Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 381/2013. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 381/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 01-02-2013 în dosarul nr. 1058/181/2010*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 145/R
Ședința publică de la 01 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. P.
Judecător V. R.
Judecător C. M.
Grefier M. B.
Pe rol pronunțarea asupra recursului civil formulat de recurenta-reclamantă P. A. împotriva sentinței civile nr.381/20.09.2012 pronunțată de Judecătoria Baia de A. în contradictoriu cu intimații-pârâți I. A., P. M., C. E., Căprăstraru E., I. A., P. I. și intimații-intervenienți P. M., P. S., P. M. E., având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se ia act că dezbaterile asupra recursului au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 24.01.2013 și încheierea de amânare ulterioară a pronunțării din 31.01.2013, ce fac parte integrantă din prezenta decizie, după care, instanța reține cauza pentru soluționare.
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia de A. la data de 30.11.2010 sub nr._, reclamanta P. A., a solicitat în contradictoriu cu pârâții I. A., P. M., C. E., C. E. și I. A., ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate intervenită vânzarea cumpărarea între reclamantă și numita P. M. la data de 29 iunie 1950, potrivit înscrisului sub semnătură privată intitulat „Chitanță”, hotărârea urmând să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În motivarea acțiunii, a susținut reclamanta că în fapt, la data de 29 iunie 1950 a cumpărat de la autoarea pârâților patru bucăți de teren în suprafață de 2612 m.p., în pct. „L.”, 2826 m.p. în pct. „L.”, un teren fânețe situat în pct. „Eruga” și un teren în suprafață de 700 m.p. situat în pct. „Între Izvoare”, pentru care a achitat drept preț suma de 34.400 m.p. încheind înscrisul sub semnătură privată intitulat „Chitanță”.
De la acea dată a stăpânit continuu, neîntrerupt și sub nume de proprietar aceste terenuri, posesia neviciată fiind de peste 60 ani.
Susține că a promovat prezenta acțiune datorită faptului că în anul 1950 nu au fost încheiate actele legale de înstrăinare, iar pârâții sunt moștenitorii vânzătoarei - autoarea P. M..
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 969 și urm. c. civ., art.1846 C.civ. și art. 111 c.pr.civ.
La termenul din 12 ianuarie 2011, reclamanta P. A. a înaintat la dosarul cauzei precizare de acțiune solicitând validarea convenției materializată în înscrisul sub semnătură privată intitulat „Chitanță”, încheiată la data de 29 iunie 1950, prin care a înțeles să cumpere patru bucăți de teren și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, cu privire la terenurile situate în pct. „Peste drum și peste Râul Brebina”, „Între Izvoare”, „L. peste Eruga V.” și „Crivina zis L_ F.”, solicitând, totodată ,să se ia act de renunțarea la judecată asupra terenurilor situate în pct. „Peste drum și Peste Râul Brebina” și „Între Izvoare” deoarece aceste terenuri au fost cedate fratelui său P. M., iar în prezent reclamanta nu mai exercită posesia asupra acestora.
Deoarece prin Legile nr. 58 /1974 și nr. 59/1974 a fost interzisă vânzarea prin acte între vii, proprietatea putând fi transmisă doar prin acte pentru cauză de moarte (mortis causa), dispozițiile art.5 al.2 din titlul X al Legii 247/2005, oferă posibilitatea validării convențiilor de vânzare cumpărare încheiate anterior, prin înscris sub semnătură privată.
Totodată, reclamanta a precizat că solicită ca instanța să constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenurilor pentru care a promovat prezenta acțiune și prin prescripția achizitivă, întrucât l-a posedat peste 30 de ani cu respectarea condițiilor uzucapiunii de lungă durată.
La termenul din 09 februarie 2011, instanța a luat act de cererea de intervenție formulată de P. M. prin care a solicitat admiterea cererii de intervenție, instanța urmând să nu rețină că reclamanta este proprietara terenurilor în suprafață de 2700 m.p. situat în pct. „ La F.”și în suprafață de 2612 m.p. situat în pct. „L.”.
