Uzucapiune. Decizia nr. 4/2013. Tribunalul MEHEDINŢI

Decizia nr. 4/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 04-02-2013 în dosarul nr. 11900/101/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA NR. 4/R/REV

Ședința publică de la 04 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. C.

Judecător M. C. O.

Judecător A. M.

Grefier Tudorița I.

Pe rol judecarea cererii de revizuire formulată de revizuenta D. A. împotriva deciziei nr.1258/R din 01.11.2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații, U. A. Teritorială-Primăria Baia de A. - reprezentată Prin Primar, V. M., D. G. și C. L., având ca obiect uzucapiune - revizuire.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns, avocat T. L., pentru revizuentă, intimatele V. M. și C. L., personal și asistate de avocat B. A. C. și intimatul D. G., personal, lipsă fiind intimata U. A. Teritorială-Primăria Baia de A. - reprezentată Prin Primar.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, s-au depus la dosar, prin serviciul registratură, din partea intimatului D. G., întâmpinare, cu duplicate pentru comunicare .

Duplicatul întâmpinării se comunică în ședință publică, apărătorilor părților, respectiv avocat T. L., pentru revizuentă și avocat B. A. C., pentru intimatele V. M. și C. L., care precizează că nu solicită termen pentru observare și arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri formulate sau excepții invocate de soluționat, instanța, potrivit dispozițiilor art.150 și următoarele cod procedură civilă, constată încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra cererii de revizuire.

Avocat T. L., pentru revizuentă, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată. Arată că în cauză s-au depus înscrisuri noi de la Arhivele Statului pe care nu le-a deținut la data judecării recursului, aspect față de care solicită reluarea judecății în vederea pronunțării unei soluții corecte. Arată că, prin decizia a cărei revizuire o cere, instanța a dat ceea ce nu s-a cerut. Cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar chitanța reprezentând onorariu avocat și bon benzină.

Avocat B. A. C., pentru intimatele V. M. și C. L., solicită respingerea cererii ca nefondată și inadmisibilă. Arată că motivele cererii de revizuire sunt de fapt motive de recurs pe care instanța s-a pronunțat. Arătă că nu este vorba de un înscris nou. Cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar chitanțe reprezentând onorariu avocat.

Intimatul D. G. arată că înscrisul este nou și că din lipsă de cunoștințe juridice nu a știut că trebuie prezentat, astfel îl aducea la instanța de fond. Solicită admiterea cererii de revizuire.

TRIBUNALUL,

Asupra cererii de față;

Prin cererea înregistrată sub nr._ la data de 07.12.2012 revizuenta D. A. în contradictoriu cu intimații, U. A. Teritorială-Primăria Baia de A. - reprezentată Prin Primar, V. M., D. G. și C. L. a solicitat revizuirea deciziei nr.1258/R din 01.11.2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate în temeiul art.322 alin.l, 2, și 5 din Cod de Procedură civilă și a solicitat casarea acesteia și reluarea judecății în vederea pronunțării unei sentințe neviciate și legale.

În motivare a arătat că, în fapt, în data de 21.09.2011, în calitate de reclamantă a chemat în judecată intimații din cauza de față, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că este proprietarul suprafeței de 3790 mp, teren situat în extravilanul localității Baia de A. prin prescripția achizitivă de peste 30 de ani, teren care are ca vecini: la Nord -V. M., la Sud-Fîntîna, la Est și Vest-Deiurințu G..

A mai arătat că, au fost ascultați sub jurământ un număr de 4 martori, a fost întocmit un Raport de expertiză, s-a luat interogatoriu pârâtei, V. M., care a recunoscut că terenul di litigiu a fost stăpânit din anul 1970 de către revizuentă, că l-am cumpărat de la Lihu Dumitreana, iar martorul P. C. a precizat că i--a împrumutat în anul 1970 banii necesari cumpărării terenului din punctul „DOCHICIU”, că este de peste 40 de ani deplin proprietar, a îngrijit și folosit terenul și că l-a îngrădit cu gard de piatră pe una din laturi.

