Pretenţii. Sentința nr. 14/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 14/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 24-11-2015 în dosarul nr. 916/2015
Dosar nr._ ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 916/A
Ședința publică de la 24 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. Z.
Judecător C. P.
Grefier A. M. M.
Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul-reclamant S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA T. S. împotriva sentinței civile nr. 14/13.01.2015 pronunțată de Judecătoria Vânju M. în contradictoriu cu intimata-pârâtă P. A., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin încheierea de ședință din data de 28.04.2015 judecarea cauzei a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților și că potrivit referatului întocmit de grefă, la data de 29.10.2015 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru ca în conformitate cu dispozițiile art. 416 și 420 cod procedură civilă să se verifice dacă a intervenit perimarea.
Constatând că dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni de la data suspendării, instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de apel și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Vânju M. la data de 16.10.2014, sub nr._, reclamanta S. Clinic Județean de Urgență Drobeta T. S. a solicitat instanței de judecată, în contradictoriu cu pârâta P. A., obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 1278 de lei, plus dobânzi și penalități până la data plății efective, reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate de reclamantă, cu serviciile acordate pârâtei.
În motivare, reclamanta a arătat că în data de 4.10.2011, pârâta P. A. a fost internată în S. Județean de Urgență Drobeta T. S., în urma unei agresiuni/accident rutier, beneficiind de îngrijiri medicale în perioada 4.10. – 10.10.2011.
Mai arată reclamanta că a depus diligențe pe lângă Inspectoratul de Poliție Județean M. pentru a obține informații cu privire la numele persoanei vinovate, emițând adresele cu nr. 1377/23.01.2013 și_/11.11.2013, fără a primi vreun răspuns.
Totodată, reclamanta a învederat că pârâta, așa cum reiese din conținutul foii de observație, este victima agresiunii/ accidentului rutier.
În continuare, reclamanta a arătat că a trimis către pârâta debitoare adresă prin care a solicitat lămuriri, însă aceasta nu a dat vreo relație cu privire la persoana vinovată.
A mai învederat reclamanta că deși art. 313 (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății statuează că persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, s-a îndreptat împotriva părții vătămate.
În finalul cererii, reclamanta a arătat că debitul solicitat reprezintă prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, termenul de prescripție al dreptului la acțiune fiind de 5 ani.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, art. 119 – 127 Cod Procedură Fiscală.
Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare și a invocat excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune.
În motivare, pârâta a arătat că în raport de momentul începerii cursului prescripției, respectiv data de 10.10.2011 și data introducerii cererii, acțiunea este prescrisă.
Totodată pârâta a arătat că aceste pretenții nu reprezintă creanțe bugetare.
În drept, pârâta a invocat dispozițiile art. 205 din Codul de procedură civilă.
Pârâta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Prin sentința civilă nr. 14/13.01.2015, Judecătoria Vânju M. a respins ca neîntemeiată excepția prescripției invocată de pârâtă, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
În ceea ce privește legea aplicabilă prezentului litigiu, instanța are în vedere dispozițiile art. 6 alin. 5 din Noul cod civil și dispozițiile art. 5 alin. 1 din legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, care prevăd că dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după ..
În aceste condiții, reținând că fapta pentru care pârâta a fost chemată în judecată și care implicit constituie fundamentul prezentei acțiunii, a fost săvârșită după . Noului Cod Civil, instanța a constatat că prezenta cauză va fi analizată prin raportare la dispozițiile legale din noul Cod civil, legea în vigoare la acel moment.
De asemenea, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 248 alin. 4 din codul de procedură civilă care prevăd că excepțiile vor putea fi unite cu fondul cauzei numai dacă pentru judecarea lor este necesară administrarea acelorași dovezi ca și pentru soluționarea fondului, astfel încât instanța a cercetat incidența acestei excepții la cauza dedusă judecății.
Cu privire la acest aspect, s-a invocat excepția autorității de lucru judecat de către pârâtă, iar instanța a dispus unirea acestei excepții cu fondul cauzei.
Astfel, instanța a apreciat că această excepție este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv din decontul de cheltuieli aflat la fila 14 din dosarul cauzei, instanța a reținut faptul că pârâta P. A. a primit îngrijiri medicale în cadrul Spitalului Județean de Urgență Drobeta T. S. – Secția Ortopedie și Traumatologie, fiind internată în perioada 4.10._11.
Din același decont de cheltuieli, instanța a reținut că pentru serviciile medicale acordate pârâtei de către unitatea reclamantă s-a înregistrat un cost total de 1278 lei.
