Contestaţie la executare. Sentința nr. 1847/2013. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1847/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 06-06-2013 în dosarul nr. 1300/225/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 632/R
Ședința publică de la 06 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. P.
Judecător C. M.
Judecător V. R.
Grefier M. B.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurenta-debitoare . împotriva sentinței civile nr.1847/01.04.2013 pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S. în contradictoriu cu intimata-creditoare . și intimatul B. I. C. F., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat G. R., pentru intimata-creditoare, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-au depus la dosar prin serviciul registratură, întâmpinare din partea intimatei-creditoare, iar din partea recurentei-debitoare, contract de cesiune creanță și note de ședință.
Avocat G. R., pentru intimata-creditoare, solicită reapelarea cauzei pentru a observa înscrisurile depuse.
Având în vedere dispozițiile art.104 alin.12 din Regulamentul de Ordine Interioară al instanțelor judecătorești, instanța încuviințează cererea formulată și dispune reapelarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată.
La reapelarea cauzei făcută în ședința publică au răspuns avocat G. R., pentru intimata-creditoare, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri formulate sau excepții invocate de soluționat, instanța, potrivit dispozițiilor art.150 și următoarele cod procedură civilă, constată încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat G. R., pentru intimata-creditoare, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond, cheltuielile de judecată urmând a fi solicitate pe cale separată.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Dr.Tr.S. la data de 28.01.2013, sub nr._, contestatoarea . în contradictoriu cu intimații . și intimat B. I. C. F., a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare întocmite de B. I. C. F. în dosarul nr. 230/E/2012, respectiv somația imobiliară și procesul verbal de situație din data de 23.01. 2013. În motivarea cererii, s-a arătat că prin somația imobiliară nr. 230/01.2013 i s-a adus la cunoștință faptul că datorează creditoarei intimate suma de 20.454,66 lei reprezentând penalități la debitul principal de_,33 lei și cheltuieli de executare.
Creditoarea ., prin cererea înregistrată în data de 23.07.2012 în dosarul nr._/225/2012, s-a adresat Judecătoriei Tr.S. cu cerere de încuviințare silită împotriva contestatoarei pentru plata aceluiași debit în cuantum de_,33 lei, în cadrul aceluiași dosar de executare, cerere ce a fost respinsă la primul termen de judecată din 24.07.2012, ulterior, prin recursul declarat hotărârea rămânând definitivă și irevocabilă, prin respingerea acestuia.
Deoarece cererea de executare și recursul au fost respinse, creditoarea a introdus încă o dată aceeași cerere de încuviințare, de data aceasta fiind admisă la termenul din 28.08.2012 în dosarul nr._/225/2012 .
Nu în ultimul rând s-a arătat că sumele datorate în baza contractului de cesiune de creanță mai sus menționat au fost achitate cu mult înainte ca cererea de executare silită să fie adresată Judecătoriei Tr. S. .
La final se arată de debitoare că, în conformitate cu art. 4 alin. 3 din L. 469/2002 totalul penalităților pentru întârziere în decontare, prevăzut la alin. 1 și 2, nu poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepția cazului în care prin contract s-a stipulat contrar.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 399, 400, 401 C. proc. civ. și L. 188/200 și 469/2000 .
În dovedirea acțiunii s-au anexat copii de pe somația imobiliară nr. 230/E/2012, proces verbal de situație, dovada de comunicare.
În apărare, intimata . a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acesteia ca inadmisibilă și nefondată, cu cheltuieli de judecată.
S-a invocat astfel tardivitatea introducerii cererii de contestație la executare, existența autorității de lucru judecat și lipsa calității de reprezentant a contestatoarei debitoare.S-a solicitat de asemenea amendarea contestatoarei în temeiul art. 108 ind. 1 pct. 1 lit. a și d și în temeiul art. 404 alin.2 c. proc. civ. întrucât aceasta a introdus cu rea credință o nouă cerere de contestație la executare.
Cu privire la excepția autorității de lucru judecat invocată de contestatoare, s-a solicitat respingerea acesteia arătându-se că încheierile prin care se soluționează cererile de încuviințare a executării silite nu pot fi opuse cu autoritate de lucru judecat într-o nouă cerere de încuviințare a executării silite, deoarece aceste încheieri sunt date într-o procedură necontencioasă și ca atare sunt lipsite de autoritate de lucru judecat.
La solicitarea instanței, în temeiul art. 129 alin. 5 și art. 402 C. proc. civ. executorul judecătoresc I. C. F. a înaintat copii certificate de pe actele de executare îndeplinite în dosarul de executare nr. 230/E/2012.
La termenul din 18.03.2013, instanța, la solicitarea apărătorului contestatoarei a dispus atașarea dosarului nr._/225/2012 având ca obiect încuviințare silită, cerere încuviințată de instanță.
