Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 10/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 10/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 10/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 10/2015
Ședința publică de la 10 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. P.
Grefier N. C. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții C. A., D. Grigorița și pe pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință care învederează instanței lipsa părților, precum și faptul că la dosarul cauzei s-a depus concluzii scrise formulate de reclamanta D. Grigorița.
S-a luat act că dosarul a fost repus pe rol pentru verificarea subzistenței motivului suspendării, după care, nemaifiind alte cereri, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a rămas în pronunțare asupra excepției perimării.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față;
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului M. sub nr._, reclamanții C. A. și D. Grigorița au chemat în judecată pe pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună constarea și recunoașterea calității de luptător în rezistența anticomunistă a familiei lor ca urmare a holocaustului comunist pentru condamnarea pe nedrept a bunicului nostru care a murit urmare a tratamentelor inumane la care a fost supus în închisoare și a condițiilor la care au fost supuși urmașii acestuia, obligarea pârâtului la plata de despăgubiri materiale conform Legii 221/2009 pentru membrii familiei ca luptători în rezistența anticomunistă în cuantum de 100.000 euro, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că în fapt, în noaptea de 10 iulie 1952, bunicul matern C. D. a fost ridicat de organele de miliție și încarcerat în data de 11 iulie 1952 în închisoarea Văcărești, fiind acuzat de sabotaj, iar la data de 10.iunie 1953 a survenit decesul acestuia.
La momentul arestării i s-a confiscat întreaga avere compusă din bunuri mobile, animale, utilaje agricole și 55 ha teren din care 10 ha teren pădure.
Cum mama lor C. I., fiica defunctului C. D. a decedat, calitate de moștenitori ai acestuia din urmă au dobândit reclamanții din cauză.
În drept a invocat disp. art.90 c.pr.civ., art.1075 c.civ., CEDO, Constituția României, Legea 30/1994, Legea 173/2006, PUG nr.214/1999 și Legea 221/2009.
Prin încheierea de ședință din 6.11.2012, în temeiul disp. art.242 pct.2 c.pr.civ., judecata cauzei a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților.
La data de 28.11.2013, prin referatul serviciului registratură, s-a propus repunerea cauzei pe rol pentru a se verifica subzistența motivului suspendării, cauza primind termen de judecată la 10.12.2013 când, constatându-se că în procedura de citare cu reclamantul apare mențiunea „decedat”, judecata cauzei a fost suspendată în temeiul art. 243 c.pr.civ., până la introducerea în cauză a moștenitorilor.
La data de 26.01.2015, prin referatul serviciului registratură, s-a propus repunerea cauzei pe rol pentru a se verifica subzistența motivului suspendării, cauza primind termen de judecată la 10.02.2015.
La termenul de azi, din oficiu, instanța invocă excepția perimării.
Potrivit art. 248 din Codul de procedura civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice alta cerere de reformare sau de revocare se perima de drept chiar împotriva incapabililor, daca a rămas în nelucrare din vina parții timp de un an. Partea nu se socotește in vina, când actul de procedura urma sa fie îndeplinit din oficiu.
În cazurile prevăzute de art.243 c.pr.civ.( printre care și moartea uneia dintre părți), cursul perimării este suspendat timp de trei luni de la data când s-au petrecut faptele care au prilejuit suspendarea judecății, dacă aceste fapte s-au petrecut în cele din urmă 6 luni ale termenului de perimare.
Calculând termenul prevăzut pentru perimare, în succesiunea faptelor arătată mai sus, instanța constată, pe de o parte că acesta s-a împlinit, iar pe de altă parte că în acest interval reclamanta D. Grigorița și moștenitorii reclamantului decedat C. A. nu și-au manifestat în nici un mod intenția continuării judecății procesului.
Mai mult, pentru termenul de azi, reclamanta D. Grigorița a depus la dosar o cerere prin care solicită „a se încheia acest dosar”, despre care nu cunoaște ce s-a cerut de către fratele ei.
Cum art.248 C. pr. civ. sancționează lipsa de atitudine a părților care, deși suspendată cauza, nu au făcut niciun demers în vederea continuării judecății, instanța observând că în dosarul de fata termenul de 1 an s-a împlinit, excepția perimării invocată din oficiu se constată întemeiata, astfel că, in temeiul art. 252 raportat la art. 248 C.pr.civ., se va constata perimată acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată acțiunea civilă privind pe reclamanții C. A., domiciliat în comuna Prunișor, . și D. Grigorița, domiciliată în . Maciova nr.100, județul C. S. și pe pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., având ca obiect Despăgubiri Legea nr.221/2009.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Februarie 2015.
Președinte, C. P. | ||
Grefier, N. C. B. |
Red. CVP
Dact. CNB
Ex. 5/ 04 Martie 2015
Cod operator 2626
| ← Pretenţii. Decizia nr. 147/2015. Tribunalul MEHEDINŢI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3546/2015. Tribunalul... → |
|---|








