Contestaţie la executare. Sentința nr. 5/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 13-03-2015 în dosarul nr. 174/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 174/A
Ședința publică de la 13 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. R.
Judecător F. M.
Grefier Lucreția I.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanții contestatori D. G. și D. A. împotriva sentinței civile nr. 5/14.01.2015 pronunțată de Judecătoria Baia de A., intimați fiind B. M. LIONELA, V. M., având ca obiect,contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul -contestator D. G., lipsă apelanta -contestatoare D. A. și intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, s-a luat act că, prin serviciul registratură intimata V. M. a depus la dosar concluzii scrise.
Instanța a procedat la identificarea contestatorului D. G. pe baza CI.
Apelantul contestator D. G. a depus la dosar concluzii scrise, copie CI, două chitanțe nr._,.,nr._,. și trei bonuri fiscale emise de Petrom Marketing SRL.
Nemaifiind alte cereri formulate sau excepții invocate de soluționat, instanța, potrivit dispozițiilor art.392 c. pr. civ., constată deschise dezbaterile și acordă cuvântul asupra apelului.
Apelantul- contestator D. G. a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat ,modificarea în totalitate a sentinței apelate, iar pe fond admiterea contestației la executare și anularea tuturor formelor de executare încheiate în dosarul nr.124/E/2014.
A precizat că s-a achitat suma de 1000 lei, înainte ca intimata-creditoare să ceară încuviințarea executării silite. Cu cheltuieli de judecată constând în plata taxelor de timbru pe fond și în apel,precum și cheltuieli de transport.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia de A. la data de 06.08.2014 sub nr._, contestatorii D. G. și D. A., în contradictoriu cu intimații V. M. și Biroul Executorului Judecătoresc M. Lionela au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea tuturor formelor de executare emise în dosarul de executare nr. 124/E/2014, prin care aceștia au fost obligați la plata, în solidar, a sumei de 1643 lei, reprezentând cheltuieli de judecată și 883 lei cheltuieli de executare, totalul sumei fiind de 2526,6 lei.
În motivare, au susținut contestatorii că prin sentința civilă nr. 91/2014, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Baia de A., a admis acțiunea formulată de reclamanta V. M., în contradictoriu cu pârâții-contestatori, aceștia din urmă fiind obligați în solidar cu UAT Baia de A., reprezentată prin primar, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1643 lei.
De asemenea, au susținut contestatorii că, au achitat suma de 1000 lei, reprezentând cota parte din totalul cheltuielilor de judecată, conform facturilor nr. M._ și nr. M._, la data de 15.07.2014, respectiv la data de 18.07.2014, înainte ca, creditoarea V. M. să ceară încuviințarea executării silite.
Au susțin contestatorii că, diferența de cheltuieli trebuia să fie cerută și achitată de UAT Baia de A., acesta fiind parte în dosarul nr._ .
Concluzionează contestatorii că, creditoarea V. M. a dat dovadă de rea-credință, solicitând încuviințarea executării silite pentru suma totală de 1643 lei, având la cunoștință că aceștia au achitat suma de 1000 lei, obligându-i astfel pe lângă plata acestei sume și la plata unor cheltuieli de executare în cuantum de 883 lei.
În drept, contestatorii și-au întemeiat contestația pe disp. art. 712 și art. 722 C.pr.civ.
Cererea este legal timbrată.
În dovedire, contestatorii D. G. și D. A. au solicitat proba cu înscrisuri și au înaintat la dosar xerocopii ale somației nr. 124/E/2014 din 30.07.2014, încheierii din data de 30.07.2014, încheierii pronunțată în data de 23.07.2014, de Judecătoria Drobeta T. S., în dosarul nr._, dovezii de comunicare a hotărârii civile nr. 91/2014 din 03.03.2014, sentinței civile nr. 91/2014 din 03 martie 2014, pronunțată de Judecătoria Baia de A., în dosarul nr._, facturii nr. M._ din data de 15.07.2014 și nr. M._ din data de 18.07.2014 și ale confirmării de primire.
