Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 68/2015. Tribunalul IAŞI

Pentru a se pronunța în acest sens prima instanță a reținut:

Prin cererea înregistrată la data de 31.07.2014 sub numărul_ reclamanții T. P. și T. M., T. E. au chemat în judecată pârâții M. M. și S. T. V. solicitând pe calea ordonanței președințiale sistarea lucrărilor de construire începute pe terenul proprietatea reclamanților, cu cheltuieli de judecată.

Pârâții, legal citați, au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea ordonanței președințiale.

Pe cale de excepție, pârâții au invocat lipsa calității procesual active a reclamanților, motivat de faptul că aceștia nu au făcut dovada existenței unui drept de proprietate asupra vreunei suprafețe de teren și care s-ar suprapune cu dreptul de proprietate al pârâților.

Reclamanții au dovedit doar faptul că dețin o casă de locuit și că folosesc o suprafață de teren de 1000 mp, fără a face dovada dreptului de proprietate cu privire la terenul pe care este construită casa sau asupra terenului de 1000 mp.

Reclamanții nu fac dovada aparenței de drept pentru care s-ar putea ordona măsuri provizorii pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.

Pârâții sunt moștenitorii defunctului M. M., acceptând succesiunea acesteia.

Pe numele autorului pârâților a fost eliberat titlul de proprietate nr._/18.04.2014 cu privire la suprafața de 3388 mp teren, titlul de proprietate care nu a fost contestat și nici anulat până în prezent.

Analizând probele administrate în cauză, instanța a reținut că:

Nu este întemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, instanța de fond argumentând că atât timp ceea ce tind să protejeze reclamanții prin acțiune nu este dreptul de proprietate, ci prerogativele conferite de posesia bine conturată și necontestată anterior obținerii titlului de proprietate de către pârâți, au calitate procesuală activă.

Practic, reclamanții reclamă o ingerință în dreptul lor la viață privată și de familie și la domiciliu, astfel încât aceștia nu trebuie să dovedească dreptul lor de proprietate asupra terenului care reprezintă gospodăria aferentă casei în care locuiesc, ci trebuie să invoce și să dovedească împrejurarea că terenul respectiv face parte din curtea casei lor, încadrându-se astfel în sfera extinsă a noțiunii de domiciliu, reclamând protecția acestui drept.

În ceea ce privește cererea de ordonanță președințială, instanța a examinat cerințele procedurii statuând că:

a) Urgenta, conditie care justifica utilizarea procedurii in chestiune, caracterizata printr-o procedura de judecata mai sumara. Urgenta trebuie sa persiste pe tot parcursul judecatii, lipsa caracterului de urgenta conduce la solutionarea oricarui aspect pe calea procedurii comune. Urgenta nu este sinonima cu celeritatea, aceasta din urma reprezentand dezideratul oricarui proces civil, in sensul finalizarii sale .. Criticile reclamanților cu privire durata de soluționare a cauzei neavând nici o relevanță în ceea ce privește soluția pronunțată în cererea de ordonanță președințială.

Pentru a răspunde totuși criticilor reclamanților în legătură cu durata procedurii, instanța reține că soluționarea cauzei într-un termen cât mai scurt depindea în primul rând de atitudinea părților care au inițiat litigiul.

Se poate observă că instanța, primind cererea de ordonanță președințială a fixat un prim termen de judecată rezonabil – la aproximativ 2 săptămâni de la data la care judecătorul a analizat cererea și aproape 3 săptămâni de la înregitrarea cererii pe rolul Judecătoriei Iași. Reclamanții nu au formulat cerere de preschimbare a primului termen.

La primul termen de judecată fixat instanța a constatat că procedura de citare cu pârâtul S. T. V. a fost viciată, situație imputabilă reclamanților, care nu au indicat complet domiciliul pârâtului în cuprinsul cererii de chemare în judecată. În raport de această împrejurare, instanța a dispus amânarea cauzei și reluarea procedurii de citare cu pârâtul S. T. V..

La al doilea termen de judecată, instanța a acordat termen la solicitarea reclamanților, în vederea studierii întâmpinării.

