Validare poprire. Decizia nr. 1156/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1156/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 1156/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 18 Decembrie 2014
Președinte - C. D.
Judecător I. D.
Grefier D. C.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1156/2014
Pe rol se află judecarea apelurile declarate de către apelanții T. I. și D. G. A F. P. I. și pe intimat B. T. V. B. împotriva sentinței civile nr. 1008/30.07.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în contradictoriu cu intimat Z. L. P., având ca obiect validare poprire .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, prin care se referă că a fost admisă cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de către apelanta T. Iași și că s-a solicitat de către aceasta judecata în lipsă.
Instanța constată că în cauză sunt formulate două apeluri, un apel declarat de către T. Iași și cel de al doilea declarat de către D. G. a F. P. I..
Constată că a fost admisă cererea de reexaminare formulată de către apelanta T. Iași și având în vedere opinia instanței cu privire la obligativitatea achitării taxei de timbru de către apelanta Direcția G. a F. P. I.., instanța nu mai insistă în achitarea acestei taxe, constatând că ambele apelante sunt scutite de plata taxei de timbru.
Instanța constată că prin cererile de apel și prin întâmpinare nu s-a solicitat administrarea de probe și nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, constată apelurile în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1008 din 30.07.2014 a Judecătoriei Iași s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a terțului poprit T. Municipiului Iași și s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de către executorul judecătoresc T. V. B., în numele și pentru creditorul Z. L. P. în contradictoriu cu debitorul DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. IAȘI și terțul poprit T. IAȘI, fiind validată poprirea înființată prin adresa nr. 1663/2013 din 20.02.2014 emisă în cadrul dosarului de executare nr. 1663/2013 al B. D. și asociații. A fost obligat pe terțul poprit T. IAȘI să achite creditorului Z. L. P., suma de bani datorată debitorului DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. IAȘI, până la concurența sumei de 1.507 lei compusă din suma de 1.004,30 lei reprezentând debit și suma de 502,70 lei reprezentând cheltuieli de executare. S-a respins ca neîntemeiată cererea de aplicare a unei amenzi terțului poprit. A fost obligat terțul poprit T. Municipiului Iași să plătească creditorului suma de 520 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt, prin titlul executoriu, sentinței civile nr. 1800/2011 pronunțata de Tribunalul Iași si a deciziei civile nr. 371/2012 a Curții de Apel Iași, s-a dispus obligarea Direcției G. a Finanțelor P. Iași să plătească creditorului Z. L. P. suma de 1004,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În vederea recuperării creanței stabilite, creditorul a solicitat, la data de 08.08.2013, Biroului Executorului Judecătoresc D. și Asociații punerea în executare silită a titlului executoriu, în ceea ce privește suma de 1004,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată, cit si suma de 502,70 lei cu titlu de cheltuieli de executare.
Debitorul DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. IAȘI a fost somat la 29.08.2013 în baza art. 387 Cod procedură civilă să facă plata de bună voie, însă cum în termenul stabilit în acest sens nu s-a făcut plata, prin adresa din 20.02.2014 emisă de către B., din dosarul de executare silită nr. 1663/2013, s-a solicitat terțului poprit T. Municipiului Iași să consemneze pe seama și la dispoziția executorului judecătoresc, în termen de 15 zile de la comunicarea popririi suma de 1.507 lei, din care 1.004,30 lei debit și 502,7 lei cheltuieli de executare datorate de debitorul DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P.. Terțul poprit a răspuns adresei de înființare a popririi comunicând executorului judecătoresc că a înființat poprirea, însă doar la nivel formal, întrucât nu s-a primit nici o suma de bani pentru îndestularea creanței, potrivit susținerilor creditorului, necontestate de debitor si terțul poprit.
În ceea ce privește norma de procedură aplicabilă prezentei contestații la executare, instanța de fond, față de momentul înregistrării cererii de executare silită – 08.08.2013, a apreciat că prezenta acțiune civilă este guvernată de Noul cod de procedură civilă.
În drept, sunt incidente prevederile art. 789 alin. 1 Cod procedură civilă potrivit cărora dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.
La soluționarea prezentei cereri de chemare în judecată, instanța de fond a avut în vedere și prevederile art. 786 alin. 1 punctul 1 Cod procedură civilă conform cărora în termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat: să consemneze suma de bani, dacă creanța poprită este exigibilă, sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului judecătoresc, în cazul popririi înființate pentru realizarea altor creanțe decât cele arătate la pct. 2.
Calitatea procesuală pasivă în cauza de față aparține persoanelor care au figurat ca părți în cadrul procedurii execuționale, în speță terțul poprit T. Municipiului Iași și debitorul Direcția G. a Finanțelor P. Iași. Pe cale de consecință, excepția lipsei calității procesuale pasive a Trezoreriei Iași a fost respinsă, având în vedere că existenta raportului juridic obligațional dintre acesta și debitor, privește fondul cauzei si nu calitatea procesuală pasivă. De asemenea, instanța de fond a avut în vedere si prevederile art. 2 din art. 2 din Ordinul nr. 2336/2011 emis de Ministerul Finanțelor P., care arată că cel târziu în prima zi lucrãtoare de la data primirii de la executorul judecãtoresc sau de la organul fiscal competent în executarea silitã a adresei de înființare a popririi asupra conturilor unei instituții ori autoritãți publice, însoțitã de copia certificatã de pe titlul executoriu, unitatea teritorialã a Trezoreriei Statului va înștiința în scris instituția sau autoritatea publicã cu privire la data primirii adresei de înființare a popririi și suma pentru care se dispune poprirea. La adresa care se transmite instituției sau autoritãții publice se anexeazã situația disponibilitãților de fonduri/creditelor bugetare deschise și neutilizate, dupã caz, prevãzutã în anexa nr. 1, existente la data primirii adresei de înființare a popririi.
Potrivit titlului executoriu, debitorul este DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. iar pe de altă parte, o hotărâre judecătorească – titlul executoriu în cauză – nu poate rămâne fără efecte în plan patrimonial, atât timp cât, în mod irevocabil, s-a dispus obligarea debitorului la plata unor cheltuieli de judecată. Neexecutarea hotărârii judecătorești în cauză, ar duce la încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, articol care consacră dreptul persoanei la un proces echitabil. Astfel Curtea Europeană s-a pronunțat în mod constant în sensul că dreptul la un proces echitabil ar fi iluzoriu dacă ordinea publică internă a unui stat ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie să rămână neoperantă în detrimentul uneia din părți. Neexecutarea unei hotărâri poate în mod indirect să ducă la lăsarea fără conținut a dreptului de acces la o instanță.
Aplicând dispozițiile legale arătate anterior la situația de fapt reținută în cauză, instanța de fond a apreciat că terțul poprit T. Iași, care se află în raport juridic obligațional direct cu DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P., nu a respectat obligațiile impuse de art. 789 din Codul de procedură Civilă, în sensul că nu a procedat la consemnarea și indisponibilizarea sumelor de bani datorate debitorului.