Intimata V. M., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare și menținerea formelor de executare.
În susținere, a arătat intimata că prin sentința civilă nr. 91/2014, pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Baia de A., instanța a dispus obligarea pârâților D. G. și D. A. la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1.643 lei.
Totodată, a arătat intimata, V. M., că debitorii D. G. și D. A. au achitat în data de 15.07.2014 suma de 500 lei, respectiv în data de 18.07.2014, suma de 500 lei, însă cererea de executare silită a fost depusă la Biroul Executorului Judecătoresc M. Lionela în data de 14.07.2014, înainte ca debitorii să fii executat titlul executoriu..
Totodată, a mai arătat intimata, că există regula conform căreia debitul poate fi îndestulat de la cel care are mijloace financiare, în speță, fiul având obligația conform împuternicirii notariale să o reprezinte și pe mama lui Delurențiu A., actele de executare fiind pornite împotriva ei, răspunderea fiind solidară.
În dovedire, intimata V. M. a înaintat la dosar in xerocopii: cererea de executare silită din data de 14.07.2014, înaintată Biroului de executor Judecătoresc M. Lionela, două cupoane mandate poștale, dovada de comunicare a hotărârii civile nr. 91/2014 din 03.03.2014, sentința civilă nr. 91/2014 din 03 martie 2014, pronunțată de Judecătoria Baia de A., în dosarul nr._ .
Contestatorii D. G. și D. A. au formulat răspuns la întâmpinare, susținând faptul că intimata V. M. a formulat cererea de încuviințare executare silită în data de 14.07.2014, aceștia achitând debitul, ulterior, pe data de 15.07.2014, respectiv pe data de 18.07.2014, împrejurări în care Biroul de Executor Judecătoresc M. Lionela trebuia încunoștințat. De asemenea, au susținut contestatorii că, UAT Baia de A. avea obligația de a achita cota parte din cheltuielile de judecată, intimata trebuind să se îndrepte împotriva acesteia pentru diferența de cheltuieli nerecuperată.
Prin rezoluția din data de 23.10.2014, instanța a stabilit primul termen de judecată la data de 19.11.2014.
Din oficiu, instanța a solicitat, prin adresă Biroului Executorului Judecătoresc M. Lionela să înainteze la dosar copii conforme cu originalul ale înscrisurilor din dosarul de executare nr. 124/E/2014 privind pe debitorii D. G. și D. A., la termenul din 03.12.2014 înaintându-se răspunsul.
La termenul de judecată din data de 03.12.2014, din oficiu, instanța a solicitat prin adresă Biroului Executorului Judecătoresc M. Lionela să înainteze la dosar copie conformă cu originalul a procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din dosarul de executare nr. 124/E/2014, la termenul din 14.01.2015, înaintându-se răspunsul.
Judecătoria Baia de A. ,prin sentința supusă apelului, a respins contestația la executare, formulată de contestatorii D. G. și D. A.,, ca neîntemeiată.
S-a luat act că nu s-au solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, prin sentința civilă nr. 91/2014 din 03 martie 2014 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Baia de A. a admis acțiunea formulată de reclamanta V. M., în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Baia de A., reprezentată de primar, D. A. și D. G., a constatat că reclamanta V. M. a dobândit, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani, proprietatea terenului situat pe raza orașului Baia de A., în punctul Dochiciu, în suprafața de 918 mp, fiind reprezentat pe schița anexă nr. 1 și delimitat de punctele 19,18, 17, 16, 15, 28, 27, 26, 25, 24, 19, având următoarele vecinătăți: Nord – D. G. și D. A., Est – pădure Ocolul Silvic Baia de A., Sud – Dunărițiu R., Vest – rest proprietate reclamantă. Totodată, Judecătoria Baia de A. a dispus respingerea cererii reconvenționale formulată de pârâții–reclamanți D. A. și D. G., în contradictoriu cu reclamanta V. M. și Unitatea Administrativ Teritorială Baia de A. reprezentată prin primar și în baza art. 453 C. a obligat pârâții să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 1643 lei.
