Pretenţii. Sentința nr. 3430/2012. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3430/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 12-12-2012 în dosarul nr. 3430/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 12 Decembrie 2012
Președinte - A. M. C.
Grefier R. R.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3430/2012
M. Public a fost reprezentat prin
PROCUROR – V. R.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamant N. G. și pe pârât S. R. prin M. FINANȚELOR P., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av.C. A. G. pentru reclamant, lipsă reprezentantul legal al pârâtului.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța acordă cuvântul cu privire la excepția tardivității formulării acțiunii raportat la dispozițiile art.506 alin.2 C.pr.penală.
Apărătorul reclamantului lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției și solicită a se avea în vedere că partea pe care o reprezintă a promovat acțiunea imediat ce a luat cunoștință de hotărâre. Depune la dosar extras de pe portalul instanțelor de judecată cu privire la dosarul nr._/245/2009 al Judecătoriei Iași ce are ca obiect cererea reclamantului de liberare condiționată cu care face dovada datei la care partea a luat cunoștință de hotărâre.
Av.C. pentru reclamant consideră că, din perspectiva dreptului intern, cererea promovată ar putea fi considerată tardivă. însă având în vedere prevederile art.3 din Protocolul nr.7 CEDO și cu art.11 din Constituție apreciază că o astfel de cerere poate fi formulată oricând.
Reprezentantul Ministerului Public solicită a se constata că cererea a fost tardiv formulată de către reclamant, raportat la dispozițiile art.506 alin.2 C.pr.penală.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față:
P. cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr._, reclamantul N. G. a chemat în judecată pe pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. spre a se dispune prin hotărâre judecătorească, obligarea pârâtului la plata sumei de 200.000 lei reprezentând daune morale ca urmare a arestării sale ilegale în perioada 02.02.2006 – 21.02.2006 și la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a avut calitatea de inculpat în dosarul nr. 9268/2005 al Tribunalului Iași, dosar în care a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 lin. 2 Cod penal, art. 7 din legea nr. 39/2003, față de toate infracțiunile făcându-se aplicarea art. 33 lit. a Cod penal. La momentul la care dosarul a fost soluționat de către prima instanță, respectiv 02.02.2006, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 și a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală. Aceeași instanță a stabilit că în ceea ce privește regimul de executare a pedepsei aplicate, aceasta să fie în conformitate cu dispozițiile art. 81 Cod penal, respectiv cu suspendarea condiționată, cu stabilirea unui termen de încercare de 4 ani și 6 luni. La acel moment, se afla în stare de arest preventiv, măsură luată în dosarul sus-menționat. Având în vedere modalitatea de individualizare a pedepsei- suspendare condiționată, deci executarea în stare de libertate, starea lui de detenție nu mai era justificată și nici legală, se impunea ca prima instanță să dispună punerea sa de îndată în libertate. Cu toate acestea, instanța de judecată a omis să facă aceste mențiuni cu privire la starea sa de libertate, astfel încât a fost menținut în stare de deținere, până la momentul la care dosarul a fost trimis spre soluționare în apel, la Curtea de Apel Iași. Instanța de apel, la primul termen de judecată, respectiv 21.02.2006, a dispus punerea de îndată în libertate, dar cu toate acestea, față de el a fost menținută nelegal o măsură de privare de libertate pentru un interval de 20 de zile.Presa de la acel moment a făcut largi discuții despre modalitatea în care a fost reținut în mod nelegal în sistemul penitenciar, precum și despre faptul că hotărârea instanței prezenta deficiențe, inclusiv confuzii de nume și date privind situația de fapt a inculpaților. Cauza a continuat să se judece, cu menținerea sa în stare de libertate, fiind ulterior condamnat de către Curtea de Apel Iași, la pedeapsa închisorii de 2 ani și 6 luni cu executare efectivă la data de 29.05.2006, prin decizia nr. 158, decizie menținută prin decizia nr. 7039/04.12.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, la recursul promovat în cauză.
Încă de la momentul în care a fost pus în libertate s-a angajat, iar ulterior, la momentul la care a fost pus în executare mandatul privind executarea pedepsei ce-i fusese aplicată, s-a conformat acestuia, punându-se la dispoziția organelor judiciare. Chiar și în timpul executării pedepsei s-au ivit incidente cu privire la perioada de executare, instanțele uitând să-i deducă din pedeapsa aplicată diferite intervale de timp, în care fusese deținut în stare de arest, la dispoziția acestora. Faptul că a executat pedeapsa la un interval de timp mult mai îndelungat de momentul pronunțării acesteia, printr-o hotărâre definitivă, precum și faptul că a avut în permanență un loc de muncă în străinătate, l-au pus în imposibilitate de a promova această cerere de despăgubiri într-un termen util.
