Partaj judiciar. Sentința nr. 2865/2013. Tribunalul MEHEDINŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2865/2013 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 08-04-2013 în dosarul nr. 2156/332/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 428/R
Ședința publică de la 08 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. M.
Judecător L. B.
Judecător V. N.
Grefier D. D.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de reclamanta ., împotriva sentinței civile nr.2865 din05.12. 2012 pronunțată de Judecătoria Vînju M., intimați fiind pârâții
Ș. C. și Ș. V. V., având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns: avocat I. A. pentru recurenta-reclamantă ., lipsă intimații-pârâți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin serviciul registratură, s-a depus la dosar de către intimații-pârâți S. C. și S. V. V., întâmpinare, un exemplar de pe aceasta, filele 46-49 se comunică apărătorului recurentei reclamante.
Apărătorul recurentei-reclamante depune la dosar chitanța nr._/08.04.2013, reprezentând onorariu avocat, decizia penală nr.1271/R/29.10.2012 pronunțată de Tribunalul M. - Secția a II-a Penală și două extrase de pe portalul Înaltei Curți de Casație și Justiție a României.
Nemaifiind alte cereri formulate sau excepții ridicate de soluționat, instanța, potrivit dispozițiilor art.150 și următoarele cod procedură civilă, a constatat încheiate dezbaterile și a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat I. A. pentru recurenta-reclamantă, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru soluționarea fondului, cu plata cheltuielilor de judecată.
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea adresată Judecătoriei Vânju M. la data de 16.07.2012, înregistrată sub nr._, reclamanta ., cu sediul în București, ., nr. 10, sector 6, a chemat în judecată pe pârâții Ș. C. și Ș. V. V., ambii domiciliați în București, ., nr. 75 B, sector 1, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună sistarea stării de coproprietate a pârâților asupra următoarelor bunuri: imobil în . - teren intravilan în suprafață totală de 3173 mp( din care arabil 593 mp, vie 1209 mp și curți – construcții 1371 mp ), identificat cvartal 32, P.1/1; P.1/2 și P.1/3, având număr cadastral 36 intabulat în Cartea Funciară nr._ a localității Punghina, jud. M., împreună cu construcțiile aflate pe acest teren: locuința cu două camere, hol și tindă, su = 49,59 mp, . ; anexa cu 3 camere, hol și tindă, su=30,91 mp, . ;anexa formată din magazie, pătul, una cameră și copertina, su=21,71 mp, .; anexa compusă din 2 adăposturi pentru animale și magazie, su =42,77 mp, .; teren arabil în suprafață de 7.715 mp, situat în T. 60, P. 56, având număr cadastral 41, intabulat în Cartea Funciară nr._ în loc. Punghina, jud. M.; teren arabil în suprafață de 10.525 mp, situat în T. 67/2, P. 31, având număr cadastral 40 intabulat în cartea Funciară nr._ a loc. Punghina, jud. M.; teren arabil în suprafață de 2.045 mp, situat în T. 69/1, P. 13, având număr cadastral 39 intabulat în Cartea Funciară nr._ a loc. Punghina, jud. M.; teren arabil în suprafață de 9.535 mp situat în T. 69/2, P. 14, având număr cadastral 37 intabulat în Cartea Funciară nr._ a loc. Punghina, jud. M..
În motivarea acțiunii, s-a susținut faptul că, pârâtul Ș. C. datorează reclamantei suma de 58.355,50 lei, contravaloare prejudiciu precum și 2.783,11 lei, cheltuieli de judecată, conform sentinței comerciale nr. 5467 pronunțată de Tribunalul București-secția a VI-a comercială; suma de 133.368,41 lei, contravaloare prejudiciu precum și 4.238,37 lei, cheltuieli de judecată, conform sentinței comerciale nr. 5469 pronunțată de Tribunalul București-secția a VI–a comercială; suma de 144.208,35 lei, contravaloare prejudiciu precum și 4.500,17 lei cheltuieli de judecată, conform sentinței comerciale nr. 5468 pronunțată de Tribunalul București-secția a VI–a comercială; suma de 6773,57 lei și 379 lei dobânda legală ce face obiectul dosarului nr._, soluționat de Judecătoria sector 1 București; suma de 47.893,38 lei, contravaloare facturi fiscale și 19.838,10 lei dobânda legală ce face obiectul dosarului nr._, aflat pe rolul Judecătoriei Sector 1 București.
