Pretenţii. Sentința nr. 868/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 868/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 187/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 187/A
Ședința publică de la 17 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. N.
Judecător C. E. C.
Grefier D. A. D.
Pe pronunțarea asupra apelurilor formulate de apelantul reclamant M. I. și apelantul pârât V. N., împotriva sentinței civile nr. 868/24.09.2014 pronunțată de Judecătoria Strehaia având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut lipsă părțile.
Procedura îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier de ședință, s-a luat act că dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din 10.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța a amânat pronunțare pentru a se depune concluzii scrise de apărătorul apelantului pârât, după care, a fost reținută cauza pentru soluționare.
INSTANȚA
Asupra apelurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caracal sub nr._, reclamantul M. I. a chemat în judecată pârâtul V. N., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligat la plata sumei de_ lei despăgubiri civile, potrivit înțelegerii intervenită între părți la data de 13.05.2013, precum și la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu de expert, avocat și mediator.
În fapt, la data de 05.10.2010, între reclamant și numita M. C. s-a încheiat un antecontract de vânzare cumpărare a unui teren în suprafață de 10 ha situat în extravilanul ., pentru care i-a achitat prețul convenit cu Ordinul de plată nr.1/05.10.2010.
În toamna anului 2011a înființat pe întreaga suprafață de teren cultura de rapiță, arat, discuit de 2 ori și semănat, pe care în primăvara anului 2012 pârâtul a distrus-o întorcând cultura și semănând o altă cultură, încurajat de vânzătoarea terenului, care refuză să se prezinte la notariat în termenul convenit pentru încheierea în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare. A acționat-o în judecată, procesul finalizându-se prin decizia civilă nr.1050/14.11.2012, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Întrucât pârâtul știa că terenul a fost vândut, a fost de rea credință în momentul în care a întors cultura de rapiță, prejudiciindu-l cu contravaloarea cheltuielilor de înființare a culturii și cu beneficiul pe care trebuia să-l obțină.
După finalizarea procesului, l-a somat să-l despăgubească pentru paguba suferită, încheind o tranzacție la data de 13.05.2013, prin care s-a obligat să-i plătească cantitatea de 800 kg grâu/ha pentru cele 10 ha și să înființeze pe cheltuiala lui cultura de grâu în toamna anului 2013 pe aceeași suprafață.
Deși tranzacția a fost însușită și semnată de pârât, reprezentând înțelegerea lor pentru a evita un proces, acesta nu a mai respectat-o.
Valoarea cantității de 8 tone de grâu la prețul pieții a evaluat-o la suma de 6400 lei, iar lucrările pe care trebuia să le execute și sămânța necesară înființării culturii de grâu pe suprafața de 10 ha le evaluează la suma de_ lei, în total_ lei.
În drept invocă disp.art.1270,189,190,192 N.c.p.civ.
În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat proba cu interogatoriul pârâtului, înscrisuri, depunând în copie: tranzacție, proces verbal nr.37/22.01.2014, proba cu martorii N. B., V. M. și expertiză agricolă.
Prin sentința civilă nr. 38/18.04.2014 Curtea de Apel C. a admis cererea de strămutare a judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr._, la Judecătoria Strehaia, cu menținerea actelor de procedură.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Strehaia la data de 06.05.2014.
Pârâtul a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât proprietarul terenului este M. C.. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât a încheiat cu proprietarul contractul de arendă nr. 20/19.03.2006 inregistrat la Primăria Redea, pe care la data de 01.11.2010 l-a prelungit pe o perioadă de 10 ani. În această calitate a muncit terenul și și-a indeplinit obligațiile. În baza chitanței de mână, reclamantul nu a dobândit calitatea de proprietar, astfel că nu avea voie să însămânțeze terenul și să aibă beneficii de pe urma acestuia. În data de 27.03.2012 a făcut o sesizare la primăria Redea, comisia prezentă la fața locului constatând că terenul arendat de pârât era cultivat cu rapiță. Pârâtul susține că nu a întors cultura reclamantului, ci a respectat obligațiile contractului de arendă, semănând terenul. La data de 13.05.2013 reclamantul l-a chemat la Judecătoria Caracal, unde în prezența avocatului acestuia, i-a comunicat că dacă nu ajung la o înțelegere, îi va recolta grâul pe care îl însămânțase în 2012. Pentru a evita acest fapt și a fi pus în situația de a nu obține nimic de pe terenul arendat, a semnat înțelegerea, de teama, de frica insuflată de pârât. În condiții normale nu ar fi acceptat o asemenea înțelegere. În anul 2011 reclamantul îi mai distrusese cultura de pe terenul în cauză, conform procesului verbal nr. 1450/28.04.2011, dar el a plătit arenda, deși a recoltat doar 6 ha din 10 ha. Deși, în calitate de arendaș, i se cuvenea subvenția de la APIA; reclamantul a încasat-o in anul 2013.
