Validare poprire. Decizia nr. 1143/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1143/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 16-12-2014 în dosarul nr. 1143/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 16 Decembrie 2014
Președinte - O. I.
Judecător - M. C.
Grefier - O. S.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1143/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelanta S.C. C. INTERNAȚIONAL C. S.R.L. și pe intimații A. I. și L. C. C., având ca obiect validare poprire .
Susținerile apelantei au avut loc în ședința publică din data de 25.11.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 02.12.2014, pentru data de 09.12.2014 și respectiv pentru astăzi, când:
T R I B U N A L U l
Prin sentința civilă nr. 9188/27.06.2014 Judecătoria Iași a hotărât:
„Admite cererea creditoarei A. I., cu domiciliul ales la C.. av. M. D. C., Pța Voievozilor, nr. 5, ., ., în contradictoriu cu terțul poprit ., cu domiciliul ales la C.. av. P. I., Iași, .. 43, jud. Iași, și debitoarea L. C. C., cu domiciliul în Iași, ., ., ..
Dispune validarea popririi înființată prin adresa emisă la data de 12.09.2011 în dosarul de executare nr. 182/2010 al B. A. C. asupra sumelor de bani pe care terțul poprit le datorează debitoarei, până la concurența sumei de 83.917,38 lei.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.”
Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria a reținut că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instante la data de 21.12.2011 sub numărul_, creditoarea A. I., a solicitat instanței,în contradictoriu cu debitoarea L. C. C. și terțul poprit . să valideze poprirea înființată în dosarul de executare nr. 182/2010 al B. A. C., până la concurenta sumei de 83.917,38 lei; cu cheltuieli de judecata.
În motivare, s - a arătat că prin sent.civ.nr.5362/14.05.2007 pronuntata de Judecătoria Iasi, debitoarea Lates ( fostă M.) C. C. a fost obligata să-i restituie creditoarei A. I. suma de 56.215 lei contravaloare imprumut si să-i plătească suma de 3300,30lei cheltuieli de judecata. In baza titlului executoriu reprezentat de sent.civ. sus –mentionata, ramasa irevocabilă, investit cu formula executorie, si a procesului – verbal de cheltuieli de executare din 09.09.2011, B. A. C. a infiintat poprire asupra sumelor in lei si valuta pe care . in calitate de tert poprit le datoreaza debitorului urmărit L. C. C. până la concurenta sumei de 83.917,38 lei.
Arată creditoarea că dovada raporturilor juridice intre tertul poprit si debitorul urmărit rezulta din faptul că L. C. C. este asociat la . avand 10 parti sociale si un procent de beneficii si pierderi de 50%.
Adresa de infiintare a popririi din data de 12.09.2011 a fost comunicata tertului poprit la data de 22.09.2011. Desi tertul poprit avea obligatia legală de a indisponibiliza suma ce o datoreaza debitorului pana la concurenta sumei de 83.917,38 lei si de a trimite dovada indisponibilizării si consemnarii ei in termen de 15 zile la dispozitia executorului judecătoresc, nu s-a conformat.
In drept, a invocat disp.art.460 C.pr.civ.
Cererea a fost legal timbrată.
Debitoarea si tertul poprit nu au formulat intâmpinare .
La solicitarea instantei, s-a depus copie certificata de pe dosarul de executare nr. 182/2010 al B. A. C. . S-au depus si relatii de la ITM Iasi privind pe debitoarea L. C. C..
În primul ciclu procesual, prin sentința civilă nr 2057 din 31 01 2012 a fost admisă cererea creditoarei și s-a dispus validarea popririi asupra sumelor pe care terțul poprit . le datora debitoarei până la concurența sumei de 83,917,38 lei.
Împotriva acestei sentințe terțul poprit a formulat apel. Tribunalul, prin decizia civilă nr 395/6.09.2013 a respins ca tardiv formulat apelul declarat de . SRL, menținând sentința Judecătoriei Iași.
Ulterior, prin decizia civilă cu nr 13/10.01.2014 a Curții de Apel Iași, a fost admis recursul formulat de terțul poprit, a fost casată decizia 395/2013 a Tribunalului Iași și cauza a fost trimisă spre rejudecare tribunalului, reținându-se că în mod eronat apelul a fost respins ca tardiv introdus.
În rejudecare, Tribunalul Iași a admis apelul declarat de terțul poprit împotriva sentinței Judecătoriei Iași nr 2057 din 31 01 2012, a anulat această hotarâre și a tzrimis cauza spre rejudecare Judecătoriei iași, reținându-se că terțul poprit nu a fost citat în primul ciclu procesual cu respectarea cerințelor prevăzurte de lege.
