Superficie. Decizia nr. 210/2015. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 210/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 210/2015
cod operator 4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 210/R
Ședința publică din 03 Iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. W.
Judecător A. S. T.
Judecător D. T.
Grefier M. H.
Pe rol este soluționarea recursului declarat de recurenta Ș. L. C., cu domiciliul procesual ales în Târgu Lăpuș, Piața Eroilor nr. 2, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 596 din 29.10.2014 pronunțată de Judecătoria Târgu Lăpuș în dosarul nr._ având ca obiect revendicare imobiliară.
Se constată că dezbaterile în cauză au avut loc la termenul de judecată din 6.05.2015, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise s-a amânat pronunțarea pentru data de 13.05.2015, 20.05.2015, 27.05.2015, apoi pentru termenul de azi.
În urma deliberărilor instanța a pronunțat decizia civilă de față.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 596 din 29.10.2014 Judecătoria Târgu Lăpuș a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta Ș. L. C. în contradictoriu cu pârâții T. D. și T. E.. A fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți reconvenționali T. D. și T. E. în contradictoriu cu reclamanta – pârâtă reconvențional Ș. L. C., și în consecință:
S- a stabilit linia de hotar dintre terenul proprietatea pârâților-reclamanți reconvenționali și a reclamantei-pârâtă reconvențional, pe aliniamentul stabilit de expertiza topografică întocmită în cauză de expert tehnic judiciar Ș. O. (varianta ABC) conform schiței topo de la fila 62 dosar_ .
S-a constatat că pârâții-reclamanți reconvenționali T. D. și T. E. au dobândit un drept de superficie, pârâții-reclamanți reconvenționali dobândind folosința terenului cu suprafață de 53 mp proprietatea reclamantei din numărul topografic 783/4/4/3/1 înscris în CF_ Copalnic Mănăștur, teren aferent construcției proprietatea pârâților-reclamanți reconvenționali, casă P+M cu număr administrativ 242/A al localității Copalnic Mănăștur, fiind proprietarii construcției.
S-a dispus întabularea dreptului de superficie astfel dobândit în cartea funciară.
A fost obligată reclamanta Ș. L. C. la plata către pârâții T. D. și T. E. a sumei de 213 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru aferentă cererii reconvenționale.
Prima instanță a reținut că potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie, întocmit în cauză de către expertul Ș. O., pârâții T. D. și T. E. folosesc o suprafață de teren de 53 mp, parte din . 783/4/4/3/1 înscrisă în CF nr._ Copalnic Mănăștur, identificată în planul de situație din Anexa 1 a raportului de expertiză tehnică judiciară, prin conturul delimitat de punctele B-D-C-B -hașuri de culoare roșie.
Cu privire la aceasta suprafață de teren, instanța a reținut susținerea pârâților care invocă faptul că au încheiat la data de 22.05.1999 cu numita B. M. B., un înscris numit sub semnătură privată numit „chitanță”, în care se consemnează că aceasta din urmă a primit de la numitul T. D. suma de 3.000.000 lei vechi, în schimbul suprafeței de 30 mp din locul numit „R.”. Aceasta stare de fapt a fost confirmata de martora V. N. A., fiica numitei Balos M. B., martora fiind de fata la semnarea acestui act si confirmând tranzacționarea unei suprafețe de teren de 30 mp, la locul numit R., respectiv cel revendicat de reclamanți.
Parțial pe acest teren a fost edificată de către pârâți o construcție, pentru care, conform documentelor depuse la dosar, inițial pârâtul T. D. G. a obținut certificatul de urbanism nr. 5/31.01.2002, pentru construirea unei case de locuit pe terenul proprietate privată înscris în CF nr. 1339 Copalnic Mănăștur, pe numerele topografice 783/4/4/1 și respectiv 783/4/4/3, iar ulterior a obținut certificatul de urbanism nr. 24/17.04.2002, pentru construirea unei anexe gospodărești, pe terenul proprietate privată înscris în CF nr. 1339 Copalnic Mănăștur, pe numărul topografic 783/4/4/1. Ulterior pârâtul a obținut autorizația de construire cu nr. 33/3.06.2002, pentru construirea unei anexe gospodărești(filele 119, 71, 69).
Cu privire la edificarea acestei construcții, reclamanta a invocat reaua-credință a pârâților, întrucât aceștia ar fi construit pe proprietatea reclamantei.
