Obligaţie de a face. Sentința nr. 174/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 174/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 23-11-2015 în dosarul nr. 898/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 898/2015

Ședința publică de la 23 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. C. O.

Judecător A. M.

Grefier D. D.

Pe rol judecarea apelului civil formulat de reclamantul D. M., împotriva sentinței civile nr.174 din 04.06.2015 pronunțată de Judecătoria Baia de A., în contradictoriu cu intimatul-pârât S. N. L., P. P., Instituția Prefectului Serviciul Public Comunitar Regimul Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor M., P. C. P. Prin Primar, având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns: avocat M. M. și procurator D. C. pentru apelantul-reclamant Drănd M., lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul apelantului-reclamant depune la dosar împuternicire avocațială, copii conform cu originalul de pe sentința civilă nr.447/05.12.2013 și nr. 2707/18.09.2014 pronunțate Judecătoriei Baia de A., respectiv Judecătoria Drobeta T. S. și decizia nr. 540/A/30.09.2014 a Tribunalul M..

Instanța pune în discuție excepția autorității de lucru judecat față de petitele de acțiune formulate în contradictoriu cu pârâtul S. N. L. și care vizează constatarea intervenirii vânzării cumpărării autovehiculului, respectiv obligarea acestuia la radierea acestui autoturism de pe numele reclamantului și acordă cuvântul pe excepție, precum și pe fondul cauzei.

Avocat M. M. pentru apelantul-reclamant, solicită admiterea excepției, iar pe fond, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței și admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată. Susține că există hotărâre definitivă prin care este obligat intimatul-pârât S. N. L. să se prezinte și să radiere acest autovehicul și s-au făcut demersuri pentru radierea acestuia de pe numele apelantului și înmatricularea pe numele noului proprietar.

INSTANȚA

Deliberând asupra apelului,constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia de A. la data de 31.10.2014, sub nr._, reclamantul D. M., în contradictoriu cu pârâții S. N. L., P. comunei P. și Instituția Prefectului-Serviciul Public Comunitar Regimul Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor M., a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se constate că prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 27.09.2002 dreptul de proprietate asupra autoturismului marca autoutilitara R. 8135 cu număr de înmatriculare_ s-a transferat la pârâtul S. N. L., să se dispună obligarea pârâților la radierea autoturismului de pe numele său, obligarea pârâtului semen N. la plata impozitului aferent autoturismului de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, cu cheltuieli de judecată.

În motivare a arătat că, în fapt, la data de 27.09.2002 a încheiat cu pârâtul S. un contract de vânzare-cumpărare prin care a înstrăinat autovehiculul marca autoutilitara R. 8135 cu numărul de înmatriculare_, dată de la care pârâtul a intrat în posesia mașinii. A precizat că de atunci și până în prezent pârâtul nu și-a înmatriculat autovehiculul pe numele său, motiv pentru care reclamantul este înregistrat ca și proprietar. A susținut că în momentul încheierii contractului la notar a primit suma convenită cu titlul de preț, iar el a predat autovehiculul și toate actele necesare pârâtului S.. A susținut că potrivit dispozițiilor art.1674 cod civil, proprietatea s-a transferat prin efectul consimțământului părților. A menționat că deși pârâtul S. s-a angajat că se va ocupa de formalitățile necesare în vederea radierii autovehiculului, acesta nu și-a respectat promisiunea, de fiecare dată, sub diverse pretexte, acesta îl amâna, iar în ultima perioadă nici nu mai răspunde la telefon. A mai arătat că de la data încheierii contractului, posesia autovehiculului o are pârâtul în calitatea sa de proprietar, iar menținerea acestei situații îi creează tot felul de probleme. A mai precizat că, în conformitate cu dispozițiile art.11 alin.4 și 10 din OUG nr.195/2002, în cazul transmiterii dreptului de proprietate, datele noului proprietar se înscriu în evidențe simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Obligația înscrierii în certificatul de înmatriculare revine proprietarului, respectiv pârâtului S.. Se mai menționează că potrivit art.17 alin.2 din OUG nr.195/2002, autoritatea care a efectuat înregistrarea procedează la radierea din evidență a vehiculelor la trecerea în proprietatea altei persoane.