În drept, reclamanta solicită partajul în temeiul art. 493 alin. 1 C.pr.civ., prin atribuirea imobilelor în natură pârâtului Ș. C., în vederea realizării obligațiilor de plată pe care acesta le are față de reclamantă.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriu și expertiză evaluatorie și a depus la dosar: extras de carte funciară, contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 5731 din 13.10.2009, S.C. nr. 5467/05.05.2011, pronunțată de Tribunalul București-secția a VI-a comercială, ..05.2011, pronunțată de Tribunalul București-secția a VI-a comercială, ..05.2011, pronunțată de Tribunalul București - secția a VI-a comercială, dovada achitării taxei de timbru și timbru judiciar, precum și împuternicirea avocațială pentru acordarea asistenței juridice.
Pârâții a depus la dosar întâmpinare prin care, în principal, au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepția lipsei de interes și excepția inadmisibilității acțiunii formulată de reclamantă, iar, în subsidiar, au cerut respingerea în fond a acțiunii ca parțial neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării, pârâții au susținut că în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, la acest stagiu procesual, reclamanta nu mai poate justifica calitatea de creditoare a pârâtului Ș. C., întrucât trei dintre cele patru titluri executorii invocate de reclamantă în vederea realizării partajului bunurilor au fost desființate de către instanțele de judecată, una dintre creanțe s-a stins prin achitarea debitului, iar pentru dosarul nr._, aflat pe rolul Judecătoriei Sector 1 București, reclamanta nu a avut niciodată un titlu executoriu.
Reclamanta dă dovadă de rea credință și abuz de drept procedural, sesizând instanța de judecată cu soluționarea unui dosar în care se invocă cinci pretinse creanțe, deși cunoștea că patru dintre acestea nu existau la momentul înregistrării acțiunii.
Astfel, sentința nr. 5469/05.05.2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în cadrul dosarului nr._/3/2009 a fost modificată în totalitate de către Curtea de Apel București, secția a VI –a civilă prin hotărârea nr. 159/03.04.2012, prin care a admis apelul pârâtului Ș. C. și a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Sentința nr. 5467/05.05.2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în cadrul dosarului nr._, a fost desființată de către Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin hotărârea nr. 311 din 29.06.2012, prin care s-a dispus trimiterea cauza spre rejudecare Tribunalului București.
Cât privește sentința nr. 5468/05.05.2011, pronunțată de Tribunalul București secția a VI–a civilă, în cadrul dosarului nr._ a fost modificată în totalitate de către Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin hotărârea nr. 160/03.04.2012, prin care a admis apelul pârâtului Ș. C. și a respins acțiunea ca neîntemeiată.
În ceea ce privește titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr._/2011, pronunțată în cadrul dosarului nr._, aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1, acesta și-a încetat efectele ca urmare a achitării debitului de către pârâtul Ș. C.. Astfel, la data de 22.08.2012 a achitat suma de 4.607,34 lei, iar la data de 18.09.2012, suma de 4.500 lei, în cadrul dosarului de executare nr. 401/E/2012 deschis la B. Cimpu R..
Referitor la suma de 47.893,38 lei, reprezentând debit și 19.838,10 lei, reprezentând dobânda legală, care fac obiectul dosarului nr._, aflat pe rolul Judecătoriei Sector 1 București, aceasta nu a făcut niciodată obiectul unui titlu executoriu. Acest dosar se află în rejudecare la Judecătoria Sector 1, cu prim termen de judecată în data de 05.11.2012.
Rezultă din cele de mai sus că, reclamanta nu are la acest moment calitatea de creditor al pârâtului Ș. C., iar cu privire la unele dintre sume nu avea această calitate încă de la data introducerii acțiunii.
Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 16.07.2012, deși cele trei titluri executorii reprezentate de hotărârile pronunțate de Tribunalul București au fost desființate încă din data de 03.04.2012, respectiv 29.06.2012, iar în dosarul nr._ nu s-a obținut niciodată un titlu executoriu.
Potrivit doctrinei și practicii judiciare, calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății. Așa fiind, calitatea cerută pentru a putea exercita acțiunea în justiție, aparține subiectului activ al dreptului subiectiv civil.
Or, în cauza de față, subiect activ al dreptului subiectiv civil nu poate fi decât creditorul. Față de desființarea a trei titluri executorii, achitarea debitului conținut în alt titlu executoriu și inexistența unei hotărâri prin care pârâtul Ș. C. să fie obligat în cadrul dosarului nr._ la achitarea vreunei sume de bani față de reclamantă, aceasta nu are calitatea de creditor al pârâtului Ș. C. și deci nu justifică calitatea sa procesuală activă.
Cu privire la excepția lipsei de interes a reclamantei, pârâții arată că, față de argumentele dezvoltate mai sus, reclamanta nu justifică interesul de a promova o astfel de acțiune.
Pentru continuarea acțiunii, reclamanta trebuie să dovedească existența creanțelor sale împotriva unuia dintre soți, în speță pârâtul Ș. C., însă reclamanta fie a pierdut calitatea de creditor, fie nu a avut-o niciodată, încât nu justifică interesul de a partaja bunurile comune ale pârâților.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii promovată de reclamantă, pârâții susțin că, reclamanta solicită partajarea doar a unora dintre bunurile comune, deși pârâții dețin și alte bunuri în devălmășie situate în București și Ilfov, pentru care reclamanta a cerut anterior partajarea acestora.
Acțiunea a făcut obiectul dosarului nr._/299/2011, aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului nr.1 București care a fost finalizat la termenul din data de 12.09.2012, prin respingerea acțiunii ca fiind lipsită de interes, față de lipsa calității de creditoare a reclamantei.
În ceea ce privește modalitatea de formulare a acțiunii, pârâții susțin că, în conformitate cu art. 357(2) din Noul Cod Civil, se stabilește cota parte ce revine fiecărui soț pe baza contribuției la dobândirea bunurilor comune, iar nu doar pentru o parte dintre acestea. Coproprietatea în devălmășie este privită de legiuitor ca o universalitate de bunuri, astfel încât nu se poate stabili o cotă parte a fiecărui soț la dobândirea fiecărui bun în parte, ci pentru toată masa partajabilă.
Pe fond, pârâții au solicitat respingerea ca parțial neîntemeiată a acțiunii, în sensul partajării bunurilor prin stabilirea unei cote egale de 50 % pentru fiecare soț la dobândirea bunurilor comune.
În apărare, pârâții au depus la dosar: Decizia civilă nr. 311 din 29.06.2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, Decizia civilă nr. 160/03.04.2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, Decizia civilă nr. 159/03.04.2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, Sentința civilă nr._/16.12.2010, pronunțată de Judecătoria Sector 1 București, chitanțe CEC Bank, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1214/06.07.2001, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3149/31.08.2007, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2869/25.09.2007, autorizația de construire nr. 57 din 21.09.2002, actul de alipire autentificat sub nr. 376/16.02.2005, somația nr. 401/E/2012 și certificat de grefă nr._/299/2011.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de pârâți prin care a solicitat respingerea excepțiilor ridicate de pârâți, respectiv excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepția lipsei de interes și excepția inadmisibilității acțiunii și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active, reclamanta susține că, calitatea procesuală activă a reclamantei este pe deplin justificată și întărită de prevederile art. 353 alin. 2 din Noul cod civil și de debitele existente. Astfel reclamanta are calitatea de titular al dreptului său de creanță, fiindu-i încălcat un drept al său și mai mult s-a instituit sechestru asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale pârâtului Ș. C., în scopul recuperării prejudiciului. Acțiunile promovate de reclamantă în vederea recuperării debitelor sunt în curs de judecată la Înalta Curte de Casație și Justiție și la Tribunalul București.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes, reclamanta susține că există scopul promovării prezentei acțiuni, întrucât creanțele sunt certe, lichide și exigibile, existând un interes real în recuperarea acestora, iar, reclamanta nu a pierdut calitatea de creditor.