În motivare, intervenientul P. M. a susținut că este fratele reclamantei P. A., aceștia având calitatea de părți în dosarul nr._ cu obiect partaj succesoral, în contradictoriu cu numitul P. G., iar prin încheierea de admitere în principiu pronunțată la data de 10.03.2009, instanța a stabilit calitatea de moștenitori a părților, cotele succesorale și masa bunurilor de împărțit .
În dosarul nr._, numitul P. G. și reclamanta P. A., în urma probelor administrate au făcut dovada că terenul situat în pct. „L.” a aparținut autorilor P. N. și P. E., astfel că, la data de 02.02.2010, Judecătoria Baia de A., prin sentința civilă nr. 52 a împărțit terenurile situate în pct. „L.” și „La Fîntână” mai multor moștenitori ai defuncților.
Arată intervenientul că și în acea cauză, reclamanta P. A. s-a folosit de înscrisurile sub semnătură privată care nu sunt semnate de către aceasta și nici de martorii asistenți la încheierea convenției.
Prin d.c.nr.814/R/3.06.2010, Tribunalul M. a admis recursul declarat de el împotriva s.c.nr.52/2.02.2010, a casat încheierea de admitere în principiu și sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe însă, cu ocazia rejudecării, la cererea reclamantei P. A., s-a admis cererea de suspendare a judecării cauzei în temeiul art.244 al.1 c.pr.civ., până la soluționarea acestui proces.
La cererea de intervenție formulată în cauza de față, reclamanta a depus întâmpinare invocând excepțiile lipsei de interes și lipsei calității procesuale active a intervenientului.
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 9 martie 2011, Judecătoria Baia de A., constatând interesul și calitatea procesuală a numitului P. M. în promovarea cererii de intervenție, a încuviințat în principiu cererea de intervenție și în baza art. 129 al.5.c.pr.civ., a dispus efectuarea în cauză a unei expertize în specialitatea topo.
La termenul din 06.04.2011, s-a luat act de cererea de intervenție formulată de numitul C. M., iar prin încheierea de ședință din 25.05.2011 această cerere a fost respinsă reținându-se că nu există o legătură între aceasta și cererea de chemare în judecată.
În urma analizării actelor și lucrărilor dosarului, Judecătoria Baia de A. a pronunțat sentința civilă nr. 389/14.09.2011 prin care a respins acțiunea formulată de reclamanta P. A. în contradictoriu cu pârâții I. A., P. M., C. E., C. E., I. A. și intervenientul P. M., a declarat nulă cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul P. M. în contradictoriu cu reclamanta P. A. și pârâții I. A., P. M., C. E., C. E. și I. A.; a luat act de renunțarea la acțiune privind terenurile situate în pct. „Între Isvoare” și „Isvorul Brebinei” ( peste drum și peste râul Brebina) și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Împotriva soluției adoptată de Judecătoria Baia de A. prin s.c.nr.389/14.09.2011, în termen legal au declarat recurs atât reclamanta P. A. cât și intervenientul în nume propriu P. M..
Criticile aduse de intervenient vizează greșita constatare a nulității cererii de intervenție cât și greșita respingere a cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată în sumă de 790 lei pe care le-a solicitat.
În motivarea cererii sale de recurs, reclamanta a susținut că soluția pronunțată de instanța de fond este alambicată, deoarece în considerente se invocă atât dispoziții referitoare la validarea convenției cât și la uzucapiunea de peste 30 de ani.
Ori, dacă instanța ar fi avut îndoieli cu privire la persoana căreia îi aparținea proprietatea terenurilor în anul 1950, în baza rolului activ trebuia să solicite Primăriei Baia de A. înscrierile de la poziția de rol a vânzătoarei P. M., din anul 1950.
Referitor la reținerea instanței în sensul că reclamanta nu a avut o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată și sub nume de proprietar, susține recurenta că aceasta este rezultatul interpretării greșite a probatoriului.
Astfel, din declarațiile martorilor audiați, rezultă că ea a deținut cele două terenuri împreună cu tatăl ei P. N., în condițiile în care, nefiind căsătorită niciodată, a locuit și s-a gospodărit cu părinții însă terenurile au fost cumpărate de ea prin înscrisul sub semnătură privată.
