Contestaţie la executare. Decizia nr. 2/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 06-01-2015 în dosarul nr. 2/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 2/2015
Ședința publică de la 06 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. Z.
Judecător C. P.
Grefier N. C. B.
Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelanta . împotriva s.c.nr.33/16.09.2014 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S. în dosar nr._, intimată fiind ., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează lipsa părților, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care, s-a trecut la soluționare.
INSTANȚA
Asupra apelului de față;
Prin sentința civilă nr.2445/01.07.2014, Judecătoria Drobeta T. S. a respins contestația la executare formulată de contestatoarea . împotriva intimatei ..
La data de 14.09.2014, intimata a formulat cerere de completare a dispozitivului sentinței antemenționate.
În motivarea cererii, intimata a arătat că instanța a omis „din eroare”, a se pronunța asupra cererii sale prin care a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat, cheltuieli de transport și cazare, pentru a căror dovedire a depus la dosar factura fiscală nr.0484/_, ordinul de plată electronic din 11.04.2014, factura de cazare și bonurile anexate.
În drept, a invocat disp. art.444 c.pr.civ.
Prin s.c.nr.33/16.09.2014, Judecătoria Drobeta T. S. a admis cererea și a dispus completarea s.c.nr.2445/01.07.2014 cu mențiunea că obligă contestatoarea . la 1604 lei cheltuieli de judecată către intimata ..
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Cu ocazia deliberării instanța a respins contestația la executare dar a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere privind cheltuielile de judecată solicitate de intimata ., prin întâmpinare .
Conform art. 444 alin. 1 c. proc. civ. dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii ,în același termen în care se poate4 declara apel sau recurs împotriva acelei hotărâri .
Prin hotărârea pronunțată, instanța de judecată a menționat în cuprinsul acesteia că se va dispune obligarea pârâtei și la plata cheltuielilor de judecată însă a omis să menționeze acest aspect și în dispozitivul hotărârii .
Față de cele reținute și având în vedere dispozițiile art. 444 alin.1 proc. civ., instanța a admis cererea de completare a hotărârii formulate de petenta . sens în care a dispus completarea dispozitivului s.c.nr. 2445/01.07.2014 a Judecătoriei Drobeta T. S. cu mențiunea ca va obliga contestatoarea . la plata sumei de 1604 lei, cheltuieli de judecată către intimată, mențiune ce se va efectua în ambele exemplare ale hotărârii .
Împotriva s.c.nr.33/16.09.2014, în termen legal a declarat apel contestatoarea ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din următoarele motive:
Instanța a reținut eronat în considerentele sentinței de completare dispozitiv că „prin hotărârea pronunțată, instanța a menționat în cuprinsul acesteia că se va dispune obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, însă a omis să menționeze acest aspect și în dispozitivul hotărârii”.
Se poate observa ca în considerentele sentinței nr.2445/01.07.2014 nu a fost consemnat niciunde că se va dispune obligarea . la plata cheltuielilor de judecată.
Un alt motiv de apel este acela că instanța a acordat cheltuielile de judecată cu încălcarea disp. art.451 al.2 c.pr.civ. coroborat cu art.452-453 c.pr.civ.
În dezvoltarea acestui motiv, apelanta susține că instanța a acordat cheltuieli de judecată „dovedite” cu un bon de combustibil eliberat de o stație peco la altă dată decât data la care a fost termen de judecată în cadrul procesului nr._ al Judecătoriei Drobeta T. S..
Mai mult, așa zisele cheltuieli de judecată constând în cheltuieli de transport nu au fost dovedite cu un ordin de deplasare, ordin care trebuia să existe în conformitate cu legislația în vigoare.
Totodată, nu a fost dovedită existența efectivă a cheltuielilor cu cazarea avocatului . și nici faptul că acestea ar fi fost efectuate în legătură cu procesul nr._ al Judecătoriei Drobeta T. S..
De altfel, conform art.452 al.1 teza finală, cheltuielile de cazare se acordă doar „dacă este cazul”, însă în cauza dedusă judecății, având în vedere că avocatul . s-a deplasat pe o distanță care putea fi parcursă în circa 3 ore și că procesul a avut loc în timpul verii, când condițiile meteorologice nu împiedică deplasarea cu autoturismul, acordarea cheltuielilor cu cazarea apare ca fiind excesivă.
În subsidiar, apelanta solicită ca, în cazul în care instanța de apel apreciază că se justifică acordarea cheltuielilor de judecată, acestea să fie reduse potrivit art.451 al.2 c.pr.civ.
Intimata . a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în apelul de față constând în onorariu avocat (1240 lei), conform facturii pe care au anexat-o întâmpinării.
Examinând sentința apelată în limitele criticilor aduse conform art.479 c.pr.civ., tribunalul constată că apelul este neîntemeiat din considerentele ce urmează:
După cum rezultă din practicaua încheierii de dezbateri pronunțată la 24.06.2014 (f.102 dosar fond), cu ocazia concluziilor pe fond, reprezentantul intimatei a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată însă, cu ocazia pronunțării asupra contestației, instanța a omis a se pronunța și asupra acestei cereri.
Față de soluția de respingere a contestației formulate de contestatoarea ., în mod corect instanța de fond a constatat incidența dispozițiilor art.444 al.1 c.pr.civ. și a apreciat temeinicia cererii de completare dispozitiv formulată de ..
Asupra motivului de apel ce vizează cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite prin hotărârea supusă apelului de față, tribunalul constată că acesta este neîntemeiat întrucât, cheltuielile acordate de instanță (1604 lei) corespund cheltuielilor efectuate de intimată și dovedite cu înscrisurile aflate la filele 27,97 și 98 dosar fond, respectiv: onorariu avocat 1240 lei, servicii cazare avocat 84,96 lei conform facturii și bonului din 24.06.2014, bon fiscal nr.402/23.06.2014 privind cheltuielile de transport – 279,75 lei, cu precizarea că, cele din urmă înscrisuri corespund ca dată cu termenul de judecată la care au avut loc dezbaterile.
Susținerea apelantei în sensul că nu se justifică acordarea cheltuielilor constând în cazarea avocatului intimatei pentru că distanța de la sediul acestuia la sediul instanței fiind relativ mică (aproximativ 300 Km) permite deplasarea în aceiași zi, nu poate fi reținută ca un motiv întemeiat pentru înlăturarea cheltuielilor de cazare.
Față de cele reținute, constatând că soluția adoptată prin s.c.nr.33/16.09.2014 este temeinică și legală, în temeiul art.480 c.pr.civ., tribunalul va pronunța o decizie prin care va respinge apelul ca neîntemeiat.
În ceea ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată în apel de către intimata ., tribunalul urmează a o respinge întrucât nu se justifică obligarea apelantei la suportarea cheltuielilor antrenate de procedura prev. de disp. art.444 c.pr.civ., lipsind culpa procesuală a acesteia, în acest sens fiind și disp. art.447 c.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge apelul declarat de apelanta ., cu sediul în Dr. Tr. S., ., jud. M., împotriva s.c.nr.33/16.09.2014 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S. în dosar nr._, intimată fiind ., cu sediul în Timișoara, .. 104, jud. T., având ca obiect contestație la executare, ca nefondat.
Respinge cererea intimatei pentru cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Ianuarie 2015.
Președinte, C. Z. | Judecător, C. P. | |
Grefier, N. C. B. |
Red. CVP
Dact. CNB
Ex.4/20 Ianuarie 2015
Cod operator 2626
| ← Partaj judiciar. Hotărâre din 07-01-2015, Tribunalul MEHEDINŢI | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1093/2015. Tribunalul... → |
|---|








