Pretenţii. Hotărâre din 22-04-2014, Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 22-04-2014 în dosarul nr. 309/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 22 Aprilie 2014
Președinte - G. C.
Judecător - M. S.
Grefier - N. E.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 309/2014
Pe rol pronunțarea apelului declarat de pârâtul P. D. împotriva sentinței civile nr. 929/24.09.2013 pronunțată de Judecătoria Hîrlău în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata P. (Buzamurga)A., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal lipsesc părțile.
Procedura este completă.
Cauza a rămas în pronunțare în ședința publică din data de 31.03.2014, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când instanța, pentru a da părților posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise și dovada cheltuielilor de judecată, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 07.04.2014, când, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 14.04.2014 și pentru azi, 22.04.2014, când,
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 929/24.09.2013 pronunțată de Judecătoria Hîrlău în dosarul nr._ s-au dispus următoarele:
„Admite acțiunea promovată de reclamanta P. (B.) A. cu domiciliul ales la Cabinet Avocat F. D. cu sediul în Iași,.,județul Iași în contradictoriu cu pârâtul P. Ș. D. cu domiciliul în .,județul Iași.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 113.041 lei cu titlu de prejudiciu reprezentând contravaloarea etajului imobilului situat în . județul Iași precum și a bunurilor mobile atribuite prin sentința civilă nr.300/2010 a Judecătoriei H.,irevocabilă.
Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Obligă pârâtul la plata către stat a sumei de 3871,82 lei de care a beneficiat reclamanta cu titlu de ajutor public judiciar. ”
Pentru a se pronunța în acest sens prima instanță a reținut:
„Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.12.2012 sub nr._ ,reclamanta P. (B.) A. a chemat în judecată pe pârâtul P. D.,solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 113.041 lei reprezentând valoarea etajului din imobilul situat în .,județul Iași în suprafață de 79,90 mp.precum și a bunurilor mobile situate în spațiul de la etaj,atribuite ei prin sentința civilă nr.300 din 23.03.2010 a Judecătoriei H.,cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii,reclamanta a arătat că la data de 26.09.2010 a avut loc un incendiu în urma căruia a fost distrus în totalitate etajul imobilului situat în .,județul Iași,în care se aflau și bunurile mobile menționate în procesul-verbal de intervenție nr.58/2010.Etajul și bunurile mobile care existau în acest spațiu i-au fost atribuite prin sentința civilă nr.300/2010 a Judecătoriei H..
A precizat reclamanta că împrejurările care au cauzat incendiul au fost coșul de fum amplasat și neprotejat de vânt și materialele combustibile amplasate lângă coșul de fum,așa cum rezultă din procesul-verbal de intervenție a pompierilor.
Reclamanta a învederat că imobilul era în posesia exclusivă a pârâtului,astfel că acesta avea obligația de a lua toate măsurile necesare pentru evitarea unui astfel de eveniment deoarece coșul de fum deservea întreg imobilul.Ea nu avea acces în imobil din anul 2008,de când au divorțat iar imobilul era folosit exclusiv de către pârât,ea fiind plecată la muncă în străinătate din perioada 2005-2006.Din acest motiv,ea nu a putut intra în posesia părții de imobil ce i-a fost atribuită la partaj și nu s-a putut ocupa de administrarea și conservarea bunului respectiv.
A mai subliniat reclamanta că,deși a solicitat executarea silită a sentinței de partaj,executorul a fost în imposibilitate de a executa hotărârea deoarece bunurile atribuite nu mai existau fizic,singura soluție fiind obligarea pârâtului la contravaloarea bunurilor distruse în incendiul provocat din culpa sa.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.998-1000 cod civil și art.1349,art.1357 din Noul Cod civil.
În dovedirea cererii,reclamanta a depus înscrisuri: sentința civilă nr.300 din 23.03.2010,proces-verbal de intervenție,proces-verbal întocmit de B. P. S.-S..
Legal citat,pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii,cu cheltuieli de judecată,arătând că incendiul din data de 26.09.2010 a cuprins întreg imobilul,și parterul suferind distrugeri majore iar cauza incendiului nu îi este imputabilă.El nu i-a interzis reclamantei accesul în imobil iar ea nu a efectuat acte de conservare sau administrare ale acestuia.