În dovedire, a solicitat proba cu interogatoriul reclamantului și înscrisuri, depunând în copie: contract de arendare nr. 2/19.03.2006, contract de arendă nr. 2/01.11.2010, procese verbale din 27.03.2012, 18.04.2011, adresa nr. 3431/01.09.2011 a Primăriei Redea.
La termenul din 03.09.2014, potrivit dispozițiilor art. 248 C.p.civ, a fost pusă în discuție cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârât prin întâmpinare.
Prin încheierea din aceeași dată, s-a respins excepția, cu motivarea că cererea de chemare în judecată este întemeiată în drept pe tranzacția din 13.05.2013, în care pârâtul este parte.
Pentru soluționarea fondului, s-au administrat proba cu înscrisuri, interogatoriul părților, martorul V. M..
Prin sentința civilă nr. 868/24.09.2014 Judecătoria Strehaia a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M. I. în contradictoriu cu pârâtul V. N., având ca obiect pretenții. A obligat pârâtul la 12.400 lei către reclamant, despăgubiri și la 1300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentința instanța a reținut următoarele:
Între părți s-a ivit un litigiu în legătură cu folosința unei suprafețe de 10 ha teren arabil sit. în ..
Pârâtul invocă existența unui contract de arendă încheiat cu proprietarul M. C.. Într-adevăr a depus la dosar contractul de arendare nr. 2/19.03.2006, înregistrat la primăria Redea sub nr. 20/19.03.2006, valabil până la data de 19.03.2010. Ulterior, între aceleași părți s-a încheiat contractul de arendă nr. 2/01.11.2010, pe o perioadă de 10 ani.
Reclamantul invocă un antecontract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 05.10.2010 cu proprietarul M. C.. Valabilitatea acestei convenții a fost constată prin decizia civilă nr. 1050/14.11.2012 a tribunalului Dâmbovița.
Din răspunsul părților la interogatoriu coroborat cu declarația martorului V. M., instanța reține că în anul 2010, pârâtul a cultivat pe suprafața de 6 ha din cele 10 ha, grâu. Reclamantul a cultivat pe cele 4 ha rămase, mazăre și ovăz. În vara 2011, când reclamantul a mers să recolteze, a venit și pârâtul, s-au certat, pârâtul solicitând prezența poliției. Reclamantul și-a însușit cultura de pe cele 4 ha. După ce și pârâtul a recoltat grâul, martorul V. a arat întreaga suprafață de 10 ha la cererea reclamantului. În toamna 2011, reclamantul a cultivat rapiță, iar pârâtul a întors cultura, semănând grâu.
Pentru soluționarea litigiului dintre ei, reclamantul l-a convocat pe pârât în data de 13.05.2013 la sediul Judecătoriei Caracal, unde în prezența avocatului P. D. s-a încheiat înscrisul intitulat „Tranzacție”, prin care pârâtul a fost de acord ca reclamantul să încaseze subvenția de la APIA pe anii 2012-2013, să-i plătească valoarea cantității de 800 kg/ha până la data de 01.08.2013, să îi înființeze cultura de grâu în toamna 2013( arat, discuit, semănat, cu sămânța proprie), să nu mai aibă pretenții asupra terenului intrat în proprietatea reclamantului.
Tranzacția este materializată într-un înscris sub semnătură privată, astfel cum este definit de art. 272 C.p.civ. Înscrisul a fost recunoscut de către pârât, așa că, potrivit art. 273 al. 1 C.p.civ, face dovadă între părți până la proba contrară.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat încheierea convenției materializate în „Tranzacție” sub imperiul unei temeri insuflate de reclamant.
Conform art. 1179 Cod civil, condițiile esențiale pentru validitatea unui contract sunt: capacitatea de a contracta; consimțământul părților; un obiect determinat și licit; o cauză licită și morală.
Art. 1204, prevede că consimțământul părților trebuie să fie serios, liber și exprimat în cunoștință de cauză. per a contrario, consimțământul este viciat când este dat din eroare, surprins prin dol sau smuls prin violență.
