Validare poprire. Decizia nr. 670/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 670/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 30-09-2014 în dosarul nr. 670/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 30 Septembrie 2014
Președinte - M. D.
Judecător –M. M.
Grefier - M. Getuța
Decizia civilă Nr. 670
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind apelul declarat de apelanta DIRECȚIA P. A. A JUDEȚULUI IAȘI, împotriva sentinței civile nr. 753/22.01.2014 a Judecătoriei Iași, intimați P. F., P. L., având ca obiect validare poprire .
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde consilier juridic C. Aziza pentru apelantă, intimat P. F. personal și asistată de avocat T. R. M., lipsă fiind intimatul P. L..
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință
Raportat la obiectul dosarului „ obligația de a face” instanța pune în discuția părților calificarea căi de atac.
Reprezentantul legal al recurentei având cuvântul arată că apelul este calea de atac incidentă în cauză.
Avocat T. R. M. pentru intimata P. F. având cuvântul arată că executarea s-a făcut în baza codului din 1975, recursul este calea de atac incidentă în cauză.
Având în vedere că prezenta cauză stă sub imperiu vechiului cod de procedura civilă, raportat la obiectul dosarului – validare poprire – instanța califică ca fiind apel calea de atac incidentă în cauză. Reține cauza spre soluționare prezentului complet de judecată format din președinte: M. D., judecător: M. M.,
Instanța acordă cuvântul la probe.
Reprezentantul legal al apelantei având cuvântul arată că nu mai are alte probe de administrat și nici alte cereri de formulat.
Avocat T. R. M. pentru intimata P. F. având cuvântul arată că nu mai are alte probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cererea în stare de judecată și acordă cuvântul.
Reprezentantul legal al apelantei având cuvântul solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat. Fără cheltuieli de judecată.
Avocat T. R. M. pentru intimata P. F. având cuvântul solicită respingerea recursului, menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică. Cu cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare
TRIBUNALUL
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 07.08.2013 sub numărul_, creditoarea P. F. a solicitat instanței,în contradictoriu cu debitorul P. L. și terțul poprit Direcția pentru A. a Județului Iași să valideze poprirea înființată în baza titlului executoriu sentința civilă nr_ din 18.06.2012 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul_/245/2011
În motivare, s-a arătat că poprirea a fost infiintată in temeiul sentinței civile_/18.06.2012, prin care debitorul P. L. a fost obligat la plata unei pensii lunare în procent de 25% din salariul net realizat lunar de la data introducerii cererii de chemare în judecată -21.11.2011 până la majoratul copilului P. T. E.. Din momentul înființării popririi- iulie 2012 și până la data introducerii acțiunii, terțul poprit a reținut din venitul debitorului numai câte 361 lei.
Arată creditoarea că prin adresa 2078/5.07.2013 s-a adresat terțiului poprit, în vederea asigurării respectării art 728 alin 1 lit a din Codul de procedură civilă, iar prin adresa 2078 din 31 iulie 2013, terțul poprit a comunicat că raspunsul la această solicitare va fi trimis exclusiv instanței de judecată.
A mai precizat ca tertul poprit nu si-a indeplinit obligatiile stabilite de instanța de judecată, deoarece deși veniturile debitorului s-au majorat considerabil începând cu luna iunie 2012, terțul poprit a virat aceeași sumă în contul creditoarei. Mai arată aceasta că începând cu luna decembrie 2012 și până în prezent reținerile efectuate de terțul poprit sunt sub nivelul pensiei lunare ce a fost stabilită de instanța de judecată. A solicitat ca prin aceeași hotărâre să se dispună amendarea terțului poprit care, cu rea- credință a refuzat să-si îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi.
Prin sentința civilă nr. 753/22.01.2014 Judecătoria Iași a admis în parte cererea, a dispus validarea popririi instituite în baza sentinței civile nr_/18.06.2012 asupra sumelor de bani datorate de către terțul poprit debitorului în cuantum total de 1981 lei reprezentând diferenta dintre sumele încasate și cota de 25% din venitul net lunar pentru perioada noiembrie 2011-august 2013. A obligat debitorul și terțul poprit la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 220 lei reprezentând taxă de timbru și onorariu avocat.
