Obligaţie de a face. Decizia nr. 645/2014. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 645/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 30-04-2014 în dosarul nr. 645/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 30 Aprilie 2014

Președinte - M. A.

Judecător M. S.

Judecător A. M. Diuță T.

Grefier I. B.

DECIZIA CIVILĂ Nr. 645/2014

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent ȚÂMBOI M., recurent ȚIGANCEA L., recurent Ț. D., recurent Ț. M. R., recurent G. P. și pe intimat C. M. IAȘI DE F. F., intimat C. JUDEȚEANĂ IAȘI P. S. D. DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, având ca obiect fond funciar obligația de a face; daune cominatorii - rejudecare.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.

Procedura este completă.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 23 aprilie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față, constată:

Prin sentința civilă nr._/21.10.2013 a Judecătoriei Iași s-au dispus următoarele:

„Admite excepția prematurității capătului de cerere privind obligarea Comisiei jud.Iași de fond funciar la emiterea Titlului de proprietate pentru o suprafață de 1,5 ha teren.

Respinge ca prematur capătul de cerere menționat formulat de reclamanții Țâmboi M., Țigancea L., Ț. D., Ț. M.-R., G. P., toți cu domiciliul ales în Iași, ., jud. Iași prin avocat A. D. în contradictoriu cu pârâta C. jud. Iași de fond funciar .

Respinge cererea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta C. mun. Iași de fond funciar având ca obiect obligarea de a le face o ofertă privind alt amplasament pentru 1,5 ha respectiv la punerea în posesie cu suprafața de 1,5 ha.

Respinge capetele de cerere privind obligarea pârâtelor C. mun. Iași de fond funciar și C. jud. Iași de fond funciar la plata unor daune cominatorii.

Respinge cererea reclamanților de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 21.10.2013.”

P. a pronunța această solutie, instanța de fond a reținut următoarele:

„Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ reclamanții Țâmboi M., Țigancea L., Ț. D., Ț. M.-R. și G. P. au chemat în judecată pe pârâtele C. M. Iași de F. F. și C. Județeană Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, solicitând obligarea pârâtei C. M. Iași de F. F. de a face o ofertă privind un alt amplasament pentru suprafața de teren de 1,5 ha cu care reclamanții au fost înscriși în anexa 26 a Municipiului Iași, potrivit hotărârii nr. 3779 din 09.11.2010 și de a-i pune în posesie pe reclamanți cu suprafața de teren de 1,5 ha oferită și acceptată, potrivit disp. art. 10 alin. 1 teza 1 din H.G. nr. 890/2005, obligarea celeilalte comisii pârâte ca emiterea titlului de proprietate cu privire la suprafața de teren de 1,5 ha, precum și obligarea celor două comisii la plata de daune cominatorii de 50 lei pe zi de întârziere și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii se arată că, deși au trecut mai bine de 20 de ani de la formularea cererii de reconstituire și a fost emisă și hotărârea nr. 3779/09.11.2010 cele două comisii de fond funciar pârâte nu și-au îndeplinit obligațiile legale ce le reveneau.

Legal fiind citate cele două comisii-pârâte a fost depusă la dosar întâmpinare doar de către pârâta C. Județeană Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin reprezentanții săi legali, prin care s-a invocat excepția prematurității formulării cererii de emitere a titlului de proprietate având în vedere dispozițiile art. 36 alin. 1 din H.G. nr. 890/2005 și s-a solicitat respingerea acțiunii formulate împotriva respectivei Comisii, inclusiv a cererii de obligare a acesteia la plata de daune cominatorii, având în vedere dispozițiile art. 64 din Legea nr. 18/1991 republicată.

Instanța a pus în discuția părților excepția invocată în cauză și a dispus unirea ei cu fondul cu care are o strânsă legătură.

În probațiune s-au depus la dosar acte și înscrisuri printre care și documentația aferentă Hotărârii nr. 3779/09.11.2010.

