Partaj judiciar. Sentința nr. 2531/2013. Tribunalul MEHEDINŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2531/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 14-10-2013 în dosarul nr. 3287/225/2010*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1036/R
Ședința publică de la 14 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. Z.
Judecător L. B.
Judecător F. M.
Grefier D. D.
Pe rol pronunțarea asupra recursului civil formulat de pârâta B. M., împotriva sentinței civile nr.2531 din 27 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, intimați fiind reclamantul A. G., pârâții V. E., B. C., B. G., V. N. și C. L., având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal, lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, s-a luat act că dezbaterile asupra recursului au fost consemnate în încheierea din data de 07 octombrie 2013, ce face parte integrantă din prezenta decizie, după care s-a trecut la soluționare.
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 10.03.2010, sub nr._, reclamantul A. G. a chemat în judecată pe pârâții B. M., V. E. și B. C., în calitate de moștenitori ai defunctei B. A., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună ieșirea din indiviziune cu privire la terenurile înscrise în titlul de proprietate nr._ din 06.01.2010, terenuri ce provin de la autor B. M..
În motivarea acțiunii arată că atât reclamantul, cât și defuncta B. A. au solicitat în baza legilor fondului funciar reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma autorului B. M., decedat la data de 14.03.1958. În data de 06.01.2010 a fost emis titlul definitiv de proprietate nr._ pentru suprafața totală de 2,1933 ha, teren situat în . muncite exclusiv de pârâta B. M., care a refuzat să comunice în vederea împărțirii de comun acord a terenurilor care i se cuvin, motiv pentru care a solicitat împărțirea acestor terenuri și ieșirea din indiviziune.
Pârâta B. M. a depus la dosar întâmpinare, arătând că titlul de proprietate invocat în proces nu este valabil și că a formulat în instanță cerere de anulare a acestuia.
Prin s.c. nr. 5958/18.09.2012 s-a admis în fond acțiunea, s-a omologat raportul de expertiză întocmit de expertul P. V., s-au atribuit loturile în varianta I propusă de expert, lotul 1 fiind atribuit reclamantului, iar lotul 2 pârâților, fiind obligat reclamantul să plătească sultă pârâților de 191,75 lei.
Prin d.c. nr. 19/8.01.2013 s-a admis recursul formulat de recurenta pârâtă B. M., s-a casat încheierea din data de 28.02.2012 și sentința și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond .
S-a reținut de către instanța de recurs că între încheiere și sentință sunt neconcordanțe grave, în sensul că deși prin IAP s-a reținut că dreptul de proprietate asupra terenurilor din titlu a fost reconstituit doar în favoarea pârâtului A. G. și a defunctei B. A., a cărei moștenitoare este B. M., prin sentință s-au atribuit suprafețe de teren și celorlalți pârâți. S-a mai reținut că sentința nu este motivată sub aspectul vocației succesorale a celorlalți pârâți.
Cauza a fost înregistrată la Judecătorie sub nr._ .
Prin sentința civilă nr.2531/27.05.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin a fost admisă acțiunea; s-a dispus ieșirea din indiviziune a reclamantului și pârâtei B. M. asupra terenurilor înscrise în titlul de proprietate nr._/2010 în varianta a doua propusă de expert în primul ciclu procesual; a fost atribuit reclamantului A. G. lotul 1 compus din: teren arabil ./1, în suprafață de 2416 m.p. cu vecini N – lotul nr.2, S – De1296, E – D. V, V – De; teren pășune de 2900 m.p. ./1 cu vecini N – M. E., S – lotul nr.2, E – De1881, V - Pd; teren pășune ./1 în suprafață de 4400 m.p. cu vecini N – lotul nr.2, S – Barbacioru R, E – Barbacioru R, V – N. P.; teren arabil intravilan ./1 de 500 m.p. cu vecini N – B. D., S – A. G., E – P. G., V – B. D.; teren fânețe intravilan ./2 de 750 m.p. cu vecini N – A. G., S – D. P., E – P. G., V – B. D.; s-a atribuit pârâtei B. M. lotul nr.1 compus din: teren arabil ./1 de 2426 m.p. cu vecini: N A. G., S – De1296, E – D. V, V – De; teren pășune de 2900 m.p. ./1 cu vecini N – A. G., S – S. P., E – De1881, V - Pd; teren pășune ./1 în suprafață de 4400 m.p. cu vecini N – P. A., S – A. G., E – Barbacioru R, V – N. P.; teren arabil intravilan ./1 de 500 m.p. cu vecini N – B. D., S – A. G., E – Fluierașu G., V – DJ 571 A; teren fânețe intravilan ./2 de 750 m.p. cu vecini N – A. G., S – D. P., E – A. G., V – B. D. și au fost compensate cheltuielile de judecată și obligat reclamantul să plătească pârâtei B. M. 640 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin încheierea pronunțată în condițiile art.673 ind.1 c.pr.civ., la data de 22.04.2013 s-a constata că asupra terenurilor înscrise în titlul de proprietate nr._ din 06.01.2010 au drept reclamantul în calitate de nepot de fiică al autorului și pârâta B. M., în calitate de legatar universal al numitei B. A., fiică a autorului B. M.. S-a mai reținut că ceilalți pârâți nu au drept asupra terenurilor înscrise în titlul de proprietate, nici prin reconstituire în baza legilor fondului funciar și nici prin retransmitere prin mijlocirea autoarei B. A. care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, nefiind moștenitori rezervatari ai acesteia. S-a concluzionat în sensul că reclamantul are un drept de ½ asupra terenurilor înscrise în titlu, iar pârâta B. M. are tot un drept de ½ asupra acelorași terenuri.