În temeiul art. 167 alin.1 C. proc. civ., instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
În considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză, prin sentința civilă nr.1847/01.04.2013 Judecătoria Dr.Tr.S., a admis contestația la executare, pentru următoarele considerente:
La data de 19.04.2011 a fost încheiat contractul de cesiune creanță nr.1168 contract înregistrat la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare sub nr._932771QSX, obiectul acestuia fiind drepturile de creanță izvorâte din facturile fiscale cuprinse în anexa 2 a contractului pe care cedentul le avea de încasat de la CASJ din contractul de furnizare.
La data de 23.07.2012, intimata a solicitat încuviințarea executării silite a acestui contract, cerere respinsă prin încheierea din data 24.07.2012, pronunțată în dosarul nr._/225/2012 și rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului-decizia 916/R din 13.08.2012 a Tribunalului M..
Creditoarea-intimată a formulat o nouă cerere de încuviințare executare silită, ce a fost admisă prin încheierea din 23.08.2012 pentru suma de_,66 lei reprezentând 17.703,33 lei penalități de întârziere și 2.751,33 lei cheltuieli de executare.
Referitor la excepția autorității lucrului judecat invocată de către contestatoare s-a reținut că cererea de încuviințare a executării silite se judecă în procedura necontencioasă, potrivit prevederilor art. 331 si urm. C. pr. civ.
Astfel, instanța a reținut că, încheierile prin care se soluționează cererile de încuviințare a executării silite nu pot fi opuse cu autoritate de lucru judecat într-o nouă cerere de încuviințare a executării silite deoarece aceste încheieri sunt date într-o procedură necontencioasă și ca atare sunt lipsite de autoritatea de lucru judecat. Pentru considerentele de mai sus a fost respinsă excepția autorității lucrului judecat.
Nu s-a putut reține nici excepția autorității de lucru judecat invocată de intimata creditoare deoarece în prezenta contestație, debitoarea a solicitat anularea actelor de executare emise de executorul judecătoresc în dosarul nr. 230/E/2012 respectiv somația imobiliară și procesul verbal de situație, acte noi, emise la data de 23.01.2013 și care nu au mai făcut obiectul vreunui control din partea instanțelor judecătorești.
De asemenea, nu este întemeiată nici excepția tardivității introducerii contestației, actele au fost emise de executorul judecătoresc la data de 23.01.2013, contestația la executare formulată împotriva acestora fiind introdusă la instanță la data de 28.01._, în termenul de 15 zile reglementat de art.399 c. proc. civ.
Pe fondul cauzei, potrivit art. 371^1 C. proc. civ. obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, iar în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă legea nu prevede altfel.
De asemenea, în conformitate cu art. 399 C.proc.civ, împotriva executării silite precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Așa cum a arătat și creditoarea intimată în întâmpinarea depusă, conform art. 62 din L. 99/1999, în situația în care nu a fost îndeplinită obligația garantată, creditorul va putea să aleagă între a iniția procedura de executare prevăzută de codul de proc. civilă sau a executa garanția reală potrivit prevederilor prezentei legi.
În speța de față, s-a constatat de instanță că intimata creditoare, prin adresarea cererii de executare către executorul judecătoresc, a optat implicit pentru declanșarea procedurii de executare silită prevăzută de codul de proc. civilă, situație în care toate actele de procedură și de executare trebuie să fie în conformitate cu dispozițiile legale reglementate de acesta.
În cererea de chemare în judecată se arată de către contestatoare că înțelege să conteste executarea, sumele cuprinse în contractul de cesiune au fost achitate integral anterior pornirii executării silite.
S-a constatat că executarea silită a fost pornită la solicitarea creditoarei intimate . București pentru recuperarea penalităților în cuantum de 5 %/zi întârziere, prevăzute și calculate conform art. 2, pct. 2.1 din contract.
S-a mai reținut de instanță că facturile ce au făcut obiectul contractului de cesiune de creanță au fost achitate de către debitoare după scadența acestora, dar până la obținerea încuviințării silite de către creditoare în dosarul nr._/225/2012, astfel că, se apreciază de instanță că nu se mai impune obligarea debitoarei și la plata acestora, debitul principal fiind stins la data pornirii executării silite.
Sub un alt aspect s-a constatat de instanță că penalitățile de întârziere în cuantum de 5 %/zi întârziere asumate prin contractul de cesiune și calculate la nivelul de_,33 lei depășesc cu mult procentul legal al penalităților de întârziere, fiind de fapt o sancțiune mult prea drastică împotriva debitoarei avându-se în vedere că nu există impusă în acest sens o sancțiune corelativă și în sarcina creditoarei pentru executarea culpabilă a obligațiilor asumate.
De asemenea, în contractul de cesiune de creanță intervenit între părți nu s-a observat că acestea ar fi consimțit ca nivelul acestora să depășească debitul inițial.