Susținerile potrivit cărora validarea popririi nu este posibila, întrucât nu sunt fonduri cu aceasta destinație, nu pot fi reținute de instanță . Dispozițiile OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, instituie o procedură specială pentru executarea silită a obligațiilor de plată ale instituțiilor bugetare, unitățile teritoriale de trezorerie si contabilitate publica putând efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de către ordonatorii de credite in limitele creditelor bugetare si a destinațiilor, însă nu conține norme derogatorii de la dreptul comun in materia executării silite. Debitorul și terțul poprit nu se pot prevala de aceasta dispoziție legală pentru a se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor stabilite prin titlul executoriu, ordonatorul de credite având obligația să includă în bugetul de plăți creditele necesare pentru achitarea sumelor datorate si stabilite prin titluri executorii. Prin urmare în condițiile în care nu s-a făcut dovada demersurilor necesare pentru a se îndeplini obligația de plată dispozițiile art. 2 din OG 22/2002 referitoare la termenul de 6 luni, după trecerea căruia se poate proceda la executarea silita nu sunt incidente în cauză.
În consecință, acțiunea privind validare poprire formulată de B. D. si Asociatii pentru creditorul Z. L. P., în contradictoriu cu terțul poprit terțul poprit T. IAȘI și debitorul DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. IAȘI,este întemeiată, fiind admisă, instanța dispunând validarea popririi înființate de executorul judecătoresc prin adresa nr. 20.02.2014, comunicată terțului poprit, în limita creanței solicitate de creditor.
Potrivit art. 789 alin. 9 Cod procedură civilă „terțul poprit care, cu rea-credință, a refuzat să își îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi va putea fi amendat, prin aceeași hotărâre de validare, cu o sumă cuprinsă între 2.000 lei și 10.000 lei”. Instanța de fond a respings cererea de amendare a terțului poprit având în vedere că nu s-a dovedit reaua-credință a acestuia, nefiind îndeplinite condițiile cerute de art. 789 alin. 9 Cod procedură civilă.
Potrivit art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă, „Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.
În lumina acestor considerente, instanța de fond a verificat proporționalitatea onorariului pretins de avocat – 800 lei, cu activitatea efectiv prestată de avocat în poezenta cauză.
S-a reținut, în acest sens, faptul că art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă oferă două criterii esențiale de apreciere a acestei proporționalități: valoarea sau complexitatea cauzei și munca depusă de avocat.
În ceea ce privește primul criteriu, se observă că prezenta cauză are o complexitate redusă, pe rolul Judecătoriei Iași fiind promovate numeroase astfel de acțiuni, în aceeași formă și conținut.
Referitor la cel de-al doilea criteriu, se constată faptul că activitatea reprezentantului convențional reclamantei, a constat în depunerea cererii de chemare în judecată și în formularea de concluzii orale și scrise. Este adevărat că, potrivit art. 132 alin. 3 din Statutul profesiei de avocat, printre elementele de care se ține cont la stabilirea onorariilor de avocat se numără importanța intereselor în cauză, notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experiența, reputația și specializarea avocatului, avantajele și rezultatele obținute pentru profitul clientului sau situația financiară a clientului, dar, în același timp, sunt prevăzute și natura, noutatea și dificultatea cazului. Or, în pricina de față, nu se poate reține o complexitate deosebită, nici măcar una medie, astfel încât să poată justifica un onorariu de 800 lei.
În aceste condiții și având în vedere că cele două criterii oferite de art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă trebuie aplicate și realizate cumulativ, instanța apreciază că suma de 800 lei este disproporționat de mare în raport de împrejurările de fapt ale cauzei, motiv pentru care s-a reducs acest onorariu de avocat la suma de 500 lei.
Față de cele reținute, în baza art. 453 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a terțului poprit în cauză, s-a admis în parte cererea și a fost obligată T. IAȘI să plătească creditorului suma de 520 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 500 lei reprezintă onorariu de avocat și 20 lei taxă judiciară de timbru.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel debitorul DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. IAȘI, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond nu a analizat corect situația dedusă judecății și nici actele normative invocate de către organul fiscal.
Referitor la excepția lipsei calitătii procesuale pasive a terțului poprit T. I. se arată faptul că prin Intermediul Trezoreriei se asigură doar transferurile de sume între instituțiile publice, între agenții economici și băncile comerciale si preluarea sumelor reprezentând impozite și taxe datorate de contribuabili bugetului consolidat al statului.
T. I. nu datoreaza sume de bani debitoarei ci, deține contul acesteia. Desi este detinatoarea contului DGRFP lasi, prevederile O.G. 22/2002 nu permit Trezoreriei sa faca plați din conturile debitorilor - institutii publice, fara acordul ordonatorului de credite.
Ordonanța Guvernului nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, reglementează o procedură derogatorie de la dreptul comun in materia executării silite împotriva institutiilor publice, prevederile acestui act normativ fiind imperative.
Actul normativ instituie o relație directa creditor-debitor, creditorul adresandu-se debitorului, ordonator principal de credite, pentru a dispune masuri de asigurare a creditelor bugetelor proprii si a institutiilor din subordine, necesare plații sumelor stabilite prin titluri executorii (art. 1 din ordonanța).
T. mun. I. este obligată să respecte prevederile O.G. 22 /2Q02 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, și ale O.M.F.P. nr. 2336/19.07.2011, în aplicarea cărora, Cabinetul Secretarului de Stat din cadrul Ministerului Finanțelor P. a emis - Circulara nr._/21.05.2012, astfel încât nu se poate spune ca nu s-a făcut dovada demersurilor necesare pentru a se îndeplini obligația de plata, după cum a reținut instanța de fond.
Pe de altă parte, la pronunțarea hotărârii, Judecătoria lași nici nu a analizat dispozițiile Circularei nr._/21.05.2012; din cuprinsul acestei circulare rezultă fără echivoc că dispozițiile O.G. nr. 22/2002 au caracter derogatoriu de la procedura ., tocmai pentru a proteja activitatea institutiilor publice, care ar putea fi prejudiciata grav ca urmare a punerii in executare a titlurilor executorii, fapt statuat și de către Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 444/20.11.2003, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.G. nr. 22/2002
In acest sens, prevederile O.M.F.P. nr. 2336/2011 fixează limitele executării silite asupra fondurilor institutiilor publice, circulara sus-mentionata aratand ca incidența O.M.F.P. nr. 2336/2011 nu este limitata in timp si nici ingradita/conditionata de trecerea termenului de 6 luni, stipulate la art. 2 din O G. nr. 22/2002.
Prevederile art. 1 din O.G. nr. 22/2002 sunt incidente atât înainte, cât și după scurgerea termenului de 6 luni, fiind aplicabile și după devenirea incidență a dispozițiilor art. 3 din O.G, nr. 22/2002 referitoare la posibilitatea efectuării executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile in materie.
In acest sens, Ordinul M.F.P. nr. 161/9.02.2012 a modificat O.M.F.P. nr. 2336/2011, prin introducerea art. 10 ind. 1, potrivit căruia "în situațiile în care instanțele au validat măsura popririi, executarea va avea ca obiect numai sumele deținute sau datorate debitorului de terțul poprit din care pot fi achitate creanțele stabilite In sarcina instituțiilor și autorităților publice, cu limitările instituite prevăzute de dispozițiile art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 22/2002".