La pronunțarea acestei sentințe au fost reținute următoarele argumente:
,,În perioada noiembrie 2011- august 2013, terțul poprit nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligația stabilită în sarcina sa prin hotarârea instanței de judecată și nu a consemnat 25% din veniturile lunare ale debitorului. . Așadar, instanța apreciază ca întemeiată cererea de validare a popririi înființate prin sentința Judecătoriei Iași nr_/18.06.2012, motiv pentru care o va admite in parte și, pe cale de consecință, va obliga pe terțul poprit Direcția pentru A. a Județului Iași să achite creditorului sumele de bani datorate debitorului P. L. în cuantum total de 1981 lei, reprezentând diferența dintre sumele efectiv încasate de creditoare și cota reală de 25% din venitul net lunar pe perioada noiembrie 2011- aprilie 2013.
Potrivit art.460 alin.2 ultima teza C.pr.civ., tertul poprit care, cu rea-credintă, a refuzat sa-si indeplinească obligatiile privind efectuarea popririi, va putea fi amendat prin aceeasi hotărâre cu o sumă cuprinsă intre 200 lei si 1000 lei. In cauza insă nu s-a făcut dovada relei-credinte a tertului poprit, motiv pentru care cererea de amendare a acestuia va fi respinsă.
Reținând culpa procesuală a debitorului și a terțului poprit, în temeiul art 274 Cod procedură civilă, îi va obliga pe aceștia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 220 lei reprezentând taxă de timbru și onorariu avocat,,.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel terțul poprit Direcția pentru A. a județului Iași arătând că în mod nereal s-a susținut că nu și-a îndeplinit obligațiile de reținere în perioada noiembrie 2011-august2013. Arată că sentința nr._/2012 i-a fost comunicată abia la 06.07.2012 astfel că nu putea înființa poprire în 2011. În prima lună a primirii ordonanței a realizat poprire. În consecință în mod greșit a fost obligată la cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinare creditorul P. F. a solicitat respingerea recursului. Arată că cheltuielile de judecată făcute au fost necesare și proporționale și au fost achitate deja de către debitor. Terțul poprit trebuia să rețină din veniturile debitorului o sumă care să recupereze și pensia de întreținere datorată pentru perioada cuprinsă între data cererii de divorț și data punerii în executare.
În apel nu au fost administrate probe.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată că apelul nu este fondat urmând a fi respins pentru următoarele motive:
În mod corect a apreciat prima instanță că terțul poprit trebuie obligat la cheltuieli de judecată întrucât este în culpă procesuală.
Astfel deși este adevărat că ordonanța de poprire i-a fost comunicată abia în luna iulie a anului 2012, totuși din cuprinsul sentinței terțul poprit putea și trebuia să înțeleagă că momentul de la care este datorată pensia de întreținere și trebuie efectuate reținerile este 21.11.2011, așa cum rezultă din cuprinsul dispozitivului sentinței.
În aceste condiții, chiar dacă ordonanța i-a parvenit ulterior acestui moment, terțul poprit avea datoria de a asigura executarea în întregime a dispozițiilor vizând reținerile bănești, completând reținerea lunară de 25% cu o sumă care să asigure recuperarea sumelor nereținute în perioada noiembrie 2011-august 2013.
Având în vedere și cheltuielile de judecată făcute în apel de către intimata P. F., în baza disp. art. 274 Cod procedură civilă,
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de Direcția pentru A. a Județului Iași împotriva sentinței civile nr. 753/22.01.2014 a Judecătoriei Iași, pe care o păstrează.
Obligă apelanta la plata către intimata P. F. a sumei de 200 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.09.2014.
Președinte, Judecător, Grefier,
M.D. M.M. M.G.
Red./Tehnored. M.D.
2 ex/ 25.11.2014
Jud. fond. V. Ș. P.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1270/2014. Tribunalul IAŞI | Pretenţii. Decizia nr. 1273/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|