Față de aceste motive s-a constatat de instanță că în mod nelegal s-a pornit executarea silită împotriva contestatoarei . Tr. S. în situația în care debitul principal fusese achitat anterior pornirii executării silite și nu se mai impunea calcularea și de penalități în sarcina debitoarei, motiv pentru care a fost admisă contestația la executare, au fost anulate actele de executare întocmite de B. I. C. F., respectiv somația imobiliară și procesul verbal de situație.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin cererea introdusă la B. I. C.-F. la solicitarea subscrisei, în calitate de creditor, s-a solicitat încuviințarea executării silite a contractului de cesiune de creanță nr.1168/19.04.2011, încheiat între ..A. și debitorul ., executare încuviințată prin încheiere nr. în dosarul nr._/225/2012.
În contestația la executare ce a făcut obiectul prezentului dosar nr._, . a înțeles să facă contestație împotriva tuturor formelor de executare întocmite în dosarul nr.230/E/2012, referindu-se doar la somația imobiliara și procesul-verbal de situație întocmite în data de 23.01.2013, deși înștiințarea de poprire și somația mobiliara au fost primite de către debitoare în data de 04.09.2012, cât și împotriva titlului executoriu, reprezentat de contractul de cesiune de creanța mai sus menționat.
Față de contestația la titlu formulată de către debitoare, aceasta este una pur declarativă, debitoarea nefăcând în niciun moment referire la faptul că acel contract de cesiune de creanță, încheiat sub numărul 1168/19.04.2011 nu ar fi titlu executoriu, neîntemeindu-și în niciun fel cererea din acest punct de vedere. Cu toate acestea, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestui capăt de cerere, subscrisa invocând în întâmpinare, în acest sens, excepția autorității de lucru judecat, dat fiind faptul ca debitoarea a mai formulat anterior două contestații la executare în dosarele_/225/2012 și_/225/2012 în care, printre altele, contesta în cadrul aceluiași dosar de executare silită nr 230/E/2012 atât însuși titlul executoriu cât și caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, ambele contestații fiind soluționate de Judecătoria Drobeta T.-S., pe fond, cu respingerea acestora. De asemenea, învederează că sentința de respingere a contestației la executare din dosarul nr._/225/2012 este definitiva și irevocabilă, prin nerecurare de către debitoare.
Principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauza și purtat intre aceleași părți, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute unei părți printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară, pronunțată într-un alt proces.
Astfel, art.l63(l) Cod Procedură Civilă statuează că "Nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte înaintea mai multor instanțe."
Pentru că există identitate de obiect între două acțiuni cel care a făcut obiectul dosarelor nr._/225/2012, respectiv_/225/2012, cât și cel care face obiectul dosarului de pe rolul acestei instanțe, respectiv dosarul nr._, nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în ambele în același mod, ci este suficient ca din cuprinsul acelor acțiuni să rezulte că scopul final urmărit este același în ambele acțiuni, respectiv anularea formelor de executare întreprinse de subscrisa, prin Birou executor Judecătoresc I. C.-F..
Mai mult, hotărârea dată în dosarul nr._/225/2012 a fost supusă recursului, acțiune de care debitoarea a înțeles să nu se prevaleze, astfel că formularea unei noi contestații la executare, având aceleași părți, aceeași cauza și același obiect este inadmisibilă, sens în care și-ar fi putut exprima nemulțumirea prin formularea unei căi de atac extraordinare, respectiv cea a recursului. Însă, cu rea credința și căzând sub incidența art. 723 C pr civ., contestatoarea a înțeles sa formuleze încă o contestație la executare care are tripla identitate de cauza, obiect și părți.
Pentru aceste considerente solicită admiterea excepției autorității lucrului judecat invocată de subscrisa atât în întâmpinare cât și în prezentul recurs, admiterea recursului formulat de creditoarea ..A, prin ..A Sucursala Sud și pe cale de consecința, respingerea contestației la executare ca inadmisibilă și nefondată.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat invocată de intimata debitoare, solicită respingerea întrucât încheierile prin care se soluționează cererile de încuviințare a executării silite nu pot fi opuse cu autoritate de lucru judecat într-o nouă cerere de încuviințare a executării, deoarece aceste încheieri sunt date într-o procedură necontencioasă și ca atare sunt lipsite de autoritate de lucru judecat, conform art. 337 din Codul de procedură civilă.
Menționează că acest aspect invocat de subscrisa a fost reținut si de instanța de fond care a apreciat ca excepția invocata de contestatoare nu poate fi admisă, cererea de încuviințare a executării silite judecându-se în procedura necontencioasa, fiind lipsite de autoritate de lucru judecat conform art.331 si urm. Cod Proc. Civila.