Cu toate acestea, cererea este pe deplin întemeiată, în conformitate cu dispozițiile art. 5 din CEDO, coroborată cu art. 504 alin. 3 Cod procedură penală. Cererea este întemeiată pe o eroare judiciară, constatată și sancționată ca atare chiar de către o altă instanță și are ca obiect protejarea libertății individuale a persoanei împotriva abuzurilor organelor de judecată și respectarea drepturilor sale.Aceasta cu atât mai mult cu cât, în dosarul în care a fost judecat a fost și achitat pentru una din infracțiunile pentru care fusese trimis în judecată.
În consecință, a solicitat admiterea cererii și obligarea pârâtului la plata de despăgubiri, în cuantumul menționat în petitul acțiunii.
În susținerea afirmațiilor sale a înțeles să se folosească de toate mijloacele de probă permise de lege.
În drept, a invocat dispozițiile art. 504-506 Cod procedură penală, art. 5 din CEDO.
În susținerea pretențiilor, reclamantul a depus înscrisuri: sentința penală nr. 84/02.02.2006 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. 9268/2005, decizia penală nr. 158/29.05.2006 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. 747/2006.
P. întâmpinarea formulată, pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., a solicitat respingerea acțiunii. În motivarea acestei poziții procesuale, pârâtul a arătat că în ceea ce privește întemeierea acțiunii pe dispozițiile art. 504 ș.u. Cod procedura penală, consideră că numai persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare. precum și în cazul în care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori i s-a restrâns libertatea în mod nelegal ori în cauza de fata reclamantul nu a fost condamnat definitiv si nu a făcut dovada ca i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanța procurorului de revocare a măsurii privative de libertate sau restrictive de libertate, prin ordonanța a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzuta în art. 10 alin 1 lit. j) Cod procedura penala, or prin hotărârea instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzuta în art. 10 alin. 1 lit. j) Cod procedura penală. Deci, dispozițiile legale sus-menționate impun respectarea unor cerințe, ori din actiunea reclamantului nu reiese ca ar fi îndeplinita vreuna dintre conditiile enumerate mai sus.Considera ca în dovedirea motivelor reclamantul este obligat sa dovedeasca mai întai vinovatia celor care au provocat suferintele acestuia si reaua-credinta cu care s-a instrumental dosarul penal ; în speta de fata, autorul faptei cauzatoare de prejudicii nu este neaparat S. roman prin M. Finantelor P., asa cum rezulta din actiune.
In acest sens, este neîndolelnic faptul ca autorul prejudiciului va trebui sa fie obligat la plata despagubirilor, daca sunt întrunite conditiile cumulative prevazute de lege pentru angajarea raspunderii civile delictuale.
Potrivit Codului civil, fundamentul acordarii daunelor materiale sau morale îl constituie dispozitiile art. 998 Cod civil, în sensul caruia "orice fapta a omului care cauzeaza altuia un prejudiciu obliga pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara", text care nu distinge între prejudiciul patrimonial si prejudiciul nepatrimonial, precum si regulile de bază care guverneaza raspunderea civila, respectiv principiul repararii integrale a prejudiciului si principiul repararii în natura a prejudiciului.
Raspunderea patrimoniala a Statului pentru erorile judiciare se fundamenteaza pe principiile raspunderii civile delictuale, însa se întemeiaza si pe ideea de garantie si risc al activitatii, fiind deci o raspundere obiectiva. Însă în prezenta cauza nu sunt întrunite cele patru condifii clasice în materie, respectiv: existenta prejudiciului, fapta ilicita, vinovatia, legatura de cauzalitate. Prejudiciul acoperit prin aceasta forma de raspundere poate fi material sau moral, acoperindu-se atat pierderea efectiva, cat si beneficiul nerealizat, în temeiul principiului repararii integrale și juste a prejudiciului. Modalitatea de acoperire a prejudiciului se poate stabili în conditiile dreptului comun. Însă, în cauză, prejudiciul nu este dovedit, nu este cert si nici actual, astfel încât nu poate fi admisă acordarea unei despăgubiri de natura si în cuantumul celei solicitate. În materia despagubirilor civile s-a decis ca o cerere în pretentii pentru daune, indiferent daca ar constitui o reparatie simbolica sau o compensare veritabila, trebuie sa specifice natura daunei pretinse în relatie cu conduita culpabila imputată institutiei /autoritatii. Totodată, acordarea despăgubirilor trebuie sa aibă efecte compensatorii neputând să constituie amenzi excesive pentru autorii daunelor si nici venituri nejustificate pentru victimele acestora. De altfel, în situatia data, consideră ca nu poate exista sancțiune fară dovedirea mai întâi a existenței unui prejudiciu. P. urmare, simpla afirmatie referitoare