Obligaţie de a face. Decizia nr. 759/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 759/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 16-05-2014 în dosarul nr. 759/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 16 Mai 2014
PREȘEDINTE – D. I.
JUDECĂTOR – T. DOINIȚA
JUDECĂTOR – D. C.
GREFIER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 759/2014
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursul declarat de către reclamanta P. Sf. Mc. G. împotriva sentinței civile nr._ din 01.11.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, intimați fiind C. Național M. M. Iași, C. De I. Și Civilizație E., C. S., M. C. Si C. - Direcția P. C., Culte Și Patrimoniu Cultural Național Iași, A. R. - F. Iași, având ca obiect obligație de a face restituire bunuri.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 09 mai 2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi când,
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față
Prin sentința civilă_/1.11.2012 pronunțată de Judecătoria Iași
A fost admisă excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a pârâtului C. de I. și Civilizație E., excepție invocată de către pârât.
A fost anulată acțiunea formulată de către reclamanta P. Sf. Mc. G. în contradictoriu cu pârâtul C. de I. și Civilizație E. pentru lipsă capacitate procesuală de exercițiu.
A fost calificată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. R. – F. Iași, invocată de către aceasta, ca o apărare de fond.
A fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâta A. R. – F. Iași, ca neîntemeiată.
A fost respinsă acțiunea formulată de către reclamanta P. Sf. Mc. G. în contradictoriu cu pârâții C. Național M. M. Iași, C. S., A. R. – F. Iași și M. C. și C. – Direcția pentru cultură, culte și Patrimoniu cultural Național Iași, ca neîntemeiată.
Instanța de fond a constatat că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei H. la data de 22.07.2011 sub nr._, reclamanta P. - SF. MC. G. a solicitat instanței să dispună obligarea paratilor la restituirea materialului arheologic predat prin procesele - verbale încheiate la 24 iulie 2001 si, respectiv, la 09 august 2001, restaurat.
În motivare, reclamanta învederează în esență că Biserica Sf M. Mc. G., din orașul Hîrlău a fost construită în domniei lui Ș. cel M., și atât biserica, ruinele cat si curtea domnească sunt declarate monumente istorice terenul aferent bisericii si curții domnești reprezintă proprietatea parohiei conform titlului de proprietate nr._/2002.
În anul 2001, în zona bisericii, au început săpături arheologice coordonate de către d-na C. S., arheolog în cadrul Centrului de I. și Civilizație Europeana Iași.
Cheltuielile efectuate cu săpăturile arheologice au fost suportate din fondurile bisericii, precum și din sponsorizări. În incinta bisericii au fost descoperite morminte și cavouri, în care se aflau schelete, nasturi din argint aurit, resturi de îmbrăcăminte cu fir de aur și argint, inel cu piatră prețioasă, precum și alte bunuri. Materialul arheologic restaurat și conservat a fost depus la C. Național M. „ M.” Iași precum și la C. de I. și Civilizație E. Iași. Parata C. S. a preluat o parte din obiectele restaurate, în vederea publicării rezultatului cercetărilor, însă ulterior publicării, nu le-a restituit celor două instituții sus menționate sau Parohiei. La stăruințele reclamantei de a i se restitui bunurile, paratele au motivat că nu sunt finalizate cercetările.
În drept s-au invocat disp. art. 1073, Cod civil, raportat la art. 969 Cod civil, și art. 1909 Cod Civil, OG nr. 43 /2000 modificată si completată, art. 4, alin. 3, Legea nr. 182/25 Octombrie 2000, Cap. I, art. 1, alin. 2, art. 2 alin. 1 si alin 5 art. 3 alin. 2, art. 5 alin. 1 si alin. 2, Cap. II, art. 11, lit. b, art. 16 alin. 2, art. 45, alin. 2, art. 80, Anexa - Categorii de bunuri culturale ce pot face obiectul restituirii si recuperării, pct. 1, Legea 422/2001 art. 3, Legea 311/2003, art. 7, art. 9 lit. a, art. 12 alin. 3, Legea 311/2003, art. 7, art. 9 lit.a, art. 12 alin. 3. Ordinul Ministrului C. nr. 2071/30.06.2000, Codul Deontologic al Arheologilor din România, cap. VI, pct. 1, pct. 2, pct. 4, pct. 5, Cap. VIII, pct. 1, lit. d.