Referitor la contestația debitoarei . împotriva actelor de executare întocmite de B. I. C. F. în dosarul de executare nr.230/E/2012, respectiv somația imobiliara și procesul-verbal de situație întocmite în data de 23.01.2013, motivându-se că, "contractul de cesiune de creanță mai sus menționat a fost integral achitat cu mult înainte ca cererea de executare sa fie adresată Judecătoriei Drobeta Turnu Severin ", menționează armatoarele:
Instanța de fond a reținut în mod eronat sumele ce compun creanța în temeiul contractului de cesiune de creanță nr.1168/19.04.2011 și care fac obiectul executării inițiate de subscrisa în dosarul de executare nr.230/E/2011, aflat pe rolul B. I. C. F.
Prin cererea introdusă la B. I. C.-F. la solicitarea subscrisei, în calitate de creditor, s-a solicitat încuviințarea executării silite a contractului de cesiune de creanța nr.1168/19.04.2011 cu clauza penală, încheiat între ..A. și debitorul . prin care ., în calitate de cedent, a garantat către subscrisa, în calitate de cesionar, executarea obligației de plata a facturilor fiscale emise, la scadența acestora, de subscrisa cesionara către . în Anexa 1 a contractului de cesiune mai sus menționat atât prin transmiterea către cesionar a tuturor drepturilor de creanța din facturile fiscale prezentate în Anexa 2 a căror plată trebuia efectuată de către debitorul-cedat Casa de Asigurări de Sănătate M.; constituirea în favoarea ..A, în calitate de cesionar a unui drept de garanție reală mobiliară în temeiul Legii nr.99/1999 asupra facturilor fiscale prezentate în Anexa 2 a contractului de cesiune mai sus menționat, precum și asupra tuturor drepturilor de creanță prezente și viitoare ce derivă din aceste facturi, emisă ca urmare a executării obligațiilor contractuale stabilite prin contractul de furnizare încheiat intre cedent si CAS M..
Creanța este compusa din penalități de întârziere in cuantum de 17.703,33 lei, calculate conform punct B din Anexa nr.3 la contractul de cesiune de creanță nr.1168/19.04.2011, respectiv 0.07% si 0.2% din valoarea facturilor cesionate în valoare de 87.629,26 lei cheltuieli de executare în cuantum de 2751,33 lei, conform procesului-verbal de cheltuieli de executare din 30.08.2012.
Instanța de fond a reținut în mod greșit mențiunea debitoarei cum că penalitățile de întârziere datorate ar fi în cuantum de 20.454,66 lei, calculate la un debit principal, mai mic, de 17.703,33 lei.
Debitul principal datorat de către debitoarea . temeiul contractului de cesiune de creanță nr._11, ce a fost cesionat si pentru care a garantat plata la scadența acestuia de către debitorul-cedat, în speță Casa de Asigurări de Sănătate M., în mod solidar alături de administratorul acesteia, dl N. V., în calitate de fidejusor solidar, a fost in cuantum de 87.629,26 lei.
Mai mult, instanța de fond apreciază, din nou în mod greșit, faptul că penalitățile de întârziere calculate conform contractului de cesiune de creanță (punct B din Anexa 3, ci nu art.2.1 contract de cesiune de creanță) în cuantum de 17.703,33 LEI, ca urmare a achitării peste scadența facturilor cesionate (din Anexa nr.l a contractului de cesiune), pentru a căror plata potrivit scadenței debitoarea .. a garantat prin constituirea unui drept de garanție reala mobiliară în temeiul Legii nr.99/1999 asupra facturilor fiscale prezentate în Anexa 2 a contractului de cesiune mai sus menționat, precum și asupra tuturor drepturilor de creanță prezente și viitoare ce derivă din aceste facturi, nu ar mai fi datorate de către debitoare subscrisei deoarece debitul principal a fost achitat până la data pornirii executării silite.
Apreciază ca instanța de fond, fără să țină cont de principiul accesorialității ("Accesonum sequitur principalae"), reținând greșit atât suma ce face obiectul executării silite pornite de subscrisa împotriva debitoarei . (17.703,33 lei, ci nu 20.454,66 lei), cat și modalitatea de calcul a penalităților de întârziere (0.07% si 0.2%/ zi întârziere din valoarea facturilor achitate după scadența menționată în anexa 1 a contractului de cesiune de creanță), a dat o sentința fără să aibă în vedere împrejurările de fapt și de drept ale nașterii creanței subscrisei.
Mai mult, instanța de fond, aflându-se în continuare în eroare, apreciază că penalitățile de întârziere solicitate de subscrisa în cuantum de 17.703.33 lei în temeiul contractului de cesiune de creanță mai sus menționat depășesc cu mult procentul legal al penalităților de întârziere, fiind o sancțiune mult prea drastica împotriva debitoarei. Potrivit principiului disponibilității consacrat de art.129 alin.6 Cod Procedura Civila, instanțele sunt obligate să se pronunțe în limitele în care au fost investite, respectiv numai asupra a ceea ce i s-a cerut și in limitele a ceea ce i s-a cerut de către părți, ceea ce instanța de fond nu a făcut, sens în care invocă și dispozițiile art.304 pct 6. Cod pr. Civila.