A învederat instanței faptul că, în data de 16.01.2012, numita, C. L., a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtei, V. M., prin care a solicitat să se respingă cererea de chemare în judecată, invocând ca și apărare, nu ca și o acțiune în constatare, prescripția achizitivă pentru o suprafață de 800 mp, din același punct, respectiv „DOCHICIU”, menționând că se suprapune cu terenul solicitat și stăpânit de către revizuentă.

A precizat că, în dosarul nr._ s-a întocmit un raport de expertiză, iar în urma măsurătorilor și constatărilor pe teren a reieșit că, de fapt terenul pe care l-a stăpânit și folosit de peste 40 de ani are o suprafață de 1348 mp, motiv pentru care i s-a micșorat câtimea obiectului cererii de chemare în judecată la această suprafață .

Revizuenta a arătat că, atât intervenienta cât și pârâta au exhibat în apărare sentința civilă nr. 311 /12.05.2010, din care reiese că, pârâta V. M. în urma tranzacției, încheiate cu intervenienta, tranzacție care este reprezentată tocmai de ., au împărțit suprafața de 1200 mp, din punctul „DOCHICIU", însă au înscris în mod greșit vecinii terenului - aspect subliniat de către expertul, S. I. M. la punctul „C" din Raportul de expertiză. Acea tranzacție s-a realizat doar în baza unei adeverințe cu poziția de rol a tatălui acestora, prezentată în dosarul nr._, fără a fi audiați măcar doi martori care să le ateste proprietatea, cu atât mai mult cu cât tranzacția nu îi este opozabilă nefiind parte în acel proces.

A precizat că, prin s.c. nr. 317/03.07.2012, pronunțată în dosarul nr._, în mod corect Judecătoria Baia de A. a admis în parte acțiunea, a dat relevanță declarațiilor de martor, a avut în vedere prevederile art. 1847, 1860 Cod Civil, a respins ca nefondată cererea de intervenție în interesul altei persoane formulate de către intervenienta C. L..

Prin Decizia tribunalului 1258/R/2012 în mod greșit s-a reținut că terenul din acțiune nu corespunde din punct de vedere al vecinătăților, în realitate cel deținut de V. M. conform S.C. NR .331/2010 nu este corect individualizat prin vecinătăți - punctul C din Raportul de expertiză, de asemenea, tot în mod greșit s-a reținut că, „dacă reclamanta ar fi posedat terenul în litigiu l-ar fi îngrădit pe laturile din E, S, și V, parțial Nord...,,, ori studiind raportul de expertiză întocmit și omologat în dosarul nr._, reiese că reclamanta și pârâtul D. G. au îngrădit acest teren parțial, construind zid de piatră și metal.

În recurs, intervenienta, C. L. a susținut că pentru suprafața de 800 mp pe care a solicit-o ca și proprietate prin prescripția achizitivă de peste 30 de ani, nu s-a partajat cu sora sa, că, Lihu Dumitreana ar fi fost soră cu tatăl ei, deși nici o clipă nu a cerut să se constate și nici nu și-a dovedit dreptul de proprietate, invocând doar în apărare prescripția achizitivă, a dus în eroare instanța de judecată obținând o sentință nelegală.

A solicitat să se aibă în vedere că instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, respectiv dreptul de proprietate asupra celor 800 mp solicitați de către intervenientă în interesul altei persoane,C. L. și totodată decizia conține dispoziții potrivnice care nu se pot duce la îndeplinire, în sensul că nu se știe cine va stăpâni șl folosi suprafața de 1348 mp; unde este individualizată suprafața de 800 mp și cine o va stăpâni.

A solicitat casarea deciziei tribunalului și reluarea judecății în vederea pronunțării unei soluții neviciate, dat fiind faptul că a obținut documente noi pe care nu le avea la data judecării recursului..

Revizuenta a depus la dosar declarație autentificată sub nr. 16/19.10.1972, contract de vindere - cumpărare autentificat sub nr. 18/19.10.1972, încheiere de legalizare copie.