la existenta unui prejudiciu nu îndreptățește reparatia prin echivalent banesc, atat timp cat nu se administreaza un probatoriu apt a demonstra că echivalentul bănesc pe care l-a solicitat reclamantul este cel potrivit sub aspectul cuantumului, cu paguba invocată si, mai ales, că prin hotărârea evocată s-a produs un prejudiciu. De asemenea, spre deosebire de celelalte despăgubiri civile, întemeiate pe dispozitiile art. 998 cod civil si care presupun un suport probator, în privința daunelor morale, actori incubit onus probandi, nu se poate apela la probe materiale, judecatorul fiind singurul care, în raport cu consecintele suferite de partea vatamata, va aprecia o anumita suma globala care sa compenseze prejudiciul moral cauzat. Faptul că rezultatul cercetărilor penale a fost trimiterea cauzei instantei competente cu judecarea cauzei în dosarul privind plângerea penală formulată împotriva reclamantului, relevă că a fost instrumentată cauza cu multă atentie în scopul aflării adevarului si nu că s-a produs o eroare judiciară, reclamantul nedovedind nici un moment faptul că organul de cercetare sau procurorul căruia i-a fost repartizat dosarul a instrumentat cauza cu rea-credinta sau cu grava neglijenta savarsind astfel o eroare judiciara cauzatoare de prejudicii. Dimpotrivă, consideră că aceasta înseamna că organele de cercetare au dorit sa realizeze un material corect si cât mai aproape de adevăr, iar faptul ca "instantele de judecata l-au achitat pe reclamant dupa o analizare atenta a înscrisurilor si a probelor administrate în cauză nu înseamnă ca s-a produs o eroare judiciară.
În ceea ce priveste cuantumul daunelor morale Curtea Europeana a Drepturilor Omului are o jurisprudentă constantă, statuând în echitate si în raport de circumstantele cauzei, adoptând o pozitie moderata prin sumele rezonabile acordate. In acest sens exemplifica, în Cauza Konolos (hotarirea din 07.02.2008), în care Curtea a constatat încalcarea dispozijiilor.art. 5 par. 1 prin arestarea nelegala, a acordat 3.000 euro pentru «prejudiciul moral incontestabil» suferit de reclamant. în Cauza C., pentru detentie nelegala, neaducerea în fata unui magistrat si interceptari telefonice nelegale, Curtea a acordat reclamantului suma de 12.000 euro cu titlul de despagubiri pentru prejudiciul moral. Și în alte hotarari din anul 2008 (încalcarea dispozitiilor art. 1 par. 1 din Protocolul nr. 1 din Conventie, art. 6 par. 1 din Conventie), Curtea a manifestat aceeasi moderatie, acordând sume cuprinse între 1000 - 5.000 euro pentru prejudiciul moral (Cauza Tară L. - hotararea din 29.07. 2008, Cauza Dekany - hotar§rea din 01.04. 2008). "
Referitor la plata cheltuielilor de judecata, potrivit prevederilor art.274 alin.1 din Cod proc. civila, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, însa prin aceasta trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle în culpa procesuala sau, prin atitudinea sa în cursul derularii procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli. O alta conditie care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita să fi castigat în mod irevocabil procesul, ori în situatia de fata nu se încadrează în aceasta categorie. În cazul acestei institutii nu este îndeplinita nici una din aceste conditii, actele atacate de catre reclamant fiind temeinic si legal întocmite. De asemenea, se impune reducerea onorariul de avocat, conform prevederilor art.274 alin.3 Cod procedura civila, ținand cont de faptul ca la stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecata cuvenite se tine seama de gradul de complexitate a spetei și de efortul concret al avocatului reclamantului. În acelasi sens, a retinut si Curtea Constitutionala, prin Decizia nr.401/14.07.2005, ca prerogativa instantei de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecata, cuantumul onorariului avocatial convenit, prin prisma proportionalitatii sale cu amplitudinea si complexitatea activitatii deduse, este cu atat mai necesara cu cat respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecata, urmeaza a fi suportat de partea potrivnica, daca a cazut în pretentii. În sensul celor arătate este si jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, investita fiind cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecata, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat ca acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie.
La primul termen de judecată, în baza rolului activ consacrat de art. 129 Cod procedură civilă, instanța a invocat excepția tardivității formulării acțiunii raportat la prevederile art. 506 alin. 2 Cod procedură penală.
Reprezentantul reclamantului a arătat că din perspectiva dreptului intern, acțiunea este tardivă însă nu și prin raportare la dispozițiile art. 3 din Protocolul nr. 7 CEDO și art. 11 din Constituție.
Reprezentantul pârâtului a solicitat admiterea excepției.