În rejudecare, cu respectarea dispozițiilor instanțelor de control judiciar, terțul poprit a fost legal citat și prezent la judecata cauzei prin reprezentant convențional, fără însă a formula întâmpinare sau a solicita administrarea altor probe decât înscrisurile depuse la dosar..
Analizând actele si lucrările dosarului, Judecătoria Iași a reținut următoarele:
Prin sent.civ.nr.5362/14.05.2007 pronuntata de Judecătoria Iasi, debitoarea Lates ( fostă M.) C. a fost obligata sa restituie creditoarei A. I. suma de 56.215 lei, contravaloare imprumut,precum si suma de 3300,30 lei cheltuieli de judecata..
Instanța notează că în data de 05.08. 2010, ca urmare a cererii de executare silită formulată de către creditoarea A. I., a fost format dosarul de executare silită nr. 182/2010 al B. A. C.. Cele doua sume prevăzute in titlul executoriu au fost actualizate (f.47 dosar executare).
Astfel cum rezultă din relatiile ORC depuse in dosarul de executare (f.28 dosar exec.), la data formulării cererii, debitoarea figura ca fiind asociat in cadrul ., având 10 parti sociale si un procent de beneficii si pierderi de 50%. Pătrivit extrasului de la ONRC- ORC de pe lângă Tribunalul Iași, - f. 31 ds_ al Curții de Apel Iași,, rezultă că din data de 6.03.2012 debitoarea L. C. C. figurează ca asociat unic și administrator al terțului poprit cu participație 100%/100% la beneficii și pierderi, societatea modificându-și între timp și denumirea în . SRL.
B.E.J. A. C. a emis adresa de înființare a popririi din 12.09.2011 comunicată terțului poprit la data de 22.09.2011(f-.87 dosar executare), însă . SRL nu a procedat la reținerea sumelor poprite si nu a comunicat creditorului vreun raspuns in urma emiterii adresei de poprire.
Potrivit art. 460 alin.1 Cod procedură civilă, dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.
La soluționarea prezentei cereri de chemare în judecată, instanța va avea în vedere și prevederile art. 456 alin.1 lit. a și alin.2 Cod procedură civilă potrivit cărora în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat să consemneze suma de bani sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului, în cazul popririi prevăzute la art. 453.
Instanța reține că, la data sesizării – 21.12.2011, Lates C. avea calitatea de creditor al terțului poprit în temeiul raportului juridic existent cu societatea, in calitate de asociat. Acest aspect a fost de altfel și unicul contestat de către terțul poprit, invocându-se faptul că această calitate- de asociat, nu presupune și existența unor sume de bani datorate de societate debitoarei. Nu se poate reține această susținere a terțului poprit și a debitoarei, întrucât chiar din informațiile de la ONRC rezultă pe de o parte cota de participație la beneficii și pierderi de 50%/50% la data introducerii acțiunii și din 2012 de 100%/100%, iar pe de altă parte din dosarul de executare rezultă că activitatea desfășurată în cadrul societății . SRL este singura aducătoare de venituri pentru debitoare. Ar fi absurd să negăm existența unor raporturi juridice între societate și asociatul unic/administratorul acesteia, care beneficiază de o remunerație pentru activitatea desfășurată. (în caz contrar activitatea societății sistându-se).
Reținând astfel că terțul poprit nu și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa prin textul legal menționat mai sus, de a indisponibiliza sumele poprite si de a trimite dovada executorului in termenul de 15 zile stabilit de art. 456 C.pr.civ., instanța apreciază ca întemeiată cererea de validare a popririi înființate prin adresa din 12.09.2011 în dosarul de executare nr. 182/2010 al B. A. C., motiv pentru care va obliga pe terțul poprit . SRL să achite creditoarei sumele de bani datorate debitoarei Lates C. până la concurența sumei de 83.917,38 lei.
Se va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel poprit . SRL invocând încălcarea art. 460 C.proc.civ în sensul că, deși nu s-a dovedit că terțul poprit datorează sumei de bani debitoarei, s-a creat posibilitatea creditoarei de a efectua executarea silită direct și imediat împotriva terțului poprit pentru recuperarea întregii creanțe. În sine calitățile de asociat și administrator nu instituie un o obligație de plată cât timp societatea nu a obținut nici un venit pentru a achita dividende către debitoare. Instanța nu a menționat dacă sumele datorate sunt periodice sau nu, care este scadența lor sau dacă este o sumă globală, pentru a se stabili modalitatea în care terțul poprit este obligat a consemna sumele datorate. Nu există o prezumție potrivit căreia în mod automat societatea remunerează administratorul și asociații.
