Anulare act. Sentința nr. 817/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 817/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 09-03-2015 în dosarul nr. 162/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 162/A
Ședința publică de la 09 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C. O.
Judecător A. M.
Grefier D. D.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de reclamantul R. F., împotriva sentinței civile nr.817 din 16.09.2014 pronunțată de Judecătoria Strehaia, intimați fiind pârâții B. F. și S. N., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns: avocat I. L. pentru apelantul-reclamant, intimatul-pârât S. N. asistat de avocat I. C., intimatul-pârât B. F. și martorul N. B., lipsă fiind apelantul-reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, s-a luat act că prin serviciul registratură, s-au depus la dosar de către Inspectoratul de Jandarmi Județean M.-Secția 2 Jandarmi Strehaia, procesele-verbale încheiate la data de 03.03.2015 și 09.03.2015.
A fost audiat martorul prezent sub prestare de jurământ, răspunsurile fiind consemnate în procesul-verbal atașat la dosar.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții invocate de soluționat, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul asupra apelului.
Avocat I. L. pentru apelantul-reclamant, solicită admiterea apelului și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu plata cheltuieli de judecată.
Avocat I. C. pentru intimatul-pârât S. N., solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală, cu plata cheltuieli de judecată.
Intimatul-pârât B. F., solicită respingerea recursului.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Strehaia la data de 11.03.2014, sub nr._, reclamantul R. F., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se constate nulitatea absolută parțială a contractului de vînzare cumpărare autentificat sub nr. 1850/22.10.2013 pentru suprafața de 1974 mp situată în T 163, P 26, 27 și 28, categoria de folosință arabi, vii și pășuni, precum și obligarea pârâților B. F. și Stoif N., la plata chetuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în data de 18.05.1996 a cumpărat de la pârâtul B. F., printr-un înscris sub semnătură privată intitulat „chitanță” o suprafață de 2500 mp situată în extravilanul loc. Strehaia, cu vecinătățile următoare: la N – drumul cimitirului, la E- R. V., la S- Cămataru I. și la V- B. S., pentru care a plătit suma de 500.000 lei.
Reclamantul mai arată că a solicitat pârâtului să încheie contractul autentic însă acesta i-a precizat ca nu i s-a eliberat titlul de proprietate pentru terenul înstrăinat. La data de 22.08.2013 pârâtului i s-a eliberat titlul de proprietate nr._ ca moștenitor al lui B. N. pentru suprafața vândută, dar cu toate acestea pârâtul a refuzat să încheie contractul de vânzare cumpărare în formă autentică. În continuare mai arată că, terenul în litigiu se află situat în T163, parcelele 26, 27, 28, având categoria de folosință arabil, vii și pășune, dar suprafața este de 1974 mp în loc de 2500 mp cât i-a înstrăinat, motiv pentru care la acționat în judecată, iar pe rolul Judecătoriei Strehaia se află înregistrat dosarul nr._ unde pârâtul B. F. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă pe motiv că a înstrăinat terenul numitului S. N., apreciind că cei doi pârâți au încheiat un act fraudulos în dauna drepturilor sale, având o cauză ilicită pentru că aveau cunoștință de faptul că suprafața de 2500 mp îi fusese înstrăinată lui încă din anul 1996.
Reclamantul a invocat dispozițiile art. 1236 și urm Cod Civil.
La dosarul cauzei s-au depus la dosar următoarele înscrisuri în copie: cerere de chemare în judecată, TP nr._/22.08.2013, chitanța încheiată la data de 18.05.1996 și contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1850/22.10.2013.
Cererea de chemare în judecată este legalș timbrată.
Pârâții B. F. și S. N., au formulat în cauză întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâtul S. N. a anexat întâmpinării un set de înscrisuri, respectiv: antecontract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.380/11.03.2013, extras de carte funciară, încheierea nr._ și ridicare topografică.
Instanța a procedat la administrarea probei cu martorii J. A., V. G., Ș. P., C. E., L. S. și G. I., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei și administrarea probei cu interogatoriul pârâților, răspunsurile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.
Judecătoria Strehaia prin sentința supusă apelului a respins acțiunea formulată de reclamantul R. F., în contradictoriu cu pârâții B. F., și S. N.; a fost obligat reclamantul să plătească pârâtului S. N. suma de 400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanța a reținut următoarele:
În fapt, la data de 18.05.1996, între reclamantul R. F., în calitate de promitent – cumpărător și pârâtul B. F., în calitate de promitent – vânzător, astfel cum rezultă din antecontractul de vânzare – cumpărare intitulat “chitanță” (fila 6 din dosar), a intervenit o promisiune bilaterală de vânzare - cumpărare având ca obiect terenul în suprafață de 2500 mp, situat în extravilanul localității Strehaia, jud M., cu vecini: la N – drumul cimitirului, la S – C. I., la E – R. V., la V – B. Ș., în schimbul sumei de 500.000 lei vechi.