Analizând cu prioritate, conform art. 137 Cod procedură civilă, excepția tardivității acțiunii, instanța o constată întemeiată pentru următoarele considerente:
P. sentința penală nr. 84/02.02.2006 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. 9268/2005, a fost condamnat inculpatul N. G. la 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 74 lit. a și c Cod penal și art. 76 lit. c Cod penal. În baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei și s-a fixat termen de încercare de 4 ani și 6 luni. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal. În baza art. 11 pct. 2 lit.a Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003. S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 30.08.2005 la zi. În baza art. 17 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpații N. G. și L. G. a următoarelor cantități de rezină de cannabis: 1,47 grame și 91,5 grame. În baza art. 191 Cod procedură penală au fost obligați inculpații să achite fiecare câte 350 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. S-au respins cererile de revocare formulate de inculpații arestați N. G. și L. G..
P. decizia penală nr. 158/29.05.2006 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. 747/2006, s-a admis apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul Iași precum și apelul a doi inculpați, a fost desființată în parte, în latură penală, sentința sus-menționată și rejudecându-se cauza, au fost înlăturate dispozițiile art. 81-83 Cod penal privind pedeapsa aplicată inculpatului N. G.. S-au interzis inculpatului N. G. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal, pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal. S-a dedus arestarea preventivă de la 2 februarie 2006 la 21 februarie 2006. S-a respins ca nefundat apelul inculpatului N. G. împotriva aceleiași sentințe; a fost obligat inculpatul N. G. să plătească statului 40 RON cheltuieli judiciare.
În considerentele acestei decizii, relativ la aspectul invocat în prezenta cauză, s-a arătat că pentru inculpatul N. G., ca modalitate de executare a pedepsei, se impune executarea în regim de detenție, dispozițiile art. 81-83 aplicate de instanța de fond nefiind incidente în ce-l privește pe acest inculpat, față de circumstanțele concrete de săvârșire a faptei, participația sa infracțională; deși a aplicat acestui inculpat dispozițiile art. 81-83 Cod penal, tribunalul a omis să facă și aplicarea art. 350 alin. 3 pct. b Cod procedură penală. La primul termen de judecată în apel, Curtea, în temeiul art. 300 ind. 2 cu referire la art. 160 ind. b alin. 2 Cod procedură penală, a revocat măsura arestării preventive a inculpatului N. G. și a dispus punerea de îndată în libertate a acestui inculpat, care era arestat preventiv, la data când instanța de fond a aplicat dispozițiile art. 81-83 Cod penal.
Potrivit art. 504 Cod procedură penală: „1. Persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare; 2. Are dreptul la repararea Pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal; 3. Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j.”
Potrivit art. 506 Cod procedură penală: „1. Acțiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de persoana îndreptățită, potrivit art. 504, iar după moartea acesteia poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreținerea sa; 2. Acțiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămâneri definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanțelor procurorului, prevăzute în art. 504”.
În speța supusă analizei, se constată că privarea de libertate în mod nelegal a reclamantului a fost stabilită în mod definitiv prin încheierea pronunțată de Curtea de Apel Iași la primul termen de judecată în dosarul nr. 747/2006, fapt ce a determinat revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului N. G. și punerea de îndată în libertate a acestuia la 21.02.2006.
Acțiunea de față a fost introdusă la 22.06.2012, deci cu mult peste termenul de 18 luni prevăzut de art. 506 alin. 2 Cod procedură penală, împrejurare în raport de care instanța va respinge acțiunea ca tardiv formulată.
Aceeași soluție se impune și din perspectiva CEDO, în conformitate cu jurisprudența acesteia, termenele pentru efectuarea anumitor acte de procedură, termenul de prescripție, de decădere, sancțiunile pentru nerespectarea acestora reprezintă limitări admise ale dreptului de acces la justiție, prevăzut de art. 6 alin. 1 din CEDO, cu condiția să urmărească un scop legitim și să nu afecteze substanța însăși a dreptului.
Termenul de 18 luni prevăzut de art. 506 alin. 2 Cod procedură penală urmărește un scop legitim și nu afectează substanța însăși a dreptului pretins, pentru a fi în afara limitărilor permise de CEDO a dreptului la un proces echitabil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca tardiv introdusă acțiunea formulată de reclamantul N. G. domiciliat în Iași, . nr. 49, ., . în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat de M. Finanțelor P. .
Cu drept de recurs în termen de15 zile de la comunicare
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 decembrie 2012.
Președinte, Grefier,
A. M. C. R. R.
Red. A.M.C.
Tehnored. M.M.D.
4 ex./09.07.2013
| ← Fond funciar. Decizia nr. 2729/2012. Tribunalul IAŞI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 2731/2012. Tribunalul IAŞI → |
|---|