Prin sentința civilă nr. 1198/24.01.2013 a Judecătoriei Iași a fost respinsă excepția prematurității formulării cererii de emitere a titlului de proprietate, iar pe fond admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanți, cu obligarea pârâtei C. M. Iași de F. F. să facă o ofertă privind un alt amplasament pentru suprafața de teren de 1,50 ha, cu care reclamanții au fost înscriși în anexa nr.26 a Municipiului Iași, potrivit Hotărârii nr. 3779/09.11.2010 și să îi pună în posesie cu suprafața de teren de 1,50 ha oferită și acceptată conform legii. Totodată, a fost obligată pârâta C. M. Iași de F. F. să plătească reclamanților daune cominatorii de 50 de lei pe fiecare zi de întârziere, care urmează a se calcula pentru primul capăt de cerere al acțiunii începând cu data pronunțării prezentei hotărâri și până la data comunicării efective a ofertei respective, iar pentru cel de-al doilea capăt de cerere al acțiunii începând cu data acceptării de către reclamanți a ofertei făcute, conform prevederilor legale și până la punerea efectivă a acestora în posesie precum și pârâta C. Județeană Iași de fond funciar la emiterea titlului de proprietate cu privire la suprafața de teren de 1,50 ha menționată anterior, cu respingerea cererii de obligare a acestei comisii la plata de daune cominatorii.

În termen legal au formulat recurs paratele C. jud. Iași de fond funciar și C. mun. Iași de fond funciar, soluționate prin Decizia civilă nr. 1580/20.06.2013 a Tribunaluluu Iași, prin care s-a dispus admiterea acestora și casarea sentinței Judecătoriei Iași cu trimitere spre rejudecare, dosarul fiind înregistrat în rejudecare pe rolul acestei instanțe sub nr._ la 09.07.2013.

S-a reținut în considerentele deciziei faptul că instanța de fond a omis să expună motivele în drept ce au condus la admiterea cererii de chemare în judecată, lipsind orice argumentație cu privire la incidența dispozițiior legale conform anexei 26 din HG nr. 890/2005 și a art. 64 din Legea nr.18/1991, împrejurare ce echivalează cu necercetarea fondului.

În rejudecare, prin încheierea dată în ședința Camerei de Consiliu la 11.07.2013 a fost admisă cererea de abținere formulată de titularul completului inițial investit, ulterior cauza fiind repartizată aleatoriu completului C23 F din cadrul Judecătoriei Iași.

Analizand cu prioritate excepția prematurității capătului de cerere privind obligarea paratei C. jud. Iași de fond funciar la emiterea Titlului de proprietate pentru suprafața de 1,5 ha teren instanța o consideră întemeiată, prin raportare la disp. art. 36 alin.1 din HG nr.890/2005, întrucat această activitate este condiționată de înaintarea întregii documentației prealabile, întocmită de C. mun. Iași de fond funciar, constand în anexe validate, planuri parcelare, procese verbale de punere în posesie, schițe teren.

Cum în prezenta cauză nici nu a fost identificat amplasamentul ce ar putea face obiectul unei asemenea puneri în posesie, în condițiile art.45 din HG nr.890/2005, instanța apreciază că solicitarea reclamanților de obligare a Comisiei jud. Iași de fond funciar la emiterea Titlului de proprietate pentru suprafața de 1,5 ha teren este prematur formulată, urmand așadar să admită excepția, cu respingerea în mod implicit a acestuia.

Referitor la fondul pretențiilor deduse judecății, din analiza înscrisurilor dosarului prin prisma dispozițiilor legale aplicabile instanța constată următoarele:

Potrivit mențiunilor Certificatului de calitate nr.149/08.05.1998 eliberat de BNP B.-A. L. (f.9) moștenitori ai numitului Ț. G. sunt reclamanții: Ț. D., Ț. M.-R., G. P., precum și numita V. M., iar cea din urmă, decedată la 21.08.2011, are ca moștenitori pe Țămboi M. și Țigancea L., conform mențiunilor din certificatul nr.60/07.08.2012 eliberat de același birou notarial (f.8).

Prin Decizia nr. 3757/28.11.1992 a Comisiei jud. Iași de fond funciar a fost stabilit dreptul de acțiuni pentru o suprafață de 2 ha teren echivalent arabil aflat în administrarea . în beneficiul numitei V. M., de pe urma autorului Ț. G., din care în fizic 0,50 ha (f.7), pentru ca, în baza cererii formulată de aceasta să fie adoptată Hotărarea nr.542/13.08.2003 (f.11), prin care C. jud. Iași de fond funciar a validat propunerea Comisiei mun. Iași de fond funciar, dispunand radierea din Anexa 19 poziția 19 și Anexa 36 poz. 91 a suprafeței de 1,50 ha teren și înscrierea în Anexa 39 pentru toți moștenitorii lui Ț. G. .