Hotărârea a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 297 pronunțată la data de 24.06.2014, de Tribunalul M., în dosarul nr._, instanța de control judiciar dispunând admiterea apelului formulat de apelanta V. M., schimbarea parțială a sentinței civile nr. 91/2014, pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Baia de A., în sensul că terenul este delimitat de punctele 15,12,11,10,30,29, 28, 15, în loc de punctele menționate în sentință, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței, cu obligarea intimaților D. G., D. A. și UAT Baia de A., în solidar la plata sumei de 595,5 lei cheltuieli de judecată către apelanta V. M..
La data de 14.07.2014 Biroul Executorului Judecătoresc M. Lionela a înregistrat cererea creditoarei – intimate V. M. prin care a solicitat, în baza art. 663 c.pr.civ., punerea în executare a sentinței civile nr. 91 din data de 03 martie 2014, pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Baia de A..
Urmare a cererii de executare silită formulată de creditoarea – intimată V. M., Biroul Executorului Judecătoresc M. Lionela a solicitat Judecătoriei Drobeta T. S. încuviințarea executării silite, prin încheierea pronunțată la data de 23.07.2014 încuviințându-se executarea silită a sentinței civile nr. 91 din 03 martie 2014 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Baia de A., pentru recuperarea sumei de 1643 lei cheltuieli de judecată și cheltuieli de executare, prin toate modalitățile de executare prevăzute de lege.
Ulterior, debitorul-contestator Delurențiu G. a fost notificat de Biroul Executorului Judecătoresc M. Lionela, ca în termen de o zi de la primirea somației să se conformeze întrutotul titlului executoriu, în sensul de a achita, în solidar, cu Delurențiu A. suma de 1643 lei, reprezentând cheltuieli de judecată și suma de 883,60 lei, reprezentând cheltuieli de executare, în total suma de 2526,6 lei.
Se reține că, prin cererea formulată debitorii-contestatori D. G. și D. A., în contradictoriu cu intimații V. M. și Biroul Executorului Judecătoresc M. Lionela au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea tuturor formelor de executare emise în dosarul de executare nr. 124/E/2014, prin care aceștia au fost obligați la plata, în solidar, a sumei de 1643 lei, reprezentând cheltuieli de judecată și 883 lei cheltuieli de executare, totalul sumei fiind de 2526,6 lei.
Contestația la executare este neîntemeiată și urmează a fi respinsă.
Potrivit art. 711 alin. 1 Cod procedură civilă „Împotriva executării silite precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. Conform alin. 3, „cei interesați sau vătămați pot cere, pe cale contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale”.
De asemenea, potrivit art. 622 alin. 1 și 2 Cod pr. civilă „ Obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.”
Instanța reține că, în data de 14.07.2014 creditoarea – intimată V. M. V. M. a formulat cererea de executare silită, la Biroul Executorului Judecătoresc M. Lionela, prin care a solicitat punerea în executare a titlului executoriu, respectiv sentința civilă nr. 91/2014 din 03 martie 2014, pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Baia de A., prin care debitorii D. G. și D. A. au fost obligați, în solidar, la plata sumei de 1643 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, moment la care a debutat faza executării silite, potrivit disp. art. 662 alin 2 C..
Potrivit disp. art.1443 cod civil obligația este solidară între debitori atunci când toți sunt obligați la aceeași prestație, astfel încât fiecare poate să fie ținut separat pentru întreaga obligație, iar executarea acesteia de către unul dintre codebitori îi liberează pe ceilalți față de creditor, iar potrivit disp. art.1447 Cod civil, creditorul poate cere plata oricăruia dintre debitorii solidari, fără ca acesta să îi poată opune beneficiul de diviziune.
