Pretenţii. Sentința nr. 415/2013. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 415/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 1935/313/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 730/R
Ședința publică de la 27 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M.
Judecător M. C. O.
Judecător S. C.
Grefier M. B.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurentul-pârât C. V. împotriva sentinței civile nr.415/15.03.2013 pronunțată de Judecătoria Strehaia în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. D., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns părțile, recurentul-pârât asistat de avocat B. A. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, avocat B. A. C., pentru recurentul-pârât, depune la dosar împuternicirea avocațială și chitanța de plată a onorariului de avocat.
Nemaifiind alte cereri formulate sau excepții invocate de soluționat, instanța, potrivit dispozițiilor art.150 și următoarele cod procedură civilă, constată încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat B. A. C., pentru recurentul-pârât, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii pronunțată de instanța de fond în sensul respingerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Intimatul-reclamant arată că pârâtul i-a dat 66 animale și în 2 ani turma avea 129 animale, el solicitând dă i se restituie doar un nr.de 63 animale pe care le-a reprodus, cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin acțiunea civila înregistrata la nr._, așa cum a fost precizată la data de 28.09.2012, reclamantul C. D. a chemat in judecată pe paratul C. V., solicitând obligarea paratului la plata sumei totale de_ lei, din care_ lei reprezintă contravaloarea celor 63 de animale pe care acesta i le-a luat in mod abuziv, iar 2000 lei reprezintă contravaloarea muncii prestate timp de 2 ani cu îngrijirea animalelor.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că pârâtul C. V., tatăl său, i-a dăruit în urmă cu doi ani de zile un număr de 66 de animale, ovine și caprine, întrucât acesta nu mai putea avea grijă de ele, având o vârstă destul de înaintată. A mai arătat reclamantul că a construit pentru animalele primite un grajd, le-a asigurat hrana și medicamentație necesară, fiind convins că acestea erau ale sale, așa cum îi precizase pârâtul în momentul în care i le-a dăruit. A precizat că într-o perioadă de 2 ani a mărit efectivul de animale ajungând la 129 de oi și capre, iar la data de 07.08.2012, pârâtul i-a luat în mod abuziv toate cele 129 de animale, pe care ulterior le-a vândut.
Acțiunea a fost legal timbrata.
Pârâtul, legal citat, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării pârâtul a susținut că ovinele de care face vorbire in cuprinsul cererii de chemare in judecata reclamantul sunt ale sale si nu sunt proprietatea reclamantului. Reclamantul, care este fiul său, a fost evacuat prin hotărâre judecătoreasca din imobilul său, întrucât era o fire violenta si consuma in exces băuturi alcoolice. Într-adevăr, pentru o perioada de timp reclamantul a avut grija de animale, iar pentru serviciile prestate el i-a permis acestuia sa se folosească de produsele obținute de pe urma acestora, precum si de sumele obținute din vânzarea acestor produse. După evacuarea reclamantului a considerat ca nu mai poate avea grija de animale, motiv pentru care le-a vândut. Cu respectivele animale este înregistrat la rolul Primăriei Strehaia, iar reclamantul nu a deținut in proprietate niciodată animale.
In soluționarea cauzei, la cererea reclamantului instanța a încuviințat proba cu interogatoriul pârâtului si testimonială și au fost audiați martorii G. C. si Bacâtea M..
În apărare, pârâtul a solicitat încuviințarea probelor cu interogatoriul reclamantului, înscrisuri si proba testimoniala, fiind audiați martorii F. V. si B. V..
Instanța a dispus la cererea reclamantului emiterea unei adrese către Primăria Strehaia–Registrul Agricol, pentru a comunica cu ce număr de animale figura înscris la RA numitul C. V. in anul 2010.
În considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză, prin sentința civilă nr.415/15.03.2013 Judecătoria Strehaia, a admis în parte acțiunea precizată, pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea ce face obiectul prezentei cauze, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 13.000 lei, din care 11.000 lei reprezintă contravaloarea a 63 de animale, ovine și caprine, iar 2.000 lei reprezintă contravaloarea muncii prestate timp de 2 ani cu îngrijirea animalelor.
Din coroborarea declarațiilor martorilor Bacâtea M. și G. C., propuși de către reclamant, precum și a martorului F. V., propus de către pârât, (filele 22-24) reiese că în toamna anului 2010 pârâtul C. V. i-a dăruit fiului acestuia, respectiv reclamantului C. D., toate animalele pe care le deținea la vremea respectivă, oi și capre, animale pe care i le-a predat reclamantului. De la acea dată, reclamantul C. D. a fost cel care s-a îngrijit de animalele primite, asigurându-le hrana și medicamentele necesare și edificând chiar și un adăpost pentru acestea. De asemenea, reclamantul a mărit efectivul de animale ajungând la 129 de oi și capre. În vara anului 2012 pârâtul C. V., însoțit de o rudă de-a sa, a mers în câmp unde se aflau cele 129 de animale și profitând de faptul că acestea se aflau doar în grija fiului reclamantului, a luat toate cele 129 de oi și capre, respectiv atât pe cele pe care i le dăruise reclamantului, cât și pe cele rezultate prin reproducere în cei doi ani, pe care ulterior le-a valorificat însușindu-și prețul astfel obținut.
Martorul F. V. a declarat că reclamantul a primit în jur de 230 lei pe animal, iar martora Bacâtea M. a arătat că, în zonă, o capră se vinde cu suma de aproximativ 250 lei, iar o oaie cu aproximativ 300 lei. De asemenea, martorul B. V., crescător de animale, a declarat că o oaie costă în jur de aproximativ de 200-250 lei, iar o capră în jur de 200 lei.
Cu ocazia interogatoriului administrat la cererea reclamantului (fila 21), pârâtul a recunoscut că reclamantul s-a comportat ca un adevărat proprietar al animalelor și că, în vara anului 2012, el a mers împreună cu o altă persoană și a luat din câmp animalele care la acel moment se aflau în paza fiului reclamantului în vârstă de numai 10 ani. De asemenea, pârâtul a recunoscut că a vândut toate cele 129 de animale a doua zi și că și-a însușit întreagă sumă de bani, fără a-i oferi reclamantului niciun fel de explicație.
În întâmpinarea formulată în cauză pârâtul a susținut că reclamantul a avut grijă de oile proprietatea sa, iar pentru aceste servicii i-a permis să încaseze produsele rezultate, fără a-i dărui aceste animale, apărare ce nu poate fi reținută de către instanță întrucât este lipsită de suport probatoriu, nefiind susținută de niciuna din probele administrate în cauză.
Raportat la situația de fapt mai sus reținută, în speța de față, ne aflam în fata unui contract real si anume, a unui dar manual privind animalele date de pârât fiului sau, dar manual ce reprezintă o categorie speciala de donație pentru validitatea căreia se cere doar acordul de voința al parților pentru a transfera si dobândi un drept cu titlu gratuit si tradițiunea, predarea efectiva, materiala a bunului donat, condiții îndeplinite în cauză, nefiind nevoie de o forma autentica.
Validitatea darurilor manuale, prin excepție de la art. 971 Cod civil, este consacrata prin art. 644 Cod civil, dispoziții legale în vigoare la data încheierii convenției dintre părți, potrivit cărora proprietatea bunului se dobândește si se transmite, printre altele, si prin tradițiune.