Referitor la excepția privind inadmisibilitatea acțiunii invocată de pârâți, reclamanta arată că acțiunea este admisibilă având în vedere și dispozițiile art. 353 alin. 2 din Noul Cod Civil și prin prezenta acțiune se solicită doar partajarea anumitor bunuri, altele decât cele aflate pe raza capitalei sau în Ilfov, deoarece acestea se regăsesc pe teritoriul jud. M., respectiv pe raza Judecătoriei Vînju M., competentă în partajarea acestor bunuri.
Prin sentința civilă 2865/05.12.2012 pronunțată de Judecătoria Vînju M. în dosar nr._ au fost admise excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantei invocate de pârâți, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii și respinsă acțiunea.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că reclamanta . a chemat în judecată pe pârâții Ș. C. și Ș. V. V., pentru a se dispune sistarea stării de coproprietate a pârâților asupra unor bunuri-imobile situate în .: teren intravilan în suprafață totală de 3173 mp (din care arabil 593 mp, vie 1209 mp și curți-construcții 1371 mp), identificat în Cv. 32, P. 1/1; P. 1/2 și P. 1/3, având număr cadastral 36, intabulat în Cartea Funciară nr._ a localității Punghina, jud. Mehedinti, împreună cu construcțiile aflate pe acest teren, respectiv o locuința cu două camere, hol și tindă, su = 49,59 mp, .; anexa cu 3 camere, hol și tindă, su=30,91 mp, .; anexa formată din magazie, pătul, una cameră și copertina, su=21,71 mp, .; anexa compusă din 2 adăposturi pentru animale și magazie, su =42,77 mp, .; teren arabil în suprafață de 7.715 mp, situat în T.60, P.56, având număr cadastral 41, intabulat în Cartea Funciară nr._ în loc. Punghina, jud. M.; teren arabil în suprafață de 10.525 mp, situat în T.67/2, P.31, având număr cadastral 40 intabulat în cartea Funciară nr._ a loc. Punghina, jud. M.; teren arabil în suprafață de 2.045 mp, situat în T.69/1, P.13, având număr cadastral 39 intabulat în Cartea Funciară nr._ a loc. Punghina, jud. M. și teren arabil în suprafață de 9.535 mp, situat în T.69/2, P.14, având număr cadastral 37 intabulat în Cartea Funciară nr._ a loc. Punghina, jud. M..
Conform art. 137 alin. 1 C.pr.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâți, instanța a admis-o, pentru următoarele considerente:
Reclamanta nu justifică calitatea de creditoare a pârâtului Ș. C., neavând titluri executorii pentru sumele pretins a-i fi datorate de acesta. Din probele administrate în cauză rezultă că trei dintre cele patru titluri executorii, invocate de reclamantă în vederea realizării partajului bunurilor comune, au fost desființate de către instanțele superioare de judecată (f. 31, 37 și 42), iar una dintre creanțe, s-a stins prin achitarea debitului de către pârât (f. 48 - 51). Pentru un alt debit pretins, reclamanta nu deține un titlu executoriu la momentul înregistrării acțiunii (f. 52-54).
Rezultă din cele ce preced că, reclamanta nu are calitatea de creditor al pârâtului Ș. C., iar privitor la unele dintre sume, nu avea această calitate încă de la data introducerii acțiunii. Acțiunea împotriva pârâților a fost înregistrată la această instanță la data de 16.07.2012, deși titlurile executorii reprezentând hotărârile pronunțate de Tribunalul București au fost desființate încă din data de 03.04.2012, respectiv din 29.06.2012, iar în dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 1 București, nu s-a obținut niciodată un titlu executoriu împotriva pârâtului.
Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății.