A precizat pârâtul că incendiul s-a produs în timpul judecății dosarului de partaj la Tribunalul Iași și,deși a informat instanța despre evenimentul produs,reclamanta nu și-a modificat solicitarea privind modalitatea de partajarea a imobilului comun.
Pârâtul a arătat că nu sunt îndeplinite în cauză dispozițiile legale privitoare la răspunderea civilă pentru fapta proprie.În plus,dată fiind starea de coproprietate cu privire la imobil,reclamanta avea obligația,în egală măsură,să se ocupe de conservarea și administrarea acestuia.
Întâmpinarea a fost motivată în drept pe dispozițiile art.115,art.274 Cod procedură civilă și art.1349,art.1357 Cod civil.
Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care a arătat că susținerile pârâtului sunt în contradicție cu mențiunile din procesul-verbal de intervenție.Nu are importanță dacă și parterul imobilului a fost afectat de incendiu,atât timp cât evenimentul s-a produs din culpa pârâtului.
În cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.Astfel,culpa aparține pârâtului care nu s-a îngrijit de coșul de fum și a depozitat lângă acestea materiale combustibile,prejudiciul există,este actual și determinat și reprezintă contravaloarea bunurilor mobile și imobile atribuite prin hotărârea de partaj iar legătura de cauzalitate este evidențiată de procesul-verbal de intervenție care stabilește cauzele și condițiile ce au favorizat producerea incendiului.
Imobilul era stăpânit numai de pârât,conform propriilor lui susțineri din dosarul de partaj,în care locuiește împreună cu actuala lui soție,în timp ce ea este plecată de mulți ani la muncă în Italia și a fost împiedicată de aceștia să intre în imobil,dovadă fiind plângerile penale adresate organelor de poliție pentru acte de violență exercitate asupra ei.
Sub aspectul probatoriului,instanța a încuviințat părților probele cu înscrisuri,interogatorii și testimonială.
Ambele părți au depus planșe fotografice.
Au fost audiați martorii S. A.-R.,C. S.,S. D. și R. G.-L.,declarațiile acestora fiind consemnate și atașate dosarului cauzei.
A fost interogat pârâtul la cererea reclamantei,răspunsurile sale fiind consemnate și atașate dosarului.
Părțile au depus înscrisuri:cereri formulate în cadrul procesului de partaj,rezoluție a Parchetului de pe lângă Judecătoria H..
Ambele părți au depus concluzii scrise.
Analizând actele și lucrările dosarului,instanța reține că părțile au fost soți,căsătoria lor fiind desfăcută în anul 2008.Prin sentința civilă nr.300 din 23.03.2010 a Judecătoriei H.,irevocabilă prin respingerea apelului și recursului formulate de pârât,a fost admisă acțiunea de partaj promovată de reclamanta P. A. și s-a dispus sistarea stării de devălmășie dintre părți,atribuindu-i-se reclamantei etajul imobilului casă situat în .,județul Iași în suprafață de 79,9 mp.în valoare de 111.000 lei,magazia,suprafața de 1424 mp.teren precum și bunuri mobile în valoare de 2041 lei.
Prin aceeași hotărâre,i s-a atribuit pârâtului P. D. subsolul și parterul imobilului din .,județul Iași,suprafața de 1424 mp.teren și bunurile mobile descrise în sentință,pârâtul fiind obligat să achite reclamantei sultă în valoare de 12.253 lei.
În timp ce părțile se judecau în apel la Tribunalul Iași,la data de 26.09.2010 a izbucnit un incendiu în casa din .,județul Iași,în care etajul imobilului precum și bunurile mobile din acesta au fost distruse în întregime,aceste bunuri fiind cele atribuite reclamantei prin sentința de partaj.Așa cum rezultă din procesul-verbal de intervenție nr.58 din 26.09.2010 încheiat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași-Unitatea Tg.F.,a fost distrusă integral mansarda,mobilierul și articolele textile din 4 camere de locuit de la mansardă,un televizor,actele societății comerciale depozitate într-o cameră.
La punctul 4 din acest proces-verbal de intervenție se menționează că au fost salvate „parterul locuinței și centrala termică ,un rastel de butelii GPL în valoare totală de 100.000 lei”.