Referitor la apărarea pârâtului potrivit căreia turma de animale are caracterul de bun imobil prin afectațiune motiv pentru care nu poate face obiectul darului manual, instanța reține că, potrivit literaturii de specialitate, nu pot forma obiectul darului manual bunurile imobile și bunurile mobile incorporate (drepturile de creanță, de creație intelectuală, fondul de comerț etc.), întrucât acestea nu sunt susceptibile de a fi transferate și dobândite prin efectul tradițiunii. Numai bunurile mobile corporale susceptibile de tradițiune pot forma obiectul darului manual. Prin urmare, cum în speță darul manual a avut ca obiect mai multe animale, bunuri mobile corporale susceptibile de tradițiune, susținerea pârâtului apare ca nefondată.
De asemenea, instanța a apreciat ca neîntemeiată și apărarea pârâtului potrivit căreia o turma de animale nu poate face obiectul darului manual datorită valorii acesteia. Pentru a aprecia astfel, instanța a avut în vedere că valoarea animalelor dăruite de către pârât reclamantului nu este una substanțială, însemnată, iar în doctrina și practica judiciară în materie s-a arătat că poate forma obiectul darului manual chiar și un autovehicul, deci un bun de o valoare mai mare decât valoarea celor 66 de animale. De altfel, în noul cod civil legiuitorul a reglementat expres valoarea până la care bunurile mobile corporale pot face obiectul unui dar manual. Astfel, art. 1011 alin.4 din noul cod civil dispune că bunurile mobile corporale cu o valoare de până la 25.000 lei pot face obiectul unui dar manual, valoare net superioară contravalorii celor 66 de animale dăruite de pârât.
Prin urmare, instanța a reținut că reclamantul C. D. a devenit proprietarul celor 68 de animale prin tradițiune, astfel că acestuia i se cuvine și diferența de 63 de animale rezultate prin reproducere, conform art. 483 din Codul civil potrivit căruia sporul animalelor se cuvine proprietarului în puterea dreptului de accesiune.
În ceea ce privește dispozițiile legale aplicabile în speță referitoare la răspunderea delictuală, instanța a reținut că potrivit art. 103 din Legea nr. 71/2011, „Obligațiile născute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârșirii lor.”
Cu alte cuvinte, răspunderea pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii (răspunderea civilă delictuală) este guvernată de legea în vigoare în momentul săvârșirii faptei ilicite.
În același sens, art. 6 alin. 2 din Codul civil prevede că „Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.”
Întrucât în cauză se discută despre o faptă ilicită săvârșită după . actualului cod civil, respectiv în august 2012, dată la care pârâtul și-a însușit fără drept cele 129 de oi și capre proprietatea reclamantului, speței de față îi sunt aplicabile dispozițiile acestuia.
Astfel, instanța a făcut aplicarea în cauză a prevederilor art. 1357 din noul cod civil conform cărora “cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să-l repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.
Din prevederile legale menționate rezulta ca pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer întrunite cumulativ următoarele condiții: existenta unui prejudiciu, existenta unei fapte ilicite, existenta unui raport de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu si existenta vinovatei celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijenta sau imprudenta cu care a acționat.
În speță, instanța a reținut că reclamantul a suferit un prejudiciu material constând în contravaloarea animalelor ce au fost însușite și valorificate de către pârât. De asemenea, instanța reține că reclamantul a făcut și dovada cuantumului prejudiciului la repararea căruia solicită să fie obligat pârâtul, având în vedere declarațiile martorilor F. V., B. V. și Bacâtea M. cu privire la prețurile de vânzare a ovinelor și caprinelor.
Față de considerentele de fapt și de drept invocate, instanța a apreciat că cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. D. în contradictoriu cu pârâtul C. V., este întemeiată în ceea ce privește suma de 11.000 lei ce reprezintă contravaloarea celor 63 de animale. Referitor la cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata sumei de 2.000 lei, reprezentând contravaloarea muncii depusă pe o perioadă de doi ani pentru îngrijirea animalelor, instanța a apreciat-o ca neîntemeiată, în considerarea faptului că reclamantul a prestat această muncă în calitatea sa de proprietar, astfel că nu poate fi imputată pârâtului. In plus, niciuna din părți nu a susținut că ar fi încheiat o convenție în acest sens și nici probatoriul administrat în cauză nu a dovedit existența unei astfel de convenții.
