Contestaţie la executare. Sentința nr. 7220/2013. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 7220/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 29-01-2013 în dosarul nr. 11572/225/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 132/R

Ședința publică de la 29 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. N.

Judecător A. B.

Judecător M. P.

Grefier D. A. D.

Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurentul contestator G. M. împotriva sentinței civile nr.7220/25.10.2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu intimatul D. I., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat V. E. pentru recurentul contestator G. M. si intimatul D. I. personal, lipsă fiind recurentul contestator.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Avocat V. E. recurentul contestator a depus la dosar împuternicire avocațială de reprezentare și dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 98 lei și timbru judiciar în valoare de 1,50 lei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată închise dezbaterile și în temeiul art. 150 cod procedură civilă, a acordat cuvântul asupra recursului;

Avocat V. E. recurentul contestator a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței . Contestatorul nu a mai făcut nici un demers la executare, să se constate că este perimată executarea silită.

A solicitat cheltuieli de judecată.

Intimatul D. I. a solicitat respingerea recursului.

INSTANȚA

Asupra recursului civil de față;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 31.07.2012 sub nr._, contestatorul G. M. în contradictoriu cu intimata intimatul D. I., a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare silită din dosar nr. 174/E/2008, solicitând anularea tuturor formelor de executare silită.

În motivarea acțiunii se arată că prin sentința penală nr. 87/31.08._, a fost obligat la plata către intimat a sumei de 2500 lei, hotărârea devenind executorie la data de 09.05.2008.

Ulterior, la data de 26.07.2012, a fost căutat la domiciliu de executorul judecătoresc care i-a înmânat o comunicare fără dată, somația nr. 174/E/2008, o încheiere Cf nr._/14.09.2009 și copia titlului executoriu.

Contestatorul consideră că i-au fost înmânate toate actele de executare silită întocmită până la această dată, și deși a fost plecat în străinătate, soția sa a fost mereu prezentă la domiciliu și niciodată nu a primit nici un alt act de procedură, astfel că întrucât din 14.09.2009, nu a mai fost întocmit nici un act de executare până în prezent, executarea silită este perimată.

În dovedirea acțiunii la dosarul cauzei au fost depuse în copie următoarele înscrisuri: somația nr. 174/E/2008, o încheiere Cf nr._/14.09.2009 și copia titlului executoriu.

În drept, nu și-a întemeiat acțiunea.

În baza rolului activ, reglementat de art. 129 alin. 5 C. s-a dispus emiterea unei adrese către B. P. M., pentru a comunica înscrisurile din dosarul de executare nr. 174/E/2008.

Judecătoria Drobeta Turnu Severin prin sentința supusă recursului a respins contestația la executare.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin sentința penala nr.87 din 31.01.2008 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. în dosarul nr._, în urma admiterii în parte a acțiunii civile apărții civile a fost obligat inculpatul G. M. la plata către partea civilă D. I. a sumei de 2500 lei cu titlul de daune morale.

Sentința penala nr.87 din 31.01.2008 a Judecătoriei Dr. Tr. S. a devenit definitivă 09.mai 2008 prin decizia penală nr.175/R pronunțată de Tribunalul Mhehedinți, decizie ce modifică sentința doar pe latură penală mentinând dispozițiile în ceea ce privește acțiunea civilă, fiind învestită cu formulă executorie potrivit dispozițiilor art. 376 alin. 1 C.proc.civ (filele 28-30).

Deoarece contestatărul obligat prin titlul executoriu mai sus menționat nu s-a conformat acestui titlu executoriu și nu a executat de bunăvoie obligația stabilită prin hotărârea judecătorească, la data de 26.06.2008, intimatul-creditor s-a adresat cu o cerere B. P. M. (filele 27 copie dosar executare), solicitând recuperarea sumei acordate prin sentința penala nr.87 din 31.01.2008 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S. în dosarul nr._, constituindu-se dosarul de executare nr. 174/E/2008.

Conform art.415 C.proc. pen. hotărârile instanței penale devin executorii la data când aurămasdefinitive.

În cadrul dosarului de executare, deschis în anul 2008, B. a emis somația din 01.07.2008, prin care a solicitat contestatorului-debitor să achite debitul în sumă de 2500 lei reprezentând daune morale și cheltuielile de executare în sumă de 646,60 lei, la aceeași dată în dosar fiind emis si procesul verbal de cheltuieli de executare(filele 35-36 copie dosar de executare).Cele două acte enunțate au fost afișate pe ușa principală a locuinței contestatorului debitor conform dovezi de primire și procesului verbal de predare din 09.07.2008(fila 37 copie dosar de executare).