Ulterior, terenul menționat a format obiectul antecontractului de vânzare – cumpărare (fila 25) autentificat sub nr. 380/11.03.2013 și încheiat între pârâtul B. F. (promitent – vânzător) și pârâtul S. N. (promitent – cumpărător). La data de 22.10.2013 a fost autentificat sub nr. 1850 contractul de vânzare – cumpărare prin care pârâtul B. F. a vândut pârâtului S. N. teren extravilan în suprafață totală de 1974 mp, înscris în titlul de proprietate nr._/22.08.2013, emis pe numele pârâtului B. F. de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor M.. Este vorba de terenul de 2.500 mp ce a făcut obiectul chitanței întocmite la 18.05.1996.
În baza antecontractului încheiat la data de 18.05.1996, partea pretins lezată (în speță reclamantul) are posibilitatea de a introduce acțiune în anularea vânzării făcute ulterior, cu nesocotirea promisiunii, acțiunea urmând a fi admisă dacă se dovedește că vânzarea s-a făcut în frauda beneficiarului promisiunii cu complicitatea la fraudă din partea terțului achizitor (fraus omnia corrumpit). În lipsa fraudei, beneficiarul pactului va avea acțiune numai împotriva promitentului pentru daune interese constând în prejudiciul cauzat prin nerespectarea obligației de a face (respectiv de a încheia contractul în forma cerută de lege).
În drept, potrivit art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Noului Cod Civil, contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa.
În consecință, având în vedere data la care s-a încheiat contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1850 a cărui nulitate absolută se solicită a fi constatată (22.10.2013), speței de față îi sunt aplicabile dispozițiile Codului civil actual.
Conform art. 1179 alin. 1 Cod civil, „ Condițiile esențiale pentru validitatea unui contract sunt: 1. capacitatea de a contracta; 2. consimțământul părților; 3. un obiect determinat și licit; 4. o cauză licită și morală.”
Potrivit art. 1236 Cod civil, „(1) Cauza trebuie să existe, să fie licită și morală. (2) Cauza este ilicită când este contrară legii și ordinii publice. (3) Cauza este imorală când este contrară bunelor moravuri.”
În situația în care se constată o cauză ilicită sau imorală, sancțiunea ce intervine este, potrivit art. 1238 Cod civil, nulitatea absolută a contractului dacă este comună sau în caz contrar cealaltă parte a cunoscut-o sau după împrejurări trebuia să o cunoască.
În speță, depozițiile martorilor audiați nemijlocit au format convingerea instanței că terțul achizitor (pârâtul S. N.) nu a avut cunoștință de chitanța încheiată în anul 1996.
Depoziția martorului Ș. P., în sensul că reclamantul ar fi muncit terenul în urmă cu 4 ani, este singulară, nu este susținută de restul declarațiilor și nu este de natură a conduce la concluzia că pârâtul S. N. cunoștea acest aspect. Însuși martorul a afirmat că nu știe dacă pârâtul avea cunoștință că terenul era muncit de reclamant. Mai mult, dacă am admite că pârâtul S. N. știa sau măcar bănuia că terenul era muncit de altcineva (dat fiind că, potrivit recunoașterii sale, deținea la rândul său terenuri în zonă), nu s-ar putea aprecia că pârâtul trebuia să cunoască și despre convenția încheiată de proprietar cu posesorul terenului, prin care i se promisese acestuia din urmă dobândirea în viitor a proprietății. De altfel, niciunul dintre martori nu a știut de actul intervenit între promitenți iar martora J. A. a declarat că îl știa pe pârâtul B. F. ca fiind proprietar de peste 40 de ani.
Buna – credință se prezumă până la proba contrară iar potrivit art. 563 alin. 3 Cod civil, dreptul de proprietate dobândit cu bună-credință, în condițiile legii, este pe deplin recunoscut.
Pârâtul S. N. este considerat de instanță un astfel de dobânditor, de bună – credință, așa încât nu se poate afirma că, în speță, cauza contractului de vânzare – cumpărare este ilicită, nefiind făcută dovada unei cauze ilicite comune părților semnatare ale contractului. De asemenea, din piesele dosarului nu a reieșit că terțul achizitor a cunoscut cauza ilicită sau că, după împrejurări, trebuia să o cunoască.