Și în situația admiterii cererii de validare a popririi, executarea silită, după scurgerea termenului de 6 luni, este restricționată și nu poate avea ca obiect orice sumă deținută sau datorată debitorului de terțul poprit, ci, sub imperiul art. 1 din O.G. nr. 22/2002, executarea se poate efectua numai asupra acelor sume/titluri de cheltuieli din care, potrivit limitărilor instituite prin O.G. nr. 22/2002, pot fi achitate creanțele stabilite in sarcina institutiilor si autoritatilor publice.
Pe fondul cauzei, cererea de validare a popririi ce formeaza obiectul prezentei cauze este si neîntemeiata, pentru următoarele motive:
1. cheltuielile de judecată acordate prin intermediul hotărârilor judecătorești, se achită, de către organul fiscal care a fost parte în proces, la cererea beneficiarului, numai după aprobarea de către Ministrul Finanțelor P., a documentației, prevăzute de O.M.F.P. nr. 2033/2013 - pentru aprobarea procedurii operaționale PO-29-16 "Etapele, modul de elaborare, avizare și aprobare a documentației privind plata obligațiilor pecuniare stabilite prin hotărârile judecătorești și arbitrare pronunțate de instanțele judecătorești și arbitrare pe teritoriului Statului Român, acte de executare care constituie titluri executorii potrivit codul de procedură civilă precum și încheierii pronunțate de instanțele de judecată prin care se dispune plata unor cauțiuni, taxe de timbru și onorarii de expertiză".
Contestatorul nu s-a adresat organului fiscal cu solicitarea de restituire a cheltuielilor de judecată, stabilite prin Sentința civilă nr. 1800/2011 ramasa irevocabila prin decizia civila nr.371/2012 a solicitat Biroul executor Judecătoresc D. C. și T. V. B., punerea în executare a sentinței sus menționate.
In data de 29.08.2013, a fost primita la registratura Administrației Județene a Finanțelor P. lași, somația nr. 1663/29.08.2013 in cadrul dosarului de executare nr. 1663/2013, de Biroul Executorilor Judecătorești Asociați D. si Asociații, insotita de încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare emisa in data de 29 08.2013.
Prin somația emisa, executorul judecătoresc pune in vedere Administrației Județene a Finanțelor P. I., la solicitarea creditorului Z. L. P., ca, in conformitate cu prevederile art. 387 C. vechi proc. Civ., sa se conformeze titlului executoriu constând in Sentinta Civila nr. 1800/10.11.2011 pronuntata de Tribunalul lasi in cadrul dosarului nr._ si Decizia Civila nr. 371/2012 pronuntata de Curtea de Apel lasi, in sensul de achita suma totala de 1507 lei,reprezentând:
1.1004,30 lei cheltuieli de judecata;
2.502,70 lei cheltuieli de executare silita.
Prin încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare emisa in data de 29.08.2013, Biroul Executorilor Judecătorești Asociați D. si Asociații a stabilit cheltuieli de executare in suma totala de 502.70 lei, din care 124 lei (inclusiv T.V.A.) onorariul executorului judecătoresc si 300 lei onorariu avocat. Executorul judecătoresc stabilește, prin încheierea din 29.08.2013, in sarcina organului fiscal, cheltuieli de executare silita in conformitate cu prevederile art. 669 alin. 2 Cod Nou procedura civila.
Somația emisa de executorul judecătoresc are la baza dispozițiile Vechiului Cod de procedura civila, in timp ce încheierea privind stabilirea cheltuielilor de executare a fost emisa in temeiul prevederilor Noului Cod de procedura civila.
In conformitate cu dispozitiile art. 371 ind. 1 alin. 2 din Codul vechi de procedura civila, "in cazul In care debitorul nu executa de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silita, potrivit dispozițiilor prezentei cârti, daca legea nu dispune altfel".
In conformitate cu dispozitiile art. 622 alin. 2 din Noul Cod de procedura civila, "in cazul in care debitorul nu executa de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silita,care începe odata cu sesizare organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cârti, daca prin lege speciala nu se dispune altfel"
P. la data de 27.02.2014, plata sumelor reprezentând taxa de poluare/taxa de mediu, se efectua de către organul fiscal care a fost parte in proces, la cererea beneficiarului, in conformitate cu prevederile Circularei nr._/20.01.2012 a Cabinetului Secretar General din cadrul Ministerului Finanțelor P. (pe care o anexam in copie), potrivit carora, plata sumelor reprezentând cheltuieli de judecata acordate de către instantele de judecata in dosarele având ca obiect taxa pentru emisiile poluante provenite de la autoturisme va fi efectuata in condițiile art. 13 din Legea nr. 9/2012 din taxa încasata in conturile organului fiscal competent sau din taxa virata la bugetul Fondului pentru mediu, dupa caz, potrivit Ordinului Ministerului Mediului si Pădurilor si Ministerului Finanțelor P. nr. 85/62 din 19.01.2012, pentru aprobarea Procedurii de restituire a sumelor prevăzute la art. 7, art. 9 si art. 12 din Legea nr. 9/2012, precum si a sumelor stabilite de instantele de judecata prin hotarari definitive si irevocabile.
In data de 28 februarie 2014 a fost publicata in M.O.F. la României nr. 151, O.U.G. nr. 8 din 26 februarie 2014, pentru modificarea si completarea unor acte normative si alte masuri fiscal-bugetare.
Potrivit prevederilor art. XV alin. 1 din acest act normativ, "plata sumelor prevăzute in hotarari judecătorești avand ca obiect restituirea taxei de poluare si a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate pana la data plații integrale si cheltuielile de judecata, precum si alte sume stabilite de instantele judecătorești, devenite titluri executorii pana la data de 31.12.2015, se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata in fiecare an a 20 % din valoarea acestora".
Potrivit art. XV alin. 4 din O.U.G. nr. 8/2014, "in cursul termenului prevăzut la alin. 1 orice procedura de executare silita se suspenda de drept".
Din analiza acestor dispoziții legale imperative, rezulta ca, in situatia in care exista o procedura speciala prevăzută de lege pentru indeplinirea obligațiilor, creditorul nu se poate adresa executorului judecătoresc o cerere de punere in executare silita a Sentintei civile nr.1800/10.11.2011 pronuntata de Tribunalul I. in cadrul dosarului nr._ si Decizia Civila nr. 371/2012 pronuntata de Curtea de Apel lasi.
P. in prezent, creditorul Z. L. P. nu a adresat organului fiscal nici o cerere in vederea acordarii cheltuielilor de judecata stabilite prin Sentinta Civila nr. 1800/2011 si Decizia Civila nr.371/2012.
In aceste condiții, cererea creditorului ce formeaza obiectul dosarului de executare nr. 1663/2013 este inadmisibila.