În mod greșit instanța a reținut că termenul de prescripție de 30 de ani nu este împlinit, deoarece au apărut cauze de întrerupere sau suspendare a termenului.
Pârâții chemați în judecată care sunt moștenitorii vânzătoarei, la interogatoriu nu au tăgăduit înscrisul ce atestă vânzarea cumpărarea terenurilor și nici faptul că a intervenit uzucapiunea de 30 de ani, ei fiind singurii care ar fi fost vătămați prin constatarea dobândirii dreptului de proprietate în favoarea recurentei, pentru că lor li s-ar fi diminuat patrimoniul succesoral al autoarei.
Recurentul intervenient a depus întâmpinare la recursul declarat de reclamantă, invocând excepția tardivității iar pe fond a solicitat respingerea recursului declarat de aceasta.
În urma examinării celor două recursuri, Tribunalul M. a pronunțat decizia civilă nr.15/R/12.01.2012 prin care a respins excepția tardivității formulării recursului de către reclamantă invocată de intervenient, a admis ambele recursuri, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu următoarea motivare.
Recurentei reclamantă i s-a comunicat sentința la 14.10.2011, astfel cum rezultă din dovada de comunicare aflată la fila 212, iar recursul a fost declarat la 31.10.2011 așa cum rezultă de pe ștampila poștei aplicată pe plicul cu care s-a înaintat cererea de recurs.
Cum ultima zi în care se putea declara recursul a fost 30 octombrie 2011, într-o zi de duminică, termenul s-a prorogat potrivit art.101 al.5 c.pr.civ., până la prima zi lucrătoare care a fost 31.10.2011, astfel că recursul a fost declarat în termenul prevăzut de disp. art.301 c.pr.civ., motiv pentru care excepția tardivității a fost respinsă.
Privitor la recursul declarat de intervenient s-a reținut următoarele:
După cum rezultă din cuprinsul cererii de intervenție formulată de P. M., parte care nu a dispus de apărare calificată, a menționat că solicită scoaterea celor două suprafețe de teren din acțiunea promovată de reclamantă, cu motivarea că fac parte din masa partajabilă a părinților P. N. și P. E. și pe care urmează a o împărți într-un alt dosar înregistrat pe rolul instanței (dosar_ ).
Față de formularea folosită de intervenient în cererea de intervenție, pe care de altfel instanța a și încuviințat-o în principiu, a reținut instanța de recurs că de fapt, motivul pentru care intervenientul a înțeles să intervină în proces este acela că terenurile menționate de reclamantă în acțiune sunt deținute de el și provin de la autorii comuni.
A apreciat instanța de recurs că în mod greșit Judecătoria a soluționat această cerere de intervenție pe baza unei excepții ci nu în raport de susținerile intervenientului pe care trebuia să le verifice față de probele administrate.
Mai mult, excepția nulității cererii de intervenție nici nu a fost pusă în discuția contradictorie a părților cu ocazia dezbaterilor din ședința din 7.09.2011, în acest mod încălcându-se două principii fundamentale care guvernează procesul civil, respectiv principiul dreptului la apărare și principiul contradictorialității, care sunt reglementate atât de legislația națională, cât și de CEDO.
Procedând astfel, soluția este susceptibilă de casare cu trimitere spre rejudecare.
Referitor la acțiunea principală, s-a reținut că în raport de considerentele sentinței nu s-a antamat fondul cauzei.
Dacă în ceea ce privește considerentele pentru care s-a respins cererea de validare a convenției, respectiv pentru faptul că la dosar nu s-a depus act de proprietate al vânzătoarei, soluția este corectă deoarece reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate al vânzătoarei asupra terenurilor menționate, în ceea ce privește considerentele pentru care s-a respins cererea pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani, soluția este greșită.
Convenția de vânzare cumpărare materializată în înscrisul încheiat la 29.06.1950 întărește convingerea că cele două terenuri situate în pct. „La fântână” și „Erugă” au fost cumpărate de reclamantă, iar din declarațiile martorilor B. G., D. A. și P. G. rezultă că aceste două terenuri au fost folosite de reclamantă împreună cu tatăl său P. N. cu care s-a gospodărit împreună pentru că nu a avut familia ei, însă din anul 2000 sunt folosite de intervenientul P. M..