Pentru argumentele de fapt și de drept anterior expuse, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul R. F.,criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A motivat că instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea prin care a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1850 din 22.10.2013 pentru suprafața de 1974 m.p. reținând că terțul achizitor-pârâtul S. N. nu a avut cunoștință de antecontractul încheiat în anul 1996, fiind un dobânditor de bună-credință, aspect ce rezultă din audierea martorilor .
A arătat că la data de 18.05.1996 a cumpărat de la B. F. printr-un înscris sub semnătură privată întitulat „Chitanță” o suprafață de 2500 m.p. situată în extravilanul localității Strehaia, cu vecinătățile :la N-drumul cimitirului, la E-R. V., la S-C. I. și la V-B. Ș., pentru care a plătit suma de 500.000 lei, așa cum recunoaște și pârâtul în interogatoriu! luat la cererea saa și pe care parțial a plantat viță-de-vie.
A solicitat pârâtului B. F. să încheie contractul autentic însă acesta i-a precizat că nu i s-a eliberat titlul de proprietate pentru terenul înstrăinat, iar atunci când i s-a eliberat titlul de proprietate nr._ ca moștenitor al lui B. N. pentru suprafața pe care i-a vândut-o, a refuzat să încheie contractul în forma autentică și i-a vândut terenul lui S. N. în primă fază printr-un antecontract autentificat sub nr. 380 din 11.03.2013 ( pentru că nu i se eliberase titlul de proprietate), iar ulterior prin înscrisul a cărui nulitate o solicitată.
A susținut că pârâtul S. N. avea cunoștință de vânzare-cumpărarea terenului de el și nu a fost cumpărător de bună-credință, aspect dovedit cu interogatoriul acestuia care a recunoscut că din anul 2000 muncește terenuri vecine cu cel în litigiu, în condițiile în care de 14 ani terțul dobânditor muncește terenuri vecine cu cel în litigiu și l-a văzut pe el si familia sa muncind via ( i-a rugat chiar să i-o vândă) consideră că acesta a cunoscut ca intervenise vânzarea terenului de la B. F. către el.
A menționat că martorii audiați în cauză au dat declarații contradictorii, motiv pentru care martorilor C. E., G. I. și L. S., propuși de S. N. și B. F. le-a făcut plângere pentru mărturie mincinoasă. Aceștia au mințit declarând că terenul în litigiu nu a fost muncit de familia sa de 3-4 ani, respectiv de peste 10 ani, că pe acesta se aflau copaci și tufe, că via are o vechime de peste 50 ani, iar familia S. este cea care a defrișat terenul și l-a muncit în ultimii trei ani.
A precizat că a făcut dovada că cei doi pârâți au încheiat un act fraudulos în dauna drepturilor sale, având o cauză ilicită pentru că S. N. avea cunoștință de faptul că suprafața de 2500 mp. îi fusese înstrăinată lui încă din anul 1996.
A solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate și pe fond admiterea acțiunii.
În procedura prealabilă intimatul-pârât S. N. a depus întâmpinare la motivele de apel
A susținut că în mod corect instanța de fond a apreciat că fost un dobânditor de buna credința al terenului înstrăinat prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1850/22.10.2013.
A menționat că el și martorii audiați în cauză, nu au avut cunoștința la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare că numitul B. F. încheiase anterior cu apelantul promisiunea bilaterala de vânzare-cumpărare din data de 18.05.1996 pentru aceeași suprafață de teren pe care ulterior i-a înstrăinat-o lui. La data de 11.03.2013 a încheiat cu B. F. antecontractul autentificat sub nr. 380/11.03.20.13 pentru suprafețele înstrăinate ulterior prin act autentic de vânzare-cumpărare. Anterior încheierii antecontractului s-a deplasat la suprafețele pe care doream sa le dobândească, împrejurare în care a observat ca terenul prezenta mărăcini, salcâmi și tufe.
A arătat că martorii audiați în cauza, confirma care era starea terenului în anul 2013 și anterior acestui an, iar în mod corect, instanța de fond a apreciat că actul cu privire la care s-a solicitat constatarea nulității absolute nu are o cauză ilicită, el fiind dobânditor de bună-credință și nu autorul unui act fraudulos..
A precizat că intimatul B. F. nu i-a adus la cunoștința faptul că încheiase cu reclamantul R. F. înscrisul sub semnătură privată din data de 18.05.1996, aspect pe care acesta l-a recunoscut la interogatoriu.