In rejudecare instanța nu va reține reaua-credință a pârâților, date fiind cele consemnate in înscrisul olograf numit „chitanță” si declarația martorei V. N. cu privire la acest înscris, precum si cele declarate de martoră cu privire la faptul ca atât reclamantei, părinților si fratelui acesteia, la data la care a fost cumpărat terenul de la părinții martorei, li s-a adus la cunoștință situația terenului cumpărat anterior de către pârâți, teren pe care parțial era edificată o construcție, denumita in cauza”anexa”, construcție pe care ulterior a fost supraedificată casa de locuit a cărei demolare este ceruta in prezenta cauza.
Considerând ca edificarea construcției s-a făcut cu buna-credință, potrivit celor de mai sus precum, buna-credință a pârâților având ca suport convingerea acestora ca sunt proprietari pe acea suprafață de teren pentru care au tranzacționat, precum si faptul ca reclamanta si părinții acesteia, cumpărători, nu s-au opus la edificarea construcției si a gardului despărțitor(aspect ce rezulta din declarațiile martorilor audiați in cauza), instanța nu va admite cererea reclamantei de obligare a pârâților să ridice construcția edificată parțial pe terenul în suprafață de 53 mp identificat în planul de situație din Anexa 1 a raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie întocmit în cauză de către expertul Ș. O., prin conturul delimitat de punctele B-D-C-B –hașuri de culoare roșie, parte din . 783/4/4/3/1 înscrisă în CF nr._ Copalnic Mănăștur, sau autorizarea sa pentru a o demola pe cheltuiala pârâților.
Având in vedere ca la edificarea construcției, care a avut loc în 2002, conform înscrisurilor de la dosar, reclamanta nu a avut nicio opoziție în aceasta privința(prezenta acțiune fiind promovata doar in anul 2011), considerând ca reclamanta a acceptat tacit folosința terenului revendicat în acțiunea de fata, instanța va admite cererea pârâților de constatare a dobândirii unui drept de superficie asupra terenului în suprafață de 53 mp, identificat în planul de situație din Anexa 1 a raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie întocmit în cauză de către expertul Ș. O., prin conturul delimitat de punctele B-D-C-B și asupra construcției tip P+M situate la numărul administrativ 242/A al localității Copalnic Mănăștur și înscrierea dreptului de superficie în cartea funciară.
In ceea ce privește dreptul de superficie, este de reținut ca acesta nu avea o reglementare directa si expresa in Codul civil de la 1865, insa doctrina si practica au recunoscut existenta acestui drept, ca o consecință a caracterului relativ a prezumției de proprietate instituita de art.492 C.civil de la 1865, ce permitea dovedirea faptului ca o construcție existenta pe un teren nu este a proprietarului terenului. Conform definițiilor din doctrina, dreptul de superficie este acel drept real principal, dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra unui teren, care consta in dreptul de proprietate al unei persoane, numita superficiar, privitor la construcțiile….etc. ce se afla pe terenul proprietatea altuia, teren asupra căruia superficiarul are un drept de folosință accesoriu dreptului de proprietate asupra construcțiilor.
Prin urmare, prin constituirea dreptului de superficie pârâților, instanța a avut în vedere ca posesia si folosința terenului pe care se afla construcția urmează a se exercita în strânsă legătură si în limitele necesare exercitării dreptului de proprietare care intră în alcătuirea dreptului de superficie așa cum a fost spus mai sus.
Urmare a constituirii dreptului de superficie pârâților, instanța a respins acțiunea în revendicare a reclamantei cu privire la suprafața de 53 mp din terenul proprietatea acesteia, situat intravilanul localității Copalnic Mănăștur la nr. 243, înscris în cartea funciară cu nr. 1357 a localității Copalnic Mănăștur și identificat cu nr. topografic 784/4/4/3/1, situație ce nu va exclude dreptul de proprietate al reclamanților în ceea ce privește componenta sa juridică, respectiv „animus”, pârâții urmând a exercita doar folosința asupra acestui teren..