Creditoarea a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefundat întrucât prima instanță a avut în vedere prevederile art. 456 C.proc.civ privind sumele datorate în viitor precum și dovezile în sensul că . SRL este unica sursă de venit a debitoarei. Societatea are o activitate profitabilă, aspect dovedit și prin achiziționarea unui teren intravilan de 2562 mp în ., în valoare de_ lei. În aceste condiții nu se poate reține că nu există raporturi juridice între terțul poprit și debitor, fiind evidentă strategia debitoarei de a-și diminua voluntar orice sursă de venit și a spori patrimoniul societății la care este unic asociat și administrator.
În apel nu au fost administrate dovezi noi.
Analizând lucrările cauzei, Tribunalul reține:
Poprirea este potrivit art. 452 C.proc.civ o formă de executare silită care permite realizarea unei creanțe prin implicare unei terțe persoane, debitor al debitorului poprit, care îi datorează acestuia în prezent acestuia sume de bani (titluri de valoare sau alte bunuri mobile incorporale) sau va datora în viitor în baza unor raporturi juridice existente.
Potrivit art. 456 alin.1 C.proc.civ, obligația terțului poprit în cadrul popririi înființate de executorul judecătoresc este aceea ca în termen de 15 zile de la comunicarea popririi iar, în cazul sumelor datorate în viitor, de la scadența acestora, să consemneze suma de bani ( sau să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite) și să trimită dovada executorului.
Este adevărat că în speță nu s-a făcut dovada că la momentul primirii adresei de înființare a popririi terțul poprit ar fi datorat vreo sumă de bani debitoarei însă s-a făcut fără îndoiala dovada existenței unor raporturi juridice în baza cărora o asemenea datorie va putea interveni în viitor întrucât reclamanta este asociat și administrator la societate și nu realizează venituri din alte surse. În aceste condiții poprirea înființată este legală și trebuie să fie funcțională, or terțul poprit a dat dovadă de o totală pasivitate în sensul că nu a confirmat măcar executorului sau creditorului primirea adresei de înființare a popririi și intenția de consemnare a sumelor datorate în viitor iar în prezenta procedură a contestat justețea popririi.
Este adevărat, pe de altă parte, că art. 460 C.proc.civ prevede admiterea cererii de validare a popririi atunci când se face dovada că terțul poprit „datorează sume de bani debitorului” însă o interpretare literală în sensul că validarea este posibilă numai în cazul unor datorii existente, nu și a unor datorii viitoare în baza unor raporturi juridice existente, ar implica o distincție care nu a fost dorită de legiuitor cât timp nu există o dispoziție expresă în acest sens ci dimpotrivă există referiri la validarea de poprire în cazul datorii viitoare în baza unor raporturi juridice existente. Astfel, potrivit art.460 alin. 3 și alin. 4 rap. la art. 456 C.proc.civ potrivit cărora dacă sumele sunt datorate în mod periodic poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, validarea producându-și efectele numai la data la care sumele devin scadente, după validarea popririi terțul va proceda după caz la consemnarea prevăzută de art. 456 iar în caz de nerespectare a acestor obligații executarea silită se va face împotriva terțului poprit în baza hotărârii de validare ce constituie titlu executoriu. Situația din speță este comparabilă cu situația validării popririi înființate asupra sumelor cu titlu de salariu pe care în viitor un angajator le va datora salariatului său, existând același grad de certitudine sau incertitudine în privința continuării raportului de muncă și a obligației de plată a unui salariu precum în speță în privința realizării unui profit și/sau nașterea unei datorii bănești cu titlul de dividende sau cu alt titlu a societății către asociatul administrator.
În aceste condiții este eronată și susținerea terțului poprit în sensul că prezenta sentință de validare ar îndreptăți creditoarea să treacă la executare silită asupra terțului poprit imediat și pentru întreaga sumă datorată de debitorul poprit ci prezenta sentință produce efectele prevăzute de art.460 alin. 3 C.proc.civ respectiv obligația de plată a terțului către creditoare și implicit îndreptățirea acesteia la executarea silită se vor naște la momentul la care va deveni scadentă orice datorie bănească a terțului către debitor ( în baza raporturilor juridice actuale) și în limita acestei datorii, suma de 83.917,38 lei reprezentând plafonul total până la care, după împrejurări, se poate sau nu ajunge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de apel formulată de terțul poprit . SRL împotriva sentinței civile nr. 9188/27.06.2014 pronunțată de Judecătoria Iași pe care o păstrează.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în sedință publică azi, 16.12.2014.
Președinte, O. I. | Judecător, M. C. | |
Grefier, O. S. |
O.I.I. 06.02.2015 2 EX
| ← Legea 10/2001. Sentința nr. 4122/2014. Tribunalul IAŞI | Validare poprire. Decizia nr. 1150/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|