Reclamanta a specificat cauza vătămărilor suferite de pârâtă, ca fiind o agresiune, aspect care a rezultat și din foaia de observație clinică generală aflată la fila 12.
În drept cu privire la acest aspect, instanța a constatat că potrivit art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane, precum și daune sănătății propriei persoane, din culpă, răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.
Conform art. 93 alin.1 din Legea nr. 95/2006 finanțarea acordării asistenței medicale publice de urgență se face prin bugetul Ministerului Sănătății de la bugetul de stat și din venituri proprii, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, prin bugetele ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, din donații și sponsorizări, precum și din alte surse prevăzute prin lege.
Ca atare, creanța în discuție este o creanță fiscală și văzând prevederile art. 91 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală care statuează în alin 1 că dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel, iar în alin. 2 că termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. 1 începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel, prin raportare și la momentul la care a început să curgă termenul de prescripție, respectiv 1.01.2012, instanța a cfonstatat că această creanță se supune unui termen de prescripție de 5 ani, și nu este prescrisă.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta a invocat în susținerea cererii atât dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006, cât și dispozițiile art.119-127 din Codul de Procedură Fiscală.
În ceea ce privește referirile făcute la art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanța a constatat că textul de lege invocat de reclamantă este inoperant împotriva pârâtei, deoarece pârâta nu este o persoană care să fi adus prin fapta sa daune sănătății persoanei spitalizate, ci este chiar persoana căreia i-au fost produse aceste vătămări.
Prin cererea formulată de reclamantă, se solicită obligarea pârâtei P. A. la plata sumei de 1278 lei reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de serviciile medicale acordate acestuia, plus dobânzi și penalități până la data plății efective a debitului.
Potrivit dispozițiilor art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății ,,(1) Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane, precum și daune sănătății propriei persoane, din culpă, răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.
(2) Furnizorii de servicii care acordă asistența medicală prevăzută la alin. (1) realizează o evidență distinctă a acestor cazuri și au obligația să comunice lunar casei de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală această evidență, în vederea decontării, precum și cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective în vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de sănătate pentru cazurile respective.
Prin urmare, în temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006 nu se poate solicita tragerea la răspundere civilă pentru cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală a victimei agresiunii sau accidentului, decât a unei terțe persoanei (alta decât victima) care să fie răspunzătoare de daunele aduse sănătății persoanei spitalizate.
În cauza dedusă judecății, prejudiciului încercat de reclamantă (cheltuielile de spitalizare) sunt consecința directă a raportului de drept născut în temeiul legii între unitatea spitalicească reclamantă și pârâtă, raport în baza căruia reclamantul a acordat îngrijiri medicale pacientului.
Ținând cont de aceste dispoziții legale pe care se întemeiază acțiunea reclamantei, instanța a constatat că în cazul cheltuielilor ocazionate de asistența medicală acordată victimelor, legiuitorul a înțeles să sancționeze pe autorii faptelor care au adus daune sănătății altei persoane.
În acest sens, prin disp. art.313 alin.1 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, modificată și completată s-a prevăzut că persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale.
În consecință, aceste dispoziții nu ar putea fi interpretate în sensul că victimele unor astfel de fapte ar trebui să suporte cheltuielile efectuate de spital în vederea recuperării lor, atât timp cât aceste fapte sunt imputabile unor terțe persoane.
Dimpotrivă, prevederile art.313 din Legea nr.95/2006 sunt clare și neechivoce în sensul că legiuitorul a înțeles să sancționeze persoanele care, cu intenție sau din culpă au adus atingere integrității corporale și sănătății altor persoane, stabilind în sarcina acestora obligația de a achita contravaloarea serviciilor medicale efectuate în astfel de situații și de a repara în felul acesta prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale.
Instanța nu a putut reține susținerile reclamantei că urmare a faptului că pârâta nu a furnizat informațiile despre persoana vinovată, aceasta din urmă se substituie persoanei vinovate de producerea accidentului, responsabilă pentru prejudiciul generat unității reclamante.
Acest raport de drept are la bază dispozițiile normative prevăzute chiar de legea invocată de reclamantă, respectiv Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Conform art.92 din Legea nr.95/2006 – (1) Acordarea asistenței medicale publice de urgență, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului și un drept al cetățeanului. Aceasta va include și misiunile de salvare aeriană și navală. (2) Acordarea asistenței medicale publice de urgență nu poate avea un scop comercial.