In ce privește stabilirea liniei de hotar, instanța a reținut că în prezent proprietățile părților sunt delimitate de un gard care a fost construit de comun acord, așa cum rezulta din declarațiile martorilor audiați în cauză, atât în prima faza procesuala cât si de cei audiați în rejudecare. Astfel, potrivit declarațiilor acestor martori, declarații ce se coroborează cu cea a martorei V. N. sub aspectul ca reclamanta a cunoscut aliniamentul gardului despărțitor si nu s-a opus la edificarea lui, iar pe de alta parte, acest aliniament era în imediata apropiere a vechiului aliniament(martora declarând ca era aliniament identic celui vechi). Pentru aceste motive s-a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților pe aliniamentul stabilit de expertiza topografică întocmită în cauză de expert tehnic judiciar Ș. O. (varianta ABC) conform schiței topo de la fila 62 dosar_ .
Împotriva sentinței a declarat recurs Ș. L. C. solicitând în principal, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii și respingerea cererii reconvenționale pentru stabilirea dreptului de superficie, iar în ceea ce privește grănițuirea-stabilirea liniei de hotar pe aliniamentul ABD din raportul de expertiză întocmit în cauză de către expert Ș. O., respectiv refacerea liniei de hotar dintre proprietățile părților pe vechiul aliniament; în subsidiar, admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
În motivarea cererii de recurs, recurenta a arătat că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică. În opinia recurentei, este nelegală pentru că se stabilește un drept de superficie în favoarea lui T. D. și T. E. asupra suprafeței de 53 mp din terenul proprietatea recurentei și s-a dispus întabularea acestui drept în cartea funciară fără ca recurenta proprietară să aibă o convenție cu aceștia în acest sens.
Dreptul de superficie se poate naște fie în baza legii, fie în baza convenției dintre proprietarul terenului și proprietarul construcției conform deciziei 5138/2005 a ÎCCJ. Acest drept de superficie nu se acordă în mod gratuit conform deciziei_ a ÎCCJ.
În aprecierea recurentei, prima instanță a reținut în mod nelegal înscrisul olograf numit „chitanță” și a luat în considerare declarația martorei V. N., fiica vânzătoarei B. M. B., martoră care avea un interes în cauză. Prima instanță a dat întâetate înscrisului olograf denumit „chitanță” prin care T. D. G. ar fi plătit suma de 3 milioane lei ROL pentru suprafața de 30 mp din locul numit „R.” lui B. M. B., dar nu ține cont de contractul de vânzare cumpărare autentic încheiat între B. M. B. împreună cu fratele ei B. R. V. în calitate de vânzători și părinții recurentei Ș. I. și Ș. P. în calitate de cumpărători. Recurenta artă că în cursul acestui proces a luat la cunoștință de conținutul înscrisului olograf denumit „chitanță”. În fața notarului public B. M. B. nu a făcut nicio vorbire despre acest înscris sau despre faptul că ar fi înstrăinat vreo suprafață pe care l-a vândut părinților recurentei.
De asemenea declarația martorei V. N., în mod normal ar fi trebuit înlăturată, în opinia recurentei, iar dacă această declarație totuși s-a reținut se poate deduce din ea locul unde a fost mejda originară dintre cele două proprietăți. Se poate observa că în ultima propoziție a declarației sale a arătat pe schiță că mejda se află în partea dreaptă a punctului D opus punctului C de pe schița de la fila 62. din această ultimă propoziție a declarației rezultă că mejda inițială era mai înspre proprietatea familiei T. decât aliniamentul ABD descris în raportul de expertiză.
Terenul în suprafață de 8240 mp așa cum a fost restituit lui S. E. de către Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 Copalnic Mănăștur a ajuns în proprietatea recurentei.
Pârâții T. D. și T. E. nu au contestat dreptul de proprietate asupra acestui teren așa cum acesta a fost reconstituită la Legea nr. 18/1991.
În raportul de expertiză topografică întocmit în cauză de expert Ș. O., pentru ca lungimea frontului la stradă să fie de 44,4 m (așa cum este în procesul verbal de punere în posesie) trebuie să ajungă până în pct. D a schiței care a fost descrisă în Anexa 1 a expertizei.
Din raportul de expertiză rezultă clar că pârâții au ocupat 3,02 m din frontul la stradă al terenului recurentei, în opinia sa. Din probele administrate rezultă că îi ocupă fără drept suprafața de 53 mp din terenul recurentei, în aprecierea sa, fără ca aceasta sau autorii săi să-și dea acordul în acest sens și în baza art. 480 cod civil 1864, recurenta solicită obligarea pârâților de a-i lăsa în deplină proprietate și pașnică posesie această suprafață.
