Fond funciar. Încheierea nr. 27/2013. Tribunalul ILFOV

Încheierea nr. 27/2013 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 03-06-2013 în dosarul nr. 861/2013

Dosar nr. _

ROMÂNIA

TRIBUNALUL I.

SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 27 MAI 2013

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE - A. D.

JUDECĂTOR - M. E.

JUDECĂTOR - L. C. C.

GREFIER - M. G.

Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta C. L. DE A. A L. 18/1991 V. împotriva sentinței civile nr.5403/23.11.2012, pronunțată de Judecătoria B., in dosarul nr._, in contradictoriu cu intimații P. S. și P. L., prin mandatar Ș. E., P. V., P. P., C. J. DE A. A L. 18/1991 I., având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații P. S. și P. S. prin mandatar și avocat, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la primul termen de judecată, stadiu procesual recurs, precum și faptul că intimații P. S. și P. S. au depus la dosarul cauzei întâmpinare, iar recurenta C. L. V. a solicitat amânarea cauzei și a depus înscrisuri, după care:

Tribunalul pune in discuție cererea de amânare formulata de recurenta C. L. de A. a L. 18/1991 V..

Intimații P. S. și P. S. prin reprezentant convențional solicită admiterea acestei cereri, in măsura in care a fost dovedită.

Tribunalul, deliberând asupra cererii de amânare a cauzei formulată de recurenta C. L. de A. a L. 18/1991 V., apreciind că nu se impune amânarea cauzei, urmează a o respinge, apreciind-o neîntemeiată.

În baza dispozițiilor art.167 coroborat cu art.305 C.proc.civ, încuviințeaza pentru recurenta C. L. de A. a L. 18/1991 V. proba cu înscrisuri noi, respectiv actele aflate la filele 23-25 dosar, apreciind-o utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza in stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Intimații P. S. și P. S. prin reprezentant convențional solicită respingerea recursului ca nefondat. De asemenea la termenul din 15.11.2012, recurenta nu a depus la dosarul cauzei dovada din care sa reiasă scoaterea din anexa 30 și înscrierea in anexa 23. Totodată a arătat că instanța de fond a indicat greșit dispozițiile art.53 din Legea nr.18/1991 și art.1073 Cod civil. Cu cheltuieli de judecată (fila 212 dosar fond).

TRIBUNALUL,

Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronunțarea, motiv pentru care,

DISPUNE:

Amâna pronunțarea la data de 03.06.2013.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Mai 2013.

Președinte,

A. D.

Judecător,

M. E.

Judecător,

L. C. C.

Grefier,

M. G.

Dosar nr. _

ROMÂNIA

TRIBUNALUL I.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.861R

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 03 IUNIE 2013

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE - A. D.

JUDECĂTOR - M. E.

JUDECĂTOR - L. C. C.

GREFIER - M. G.

Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta C. L. DE A. A L. 18/1991 V. împotriva sentinței civile nr.5403/23.11.2012, pronunțată de Judecătoria B., in dosarul nr._, in contradictoriu cu intimații P. S. și P. L., prin mandatar Ș. E., P. V., P. P., C. J. DE A. A L. 18/1991 I., având ca obiect fond funciar.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 27.05.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, fiind parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 03.06.2013, pentru când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:

P. acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecatoriei B. sub nr._, reclamanții P. S. și P. L. - A., au chemat în judecată pe pârâta P. V. P. P., pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună: compensarea cu alte suprafețe de teren în intravilan, sau, în lipsă, cu teren extravilan în imediata apropiere pentru terenurile care le-a aparținut și care au fost atribuite altor persoane; obligarea pârâtei la plata contravalorii pentru terenurile ce le-a aparținut ; obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii în cuantum de 50 lei/zi de întârziere, până la soluționarea cererii de restituire ; obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate cu acest dosar.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, au formulat cerere de reconstituire înregistrată sub nr.1938 din 13 martie 1991, depusă atât de moștenitorul R. G. cât și de moștenitoarea P. A., la care au fost atașate înscrisurile de care înțeleg să se folosească, pe parcurs fiind obligați să completeze dosarul cu actele necesare.