Pe cale de consecință, instanța a admis în parte acțiunea precizata si a obligat paratul la plata către reclamant a sumei de 11.000 lei reprezentând despăgubiri civile.
Fiind in culpă procesuala, în baza art. 274 C.p.c, paratul a fost obligat la plata sumei de 1434 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând taxă timbru și onorariu avocat, proporțional cu valoarea pretențiilor admise.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea căii de atac exercitată, recurentul a invocat că instanța de fond a interpretat greșit că turma de animale face parte din categoria bunurilor corporale ce sunt susceptibile de a face obiectul darului manual în condițiile în care nu este vorba de transmiterea prin efectul tradițiunii a unor animale din proprietatea sa în proprietatea intimatului reclamant bucată cu bucată.
S-a susținut că instanța a greșit și atunci când a stabilit că sporul natural se cuvine a fi al intimatului reclamant, deoarece potrivit art.550 din Noul cod civil cu privire la dreptul de a culege fructele, acestea revin proprietarului bunului ce produce natural fructele.
O altă susținere vizează faptul că intimatul pârât a fost evacuat din gospodăria recurentului pentru comportament violent ceea ce duce la revocarea donației pentru ingratitudine.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs invocate raportat la probele administrate și actele normative cu incidență, se constată că recursul este nefondat pentru motivele ce vor fi arătate.
Din declarațiile martorilor B. M. și G. C. propuși de intimatul reclamant și a martorului F. V. propus de pârâtul recurent rezultă în mod evident faptul că în toamna anului 2010, recurentul pârât a dăruit fiului său – intimatul reclamant animalele pe care le deținea, acestea fiind predate efectiv.
Proba testimonială administrată în cauză se completează cu răspunsul recurentului pârât la întrebarea nr.2 din interogatoriul ce i-a fost luat în sensul recunoașterii că intimatul reclamant s-a comportat ca un adevărat proprietar.
Bunurile mobile corporale pot face obiectul unui dar manual acesta fiind valabil încheiat doar prin acordul de voință al părților însoțit de tradițiunea bunului indiferent de valoare.
Instanța de fond a calificat în mod corect în conformitate cu dispozițiile legale că cele 63 animale predate de recurent în toamna anului 2010 constituie un dar manual, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege ca având acest regim juridic.
Tradițiunea bunurilor – animalelor ce constituie obiect al darului manual nu trebuie făcută pentru fiecare animal în parte deoarece voința părților a fost aceea de a transmite și dobândi toate animalele, acord realizat prin tradițiune.
Deoarece intimatul reclamant a devenit proprietarul a celor 63 animale ce au constituit obiect al darului manual, în aceiași calitate de proprietar dobândește și diferența de 63 animale rezultate prin reproducere.
În ceea ce privește susținerea potrivit căreia darul manual s-ar fi revocat ca urmare a ingratitudinii intimatului reclamant, instanța de control judiciar nu poate analiza acest aspect care nu a constituit obiect al litigiului dedus judecății.
Pe de altă parte, darul manual derogă numai de la regulile de formă ale donațiilor însă este supus acelorași reguli de fond ca și donațiile, inclusiv principiul irevocabilității.
Față de cele arătate, instanța constată că recursul este nefondat, urmând a dispune respingerea acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-pârât C. V. împotriva sentinței civile nr.415/15.03.2013 pronunțată de Judecătoria Strehaia în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. D., având ca obiect pretenții.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Iunie 2013.
Președinte, C. M. | Judecător, M. C. O. | Judecător, S. C. |
Grefier, M. B. |
Red.MCM
Dact.CNB
Ex.2.
Cod operator 2626
17.07.2013
Jud. fond A. M. M.
| ← Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 1351/2013.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 2056/2013. Tribunalul... → |
|---|