Recurenta mai arată că a solicitat obligarea pârâților de a-și ridica 16 mp din construcția edificată ilegal, fără autorizație de construcție, pe terenul proprietatea sa sau autorizarea recurentei de a demola pe cheltuiala pârâților.
Din raportul de expertiză rezultă că pe terenul proprietatea recurentei, se găsește edificată pe o suprafață de 16 mp o parte din casa tip P+M proprietatea pârâților T. cu nr. administrativ 242A.
Din înscrisurile depuse de către pârâții T., și anume certificatul de urbanism din data de 31.01.2002 ce a stat la baza eliberării autorizației de construcție nr. 33 din 3.06.2002, precum și din memoriu de prezentare a anexei gospodărești filele 85 și 86 și planul de situație –fila 88, rezultă că aceștia aveau aprobarea pentru a construi pe numerele topografice 782/4/4/1 și 783/4/4/3 o anexă gospodărească și nicidecum o casă P+M.
În concluzie, în opinia recurentei, aceștia trebuiau să construiască (garajul auto) conform proiectului aprobat pe nr. topografice amintite care sunt proprietatea lor, nu pe terenul recurentei, în aprecierea acesteia.
Recurenta a mai arătat că nici ea nici antecesorii ei nu și-au dat acordul să se edifice gardul și construcția pârâților în locația actuală. A solicitat în secundar trimiterea cauzei spre rejudecare având în vedere faptul că, în cauză, se impunea și efectuarea unei expertize în construcții. Această expertiză în construcții se impunea a fi efectuată pentru că unul dintre capetele de cerere privește ridicarea (demolarea) construcției edificate ilegal pe terenul recurentei, în opinia sa. Pentru ca instanța de judecată să-și formeze un punct de vedere clar este necesară opinia unui specialist pentru a indica dacă, construcția realizată de către familia T. respectă autorizația de construire și planul de urbanism respectiv, respectă forma și amplasamentul pentru care au fost eliberate. Apoi, ar trebui să indice modul în care trebuie să se restabilească legalitatea cu privire la forma construcției și amplasamentul ei, respectiv anume trebuie demolat din această clădire pentru a se respecta autorizația și amplasamentul aprobat, în opinia recurentei.
Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 indice 1 Cod procedură civilă și 312 Cod procedură civilă.
Intimații au depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentința atacată, tribunalul reține următoarele:
Cauza se află în al doilea ciclu procesual consecutiv unei casări de trimitere în rejudecare.
Pin îndrumarul deciziei de casare, instanța de recurs din primul ciclu procesual, a dispus administrarea probațiunii pentru a determina care a fost limita de proprietate originară, acceptata de părți. Instanța de fond s-a conformat întocmai și a audiat în plus față de primul ciclu procesual 4 martori, a solicitat înscrisuri din partea expertului și a administrat proba cu înscrisuri constând în autorizație de construire si certificat de urbanism cu acte aferente. O parte din martorii audiați în cauză au indicat faptul ca au participat la edificarea gardului în calitate de constructori si că amplasamentul gardului s-a făcut pe aliniamentul vechiului gard, ba chiar au intrat cu 80 cm înspre terenul pârâților T. pentru a nu exista discuții cu vecinii. La edificarea gardului au participat mama reclamantei și fratele acesteia. Chiar și reclamanta a fost prezentă la fața locului. Prezența lor este confirmată de martora propusa de către reclamanta. De asemenea, martorii au arătat că la edificarea gardului si a construcției a cărei demolare se solicita nu au existat discuții în contradictoriu intre parți.
De asemenea, ultimul martor audiat (V. N.- fiica vânzătoarei B. B.) a arătat faptul ca la data vânzării terenului către familia reclamantei, limita de proprietate era aceeași cu cea din prezent și ca la acel moment li s-a adus la cunoștință cumpărătorilor faptul că suprafața de 30 mp este înstrăinată prin act sub semnătură privată. La momentul edificării gardului actual, aliniamentul a fost acceptat de către părțile care se învecinează, prezentă fiind inclusiv reclamanta care la acel moment încă nu dobândise de la părinți terenul. De la acel moment, reclamanta a așteptat mai bine de 8 ani pentru a promova prezenta acțiune.
