Acţiune în constatare. Sentința nr. 1386/2013. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1386/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 1749/332/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 908/R
Ședința publică de la 16 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. N.
Judecător A. B.
Judecător M. P.
Grefier Tudorița I.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta-pârâtă S. A. împotriva sentinței civile nr. 1386 din 13.06.2013, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă Ț. F., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat Z. M., pentru recurenta pârâtă S. A. și intimata pârâtă Ț. F., personal.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Avocat Z. M., pentru recurenta pârâtă, depune la dosar chitanța de plată a taxei judiciare de timbru în sumă de 59 lei și 3 lei timbru judiciar.
Intimata pârâtă Ț. F. depune la dosar, în copie, hotărârea instanței de fond ce are aplicată ștampila cu mențiunea definitivă și irevocabilă.
Instanța acordă cuvântul asupra excepției tardivității recursului cât și asupra recursului.
Avocat Z. M., pentru recurenta pârâtă, arată că recursul este declarat în termen fiind trimis prin poștă în ultima zi de declarare a recursului. Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii, față de clauzele antecontractului; în subsidiar, solicită admiterea recursului și casarea sentinței, urmând să fie reținută cauza spre rejudecare, cu administrarea probei cu martori. Cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar chitanța nr.37 din 13.09.2013, reprezentând onorariu avocat.
Intimata pârâtă Ț. F. solicită admiterea excepției și respingerea recursului, ca nefondat.
TRIBUNALUL,
Asupra recursului de față;
Prin cererea adresata Judecătoriei Dr. Tr. S. la data de 30.05.2012, reclamanta Ț. F. a chemat în judecată pe pârâta S. A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se constate valabilitatea convenției de vânzare-cumpărare intitulata „chitanță” încheiată la data de 09.09.2004 între reclamantă, în calitate de cumpărător și pârâtă, în calitate de vânzător, cu privire la suprafața de 9700 m.p. teren arabil situat în vatra satului Cujmir în T 40, P 17, cu vecinii: N – C. D., E și V – DE, S – B. S. și să se pronunțe o hotărâre care sa tina loc de act autentic de vânzare - cumpărare, fără cheltuieli de judecată.
In motivarea acțiunii a arătat că, prin antecontractul de vânzare cumpărare din data de 09.09.2004 pârâta i-a vândut suprafața de 9700 m.p. teren arabil situat în vatra satului Cujmir în T 40/1, P 17, cu vecinii: N – C. D., E și V – DE, S – B. S., pentru care s-a stabilit prețul de 3.000.000 lei rol, achitat in întregime paratei, cu obligația acesteia să se prezinte la notariat in vederea încheierii actului in forma autentica. Cum după numeroase demersuri aceasta nu s-a prezentat la notar, a formulat prezenta acțiune in instanța.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe disp.art.111 C.proc.civ.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus copie act de partaj voluntar autentificat sub nr.324/04.02.2009, copie buletin de identitate reclamantă, înscris sub semnătură privată intitulat „chitanță”,certificat de atestare fiscală nr.181/26.09.2012, certificat de sarcini nr.9192/18.10.2012, chitanță privind plata impozitului, chitanța privind plata taxei de timbru si timbru judiciar și a solicitat audierea martorilor R. C. și R. Ș..
La termenul din 28.06.2012, pârâta, a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a acțiunii formulate de reclamant, invocând și excepția prescripției dreptului la acțiune, cu cheltuieli de judecată.
În apărare, pârâta a depus la dosar în copie titlul de proprietate definitiv nr._/29.11.2007, chitanțe privind plata impozitului pe teren pentru perioada 2002-2012, jurisprudență respectiv D.C nr.1819/11.05.2011 a Secției Comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Totodată pârâta, a fost audiată din oficiu, aceasta declarând faptul că înainte de 2004 a vândut reclamantei suprafața de cca. 1 ha teren cu suma de 300 lei, care i-a fost achitat integral. Cu acea ocazie au încheiat un înscris sub semnătură privată, înțelegându-se să se prezinte la notar pentru perfectarea actelor. Terenul de la data vânzării este folosit de reclamantă și folosit și în prezent. Arată că nu este de acord ca instanța să pronunțe o hotărâre de vânzare cumpărare care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare pentru acest teren.