În cauză, subiect activ al dreptului subiectiv civil nu poate fi decât creditorul. Față de desființarea a trei titluri executorii, achitarea debitului conținut în alt titlu executoriu și inexistența unei hotărâri prin care pârâtul Ș. C. să fie obligat în cadrul dosarului nr._ la achitarea vreunei sume de bani față de reclamantă, aceasta din urmă nu are calitatea de creditor al pârâtului Ș. C. și deci nu justifică calitatea sa procesuală activă.
Referitor la excepția lipsei de interes a reclamantei ridicată de aceeași pârâți, de asemenea, instanța a admis-o pentru următoarele considerente:
În lipsa unor titluri executorii, reclamanta nu a făcut dovada existenței creanțelor sale împotriva unuia dintre soți, în speță împotriva pârâtul Ș. C.. Dimpotrivă, din probele administrate, a rezultat că reclamanta fie a pierdut calitatea de creditor, fie nu a avut-o niciodată, încât nu justifică interesul de a partaja bunurile comune ale pârâților. Chiar dacă s-a susținut că, creanțele sale sunt certe, lichide și exigibile, existența acestora nu este stabilită prin titluri executorii definitive și irevocabile, ce presupun începerea executării silite, iar în acest cadru, a partajului bunurilor comune ale soților.
Cât privește excepția inadmisibilității acțiunii introductive, ridicată de pârâți, instanța a respins-o ca neîntemeiată, având în vedere faptul că acțiunea reclamantei este admisibilă pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 353 alin. (2) C.civ., prin excepție de la interdicția prevăzută de alin. (1), după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor, creditorul său personal poate cere partajul bunurilor comune, însă numai în măsura necesară acoperirii creanței sale. Bunurile astfel împărțite devin bunuri proprii. (alin. 3).
În principiu deci, acest gen de acțiuni sunt admisibile, creditorul având temei legal. Ca urmare, instanța a apreciat că această excepție ridicată de pârâți este nefondată și a fost respinsă.
Pe cale de consecință, pentru aceste considerente, instanța a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca fiind promovată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă și de interes.
Împotriva hotărârii mai sus menționate a declarat recurs reclamanta ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
In motivele de recurs a susținut că instanța de fond a admis în mod nejustificat primele două, excepții, respectiv excepția calității procesuale active și lipsa de interes ,cu toate că recurenta a arătat faptul că reclamanta are calitatea de titular al dreptului său de creanță fiindu-i încălcat un drept al său și instituindu-se sechestru asigurator asupra bunurilor mobile și imobile ale pârâtului S. C. în scopul recuperării prejudiciului.Totodată că, a arătat faptul că aceste creanțe sunt certe ,lichide și exigibile, existând un interes real în recuperarea lor și reclamanta nu a pierdut calitatea de creditor.
Totodată că nu a dispărut interesul de a stabili caracterul propriu al unora dintre bunuri și implicit există scopul final al acțiunii, respectiv recuperarea debitului ca urmare a partajării bunului.
Intimații S. C. și S. V. au formulat întâmpinare în care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Verificând sentința atacată prin prisma art. 304,304 ind. 1, 306 alin. 2 c.pr.civ. instanța constată recursul nefondat.
Astfel, în cererea introductivă de instanță reclamanta . SA pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispun ă partajul proprietății soților S. C. și S. V. pe calea prezentei acțiuni publice, cu motivarea că unui din soți S. C. datorează reclamantei mai multe sume de bani, respectiv :_,50 c/val.prejudiciu și 2783 ,11 lei cheltuieli de judecată, conform sentinței comerciale nr.5467 pronunțată de Tribunalul București,m Secția 6 comercială, 133.368,41 lei c/val. prejudiciu ,precum și 4238,37 lei cheltuieli de judecată conform sentinței comerciale 5469 pronunțată de aceeași instanță; 144.208,35 lei c/val.prejudiciu și 4500,17 lei cheltuieli de judecată conform sentinței comerciale nr.5468 pronunțată de aceeași instanță ;6673,57 lei și 379 lei dobândă legală ce fac obiectul dosarului_ soluționat de Judecătoria Sector nr. 1 București;_,38 lei c/val. facturi fiscale și_ ,10 lei dobânda legală, ce fac obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul judecătoriei Sector 1 București.
