Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 32/2013. Tribunalul MEHEDINŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 32/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 26-02-2013 în dosarul nr. 7760/101/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 32
Ședința publică de la 26 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M.
Grefier M. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S. I. și pe pârâtul S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, prin încheierea de ședință din data de 17.01.2012, judecarea cauzei a fost suspendată conform art.242 pct.2 Cod de procedură civilă, și că, potrivit referatului întocmit la data de 05.02.2013 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării, după care;
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și reține cauza pentru soluționare.
TRIBUNALUL,
Asupra cererii de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 15.10.2010, pe rolul Tribunalului M., sub nr._ reclamanta S. I., a chemat în judecată pe pârâtul S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat la plata sumei de 500.000 euro reprezentând daunelor morale pentru suferința fizică și psihică suferită ca urmare a strămutării și stabiliri domiciliului forțat în localitatea Zagna Vădeni, județul B. între 18.06.1951 și 15.03.1956.
În drept a invocat dispozițiile legii nr. 221/2009.
Prin încheierea de ședință din 17.01.2012, s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul disp. art. 242 pct.2 C.p.civ..
La data de 05.02.2013, prin referatul întocmit de grefa instanței, s-a dispus, din oficiu, repunerea cauzei pe rol în vederea verificării subzistenței motivului suspendării cauzei având în vedere că de la data suspendării, 17.01.2012 și până în prezent a trecut mai mult de un an, timp în care dosarul a rămas în nelucrare din culpa părților.
Potrivit art. 248 din codul de procedură civilă în vigoare la momentul suspendării, orice cerere de chemare in judecată, contestație, apel, recurs, revizuire si orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas in nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină când, actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu. Termenul perimării nu curge cât timp, fără vina părții, cererea n-a ajuns încă la instanța competentă să o judece sau nu se poate fixa termen de judecată.
Cum art.248 C. pr. civ., sancționează lipsa de atitudine a reclamantei care, nu a făcut nici un demers în vederea continuării judecății, instanța observând că în dosarul de față termenul de 1 an s-a împlinit (la 17.01.2013) excepția perimării invocată din oficiu fiind astfel întemeiată, in temeiul art. 252 raportat la art. 248 C.pr.civ., o va admite si va constata perimată acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimată acțiunea formulată de reclamanta S. I., cu domiciliul în com. Gîrla M., .. M. împotriva pârâtului S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în mun. București, sector 5, ..
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Februarie 2013
Președinte, A. M. | ||
Grefier, M. B. |
RED A.M./M.B.
EX.4/ 08 Martie 2013
Cod operator 2626
← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 514/2013. Tribunalul... | Anulare act. Decizia nr. 914/2013. Tribunalul MEHEDINŢI → |
---|