Cu toate acestea, cererea lor de reconstituire nu le-a fost soluționată în nici un fel cu toate că a depus în completarea dosarului toate actele ce li s-a cerut .

Într-un final văzând că cererea de soluționare trenează de atâția ani, au formulat cerere expresă de acordare de despăgubiri, înregistrată sub nr.8416/ 22.04.2011, anexând toate înscrisurile ce li s-au solicitat, iar C. Locală prin adresa nr.3493/_/26.09.2011, li se solicită o altă . înscrisuri.

La dosarul cauzei s-au depus acte .

La primul termen de judecată din data de 24.11.2012, reclamanții au formulat o cerere modificatoare în sensul că înțeleg să cheme în judecată in calitate de pârâte C. Locală de A. a L. 18/1991 V. și C. Județeană de A. a L. 18/1991 I. .

P. întâmpinare, C. Locală de A. a L. 18/1991 V. a ridicat excepția inadmisibilității acțiunii arătând că: prin Hotărârea Comisiei Județene de Fond funciar I. nr. 1015/25.05.2007, a fost recunoscut și validat dreptul de proprietate în Anexa 30( teren ADS), a legii 247/2005, poziția 19, autor P. G., moștenitori R. M., R. L. C. P. L., P. O., P. S. cu suprafața de 0,12 ha .

Reclamanții din prezenta cauză au promovat singuri prezenta acțiune care este de fapt un act de dispoziție, fiind încălcat principiul unanimității .

P. sentința c i v i l ă nr. 534/2012 Judecătoria B. a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată și a respins acțiunea formulată de reclamanții P. S. si P. L.-A. in contradictoriu cu pârâtele P. V. prin P., C. L. de A. a L. 1.8/1991 V. si C. Județeană de A. a L. 18/1991 I., ca inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri, recurenții-reclamanți au formulat r e c u r s înregistrat pe rolul Tribunalului I. - Secția Civilă, la data de 05.04.2012.

P. Decizia civilă nr. 606R/18.09.2012 Tribunalul I. a admis recursul declarat de reclamanti si a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare.

S-a apreciat că, reclamanții pot promova o acțiune de genul celei deduse judecatii.

S-a mai făcut referire în decizia de casare la faptul că Hotărârile nr. 1015/2007 si 1558/2007 emise de C. J. I. au fost refăcute, desi acest lucru nu are nicio legătură cu cauza, prin aceasta nefiind afectat dreptul reclamantilor, acestea referindu-se la niste suprafete de teren. Pe care urma sa se facă punerea în posesie a persoanelor îndreptățite.

În cauză a fost încuviințata pentru toate partile proba cu înscrisuri.

P. sentința civilă nr.5403/23.11.2012, pronunțată de Judecătoria B., in dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată și precizata de reclamantii P. S., P. L..

Pentru a pronunța această soluție, instanța a retinut că, reclamanților și altor persoane îndreptățite li s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul L. 18/1991 pentru o suprafață de 1200 mp teren, pe raza comunei V., judetul I..

Hotărârea Comisiei Judetene I. prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate nu a fost pusă în aplicare de C. Locală V., invocându-se deficitul de teren.

Amplasamentul propus reclamanților nu a fost de aceeași valoare, motiv pentru care, reclamanții au solicitat în mod corect acordarea de despăgubiri.

Față de cele reținute și în baza art. 53 din Legea 18/1991 R raportat la art. 1073 cod civil a fost admisă acțiunea reclamanților așa cum a fost precizată și modificată, urmând ca, pârâtele să fie obligate la acordarea despăgubirilor pentru suprafața de teren pentru care, s-a reconstituit dreptul de proprietate prin Hotărârea Comisiei Judetene I..