Pentru a putea dobândi proprietatea unui bun prin uzucapiunea de lungă durată (logissimi temporis) posesorul trebuie să dovedească îndeplinirea a două condiții: să posede bunul în tot timpul prevăzut de lege, adică 30 de ani, și posesia să fie utilă, adică neafectată de vreun viciu, utilitatea prezumându-se, iar cel ce afirmă că posesia este afectată de vreun viciu, trebuie să facă dovada.
Uzucapiunea poate fi invocată atât pe cale de acțiune, cât și pe calea excepției, în speță, reclamanta înțelegând să invoce dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, pe calea acțiunii intentată în mod corect împotriva moștenitorilor fostului proprietar (din acest punct de vedere, nimeni nu a contestat că cele două terenuri din pct. „La fântână” și „Erugă” nu ar fi provenit de la P. M.).
Însă, o dată formulată cererea de intervenție prin care intervenientul P. M. susține că terenurile fac parte din averea autorilor comuni lui și reclamantei, instanța trebuia să aibă în vedere apărările ambelor părți pentru a se lămuri problema unei stabiliri a masei de bunuri în altă cauză.
Față de cele constatate, pentru o judecată unitară, instanța a admis și recursul declarat de reclamantă, stabilind ca la momentul rejudecării, dat fiind faptul că terenurile se află într-o zonă necooperativizată și în lipsa unui act de proprietate al fostei proprietare P. M., instanța să facă demersuri pentru a stabili în ce măsură există înregistrări ale celor două terenuri în registrele de evidență ale Unității Administrativ Teritoriale; de asemenea, va administra orice probe va găsi necesare pentru pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale.
Cauza a fost înregistrată pentru rejudecare pe rolul instanței de fond la data de 20.02.2012 sub nr._ .
Cu ocazia rejudecării, instanța, la cererea reclamantei P. A., a procedat la conceptarea și citarea în calitate de pârât a numitului P. N. I., moștenitor al fostei proprietare P. M..
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul P. N. I. care a arăta că este de acord cu acțiunea reclamantei, arătând totodată că aceasta stăpânește terenul de peste 62 de ani.
În cauză, auformulat cerere de intervenție în interes propriu numiții P. S. și P. M. E., cerere încuviințată în principiu prin încheierea de ședință din 24.05.2012.
La termenul din data de 24.05.2012, reclamanta P. A. prin apărătorul său a depus la dosar extras din registrul agricol pe ani 1956-1958 și 1959-1963, precum și adeverințele nr.3192/07.05.2012 și nr.3206/07.05.2012 eliberate de Primăria Baia de A..
A fost de asemenea, suplimentată proba testimonială cu doi martori la cererea procuratorului intervenienților.
În urma analizării actelor și lucrărilor dosarului, Judecătoria Baia de A. a pronunțat sentința civilă nr.381/20.09.2012 prin care a respins acțiunea civilă după casare, având ca obiect constatarea dreptului de proprietate prin prescripția achizitivă de lungă durată, formulată de către reclamanta P. A. în contradictoriu cu pârâții P. I., I. A., P. M., C. E., C. E., I. A., intervenienți în nume propriu P. M., P. S., P. M. E.; a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul P. M.; a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de către intervenienții P. S. și P. M. E. și a obligat reclamanta să plătească intervenienților P. S. și P. M. E. suma de 91,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată la 12.01.2011, reclamanta P. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții I. A., P. M., C. E., C. E. și I. A., ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate intervenită vânzarea cumpărarea între ea și numita P. M. la data de 29 iunie 1950, potrivit înscrisului sub semnătură privată intitulat „Chitanță” asupra terenurilor situate în pct. „Eruga” și „La F.”, hotărârea urmând să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, să se ia act de renunțarea la judecată asupra terenurilor situate în pct. „Peste drum și Peste Râul Brebina” și „Între Izvoare” deoarece aceste terenuri le-a cedat fratelui său P. M., iar în prezent nu mai exercită posesia asupra lor, totodată solicitând ca instanța să constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra celor două terenuri și prin prescripția de lungă durată în condițiile în care le deține din momentul cumpărării de la P. M..