În ședința publică din 31.01.2013 au fost audiate părțile care au declarat că antecontractul de vânzare cumpărare au încheiat-o în anul 2004.
La termenul din 06.12.2012, instanța, a pus în discuția părților, excepția inadmisibilității acțiunii, precum și excepția prescripției dreptului la acțiune.
Judecătoria Vînju M. prin S.C nr.185/31.01.2013 a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, a respins excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea civila având ca obiect „acțiune in constatare" formulata de reclamantă.
A reținut că potrivit art.137 alin.1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, instanța a constatat că este nefondată, având în vedere că prin cererea formulată s-a solicitat ca instanța, văzând și dispozițiile art. 969 și 1077 cod civil și dispozițiile cuprinse în Titlul IX din Legea nr. 247/2005, să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic translativ de proprietate, astfel că în speță este vorba și despre o acțiune în realizare, întemeiată pe obligația de a face.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtă, instanța a reținut că reclamanta Ț. F., a chemat în judecată pe pârâta S. A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se constate că la data de 09.09.2004 pârâta i-a vândut suprafața de 9700 m.p. teren arabil situat în vatra satului Cujmir în T 40, P 17, cu vecinii: N – C. D., E și V – DE, S – B. S. și să se pronunțe o hotărâre care sa tina loc de act autentic de vânzare – cumpărare, fără cheltuieli de judecată.
Prin antecontractul de vânzare cumpărare din data de 09.09.2004 pârâta i-a vândut reclamantei suprafața de 9700 m.p. teren arabil situat în vatra satului Cujmir în T 40/1, P 17, cu vecinii: N – C. D., E și V – DE, S – B. S., pentru care s-a stabilit prețul de 3.000.000 lei rol, achitat in întregime paratei, cu obligația acesteia să se prezinte la notariat in vederea încheierii actului in forma autentica.
Potrivit art.3 și 7 din Decretul nr.167/1958, termenul de prescripție este de 3 ani și curge de la data nașterii dreptului la acțiune.
Înscrisul sub semnătură privată încheiat la data de 09.09.2004 se califică din punct de vedere juridic ca un antecontract de vânzare –cumpărare prin care părțile au promis vânzarea-cumpărarea suprafeței de 9700 m.p. teren arabil situat în vatra satului Cujmir în T 40/1, P 17, cu vecinii: N – C. D., E și V – DE, S – B. S.,
Promisiunea de vânzare-cumpărare făcută de cele două părți prin antecontractul încheiat in anul 2004 având ca obiect teren, nu putea fi perfectată în formă autentică decât în momentul în care pârâta dobândea dreptul de proprietate asupra terenului promis a fi vândut.
Pârâta a devenit proprietar pe terenul in litigiu la data de 04.02.2009 conform actului de partaj voluntar autentificat la nr.324 de BNP M. Cocuța.
Dreptul la acțiune având ca obiect constatarea valabilității promisiunii de vânzare și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare s-a născut și a început să curgă de la data la care pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului promis a fi vândut respective la data de 04.02.2009.
Cererea reclamantei prin care solicita să se constate valabilitatea convenției de vânzare cumpărare din anul 2004 și să se pronunțe o hotărâre care sa tina loc de act autentic de vânzare – cumpărare, a fost adresata Judecătoriei Vînju M., jud.M. la data de 30.05.2012, peste termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 și 7 din Decretul nr.167/1958.
Împotriva soluției adoptată de Judecătoria Vînju M. prin s.c.nr.185/31.01.2013, în termen legal a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că în mod neîntemeiat instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în condițiile în care, acțiunea în constatare reglementată de art.111 c.pr.civ. este imprescriptibilă, fiind dublată de regula inadmisibilității ei atunci când există o acțiune în realizare.