Pe de alta parte, in sprijinul institutiilor publice obligate prin titluri executorii - hotarari judecătorești sa achite sume de bani datorate către diferiți creditori, a fost adoptata Ordonanța Guvernului nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii, act normative care reglementează o procedura derogatorie de la dreptul comun in materia executării silite împotriva instituțiilor publice, prevederile acestui act normativ fiind imperative. Astfel, potrivit art. 2, executarea silita împotriva unei institutii publice poate avea loc numai dupa trecerea unul termen de 6 luni de la emiterea somației.
Totodata, se contestă procesul-verbal de cheltuieli si sub aspectul cuantumului acestora, respectiv al onorariului executorului judecătoresc (124 lei cu T.VA), dar si al onorariului de avocat (300 lei), astfel incat se solicită aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod vechi procedura civila, respectiv art. 451 alin. 2 Cod Nou procedura civila.
Față de cele mai sus prezentate, se solicită a se constata că T. mun. Iași a respectat prevederile legale speciale în materie, admiterea apelului, casarea sentinței civile nr._/.2014 a Judecătoriei lași, în sensul admiterii lipsei calitatii procesuale pasive a Trezoreriei lasi si respingerii cererii de validare a popririi înființate de Biroul executorilor judecătorești D. si Asociații în dosarul de executare nr.1663/2013 formulată de către creditorul Z. L. P..
În drept au fost invocate dispozițiile art. 466-482 C.pr.civ.
Apelul a fost motivat, semnat, scutit de la plata taxei de timbru, declarat în termen.
În cauză s-a formulat apel și de către terțul poprit D.G.R.F.P.I. – T. Iași, fiind invocate următoarele aspecte:
Instanța de fond în mod greșit a reținut în cauză, că terțul poprit T. lași, care se află în raport juridic obligațional direct cu Direcția Generală a Finanțelor P. lași, în prezent Direcția Generală Regională a Finanțele P. lasi nu a respectat obligațiile impuse de art.789 din Codul de procedură civila, în sensul că nu a procedat la consemnarea și indisponibilizarea sumelor de bani datorați debitorului.
Se solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că rolul Trezoreriei este de a asigura derularea operațiunilor de încasări și plăți privind fonduri publice, încasarea ritmică a impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat de către agenți economici și instituții publice.
Conform regulamentului de organizare si funcționare, T. lași reprezintă structura fara personalitate juridica astfel incit nu poate fi parte . rolul unei instante de judecata in nume propriu.
De altfel, singura unitate teritoriala cu personalitate juridica a A.N.A.F. la nivelul județului lasi este Direcția G. Regionala Finanțelor P. a Județului lasi, în subordinea careia functioneaza si structura Trezorerie lași.
Totodata, trezoreia are rolul de a exercita si controlul asupra plaților si operațiunilor conturilor iar in cazul in care exista neregularitati, nu poate dispune plata.
Activitatea de Trezorerie lași nu datorează sume de bani debitorului poprit, motiv pentru care nu poate fi considerată terț poprit de către creditorul Z..
Prin intermediul trezoreriei se asigură doar transferurile de sume între instituțiile publice, între agenții economici și băncile comerciale, preia sumele reprezentând impozite și taxe datorate de contribuabili bugetului consolidat al statului.
Debitoarea D.G.R.F.P. lași a formulat apel împotriva Sentinței civile nr.4706/28.03.2014 pronunțată de Judecătoria lași, apel ce urmează a fi soluționat de către instanța do control judiciar, motiv pentru care se solicită suspendarea judecății prezentei cauze până la soluționarea definitivă a contestației la executare formulată, în temeiul art. 413 aiin.1 pct.1 Cod proc.civilă.
Având în vedere faptul că la T. Iași are cont deschis debitoarea D.G.R.F.P.I., prin adresa nr._ din 24.02.2014 Activitatea de Trezorerie Iași a comunicat titlul executoriu din dosarul de executare nr. 1663 din 2013 conform art. 3 OG 2/2000. Prin această adresă s-a comunicat existența obligației de a comunica în scris informații în legătură cu sumele existente în conturi la data primirii adresei de înființare a popririi care se indisponibilizează completând anexa 2 cel târziu la prima zi lucrătoare de la primirea adresei de înființare a popririi.
În caz contrar s-a învederat faptul că unitatea Trezoreriei Statului va trece la indisponibilizarea sumelor existente în conturi.
Adresei nr._/24.02.2014, au fost anexate adresa de înființare a popririi si suma pentru care se dispune poprirea precum si situatia disponibilităților de fonduri / credite bugetare deschise si neutilizate prevăzute in anexa 1 (ordinul 2336/ 2011) existente la data primirii adresei de înființare a popririi.
Activitatea de Trezorerie a comunicat prin adresa nr._/24.02.2014 catre B E J.A. D. și Asociații „, faptul ca in urma adresei primite, referitoare la dosarul de executare nr.1662/2013, a fost infiintata poprirea asupra conturilor debitoarei deschise la T. Municipiului lasi.
Au fost invocate dispozițiile art. 1 al.1 și 2 OG 22/2002 precum și
art.V din O.U.G.nr. 4/2011.
Din prevederile art.10 din Anexa 1 la Ordinul ministrului finanțelor publice nr 2336/2011 rezultă că desființarea indisponibilizărilor vizează exclusiv categoriile de sume în care se încadrează ar.1 alin.1 din O.G. nr. 22/2002 și art.452 alin.2 Cod proc. civilă, aceste sume fiind neconstituite din încasări ulterioare sau din credite bugetare deschise și repartizate ulterior până la îndestularea creanței.
Totodată pentru evitarea blocării instituțiilor publice, realizarea adecvată și eficientă a atribuțiilor acestora și buna funcționare a administrației publice, iar pe de altă parte, pentru respectarea dreptului creditorului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești, și pentru respectarea angajamentelor interne și internaționale în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar, legiuitorul a prevăzut că nu se pot achita creanțele stabilite prin hotărâri judecătorești. în sarcina instituțiilor si autoritățiilor publice.
Prin acțiunea promovată se invocă si anumite aspecte ce vizează modalitatea de soluționare a disputei dintre creditorul popritor si debitorul/ debitorii popriți insa, Activitatea de Trezorerie lași nu deține probe pentru soluționarea acesteia, situația litigioasă dintre creditor și debitor nefiind cunoscută de către T. mun. lași.
T. exercita controlul asupra documentelor de plați prezentate de ordonatorii de credite, asigurand in mod deosebit respectarea incadrarii plaților in limita creditelor bugetare aprobate pe subdiviziunile clasificatiei bugetare, potrivit structurii aprobate prin Legea anuala a bugetului de stat si a disponibilităților aflate in cont, dupa caz, verifica repartizarea creditelor deschise din bugetul local,cu încadrarea acestora in suma creditelor deschise, precum si in totalul disponibilităților pe fiecare unitate administrare teritoriala .
Plata se face pe răspunderea ordonatorului de credite, trezoreria nu este obligata ceara documentele justificative care stau ca suport pentru plata( facturi,contracte . de suspiciuni.
Unitatea in schimb este obligata sa completeze pe ordinul de plata documente care stau la baza plații/ temeiul legal (factura, NIR,contract ,art bugetar, etc)
Ordonanța Guvernului nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată a instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, reglementează o procedură derogatorie de la dreptul comun in materia executării silite împotriva institutiilor publice, prevederi acestui act normativ fiind imperative.