A fost obligată numai C. Locală V. la plata daunelor cominatorii aceasta având o obligație certă în momentul de față, întocmirea unui dosar si înaintarea acestuia către C. Județeană I., impunându-se obținerea de avize, C. Județeană I. are obligații de la momentul primirii lucrării de la C. Locală V., neputându-i – se imputa nimic în momentul de față.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta C. L. V. de A. a L. nr.18/1991 solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, respingerea acțiunii ca neîntemeiata.

In motivarea cererii, recurenta a arătat ca instanța de fond a interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecații, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, iar hotărârea pronunțată este data cu aplicarea greșită a legii.

Mai mult decât atât reclamanții figurau validați prin hotărârea Comisiei Județene I. nr.1015/2007 in anexa 30. Ori obligarea pârâtelor la acordarea de despăgubiri, reprezentând contravaloarea suprafeței de 0,15 ha, in condițiile in care reclamanții figurau validați in anexa 30 nu putea fi dusă la îndeplinire.

A mai arătat recurenta si că prin cererile DV 1572/8416/22.04.2011 formulata de Ș. E. in calitate de mandatar pentru P. S. și P. L. A. și nr. DV 2131/_/07.06.2011 formulata de R. M. s-a refuzat amplasamentul de la Găneasa și s-au solicitat expres despăgubiri.

Urmare a solicitărilor reclamanților, C. L. V. a întocmit și transmis către C. Județeană I. propunerea de înscriere in anexa 23 și de radiere a poziției 19 din anexa 30 validata prin Hotărârea Comisiei Județene I. nr.1015/2007, autor P. G. și moștenitori R. M., R. L. C., P. L., P. O. și P. S. cu suprafața de 0,12 ha, revocarea parțiala a Hotărârii nr.962/2008 prin diminuarea suprafetei totale cu 0,12 ha.

În drept, cererea a fost întemeiata pe dispozițiile art.304 pct.7, 8, 9 C.proc.civ.

În dovedirea cererii, recurenta a solicita proba cu înscrisuri.

La data de 09.05.2013, intimații P. S. și P. S. au depus al dosarul cauzei întâmpinare solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței atacate ca temeinica si legală.

În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că instanța de fond si-a motivat acțiunea in drept, in baza art. 1073 c.civ, dar si in baza art. 53 din Legea 18/1991, dar in final a obligat intimatele-parate sa ne acorde despăgubiri pentru suprafața de 1200 mp teren. Potrivit prevederilor din legea 247/2005, cap.1 din Titlul VII, art.1.alin(3) despăgubirile acordate in baza L. 18/1991 cu modificările si completările ulterioare, vor urma procedura prevăzuta de aceasta lege.

Conform art. 54 din HG 890/2005, in Anexa 23 se vor înscrie persoanele pentru care reconstituirea dreptului de proprietate se va face prin acordarea de despăgubiri, iar parata C. Județeana de A. a L. 18/1991 este obligata sa înainteze Secretariatului Comisiei Centrale, pe baza de proces-verbal de predare primire, întreaga documentație care a stat la baza validării cererii de reconstituire, lucru ce in cauza de fata nu este dovedit.

Conform legii, C. L. V. de A. a L. 18/1991, trebuia sa întocmească si sa înainteze Comisiei Județene întreaga documentație in vederea acordării de despăgubiri, C. Județeana la rândul ei fiind obligata sa o transmită Secretariatului

Comisiei Centrale, la dosar neexistând nicio dovada in acest sens.

Au mai arătat intimații și că daca intradevar s-a făcut dovada in dosarul de fond, la termenul din 15.11.2012, ca a fost trimisa adresa DV 2538/_/02.08.2012 de către C. L. V. de A. a L. 18/1991, către C. Județeana de A. a L. 18/1991, înregistrata la sediul Instituției Prefectului I. in data de 07.08.2012 sub nr._, cu propunerea de acordare de despăgubiri, suntem in situația in care parata C. Județeana I. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor nu si-a îndeplinit atribuțiile, situație in care dispozițiile instanței referitoare la acordarea de despăgubiri de către C. Județeana trebuiesc menținute, iar in ceea ce privește recursul declarat de către C. L. V. de A. a legii 18/1991 poate fi admis, dar numai in situația in care s-a făcut dovada celor afirmate.