Arată că, părțile au convenit în contractul de cesiune de creanță mai sus menționat cuantumul penalităților de întârziere în situația în care facturile emise de subscrisa în favoarea ., ar fi achitate de către debitorul-cedat după data scadentă a acestora, menționat în anexa nr.l a contractului de cesiune, iar acestea nu depășesc cuantumul debitului principal cesionat în cuantum de 87.629,26 lei.
Contractul de cesiune de creanță, prin definiția sa, presupune o creanță certă, lichidă și exigibilă pe care cedentul o are asupra debitorului cedat.
Mai mult, legislația specifică aplicabilă în domeniu arată că pentru aceste cesiuni de creanță este imperios necesară ratificarea acestora de către debitorul cedat, în speță Casele de Asigurări de Sănătate.
În același timp, în considerația art.14 alin(l) din Titlul VI, Legea 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, garanția reală mobiliară poate fi constituită și dintr-o cesiune de creanță, aceasta operând ca o garanție a executării obligației debitorului. Tot același text de lege prevede că reprezintă titlu executoriu contractul de garanție reală mobiliară, cum am arătat mai sus, coroborând aplicarea art.14 și art.17 din Titlul VI, Legea 99/1999, contractul de garanție reală mobiliară este și trebuie să fie titlu executoriu.
În același sens, invocăm litera a) a art.2 din Titlul VI al Legii 99/1999 care asimilează cesiunea de creanță garanțiilor reale mobiliare indiferent de tipul acestora. Pentru ca o operațiune juridică să fie asimilată unei ipoteci mobiliare trebuie sa îndeplinească mai multe condiții, respectiv, operațiunea asimilată sa aibă izvorul într-un contract, să se realizeze prin afectarea unui bun și să aibă scop garantarea executării unei obligații.
Este evident faptul că în contractul de cesiune de creanță nr.1168/19.04.2011 debitorul a constituit în favoarea subscrisei o garanție reala mobiliară asupra dreptului de creanță ce izvorăște din facturile atașate în Anexa nr.2.(a se vedea în acest sens art.1.3 din contractul de cesiune de creanță ), a cărei publicitate a fost realizată prin înscrierea la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare cu avizul nr. 2011-_-QSX.
Titlul VI din Legea nr.99/1999, privită ca lege specială, în vigoare la data încheierii contractului de cesiune de creanță nr.1168/19.04.2011, modifică și completează prevederile Codului civil în materia cesiunii de creanță, supunând publicității prin înscriere în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare toate cesiunile drepturilor de creanță, adică atât cesiunea efectuată în scop de garanție, cât și cesiunea de creanță propriu-zisă.
Mai mult, toate cesiunile drepturilor de creanță vor fi supuse prevederilor Titlului VI al Legii nL99/l999 preluat de art.2389 și urm, din Noul Cod Civil, în ceea ce privește publicitatea, ordinea de prioritate și executarea, fiind asimilate astfel, garanțiilor reale mobiliare.
. a "îndeplinit atât formele de publicitate prevăzute de art.1393 codul civil (notificarea debitorului-cedat, în speță CAS M.), cât și cele prevăzute de Titlul VI din Legea nr.99/1999 (înscrierea la AEGRM ) în ceea ce privește contractul de cesiune de creanță nr.1168/19.04.2011 ce constituie, fără putință de tăgadă, titlu executoriu.
Acest motiv de contestație este infirmat și de prevederile art.62 din Legea nr. 99/1999 care dispune ca, în situația în care nu a fost îndeplinită obligația garantată, creditorul va putea să aleagă între a iniția procedura de executare prevăzută de C.pr.civ. sau a executa garanția reală potrivit prevederilor Legii nr. 99/1999.
Astfel, dispozițiile articolului menționat mai sus, instituie dreptul de opțiune al creditorului garantat cu privire la modalitatea de executare pe care alege să o folosească. Acest drept este unul potestativ care nu poate fi cenzurat de către debitor sau un alt terț, neputându-se stabili o altă metodă de executare decât cea aleasă de creditor în temeiul acestui text de lege.
Referitor la contestarea sumei pentru care subscrisa a pornit executarea silită, învederam că prin contractul de cesiune de creanță atașat prezentei, atât debitoarea F. E. SRL, cât și fidejusorul solidar în materie comercială, N. V., au constituit în favoarea subscrisei o garanție reală mobiliară asupra drepturilor de creanță ce izvorăsc din facturile atașate în Anexa nr.2, asumându-și în același timp obligația respectării termenelor de plată conform scadenței facturilor fiscale emise de subscrisa și atașate în Anexa 1 a contractului de cesiune de creanță mai sus menționat în vederea stingerii creanței F..