Ulterior, la solicitarea aceleiași V. M. a fost adoptată Hotărarea nr. 3779/09.11.2010, prin care C. jud. Iași de fond funciar a validat propunerea Comisiei mun. Iași de fond funciar în sensul radierii din anexa 39 a moștentitorilor lui Ț. G. cu suprafața de 1,50 ha teren și înscrierea în Anexa 26 a mun. Iași cu aceeași suprafață (f.41).

Conform art.45 din HG nr.890/2005 actualizată: ” (1) In situatia in care anumite suprafete sunt revendicate de doi solicitanti, dintre care unul este proprietarul deposedat prin masurile abuzive aplicate in perioada anilor 1945 - 1990, iar cel de-al doilea este persoana care a fost improprietarita cu teren preluat de la fostul proprietar, teren ce a fost preluat in orice mod de cooperativa sau de stat, se vor restitui in natura ambilor solicitanti, in limita resurselor de teren existente. Aceste persoane se inscriu in anexa nr. 26.

(2) In cazul in care resursele sunt insuficiente, se va atribui in natura teren primului proprietar, iar cel de-al doilea va fi despagubit in conditiile legii si vor fi inscrisi in anexa nr. 23.

(3) In cazul lipsei resurselor se acorda despagubiri, potrivit legii, ambilor proprietari si vor fi inscrisi in anexa nr. 23.”

În același timp Legea 67/2010 pentru modificarea alin. (3) al art. 18 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 prevede, în noua formulare, că:” (3) Terenurile neatribuite, ramase la dispozitia comisiei, sau din domeniul privat al statului, din aceeasi localitate sau din alte localitati, se pot restitui, la cerere, in conditiile legii, fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora care au fost inscrisi in anexele privind despagubirile la regulamentele de aplicare a legilor fondurilor funciar."

Nu în ultimul rand art. 64 din Legea nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare prevede :” (1)In cazul in care comisia locala refuza inmanarea titlului de proprietate emis de comisia judeteana sau punerea efectiva in posesie, persoana nemultumita poate face plangere la instanta in a carei raza teritoriala este situat terenul.

(2)Daca instanta admite plangerea, primarul va fi obligat sa execute de indata inmanarea titlului de proprietate sau, dupa caz, punerea efectiva in posesie, sub sanctiunea condamnării la daune cominatorii pentru fiecare zi de întarziere, anume stabilite de instanță...”.

Din interpretarea coroborată a textelor prevăzut de art.45 al HG nr.890/2005 actualizată respectiv Legii nr.67/2010 se poate observa că validarea în anexa 26 nu semnifică în mod automat atribuirea în fizic a suprafeței de teren aceasta făcandu-se „ în limita resurselor existente” din terenurile neatribuite, ramase la dispoziția comisiei, sau din domeniul privat al statului, din aceeasi localitate sau din alte localitati, ceea ce presupune în mod evident o evaluare a rezervei, cu posibilitatea prevăzută de text în cuprinsul alin.2 și 3 din art.45, de acordare a despăgubirilor în situația în care nu vor fi identificate terenuri disponibile.

Avand în vedere și faptul că, la un moment dat, V. M. a fost cea care a solicitat să i se acorde despăgubiri pentru suprafața de 1,50 ha teren, determinand astfel adoptarea Hotărarii nr. 542/13.08.2003 de C. jud. Iași de fond funciar și înscrierea în Anexa 39, instanța apreciază că reclamanții beneficiari nu sunt în măsură să constrangă C. mun. Iași de fond funciar să le facă o ofertă de amplasament în condițiile art.10 din HG nr.890/2005 pentru terenul de 1,5 ha după ce a fost efectuată înscrierea în Anexa 26, cat timp Legea nr.67/2010 condiționează atribuirea de terenuri către cei trecuți anterior în anexele de despăgubiri de existența unor terenuri neatribuite, ce vor rămane la dispoziția comisiei după soluționarea cererilor persoanelor îndreptățite la retrocedarea în fizic și implicit să-i pună în posesie.

P. considerentele arătate instanța va respinge așadar ca neîntemeiate capetele de cerere avand ca obiect obligarea pârâtei C. M. Iași de F. F. de a le face o ofertă privind un alt amplasament pentru suprafața de teren de 1,5 ha cu care reclamanții au fost înscriși în anexa 26 a Municipiului Iași, potrivit hotărârii nr. 3779 din 09.11.2010 și de a-i pune în posesie cu suprafața de teren de 1,5 ha oferită și acceptată.