Prin întâmpinarea depusă la data de 13.09.2011 prin serviciul registratură, paratul C. de I. și Civilizație E., a invocat excepția lipsei capacității procesuale de exercițiul al acestuia întrucât nu are personalitate juridică iar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată
Prin întâmpinarea depusă la data de 08.11.2011 prin serviciul registratură, parata A. Romană - F. Iași a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Hîrlău, excepția lipsei calității procesuale pasive a Academiei Romane - F. Iași, de asemenea invocă excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei iar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La termenul din 21.11.2011, Judecătoria H. a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competenț de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei IAși. Împotriva acestei soluții, a declarat recurs reclamanta, cerere soluționată la data de 21.03.2012, prin Decizia civilă nr. 759/2012 pronunțată în același dosar de către Tribunalul Iași, - Secția I civilă, care s-a respins ca inadmisibil recursul formulat.
La data de 04.05.2012, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr. de dosar_ .
Reclamanta a formulat prin intermediul serviciului Registratură, la data de 13.06.2012, o cerere potrivit căreia solicită introducerea în cauză în calitate de pârâtă și a Ministerului C. și C. – Direcția pentru cultură, culte și patromoniu cultural național Iași.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepțiilor invocate, instanța a constatat următoarele:
Raportat la ordinea de soluționare a excepților, instanța a aplicat dispozițiile art. 137 alin. 1 C. Pr. Civ., care impun ca întâi să fie soluționate excepțiile de procedură și apoi cele de fond care fac de prisos soluționarea în fond a pricinii. Întrucât excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a pârâtului C. de I. și Civilizație E. este o excepție de fond, care are drept consecință în cazul admiterii acesteia a anulării acțiunii în contradictoriu cu acest pârât, urmând a se verifica ulterior, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. R. – F. Iași și excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Instanța a reținut că excepția invocată este o excepție de fond absolută și peremptorie, putând fi invocată de oricare din părți și de instanță, din oficiu în orice stare a pricinii, potrivit art. 136 C. pr. Civ, actele de procedură făcute în contradictoriu cu o persoană fără capacitate de folosință sunt nule.
Conform dispozițiilor art. 41 alin. 1 C. pr. Civ., orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată iar asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte dacă au organe proprii de conducere. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 42 din același act normativ, persoanele care nu au exercitiul drepturilor lor nu pot sta in judecata decat daca sunt reprezentate, asistate ori autorizate in chipul aratat in legile sau statutele care randuiesc capacitatea sau organizarea lor, lipsa capacitatii de exercitiu a drepturilor procedurale putând fi invocata in orice stare a pricinii iar actele de procedura indeplinite de cel ce nu are exercitiul drepturilor procedurale sunt anulabile.
De asemenea, s-a constatat că potrivit art. 161 C. pr. civ., cand instanta constata lipsa capacitatii de exercitiu a drepturilor procedurale a partii sau cand reprezentantul partii nu face dovada calitatii sale, se poate da un termen pentru implinirea acestor lipsuri iar daca lipsurile nu se implinesc, instanta va anula cererea.
Potrivit dispozițiilor art. 2 din Statutul Academiei Române, A. R. este o instituție de interes public național de cercetare în domeniile fundamentale ale științei și de calificare profesională superioară, cu personalitate juridică de drept public și independentă în lucrările sale de orice natură. Aceasta este finanțată de la bugetul de stat și funcționează autonom iar în vederea atingerii obiectivelor sale, A. R. are, poate înființa și poate primi în sistemul său de unități cu sau fără personalitate juridică: unități de cercetare, edituri, biblioteci, fundații etc. Înființarea, primirea și desființarea acestora se hotărăsc de Adunarea Generală, în condițiile legii și ale prezentului Statut, unitățile de cercetare desfășurându-și activitatea științifică sub îndrumarea și supravegherea secțiilor de specialitate și, după caz, a filialelor cărora le sunt subordonate din punct de vedere administrativ.