După cum se poate observa din facturile menționate în Anexa nr.l a contractului de cesiune de creanță nr. 1168/19.04.2011, acestea au fost stinse cu mult după scadență, aspect dovedit prin răspunsul Casei de Asigurări de Sănătate M., motiv pentru care subscrisa solicită penalități de întârziere în valoare totală de 17.703,33 lei, calculate așa cum sunt menționate inclusiv în cuprinsul facturilor fiscale din Anexa nr.l a contractului de cesiune, a căror scadență nu a fost respectată, respectiv 0.07% si 0.2% pe zi de întârziere. Din răspunsul CAS M. se observă că aceasta a achitat facturile cesionate începând cu 27.09.2011, în timp ce ultima factură din soldul cesionat (anexa 1 a contractului de cesiune) a avut scadenta în data de 13.08.2011, cea mai veche factura neachitată având scadența în mai 2011.
Referitor la motivele invocate de debitoarea-contestatoare cu privire la inexistența datoriei, arătam faptul că, debitoarea și-a însușit contractul și clauzele acestuia, în speță fiind aplicabile dispozițiile din Anexa nr.3 la contractul de cesiune de creanță nr.1168/19.04.2011, punctul C, lit.a si b., respectiv aplicarea 0,07% și 0,2% din valoarea facturilor achitate cu întârziere, pe perioada cuprinsă între scadența facturilor respective și data plății efective.
Cât privește caracterul cert al penalităților de întârziere, acesta este reliefat atât de dispozițiile legale în materie (46 C.. semnarea contractului de cesiune de creanță nr. 1168/19.04.2011 de către debitoare, aspect ce reprezintă consimțământul acesteia liber și neviciat de a se supune tuturor clauzelor stipulate de respectivele contracte, inclusiv cea referitoare la penalitățile de întârziere, procentul acestora și termenele de la care curg. Astfel, creanța este întrutotul determinabilă, această recunoaștere implică și acceptarea unei sancțiuni pentru neîndeplinirea în termen a obligațiilor asumate, respectiv achitarea la scadență a facturilor din Anexa 1 a contractului de cesiune mai sus menționat, plata pentru care atât debitoarea cât și reprezentantul legal al acesteia au garantat în solidar, întrucât contractul este legea părților și trebuie respectat întocmai ca și o lege. În caz de încălcare, părțile au dreptul de a apela la sancțiuni coercitive asupra cărora au căzut de acord prin libera lor voința sau pe care legea le prevede pentru restabilirea ordinii de drept. Lichiditatea creanței constă în aceea că se refera la o datorie de plată a unei sume de bani în lei sau în valută potrivit art. 379 alin. 4 C.proc.civ. pe care debitorul nu o poate efectua „cu sume de bani disponibile". În speța, creanța este determinată, așa cum reiese din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, penalitățile au caracter lichid, având un cuantum bine determinat prin calcularea acestora de la data scadenței, calculul fiind efectuat cu respectarea condițiilor convenite prin contract și intrate în puterea legii părților, cu excluderea arbitrariului și subiectivismului. Exigibilă este creanța pentru o datorie scadentă, al cărei termen de plată a expirat și pentru plata căreia creditorul poate obține intervenția coercitiva a forței publice. În consecință, creditorul poate declanșa procedura numai pentru o datorie ajunsă la scadență. Caracterul exigibil al creanței este îndeplinit, întrucât termenul de scadență al facturilor emise de subscrisa ce se regăsesc în Anexa 1 a contractului de cesiune de creanța a fost împlinit, fiind achitate de către debitorul-cedat cu mult după data scadentă, ceea ce a condus la activarea clauzei penale din contractul de cesiune de creanță (Anexa 3).
Facturile sunt un mijloc de dovada a acordului consensual al părților, având ca obiect vânzarea-cumpărarea unor mărfuri; dat fiind caracterul comercial al acestui acord și celeritatea impusă de specificul naturii raporturilor comerciale, părțile au înțeles să își manifeste în acest mod intenția lor de a se angaja în convenția de vânzare-cumpărare, respectiv în a proceda direct la livrarea mărfurilor și emiterea de facturi (documente contabile justificative ale operațiunii de ieșire a unei mărfi din patrimoniul firmei); prin urmare, facturile dovedesc, în afara de orice dubiu, angajamentul părților de a vinde, respectiv de a cumpăra mărfurile respective și mai mult decât atât, chiar îndeplinirea obligației de livrare de către vânzătoare; marfa a fost acceptata fără obiecțiuni de către cumpărătoarea debitoare până în prezent nu au fost invocate vicii aparente sau ascunse, de natura să diminueze valoarea mărfurilor livrate; în schimb, debitoarea nu a înțeles până în prezent să își îndeplinească propria obligație de plată a prețului, astfel cum acesta este specificat în facturile de livrare și acceptat de către debitoarea cumpărătoare. Facturile au fost introduse în evidentele contabile ale ambelor părțil contractante, în contabilitatea creditoarei apărând un sold creditor. Totodată, din prevederile art.4.3 (iii) din contractul de cesiune de creanță asumat prin semnare de către debitoare reiese fără putința de tăgadă că penalitățile de întârziere nu sunt rezultate din documente care nu ar fi însușite de către debitor, astfel încât valoarea lor este determinabilă și "îndeplinește caracterul cerut de lege, aceste penalități fiind o creanța certă, lichidă, exigibilă, părțile convenind calcularea unor penalități în cuantum de 0,07% si 0,2% per zi de întârziere în situația în care facturile din Anexa 1 emise de subscrisa în favoarea . nu sunt achitate conform scadenței acestora de către debitorul-cedat, respectiv CAS M..