În același timp, neconstatandu-se existența unui refuz al Comisiei mun. Iași de fond funciar în condițiile art.64 din Legea nr.18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare și cu atat mai puțin al Comisiei jud. Iași de fond funciar de îndeplinire a atribuțiilor ce-i revin potrivit disp. art. 6 din HG nr.890/2005 instanța va respinge și capătul de cerere privind obligarea acestora la plata unor daune cominatorii.

Având în vedere disp. art.274 C.p.c instanța va respinge ca neântemeiată cererea reclamanților de obligare a paratelor la plata cheltuielilor de judecată.”

♦♦♦

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții Țâmboi M., Țigancea L., Ț. D., Ț. M. R. și G. P., prin care au solicitat admiterea recursului, modificarea în totlitate a sentinței civile recurate și respingerea excepției prematurității capătului de cerere privind obligarea Comisiei Județeane Iași de fond funciar la emiterea titlului de proprietate pentru suprafata de 1,5 ha teren si admiterea actiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului se arată că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale incidente in speță, fiind nesocotite în special regulile de interpretare a normelor juridice și de aplicare in timp a legilor fondului funciar, solutia și argumentația fiind în contradictie și cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO.

Referitor la situația de fapt, recurenții arată că prin decizia nr. 3757/28.11.1992 C. Județeană Iasi pentru S. D. de Proprietate Privată asupra Terenurilor a stabilit în favoarea numitei V. M., în calitate de succesoare a numitului Ț. G. dreptul de acțiuni penbtru suprafata de 2 ha echivalent arabil aflat în administrarea ., din care în fizic 0,5 ha.

V. M. a fost alături de recurenții Ț. D., Ț. M. R. și G. P., moștenitoare a numitului Ț. G., astfel cum rezultă din certificatul de calitate de moștenitor nr.149/08.05.1998 emis de BNP B. A. L..

Întrucât la data de 07.08.2011, V. M. a decedat, potrivit certificatului de moștenitor nr. 60/07.08.2012 emis de BNPA „B. A. L. și Asociatele” s-a stabilit că moștenitoare sunt fiicele acesteia - Țâmboi M. și Țigancea L., reclamantele din cauză.

În anul 2003, V. M., alături de ceilalti recurenți, formulează o cerere înregistrată sub nr. 7297/03.02.2003 la Primăria Mun. Iasi prin care solicită radierea din Anexa 36 la . vechiul amplasament al suprafetei de 1,5 ha moștenit de acestia se afla în administrarea Stațiunii de Cercetare si producție pomicolă Iasi. În urma acestei cereri este dată de către C. Județeană Iasi de aplicare a Legii nr. 18/1991, hotărârea nr. 542/13.08.2003 prin care se dispune „radierea din Anexa nr. 19 poz.119 și respectiv din anexa 36, poz.91 de la SCA M. a suprafetei totale de 1,5 ha și înscrierea în anexa 39 a acestei suprafete pentru V. M., Ț. D., Ț. M. R. și G. P..

Se arată în continuare că în anul 2010, în urma cererilor formulate de V. M. și înregistrate sub nr._/21.06.2010 și_/20.09.2010, este emisă hotărârea nr. 3779/09.11.2010 prin care este radiată din anexa nr. 39 a Mun. Iasi suprafata de 1,5 ha privind pe V. M., Ț. D., Ț. M. R. și G. P. și înscrisă în anexa 26 a municipiului Iasi.

Prin cererea nr._/20.09.2012 formulată de V. M. ca urmare a aparitiei Legii nr. 67/2010, aceasta a solicitat să fie stabilit un amplasament cu o valoare similară cu cea a suprafetei de teren deținută de către autorul părților, Ț. G..

Recurenții învederează că din anul 2003 și până în anul 2010 instituțiile abilitate nu au întreprins nici un demers în vederea pregătirii documentației dosarului privind despăgubirile menționate.

Odată cu aparitia Legii nr. 67/2010 recurentii au înțeles să beneficieze de prevederile acesteia și să solicite restituirea în fizic a suprafetei de 1,5 ha în condițiile enunțate de textul de lege.

Se arată că din moment ce C. Judeteană de F. F., prin hotărârea nr. 3779/09.11.2010 a statuat că este posibilă atribuirea în fizic a suprafetei solicitate, ca urmare a referatului de propunere întocmit de C. M. de F. F. Iasi, este excesiv si nelegal să se aprecieze de către instanța de fond că reclamantii nu pot să constrângă în niciun mod C. M. de F. F. Iași să facă o ofertă de amplasament în condițiile art. 10 din HG nr. 890/2005.