Instanța constată, în raport de dispozițiile legale invocate și de înscrisurile cauzei, netemeinicia pretențiilor invocate de debitorii – contestatori D. G. și D. A., reținând că aceștia nu au înțeles să execute de bună voie titlul executoriu, împrejurare față de care, la solicitarea creditoarei – intimate V. M., Biroul Executorului Judecătoresc C. M. Lionela a procedat la punerea în executare a sentinței civile nr. 91/2014 din 03 martie 2014 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Baia de A., întocmindu-se, în acest sens, dosarul de executare nr. 124/E/2014.
Totodată, instanța, reține că, obligația solidară privind plata cheltuielilor de judecată, stabilită prin sentința civilă nr. 914 pronunțată la data de 03 martie 2014, permitea intimatei creditoare V. M. să solicite oricărui debitor solidar recuperarea întregii sume de 1.643 lei reprezentând cheltuieli de judecată, astfel că susținerea contestatorilor, potrivit căreia aceștia au achitat o parte din cheltuielile de judecată pentru restul cheltuielilor creditoarea urmând să facă demersurile necesare împotriva UAT Baia de A., este nefondată.
De asemenea, cu privire la cheltuielile de executare în cuantum de 883,60 lei, stabilite de Biroul executorul Judecătoresc M. Lionela, instanța constată, că au fost respectate dispozițiile Ordinului Ministrului Justiției nr.2250/2006, privind aprobarea onorarilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, cu consecința legalității încheierii adoptată la data de 30.07.2014 prin care organul de executare a stabilit totalul cheltuielilor de executare
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel contestatorii, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Au susținut că formele de executare trebuiau desființate,întrucât au achitat suma de 1000 lei din cheltuielile de judecată, reprezentând cota parte din cheltuielile la care au fost obligați în solidar cu UAT Baia de A., fiind stabilite eronat cheltuielile de executare la debitul total de 1643 lei, că onorariul executorului judecătoresc trebuia redus la minimul admis de lege, pentru debitul rămas .
Intimata –creditoare a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea formelor de executare întocmite în dosar de executare silită nr.124/E/2014 de B. M. Lionela.
Apelantul a depus răspuns al întâmpinare,prin care a solicitat admiterea apelului întrucât intimata a primit suma de 1000 lei din debit ,înainte de întocmirea primului act de executare, respectiv somația nr. 124/30.07.2014, cheltuielile de executare au fost calculate eronat la întreg debitul ,respectiv onorariul executorului judecătoresc, s-a prevăzut onorariu de avocat,fără o chitanță cu privire la acesta,, suma de 200 lei, reprezentând constituire acte execuționale, nu sunt cheltuieli legale și nu se justifică.
Examinând apelul prin prisma criticilor formulate,în conf. cu disp. art. 479 alin. 1 c. pr. civ., instanța constată că este fondat ,pentru următoarele considerente:
Potrivit disp. art. 666 alin. 1 c. pr. civ. ,după încuviințarea cererii de executare silită ,executorul judecătoresc va comunica debitorului o somație, prin care va fi somat să-și îndeplinească obligațiile din titlul executoriu, de îndată sau în termenul acordat de lege.
Conform art. 669 alin. 1 c. pr. civ. ,dacă debitorul somat, a executat obligația de îndată sau în termenul acordat, nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile de executare pentru actele d executare efectiv îndeplinite ,precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul,al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia.
În speță, se constată că deși ,la momentul somării debitorilor- contestatori ( 30.07.2014 ) aceștia achitaseră suma de 1000 lei ,cu facturile din 15.07 2014 și 18.07.2014, din debitul total de 1643 lei ,reprezentând cheltuieli de judecată conform sentinței civile nr. 91/2014, pronunțată de Judecătoria Baia de aramă, executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli de executare în sumă de 883,60 lei ,pentru întreg debitul, ignorând dispozițiile legale menționate.