Actul normativ instituie o relație directa creditor-debitor, creditorul adresandu-i debitorului, ordonator principal de credite, pentru a dispune masuri de asigurare creditelor bugetelor proprii si a institutiilor din subordine, necesare plații sumelor stabili prin titluri executorii (art. 1 din ordonanța).
T. este obligată să respecte prevederile O.G. 22_ privind executări obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, și ale O.M.F.P. r 2336/19.07.2011, în aplicarea cărora, Cabinetul Secretarului de Stat din cadrul Ministerului Finanțelor P. a emis Circulara nr._/21.05.2012, astfel încât nu se poate vorbi despre o culpă în declanșarea prezentei acțiuni aparținând Trezoreriei lasi.
Potrivit Circularei nr._/21.05.2012 rezultă fără echivoc că dispozițiile O.G. nr. 22/2002 au caracter derogatoriu de la procedura . tocmai pentru a proteja activitatea institutiilor publice, care ar putea fi prejudicia grav ca urmare a punerii in executare a titlurilor executorii, fapt statuat și de către Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 444/20.11.2003, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.G. nr. 22/2002.
In acest sens, prevederile O.M.F.P. nr. 2336/2011 fixeaza limitele executării silite - asupra fondurilor institutiilor publice, circulara sus-mentionata aratand ca incidența O.M.F.P. nr. 2336/2011 nu este limitata in timp si nici ingradita/conditionata de trecerea termenului de 6 luni, stipulate la art. 2 din O.G. nr. 22/2002.
Arătăm faptul ca Ordinul M.F.P. nr. 161/9.02.2012 a modificat O.M.F.P. 2336/2011, prin introducerea art. 10 ind. 1, potrivit căruia "în situațiile în care instanțele validat măsura popririi, executarea va avea ca obiect numai sumele deținute sau dator debitorului de terțul poprit din care pot fi achitate creanțele stabilite în sarcina instituțiilor autorităților publice, cu limitările instituite prevăzute de dispozițiile art. 1 alin. 2 din O.G. 22/2002".
Și în situația admiterii admiterii cererii de validare a popririi, executarea silită, după scurgerea termenului de 6 luni,este restricționată și nu poate avea ca obiect orice sumă deținută sau datorată debitorului de terțul poprit, ci, sub imperiul art. 1 din O.G. nr. 22/2002, executarea se poate efectua numai asupra acelor sume/titluri de cheltuieli din care, potrivit limitărilor instituite prin O.G. nr. 22/2002. pot fi achitate creanțele stabilite in sarcina instituțiilor si autoritatilor publice.
În aplicarea acestor prevederi legale, instanța de fond este ținută la validarea popririi numai in limitele stabilite de Ordinul M.F.P. 161/2012 și care presupune reluarea procedurii de punere în aplicare a titlurilor executorii prevăzută la art. 1-10.
Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul - creditor solicită plata cheltuielilor de judecată, se arată faptul că, în mod legal, instanța de fond s-a sesizat din oficiu, arătând că onorariul pretins de avocat în cuantum de 800 lei nu este în concordanță cu activitatea efectiv prestată de acesta în prezenta cauză, reținând în acest sens, faptul că art.451 alin.2 din codul procedură civilă oferă două criterii esențiale de apreciere a acestei proporționalități: valoarea sau complexitatea cauzei și munca depusă de avocat.
Chiar daca, asa cum se desprinde din cuprinsul sentintei, suma de 500 lei reprezintă onorariu de avocat diminuat, instanta de fond nu a realizat o diminuare corespunzătoare circumstanțelor concrete ale cauzei, astfel că nu trebuie de neglijat nici aspectul ca dosarul de fond a avut două termene de judecata, iar cererea de validare a popririi fiind foarte succinta
Judecătorii au dreptul sa micșoreze onorariile avocaților, potnvit cu cele prevăzute in tabloul onorariilor minimale, ori de cate ori vor constata motivat, ca sunt nepotrivit de mari, fata de valoarea pricinii sau munca îndeplinita de avocat.
Instantei îi revine îndatorirea de a cerceta cu atentie înscrisurile doveditoare depuse de reclamantul - creditor, pentru a acorda doar cheltuielile efectiv alocate pentru susținerea acelui proces, intrucat, aceste cheltuieli au caracter de despăgubire pentru partea îndreptatita a le primi, nefiind indicat ca acestea sa transforme . imbogatire fara iusta cauza pentru parte.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 786, 466 și urm. C.pr.civ, O.G. 22 din 2002.
Apelul a fost motivat, semnat, formulat în termen, scutit de la plata taxei de timbru.
Intimatul Z. L. P., prin executorul judecătoresc T. V. B., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelurilor, cu cheltuieli de judecată.
În dosarul de apel nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința primei instanțe prin prisma motivelor de apel, dar și sub toate aspectele, tribunalul va reține că apelurile declarate de către debitorul DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR P. IAȘI și terțul poprit Direcția Regională a Finanțelor P. Iași – T. Iași sunt nefondate față de următoarele considerente:
Obiectul cauzei de față îl constituie cererea de validare a popririi înființate pentru suma de 1507 lei conform dosarului de executare silită nr. 1663 din 2013 B. D. și Asociații, demararea executării silite fiind urmarea sentinței civile nr. 1800 din 10.11.2011 pronunțate de Tribunalul Iași și deciziei civile nr. 371 din 24.02.2012 pronunțate de Curtea de Apel Iași.
În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 786 C.pr.civ. conform cărora: „ Obligațiile terțului poprit
(1) În termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat:
1. să consemneze suma de bani, dacă creanța poprită este exigibilă, sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului judecătoresc, în cazul popririi înființate pentru realizarea altor creanțe decât cele arătate la pct. 2;
2. să plătească direct creditorului suma reținută și cuvenită acestuia, în cazul sumelor datorate cu titlu de obligație de întreținere sau de alocație pentru copii, precum și în cazul sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrității corporale sau a sănătății. La cererea creditorului, suma îi va fi trimisă la domiciliul indicat sau, dacă este cazul, la reședința indicată, cheltuielile de trimitere fiind în sarcina debitorului” iar conform art. 789 „(1) Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi… (4) Dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi”.
Cele două apeluri vor fi analizate împreună, fiind invocate aceleași aspecte. Astfel, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a terțului poprit, instanța de apel reține următoarele:
Calitatea procesuală pasivă a Trezoreriei Iași este reglementată de prevederile Ordinului nr. 2.336 din 19 iulie 2011 pentru aprobarea Procedurii de punere in aplicare a titlurilor executorii in baza carora se solicita infiintarea popririi conturilor autoritatilor si institutiilor publice deschise la nivelul unitatilor Trezoreriei Statului, art. 2-6 ce fac dovada existenței raportului juridic obligațional dintre debitoarea D.G.R.F.P.I. și T. Iași; astfel, terț poprit poate fi orice persoană fizică sau juridică de drept public ori de drept privat care, în baza raportului juridic, îi datorează debitorului sume de bani, legătura juridică în baza căreia terțul este obligat fiind chiar cea care îi conferă calitatea de subiect de drept în această procedură.