Față de aceste aspecte limita de hotar, acceptată de părți originară este cea indicata de către expert pe aliniamentul A-B-C. Soluția este posibilă pentru că la stabilirea pe cale judiciară a liniei de graniță nu este determinată asigurarea în total a suprafețelor de teren înscrise în CF. Cartea Funciara garantează existenta dreptului nu și întinderea exactă a acestuia, deci a suprafeței de teren la care s-ar referi. Prin urmare, atunci când între amplasarea unor suprafețe de teren cu observarea liniilor de graniță originale și ceea ce ar rezulta dacă s-ar respecta întocmai suprafețele înscrise în CF, trebuie să primeze acele limite ale fondurilor ce corespund folosinței lor tradiționale, stabilite prin voința . în măsura în care nu exista astfel de limite stabilite prin voința . o limită de hotar prin hotărâre judecătorească. Dovada convenției părților privind limita de hotar se poate face prin orice mijloc de probă, ceea ce trebuie a fi dovedit fiind o stare de fapt și anume ca limita sau gardul dintre proprietăți s-a făcut cu acordul părților și că există acolo de suficient timp pentru a fi considerată o limită tradițională, originară. Ceea ce primează este limita originara, stabilita prin acord de părți și nu limita ce rezultă din documentele tabulare.
Argumentele recurentei nu sunt în concordanță cu raționamentul juridic indicat mai sus. În motivarea recursului se insistă pe procesul verbal de punere în posesie si schița topografica a terenului proprietatea reclamantei, deși nu limita de hotar ce rezulta din aceste acte primează, ci limita stabilita și acceptata de părți de comun acord.
Instanța de fond în mod corect a respins cererea reclamantei de demolare a construcției pârâților și a constatat buna credință la edificarea construcției. Din declarațiile martorilor a rezultat că această nouă construcție este edificata exact pe același amplasament unde a existat anexa din lemn pe fundație de beton ce a fost refăcută conform autorizației de construire. Faptul că în prezent această anexă are destinația de casă, depozit, grajd etc. nu are importanță. Destinația unui bun imobil poate fi schimbată de proprietar prin, simpla voința, astfel că argumentele din recurs, că de fapt construcția e casa si nu anexă sunt lipsite de relevanță.
Părinții recurentei au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului tot în anul 2001, iar recurenta a devenit proprietară abia în anul 2006 prin contractul autentic de la dosar. La momentul achiziționării terenului de către reclamantă gardul actual din teren exista, precum exista deja și construcția de la numărul administrativ 242/A.
La momentul edificări construcției și al întocmirii documentației pentru eliberarea autorizației, pârâții au fost de bună credință, au întocmit schițele topografice ce au stat la baza eliberării autorizației conform limitelor de proprietate din teren și a înscrierilor din Cartea Princiara,
Nici un moment pe parcursul edificării construcției recurenta sau părinții acesteia nu au formulat vreo sesizare la Primărie sau vreo cerere de oprire a lucrărilor pe motiv ca s-ar construi pe terenul proprietatea lor. De la data edificării construcției până la finalizarea ei, precum și încă 7 ani ulteriori, reclamanta și părinții acesteia au stat în pasivitate și nu au contestat dreptul intimaților de a construi pe acea parcelă de teren.
În acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 494 Cod civil, instanțele de judecată trebuie să cerceteze condițiile concrete în care s-au făcut lucrările respective, fără a putea deduce reaua credință numai din faptul că cel care a construit, plantat sau executat lucrări nu are vreun titlu asupra terenului. În acest sens, instanțele sunt obligate să observe dacă acțiunea proprietarului terenului nu constituie un abuz de drept, prin pasivitatea sau acceptarea efectuării lucrărilor, introducând acțiunea numai după terminarea acestora sau spre sfârșitul lor. De asemenea cor trebui să constate dacă, în raport de aceste împrejurări și altele asemănătoare, acțiunea reclamantului nu prezintă un caracter șicanator sau dacă nu este expresia intenției de a obține, prin acțiunea introdusă, foloase ilicite. Instanțele vor căuta, pe cât posibil, să înlocuiască soluția neeconomică a dărâmării sau desființării de construcții, plantații sau alte lucrări, printr-o despăgubire în bani, ori de câte ori această rezolvare este mai echitabilă și de natura a pune în concordanță interesele individuale ale părților din proces cu cele economice generale.