Violența este cauză de nulitate relativă a actului juridic. Art. 1216 al. 2 cod civil prevede că există violență când temerea insuflată este de așa natură încât partea amenințată putea să creadă, după împrejurări, că, în lipsa consimțământului său, viața, persoana, onoarea sau bunurile sale ar fi expuse unui pericol grav și iminent.
În toate cazurile, existența violenței se apreciază ținând seama de vârsta, starea socială, sănătatea și caracterul celui asupra căruia s-a exercitat violența, precum și de orice altă împrejurare ce a putut influența starea acestuia la momentul încheierii contractului.
În speță, pericolul cu care pârâtul ar fi fost amenințat consta în însușirea de către reclamant a culturii de grâu de pe suprafața de 10 ha. În aprecierea instanței, acest pericol nu este unul grav, în accepțiunea art. 1216 al. 2 teza finală. De asemenea, pretinsa afirmație a reclamantului nu era de natură să influențeze starea de moment a pârâtului, încât să semneze o convenție, împotriva voinței sale. Instanța are în vedere faptul că, pârâtul nu a prezentat probe directe, în virtutea art. 249 C.p.civ, pentru a-si dovedi susținerile. Astfel că, s-au coroborat împrejurările exterioare încheierii actului. Reclamantul l-a convocat pe pârât la sediul unei instanțe judecătorești, în prezența unui avocat, fiind puțin probabilăpremisa încheierii unui act fraudulos. Pârâtul este o persoană de vârstă matură, 56 de ani, din concluziile pe fond rezultă că a fost de profesie polițist, circumstanțe ce contrazic apărarea pârâtului, în sensul că i s-a insuflat o puternică teamă.
Afirmația pârâtului, că temerea avea la bază întâmplarea din anul 2011 când reclamantul i-a distrus cultura de pe terenul în cauză, conform procesului verbal nr. 1450/28.04.2011, este neîntemeiată.
Așa cum s-a arătat mai sus, din probe a rezultat că în anul 2010, pârâtul a cultivat pe suprafața de 6 ha din cele 10 ha, grâu. Reclamantul nu i-a distrus cultura, ci a cultivat pe cele 4 ha rămase, mazăre și ovăz, în temeiul promisiunii de vânzare-cumpărare a terenului. În vara 2011, pârâtul a fost cel care s-a opus ca reclamantul să-și recolteze producția.
Concluzionând, instanța a reținut că Tranzacția din 13.05.2013 încheiată între părți este valabilă. Pârâtul nu a respectat termenul limită, 01.08.2013, până la care trebuia să plătească reclamantului valoarea a 800 kg grâu/ha, și nici nu a înființat cultură de grâu pe suprafața de 10 ha în anul 2013.
Din borderoul de achiziție nr. 31/28.03.2014 emis de . rezultă că prețul de achiziție la grâu este de 0,83 lei pe kg, rezultând valoarea de 6640 lei pentru 8000 kg, cantitate cuvenită pe suprafața de 10 ha.
Cum instanța nu poate acorda mai mult decât s-a solicitat de reclamant, iar prin cererea de chemare în judecată, acesta a cerut 6400 lei, contravaloarea cantității de grâu, instanța a obligat pârâtul la 6400 lei.
În ce privește costul lucrărilor de înființare a culturii de grâu pe 10 ha, din declarația martorului V. M. s-a reținut că lucrările de arat, discuit, semănat la hectar se ridică la 600 lei, în total rezultând suma de 6000 lei.
Reclamantul nu a făcut dovada cantității de sămânță necesară pentru cultivarea a 10 ha și nici a prețului acesteia, motiv pentru care instanța nu a acorda aceste cheltuieli.
În baza art. 453 C.p.civ, instanța a obliga pârâtul la cheltuieli de judecată către reclamant, reprezentând 1000 lei onorariu avocat, 300 lei cheltuieli de transport la instanță, corespunzător a 3 deplasări Caracal-Strehaia dus-întors, raportat la distanța reală, consumul mediu și prețul mediu la carburant.
Împotriva acestei sentințe în termen au declarat apel reclamantul M. I. și pârâtul V. N., criticând sentința pentru nelegalitatea.
Apelantul reclamant M. I. în motivele de apel a precizat că, sentința este netemeinica si nelegala pentru următoarele motive:
Instanța n-a acordat cheltuielile de judecata constând in plața taxei judiciare de timbru deși, prin acțiune, acestea au fost cerute, încălcând astfel disp.art.disp.att.451-453 c.p.civ. Astfel, deși a solicitata obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata printre care si cele constând in plata taxei judiciare de timbru si a depus la dosar chitanța de plată o acesteia in suma de 755 lei, așa cum a fost stabilita de instanța, acesta nu s-a pronunțat si asupra lor.