Intimatele V. M. si C. L., au formulat întâmpinate prin care au solicitat respingerea cererii de revizuire promovata de revizuenta Delurintu A. împotriva deciziei civile nr. 1258/R/ 2012 pronunțata la data de 1.11. 20l2 in dosarul nr._ ca nefondata, menținerea hotărârii pronunțate ca fiind legala si temeinica, cu cheltuieli de judecata.

Cu privire la primul motiv de revizuire acela că, s-au invocat dispozițiile art. 322 pct 1:”dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu pot fi aduse la îndeplinire”, apreciază că nu există astfel de dispoziții, instanța a examinat daca sunt îndeplinite condițiile exercitării posesie așa cum prevede textul art. 1847 cod civil având in vedere toate probele administrate de părțile din proces inclusiv cu martori si le-a apreciat neconcludente în sensul ca reclamanta D. A. nu a făcut dovada ca a exercitat asupra terenului in litigiu o posesie cu îndeplinirea acestor condiții.

Instanța a avut în vedere susținerile martorilor care în declarațiile luate la instanța de fond au arătat că, reclamanta si pârâta V. M. dețin proprietăți alăturate, vecine pe o latura, bine delimitate prin garduri cu zid de piatră, plasa de sârmă, construite chiar de D. A. acum mai bine de 2o ani.

Tot martorii spun ca, terenul deținut de D. A. provine de la Lihu Dumitreana care i 1- a vândut in anul 1970 iar cel al pârâtei V. M. prin moștenire de la părinții săi V. M I. și Dumitreana, mai exact: de la N. M. - bunica dinspre mama.

Chiar actul nou depus în susținerea cererii de revizuire de fapt întărește motivarea instanței de recurs în sensul că terenul plaț de casă de 735 mp vândut de Lihu Dumitreana lui D. A. în anul 1972 este inclus împreună cu construcțiile aflate pe acel teren în suprafața vândută de D. A. lui D. Ghe în anul 2011, nu reprezintă terenul în litigiu, teren fără construcții pe el, care nu este plat de casă, are alți vecini.

Actul nou întărește delimitările stabilite de cele două surori - Lihu Dumitreana si N. M. cu peste 6o ani în urma în sensul că, cele doua proprietăți sunt vecine pe o latura, una la nord și alta la sud, acest act nu face altceva decât sa consolideze soluția dată de Tribunalul M., astfel că nici motivul prevăzut de art. 322 pot 5 Cod proc. Civ. nu este întemeiat.

Au solicitat instanței să rețină că, Lihu Dumitreana a fost sora cu

N. M., bunica dinspre mama V. Dumitreana iar între autoare si apoi moștenitorii acesteia nu au existat conflicte de proprietate până acum când a cumpărat D. G..

Cu privire la motivul de revizuire invocat potrivit pct. 2 al art. 322 c.p.civ. „instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”, apreciază că este nefondat întrucât terenul revendicat de reclamanta D. Argela nu este îngrădit ceea ce demonstrează că, nu este in posesia acesteia, fiind un alt teren aflat la sud de proprietatea revizuentei, teren posedat de V. M. si aflat în continuarea terenului plat de casa, curți construcții si gradină proprietatea V. M., plantat cu pomi fructiferi de V. M I..

C. L. a arătat că prin cererea de intervenție a solicitat sa se constate ca terenul de 800 mp( teren învecinat la N- Delurintu A., S si E - drum, iar la V- V. I., in prezent V. M.) posedat de V. M. de peste 30 ani, fiind moștenit de la părinți, respectiv de la N. M.- bunica, apărarea fiind făcută pe cale de excepție.

Intimatele au precizat că nu au interes sa se partajeze pentru averea rămasa de la străbunicii lor, devreme ce posedă terenul de 800 mp .

A arătat că, actul nou depus de revizuienta putea fi procurat înainte de a formula acțiunea în constatare, dar si așa nu modifica cu nimic starea de fapt si de drept, motiv pentru care au solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondata, cu cheltuieli de judecata .