După încheierea intervenției,s-a stabilit de către pompieri că locul focarului a fost centrala termică iar mijlocul ce a putut produce aprinderea a fost coșul de fum,primul material care s-a aprins fiind funinginea.De asemenea,s-a constatat că împrejurarea determinantă ce a produs evenimentul este coșul de fum amplasat și neprotejat de vânt iar condițiile care au favorizat propagarea incendiului sunt „curenții de vânt și materialele combustibile amplasate lângă coșul de fum”.
În momentul producerii incendiului,în imobil se afla actuala soție a pârâtului,P. I.,fapt consemnat în procesul-verbal de intervenție și confirmat de martorii audiați în cauză.
Din cauza faptului că partea din imobil ce i-a fost atribuită prin sentința de partaj a fost integral distrusă,împreună cu toate bunurile mobile,reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata contravalorii acestor bunuri pe motiv ca incendiul s-ar fi produs din culpa lui exclusivă.
Pârâtul nu a recunoscut că ar avea vreo culpă în producerea acestui eveniment,susținând în întâmpinare că și parterul a fost serios afectat în urma incendiului,ca nu i-a interzis niciodată reclamantei accesul în imobil și că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie,motive pentru care a solicitat respingerea acțiunii.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că în incendiu a ars integral acoperișul casei și etajul,care s-a dărâmat iar pârâtul a refăcut acoperișul pe care l-a construit peste parter,astfel că,în prezent,imobilul nu mai are etaj.La momentul incendiului,pârâtul nu era acasă,martorul C. S. arătând că acesta era în străinătate,însă se afla actuala sa soție (martorul R. G.-L.),care locuiește în imobil de la data divorțului părților.
Din depozițiile martorilor mai rezultă că după plecarea reclamantei la muncă în străinătate,care a avut loc în urmă cu 8 ani,imobilul a fost stăpânit de către pârât care locuia împreună cu actuala lui soție.Martorul pârâtului,C. S.,a relatat că în ziua izbucnirii incendiului soția pârâtului pornise centrala termică deoarece afară era foarte rece.
Însuși pârâtul,în cererea completatoare formulată în cadrul procesului de partaj în luna februarie 2010 a afirmat că imobil în litigiu se afla în posesia sa,imobil în care locuia împreună cu actuala lui soție și cu minorul rezultat din această căsătorie.
Coroborând probele cu înscrisuri,interogatoriu și testimonială,instanța reține că la data de 26.09.2010,în lipsa pârâtului din domiciliu,actuala lui soție,Pleșcută I.,a pornit centrala termică deoarece era toamnă și foarte rece și,din cauza faptului că nu era curățat coșul de fum (așa cum rezultă din procesul-verbal de intervenție al pompierilor,primul material care s-a aprins a fost funinginea de pe coș) dar și din cauză că acest coș nu era protejat de vânt iar lângă el erau depozitate materiale combustibile,a izbucnit incendiul în urma căruia a ars în totalitate mansarda imobilului bun comun al părților la acel moment,împreună cu toate obiectele de mobilier.
La momentul producerii incendiului,imobilul era în posesia pârâtului și a actualei sale soții iar reclamanta nu mai fusese în acest imobil de mai mult timp (câteva luni,după susținerile pârâtului sau câțiva ani,după declarațiile martorilor).
Pârâtul a încercat să acrediteze ideea că nu are nici un fel de culpă în producerea incendiului și că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.
În cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului civil din 1865 având în vedere data producerii evenimentului-26.09.2010 (art.6 din Noul Cod civil prevede că legea civilă nu are putere retroactivă iar actele și faptele juridice încheiate,săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera ale efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii,săvârșirii sau producerii lor).
Prin urmare,art.998-999 Cod civil din 1865 consacră răspunderea civilă pentru fapta proprie.Astfel,potrivit art.998 Cod civil „orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu,obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat,a-l repara” iar conform art.999,”omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa”.
Din aceste prevederi legale rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale ce cer a fi îndeplinite cumulativ câteva condiții și anume: existența unui prejudiciu,a unei fapte ilicite,a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.
