Stare civilă. Decizia nr. 640/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 640/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 640/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 25 Septembrie 2014
Președinte - I. D.
Judecător C. D.
Grefier D. C.
DECIZIE Nr. 640/2014
Ministerul Public a fost reprezentat prin
PROCUROR – R. V.
Pe rol se află judecarea apelului declarat de apelantul P. DE PE L. J. IAȘI și pe intimat DIRECȚIA L. DE EVIDENȚĂ A P. IAȘI -S. DE STARE CIVILĂ, având ca obiect stare civilă anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentatul apelantului, lipsă fiind reprezentantul convențional al intimatei.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Apelul se află la primul termen de judecată, este declarat în termen, este declarat în termen, motivat, semnat și scutit de plata taxei de timbru.
Instanța se declară competentă general, material și teritorial să judece prezentul apel.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond:
Reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași – procuror R. V., solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și motivat, anularea sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, motivat de faptul că aceasta a fost pronunțată în lipsa reprezentantului Ministerului Public deși prezența acestuia .
Instanța rămâne în pronunțare:
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față:
Prin sentința civilă_/12.11.2013 pronunțată de J. Iași a fost admisă cererea formulată de reclamanta Direcția de Evidență a P. Iași- S. de Stare Civilă și s-a dispus anularea actului de deces 1815/20.06.2000 privind pe numitul C. M..
Instanța de fond a constatat că prin cererea înregistrată sub nr._, reclamanta Direcția de Evidență a P. Iași – S. de Stare civilă a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea actului de deces nr. 1815/20.06.200, privind pe defunctul C. M..
În motivarea cererii, reclamanta a susținut că în baza certificatului medical constatator al decesului nr. 231/18.04.2000, s-a eliberat actul de deces nr. 1815/20.06.2000. Ulterior s-a prezentat numitul Tomlescu M. care a prezentat certificatul medical constatator al morții nr. 29/13.11.2003, în baza căruia s-a eliberat actul de deces nr. 3280/13.11.2003, condiții în care apreciază că se impune anularea primului act de deces.
În drept, a invocat art. 57 din Legea 119/1996 privind actele de stare civilă, art. 125 alin. 1, 126 alin. 1, a 27 alin. 1 lit. e), 128 din Metodologia republicată prin H.G. nr. 164/2011.
Analizând fondul cererii de anulare a actului, instanța a constatat următoarele:
Potrivit art. 60 alin.1 din Legea 119/1996, anularea, completarea sau modificarea actelor de stare civilă și a mențiunilor înscrise pe acestea se poate face numai în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, acestea fiind și dispozițiile art. 100 din Noul Cod Civil.
Instanța a reținut că pe numele aceleiași persoane s-au eliberat două acte de deces, cu două date de deces diferite, primul fiind eliberat în demersurilor unui angajat delegat de la IML, nici o rudă neprezentându-se pentru a identifica cadavrul, iar cel de-al doilea în urma demersurilor unei rude și prezentând un certificat eliberat de medicul de familie.
Având în vedere coexistența a două acte de deces pentru aceiași persoană, instanța de judecată a constatat întemeiată acțiunea reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel P. de pe lângă J. Iași.
Apelantul a arătat că sentința este nelegală deoarece cererea formulată putea fi soluționată pe baza verificărilor efectuate de serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor și a concluziilor procurorului, conform art. 57 al.2 din legea 119/1996, care nu a fost prezent în instanță la data judecării cererii.
A invocat disp. art. 176 al.4 c.proc.civilă și a solicitat admiterea apelului.
Legal citat intimatul nu s-a prezentat în instanță.
În apel nu s-au administrat probe noi.
Analizând sentința atacată în raport de motivele invocate și potrivit art. 476 și urm. c.proc.civilă, Tribunalul constată apelul întemeiat.
Potrivit art. 57al 2 din legea 119/1996, cererea de anulare a actelor de stare civilă se soluționează de judecătorie pe baza verificărilor efectuate de serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor și a concluziilor procurorului.
Verificând actele dosarului de fond se constată că la termenul din 12.11.2013, termen la care instanța a soluționat cauza nu a fost prezent un reprezentant al Parchetului de pe lângă J. Iași.
Potrivit art.92 al.3 c.proc.civilă, în cazurile anume prevăzute de leg, participarea și concluziile procurorului sunt obligatorii sub sancțiunea nulității absolute a hotărârii.
Prima instanță a pronunțat astfel, o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale anterior menționate.
Art.175 pct.5 c.proc.civilă, dispune în sensul că nulitatea unui act nu este condiționată de existența unei vătămări în cazul încălcării dispozițiilor legale referitoare la constituirea instanței de judecată.
În raport de aceste considerente, Tribunalul constată fondat apelul pe care îl va admite și potrvit art. 480 al.3 c.proc.civilă, va anula sentința de fond urmând a dispune trimiterea cauzei spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de P. de pe lângă J. Iași împotriva sentinței civile nr._/12.11.2013 pronunțată de J. Iași, sentință pe care o anulează.
Trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 25.09.2014.
Președinte, I. D. | Judecător, C. D. | |
Grefier, D. C. |
Red. D.C.
Tehnored. D.C.+C.D.
2 EX./10.10.2014
Jud. fond.B. M.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 652/2014. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 1270/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|