Prima instanța nu a reținut din declarația martorului V. M., agricultor, care este prețul de cost a cantității de grau necesara însamântarii unui ha, iar din cuprinsul adreselor nr.37/05.11.2014 eliberata de către SCDANCOR AGRO PRODAUMENT SRL Redea si nr.229/06.11.2014 emisa de . C. ,de care înțelegem sa ne folosim in susținerea apelului, rezultă ca prețul mediu al unui kg de sămânță de grâu este de 2,1 lei iar cantitatea necesare înființării unui ha de teren este de 260-230 kg. In consecința prețul seminței de grâu necesar pentru înființarea unui ha este, in medie de 545 lei (260 kg X 2,1. lei kg). Rezulta ca restul seminței pentru cele 10 ha pe care pârâtul trebuia să le înființeze, potrivit convenției intervenite între el și pârât este de 5460 lei.
Astfel, potrivit art. 480 alin.2 c.p.civ, a solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței și obligarea pârâtului la plata în întregime a despăgubirilor civile pe care le-a solicitat prin acțiune, respectiv a sumei de 17.000 lei .
Apelantul pârât V. N., a motivat că sentinței civile este neîntemeiata, întrucât în mod greșit instanța de fond a admis in parte acțiunea reclamantului, si a obligat la plata sumei de 12.400 lei despăgubiri și 1.300 lei cheltuieli de judecată în condițiile in care din actele depuse si probele administrate nu rezulta sub nicio forma aceste aspecte.
In primul rand, instanța de fond in mod eronat a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a lui, având in vedere ca reclamantul in mod greșit a acționat in judecata,in condițiile in care,daca era nemulțumit,trebuia sa se judece cu proprietara terenului in cauza,numita Manitiu C..
Instanța de fond, raportându-se doar la înțelegerea pe care reclamantul a depus-o, considerând ca sunt parte a acelei tranzacții, a omis in mod voit contractul de arenda deoarece subsemnatul nu eram proprietarul terenului si nu aveam cum sa ii restituii ceva ce nu îmi aparținea.
Prin urmare, având în vedere faptul ca reclamantul M. I. a introdus acțiunea împotriva unei persoane fara calitate procesuala, a solicit admiterea excepției.
A motivat că a încheiat cu proprietara terenului in cauza, un contract de arendare nr.2/19.03 .2006, încheiat pe o perioada de 5 ani de zile,fiind valabil pana la data de 19.03.201, nu cum greșit a motivat instanța de fond la pagina 3 al sentinței civle, înregistrat la Primăria Comunei Redea, pe care la data de 01.11.2010 l-a prelungit pe o perioadă de încă 10 ani . A precizat că toată perioada a muncit terenul arendat, si a respectat toate obligațiile stabilite prin contractul de arenda.
Cu privire la susținerea reclamantului cum ca la data de 05.10.2010 a încheiat o chitanța de mana cu numita Manitiu C., precizez ca la acea data reclamantul nu era proprietarul terenului, si in plus nu avea voie sa însămânțeze terenul si sa aibă beneficii de pe urma acestuia. Chiar din maniera in care este redactata acțiunea, reiese ca problema terenului in cauza este intre reclamant si numita Manitiu C., proprietara terenului, si prin urmare cu aceasta persoana reclamantul ar trebuii sa se judece, daca are vreo nemulțumire legata de teren.
În primăvara anului 2012,1a data de 27.03.2012 am făcut o sesizare la Primăria comunei Redea, si urmare a acesteia ne-am deplasat la fata locului, împreuna cu o comisie abilitata din cadrul primăriei, care a constatat ca terenul pe care îl are în arenda era cultivat cu rapița, fără a se putea preciza persoana care a semănat terenul.
Arat ca el nu i-a distrus nicio cultura reclamantului nu a semănat o alta cultura încurajat de proprietara terenului, ci din contra am respectat obligațiile din contractul de arenda,in sensul ca a însămânțat si semănat ternul pe care îl avea în arenda.
Conform procesului verbal eliberat de către primăria comunei Redea, el a fost pus in posesie prin contract de arenda sa muncesc respectivul teren,cu respectarea contractului de arenda.