De altfel, chiar terțul poprit arată faptul că debitoarea are cont deschis la T. Iași, motiv pentru care prin adresa_ din 24.02.2014 i-a comunicat titlul executoriu din dosarul de executare și i-a învederat faptul că în situația necomunicării informațiilor privitoare la sumele existente în conturi la data primirii adresei de înființare a popririi, se va proceda la indisponibilizarea sumelor existente în conturi.
Sustinerile potrivit carora validarea popririi nu este posibila în conditiile în care nu a primit dispozitie de la ordonatorul de credite, implicit fonduri cu aceasta destinatie, iar trezoreria statului poate efectua numai operatiunile în limita creditelor bugetare si a destinatiei, nu pot fi retinute de catre tribunal ca un argument pentru admiterea apelurilor din urmatoarele considerente:
O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiile publice, stabilite prin titluri executorii, instituie o procedura speciala pentru executarea silita a obligatiilor de plata ale institutiilor bugetare, unitatile teritoriale de trezorerie si contabilitate publica, putând efectua numai operatiuni privind plati dispuse de catre ordonatorii de credite, în limitele creditelor bugetare si a destinatiilor potrivit legii.
Însa debitorul si tertul poprit nu se pot prevala de aceasta dispozitie legala pentru a se sustrage de la îndeplinirea unor obligatii stabilite printr-un titlu executoriu, ordonatorul de credite fiind obligat sa includa în bugetul de plati creditele necesare pentru achitarea sumelor datorate si stabilite prin titluri executorii. În caz contrar astfel de titluri ramân ineficiente si nu ar putea fi executate în mod silit având în vedere ca decizia privind efectuarea platii revine în exclusivitate debitorului ordonator de credite.
Dispozitiile prevazute în O.G. 22/2002 nu împiedica executarea silita a obligatiilor de plata a institutiilor bugetare, ci obliga doar ordonatorii de credite sa ia masurile necesare, inclusiv virarea de credite bugetare, pentru a asigura în bugetele debitorilor creditele necesare în vederea efectuarii platii sumelor stabilite prin titluri executorii.
Aprecierea ordonatorului de credite ar echivala cu menținerea creditorilor într-o situație de incertitudine cu privire la executarea hotărârii și realizarea drepturilor lor și, în ultimă instanță, dreptul său de acces la instanță, dedus din art. 6 par. I din CEDO, ar fi lipsit de finalitate.
Dupa îndeplinirea acestei obligatii de catre debitor, trezoreria, în calitate de tert poprit, urmeaza sa faca platile catre creditor, luând nastere astfel un raport juridic prin care tertul poprit devine debitorul direct al creditorului popritor pentru suma poprita.
Validarea popririi este posibila în cauza cu atât mai mult cu cât, atât în practica judiciara, cât si în literatura de specialitate, s-a statuat ca veniturile viitoare ale debitorului pot constitui obiect al popririi. Solutia nu prejudiciaza pe tertul poprit în conditiile în care raportul juridic direct între acesta si creditor se naste în momentul în care creanta debitorului poprit în raporturile sale cu tertul poprit devine exigibila.
În speta sunt aplicabile dispozitiile de drept comun în materie, prevazute de Noul Cod de procedura civila, fara a nesocoti însa dispozitiile OG 22/2002, care se refera la o . operatiuni administrative de alocare a debitelor supuse executarii ce tin, dupa cum s-a aratat de executarea în sine a obligatiilor.
Conform art. din O.G. 22 din 2002: „În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de platã în termenul prevãzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executãrii silite potrivit Codului de procedurã civilã și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie” iar conform art. 2 „Dacã executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuã din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligatã ca, în termen de 6 luni, sã facã demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de platã. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de platã comunicatã de organul competent de executare, la cererea creditorului.”.
Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația comunicată de organul competent de executare. Așa cum am reținut mai sus, aceste dispoziții legale sunt dispoziții speciale, derogatorii de la dreptul comun, care impun creditorului comunicarea unei somații către debitor, indiferent dacă potrivit dreptului comun executarea silită se face fără somație. Scopul comunicării acestei somații este aflarea poziției debitorului cu privire la executarea obligației de plată ce îi incumbă. In cazul în care după comunicarea somației debitorul arată că nu dispune de fonduri pentru plata obligației respective, acesta va avea la dispoziție termenul de șase luni de zile pentru a face toate demersurile în vederea îndeplinirii obligației de plată. Dacă debitorul confirmă existența disponibilităților bănești însă refuză efectuarea plății, creditorul este îndreptățit să treacă la executarea silită, potrivit dreptului comun. Aceeași posibilitate există și în situația în care debitorul nu își îndeplinește obligația de plată în termenul de șase luni.
Pe cale de consecință, într-o asemenea ipoteza, dacă există fonduri pentru a se executa (plăți) de către instituția publică debitoare creanța stabilită prin titlul executoriu, este inadmisibilă orice tergiversare de către instituția publica debitoare a executării obligației de plata stabilite prin acel titlu executoriu. Or, în speță, debitoarea nu a făcut nicio probă, deși rațiuni ce țin de echitatea procedurii o obligau in acest sens, că nu dispunea de fondurile necesare pentru a plăti debitul menționat in titlul executoriu amintit anterior, pentru a deveni incidente prevederile sus-citate ale art. 2 din OG nr. 22/2002 si că, în aceste condiții, orice întârziere in executarea unui titlu executoriu ar putea duce la încălcarea art. 6 al C.E.D.O.
Tribunalul constată că beneficiul termenului de grație prevăzut la art. 3 în favoarea instituțiilor publice este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri. O atare interpretare este în concordanță cu dispozițiile art. 11 al. 2 din Constituția României („tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”), și art. 20 al. 2 („dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”), dispoziții care atrag prioritatea în soluționarea cauzei de față a Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudenței Curții în această materie, în ceea ce privește respectarea art. 6 din Convenție și a art. 1 din Protocolul 1 la Convenție.
Nu s-ar putea opune cu succes termenul de grație de 6 luni prevăzut de lege, deoarece pe de o parte nu rezultă din nici o probă administrată intenția sa de executare benevolă a obligației (situație în care prezumția de bună-credință la care s-a făcut referire nu poate fi reținută) și nici imposibilitatea de executare din cauza lipsei de fonduri.
Oricum, în opinia tribunalului, doar în cazul existenței unui impediment la executare, impediment care constă în lipsa de fonduri, devine aplicabil termenul de 6 luni pentru identificarea resurselor financiare. Nu este vorba despre nici o procedură prealabilă în aceste 6 luni. De altfel, nici nu se prevede alt moment de la care curge acest termen decât acela al transmiterii unei somații de plată către creditor. Așadar, trimiterea unei somații de plată, prin care să se ceară executarea debitului, implică logic o executare silită. Dacă legea ar prevede aceste 6 luni ca și termen de grație în care nu se poate începe executarea silită, atunci nici nu mai făcea vorbire despre somația de plată transmisă pentru executare, de la care poate curge acest termen.