La al treilea termen de judecată instanța a pus în discuția contradictorie a părților probele pe care părțile doresc să le administreze, a încuviințat proba cu declarațiile martorilor și a pus în vedere părților să indice numele și domiciliile martorilor propuși.

La al patrulea termen de judecată, tot reclamanții au fost cei care au solicitat amânarea judecății și acordarea unui nou termen de judecată, motivat de lipsa martorului propus. În aceste condiții, pentru a asigura reclamanților un drept efectiv la instanță, în sensul analizării cererii lor prin prisma probatorilului solicitat, instanța a încuviințat solicitarea de acordare a unui nou termen.

La al cincilea termen de judecată instanța a procedat la audierea martorului propus de pârâți și a rămas în pronunțare. Martorul reclamanților nu a fost prezent în instanță, deși la termenul anterior a fost pus în vedere reclamanților să asigure prezența acestuia pentru termenul acordat, instanța apreciind că este în interesul acestora să asigure prezența martorului în instanță.

Pentru a nu vătăma drepturile reclamanților, care au precizat, prin intermediul apărătorului ales, că situația care a rezultat din declarațiile martorilor nu este conformă cu realitatea, instanța a dispuns repunerea cauzei pe rol, citarea martorului reclamanților cu mandat de aducere și a pus în vedere părților să depună la dosar planșe foto relevante care să ateste situația de fapt de la fața locului.

La al șaselea termen de judecată instanța a procedat la audierea martorului reclamanților și a încuviințat și administrat proba cu mijloacele materiale de probă constând în planșele foto depuse de pârâți. Reclamanții nu au depus la dosar planșe foto relevante.

În aceste împrejurări, durata procedurii nu poate fi imputată instanței sau părții adverse și, oricum, astfel cum am arătat mai sus, nu poate influența soluționarea cauzei.

b) Masura dispusa sa aiba caracter provizoriu (vremelnic): masurile incuviintate nu sunt de natura sa conduca la rezolvarea fondului ci sunt de natura sa mentina o situatie de fapt pana la solutionarea celui dintai, asadar – sunt limitate in timp pana la solutionarea in fond a litigiului. Astfel, reclamanții nu au solicitat instanței să dispună desființarea lucrărilor, ci doar sistarea acestora până la momentul lămuririi aspectelor privind dreptul de proprietate asuprea terenului, continuarea lucrărilor în condițiile în care nu este cert cine este titularul dreptului de proprietate, expunând părțile din litigiu riscului suferirii ulterioare a unui prejudiciu considerabil. În plus, continuarea lucrărilor pe un teren a cărui situație juridică este incertă, poate afecta securitatea circuitului civil și poate conduce în viitor la pronunțarea unor soluții care, deși legale, sunt neeconomice – e.g. desființarea lucrărilor realizate de un constructor de rea-credință.

În prezenta cauză, condiția mai sus-enunțată este îndeplinită, sistarea lucrărilor dispunându-se până la momentul la care este clarificată situația litigioasă a terenului.

c) Conditia de a nu prejudeca fondul este îndeplinită în cauză, instanța fiind învestită să pronunțe o soluție care nu influențează soluția pronunțată cu privire la fondul dreptului.

d) Existenta unei “aparente de drept” in favoarea reclamantului, conditie noua, legiferata la art. 996 alin. (1) NCPC. Această conditie trebuie analizată în mod prioritar de către instanță, aceasta din urma fiind ținută să nu dispună nicio măsură provizorie până ce nu își creează convingerea că în favoarea reclamantului există “aparența de drept”.

În ceea ce privește aparența dreptului, instanța a analizat parțial această condiție cu ocazia cercetării calității procesual active a reclamanților. Astfel, instanța a reținut că aceștia justifică o posesie publică, îndelungată, care nu este întemeiată pe violență sau alte vicii, că posesia a fost exercitată asupra unei suprafețe de teren care se încadrează în sfera extinsă a noțiunii de domiciliu – gospodăria din mediul rural incluzând fără nici un dubiu și suprafața de teren aferentă casei de locuit și anexelor acesteia – motiv pentru care este justificat a se reține că reclamanții justifică o aparență a dreptului de a solicita sistarea unor lucrări pe terenul pe care l-au stăpânit netulburat o perioadă îndelungată de timp.