Văzând dispozițiile legale in materie (art. 46 C.. semnarea contractului de cesiune de creanța nr.1168/19.04.2012 de către debitoare, având astfel consimțământul liber si neviciat al debitoarei de a se supune tuturor clauzelor stipulate de respectivul contract, inclusiv cea referitoare la penalitățile de întârziere, procentul acestora și termenele de la care curg și întrucât contractul este legea părților și trebuie respectat întocmai ca și o lege, este evident că debitoarea a avut la cunoștința faptul că orice întârziere la plată atrage penalități conform clauzei penale menționate în anexa nr.3 la contractul de cesiune de creanță mai sus menționat.
În consecință, solicită admiterea recursului formulat, modificarea în tot sentința nr.1847 din data de 01.04.2013 pronunțată de către Judecătoria Drobeta T.-S., obligarea recurentei-contestatoarei la plata sumei de 17.703,33 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate la facturile achitate cu întârziere, a sumei de 2751,33, reprezentând cheltuieli de executare conform proces-verbal de executare din 30.08.2012, în dosarul de executare nr. 230/E/2012, cu cheltuieli de judecata ocazionate de prezenta acțiune.
Solicită, de asemenea, amendarea debitoarei-contestatoare, în temeiul art.108 11 alin.l, punctul 1, lit.a si lit.d, precum și în temeiul art.404 alin.2 Cod Procedură Civilă, dată fiind tergiversarea executării silite inițiate, îngreunând astfel recuperarea creanței.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate tribunalul îl apreciază întemeiat pentru următoarele considerente:
Întrucât contractul de cesiune creanță nr.1168/19.04.2011 înregistrat la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare sub nr._932771QSX, al cărui obiect îl constituiau drepturile de creanță izvorâte din facturile fiscale cuprinse în anexa 2 a contractului pe care cedentul le avea de încasat de la CASJ nu a fost executat la data de 23.07.2012 s-a solicitat încuviințarea executării silite, iar cerere respinsă prin încheierea din data 24.07.2012, pronunțată în dosarul nr._/225/2012. De asemenea și recursul formulat a fost respins prin decizia 916/R din 13.08.2012 a Tribunalului M..
Ulterior la data de 21.08.2012 o nouă cerere de încuviințare executare silită înregistrată sub nr._/225/2012, cerere ce a format obiectul dosarului și care a fost admisă prin încheierea din 23.08.2012.
Urmare a acestei încheieri s-a pornit executarea silită pentru suma de_,66 lei compusă din 17.703,33 lei penalități de întârziere și 2.751,33 lei cheltuieli de executare.
Tribunalul mai reține că prin cererea înregistrată sub numărul_/225/2012 intimata contestatoare a contestat executarea silită întrucât contractul de cesiune a fost achitat integral anterior încuviințării cererii executare silită iar soluția instanței de fond care a reținut că penalitățile au fost asumate prin contractul de cesiune iar ca urmare a faptului că facturile au fost achitate după scadență nu este relevant în cauză că la data formulării cererii de încuviințare a executării debitul principal fusese stins în totalitate ,nu a fost recurată și prin urmare aceste aspecte au intrat în puterea lucrului judecat.
Față de această stare de fapt tribunalul constată că autoritatea de lucru judecat invocată de către recurentă este întemeiată în raport de hotărârea pronunțată în dosar nr._/225/2012.
Hotărârea judecătorească,actul final al judecății,rămasă definitivă și irevocabilă produce o . efecte: dezînvestirea instanței;constituie din punct de vedere probator înscris autentic;este susceptibilă de executare silită și se bucură de putere de lucru judecat.
Puterea de lucru judecat este reglementată ca o prezumție absolută și irefragabilă în art.1201 C.civ. și ca o excepție de fond absolută,peremptorie și absolută de art.166 C.pr.civ.,cu precizarea că aceasta pe lângă aspectul pozitiv,constând în dreptul persoanei ce a câștigat procesul de a se prevala de dreptul recunoscut prin hotărârea definitivă,prezintă și un aspect negativ pentru partea care a pierdut procesul în sensul că nu mai poate repune în discuție dreptul său într-un alt litigiu.
Mijlocul prin care puterea de lucru judecat este invocată în fața instanței este excepția autorității de lucru judecat,aceasta privind numai caracterul exclusivității,adică acela care face ca un nou proces întemeiat pe aceeași cauză,cu același obiect și între aceleași părți să nu mai fie posibil.