Recurenții arată că instanța nu a analizat continutul alin. 3 al art. 18 din Legea nr. 167/2010 nici prin raportare la actele dosarului, respectiv în sensul că la baza emiterii hotararii nr. 542/13.08.2003 de către C. Judeteană de F. F. Iasi a stat referatul Comisiei Municpale de F. F. Iasi potrivit căreia, la rubrica privind situația juridică există următoarea mențiune: „terenul revendicat aflându-se în administrarea SCPP Iasi, conform art. 2 din HG nr. 517/29.06.1999, constituie domeniul privat al ststului ca atare se impune radierea suprafetei de 1,5 ha din anexa 19/119 si din anexa 36/91 si înscrierea în anexa 39. Așadar, nu a fost doar o schimbare de opțiune sau o simplă răzgândire în privința modalității de restituire: teren în fizic sau despăgubiri ori invers.

Raportat la faptul că suprafata în discuție se află în domeniul privat ala statuluiprin raportare la dispozitiile Legii nr. 67/2010 care prevede restituirea de teren fie din rezerva comisiei, fie din domeiul privat al statului, din aceeasi localitate sau din alte localități, C. Municpală de F. F. acea efectiuv posibilitatea concretă și legală ca restituirea să fie făcută chiar din domeniul privat al statului.

Referitor la celelalte capete de cerere din acțiunea introductiva, se arată că, odată constată temeinicia primului capăt de cerere privind oferta pe care C. M. de F. F. ar trebui să o facă în baza art. 10 din HG nr. 890/2005, se impune admiterea acestora.

În privința prematurității constate pe cale de excepție recurenții apreciază că este neîntemeiată raportat la considerentele mai sus expuse.

În drept, recurenții invocă disp. Art. 304 pct.9 si art. 304 ind. 1 C. 1865, art. 274 C.proc.civ., art. 10, art. 5 lit.i, art. 6 lit f din HG nr. 890/2005, Legea nr 18/1991, republicată cu modificările ulterioare, inclusiv Legea nr. 67/2010, art. 1 Protocol 1 adițional CEDO.

♦♦♦

Examinând sentința civilă recurată, prin raportare la motivele de recurs invocate de reclamanți, Tribunalul reține că recursul este neîntemeiat pentru motivele ce succed:

Conform certificatului nr. 3718/7.11.1995 eliberat de Directia generală a Arhivelor Statului, Ț. G. a fost împroprietarit cu suprafata de 2 ha pe terenul fostei moșii Iasi. Conform Deciziei nr. 3757/1992, moștenitoarei lui Ț. G., respectiv V. M., i s-a stabilit dreptul la acțiuni pentru suprafata de 2 ha echivalent arabil aflat în administrarea ., din care 0,5 ha în fizic. Prin Hotărârea Comisiei Județene nr. 542/13.08.2003 se validează propunerea comisiei Municipale de F. F. Iași în sensul radierii din Anexa 19 poz 119 și respectiv din anexa 36 poz 91 de la SCA M. a suprafetei de 1,5 ha și înscrierea în anexa 39 a acestei suprafete pentru V. M., Ț. D., Ț. M. R. și G. P.. Conform certificatului de moștenitor nr. 149/08.05.1998 de pe urma defunctului Ț. G. au rămas moștenitori V. M., Ț. D., Ț. M. R. și G. P.. Conform certificatului de moștenitor nr. 60/07.08.2012 emis de BNPA „B. A. L. și Asociatele” de pe urma defunctei V. M. au rămas moștenitoare, fiicele acesteia - Țâmboi M. și Țigancea L., reclamantele din prezenta cauză.

Prin hotărârea nr. 3779/09.11.2010 a Comisiei Județeane Iasi pentru S. D. de Proprietate Privată asupra Terenurilor se validează propunerea Comisiei Municipale de F. F. Iași în sensul radierii din anexa 39 a Mun. Iasi privind pe V. M., Ț. D., Ț. M. R. și G. P. cu suprafata de 1,5 ha teren validat conform Hotărârii nr. 542/13.08.2003 a Comisiei județene de fond F. Iasi și înscrierea în anexa 26 a municipiului Iasi, cu aceeași suprafață de teren. Potrivit art. 45 din HG nr. 890/2005, anexa 26 este acea anexă în care se înscriu solicitanții unei suprafețe de teren, în cazul în care unul dintre care unul dintre aceștia este proprietarul deposedat prin masurile abuzive aplicate in perioada anilor 1945 - 1990, iar cel de-al doilea este persoana care a fost împroprietarită cu teren preluat de la fostul proprietar, teren ce a fost preluat in orice mod de cooperativa sau de stat. Textul de lege prevede restituirea în natura ambilor solicitanti, în limita resurselor de teren existente.