Cu toate că sunt îndeplinite condițiile mai sus-menționate, instanța reține că probatoriul administrat în cauză a condus la concluzia certă că în prezent nu mai sunt construcții în curs de realizare pe terenul pe care reclamanții l-au posedat și folosit cu tilu de curte.

Astfel, declarațiile martorilor audiați în cauză au ilustrat faptul că singura construcție realizată de către pârâți este un gard care delimitează proprietatea acestora de suprafața de teren posedată de reclamanți. De asemenea, planșele foto depuse de pârâți la dosarul cauzei ilustrează un gard care are aparența unei construcții finalizate.

Instanța a mai reținut că martorii au declarat că în prezent nu sunt depozitate materiale de construcții în apropierea terenului sau pe terenul pe care îl posedă reclamanții, astfel încât nu există indicii cu privire la iminența începerii unor noi lucrări de construcții.

În condițiile în care lucrările a căror sistare se solicită au fost finalizate anterior pronunțării soluției în cererea ordonanță președințială, instanța nu poate decât să respingă cererea de ordonanță președințială, reclamanții păstrând posibilitatea de valorificare a dreptului lor de a pretinde desființarea lucrărilor ridicate cu nerespectarea drepturilor și intereselor lor legale.

În ceea ce privește cererea pârâților privind obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, instanța a reținut că în cuprinsul chitanțelor depuse la filele 55 și 75 din dosar sunt menționate două cauze pentru care pârâții au achitat avocatului ales onorariul convenit prin contractul de asistență juridică, fără a fi indicată modalitatea în care a fost efectuată imputația plății, astfel încât instanța este într-o imposibilitate obiectivă să stabilească onorariul achitat exclusiv pentru activitatea desfășurată de avocatul ales în prezenta cauză.

Acordarea integrală a cheltuielilor cu avocatul ales ar fi netemeinică și nelegală, motivat de faptul că este evident că sumele au fost achitate în considerarea activității desfășurate de avocat în două cauze distincte, or în cealaltă cauză nu este cert dacă reclamanții au căzut în pretenții. Chiar dacă pârâții din prezenta cauză ar fi avut câștig de cauză în dosarul_/245/2014, aceasta nu îndreptățește pârâții să solicite în acest dosar cheltuielile efectuate în alt litigiu.”

Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen legal pârâții M. M. și M. T. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice, solicitând modificarea sentinței Judecătoriei Iași în sensul obligării reclamanților la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei.

În motivare, apelanții pârâți au arătat că părțile nu au contestat cheltuielile de judecată pretinse, ce au fost probate cu chitanțele . nr._/25.08.2014 în valoare de 1000 lei, respectiv chitanța seria_/23.10.2014 eliberată pentru 1000 lei., ambele fiind emise în baza contractului de asistență juridică al Cabinetului de avocat C. D. L. ./_/2014, contract în care s-a prevăzut un onorariu de 2000 lei și care a avut ca obiect acordarea asistenței de specialitate în dosarele nr._ al Judecătoriei Iași având ca obiect ordonanță președințială și dosarul nr._/245/2014 având ca obiect fond funciar.

Întrucât în dosarul nr._/245/2014 al Judecătoriei Iași s-a considerat că nu sunt întrunite condițiile procedurii prealabile, au înțeles să utilizeze ambele chitanțe fiscale în prezenta cauză, părțile fiind de acord cu onorariile pretinse în condițiile în care litigiile vizau aceleași părți, aceeași suprafață de teren inclusă în titlul de proprietate nr._ eliberat pe numele autoarei pârâților.

În drept, apelanții au indicat dispozițiile art. 466 din C.proc.civ.

În privința probatoriului, au indicat înscrisuri.

