Acţiune în constatare. Sentința nr. 2056/2013. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2056/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 28-01-2013 în dosarul nr. 951/332/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 123/R
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. V.
Judecător F. M.
Judecător L. B.
Grefier D. D.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de pârâta T. F., împotriva sentinței civile nr.2056 din 27.09.2012 pronunțată de Judecătoria Vânju- M., intimat fiind reclamantul L. G., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurenta-pârâtă asistată de avocat F. R. și avocat I. L. pentru intimatul-reclamant lipsă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, se ia act că apărătorii părților depun la dosar, chitanțele reprezentând onorariu avocat, după care:
Nemaifiind alte cereri formulate sau excepții ridicate de soluționat, instanța, potrivit dispozițiilor art.150 și următoarele cod procedură civilă, a constatat încheiate dezbaterile și a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat F. R. pentru recurenta-pârâtă, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a fi soluționat fondul cauzei. A susținut în ceea ce privește excepția nulității absolute a chitanței că acest înscris este nul absolut întrucât nu se respectă cerințele minime de formă în sensul că lipsește data certă, semnătura cumpărătorului și vânzătorului, condiții de valabilitate care determină nulitatea absolută. În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune a arătat că dreptul pretins de reclamant reprezintă un drept de creanță care are un conținut ce poate fi exprimat în bani astfel că este supus prescripției, momentul începerii termenului de prescripție fiind în anul 1991.
Referitor la celelalte motive de recurs a precizat că instanța de fond nu a cercetat cauza în ceea ce privește valoarea căruțelor de lemne, prin administrarea unor probe suplimentare având în vedere că singurul reper au fost declarațiile martorilor, care au indicat o valoare mult prea mare. A susținut că recurenta nu a folosit terenul o perioadă îndelungată de timp ceea ce i-a adus un prejudiciu semnificativ. A solicitat de asemenea cheltuieli de judecată.
Avocat I. L. pentru intimatul-reclamant solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată. Arată în privința dezvoltării motivelor de recurs să se constate că nu au fost depuse în termenul legal. A susținut că recurenta a recunoscut existența unei convenții, iar termenul de prescripție ar fi început astfel abia în anul 2011 când i s-a adus la cunoștință reclamantului că nu există un titlu de proprietate pentru acel teren.
În privința nulității absolute a chitanței, arată că acesta a avut valoarea unei precontract, astfel că ambele părți și-au asumat obligații reciproce.
Avocat F. R. pentru recurenta-pârâtă, cu privire la nulitatea motivelor de recurs formulate ulterior, precizează că sunt nulități absolute și prin urmare pot fi invocate oricând.
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea adresată Judecătoriei Vânju M. la data de 29.03.2012, înregistrată sub nr._, reclamantul L. G. a chemat în judecată pe pârâta T. F. pentru ca prin hotărâre judecătorească să se constate transmiterea dreptului de proprietate de la pârâtă în calitate de vânzător, la reclamant în calitate de cumpărător cu privire la suprafața de 0,55 ha teren arabil extravilan, situat în extravilanul .: N-Ș. M., E- drum, S- D. M., V-drum și să se pronunțe o hotărâre care sa țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare.
În motivarea acțiunii reclamantul, arată că în anul 1991 a cumpărat de la pârâtă suprafața de teren mai sus menționată. Această suprafață părțile au evaluat-o la suma de 1600 lei, astfel că reclamantul în locul achitării banilor a dat pârâtei opt căruțe de lemne, fiecare evaluată la suma de 200 lei. Reclamantul la data încheierii convenției a intrat în posesia terenului pe care l-a folosit netulburat până în toamna anului 2011, când i s-a adus la cunoștință faptul că o lată persoană deține acte de proprietate cu privire la această suprafață.
Deși a i-a cerut pârâtei să se prezinte la notar pentru perfectarea actelor aceasta găsind diverse motive, nu s-a prezentat.
În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar: chitanța de vânzare cumpărare, împuternicire avocațială, certificat de atestare fiscală, copie titlu provizoriu de proprietate, dovada achitării taxei de timbru și timbru judiciar și bonul fiscal nr. 78/27.09.2012.
Legal citată, pârâta nu a depus întâmpinare, însă prezentă în instanță, la termenul din 26.04.2012 aceasta a declarat că nu a vândut nici o suprafață de teren reclamantului, înțelegerea dintre aceștia fiind ca reclamantul să muncească terenul, în schimbul a 4 căruțe de lemne, pe care pârâta spune că le-a și primit. Aceasta susține că părțile nu au încheiat nici un înscris sub semnătură privată și că semnătura nu-i aparține. În ceea ce privește titlul de proprietate, mai arată că nu i-a fost eliberat titlul definitiv, aceasta având numai un titlu provizoriu de proprietate.