Instanța a constatat că în conformitate cu prevederile art.1 din REGULAMENTul DE ORGANIZARE SI FUNCȚIONARE a Filialei Iași a Academiei Române (FIA), aceasta este o unitate cu personalitate juridică, înființată prin hotărâre a Adunării Generale a Academiei Române, în baza Legii 752/27 decembrie 2001 privind organizarea și funcționarea Academiei Române –cu modificările și completările ulterioare - și a Statutului Academiei Române iar potrivit art. 7 din același act normativ, activitatea științifică a Filialei realizându-se prin institutele, centrele, colectivele sau secțiile de cercetare care nu au personalitate juridică, unitățile de cercetare desfășurându-și activitatea științifică sub îndrumarea secțiilor de specialitate și a Filialei, căreia îi sunt subordonate din punct de vedere administrativ.
P. aceste considerente, instanța a admis excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a pârâtului C. de I. și Civilizație E., excepție invocă de către pârât și a anulat acțiunea formulată de către reclamanta P. Sf. Mc. G. în contradictoriu cu pârâtul C. de I. și Civilizație E. pentru lipsă capacitate procesuală de exercițiu.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. R. – F. Iași, invocată de către aceasta, instanța, raportat la apărările părților formulate în cauză a calificat-o ca fiind o apărare de fond.
Cu privire la legea aplicabilă prescripției extinctive, instanța a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. 5 din NCC, dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după . iar potrivit alin. 4 al aceluiași articol, prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, mai mult, prescripțiile începute și împlinite la momentul intrării în vigoare a legii noi sunt supuse dispozițiilor legii abrogate în prezent, și anume, a Decretului nr. 167/1958 și ale Codului civil.
Instanța a reținut că această excepție este o excepție de fond, absolută și peremptorie și, potrivit dispozițiilor art. 21 din Decretul cu nr. 167/1958, dispozițiile acestui act normativ (inclusiv cele referitoare la termenul general de prescripție extinctivă) nu se aplică dreptului la acțiune privitor la drepturile de proprietate, uzufruct, uz, abitațiune, servitute și superficie, rezultând că pentru drepturile reale principale, prescriptibile extinctiv, termenul general de prescripție extinctivă este cel institutit de art. 1890 C. Civil, care dispune că toate acțiune reale pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile și pentru care n-a defipt un termen de prescripție, se vor prescrie prin treizeci de ani, termenul în discuție aplicându-se și acțiunii de față, acesta începând să curgă din momentul în care reclamanta a pierdut posesia asupra bunurilor revendicate, respectiv, iulie 2001.
P. aceste considerente, instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâta A. R. – F. Iași, ca neîntemeiată.
Asupra fondului cauzei, instanța a reținut că, în fapt, în anul 2001, s-au efectuat cercetări arheologice în interiorul Bisericii Sf. G. din Hîrlău, în incinta bisericii fiind descoperite o . bunuri ce au fost predate pârâtei S. C. potrivit proceselor-verbale încheiate la data de 24.07.2001 și 09.08.2001 în vederea restaurării, a cercetării științifice a obiectelor și a publicării unor lucrări de specialitate.
Prin cuprinsul dispozițiilor art. 1 din Legea 182/2000, este instituit regimul juridic al bunurilor aparținând patrimoniului cultural național mobil, ca parte a patrimoniului cultural național, fiind reglementate activitãțile specifice de protejare a acestora. În sensul acestei legi, prin protejarea patrimoniului cultural național mobil se înțelege ansamblul de mãsuri având caracter științific, juridic, administrativ, financiar, fiscal și tehnic, menite sã asigure identificarea, cercetarea, inventarierea, clasarea, conservarea, asigurarea securitãții, întreținerea, prepararea, restaurarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural național mobil, în vederea asigurãrii accesului democratic la culturã și a transmiterii acestui patrimoniu generațiilor viitoare, fiind enumerate bunurile care alcãtuiesc patrimoniul cultural național mobil precum bunuri arheologice și istorico-documentare, precum descoperirile arheologice terestre și subacvatice, unelte, ceramicã, inscripții, monede, sigilii, bijuterii, piese de vestimentație și harnașament, arme, însemne funerare, cu excepția eșantioanelor de materiale de construcție, materiale din situri, care constituie probe arheologice pentru analize de specialitate, manuscrise, incunabule, cãrți rare și cãrți vechi, cãrți cu valoare bibliofilã, documente și tipãrituri de interes social: documente de arhivã, hãrți și alte materiale cartografice, obiecte cu valoare memorialisticã, obiecte și documente cu valoare numismaticã, filatelicã, heraldicã: monede, ponduri, decorații, insigne, sigilii, brevete, mãrci poștale, drapele și stindarde, piese epigrafice, fotografii, clișee fotografice, filme, înregistrãri audio și video, instrumente muzicale, uniforme militare și accesorii ale acestora, obiecte cu valoare tehnicã, opere de artã decorativã și aplicatã din sticlã, ceramicã, metal, lemn, textile și alte materiale, podoabe.