Prin urmare, creditorul are deschisă calea să își execute creanța silit, în cazul în care creditorul nu și-o execută de bunăvoie și doar în situația unei lipse de fonduri care ar determina o neîncepere sau o necontinuare a executării silite, devin incidente dispozițiile privind instituirea termenului de 6 luni care curge de la data somației de plată în care debitorul este obligat să identifice fondurile necesare executării.
Pe de altă parte, normele de drept invocate chiar de către apelantă, respectiv dispozițiile art. 1 și art. 2 din O.G. nr. 22/2002 și dispozițiile art. 371 Cod procedură civilă, nu prevăd nicidecum obligația creditorului de a solicita mai întâi executarea voluntară a creanței de către debitor, mai ales că titlul executoriu îi este cunoscut, fiind parte în dosar, iar debitorul este cel ce trebuie să execute debitul de buna voie și nu la cererea creditorului.
Interpretarea dispozițiilor O.G. nr. 22/2002 nu poate fi de natură să ducă la o imunitate de executare silită a statului. Este adevărat că, potrivit art. 2 din OG nr. 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun pentru asigurarea în bugetele proprii a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite în titlurile executorii. Prin Legea nr. 110/2007, intrată în vigoare la data de 08 mai 2007, acest text de lege a fost modificat în sensul menționat anterior.
Acest text de lege prevede o obligație firească în sarcina ordonatorilor, ceea ce nu exclude executarea silită în condițiile Codului de pr.civ., deoarece cele două proceduri nu sunt incompatibile.
Pe de altă parte, interpretarea contrară, a înlăturării posibilității executării silite a obligațiilor în cazul instituțiilor bugetare, ar constitui o gravă încălcare a egalității în drepturi în fața legii, precum și a dreptului de proprietate al creditorilor, care face parte din drepturile fundamentale ale omului, garantat la nivel european.
Intenția legiuitorului fiind aceea de a institui o garanție în plus a executării acestor obligații, nu se poate ajunge la crearea unei situații mai defavorabile creditorilor care au creanțe împotriva instituțiilor bugetare.
Tribunalul a mai reținut că invocarea dispozițiilor O.G nr. 22/2002, nu este de natură să ducă la respingerea cererii, întrucât aceste dispoziții trebuie interpretate în virtutea principiului subsidiarității, în conformitate cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin deciziile Curții Constituționale (48/2004, 255/2003, 326/2002, 202/2002, ultima decizie fiind invocată în apărare chiar de către apelantă), Curtea a interpretat actul normativ, în sensul că posibilitatea executării silite a instituțiilor publice nu a fost eludată prin OG 22/2002, ci, dimpotrivă, conform art. 2 din ordonanță, organele statului au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, pentru asigurarea în bugetele proprii, a resurselor necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titlurile executorii. De altfel, prin decizia nr. 161/22.04.2003, Curtea Constituțională a stabilit că textul ordonanței nu cuprinde nicio referire la interdicția executării asupra bunurilor din inventarul instituțiilor publice aparținând domeniului privat, care rămân supuse, în continuare, dispozițiilor de drept comun privind executarea silită.
Interpretarea dispozițiilor O.G. nr. 22/2002, în sensul arătat de apelantă, este de natură să încalce Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ale cărei dispoziții se aplică cu prioritate în materia drepturilor omului.
Neexecutarea unei hotărâri judecătorești poate, în mod indirect, să ducă la lăsarea fără conținut, a dreptului de acces la o instanță. Se ajunge astfel la încălcarea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 din CEDO. Jurisprudența Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul la un proces echitabil se referă inclusiv la garantarea pentru partea care a câștigat procesul, a posibilității de a pune în executare hotărârea pronunțată, iar autoritățile sunt obligate să ia măsurile necesare în scopul executării unei hotărâri judecătorești definitive, inclusiv prin sancționarea debitorului (a se vedea cazul S. împotriva României, cauza Estima G. c. Portugaliei).
Este adevărat că în anumite condiții – lipsa de fonduri, se instituie dispoziții de favoare pentru această categorie de debitori, precum ar fi cele referitoare la termenul de 6 luni, însă cel mai târziu ulterior împlinirii acestui termen ( în situația particulară a lipsei de fonduri ), executarea silită de drept comun care va începe sau va continua, va fi de drept comun, necircumstanțiată de vreo altă prevedere specială a ordonanței, în considerarea asigurării preeminenței respectării și executării hotărârilor judecătorești într-un stat de drept, concluzie care reiese din interpretarea literală, dar și sistematică și teleologică a prevederilor din ordonanța de guvern: „În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie”.
Este adevărat că însăși Curtea Constituțională, în decizia sa invocată, nr. 202/2002 și 444/ 2003, precum și în celelalte similare, la care s-a făcut referire de către apelante, s-a pronunțat asupra constituționalității acestui act normativ, implicit asupra constituționalității dispoziției referitoare la executarea doar asupra fondurilor special destinate pentru plată, însă toate aceste decizii ale contenciosului constituțional, din cursul anilor 2002-2003, se raportează la forma inițială a ordonanței, fără a avea în vedere modificările esențiale, aduse prin Legea 110/2007.
Or, potrivit expunerii de motive a acestei legi, adoptarea sa s-a impus tocmai datorită acestui caracter limitativ al executării, noile dispoziții fiind de natură să înlăture aceste restricții apreciate neconforme jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, sub aspectul executării hotărârilor judecătorești. Expunerea de motive este edificatoare în acest sens, deoarece ea atestă că tocmai acest inconvenient al ordonanței în forma inițială, al executării doar asupra fondurilor special destinate, va fi corectat prin modificarea pe care o operează legea, pentru a nu opera o imunitate de executare, pentru autoritățile publice.
A mai reținut tribunalul că terțul poprit nu a contestat faptul că debitoarea are conturi deschise la respectiva instituție, astfel încât a constatat că este îndeplinită condiția ca terțul poprit să datoreze sume de bani debitoarei.
Tribunalul mai reține faptul că jurisprudența Curților internaționale de justiție (între care cea a Curții Europene a Drepturilor Omului), o dată acceptată de state prin semnarea convențiilor internaționale (între care și Convenția Europeană a Drepturilor Omului) constituie izvor de drept care, așa cum s-a arătat anterior, se aplică cu efect direct în dreptul intern al statelor membre la Convenție și prioritar față de reglementările interne. Pornind de la aceste considerente de ordin teoretic, Tribunalul a constatat că toate argumentele legate de procedura prevăzută de dispozițiile speciale ale OG 22/2002, modificată prin Legea 110/2007 nu pot fi primite, neputându-se impune creditorului obligația de a efectua alte demersuri al căror rezultat nu ar fi decât unul repetitiv, mai ales în condițiile în care faza executării este o parte integrantă a procesului; dimpotrivă, obligația de a acționa, în sensul executării obligațiilor stabilite prin hotărârea judecătorească pronunțată, incumba autorităților, iar nu creditorului. Sub acest aspect, se impune precizarea că debitoarea este o instituție publică și are îndatorirea, ca reprezentanta a statului, de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie si în cel mai scurt timp o hotărâre judecătorească definitivă si irevocabilă, fără a putea beneficia de anumite privilegii în ceea ce privește procedura de executare față de alte subiecte de drept, ci, dimpotrivă, fiind ținută cu atât mai mult la executarea promptă a titlului executoriu, în condițiile în care, astfel cum s-a arătat anterior, jurisprudența CEDO relevantă în materie se aplică cu prioritate față de reglementările interne.