În condițiile în care la fondul cauzei s-a dovedit faptul că proprietarii anteriori ai terenului, respectiv autorii reclamantei, au stat în pasivitate pe parcursul edificării construcției de către pârâți, ba chiar i-au încurajat prin edificarea unui gard astfel încât această construcție să fie pe . pârâți, acțiunea introdusa prin care se solicită demolarea construcției are un evident caracter șicanat și reprezintă un abuz de drept. Autorii reclamantei sunt tocmai părinții ei de la care a dobândit proprietatea asupra terenului. Reclamanta nu poate invoca faptul că nu ar fi stat în pasivitate la edificarea construcției pentru că autorii săi i-au transferat dreptul de proprietate cu toate viciile sale, inclusiv această stare de pasivitate care se răsfrânge și asupra ei. Aceasta cu atât mai mult cu cât ea este fiica celor de la care a dobândit proprietatea, a exercitat și ea acte de folosință a terenului împreună cu familia și a fost de acord cu limita actuală de proprietate.
Conform practicii judiciare buna credință poate fi dedusă și din alte împrejurări cum ar fi: persoana a construit în baza unei promisiuni de donație a terenului făcută de proprietar, având convingerea că în curând va dobândi dreptul de proprietate asupra acelui teren; persoana a construit pe terenul ce-1 poseda în baza unui antecontract de vânzare - cumpărare. De asemenea, așa cum s-a arătat mai sus, reaua credință a constructorului este anihilată atunci când a fost încurajat în edificarea construcției, facerea plantației sau lucrării respective prin atitudinea de toleranță și pasivitate să existe în momentul când s-au făcut lucrările, chiar dacă după terminarea lor a devenit rea-credință. Intimații nu pot fi considerați constructori de rea credință tocmai pentru ca s-au bazat pe înscrisul sub semnătura privata intitulat „chitanța" din 1999 și au fost încurajați la edificarea construcției de pasivitatea proprietarilor terenului.
Având în vedere buna-credință a pârâților constructori, art. 494 Cod civil, alin 3. parte finală, prevede că proprietarul terenului devine, prin accesiune, în mod obligatoriu, și proprietar al construcției, plantației sau lucrării, fără a putea cere demolarea ori desființarea ei.
In aceste condiții acțiunea reclamantei prin care solicită demolarea a fost respinsa în mod corect de către instanța de judecată.
În ce privește revendicarea suprafeței de 53 mp de către recurentă, instanța de fond a respins în mod corect acțiunea. Prin admiterea cererii reconvenționale sub aspectul stabilirii liniei de hotar pe varianta indicată și a stabilirii dreptului de superficie, acțiunea în revendicare nu poate fi soluționată pozitiv.
În ce privește stabilirea dreptului de superficie asupra suprafeței de 53 mp, instanța de fond în mod corect a admis acest capăt de cerere. Autorii reclamantei au acceptat tacit instituirea uni drept de superficie prin atitudinea de pasivitate.
În practica judiciara s-a decis posibilitatea de a înlătura prezumția dreptului proprietarului terenului asupra construcțiilor de pe teren (art. 492 partea finală) dacă se dovedește ca au fost efectuate de alte persoane, pe baza unei convenții, aceasta concretizează dreptul real de superficie. Convenția este valabilă sub aspectul recunoașterii superficiei prin atitudinea de pasivitate. Esențial este acordul neîndoielnic al proprietarului, dat în scopul construirii de către altul sau de a planta pe terenul său.
Superficia este un dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra terenului și este o componentă integrantă a dreptului de proprietate asupra construcției edificate pe terenul altuia.
Superficia urmează dreptul de proprietate asupra construcției, condiții în care la acel moment conform legislației din România nu era necesar un acord exprimat în formă autentică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta Ș. L. C., cu domiciliul procesual ales în Tg. Lăpuș, P-ța Eroilor nr. 2 jud. Maramureș, împotriva Sentinței civile nr. 596/29.10.2014, pronunțată de Judecătoria Tg. Lăpuș jud. Maramureș.
Obligă pe recurenta Ș. L. C. la plata către intimații T. G. D. și T. L. a sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03. 06.2015.
Președinte Judecători Grefier W. D. S. T. A., Ț. D. H. M.
Red.W.D./14.10.2015
Tred. M.H./15.10.2015 - 2 ex.
Judecător la fond: G. E.
| ← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 245/2015.... | Uzucapiune. Decizia nr. 154/2015. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|