Același act normativ, stabilește în cuprinsul art. 4 că bunurile aparținând patrimoniului cultural național mobil fac parte, în funcție de importanța sau de semnificația lor istoricã, arheologicã, documentarã, etnograficã, artisticã, științificã și tehnicã, literarã, cinematograficã, numismaticã, filatelicã, heraldicã, bibliofilã, cartograficã și epigraficã, de vechimea, unicitatea sau raritatea lor, din tezaurul patrimoniului cultural național mobil, denumit în continuare tezaur, alcãtuit din bunuri culturale de valoare excepționalã pentru umanitate sau din fondul patrimoniului cultural național mobil, denumit în continuare fond, alcãtuit din bunuri culturale cu valoare deosebitã pentru România.
De asemenea, instanța a reținut că potrivit art. 2 din ORDONANTA nr. 43 din 30 ianuarie 2000, privind protectia patrimoniului arheologic si declararea unor situri arheologice ca zone de interes national, patrimoniul arheologic reprezintã ansamblul bunurilor arheologice care este format din: siturile arheologice înscrise în Repertoriul arheologic național, cu excepția celor distruse ori dispãrute, și siturile clasate în Lista monumentelor istorice, situate suprateran, subteran sau subacvatic, ce cuprind vestigii arheologice: așezãri, necropole, structuri, construcții, grupuri de clãdiri, precum și terenurile cu potențial arheologic reperat, definite conform legii și bunurile mobile, obiectele sau urmele manifestãrilor umane, împreunã cu terenul în care acestea au fost descoperite.
Mai mult, în conformitate cu prevederile cuprinse în Ordinul ministrului C. privind instituirea regulamentului de organizare a săpăturilor arheologice din România 2071/2000, materialele arheologice rezultate din săpături sunt, din momentul descoperirii, proprietatea publică a statului.
Reținând cele dezvoltate anterior, instanța a respins acțiunea formulată de către reclamanta P. Sf. Mc. G. în contradictoriu cu pârâții C. Național M. M. Iași, C. S., A. R. – F. Iași și M. C. și C. – Direcția pentru cultură, culte și Patrimoniu cultural Național Iași, ca neîntem
Împotriva acestei sentința a declarat recurs reclamanta P. Sf. Mc. G..
Recurenta a arătat că prima instanță a admis excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a pârâtului C. de I. și Civilizație E. fără a analiza susținerile sale de la filele 100-102 dosar fond.
Pe fondul cauzei, recurenta invederează că obiectele au fost descoperite pe terenul care îi aparține iar cheltuielile de organizare au fost suportate din fondurile sale sau donațiile sponsorilor. Consideră recurenta că, în mod nelegal, pârâta C. S. a luat o parte din obiectele găsite pentru restaurare și studiu și nu le-a mai restituit deși s-a obligat în acest sens. Recurenta arată că pârâtul C. M. M. care mai deține o parte din obiectele găsite, este de acord cu acțiunea, motiv pentru care apreciază că acestea nu necesită condiții speciale de păstrare.
Recurenta invederează că bunurile nu fac parte din patrimoniul cultural național mobil, contrar celor reținute de prima instanță și potrivit disp. Art. 1 din legea 182/2000. Apreciază recurenta că sunt aplicabile dispozițiile legale conform cărora bunurile descoperite pe solul sau subsolul unui proprietar aparțin acestuia. Sunt invocate și disp. art. 2,4 al.3 din O.G. 43/2000, art.2al.5,10,12 din legea 182/2000 și se susține că bunurile nu au fost clasate deci nu aparțin patrimoniului național cultural mobil.