A menționat că solicitarea numitului B. F. de a încheia un antecontract de vânzare-cumpărare spre a-i plați prețul în vederea achitării impozitelor restante aferente terenului, perioada de șapte luni care a trecut de la data încheierii antecontractului până la data perfectării actului de vânzare-cumpărare, perioadă in care nici o alta persoana nu a invocat un drept cu privire la terenul pe care l-a dobândit i-au format convingerea ca închei un act perfect valabil. A solicitat respingerea apelului și obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor invocate, se constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin cererea cu care a investit instanța, reclamantul a solicitat ca, în contradictoriu cu cei doi pârâți să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1850/22.10.2013 de către BNP Paciuga Bonavestina, în motivare susținând că, în frauda intereselor sale, pârâtul B. F., a vândut pârâtului cumpărător S. N., suprafața de 1974 mp, suprafață pentru care, încă din anul 1996, încheiase el cu același vânzător o chitanță care viza transmiterea dreptului de proprietate, moment din care a și intrat în posesia terenului, muncindu-l și primind subvenții.
Astfel cum a reținut și prima instanță, cauza unui unui act juridic civil, definită în art.1235 cod civil ca fiind motivul de determină fiecare parte să-l încheie, trebuie să fie licită și morală, iar ea se numără printre condițiile esențiale de validitate a oricărui contract, enumerate de dispozițiile art.1179 alin.1 cod civil.
Sancțiunea nulității absolute prevăzută de art.1238 cod civil pentru ipoteza cauzei ilicite și imorale intervine însă, doar dacă ea este comună părților contractante ori, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia s-o cunoască, valabilitatea cauzei fiind prezumată până la proba contrară( art.1239 cod civil).
Răspunzând criticilor apelantului, Tribunalul reține că, probele administrate în cauză, nu atestă că pârâții au încheiat contractul de vânzare cumpărare a cărei nulitate se cere a se constata cu scopul comun de a frauda interesele sale, respectiv că, pârâtul cumpărător al suprafeței de 1974 mp în litigiu, ar fi cunoscut despre existența promisiunii de vânzare cumpărare încheiate în anul 1996 de către vânzător cu reclamantul.
Astfel, depozițiile martorilor L. S., G. I. și C. N., au fost în sensul că, terenul în litigiu era plin de mărăcini la momentul la care pârâtul cumpărător a început să exercite posesia asupra acestuia, iar aceasta s-a întâmplat chiar înainte de a deveni proprietar, împrejurări ce nu sunt contrazise de ceilalți martori audiați care au susținut fie că reclamantul nu a muncit niciodată respectivul teren ( J. A.), fie că, l-au ajutat pe reclamant la culegerea unor struguri de pe teren, însă acest fapt s-a întâmplat în urmă cu cca 2-4 ani ( Ș. P., N. B.).
Contrar susținerilor făcute în apel, Tribunalul constată că, din răspunsurile date la interogatoriu de către pârâtul cumpărător, nu rezultă o recunoaștere de către acesta a faptului imputat de către reclamant, afirmația făcută de către acesta la întrebarea nr. 2- și care a fost în sensul că din anul 2000 muncește terenuri vecine cu terenul în litigiu,- neputând fi divizată de celelalte afirmații ce se regăsesc în cuprinsul interogatoriului, prin care a precizat că nu a avut cunoștință de existența promisiunii de vânzare cumpărare pe care pârâtul vânzător ar fi încheiat-o anterior cu reclamantul pentru același teren.
Dincolo de aceste probe este de evidențiat că, antecontractul din 1996 ce a intervenit între reclamant și pârâtul vânzător B. F., nu a fost înscris în registrele de carte funciară, iar impozitul datorat pentru respectivul teren a fost achitat, potrivit chitanțelor aflate la dosar, de către pârâtul vânzător, astfel că, nefiind îndeplinite formalitățile de publicitate imobiliară, nu se poate afirma că, pârâtul cumpărător ar fi putut afla, cu minime diligențe, situația juridică a terenului pe care urma să-l cumpere.
În temeiul considerentelor expuse și făcând aplicarea dispozițiilor art.480 alin.1 c.pr.civ, apelul va fi respins ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art.453 alin.1 c.pr.civ,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de reclamantul R. F., domiciliat în Strehaia, ., jud. M., având CNP_, împotriva sentinței civile nr.817 din 16.09.2014 pronunțată de Judecătoria Strehaia, intimați fiind pârâții B. F., domiciliat în Strehaia, ., nr. 6, jud M., având CNP_ și S. N., domiciliat în Strehaia, .. 51, jud. M., având CNP_, având ca obiect anulare act.
Obligă apelantul la 800 lei cheltuieli de judecată către intimatul S. N..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Martie 2015
Președinte, M. C. O. | Judecător, A. M. | |
Grefier, D. D. |
Redactat. M.A. / 08.04. 2015
Tehnoredactat D.D. / 5 ex.
Jud. fond N. V. Ș.
Cod operator 2626
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Pretenţii. Sentința nr. 868/2015. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