Cu privire la tranzacția încheiata la data de 13.05.2013, precizează ca a fost chemat de către reclamant la Judecătoria Caracal,unde s-a întâlnit cu reclamantul si cu un avocat plătit de reclamant, care l-au amenințat ca în situația în care nu ajung cu el la o înțelegere îi va recolta grâul pe care îl însămânțase în cursul anului 2012.
Pentru a evita ca reclamantul sa-i recolteze grâul si sa nu fie pus in situația de a nu obține nimic de pe urma terenului arendat,a semnat respectiva înțelegere, de teama si frica pe care i-a insuflat-o paratul, pentru ca in condiții normale nu ar fi acceptat o asemenea înțelegere.
A mai motivat că, știindu-l pe reclamant ca pe o persoana mai recalcitranta,a încheiat acea înțelegere, deoarece în cursul anului 2011 acesta îi mai distrusese culturile de pe terenul în cauza, conform procesului verbal nr. l450/28.04.2011 încheiat de către Primăria Comunei Redea. În plus cu acea ocazie am plătit arenda pentru toata suprafața din contractul de arenda, însa in schimb a obținut recolta doar pe 6 ha în loc de 10 ha.
În vara anului 2011 in timpul treieratului, in data de 30.06.2011 ,s-a deplasat la terenul unde reclamantul treiera ovăzul si mazărea. Am discutat cu acesta pentru a ajunge la o înțelegere deoarece el in toamna anului 2010 arasem terenul, si trebuia sa respect contractul de arenda, însa reclamantul a fost cel care m-a amenințat ca va da cu combina peste mine.
De fapt,reclamantul este cel care trebuia să-i plătească toate costurile legate de pe suprafața de 4 ha, pe care el le-a arat si plătit renta (3,2 tone de grau),pe care le-a dat conform contractului de arenda, iar transforma in bani la 0,80 lei/kg ar reveni 2.520 lei. De pe suprafața respective puteam obține 4 tone/ha de grau, în total 16 tone de grâu care transformate in bani ar fi 12.800 lei.
De teama pe care i-a insuflat-o reclamantul, care a amenințat atât la câmp cat si in incinta Judecătoriei Caracal,ca in situația in care nu semnez o să-i treiere grâul de pe toata suprafața de 10 ha, a fost pus sa semnez acea tranzacție.
Cu privire la borderoul de achiziție pe care l-a depus reclamantul, din care ar rezulta prețul de achiziție la grâu, menționez ca pe acel borderou nu este trecut numele reclamantului, ci doar un preț mai mare de achiziție, doar in ideea de a obține o suma mai mare de bani.
Conform legii arendării, persoana care are în arenda terenul in cauza trebuie sa primească si subvenția de la APIA, însa in situația de fata reclamantul este cel care in anul 2012-2013 a încasat subvenția cuvenita pentru terenul de 10 ha, si prin urmare acesta urmărește o îmbogățire fără justa cauza,deoarece solicita atât subvenția cat si arenda.
In drept și-a întemeiat apelul potrivit art.466 si următoarele din noul cod de procedura civilă.
Apelantul pârât M. I. a formulat întâmpinare prin care a solicit respingerea acestuia ca nefundat a apelantului reclamant, pentru următoarele motive,
Cu privire la criticile formulate privind respingerea excepția lipsei calității procesuale pasive invocata de către apelantule parat,va rog sa observați ca parte in tranzacția încheiata la data de 13.05.2013, este acesta si nu terța persoana de care face vorbire.
Paratul s-a obligat in nume propriu să îl despăgubească pentru ca el a fost cel care i-a provocat distrugerea culturilor de care a făcut vorbire în actiune desi stia ca intrase deja in posesia terenului pe care ulterior a devenit proprietar.
Paratul este si cel care a instigat-o ulterior pe fosta proprietara Manitiu sa nu se prezinte la notariat pentru încheierea in forma autentica a contractului de vânzare-cumpurare, asa cum convenise cu aceasta.
Daca nu si-ar fi recunoscut fapta prejudiciabila, cu siguranța ca nu s-ar fi obligat sa îl despăgubească. În consecință paratul are calitate procesuala pasiva pentru ca este parte in convenția pe care a încheiat-o la data de 13.05.2013, pe de o parte iar pe de alta parte pentru ca despăgubirile la plata cărora s-a obligat, sunt consecința faptei sale ilicite aceea de a-i distruge culturile pe care le înființase, intre aceasta si prejudiciul produs existând o evidenta legătura de cauzalitate.