Potrivit art. 1847 C.civ. „Ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar…”.
Astfel, uzucapiunea presupune dobândirea proprietății sau altui drept real prin posedarea neîntreruptă a lucrului în tot timpul fixat de lege, respectiv 30 ani sau 20 ani, în raport de împrejurarea dacă reclamantul invocă sau nu un just titlu.
În situația inexistenței unui just titlu, adică a unui act translativ de proprietate care să provină de la altcineva decât adevăratul proprietar, cel interesat ( uzucapantul) va putea să invoce disp. art. 1890 c.civ., care stabilesc că „toate acțiunile atât reale cât și personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile și pentru care n-a definit un termen de prescripție, se vor prescrie prin treizeci de ani…” făcând, totodată, dovada, potrivit disp.art.1847 C.civ., a unei posesii utile, adică continuă, neîntreruptă, publică și sub nume de proprietar.
Din probatoriul administrat, (interogatoriul părților, depozițiile martorilor și concluziile raportului de expertiză din primul ciclu procesual) instanța a reținut că reclamanta P. A. nu a făcut dovada cumulativă a condițiilor prevăzute de dispozițiile legale invocate, respectiv posesia de 30 de ani și caracterul util și neviciat al acesteia, adică a unei posesii utile, în înțelesul dispozițiilor art.1847c.civ., cu consecința dobândirii dreptului de proprietate.
Posesia reclamantei asupra terenurilor situate în punctele „L. peste Eruga V.” și „Crivina zis la fântână” nu a fost una exclusivă, mai ales că, potrivit concluziilor apărătorului reclamantei, aceasta nu a fost căsătorită, locuind și gospodărindu-se cu părinții săi.
Așadar, din întregul material probator instanța a reținut că terenurile ce fac obiectul acestui litigiu nu au aparținut vânzătoarei P. M. ci numitului P. N. – tatăl reclamantei și al intervenientului, autor care a decedat la data de 21.08.1991, iar până la data morții acesta se gospodărea împreună cu reclamanta, iar ulterior decesului acestuia, reclamanta nu a mai exercitat asupra terenurile situate în punctele „L. peste Eruga V.” și „Crivina zis la fântână” o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, în înțelesul disp. art.1890 c.civ., cu consecința dobândirii dreptului de proprietate asupra acestor terenuri, terenurile fiind deținute de intervenientul P. M..
Împotriva sentinței civile nr.381/20.09.2012 pronunțată de Judecătoria Baia de A., în termen legal a declarat recurs reclamanta P. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Contrar probelor administrate în cauză, instanța a reținut că cele două terenuri au aparținut autorului P. N. fără ca pentru această reținere să existe vreun argument solid.
În vederea respectării dispozițiilor date de instanța de casare, pe parcursul rejudecări a depus la dosar adeverință de la registrul agricol din care rezultă că în patrimoniul numitei P. M. în BAP-ul din 1948, fila 11/2 poziția 36/216 era suprafața de 1,1964 ha de teren neproductiv, înregistrat în fila de la registrul agricol ca fiind situat în hotarul altor sate, capul gospodăriei fiind soțul acesteia P. M. cu domiciliul în satul Negoești.
După decesul acestuia, poziția registrului agricol a fost preluată de către ginerele lui I. N., acesta apărând înscris cu o suprafață de 1,26 ha în satul Brebina, că acest teren provine de la autorii numitei P. M., respectiv de la C. P. și C. M., se poate observa din actul de donație încheiat la 29.04.1925 din care reiese că M. P. C. donează către fiica sa E. C. o suprafață de teren situată în Brebina care se învecinează pe latura de apus cu restul proprietății donatoarei, teren care face obiectul prezentului litigiu.
P. N. s-a căsătorit cu C. E., aceasta din urmă fiind soră cu M. P..
Prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la 2.04.1937, aceiași M. P. C. vinde fiicei sale P. E. și ginerelui ei o altă suprafață de teren din pct. „Săliștea Brebina” care la MN se învecinează cu restul proprietății vânzătoarei și care teren face obiectul prezentului litigiu.