Așadar pentru a verifica incidența autorității de lucru judecat trebuie să existe identitate de părți,obiect și cauză.
În cauză există identitate de părți întrucât recurentul-reclamant a chemat în judecată aceiași pârâți și în cauza înregistrată sub numărul_/225/2012.
În ceea ce privește obiectul, potrivit jurisprudenței,în sfera acestuia intră nu numai obiectul material(pretenția concretă ex.bunul revendicat),ci și dreptul subiectiv care poartă asupra obiectului sub aspect material(de ex.dreptul de proprietate asupra bunului revendicat)
Se constată, în cauză, că obiectul îl reprezintă contestația la executare formulată împotriva actelor de executare întocmite în dosar de executare nr.230/E/2012 și deși contestatorul invocă ca fiind contestate actele de executare emise la data de 23.01.2013,respectiv somația imobiliară și procesul verbal de situație în dezvoltarea motivelor nu invocă nelegalitatea unor condiții intrinseci ale acestor acte de executare ci încearcă să repună în discuție tocmai aspectul soluționat în cadrul dosarului nr._/225/2012,respectiv achitarea integrală a obligațiilor asumate prin contractul de cesiune anterior încuviințării cererii executare silită ,astfel că se poate reține identitatea obiectului cât timp finalitatea demersului judiciar urmărită de către contestator este aceiași.
Or, față de cele arătate cu privire la efectele hotărârii judecătorești tribunalul apreciază că acest aspect nu mai poate fi rediscutat în prezenta cauză.
Cum și cauza ,reprezentată de nelegalitatea actelor de executare invocată și de temeiul juridic al demersului judiciar, este identică cu cea din dosarul nr._/225/2012, tribunalul constată că tripla identitate este împlinită pentru motivul privind executarea integrală a obligațiilor înainte de încuviințarea executării silite.
În ceea ce privește motivul contestației la executare referitor la faptul că s-au pronunțat două încheieri cu privire la cererea de încuviințare așa cum rezultă din cuprinsul sentinței recurate judecătorul fondului a arătat că aceste hotărâri dat fiind faptul că sunt pronunțate în cadrul unei proceduri necontencioase sunt lipsite de autoritate de lucru judecat.
În adevăr, potrivit art.337 din C.pr.civ. încheierile (pronunțate în materie necontencioasă)nu au putere de lucru judecat astfel că tribunalul apreciază că acest motiv de contestație nu poate fi primit.
Asupra motivului referitor la art. 4 alin. 3 din L. 469/2002 ,tribunalul reține că potrivit acestei dispoziții totalul penalităților pentru întârziere în decontare, prevăzut la alin. 1 și 2, nu poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepția cazului în care prin contract s-a stipulat contrar. Prin urmare,cum chiar legiuitorul consacră puterea “legii părților” este evident că dacă în contract s-a prevăzut posibilitatea cuantumul sumei asupra cărora sunt calculate atunci această dispoziție contractuală produce efecte depline.
În cauză se constată că la art.2 din contract “Declarații și garanții ale cedentului”,pct.x s-au prevăzut penalități de întârziere în cuantum de 5 % pentru fiecare zi de întârziere calculate la valoarea facturilor. Or,cum părțile au prevăzut un anumit nivel al penalităților este evident că au acceptat, în cazul împlinirii cerințelor din art.2 ,depășirea cuantumului sumei asupra căreia sunt calculate.
În acest context reținerea instanței de fond a faptul că nivelul penalităților este o sancțiune mult prea drastica împotriva debitoarei,intră în coliziune cu chiar voința părților ceea ce înseamnă că nu se dă eficiență legii acestora și dă posibilitatea oricăreia dintre ele, deși nu și-au rezervat acest drept, de a solicita oricând reevaluarea prestațiilor.
Pentru toate aceste motive apreciind recursul ca fondat în baza art.312 alin.1 și 2 C.pr.civ., recursul va fi admis, modificată sentința în sensul că va fi respinsă contestația la executare.
În baza art.274 C.pr.civ.,față de soluția ce se va da asupra cererii de recurs, contestatoarea intimată va fi obligată la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-debitoare . împotriva sentinței civile nr.1847/01.04.2013 pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S. în contradictoriu cu intimata-creditoare . și intimatul B. I. C. F., având ca obiect contestație la executare.
Modifică sentința.
Respinge contestația la executare.
Obligă contestatoarea către recurentă la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Iunie 2013.
Președinte, C. P. | Judecător, C. M. | Judecător, V. R. |
Grefier, M. B. |
Redactat V.R.06.07.2013
tehnoredactat M.B., Ex.2/10 pag.
jud.fond G. A.
Cod operator 2626
| ← Pretenţii. Sentința nr. 299/2013. Tribunalul MEHEDINŢI | Revendicare imobiliară. Sentința nr. 1498/2013. Tribunalul... → |
|---|
