Validare poprire. Hotărâre din 20-01-2014, Tribunalul IAŞI

Hotărâre pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 20-01-2014 în dosarul nr. 28/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 20 Ianuarie 2014

Președinte - D. M.

Judecător C. D.

Grefier D. C.

DECIZIA CICILĂ Nr. 28/2014

Pe rol se află judecarea apelului declarat de apelantul D. R. împotriva sentinței civile nr. 8016/24.05.2013 pronunțată de Judecătoria Iași în contradictoriu cu intimat P. C. ȚIBANA, intimat U. A. T. ȚIBANA, având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, prin care se arată că au fost înaintate la dosar, prin serviciul de Registratură al instanței, concluzii scrise cu privire la excepția tardivității formulării cererii de apel, din partea apelantului și că în cauză s-a solicitat judecarea și în lipsă.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția tardivității formulării cererii de apel

TRIBUNALUL

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 13.02.2013, creditorul D. R., în contradictoriu cu debitorul P. C. Țibana și terțul poprit U. A. T. a C. Țibana, a solicitat instanței de judecată validarea popririi cu privire la suma de 8448,87 lei, înființată prin adresa din data de 17.12.2012, amendarea terțului poprit și acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, s-a arătat că în dosarul de executare 658/2009 a B. B. a solicitat executarea silită a debitorului P. C. Țibana, în scopul recuperării sumei de 7526,34 lei debit principal și 922,53 lei cheltuieli de judecată. Titlurile executorii avute în vedere au fost reprezentate de sentința civilă 9496/11.09.2008 a Judecătoriei Iași și decizia civilă 514/6.03._ a Tribunalului Iași, ambele pronunțate în dosarul_ . Susține creditorul că în mod nejustificat, deși a primit adresa de înființare poprire, terțul poprit nu s-a conformat solicitărilor, refuzând trimiterea sumelor de bani virate lunar în contul Primarului. Se subliniază de asemenea, că, în continuare cu art. 62 alin. 1 din legea 215/2001, primarul reprezintă UAT în relațiile cu alte autorități publice. În baza legii 18/1991, primarul acționează ca reprezentat UAT, astfel încât primarul acționează în calitate de mandant. În consecință și efectele neîndeplinirii obligațiilor de către instituția primarului sunt cele specifice contractului de mandat. Deoarece mandatarul lucrează în calitate de reprezentant al mandatului, raporturile juridice nu iau naștere între mandatar și terț, ci între mandant și terț.

Mai susține creditorul că executarea silită trebuie să vizeze UAT și nu primarul localității, finalitatea urmărită de instanța de judecată la momentul pronunțării celor două hotărâri judecătorești, fiind aceea de a sancționa unitatea vinovată de neaplicarea corespunzătoare a dispozițiilor legii 18/1991.

P. exercită o funcție de autoritate publică, doar în cadrul UAT, având ca atribuții și ordonanțarea cheltuielilor prin plăți din conturile pe care le deține doar UAT. Astfel, orice obligație trebuie acoperită din veniturile UAT. Mai mult, întregul buget alocat desfășurării activității Primarului este asigurat din veniturile realizate de terțul poprit, din conturile acestuia, deschise la Trezoreria Iași.

Debitorul și terțul poprit au formulat întâmpinare comună prin care au solicitat respingerea cererii formulate, arătând că persoana obligată este P. C. și Nu UAT. S-a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive a UAT, care nu poate fi obligată, sentințele civile nefăcând nici o referire la acest aspect.

Prin sentința nr. 8016/24.05.2013 Judecătoria Iași a respins cererea de validare de poprire și a desființat poprirea din dosarul de executare 658/2009, la data de 17.12.2012.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul D. R. la data de 04.11.2013.

Pentru acest termen s-a invocat excepția tardivității formulării apelului.

Analizând actele și lucrările dosarului, raportat la excepția invocată instanța de apel reține următoarele:

Sentința civilă atacată a fost comunicată apelantului 27.06.2013 fiind primită și semnată de primire de către chiar apărătorul apelantului la domiciliul ales de reclamant, și anume la sediul professional al avocatului (alegerea acestui domiciliul echivalând cu desemnarea implicită a avocatului cu primirea actelor de procedură), astfel cum rezultă din fila 70 din dosarul de fond. În consecință, raportat la data de 27.06.2013, recursul declarat la 04.11.2013 este tardiv, cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de Codul de procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca tardiv apelul declarat de creditorul D. R. impotriva sentintei civile 8016/24.05.2013 pronuntata de Judecatoria Iasi.

Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica azi 20.01.2014.

Președinte,

D. M.

Judecător,

C. D.

Grefier,

D. C.

Red. M.D.

Tehnored. M.D. + C.D.

5 ex./04.02.2014

Jud. fond. I. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Hotărâre din 20-01-2014, Tribunalul IAŞI