Motivele de recurs invocate de recurenta-parata C. L. V. de A. a L. 18/1991, vizează interpretarea greșita a legii de către instanța de fond, aceasta motivându-si hotărârea in baza art. 53 din legea 18/1991, ceea ce nu ar fi corect, deoarece obiectul acțiunii noastre este formulat in baza art. 1073 c.civ. Recurenta nu a avut in vedere faptul ca sentința de fond fost data in baza art. 53 din Legea 18/1991 coroborat cu 1073 c.civ., situație in care consideram ca acest motiv de recurs nu este întemeiat, având in vedere ca invocarea art. 53 este, consideram noi, doar o eroare materiala, sentința fiind data si îndeplinind rigorile unei acțiuni pe "obligația de a face".

Al doilea motiv de recurs care se refera la faptul ca noi intimații-reclamanți figuram validați in Anexa 30 si ca recurenta-parata nu ar fi putut duce la îndeplinire sau nu ar fi putut soluționa cererea de acordare de despăgubiri depusa in data de 22.04.2011 si ulterior in data de 07.06.2011 de R. M., nu poate fi acceptat de instanța, deoarece, daca nu am fi introdus aceasta acțiune, opinam ca nici astăzi nu s-ar fi luat nicio măsura; situație in care rugam onorata instanța sa îl respingă ca neîntemeiat.

În ceea ce privește ultimul motiv de recurs vizează îndeplinirea de către recurenta-parata a obligației de a transmite către C. Județeana de A. a L. 18/1991, propunerea de înscriere in Anexa 23 si de radiere a poziției 19 din Anexa 30, propunere care, daca nu a fost depusa la instanța de fond in data de 15.11.2012, nu a putut fi fost luata in considerare de instanța, motiv pentru care i-a obligat la plata de daune cominatorii, pana la îndeplinirea obligației. Daca nu au fost depuse înscrisuri in acest sens, opinam ca nici acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În situația in care s-ar fi depus ca probatorii, la instanța de fond, dovada ca au transmis către C. Județeana de A. a L. 18/1991 acea adresa cu propunerea de acordare de despăgubiri bănești, intimații solicită admiterea recursului, in parte, in sensul de a nu mai obliga recurenta-parata la plata de daune cominatorii in cuantum de 50 lei/zi de întârziere.

In drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 115 C.proc.civ.

In dovedirea cererii, intimații au solicitat proba cu înscrisuri.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurent, dar și a dispozițiilor art. 3041 Cod proc. civ., tribunalul constată următoarele:

P. motivele de recurs, recurenta invocă faptul că în speță nu erau incidente prevederile art. 53 din Legea nr. 18/1991, întrucât nu era cazul unei plângeri împotriva unei hotărâri a Comisiei județene, iar prima instanță a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, hotărârea pronunțată fiind lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în speță fiind aplicabile prevederile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. pr. civ.. În același timp, a mai arătat că reclamanții figurau validați prin hotărârea Comisiei județene nr. 1015/2007 în anexa 30 (amplasament Găneasa), iar obligarea pârâtelor la acordarea de despăgubiri reprezentând contravaloarea suprafeței de 0,12 ha, în condițiile în care reclamanții figurau validați în anexa 30, nu putea fi dusă la îndeplinire.