Potrivit titulaturii de specialitate, orice acțiune civiliă – definită ca ansamblul mijloacelor procesuale prin care se poate realiza protecția judiciară a drepturilor subiective și a situațiilor juridice ocrotite de lege - pentru a fi exercitată, trebuie să întrunească cumulativ următoarele condiții: afirmarea unui drept, interesul, capacitatea procesuală și calitatea procesuală.
Cât privește calitatea procesuală( în speță, calitatea procesuală activă a cărei inexistență se solicită a fi constatată ), presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat,iar în privința interesului acesta este folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă.
In speță, calitatea procesuală activă a . și totodată interesul acesteia în promovarea prezentei acțiuni sunt date de existența titlurilor executorii invocate în acțiunea introductivă.
Ori, din actele depuse în dosarul de fond rezultă că sentința comercială nr.5467 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI – a comercială, invocată ca titlu executoriu pentru sumele de_,50 lei c/val. prejudiciu și 2783,11 lei cheltuieli de judecată a fost desființată prin decizia civilă nr.311/29 iunie 2012 a Curții de Apel București secția a VI- a civilă și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond( file 31-36 dosar fond).
Sentința comercială nr.5468 a Tribunalului București secția a VI – a comercială pentru debitul de_,35 lei c/val. prejudiciu și 4500,17 lei cheltuieli de judecată a fost schimbată prin decizia civilă nr. 160/03.04.2012 a Curții de Apel București- secția a VI-a civilă respingându-se ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta . împotriva pârâtului S. C. ( filele 37-41 dosar fond).
Sentința comercială nr.5469 pronunțată de Tribunalul București Tribunalului București secția a VI – a comercială pentru debitul de 133.368 ,41 lei c/val. prejudiciu și 4238,37 lei cheltuieli de judecată a fost schimbată prin decizia civilă nr.159/03.04.2012 a Curții de Apel București-sectia a VI-a civilă respingându-se acțiunea reclamantei . împotriva pârâtului S. C. ca nefondată(fila 42-47 dosar fond).
Totodată pentru debitul de 6773,57 lei și 379 lei dobândă legală ce au făcut obiectul dosarului nr._ ,din chiar acțiunea introductivă rezultă că se află pe rolul Judecătoriei sector 1 București, deci nu există titlu executoriu .Mai mult decât atât conform întâmpinării depuse de intimați și a actelor de la filele 52-55, rezultă că debitul de mai sus a fost achitat de către aceștia.
Pentru debitul de_ ,38 lei c/val. facturi fiscale și_,10 lei dobândă legală, ce au format obiectul dosarului nr._, prin sentința civilă nr._/2010 a Judecătoriei sector l București, s-a respins acțiunea reclamantei . împotriva pârâtului S. M. ( filele 48-50 dosar fond),iar prin decizia din 19.03.2012 a fost admis recursul, casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe (fila 51 dosar fond).
Având în vedere această situație de fapt în mod corect instanța de fond a statuat că reclamanta nu prezintă titluri executorii care să stea la baza prezentei acțiuni în sistarea stării de coproprietate a soților S. C. și S. V. V., deci nu prezintă calitate procesuală activă și nici interes în prezenta cauză, motiv pentru care, sentința atacată este temeinică și legală, recursul urmând a fi respins ca nefondat în cond. art. 312 c.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta ., împotriva sentinței civile nr.2865 din05.12. 2012 pronunțată de Judecătoria Vînju M., intimați fiind pârâții
Ș. C. și Ș. V. V..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Aprilie 2013.
Președinte, F. M. | Judecător, L. B. | Judecător, V. N. |
Grefier, D. D. |
NBV/LI/2 ex.
24.04.2013/ Jud.fond. D. P../cod.op.2626
← Uzucapiune. Decizia nr. 4/2013. Tribunalul MEHEDINŢI | Anulare act. Sentința nr. 185/2013. Tribunalul MEHEDINŢI → |
---|