În speță, dreptul la acțiune nu s-a prescris întrucât acțiunea pe care a promovat-o are un caracter mixt fiind atât personală cât și reală deoarece privește un bun imobil.
Prin întâmpinare, intimata pârâtă S. A. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat arătând în apărare că, deși cererea de chemare în judecată este intitulată acțiune în constatare, față de starea prezentată, reclamanta a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
În cuprinsul înscrisului sub semnătură privată s-a menționat expres că „actele să le facem când va decide dânsul” adică atunci când va decide recurenta reclamantă conform stipulației exprese din conținutul înscrisului. Așadar, dreptul reclamantei care se naște din antecontract este un drept de creanță iar nu un drept real și prin urmare este supus prescripției extinctive.
Tribunalul M., prin Decizia nr.440/R/11.04.2013, a admis recursul formulat, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, reținând că reclamanta și pârâta au întocmit în anul 2004 înscrisul sub semnătură privată intitulat chitanță prin care, pentru prețul de 3.000.000 lei vechi, pârâta i-a înstrăinat reclamantei un hectar de teren arabil cu învecinările arătate în cuprinsul înscrisului (fila 6 dosar fond).
Astfel cum rezultă din declarația pârâtei aflată la fila 19, reclamanta folosește permanent terenul fără ca pârâta să se opună în vreun fel din anul 2004 până în prezent, deși la momentul întocmirii convenției (promisiunii de vânzare materializată în înscrisul intitulat chitanță), promitenta încă nu era proprietară dar a devenit ulterior conform titlului de proprietate nr._/2007.
Antecontractul de vânzare cumpărare a unui imobil reprezintă o promisiune bilaterală de a contracta; în caz de neexecutare a obligației asumate, răspunderea este contractuală, iar executarea silită în natură a obligației de a face, se asigură prin acțiunea personală având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare cumpărare, supusă termenului de prescripție prev. de art.3 din Decretul 167/1958.
Acest termen de prescripție curge din momentul încheierii contractului însă, atunci când promitentul cumpărător a preluat imobilul, deținerea lui, cu acordul promitentului vânzător, echivalează cu recunoașterea dreptului acestuia în sensul art.16 lit.a din decret.
În acest caz, prescripția dreptului la acțiune începe să curgă în momentul în care promitentul vânzător se manifestă expres în sensul negării dreptului promitentului cumpărător.
Or, în prezenta cauză, reclamanta a preluat terenul odată cu încheierea antecontractului de vânzare cumpărare, având stăpânirea lui și în prezent, fapt confirmat de însăși pârâta.
Raportat la aceste împrejurări, s-a apreciat că în mod greșit s-a constatat prescris dreptul la acțiune în condițiile în care până la momentul introducerii acțiunii de față, pârâta nu i-a negat dreptul reclamantei.
După casare, la rejudecare Judecătoria Vînju M. a înregistrat cauza sub nr._ .
Judecătoria Vînju M., prin sentința civilă nr. 1386/13.06.2013 a admis acțiunea civila având ca obiect „acțiune in constatare".
A constatat valabilitatea convenției de vânzare – cumpărare intitulata valabilitatea convenției de vânzare – cumpărare intitulata „chitanță” încheiată la data de 09.09.2004 între reclamant în calitate de cumpărător și pârât în calitate de vânzător cu privire la suprafața de 9700 m.p. teren arabil situat în vatra satului Cujmir în T 40, P 17, cu vecinii: N – C. D., E și V – DE, S – B. S..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 5 alin.3 din titlul X al Legii nr. 247/2005, terenurile pot fi înstrăinate prin acte juridice între vii numai în formă autentică, fără îndeplinirea acestei condiții, actele neavând caracter translativ de proprietate. De aceea, dacă una dintre părți refuză să se prezinte la notar pentru a da forma autentică înțelegerii intervenite, instanța judecătorească este în drept să constate valabilitatea vânzării cumpărării.