Tribunalul apreciază că aceste motive de recurs sunt nefondate. Astfel, prin Hotărârea nr. 1015/25.05.2007, emisă de C. județeană I. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, a fost validat dreptul de proprietate în anexa 30, pentru suprafața de 0,12 ha, pe numele autorului P. G., cu moștenitorii R. M., R. L. C., P. L., P. O., P. S.. Cu toate acestea, până în prezent nu a fost emis titlul de proprietate, iar prin adresa nr. 1572/8416/22.04.2011, Ș. E., în calitate de mandatar pentru P. S. și P. L. A., a solicitat despăgubiri pentru terenul în cauză. Această cerere nu a fost soluționată până în prezent. Mai mult, chiar recurenta recunoaște în cuprinsul cererii de recurs că nu a fost soluționată până în prezent cererea de acordare a despăgubirilor, propunerea de înscriere în anexa 23, pentru acordarea de despăgubiri, și de radiere a poziției 19 din anexa 30 fiind înaintată către C. județeană I. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

În același timp, tribunalul apreciază ca fiind întemeiat motivul de recurs care vizează obligarea Comisiei locale la plata unor daune cominatorii în cuantum de 50 de lei pe zi de întârziere. Astfel, la dosarul instanței de recurs a fost depusă adresa nr. 2538/_/2.08.2012, din cuprinsul căreia reiese faptul că recurenta a înaintat către C. județeană propunerile de radiere din anexa nr. 30 V., validată prin hotărârea Comisiei județene I. nr. 1015/2007, precum și propunerea de înscriere în anexa nr. 23 V.. P. urmare, se constată că recurenta și-a îndeplinit obligația de a face care i-a revenit, astfel încât este nelegală obligarea sa la plata de daune cominatorii, de către prima instanță.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și 312 alin. 1 C. pr. civ., recursul va fi admis și se va modifica în parte sentința civilă recurată, în sensul că va fi respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei C. locală V. la plata de daune cominatorii. În același timp, vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE L.

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenta C. L. DE A. A L. 18/1991 V. împotriva sentinței civile nr.5403/23.11.2012, pronunțată de Judecătoria B., in dosarul nr._, in contradictoriu cu intimații P. S., P. L., prin mandatar Ș. E., P. V., P. P., C. J. DE A. A L. 18/1991 I..

Modifică in parte sentința recurată in sensul că:

Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea paratei C. locala V. la plata de daune cominatorii.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Irevocabilă.

Pronunțata in ședința publica, azi 03.06.2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

A. D. M. E. L. C. C.

Pentru judecator aflat in C.O

Semnează Președintele secției Civile

Grefier,

M. G.

Concept red. gref. M.G. – 25.06.2013

Red. Jud: M.E/2ex/30.08.2013

Jud.fond: C. A. – Jud. B.

Dosar nr. _

ROMÂNIA

TRIBUNALUL I.

SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 27 MAI 2013

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE - A. D.

JUDECĂTOR - M. E.

JUDECĂTOR - L. C. C.

GREFIER - M. G.

Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta C. L. DE A. A L. 18/1991 V. împotriva sentinței civile nr.5403/23.11.2012, pronunțată de Judecătoria B., in dosarul nr._, in contradictoriu cu intimații P. S. și P. L., prin mandatar Ș. E., P. V., P. P., C. J. DE A. A L. 18/1991 I., având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații P. S. și P. S. prin mandatar și avocat, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

D-nul judecător M. E. formulează declarație de incompatibilitate, in temeiul art.24 alin.1 C.proc.civ, având in vedere ca a făcut parte din compunerea completului de judecata care a pronunțat decizia civilă nr.606R/18.08.2012, pronunțată in primul ciclu procesual.

D-nele judecător C. L. C. și O. E. M. formulează declarații de abținere, in temeiul art.124 alin.2 Constituția României, art.27 pct.7 din C.proc.civ, art.6 din CEDO, având in vedere ca au făcut parte din compunerea completului de judecata care a pronunțat decizia civilă nr.606R/18.08.2012, pronunțată in primul ciclu procesual.