În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.1673, 1674, 1688 și 1689 cod civil, art.11 și 17 din OUG 195/2002.

În dovedire a depus la dosar adeverința nr.5041/10.11.2014 eliberată de P. comunei P., decizia nr.540/A/30.09.2014 pronunțată de Tribunalul M., procură generală autentificată sub nr.3241/13.11.2014 și întocmirea unei adrese către P. comunei P. pentru a comunica:- dacă reclamantul D. M. datorează impozit pentru autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, cât și penalitățile în caz de neplată a impozitului, să comunice cuantumul acestora, cât și anul de când datorează aceste penalități cât și impozitul;-dacă pârâtul S. N. L. s-a prezentat la sediul Primăriei comunei P. sau dacă a formulat vreo cerere în vederea înregistrării autovehiculului cu numărul de înmatriculare_ la poziția de rol a acestuia, răspunsul fiind înaintat la data de 07.04.2015, răspunsul fiind înaintat la data de 07.04.2015 sub nr.1346/03.04.2015.

Pe procedura prealabilă, prin rezoluția din data de 20.11.2014, s-a comunicat pârâților câte un exemplar ale cererii de chemare în judecată și al înscrisurilor anexate cererii de chemare în judecată, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 25 de la comunicarea cererii, însă aceștia nu au depus la dosar întâmpinare.

La termenul de judecată din data de 26.02.2015, reclamantul, prin apărătorul său, și-a precizat acțiunea în sensul că solicită citarea în cauză, în calitate de pârât a Primăriei comunei P., prin primar.

La termenul de judecată din data de 09.04.2015, instanța la solicitarea apărătorului reclamantului, a dispus întocmirea unei adrese către P. comunei P. pentru a comunica impozitul datorat de reclamantul D. M. pentru autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, cât și penalitățile, defalcat pentru fiecare an, răspunsul fiind înaintat la data de 05.05.2015, sub nr.1837/05.05.2015.

A fost atașat dosarul nr._ al Judecătoriei Baia de A..

În ședința publică din data de 07.05.2015, instanța la solicitarea apărătorului reclamantului a dispus întocmirea unei adrese către P. comunei P., pentru a comunica impozitul datorat de reclamantul D. M. pentru autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, cât și penalitățile, pentru ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii, respectiv 2011, 2012, 2013, defalcat, pentru fiecare an, răspunsul fiind înaintat la data de 26.05.2015, sub nr.2592/25.05.2015.

Judecătoria Baia de A. prin sentința supusă apelului a respins acțiunea formulată de reclamantul D. M., în contradictoriu cu pârâții S. N. L., P. comunei P., Instituția Prefectului Serviciul Public Comunitar Regimul Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor M. și P. comunei P. prin Primar.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanța a reținut următoarele:

La data de 27.09.2002 între reclamant și pârâtul S. N.-L. s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr.557 de Biroul Notarului Public C.-D. M. pentru autoutilitara marca R., tipul 8.135, de culoare vișiniu+albastru, capacitate cilindrică 5488 cmc, număr de omologare FARM1T0011I9206 pentru un autovehicul, înmatriculat în circulație sub nr._, plătindu-se prețul, iar cumpărătorul a intrat în posesia autovehiculului cumpărat și a actelor doveditoare.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul D. M., în contradictoriu cu pârâții S. N. L., P. comunei P. și Instituția Prefectului-Serviciul Public Comunitar Regimul Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor M., a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se constate că prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 27.09.2002 dreptul de proprietate asupra autoturismului marca autoutilitara R. 8135 cu număr de înmatriculare_ s-a transferat la pârâtul S. N. L., să se dispună obligarea pârâților la radierea autoturismului de pe numele său, obligarea pârâtului S. N. la plata impozitului aferent autoturismului de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, cu cheltuieli de judecată.

Potrivit art.1 alin.2 din Ordinul nr.1501/13.11.2006, „înmatricularea, radierea, autorizarea provizorie sau pentru probe se efectuează de serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, în a căror rază de competența proprietarii își au domiciliul”.

Potrivit art.2 alin.1 din același act normativ „proprietarii de vehicule sunt obligați să solicite înmatricularea înainte de a le pune în circulație și să solicite radierea din evidență în cazurile prevăzute de lege”.