La data de 31.05.2012, cauza a fost suspendată în baza art. 155 ind. 1 C.pr. civ., întrucât deși reclamantul s-a obligat să depună titlul definitiv de proprietate al pârâtei, nu și-a îndeplinit această obligație.
La termenul de 27.09.2012 instanța a procedat la audierea martorilor M. I. și P. F., care au declarat că l-au ajutat pe reclamant să aducă din pădure, respectiv să ducă pârâtei opt căruțe de lemne, esență salcâm, despre care cunoșteau că reprezintă prețul pentru un teren pe care pârâta urma să îl dea reclamantului. De asemenea martorii susțin că reclamantul a muncit terenul o perioadă, însă ulterior au aflat că pârâta nu era proprietara acestei suprafețe. Cu privire la valoarea lemnelor, martorii au precizat că prețul unei căruțe este de 200 lei.
Prin sentința civilă nr.2056 din 27.09.2012 Judecătoria Vînju M., a admis în parte acțiunea civilă, a respins capătul de cerere având ca obiect „acțiune în constatare", a admis capătul de cerere „pretenții” și a dispus restituirea de către pârâtă reclamantului a sumei de 1600 lei, reprezentând contravaloarea a opt căruțe de lemne, esență salcâm.
A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 765 lei, reclamantului.
A reținut că părțile au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare a unei suprafețe d e0,55 ha teren extravilan din . opt căruțe de lemne, esență salcâm, însă promitenta- vânzătoare nu deține titlu de proprietate, fapt recunoscut de aceasta în instanță, depunându-se un titlu provizoriu pe numele autoarei pârâtei.
Cu privire la petitul având ca obiect restituirea sumei de 1600 lei, reprezentând contravaloarea a opt căruțe de lemne pe care le-a dat pârâtei ca preț al terenului ce a făcut obiectul convenției de vânzare-cumpărare, s-a apreciat că este întemeiat, având în vedere recunoașterea parțială a pârâtei și depozițiile martorilor audiați în cauză.
În termen legal, pârâta a declarat recurs,criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie ,susținând că prețul unei căruțe de lemn este mult mai mic decât cel reținut de instanță, solicitând obligarea reclamantului la restituirea contravalorii a 6 tone cereale recoltată de pe terenul de 0,55 ha și la plata sumei de 140 lei, impozit pe teren .
La data de 07.01.2013 recurenta a depus la dosar –dezvoltarea motivelor de recurs, însă se constată că sunt invocate și alte critici, peste termenul legal, prev. de art. 306 c. pr. civ. ce nu vor fi examinate.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Se constată că petitul având ca obiect pretenții a fost soluționat în mod corect de către instanță, pe baza probatoriului administrat în cauză, respectiv recunoașterea pârâtei că a primit 4 căruțe de lemne de la reclamant ( fila 14 ), coroborată cu depozițiile martorilor audiați în cauză ,din care rezultă că reclamantul i-a predat ,în schimbul terenului ce a făcut obiectul înțelegerii de vânzare-cumpărare, 8 căruțe de lemne, prețul unei căruțe fiind de 200 lei.
Ca atare, criticile recurentei vizând contravaloarea celor 8 căruțe de lemne ,nu pot fi reținute.
Al doilea motiv de recurs este de fapt ,o cerere în pretenții, pe care aceasta o face pentru prima dată în calea de atac a recursului, fiind deci, o cerere nouă, neexaminată de instanța de fond, pentru a fi supusă controlului judiciar.
Ori, potrivit disp. art. 294 alin. 1 c. pr. civ., coroborat cu disp. art. 316 c. pr. civ., în recurs nu se poate schimba calitatea părților,cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată,și nici nu se pot face alte cereri noi.
Recurenta-pârâtă avea posibilitatea la fond,de a solicita sumele respective reconvențional, în conf. cu disp. art. 119 c. pr. civ.
Așa fiind, apreciind că hotărârea este legală și temeinică ,în conf. cu disp. art. 312 c.pr. civ. ,urmează a respinge recursul.
Văzând și disp. art. 274 c. pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de pârâta T. F., împotriva sentinței civile nr.2056 din 27.09.2012 pronunțată de Judecătoria Vînju M., intimat fiind reclamantul L. G..
Obligă recurenta la 300 lei cheltuieli de judecată .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Ianuarie 2013
Președinte, M. V. | Judecător, F. M. | Judecător, L. B. |
Grefier, D. D. |
Red MF/BM
Ex.2/ 06 februarie 2013
Jud fond N. A
Cod operator 2626
| ← Pretenţii. Sentința nr. 415/2013. Tribunalul MEHEDINŢI | Fond funciar. Decizia nr. 59/2013. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