Astfel, în cauza Ș. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din "proces", în sensul articolului 6 (1) din Convenție, întrucât dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți (în cauza respectivă, cu toate că reclamanta obținuse o hotărâre judecătorească definitivă prin care autoritățile administrative au fost obligate la o acțiune specifică, aceasta nu a fusese executată, din cauza refuzului debitorului de a respecta această hotărâre). Or, a arătat Curtea, administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească, sau întârzie în executarea acesteia, garanțiile articolului 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi. Din punctul de vedere al dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 6 par.1 din CEDO, în jurisprudența Curții Europene s-a stabilit că neexecutarea unei hotărâri judecătorești poate duce la lăsarea fără conținut a dreptului de acces la o instanță (cauza Hornsby c. Greciei).
În plus, Curtea EDO nu a subscris la teza Guvernului, conform căreia reclamanta ar fi trebuit să recurgă la executarea silită a sentinței, întrucât nu este oportun să-i ceri unei persoane care, în urma unei proceduri judiciare, a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție; Curtea a concluzionat că, prin refuzul de a executa sentința, precum și prin refuzul plății cheltuielilor de judecată dispuse de către instanțele judecătorești, autoritățile naționale au lipsit reclamanta de un acces efectiv la justiție în privința executării unei hotărâri definitive pronunțate în favoarea sa, iar articolul 6 (1) din Convenție a fost încălcat. De asemenea, în cauza S. P. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că cele obligate să îl pună în posesie pe reclamant erau autoritățile, în temeiul unei hotărâri care îi stabilise acestuia dreptul de proprietate. In consecință, obligația de a acționa incumba autorităților, iar nu reclamantului și a-i cere acestuia să facă alte demersuri al căror rezultat nu ar fi decât unul repetitiv, și anume ca instanța să dispună încă o dată ca autorități administrative competente să execute o hotărâre judecătorească definitivă, ar fi prea oneros și nu ar corespunde cerințelor art. 35 alin. 1 din Convenție. Curtea EDO a amintit că dreptul de acces la justiție, garantat de art. 6 din Convenție, protejează și executarea hotărâri lor judecătorești definitive și obligatorii și, în consecință executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau întârziată într-un mod excesiv. În consecință, a statuat Curtea că hotărârea judecătorească dată în favoarea reclamantului nu a fost executată conform dispozitivului său și neexecutarea sa este imputabilă exclusiv autorităților administrative competente, iar imposibilitatea pentru reclamant de a obține executarea completă constituie o ingerință în dreptul său la respectarea bunurilor, așa cum este prevăzut de prima frază a primului alineat al art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Și în cauza C. împotriva României s-a arătat că ar fi excesiv să pretinzi unui reclamant care a obținut o hotărâre judecătorească definitivă contra Statului, să intenteze din nou acțiuni contra autorității cu scopul de a obține executarea obligației în cauză, iar sistemul pus la dispoziția reclamantului pentru a obține executarea hotărârii sale nu a fost suficient, întrucât refuzând să execute timp de nouă B. și zece luni hotărârea definitivă care dispunea punerea în posesie a reclamantului, autoritățile naționale l-au privat de accesul efectiv la o instanță
Pentru toate aceste considerente, apreciind ca în cauză apelanta, în calitatea sa de instituție publica, nu se poate prevala de prevederile legale interne menționate pentru a nu executa imediat o hotărâre judecătoreasca, întrucât dispozițiile din Convenția Europeană a Drepturilor Omului au prioritate de aplicare și incidență directă în speță, constatând că executarea silită începută se desfășoară cu respectarea tuturor dispozițiilor art. 662 și urm. Cod de procedură civilă,Tribunalul a apreciat că apelul este nefondat. De asemenea, în cauza Sacaleanu împotriva României, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a subliniat că, atunci când administrația refuza sau omite sa execute o hotărâre judecătoreasca ori întârzie in executarea acesteia, chiar si in cazul aplicării unui act normativ derogatoriu de la dreptul comun, cum este OG nr. 22/2002, garanțiile art. 6 din C.E.D.O. de care a beneficiat justițiabilul in fata instanțelor își pierd orice rațiune de a fi.
În ceea ce privește contestarea cuantumului cheltuielilor de executare, tribunalul a reținut că, pentru cheltuielile de executare pretinse, executorul judecătoresc a întocmit un proces-verbal privind cheltuielile de executare, acest proces verbal reprezentând act de executare ce poate fi contestat pe calea contestației la executare conform art. 711 și urm. C.pr.civ.; doar în cadrul acelei acțiuni, se analizează legalitatea executării silite cu privire la cheltuielile de executare, în cadrul unei cererii de validare a popririi, analizându-se doar în ce măsură sunt îndeplinite dispozițiile art.789 și urm Cod procedură civilă.
În cadrul procedurii de validare poprire, instanța nu poate decât să constate existența unei datorii, nu poate să reevalueze cuantumul datoriei.
În ceea ce privește circulara emisă de Cabinetul Secretarului de Stat din cadrul MFP precum și ordinele emise tribunalul reține faptul că dispozițiile interne indicate sunt superioare ca forță juridică actelor indicate, fiind subordonate legii.
În final se mai reține de către tribunal faptul că apelul formulat împotriva sentinței civile 4706/28.03.2014, dosar nr._/245/2013 a fost respins în octombrie 2014, astfel cum reiese din studierea sistemului Ecris.
În ceea ce privește cuantumul onorariului de avocat reținut de instanță, după reducere, tribunalul apreciază că este potrivit față de complexitatea cauzei, volumul de muncă presupus de pregătirea apărării, dificultatea dosarului, motiv pentru care se va respinge și acest motiv de apel.
Pentru considerentele expuse, raportat la dispozițiile art. 480 C.pr.civ., tribunalul va respinge declarat de debitoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Iași – A.J.F.P.Iași și apelul declarat de terțul poprit Direcția Regională a Finanțelor P. Iași – T. Iași împotriva sentinței civile nr. 1008/30.07.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o va păstra.
Raportat la dispozițiile art. 452 și 453 C.pr.civ. va obliga apelanții la plata către intimatul B.E.J.A. „D. și Asociații” a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de debitoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor P. Iași – A.J.F.P.Iași și apelul declarat de terțul poprit Direcția Regională a Finanțelor P. Iași – T. Iași împotriva sentinței civile nr. 1008/30.07.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o păstrează.
Obligă apelanții la plata către intimatul B.E.J.A. „D. și Asociații” a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 18.12.2014.
Președinte, C. D. | Judecător, I. D. | |
Grefier, D. C. |
RED/TEHNORED. – D.I./D.I.
2 EX – 06.03.2015
JUD. FOND –N. M.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1093/2014. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 1162/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