În baza art.24 alin.2 din același act normativ, proprietarii de vehicule sunt obligați să solicite radierea din circulație în termen de 30 zile de la data trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane, iar transcrierea dreptului de proprietate, situație aplicabilă în cauză de față, se efectuează în baza mai multor documente, printre care și certificatul de înmatriculare al fostului proprietar în care acesta a înscris transmiterea dreptului de proprietate.

Față de cele expuse, instanța a apreciat că radierea din circulație se face la cererea vechiului proprietar, nu din oficiu, de către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, și în baza unor documente enumerate strict și limitativ de art.8 din Ordinul nr.1501/2006, obligația de transcriere a dreptului de proprietate revenind și cumpărătorului.

Cum în cauză de față reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii propriei obligații legale, nici cu privire la cererea de radiere, nici cu privire la înscrierea transcrierii dreptului de proprietate în certificatul de înmatriculare al autovehiculului, așa cum rezultă din adresa nr.1346/03.04.2015 a Primăriei comunei P., instanța a respins acțiunea.

În privința obligării pârâtului S. N. L. la plata impozitului aferent autoturismului de la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, instanța a reținut că reclamantul nu a făcut dovada că ar fi plătit impozitul datorat pentru autoturism, doar în această situație născându-se o eventuală acțiune în regres împotriva pârâtului, cel îndrituit să solicite plata impozitului fiind organul fiscal de la domiciliul proprietarului.

Pentru aceste considerente, instanța a respins acțiunea formulată de reclamantul D. M. în contradictoriu cu pârâții S. N. L., P. comunei P. prin primar și Instituția Prefectului Serviciul Public Comunitar Regimul Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor M., ca nefondată.

Față de cererea de acordarea a cheltuielilor de judecată formulată de reclamant prin apărător, instanța a reținut că potrivit art.453 alin.1 c.p.c. partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat procesul, să plătească cheltuielile de judecată.

Cum cererea de chemare în judecată a fost respinsă, instanța a respins și petitul privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu ocazia desfășurării prezentului proces.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul D. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

A motivat că prin acțiunea promovata a solicitat obligarea pârâtelor P. P. prin Primar, Primarul C. P. Instituția Prefectului, Serviciul Public Comunitar Regimul de Permise de Conducere și Înmatriculare înmatricularea Vehiculelor M., să dispună radierea din evidențe a calității de proprietar a lui cu privire la autoturismului marca autoutilitara R. 8135 cu număr de înmatriculare_ Și înscrierea ca proprietar a numitului S. N.. Ca dovezi în susținerea acestui petit a invocat decizia civila nr.540/A/30 Septembrie 2014 a Tribunalului M. pronunțata in dosar nr._, prin care intimatul S. N. a fost obligat sa se prezinte la SPCRPCIV și la P. P. pentru a radia de pe numele său și a-și înmatricula autovehicul marca autoutilitară R. 8135 cu număr_, precum și contractul de vânzare-cumpărare nr.557/27.09.2002.

A susținut că potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat, parte integranta din contract fac parte și cartea de identitate a vehiculului și certificatul de înmatriculare ale autovehiculului. Prin urmare, la momentul încheierii contractului, mașina și toate actele mașinii au intrat in posesia intimatului S. N..

A arătat că deși exista obligația pârâtului S. Nicoiae să finalizeze înscrierea mașinii pe numele său ca proprietar, acesta nu înțelege să se supună dispozitivului hotărârii judecătorești din anul 2013, motiv pentru care am fost nevoit să promoveze prezenta acțiune.

Mai mult decât atât, personal a depus diligente pentru actualizarea regimului juridic al mașinii, depunând în cest sens mai multe cereri la P. P., dar care au rămas fără finalitate din culpa Primarului C. Popoarele.

A solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și admiterea acțiunii.

În procedura prealabilă intimata-pârâtă P. comunei P. a depus întâmpinare la motivele de apel prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă..