La 10.06.2009 creditorul intimate a solicitat B. prin cererea de la fila 41 copie dosar de executare să înceapă executarea silită imobiliară împotriva debitorului, din adresa nr. 1534/10.04.2009 a Primăriei . 40 dosar executare-reieșind că debitorul contestator figurează la rol cu bunuri.

La 09.09.2009 B. a emis somatia nr.174/E/2008 care a fost afișată la domiciliul contestatorului la 15.09.2009 conform davezii de primire și procesului verbal de predare fila 49 dosar executare, stabilindu-se că destinatarul este plecat din țară.

La 09.12.2009 creditorul -intimat a formulat cerere prin care insistă în executarea silită aflată la fila 42 dosar de executare.

La 29.03.2010 executorul judecătoresc a întocmit procesul verbal a constatat că debitorul este plecat din țară, că intimatul -creditor insistă în executare si refuză să ia în custodie imobilul debitorului.

La 02.07.2010 creditorul s-a adresat B. cu o nouă cerere prin care insistă în executare.

La 17.12.2010 executorul s-a deplasat la imobilul debitorului și nu a găsit pe nimeni în imobil punându-i în vedere creditorului să-l anunțe cand îl va vedea pe debitor acasă așa cum rezultă din procesul verbal din 17.12.2010-fila 49 copie dosar executare.

La 26.07.2012 conform procesului verbal de predare emis de B. P. M. a fost gasit debitorul care a refuzat primirea somatiei imobiliare, a titlului executoriu și a procesului verbal de cheltuieli de executare procedându-se la afișarea acestora.

Referitor la perimarea executării silite care formeaza obiectul dosarului execuțional nr. 174/E/2008 al Biroul Executorului Judecătoresc P. M. instanța de fond reține ca potrivit art. 389 alin. 1 C.proc.civ., dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei.

Perimarea este o sancțiune procesuală care constă în stingerea procesului în faza în care să găsește și care se bazează pe prezumția de desistare a părții de la cererea formulată, considerându-se că partea, printr-o îndelungată lipsă de stăruință, a pierdut orice interes în soluționarea cererii sale, cerere care, ca urmare a perimării, este considerată a nu fi fost introdusă.

Prin urmare, în materia executării silite, dacă creditorul a lăsat să treacă mai mult de 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă.

Instanța a reținut că, pentru a impiedica producerea efectelor perimării, este necesar ca un act de executare să fie urmat de un alt act de urmărire sau creditorul să-și fi manifestat cel puțin diligența în acest sens, depunând stăruința necesară prin formularea unor cereri pentru continuarea executării silite, întrucât aceste cereri, fiind acte de procedură, întrerup termenul deperimareexecutării.

În cauza de față, instanța de fond a constatat că, ulterior formulării cererii de executare silită, respectiv 26.06.2008, intimatul-creditor a făcut în mod constant demersuri în vederea continuării executării silite, adresând executorului judecătoresc cereri în acest sens în perioada 10.06.2009-2.IULIE 2010, la intervale care nu depășesc 6 luni, după cum reiese din documentele aflate în dosarul de executare nr. 174/E/2008 .

Deși executorul judecătoresc a efectuat acte de executare până la 17.12.2010, având în vedere diligențele depuse de către creditoare prin formularea cererilor de continuare a executării silite, instanța nu poate reține lipsa de stăruință a acesteia ori lăsarea cauzei în nelucrare timp de 6 luni pentru a opera perimarea, intimatul nefiind în culpă pentru neefectuarea de către executorul judecătoresc a unor acte de executare silită efective în intervalul 17.12._12, văzând și mentiunile din procesul verbal emis de B. P. M. la 17.12.2010.

Impotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs contestatorul G. M. criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

In motivele de recurs recurentul contestator a susținut că prin sentința penală nr.87/31.01.2008 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._ ,definitivă prin decizia penală nr.175/R/09.05.2008 a fost obligată la plata către D. I. la 2500 lei.Pe cale de consecință hotărârea a devenit titlu executoriu la data de 09.05.2008.

Instanța de fond,deși constată că pe perioada 17.12._12 nu s-a mai efectuat nici un act de executare, a reținut că în perioada iunie 2009,iulie 2010 creditorul a efectuat cereri la intervale ce nu au depășit 6 luni, dar că pentru perioada 17.12._12, deși nu s-a mai efectuat nici un act de executare, această trecere a timpului nu poate fi reținută, ca lipsă de stăruință din partea creditorului, intimatul creditor nefiind în culpă pentru neefectuarea de către executorul judecătoresc a unor acte de executare silită.