Astfel, la data 09.09.2004 reclamanta a convenit cu parata sa cumpere imobilul compus din suprafața de 9700 m.p. teren arabil situat în vatra satului Cujmir în T 40, P 17, cu vecinii: N – C. D., E și V – DE, S – B. S., pentru care s-a stabilit prețul de 300 lei, achitat in întregime paratei, cu obligația acestora să se prezinte la notariat in vederea încheierii actului in forma autentica. Cum după numeroase demersuri aceasta nu s-a prezentat la notar, a formulat prezenta acțiune in instanța.
De asemenea, instanța a mai retinut ca de la data încheierii convenției de vânzare cumpărare, reclamanta a intrat in posesia imobilului, pe care îl stăpânește fără a fi tulburată de alte persoane.
Promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare consemnată de părți în înscrisul sub semnătura privată denumit „chitanță" este generatoare de obligații în sarcina părților, respectiv plata prețului, predarea bunului și respectiv încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Această ultimă obligație nu a fost îndeplinita de pârâtă, și reiese și din poziția pârâtei care a arătat că nu este de acord cu pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, deși a primit prețul vânzării iar reclamanta este in posesia terenului de la data încheierii convenției de vânzare-cumpărare.
Antecontractul de vânzare cumpărare conține o obligație de a face, aceea a încheierii înscrisului autentic.
Această obligație se impune în temeiul principiului executării în natură a obligațiilor prevăzute de art. 1073 C.civ, care permite creditorului îndreptățit să obțină executarea întocmai a obligației debitorului său.
Astfel, potrivit art. 1073 Cod civil, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligației si numai daca aceasta obligație nu se executa are dreptul la dezdăunări. Debitorul este obligat sa execute însuși lucrul promis, neputând sa ofere creditorului despăgubiri in locul executării însăși a obligației asumate.
În cazul în care „obligația de a face” nu este adusă la îndeplinire de către debitor, creditorul, potrivit art. 1077 C.civ., poate fi autorizat de instanță să o aducă la îndeplinire, instanța judecătorească având posibilitatea să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare –cumpărare.
Ori de cate ori este posibila executarea in natura, inclusiv printr-un mijloc de constrângere directa, respectiv prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care sa consfințească convenția parților, acțiunea este admisibila, hotărârea judecătoreasca fiind prin ea însăși un act autentic care consfințește in mod valabil actul de vânzare cumpărare al imobilului ce consta . teren. Dreptul real constituit in favoarea reclamantului este opozabil si terților care au avut cunoștința de existenta lui.
Având în vedere refuzul pârâtei de a încheia convenția de vânzare-cumpărare în formă autentică, precum și dispozițiile art.5(2) din Titlul X din Legea nr.247/2005, instanța a apreciat acțiunea întemeiată, admițând-o și constatând valabilitatea convenției de vânzare–cumpărare încheiată la data de 09.09.2004.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta S. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A motivat recurenta că instanța de fond a dat o hotărâre care să suplinească acordul de voință deși ea nu s-a împotrivit încheierii actului la notar. Câtă vreme ea a fost gata să își îndeplinească obligația, nu se poate pronunța împotriva sa o hotărâre, la inițiativa reclamantei, care se prevalează de propria culpă.
Astfel, arată recurenta, în mod greșit prima instanță a respins cererea sa de a se administra proba cu martori pentru dovedirea culpei reclamantei în ceea ce privește încheierea actului autentic, cu motivarea că nu a solicitat acest lucru în primul ciclu procesual, însă la judecata în primul ciclu procesual instanța s-a pronunțat cu prioritate asupra excepție prescripției dreptului material la acțiune și prin urmare, apărările sale cu privire la fondul cauzei trebuiau probate în al doilea ciclu procesual.
Mai arată recurenta că instanța nu a observat clauzele promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare prin care reclamanta se obliga să suporte toate cheltuielile necesare încheierii actului autentic, obligație pentru care ea, recurenta a făcut demersuri pentru a fi îndeplinită, însă reclamanta a preferat demersul juridic. De asemenea, instanța a reținut refuzul său de a încheia actul autentic, raportându-se la răspunsul său la interogatoriu însă acest răspuns este în concordanță cu apărarea sa, în sensul că nu poate fi de acord cu acțiunea în justiție câtă vreme a fost gata să încheie actul autentic.