Din toate declarațiile martorilor, în mod deosebit și din cea a martorului P. G. care a recunoscut că din eroare a introdus la partaj cele două terenuri care îi aparțin reclamantei, rezultă că aceste două suprafețe de teren provin de la P. M. care la rându-i l-ea înstrăinat în anul 1950 recurentei, de atunci fiind stăpânite de aceasta din urmă.
Prin întâmpinare, intimatul P. M I., fiul M. P. a solicitat admiterea acțiunii promovată de reclamantă arătând că reclamanta le stăpânește de 63 de ani, de când avea vârsta de 20 de ani și pentru că a locuit cu părinții ei, având o deficiență din naștere, le-a avut trecute la rolul agricol al tatălui său.
Intimatul intervenient P. M. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat arătând că din întregul material probator rezultă că reclamanta nu poate face dovada că a deținut aceste terenuri de peste 30 de ani, nu le-a avut înregistrate în evidențele fiscale, nu le-a dobândit de la autoarea P. M. ci provin de la autorii comuni ai lor P. N. și P. E..
Examinând sentința recurată în limitele criticilor aduse, cât și din oficiu conform art.304 ind.1 c.pr.civ., tribunalul constată că recursul este întemeiat din considerentele ce urmează.
Prin acțiunea introductivă de instanță, astfel cum a fost ulterior precizată la data de 12.01.2011, reclamanta P. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții I. A., P. M., C. E., Căprăstraru E., I. A., ulterior solicitând și în contradictoriu cu pârâtul P. M I., ca prin hotărâre judecătorească să se constate valabilitatea convenției de vânzare cumpărare materializată prin înscrisul sub semnătură privată denumit „Chitanță” și încheiat la data de 29 iunie 1950 prin care a cumpărat cu prețul de_ lei de la M. P. suprafețele de teren de 3881 mp în pct. „Erugă” și 2149 mp în pct. „La F.”, precum și faptul că de la momentul cumpărării a stăpânit aceste suprafețe în mod continuu, neîntrerupt, public și sub nume de proprietar, posesie care conduce la dobândirea dreptului de proprietate și prin prescripția de lungă durată, respectiv de 30 de ani.
În cauză au formulat cerere de intervenție în interes propriu P. M. și ulterior, pe parcursul rejudecării, P. S. și P. M. E., arătând că aceste terenuri nu provin de la P. M. ci au aparținut defuncților P. N. și P. E. care au fost autorii comuni ai reclamantei și intervenienților.
Antecontractul (chitanța) de vânzare cumpărare încheiat la 29.06.1950 reprezintă un început de dovadă scrisă care, coroborat cu recunoașterea acestui înscris de către moștenitorii vânzătoarei în special de către fiul acesteia – pârâtul P. M I. care era născut la vremea respectivă, dar și cu declarațiile martorilor D. A., P. G. și B. G., conduc la concluzia certă că terenurile pentru care reclamanta solicită constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii de 30 de ani provin de la P. M. ci nu fac parte din averea defuncților P. N. și P. E. care au fost autorii reclamantei și intervenienților.
Din proba testimonială rezultă că reclamanta, neavând propria familie pentru că nu a fost niciodată căsătorită a locuit permanent cu părinții săi P. N. și P. E., situație în care este de notorietate că în evidențele primăriei, la registrul agricol, toate terenurile (în speță atât cele ale reclamantei cât și cele ale părinților săi sunt înscrise la tată pentru că era singurul bărbat din gospodărie.
Apărarea intervenienților în sensul că aceste terenuri aparțin autorului comun pentru că în actele de proprietate ale diferitor cetățeni, pe una din laturi apare ca vecin P. N. ci nu reclamanta P. A., este lipsită de relevanță juridică întrucât pe de o parte, niciunul dintre aceste acte depuse la dosar nu privește terenuri din pct. „L. Erugă” sau „L. – F.” ci din alte puncte iar pe de altă parte, nu este un argument just pentru a-și dovedi o astfel de apărare.