Examinând sentința apelată prin prisma motivelor invocate și în raport de excepția autorității de lucru judecat invocată din oficiu, se constată că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a fost investită cu soluționarea acțiunii formulate de reclamantul D. M., în contradictoriu cu pârâții S. N. L., P. comunei P. și Instituția Prefectului-Serviciul Public Comunitar Regimul Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor M. prin care a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se constate că prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 27.09.2002 dreptul de proprietate asupra autoturismului marca autoutilitara R. 8135 cu număr de înmatriculare_ s-a transferat la pârâtul S. N. L., să se dispună obligarea pârâților la radierea autoturismului de pe numele său, obligarea pârâtului semen N. la plata impozitului aferent autoturismului de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, cu cheltuieli de judecată.

În conformitate cu disp. art. 430 c.pr.civ. ,, hotărârea judecătorească ce soluționează în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unor excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată ,,.

Raportat la aceste dispoziții legale și având în vedere disp. art. 432 c.pr.civ. tribunalul constată că în situația dedusă judecății sunt îndeplinite condițiile prev de art. 431 alin 1 c.pr.civ. în sensul că există tripla identitate de obiect, cauză și părți între petitele de acțiune formulate în contradictoriu cu pârâtul S. N. L. și care vizează constatarea intervenirii vânzării cumpărării autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ ,respectiv obligarea acestuia la radierea acestui autoturism de pe numele reclamantului și decizia civilă nr. 540/A/30 septembrie 2014, decizie prin care a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul D. M. și a fost obligat pârâtul intimat să se prezinte la SPCRPCIV MH și la P. P. pentru a radia de pe numele reclamantului și înmatricula pe numele său autovehiculul marca autoutilitară R. 8135 cu nr. de înmatriculare_ .

În ceea ce privește obligarea pârâtelor P. P. prin Primar, Primarul C. P. Instituția Prefectului, Serviciul Public Comunitar Regimul de Permise de Conducere și Înmatriculare înmatricularea Vehiculelor M., să dispună radierea din evidențe a calității de proprietar a lui cu privire la autoturismului marca autoutilitara R. 8135 cu număr de înmatriculare_ și înscrierea ca proprietar a numitului S. N. tribunalul apreciază că, în mod corect, instanța de fond a respins acest petit cu motivarea că radierea din circulație se face la cererea vechiului proprietar, nu din oficiu, de către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, și în baza unor documente enumerate strict și limitativ de art.8 din Ordinul nr.1501/2006.

.Se constată de asemenea că reclamantul apelant a obținut un titlu executoriu constând în decizia civilă nr 540/A/30 septembrie 2014, iar acesta are la îndemână procedura prevăzută de art. 903- 905 c.pr.civ ce reglementează executarea silită a obligațiilor de a face .

Tribunalul apreciază însă că, în mod greșit instanța de fond a soluționat petitul ce vizează obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 3429 lei cu titlu de c/val. impozit și penalități datorate pentru respectivul autovehicul întrucât transferul dreptului de proprietate asupra autovehiculului s-a realizat la data încheierii convenției de vânzare cumpărare, dată de la care acesta se află în posesia pârâtului astfel că acesta este dator să achite și taxele aferente .

Pentru aceste considerente se constată că apelul este fondat, va fi admis și schimbată sentința în sensul că va obliga pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3429 lei cu titlu de c/val. impozit și penalități datorate pentru respectivul autovehicul.

Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de reclamantul D. M., domiciliat în ., județul M. împotriva sentinței civile nr.174 din 04.06.2015 pronunțată de Judecătoria Baia de A., în contradictoriu cu intimatul-pârât S. N. L., domiciliat în orașul Baia de A., ..29, ., județul M., P. P., Instituția Prefectului Serviciul Public Comunitar Regimul Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor M., P. C. P. Prin Primar, având ca obiect obligație de a face.

Admite excepția autorității de lucru judecat față de petitele de acțiune formulate în contradictoriu cu pârâtul S. N. L. și care vizează constatarea intervenirii vânzării cumpărării autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ ,respectiv obligarea acestuia la radierea acestui autoturism de pe numele reclamantului și, în consecință respinge aceste cereri.

Schimbă sentința în sensul că, obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3429 lei cu titlu de c/val. impozit și penalități datorate pentru respectivul autovehicul.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Noiembrie 2015

Președinte,

M. C. O.

Judecător,

A. M.

Grefier,

D. D.

Redactat. O.M.C. / 2015

Tehnoredactat D.D. / ex.

Jud. fond C.-A. U.

Cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 174/2015. Tribunalul MEHEDINŢI