege, de a emite în beneficiul contestatorului o decizie de reîncadrare prin care să îi stabilească acestuia drepturile salariale începând cu 01.01.2010. În eventualitatea în care, în urma emiterii deciziei de reîncadrare, contestatorul ar fi fost nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor sale salariale, ar fi putut contesta această decizie la organele și în termenele prevăzute de art. 34 din Legea nr. 330/2009.
Având în vedere aceste considerente, instanța va admite în parte contestația formulată de reclamantul A. C. în contradictoriu cu pârâtul P. ., va anula Dispoziția nr. 1246/24.11.2011 emisă de pârât prin care i se impută suma de 1576 lei și va respinge cererea reclamantului privind obligarea pârâtului să emită o nouă dispoziție prin care să îi acorde sporul de dispozitiv de 25% din salariul de bază începând cu 01.01.2010 și până la data încetării raporturilor de muncă.
Pentru aceste motive
În numele legii
Hotărăște:
Admite contestația formulată de reclamantul A. C., domiciliat în . în contradictoriu cu pârâtul P. ..
Anulează Dispoziția nr. 1246/24.11.2011 emisă de pârât prin care i se impută suma de 1576 lei.
Respinge cererea reclamantului privind obligarea pârâtului să emită o nouă dispoziție prin care să îi acorde sporul de dispozitiv de 25% din salariul de bază începând cu 01.01.2010 și până la data încetării raporturilor de muncă.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 06.03.2013.
Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,
M.M. cu opinie în sensul O.L.G.
prezentei hotărâri,
B.A. T.A.
Red./tehnored. M.M.
4 ex/12.03.2013
| ← Fond funciar. Decizia nr. 536/2013. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 541/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