A solicitat admiterea recursului.
Legal citată intimata A. R. -F. Iași, a depus întâmpinare și a solicitat respingerea recursului.
În recurs au fost depuse acte.
Analizând sentința atacată în raport de motivele invocate cât și din oficiu, conform art. 304 indice 1 c.proc.civilă, Tribunalul constată recursul neântemeiat.
Cu privire la excepția lipsei de calitate procesual pasivă a pârâtului C. de I. și Civilizație E., Tribunalul constată că prima instanță a apreciat corect.
Articolul 41 al.2 din codul de procedură civilă dispune în sensul că asociațiile și societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pîrîte dacă au organe proprii de conducere.
C. de I. și Civilizație E. nu se încadrează în aceste dispoziții legale neavând statut de asociație sau societate.
În susținerea acestei concluzii sunt și dispozițiile art. 20 din Statutul Academiei Române. Intimatul pârât are statutul unei unități de cercetare din cadrul Academiei Române și își desfășoară activitatea sub coordonarea și controlul secțiilor de specialitate sau filialelor cărora le este subordonat din punct de vedere administrativ( art.43 al.2 din Statut și art. 3 din Regulamentul de Organizare și Funcționare a filialei Iași a Academiei Române).
Pe fondul cauzei, Tribunalul reține că potrivit articolului 6 din legea 182/2000, M. C. și Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor coordonează activitatea specifică din domeniul patrimoniului cultural național mobil.
Cercetarea arheologică din anul 2000 s-a desfășurat pe terenul aparținând recurentei.
Conform art. 3 din O.G.43/2000, M. C. și C. este autoritatea administrației publice centrale de specialitate care răspunde de elaborarea strategiilor și normelor specifice de cercetare în vederea protejării patrimoniului arheologic și urmărește aplicarea lor.
Potrivit art.4al.3 din O.G.43/2000 bunurile mobile descoperite în condițiile al.2, revin de drept instituțiilor participante la cercetare conform protocolului încheiat de părți. La dosarul cauzei nu s-a depus un astfel de protocol, astfel cum s-a precizat în cererea de recurs(fila 7).
Procesele verbale depuse la filele 19,20,21-dosar Judecătoria Hîrlău, nu îndeplinesc condițiile prevăzute de textul legal. Aceste procese verbale sunt semnate de preotul T. D. și de doamna arheolog C. S. nu și de M. C.. Se reține și faptul că prin procesul verbal din 3.09.2001(fila 28 același dosar) s-a propus înființarea unui muzeu cu inventarul bisericii sub tutela și în administrarea bisericii Sfântul G. din Hîrlău. Acest act poartă aceleași semnături.
Obiectele găsite nu au fost clasate, potrivit art. 10 din legea 182/2000. Această situație nu constituie un argument în sprijinul cererii reclamantei recurente care nu a depus la dosar protocolul anterior amintit.
Nu s-a dovedit nici faptul că cercetarea arheologcă s-a desfășurat ăn condițiile prevăzute de Ordinul 2071/2000 care dispune strict cu privire la Regulamentul de Organizare a săpăturilor arheologice din România, regulament obligatoriu pentru toate cercetările arheologice indiferent de sursa lor de finanțare.
Din întâmpinarea depusă la dosarul de fond de către pârâta A. R. rezultă că nu s-a încheiat protocolul prevăzut de lege iar arheologul nu avea calitatea de a semna procesele verbale amintită anterior în numele instituției.
În raport de toate aceste considerente, se constată nefondat recursul care va fi respins cu menținerea sentinței de fond ca temeinică și legală.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către reclamanta P. Sf. M. Mc. G. din Hîrlău împotriva sentinței civile nr._/1.11.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 16.05.2014.
Președinte, I. D. | Judecător, Doinița T. | Judecător, C. D. |
Grefier, G. I. |
Red, / thred, - jud. D.C.
2 ex. / 07 Octombrie 2014
Jud. fond L. M. Ș. D.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 352/2014. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 770/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