Intimatul Delurintu G. a formulat întâmpinare pe care a criticat decizia instanței de recurs pentru netemeicie si nelegalitate in temeiul articolului 322 b alin l, 2 si 5 cod de procedura civila solicitând casarea acesteia si reluarea judecații

A solicitat admiterea revizuirii deoarece actul nou invocat în revizuire a fost luat de la notariatul de stat în data de 08-11-2012 si a solicitat să fie respectat întrucât vânzătoarele Lihu Dumitreana si B. T. declară că sunt unice moștenitoare după moartea tatălui lor.

Întrucât V. M. nu are act de vânzare cumpărare dar a obținut o tranzacție în urma eliberării unei adeverințe de Primăria Baia de A. cu poziția de rol a tatălui său V. I. in suprafață de 12 ari (1200m pătrați ) unde se afla o săliște de casa un grajd si casa lângă drumul principal .: răsărit Delurintu M. si M. M., apus drum si C. L., miazăzi pădure, miazănoapte V. Dumitreana total eronat, în realitate sunt alții vecini, aspect confirmat si de expertul topografic.

Examinând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate, se constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru motivele limitativ reglementate de art.322 c.pr.civ, prin intermediul său neputând fi repuse în discuție probleme de fond, respectiv împrejurări și fapte ce au fost discutate la momentul rezolvării litigiului .

Din motivarea prezentei, reiese că revizuienta a invocat trei motive ce ar atrage retractarea deciziei atacate, concret art.322 pct.1, art.3 pct..2 și art.322 pct.5 c.pr.civ.

Pentru incidența primului motiv de revizuire se impune ca, dispozitivul hotărârii ce face obiect al cererii să cuprindă dispoziții contradictorii, ce nu ar putea fi aduse la îndeplinire, nicidecum existența unei contrarietăți la nivelul considerentelor pe care instanța și-a întemeiat soluția pronunțată, întrebările puse de către revizuientă ce vizează aspecte privitoare la persoana ce va stăpâni suprafața de 1348 mp mp, respectiv individualizarea acestui teren, neputându-și găsi rezolvare în acest demers tocmai pentru faptul că, dispozitivul deciziei a cărei revizuire se cere este cât se poate de clar câtă vreme, procedând la modificarea sentinței, instanța de recurs a respins acțiunea reclamantei.

Nici motivul de recurs ce se referă la pronunțarea instanței pe un lucru ce nu s-a cerut nu este întemeiat.

Sub acest aspect se reține că, judecata în calea de atac a avut loc în limitele investirii, apreciindu-se în recurs o greșită apreciere a probelor administrate sub aspectul incidenței unei posesii îndelungate și utile a reclamantei asupra suprafeței în litigiu, instanța nepronunțându-se asupra stabilirii dreptului de proprietate în favoarea intervenientei accesorii, astfel cum se susține în prezenta.

Cât privește motivul de recurs subsumat dispozițiilor art.322 pct.5 c.pr.civ, se reține că, înscrisurile invocate, respectiv declarația autentificată sub nr. 16/19.10.1972 și contractul de vindere - cumpărare autentificat sub nr. 18/19.10.1972, nu îndeplinesc cerințele prevăzute de legiuitor pentru a fi considerate înscrisuri noi, apte a determina retractarea deciziei atacate.

Astfel, cum la momentul pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită, într-o arhiva publică, deci accesibilă oricui, respectivele înscrisuri existau, iar revizuienta nu a depus minime diligențe pentru a le procura și prezenta instanței de judecată, ea nu se mai poate prevala ulterior de obținerea respectivelor înscrisuri .

În temeiul considerentelor expuse, cererea de revizuire fiind neîntemeiată, va fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta D. A. împotriva deciziei nr.1258/R din 01.11.2012 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații U. A. Teritorială - Primăria Baia de A. reprezentată Prin Primar, V. M., D. G. și C. L., ca nefondată.

Obligă revizuenta la 400 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei V. M., reprezentând onorariu avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.02.2013, la sediul Tribunalului M. .

Președinte,

S. C.

Judecător,

M. C. O.

Judecător,

A. M.

Grefier,

Tudorița I.

M.A./BM – 2 ex.

05.03. 2013

Cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Decizia nr. 4/2013. Tribunalul MEHEDINŢI