Astfel, din încheierea din 30.07.2014 întocmită în dosar de executare silită nr. 124/E/2014 de B. M. Lionela8 fila 4 ds. fond), reiese că s-a stabilit un onorariu de executor judecătoresc în sumă de 164 lei, calculat la debitul de 1643 lei, pentru constituire acte execuționale -200lei, onorariu de avocat în sumă de 450 lei, deși cheltuielile de executare trebuiau calculate la suma efectiv datorată de debitori la data comunicării somației de executare, respectiv 643 lei.
Prin urmare, onorariul executorului judecătoresc a fost stabilit eronat la 164 lei, în loc de 64 lei, pentru constituire acte execuționale, se justifică doar suma de 20 lei, iar onorariul avocatului în sumă de 450 lei, este vădit disproporționat față d e activitatea depusă de apărătorul creditoarei,în procedura executării silite,respectiv completarea și semnarea formularului tip de cerere de executare silită, criteriu impus de art. 669 alin. 1 c. pr. civ. ,apreciind că se impune reducerea acestuia la 50 lei.
Pentru aceste considerente, instanța apreciază că sunt întemeiate criticile apelanților-contestatori, prima instanță examinând superficial susținerile acestora, fără a analiza actele de executare contestate prin prisma dispozițiilor legale incidente, urmând ca în conf. cu disp. art. 480 alin. 2 c. pr. civ. ,să fie admis apelul și schimbată sentința ,în sensul admiterii contestației și anulării parțiale a somației și încheierii din 30.07.2014, în sensul că debitul datorat este de 643 lei, în loc de 1643 lei ,iar cheltuielile de executare sunt în sumă de 203,6 lei, în loc de 883 lei ,fiind compuse din: 64 lei –onorariul executorului judecătoresc,50 lei –onorariul de avocat, 20 lei –constituire acte execuționale ,la care se adaugă celelalte cheltuieli stabilite de executorul judecătoresc și menținute de instanță( reprezentând taxă timbru etc.).
În temeiul art. 453 c. pr. civ. ,urmează a fi obligată intimata-debitoare la plata cheltuielilor de judecată suportate de apelant în sumă de 60 lei ,reprezentând cheltuieli de transport conform documentelor justificative depuse la dosar, urmând ca sumele achitate de acesta cu titlu de de taxă de timbru să fie recuperate în conf. cu disp. art. 45 lit. f din OUG nr. 80/2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanții contestatori D. G., D. A., domiciliați în orașul Baia de A., . D.), nr.13, județul M. împotriva sentinței civile nr. 5/14.01.2015 pronunțată de Judecătoria Baia de A. ,intimați fiind B. M. LIONELA, cu sediul în municipiul Drobeta T. S., ..4, județul M. V. M., domiciliată în orașul Baia de A., ..15, județul M..
Schimbă sentința în sensul că admite contestația și anulează parțial somația și încheierea din 30.07.2014,întocmite în dosarul 124/E/2014 de B. M. Lionela, în sensul că debitul este de 643 lei în loc de 1643 lei,iar cheltuielile de executare sunt în sumă de 203,6 lei în loc de 883 lei, compuse din :20 lei constituie acte execuționale, 64 lei onorariu executor judecătoresc,50 lei onorariu avocat.
Menține restul dispozițiilor actelor atacate.
Obligă intimata V. M. la plata către apelant a sumei de 60 lei cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Martie 2015, la sediul Tribunalului M..
Președinte, V. R. | Judecător, F. M. | |
Grefier, Lucreția I. |
FM/LI/ 6 ex.
Data25.03.2015
Jud.fond.Bajmatară C.
Confidențial cod.op.2626
| ← Anulare act. Sentința nr. 3297/2015. Tribunalul MEHEDINŢI | Rectificare carte funciară. Sentința nr. 2598/2015. Tribunalul... → |
|---|








