Revendicare imobiliară. Sentința nr. 1698/2013. Tribunalul MEHEDINŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1698/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 25-02-2013 în dosarul nr. 2142/313/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 262/R
Ședința publică de la 25 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. B.
Judecător M. V.
Judecător F. M.
Grefier D. D.
Pe rol pronunțarea asupra recursului civil formulat de reclamantul C. C. C., împotriva sentinței civile nr.1698 din 12.11.2012 pronunțată de Judecătoria Strehaia, intimat fiind pârâtul M. A., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal, lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, s-a luat act că dezbaterile asupra recursului au fost consemnate în încheierea din data de 11 februarie 2013, ce face parte integrantă din prezenta decizie, după care, s-a trecut la soluționare.
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Strehaia sub nr._ reclamantul C. C C. a chemat în judecată pe pârâtul M. A. pentru revendicare suprafeței de 420 mp.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că la data de 28.11.1979 a încheiat cu numita B. Ghe E. un contract de vânzare cumpărare cu privire la o suprafață de teren și la construcțiile aflate pe aceasta, situate în . Bună. În baza acestui titlu de vânzare cumpărare, și-a întregit suprafața deținută în comună ajungând să posede o suprafață totală de 1700 m.p. Prin sentința civilă nr.448/22.03.2000 pronunțată de Judecatoria Strehaia, s-a respins acțiunea civilă formulată de către pârât, prin care solicită ca reclamantului să-i lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 420 mp. Ulterior, pârâtul obține un titlu de proprietate asupra acestei suprafețe și în baza acestuia, prin sentința civilă nr.540/03.04.2008 pronunțată de Judecătoria Strehaia, devine proprietar asupra terenului în suprafață de 420 mp, ce îi aparține lui, reclamantului.
Acțiunea a fost legal timbrată.
Prin sentința civilă nr. 1698/2012 Judecătoria Strehaia a admis excepția autorității de lucru judecat ,acțiunea reclamantului fiind respinsă cu motivarea că sunt îndeplinite cerințele art. 1201 c. civil ,întrucât prin sentința civilă nr. 540/2008 pronunțată de Judecătoria Strehaia, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 1416/R/2008 a Tribunalului M., s-a tranșat cu putere de lucru judecat calitatea de proprietar posesor al suprafeței de 420 mp., revendicată prin prezenta acțiune de către reclamant.
În termen legal, reclamantul a declarat recurs ,criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
A susținut că instanța de fond nu a avut rol activ,în sensul că nu a verificat suita procesuală, că pârâtul a pierdut o acțiune în revendicare, a înlăturat în mod nelegal actul de proprietate, făcând din oficiu aplicarea dispozițiilor legale privind autoritatea de lucru judecat, fapt ce a dus la necercetarea fondului și la pronunțarea unei soluții nelegale.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Se constată că prin sentința civilă nr. 540/2008 Judecătoria Strehaia a admis acțiunea reclamantului M. A. în contradictoriu cu pârâtul C. C., pentru suprafața de 420 mp. ,situată în intravilanul localității Valea Bună, teren înscris în titlul definitiv de proprietate nr._/2007, titlul de proprietate invocat de pârât în apărare, fiind anulat prin sentința civilă nr. 1283/2007 pronunțată de Judecătoria Strehaia.
Este adevărat că titlul de proprietate deținut de M. A. a fost anulat prin sentința civilă nr. 890/2009, însă prin decizia civilă nr. 1220/R/2009 Tribunalul M. a modificat sentința și a respins acțiunea de anulare a titlului de proprietate formulată de C. C., reținându-se că titlul contestat a fost eliberat în baza deciziei nr. 7/A/2003 pronunțată de Tribunalul M. ,prin care comisiile de fond funciar ,au fost obligate să-l pună în posesie pe pârât cu terenu în suprafață de 420 mp.
Prin acțiunea dedusă judecății de față, reclamantul C. C. a chemat în judecată pe pârâtul M. A. pentru aceeași suprafață de teren,respectiv 420 mp, invocând pentru dovedirea calității sale de proprietar ,contractul de vânzare-cumpărare încheiat în 1979, în baza căruia a dobândit de la B. E., o suprafață de teren și construcțiile aflate pe acesta .
Ca atare, instanța de fond în mod corect a apreciat că există triplă identitate de părți obiect și cauză între cele două acțiuni în revendicare, fiind îndeplinite cerințele art. 1201 c. civ., astfel că, criticile recurentului sunt nefondate.
Așa fiind, apreciind că hotărârea este legală și temeinică, în conf. cu disp. art. 312 c. pr. civ. ,urmează a respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul civil formulat de reclamantul C. C. C., împotriva sentinței civile nr.1698 din 12.11.2012 pronunțată de Judecătoria Strehaia, intimat fiind pârâtul M. A..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Februarie 2013
Președinte, L. B. | Judecător, M. V. | Judecător, F. M. |
Grefier, D. D. |
Red MF/BM
Ex.2/06.03.2013
Jud fond V. S.
Cod operator 2626
← Pretenţii. Sentința nr. 873/2013. Tribunalul MEHEDINŢI | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1386/2013. Tribunalul... → |
---|