În cauza de față,prejudiciul constă în distrugerea unor bunuri aparținând reclamantei,ce fuseseră atribuite acesteia prin sentința de partaj.Una dintre problemele ridicate de practica judiciară a fost aceea de a ști dacă se iau în considerare în cadrul răspunderii civile delictuale,ca prejudicii,numai rezultatele încălcării prin fapta ilicită a unor drepturi subiective sau pot fi avute în vedere și pagubele rezultate din încălcarea unor simple interese ale persoanei vătămate și care nu alcătuiau conținutul unui drept subiectiv,ajungându-se la concluzia că este suficient să existe un simplu interes,ceea ce înseamnă o sferă largă de aplicare a instituției răspunderii civile delictuale.
Prejudiciul suferit de reclamantă este cert,atât în privința existenței cât și a posibilităților de evaluare și el nu a fost reparat până în acest moment,principiul general fiind acela al reparării integrale în natură a acestuia.Numai în situația în care repararea în natură nu mai este posibilă,cum este cazul de față,repararea se face prin echivalent,sub forma acordării de despăgubiri.
Pentru obligarea la plata despăgubirilor este necesar ca prejudiciul să fi fost produs printr-o faptă ilicită,definită în literatură ca fiind orice faptă prin care,încălcându-se normele dreptului obiectiv,sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv al unei persoane.În practica judiciară,noțiunea de faptă ilicită a fost privită extensiv în sensul că se reține răspunderea civilă delictuală nu numai când s-a adus atingere unui drept subiectiv stricto sensu dar și atunci când au fost prejudiciate anumite interese ale unor persoane.
Cât privește aprecierea caracterului ilicit al unei fapte,răspunsul unanim al teoriei și practicii judiciare este acela că trebuie avute în vedere nu numai normele juridice ci,deopotrivă,și normele de conviețuire socială în măsura în care reprezintă o continuare a prevederilor legale și conturează însuși conținutul,limitele și modul de exercitare a drepturilor subiective recunoscute de lege.
Este de reținut,totodată,că este faptă ilicită nu numai acțiunea ci și omisiunea,inacțiunea ilicită,neîndeplinirea unei activități sau neluarea unei măsuri atunci când aceasta trebuia,potrivit legii,să fie întreprinsă de o anumită persoană.
În speța de față,fapta ilicită a fost săvârșită de către pârât prin omisiune,prin neîndeplinirea unor activități ce trebuiau întreprinse de el și anume: faptul că,deși folosea în exclusivitate centrala termică,pârâtul nu a curățat coșul de fum,nu l-a protejat de vânt și nu a îndepărtat din zona lui materialele combustibile descoperite de pompieri la locul incendiului,împrejurări constatate în procesul-verbal de intervenție nr.58/2010.
De asemenea,în cauză există raport de cauzalitate între inacțiunea pârâtului cu caracter ilicit și prejudiciu, practica judiciară pornind de la premisa coexistenței dintre cauză și condiții,cuprinzând în raportul de cauzalitate nu numai faptele ce constituie „cauza necesară” dar și condițiile cauzale,adică faptele ilicite care au făcut posibilă,care au mediat acțiunea cauzală.
Cât privește vinovăția celui care a cauzat prejudiciul,este necesar ca fapta ilicită să fie imputabilă autorului ei și ea reprezintă atitudinea psihică pe care autorul a avut-o la momentul săvârșirii faptei,față de fapta ilicită și de urmările acesteia.În Codul civil nu există o definire a formelor pe care le poate îmbrăca vinovăția ,art.998 referindu-se la „greșeală” iar art.999 precizează că răspunderea este angajată nu numai pentru „faptă”,în înțeles de intenție dar și pentru neglijență și imprudență.
Spre deosebire de dreptul penal,unde vinovăția comportă două forme: intenția și culpa,în dreptul civil există două reguli principale: prima,că răspunderea civilă delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua,că indiferent de gravitatea vinovăției,obligația de reparare a prejudiciului este integrală.
În cauza de față,instanța reține că pârâtul nu a acționat cu intenția de a produce prejudiciul ci cu neglijență,instanța având ca tip de referință omul normal,avizat,prudent,adică un bonus pater familias,criteriu obiectiv,abstract,cu caracter minimal care este deopotrivă dinamic și variabil.
Instanța consideră,raportat la probele administrate în cauză,că reclamanta a făcut dovada atât a prejudiciului cât și a faptei ilicite,a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu precum și a vinovăției pârâtului în producerea incendiului în care au fost distruse bunul imobil și bunurile mobile care i-au fost atribuite prin hotărârea de partaj.