Potrivit disp. ART. 10 din HG nr. 890/2005 (1) „În situațiile in care restituirea pe vechiul amplasament nu mai este posibila, fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia li se va oferi, un alt amplasament situat in aceasi localitate sau ..”

Din coroborarea textelor legale citate rezultă că reclamanții sunt îndreptățiți la atribuirea în fizic a suprafeței de teren înscrisă în anexa 26. Susținerea recurenților în sensul că instanța de fond a făcut o interpretare greșită a dispozițiilor legale este întemeiată. De asemenea, aprecierile făcute de instanța de fond cu privire la circumstanțele personale ale moștenitorilor legate de faptul că s-a cerut acordarea de despăgubiri în 2003, și în 2010 s-a cerut teren în fizic, sunt neavenite în condițiile în care legile fondului funciar au suferit numeroase modificări, la momentul formulării cererii de despăgubire, aceasta fiind singura posibilitate a moștenitorilor de a beneficia de dispozițiile Legii 18/1991.

Prin urmare, instanța va admite recursul, va modifica în parte sentința de fond în sensul admiterii în parte a acțiunii, cu consecința că va obliga pârâta C. M. Iași de F. F. să facă reclamanților o ofertă privind un alt amplasament pentru suprafața de 1,5 ha teren cu care aceștia au fost înscriși în anexa 26 a Mun. Iași potrivit Hotărârii nr. 3779/09.11.2010 și la punerea în posesie a reclamanților cu suprafața oferită și acceptată, iar pârâta C. Județeană Iași pentru S. D. de Proprietate Privată asupra Terenurilor va fi obligată să emită titlul de proprietate cu privire la suprafața de 1,5 ha teren menționat mai sus.

Cererea de obligare a paratelor la plata de daune cominatorii va fi respinsă întrucât nu există vreun refuz din partea pârâtelor C. M. de F. F. Iași și C. Județeană Iasi pentru S. D. de Proprietate Privată asupra Terenurilor cu privire la îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de lege.

In baza art. 274 C.proc.civ., instanța va obliga în solidar paratele să plăteasca reclamantilor cheltuieli de judecata constand in onorariu de avocat în cuantum de 2.000 lei, conform chitantelor depuse la dosar (f.83,84 ds fond), ce corespund contractului de asistență juridică nr. 46/05._ încheiat cu reclamantii. Suma de 150 lei nu va fi acordată motivat de faptul că în chitanța doveditoare este menționat un alt număr de contract, respectiv 36/24.08.2012.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul formulat de reclamanții Țâmboi M., Țigancea L., Ț. D., Ț. M. R. și G. P. împotriva sentinței civile nr._/21.10.2013 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții Țâmboi M., Țigancea L., Ț. D., Ț. M. R. și G. P. în contradictoriu cu pârâtele C. M. Iași de F. F. și C. Județeană Iași pentru S. D. de Proprietate Privată asupra Terenurilor.

Obligă pârâta C. M. Iași de F. F. să facă reclamanților o ofertă privind un alt amplasament pentru suprafața de 1,5 ha teren cu care aceștia au fost înscriși în anexa 26 a Mun. Iași potrivit Hotărârii nr. 3779/09.11.2010.

Obligă pârâta C. M. Iași de F. F. la punerea în posesie a reclamanților cu suprafața de teren de 1,5 ha oferită și acceptată.

Obligă pârâta C. Județeană Iași pentru S. D. de Proprietate Privată asupra Terenurilor să emită titlul de proprietate cu privire la suprafața de 1,5 ha teren menționat mai sus.

Respinge capătul de cerere privind obligarea fiecărei pârâte la plata de daune cominatorii de 50 lei pe zi de întârziere pentru fiecare din obligațiile stabilite în sarcina lor prin prezenta decizie.

Obligă intimatele în solidar să plătească recurenților cheltuieli de judecată la fond în cuantum de 2.000 lei. Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.04.2014.

Președinte,

M. A.

Judecător,

M. S.

Judecător,

A. M. Diuță T.

Grefier,

I. B.

I.B. 12 Mai 2014

Red./tehnored. DTAM

Ex.2, 12.08.2014

Jud. fond. C. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 645/2014. Tribunalul IAŞI