Intimata Ț. F. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, arătând că susținerea recurentei potrivit căreia instanța de fond a respins cererea de administrare a probei cu martori pentru a se dovedi culpa reclamantei la încheierea actului autentic este neîntemeiată întrucât recurenta a declarat la interogatoriu că nu este de acord cu pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, cu toate că nu a fost de acord cu autentificarea unui astfel de act nici la notarul public.
În ședința publică din data de 02 septembrie 2013 intimata Ț. F. a invocat oral excepția tardivității recursului, prezentând copia hotărârii instanței de fond cu mențiunea definitivă și irevocabilă.
Examinând cu prioritate excepția tardivității formulării recursul se constată că această excepție este nefondată.
Astfel, recurentei pârâte i s-a comunicat hotărârea instanței de fond la data de 09.07.2013 iar cererea de recurs a fost trimisă prin poștă, plicul poștal purtând data poștei de 24.07.2013 și fiind primit la instanță la data de 29.07.2013.
Potrivit art. 301 C.pr.civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 104 C.pr.civ. actele de procedură trimise prin poștă instanțelor judecătorești se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de îndeplinirea lui.
În cauza de față, termenul de recurs se împlinea la data de 25 iulie 2013, ținând seama că, potrivit art. 101 alin. 1 C.pr.civ. nu intră în calcul nici ziua când a început să curgă și nici ziua când se sfârșește termenul, astfel că recursul, fiind predat la poștă la data de 24 iulie 2013, se constată că a fost declarat în termenul legal și în consecință excepția tardivității va fi respinsă.
În ceea ce privește fondul cauzei se constă că recursul este nefondat.
Atitudinea procesuală a recurentei a fost, pe tot parcursul procesului, aceea de respingere a acțiunii, nefiind de acord cu pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, astfel cum rezultă din interogatoriul luat acesteia în primul ciclu procesual iar faptul că recurenta pârâtă și-a făcut o apărare greșită, invocând excepția inadmisibilității acțiunii și a prescripției dreptului la acțiune nu poate fi imputat nici instanței și nici reclamantei.
Mai mult, chiar invocarea acestor excepții denotă refuzul pârâtei de a fi perfectat actul în forma autentică, pentru că dacă ele ar fi fost întemeiate, ar fi condus la respingerea acțiunii reclamantei.
Se constată că la momentul încheierii convenției de vânzare cumpărare, în anul 1994, astfel cum au recunoscut părțile, actul nu putea fi întocmit în formă autentică pentru că pârâta vânzătoare nu era singura proprietară a terenului și abia în anul 2009, în urma partajului dintre pârâtă și fratele său, terenul vândut a intrat în patrimoniul exclusiv al acesteia.
În măsura în care pârâta vânzătoare dorea să perfecteze actul la notariat avea posibilitatea să ceară chiar instanței de judecată un termen pentru acest scop, posibilitate pe care instanța nu o putea refuza față de prevederile art. 131 alin. 1 C.pr.civ.
Prin urmare, susținerea recurentei că instanța i-a refuzat proba cu martori solicitată pentru a dovedi că nu are nicio culpă și că nu s-a împotrivit încheierii actului la notar este nefondată și nu poate atrage desființarea sentinței, proba solicitată nefiind concludentă pentru soluționarea cauzei în raport cu întreg ansamblul probator existent la dosar.
Față de aceste considerente, se constată că recursul este nefundat, astfel că, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția tardivității recursului.
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-pârâtă S. A. împotriva sentinței civile nr. 1386 din 13.06.2013, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă Ț. F..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Septembrie 2013.
Președinte, V. N. | Judecător, A. B. | Judecător, M. P. |
Grefier, Tudorița I. |
14.10.2013/Red.A.b./L.I. – 2 ex.
Cod operator 2626
| ← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 1698/2013. Tribunalul... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 9/2013. Tribunalul... → |
|---|