Aceste bunuri au fost evaluate în cadrul partajului judiciar care s-a desfășurat între părți,stabilindu-se pe baza unor expertize tehnice de specialitate că valoarea etajului imobilului casă de locuit ce a fost atribuit reclamantei a fost de 111.000 lei iar valoarea bunurilor mobile ce i-au fost atribuite a fost de 2041 lei.
În consecință,instanța îl va obliga pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 113.041 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit de aceasta ca urmare a distrugerii acestor bunuri în incendiul din data de 26.09.2010.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă,îl va obliga pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 1000 lei reprezentând onorariu avocat,conform chitanței nr.180/2013 depusă la dosarul cauzei.
În temeiul art.18 din OG 51/2008,îl va obliga pe pârât la plata către stat a sumei de 3871,82 lei,de care reclamanta a beneficiat cu titlu de ajutor public judiciar.”
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal pârâtul care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond admiterea apelului și respingerea acțiunii.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, solicită a fi admisă și a se constata că în raport de declarațiile martorilor nu există o identitate între persoana pârâtului – apelant și persoana despre care se pretinde că este obligat în raportul dedus judecății. Astfel, în raport de susținerile instanței de judecată cu privire la sintagma „pater Familia”, respectiv analizarea omului diligent, prudent și avizat, pârâtul – apelant nu are calitate procesuală pasivă în cauză în condițiile în care el a plecat de la domiciliu cu aproximativ o săptămână înainte de producerea incidentului. Singura persoană care ar fi putut răspunde în cauză este actuala soție a apelantului, cu care acesta era căsătorit și la momentul producerii incendiului, aceasta fiind o persoană matură, capabilă să ia propriile decizii cu privire la administrarea bunurilor în condițiile în care soțul era plecat de o săptămână de acasă. Astfel, se impunea a se analiza culpa și în raport de persoana care putea să prevadă, soția apelantului putând să angajeze o persoană care să curețe acel coș, nefiind nevoie ca apelantul să se întoarcă din delegație pentru acest lucru în condițiile în care amândoi administrau bunurile comune.
În ceea ce privește cererea de apel, se solicită admiterea apelului deoarece imobilul nu era în posesia sa exclusivă, riscul aparținând coproprietarilor, reclamanta nefiind împiedicată să se ocupe de administrarea și conservarea bunului.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii primei instanțe ca legală și temeinică.
Se solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive deoarece, chiar dacă apelantul nu se afla acasă, bunul se afla în proprietatea și folosința doar a acestuia, actuala soție neavând nici o calitate. Nici faptul că aceasta era acasă nu are nici o importanță pentru că putea să nu fie nimeni acasă la momentul producerii accidentului, dar grija și posesia o avea apelantul. Pe fondul cererii de apel solicită respingerea apelului, menținerea sentinței de fond, considerând că la prima instanță s-au făcut toate probele și s-a reținut corect că pârâtul – apelant se va vinovat și trebuie să plătească prejudiciul.
În faza apelului s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele aflate la dosarul cauzei raportat la conținutul cererii de apel și dispozițiile legale incidente, tribunalul reține că apelul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce succed:
Prin cererea adresată primei instanțe reclamanta P. (B.) A. a chemat în judecată pe pârâtul P. D.,solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 113.041 lei reprezentând valoarea etajului din imobilul situat în . în suprafață de 79,90 mp, precum și a bunurilor mobile situate în spațiul de la etaj, atribuite ei prin sentința civilă nr.300 din 23.03.2010 a Judecătoriei H.,cu cheltuieli de judecată.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, instanța de apel constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente.
Prin calitate procesuală se înțelege titlul legal care îndreptățește o persoană să fie parte în proces. Calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului și cel obligat în cadrul aceluiași raport juridic.
În speța de față, se constată că reclamanta a indicat în mod corect persoana care să fie obligată în baza răspunderii civile delictuale să acopere prejudiciul, respectiv pârâtul P. D. în posesia căruia se afla imobilul, incendiul pornind de la centrala termică din cauza faptului că nu era curățat coșul de fum care nu era protejat de vânt, în urma căruia a ars în totalitate mansarda imobilului bun comun al părților la acel moment,împreună cu toate obiectele de mobilier.