Criticile privind nereținerea de către prima instanța a pretinsei ocupări abuzive de către el a terenului promitentei-vanzatoare Manitiu C., deși apreciază ca susținerile paratului ,exced cadrului procesual al cauzei deduse judecații din perspectiva temeiului juridic al pretențiilor lui.
Verificând sentința criticată prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, constată apelurile nefondate.
Din cererea de chemare în judecată rezultă că apelantul-reclamant M. I. și-a întemeiat pretențiile pe contractul de tranzacție încheiat la 13.05.2013 cu apelantul-pârât V. N., solicitând de fapt executarea obligațiilor asumate, acesta fiind deci raportul juridic litigios dedus judecății. În aceste condiții, în mod corect a reținut prima instanță, când a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, că cei care au răspunderea neexecutării obligațiilor sunt părțile între care s-a încheiat contractul ( subiectele raportului juridic litigios în sensul art. 36 din Codul de procedură civilă), și pe cale de consecință, acestea pot fi acționate în judecată, nu și persoane străine de contract, cum este și numita M. C., fosta proprietară a terenului în litigiu.
Încheierea tranzacției prin care părțile au prevăzut modalitățile în care să preîntâmpine orice litigiu dintre ele cu privire la terenul în suprafață de 10 ha, promis spre vânzare de către M. C. reclamantului și în același timp dat în arendă pârâtului, este recunoscută de ambele părți.
Apărarea pârâtului în sensul că a încheiat tranzacția sub imperiul amenințărilor reclamantului, care i-ar fi spus că în caz contrar îi va recolta grâul pe care îl cultivase în anul 2012, în mod just a fost respinsă. În acest sens, se constată că pârâtul, deși i-au fost încuviințate proba cu martori, înscrisuri, interogatoriul, iar în apel a fost depus la dosar procesul-verbal încheiat de organele de poliție din ., nu a făcut dovada pretinsei afirmații amenințătoare din partea reclamantului. Devreme ce existența faptei de amenințare din partea reclamantului, despre care se susține că i-ar fi viciat consimțământul la încheierea tranzacției, nu a fost dovedită, este de prisos a mai analiza dacă aceasta ar fi fost de natură a-l face pe pârât să creadă că bunurile sale sunt expuse unui pericol grav și eminent, conform art. 1216 al. 2 din Codul civil.
În ceea ce privește critica apelantului-reclamant că deși i s-a acordat contravaloarea lucrărilor agricole nu a fost obligat pârâtul și la suma reprezentând contravaloarea sămânței necesare pentru cultivarea cu grâu a celor 10 ha, se reține, în acord cu prima instanță că reclamantul nu a făcu dovada prețului per kg. de sămânță și nici a cantității. Înscrisurile depuse în apel, prin care două societăți comerciale comunică reclamantului ofertele lor, nu pot fi reținute drept bază pentru stabilirea cu certitudine a contravalorii sămânței necesare pentru cultivarea cu grâu a celor 10 ha, dat fiind că nu există nici o explicație tehnică pentru datele înaintate.
Neîntemeiată este și critica privind neacordarea cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru. Într-adevăr, prin cererea de chemare în judecată, apelantul – reclamant a solicitat ca pârâtul să fie obligat și la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de: taxa judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu de expert, avocat și mediator și contravaloarea transportului la instanță.
În schimb, în dezbateri, cu ocazia conluziilor pe fond, reclamantul, prin avocatul său, conform mențiunilor din practicaua hotărârii, a cerut obligarea pârâtului doar la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat și transport, limite în care instanța s-a și pronunțat.
Față de cele expuse, în temeiul art. 480 din Codul de procedură civilă, se vor respinge apelurile formulate de apelantul reclamant M. I. și apelantul pârât V. N., împotriva sentinței civile nr. 868/24.09.2014 pronunțată de Judecătoria Strehaia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE;
Respinge apelurile, formulate de apelantul reclamant M. I. domiciliat in comuna R., .. 14, jud. O.,și apelantul pârât V. N. domiciliat in mun. Slatina, .. 7, .. ., jud.O., împotriva sentinței civile nr. 868/24.09.2014 pronunțată de Judecătoria Strehaia având ca obiect pretenții.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Martie 2015, la sediul Tribunalului M..
Judecător, Judecător,
V. N. C. E. C.
Grefier,
A. D. D.
Red. CCE/DDA
4ex/20.04.2015
Jud fond F. A
Cod operator 2626
| ← Anulare act. Sentința nr. 817/2015. Tribunalul MEHEDINŢI | Pretenţii. Sentința nr. 2123/2015. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