Relevantă în cauză este și depoziția martorului P. G. care a declarat că, în calitate de moștenitor al defuncților P. N. și P. E., în dosarul de partaj succesoral (aflat pe rolul instanței și în prezent suspendat până la soluționarea acestui dosar) în care are calitatea de reclamant, în mod eronat a trecut cele două terenuri ca făcând parte din averea autorului; că el o recunoaște pe reclamantă ca proprietară a acestor terenuri în condițiile în care le-a dobândit în anul 1950, dar locuind cu părinții le-au folosit împreună.
După decesul autorului P. N., astfel cum rezultă din declarațiile martorilor, instanța reține că intervenientul a intrat în posesia terenurilor însă cu îngăduința reclamantei, fapt recunoscut chiar de intervenient în cuprinsul cererii de recurs din primul ciclu procesual.
Dar, după cum rezultă din aceleași probe, reclamanta s-a comportat ca adevărat proprietar în perioada anilor 2000 în condițiile în care, pe terenul din pct. „F.” a depozitat îngrășământ natural pe care în urmă cu doi ani l-a împrăștiat pe tot terenul și de pe ambele suprafețe a marcat și tăiat lemne (după cum rezultă din cererea de marcare nr.152/17.11.2010). De asemenea, și în momentul în care a constatat că intervenientul a început să îngrădească unul dintre terenuri, a sesizat organele de poliție.
Toate aceste modalități prin care a înțeles să acționeze reclamanta după ce intervenientul a început să folosească terenurile, denotă faptul că s-a comportat ca un adevărat proprietar din momentul dobândirii terenurilor de la autoarea pârâților P. M. și până în prezent.
În consecință, față de cele reținute anterior, tribunalul constatând că posesia exercitată de reclamantă asupra celor două terenuri îndeplinește cele două condiții esențiale pentru a interveni uzucapiunea de lungă durată, respectiv a fost o posesie utilă (continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar) și a fost exercitată timp de peste 30 de ani, va admite recursul, va modifica sentința în sensul va admite acțiunea în constatarea dobândirii dreptului de proprietate și va constata că reclamanta a dobândit prin efectul prescripției achizitive dreptul de proprietate asupra terenurilor situate în pct. „L. - La F.” în suprafață de 2162 m.p. și în punctul „L. – Erugă” în suprafață de 3868 m.p. astfel cum au fost identificate prin dimensiuni și învecinări în expertiza efectuată în această cauză de expertul Raciov A..
În raport de considerentele ce stau la baza admiterii acțiunii principale, se apreciază neîntemeiate cererile de intervenție care vor fi respinse în consecință.
Se va lua act că recurenta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă P. A. împotriva sentinței civile nr.381/20.09.2012 pronunțată de Judecătoria Baia de A. în contradictoriu cu intimații-pârâți I. A., P. M., C. E., Căprăstraru E., I. A., P. I. și intimații-intervenienți P. M., P. S., P. M. E., având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.
Modifică sentința.
Admite acțiunea în constatarea dobândirii dreptului de proprietate.
Constată că reclamanta a dobândit prin prescripția achizitivă de 30 ani dreptul de proprietate asupra următoarelor două suprafețe de teren: - 2162 m.p. situat în punctul „L. - La F.” cu vecini N-drum sătesc, E-P. A. (moștenitoarea defunctului P. N.) și D. A., S-rigolă erugă, V - B. V., astfel cum este identificat prin punctele 1,2,3,4,5,6,7,8,9,10,11,12,13,1 cu raportul de expertiză și schița anexă la acesta întocmit de expert Raciov A. I. ( fila 119, 120 dosar fond); - 3868 m.p. situat în punctul „L. – Erugă” cu vecini:N-rigolă erugă, E-P. M. (moștenitoarea defunctului P. N.), S-râul Brebina, V-T. P. identificată în același raport și schiță prin punctele 1,2,3,4,5,6,7,8,9,1 (fila 119 și 121 dosar fond).
Respinge cererile de intervenție.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Februarie 2013.
Președinte, C. P. | Judecător, V. R. | Judecător, C. M. |
Grefier, M. B. |
Red. CVP
Dact. CNB
Ex.2
Cod operator 2626
4.03.2013
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1192/2013. Tribunalul... | Evacuare. Sentința nr. 854/2013. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