Faptul că incendiul a izbucnit în timp ce pârâtul era plecat de acasă nu reprezintă o cauză de exonerare sau de lipsă de răspundere, în condițiile în care neglijența acestuia în întreținerea centralei termice a condus la producerea incendiului, amplificat de materialul combustibil amplasat lângă acesta .
Potrivit disp. art. 998 Cod civil, „orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”, iar potrivit disp. art. 999 Cod civil, „omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudenta sa”.
Astfel, art. 998 – 999 Cod civil instituie răspunderea civilă delictuală. Din cuprinsul acestor dispoziții legale rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu; existența unei fapte ilicite; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat; existența capacității delictuale a celui ce a săvârșit fapta ilicită.
În ceea ce privește fapta ilicită, aceasta a fost definită în literatura de specialitate ca fiind orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane. Orice faptă comisivă care întrunește condițiile ilicitului constituie o faptă ilicită. Totodată însă, poate constitui faptă ilicită și omisiunea, inacțiunea ilicită, neîndeplinirea unei activități ori neluarea unei măsuri atunci când această activitate sau această măsură trebuia, potrivit legii, să fie întreprinsă de către o anumită persoană.
În ceea ce privește vinovăția, se reține de către instanța de apel că pentru a fi angajată răspunderea civilă este necesar ca fapta ilicită să fie imputabilă autorului ei, adică autorul să fi avut o vină atunci când a săvârșit-o. Vinovăția reprezintă atitudinea psihică pe care autorul a avut-o la momentul săvârșirii faptei ilicite.
Referitor la prejudiciu, instanța de apel reține că acesta este un element esențial al răspunderii delictuale și constă în rezultatul, în efectul negativ suferit de o persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșite cu vinovăție de o altă persoană. La rândul său, prejudiciul trebuie să fie cert și să nu fi fost reparat. Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare. Astfel, este cert prejudiciul actual și prejudiciul viitor care, deși nu s-a produs încă, este sigur că se va produce în viitor, fiind susceptibil de evaluare. Cu privire la prejudiciul viitor, care este cert, acesta nu trebuie confundat cu prejudiciul eventual, care este lipsit de certitudine și, deci, nu poate justifica acordarea de despăgubiri.
Or, în speță, se reține de către instanța de apel că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că ca și cauză a incendiului necurățarea coșului de fum, ceea ce a condus la aprinderea funinginii, fiind amplificat de materialul combustibil amplasat lângă acesta.
Mai mult, instanța de apel constată că în cauză nu poate fi identificată nicio cauză de exonerare de răspundere civilă delictuală, în condițiile în care apelantul nici nu a efectuat nici un demers în a demonstra că a depus diligențe în întreținerea corespunzătoare a coșului de fum, ci doar s-a rezumat în a indica faptul că alte persoane ar fi responsabile, respectiv fosta soție care nu mai locuia în imobilul respectiv și actuala soție care a aprins focul în centrală.
Față de toate cele reținute, Tribunalul urmează a respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul P. D. împotriva sentinței civile nr. 929/24.09.2013 pronunțată de Judecătoria Hîrlău în dosarul nr._, sentință pe care o păstrează.
Se va obliga pe apelantul P. D. la plata către intimata P. (Buzamurga)A. a sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În baza art. 19 din O.U.G.51/2008 ajutorul public judiciar acordat apelantului P. D. sub forma scutirii de plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 1682,91 lei rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul P. D. împotriva sentinței civile nr. 929/24.09.2013 pronunțată de Judecătoria Hîrlău în dosarul nr._, sentință pe care o păstrează.
Obligă pe apelantul P. D. la plata către intimata P. (Buzamurga)A. a sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În baza art. 19 din O.U.G.51/2008 ajutorul public judiciar acordat apelantului P. D. sub forma scutirii de plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 1682,91 lei rămâne în sarcina statului.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.04.2014.
Președinte, G. C. | Judecător, M. S. | |
Grefier, N. E. |
Red./Tehnored. C.G.
4ex./04.07.2014
Jud. fond:V. L.
| ← Rezoluţiune contract. Decizia nr. 354/2014. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 744/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