Apărările făcute de pârâta B. M. cu privire la întinderea dreptului său și implicit al autoarei sale, B. A., au fost analizate cu ocazia soluționării acțiunii în anularea titlului de proprietate și se bucură de prezumția de lucru judecat.
Pe fond, observând că expertiza efectuată în primul ciclu procesual de către expert P. V., care a identificat terenurile, a stabilit valoarea acestora și a întocmit două loturi prin împărțirea fiecărui teren în două părți egale și, constatând că lotizarea propusă de acesta respectă principiul împărțirii în natură și evitării sultelor, a omologat raportul de expertiză efectuat în cauză în varianta a doua, atribuind lotul I reclamantului și lotul nr.2 pârâtei B. M..
Au fost compensate cheltuielile de judecată potrivit prevederilor art.276 C.pr.civ.
Împotriva hotărârii mai sus menționate a declarat recurs pârâta B. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului aceasta a susținut că instanța de fond în mod eronat a reținut că toate terenurile în discuție au aparținut autorului B. M., fără a avea în vedere că unele terenuri înscrise în titlul de proprietate_ nu se regăsesc înscrise în registrul agricol la poziția acestuia.
A arătat că reclamantul nu a solicitat retrocedarea terenurilor de la B. M., că ea a solicitat să se constate dacă terenurile din titlul_ au existat în RA la B. M., iar instanța a refuzat cererea sa. De asemenea, recurenta a arătat că reclamantul a trecut în titlu terenuri ireale, în teren existând alte suprafețe. A solicitat efectuarea unei expertize pentru a se lua o hotărâre corectă și dreaptă.
Analizând recursul formulat instanța constată că acesta este neîntemeiat pentru următoarele motive:
În ceea ce privește criticile referitoare la titlul de proprietate nr._/6.01.2010, instanța de recurs constată că prin încheierea de ședință din data de 8.06.2010 cauza de față a fost suspendată în temeiul disp. art. 244 alin. 1 pct. 1 cod proced. Civ. până la soluționarea dosarului nr._ .
În acest dosar numita B. M. a solicitat anularea titlului de proprietate menționat, acțiunea fiind respinsă prin s.c. nr. 962/22.02.2011, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului.
Prin urmare, în mod corect a reținut instanța de fond că apărările făcute de B. M. cu privire la întinderea dreptului său de proprietate și al autoarei sale B. A. au fost analizate în dosarul menționat mai sus și se bucură de prezumția de lucru judecat.
Astfel, nici prin motivele de recurs pârâta nu poate invoca neregularități cu privire la titlul de proprietate avut în vedere la efectuarea partajului, aspectele privind legalitatea acestuia fiind discutate în dosarul_ și bucurându-se de autoritate de lucru judecat, cum corect a reținut și instanța de fond.
Prin urmare, față de considerentele expuse, instanța va respinge recursul ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta B. M., împotriva sentinței civile nr.2531 din 27 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, intimați fiind reclamantul A. G., pârâții V. E., B. C., B. G., V. N. și C. L. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Octombrie 2013
Președinte, C. Z. | Judecător, L. B. | Judecător, F. M. |
Grefier, D. D. |
C.Z./ 2 ex
Cod operator 2626
1.11.2013
← Fond funciar. Decizia nr. 127/2013. Tribunalul MEHEDINŢI | Evacuare. Sentința nr. 133/2013. Tribunalul MEHEDINŢI → |
---|