Deși au fost legal citați, intimații pârâți nu au depus întâmpinare în apel

Examinând sentința civilă prin prisma motivelor de apel invocate, tribunalul conchide că este fondată calea de atac promovată, având în vedere următoarele considerente:

În fapt, pârâții apelanți au pretins la instanța de fond obligarea reclamanților intimați la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei, în dovedirea cărora a depus chitanțele atașate la filele 55 și 75, eliberate pentru 1000 lei fiecare.

Conform mențiunilor celor două chitanțe menționate, onorariile au fost achitate avându-se în vedere asistența juridică asigurată de Cabinetul de avocat C. D. L. în două dosare, dosarul nr._ având ca obiect ordonanță președințială și dosarul nr._/245/2014 având ca obiect fond funciar.

Prin sentința civilă nr._/04.12.2014 instanța de fond a respins cererea având ca obiect ordonanța președințială, în privința cheltuielilor de judecată pretinse de pârâți motivând că nu se poate admite solicitarea de obligare a reclamanților la plata sumei de 2000 lei în condițiile în care deși în fiecare dintre cele două chitanțe se menționează două cauze, nu s-a indicat modalitatea în care a fost efectuată imputația plății, instanța de fond fiind în imposibilitate obiectivă să stabilească onorariul exclusiv pentru activitatea desfășurată de avocat în prezenta cauză. Acordarea integrală a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat ar fi netemeinică și nelegală fiind evident că sumele au fost achitate în considerarea activității desfășurate de avocat în două cauze distincte.

În drept, potrivit dispozițiilor art.453 alin. 1 din C.proc.civ. partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acestei a cheltuieli de judecată.

Rezultă din conținutul contractului de asistență juridică ./_/2014 încheiat de apelanți cu Cabinet de avocat C. D. E. că părțile au convenit ca acesta din urmă să acorde asistența juridică în două dosare, anume dosarul de față și cel înregistrat sub nr._/245/2014 având ca obiect un litigiu în materia fondului funciar, părțile convenind ca pentru fiecare dosar în parte să se achite suma de 1000 lei.

În condițiile în care reclamanții au căzut în pretenții la instanța de fond în cauze de față, cererea pârâților privind plata cheltuielilor de judecată este întemeiată.

În plus, suma pretinsă cu titlu de onorariu achitat avocatului este certă, cuantumul sumei achitate pentru activitatea prestată exclusiv în prezenta cauză fiind determinabil în raport de mențiunile din contractul de asistență juridică în executarea căruia au fost emise chitanțele.

Ca atare în mod eronat prima instanța a respins cererea pârâților privind obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată aferente judecății prezentei cauze la instanța de fond, cuantumul cheltuielilor de judecată convenite și justificate fiind de 1000 lei.

Nu se poate admite solicitarea pârâților privind obligarea părților adverse la plata întregii sume de 2000 lei conform chitanțelor odată ce, fiind evident că se referă la activitatea specifică prestată două cauze distincte, este inadmisibil ca, fără o cerere expresă distinctă la instanța de fond având ca obiect pretenții, să se încuviințeze cheltuieli prestate în legătură cu o altă judecată. Este indiferent dacă există strânse legături între cauze, iar părțile sunt aceleași, odată ce sunt cicluri procesuale diferite.

În alte cuvinte, pentru ca pârâții să obțină în cauza de față obligarea reclamanților la plata unor sume reprezentând cheltuieli de judecată aferente unei alte judecăți era necesară formularea unei cereri incidentale cu acest obiect (cerere reconvențională) la instanța de fond.

Pentru toate considerentele expuse, constatând că este întemeiat apelul, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 din C.proc.civ. tribunalul îl va admite, cu consecința modificării sentinței civile nr._/04.12.2014 a Judecătoriei Iași în sensul obligării reclamanților să plătească pârâților cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul promovat de pârâții M. M. și S. T. V. în privința sentinței civile nr._/04.12.2014, sentință pe care o modifică în parte după cum urmează:

Obligă reclamanții să plătească pârâților cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 lei.

Păstrează celelalte dispoziții ce nu contravin prezentei decizii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.01.2015.

red./tehn. B.I.E.

6 ex./23.02.2015