TRIBUNALUL

Deliberând, față de declarația de incompatibilitate formulată de d-nul judecător M. E. și declarațiile de abținere formulate de d-nele judecator C. L. Cristinași O. E. M.,

DISPUNE

Întregirea completului de judecată cu d-nele judecător N. N. M. și I. S. F..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.05.2013.

Președinte,

A. D.

Judecător,

M. E.

Judecător,

L. C. C.

Grefier,

M. G.

Dosar nr. _

ROMÂNIA

TRIBUNALUL I.

SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DE LA 27 MAI 2013

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE - A. D.

JUDECĂTOR – N. N. M.

JUDECĂTOR – I. S. F.

GREFIER - M. G.

Pe rol soluționarea declarației de incompatibilitate formulată de d-nul judecător M. E. și declarațiile de abținere formulate de d-nele judecator C. L. Cristinași O. E. M., în cauza privind pe recurenta C. L. DE A. A L. 18/1991 V. împotriva sentinței civile nr.5403/23.11.2012, pronunțată de Judecătoria B., in dosarul nr._, in contradictoriu cu intimații P. S. și P. L., prin mandatar Ș. E., P. V., P. P., C. J. DE A. A L. 18/1991 I., având ca obiect fond funciar.

Fără citarea părților.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra declarațiilor formulate constată următoarele:

Domnul judecător E. M. si doamnele judecător C. L. C., O. E. M. au făcut parte din compunerea completului de recurs care a pronunțat decizia civila nr.606R/18.09.2012 prin care a fost casata sentința civila nr.534/02.02.2012 si trimisa cauza spre rejudecare aceleiași instanțe întrucât, in esența: 1. aceasta a respins acțiunea ca inadmisibila, calificând in mod eronat acțiunea ca fiind revendicare si deci nu poate fi promovata de un singur coproprietar (in condițiile in care reclamanții nu investiseră instanța cu o acțiune in revendicare ci au solicitat obligarea paratelor sa îi înscrie la despăgubiri pentru terenul ce nu mai poate fi acordat in natura pe vechiul amplasament); 2 prima instanța s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut.

Se observa ca prezentului recurs îi este supusa spre analiza sentința civila pronunțata in fond după casare, respectiv nr.5403/23.11.2012, când raportat la dispozițiile art.315 C.p.c. prima instanța a soluționat fondul litigiului.

Cazurile de incompatibilitate sunt strict prevăzute de art.24 al.1 si 2, iar potrivit primului alineat judecătorul care a pronunțat o hotărâre . poate lua parte la judecata aceleiași pricini in apel, in recurs sau in caz de rejudecare după casare.

In condițiile in care același judecător este chemat sa soluționeze si al doilea recurs declarat in aceeași pricina dar de data aceasta împotriva hotărârii prin care a fost cercetat fondul pricinii, si nu excepția inadmisibilității, se apreciază ca nu exista motiv de incompatibilitate urmând a fi calificata declarația drept abținere.

Asupra declaraților de abținere formulate de cei trei judecători, întemeiate pe dispoz. art.27 pct. 7 C.p.c. si art.6 CEDO, tribunalul retine ca magistrații nu si-au spus părerea in cauză (se are in vedere sent civ nr.5403/23.11.2012 prin care prima instanța a analizat fondul pretențiilor reclamanților, si este asigurata aparenta de imparțialitate deoarece in primul recurs au cenzurat soluția primei instanței data pe excepție si nu pe fondul pricinii.

Ca atare, nefiind îndeplinite cerințele art.27 pct. 7 C.p.c. urmează a fi respinse ca neîntemeiate cele trei declarații.

DISPUNE:

Respinge ca neîntemeiate declarațiile de abținere (inclusiv cea de incompatibilitate a jud. E. M. calificata ca fiind abtinere) formulate de judecătorii E. M., C. L. C. si O. E. M..

F. cale de atac.

Pronunțata in ședința publica, azi 27.05.2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

D. A. N. N. M. I. stela F.

Grefier,

Giscă M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Încheierea nr. 27/2013. Tribunalul ILFOV