A susținut că această interpretare este absolut nelegală, textul, nefăcând nici un fel de distincție între actele de executare întocmite de creditor și executor, ori, pe perioada decembrie 2012.-iulie 2012 nici executorul și nici creditorul nu au mai efectuat nici un act de executare și pe cale de consecință executarea silită s-a terminat.

A solicitat admiterea recursului având în vedere faptul că din actele dosarului rezultă că din data de 14.09.2009 s-a întocmit ultimul act de executare silită la data de 17.12.2010,iar de la data de 17.10.2012 nu s-a mai întocmit nici un act de executare până la 26.12.2012.

Verificând sentința atacată prin prisma art. 304 ,304 ind. 1, 306 alin. 2 c.pr.civ. instanța constată recursul nefondat.

Astfel, potrivit literaturii de specialitate, perimarea este o sancțiune procesuală care constă în stingerea procesului, în faza în care se găsește considerându-se că partea, printr-o îndelungată lipsă de stăruință, a pierdut orice interes în soluționarea cererii sale, cerere care, ca urmare a perimării, este considerată că nu ar fi fost introdusă.

Instituția perimării executării, ca și perimarea acțiunii nu face decât să contribuie la creșterea diligenței creditorului și are ca rol accelerarea procedurii judiciare în vederea lămuriri raporturilor dintre părți.De aceea pentru înlăturarea efectelor perimării, e suficient ca creditorul să-și fi manifestat numai diligența pentru continuarea executării chiar dacă această manifestare de diligență nu a fost urmată de un act de executare.

In speță, instanța de fond, pe baza actelor de executare a făcut o corectă enumerare, în succesiunea lor, atât a actelor de executare întocmite de executorul judecătoresc în perioada în discuție căt și a cererilor creditorului adresate B. prin care acesta insistă în executare și care fac inaplicabile instituția perimării în perioada_-17.12.2010.

Mai mult decât atât, deși în motivele de recurs se susține că din data de 14.09.2009, până la data de 17.12.2010 nu s-au întocmit alte acte de executare, nu se poate invoca pentru această perioadă perimarea executării decât prin atacarea actului de executare din 17.12.2010, ce se putea realiza doar în termenul de 15 zile prev. de art. 401 c.pr.civ.

Cât privește intervalul 17 decembrie_12 în care recurentul pretinde că nu s-au făcut acte de executare și nici nu s-a manifestat diligență din partea creditorului în acest sens, urmează a se constata că,potrivit procesului verbal întocmit de executorul judecătoresc la 17 decembrie 2010 se constată că debitorul nu este găsit la domiciliu, constatare făcută de altfel și anterior la 29 martie 2010 în care de asemenea executorul judecătoresc menționează că din relațiile luate de la vecini a concluzionat că debitorul este plecat la muncă în străinătate.Aceste constatări de coroborează cu susținerile contestatorului G. M. în contestația introductivă de instanță în care învederează că a fost plecat din țară lucrând în Italia, dar că soția sa a fost prezentă de mai multe ori la domiciliu și niciodată nu a întocmit aceste acte de executare silită.

Ori, atât timp cât titlul executoriu este emis împotriva lui G. M. nu și împotriva altor persoane din familia acestuia, atât timp cât în perioada de mai sus acesta a fost plecat în străinătate este evident că în această perioadă atât executorul judecătoresc cât și creditorul au fost în imposibilitate să insiste în continuarea executării.

Si cum, cursul perimării executării este suspendat sau întrerupt în aceleași condiții ca și cursul perimării judecății cauzei și cum, potrivit art. 250 alin. 3 c.pr.civ. perimarea se suspendă pe timpul cât partea este împiedicată a stărui în judecată (în cazul nostru în executare),din pricina unor împrejurări mai presus de voința sa, sentința pronunțată de instanța de fond prin care s-a respins contestația la executare pentru motivul de mai sus, este legală și temeinică, recursul urmând a fi respins ca nefondat, în condițiile art. 312 c.pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DEC IDE:

Respinge recursul formulat de recurentul contestator G. M. împotriva sentinței civile nr.7220/25.10.2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu intimatul D. I.,ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 29 Ianuarie 2013.

Președinte,

V. N.

Judecător,

A. B.

Judecător,

M. P.

Grefier,

D. A. D.

NV/LI/2 ex./27.02.2013.

jud.fond.U. G.

confidențial cod.op.2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 7220/2013. Tribunalul MEHEDINŢI