Potrivit art. 91 din Legea nr. 95/2006 – (7) Asistența medicală publică de urgență în faza spitalicească este asigurată de spitalele orășenești, municipale, județene și regionale aflate în structura Ministerului Sănătății Publice și/sau a autorităților publice locale, iar conform art. 93 din Legea nr. 95/2006 (1) Finanțarea acordării asistenței medicale publice de urgență se face prin bugetul Ministerului Sănătății de la bugetul de stat și din venituri proprii, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, prin bugetele ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, din donații și sponsorizări, precum și din alte surse prevăzute prin lege.
Având în vedere că legea nu face nici un fel de distincție între cazurile în care persoanele victime ale accidentelor sau agresiunilor necesită intervenții medicale de urgență (după cum acestea sunt sau nu asigurate) obligația unității spitalicești de a acorda asistență medicală are la bază un temei legal, atât în situația în care persoana spitalizată este asigurată, cât și în situația în care aceasta nu este spitalizată (urmând ca prejudiciul să fie recuperat de la terțul vinovat de producerea agresiunii sau accidentului, în temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006).
S-a reținut că la data de la data de 4.10.2011 pârâta a fost internată în secția Ortopedie și Traumatologie a Spitalului Județean de Urgență Dr.Tr.S. pe perioada 4.10._11, în urma unei agresiuni. Contravaloarea zilelor de spitalizare a fost în cuantum de 1278 lei.
Cum însă reclamanta, nu a făcut dovada dreptului pretins, potrivit disp.art.1349 și 1357 C.civ. respectiv că între fapta pârâtei și prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, există un raport de cauzalitate, instanța a apreciat acțiunea formulată de reclamantă ca fiind neîntemeiată și în consecință a respins-o ca atare.
Împotriva sentinței civile nr. 14/13.01.2015, în termen legal a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din următoarele motive:
Pacientul, victima unui accident/agresiune, nu poate fi interogat cu privire la numele părții vinovate, dat fiind că acesta este, fie în stare de urgență caz în care actul medical este prioritar, fie declară că nu cunoaște identitatea agresorului.
Aceste cheltuieli de spitalizare ce fac obiectul litigiului, nu intra sub incidența art. 213 din Legea 95/2006, care privesc gratuitatea serviciilor medicale. Art. 313 din aceeași lege, se refera cu strictețe la prejudiciile suferite de victimele accidentului rutier/agresiunilor, prejudicii care în mod natural trebuie suportate de persoana vinovată. Victimele accidentelor rutiere/agresiunilor nu cad sub incidența art.92 din Legea nr.95/2006, pentru ele așa cum s-a menționat mai sus există prevedere legala aparte. Art. 92 din respectiva lege se referă cu strictețe la accidentele de salvare aeriana și navală.
În cazul accidentelor rutiere/agresiunilor,calitatea de asigurat sau nonasigurat nu are relevanta, cum de altfel nici calitatea de minor/major a pârâtului, întrucât serviciile, medicale de acest gen nu sunt decontate de CJAS.
A mai arătat că demersurile instituției au fost multiple, în sensul că au trimis nenumărate adrese către IPJ M., Serviciul de Evidență a Populației M. și către pârât care au rămas fără finalitatea urmărită. Nu constituie faptă ilicita, dar i-a pus în imposibilitatea de a cunoaște identitatea agresorului, prin atitudinea pasiva a pârâtului-pacient, astfel ca s-au văzut nevoiți să intenteze acțiune împotriva acestuia.
Totodată, vis-a-vis de disp.art. 213 alin. 1 din Legea nr.95/2006, conform cărora unitatea sanitara acorda servicii medicale gratuite, victimele accidentelor rutiere/agresiunilor nu intră sub incidența acestui cadru legal ci acestea se supun prevederilor art.313 din Legea nr.95/2006. Deci în mod eronat instanța a hotărât ca pârâtul să fie exonerat de plata debitului n valoare de 1278 lei, întrucât acesta a beneficiat de servicii medicale, urmare a vătămării sale.
În procedura prealabilă, intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.
Apelantul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat și obligarea pârâtei la plata sumei de 1463,57 RON plus dobânzi și penalități de la data 12.03.2014.
La termenul de judecată din data de 28.04.2015, cauza a fost suspendată, în baza art. 411 alin. 1 pct.2 Cod procedură civilă, pentru lipsa nejustificată a părților.
La data de 29.10.2015, prin referatul întocmit de grefa instanței, s-a dispus, din oficiu, repunerea cauzei pe rol în vederea verificării subzistenței motivului suspendării cauzei, având în vedere că de la data suspendării, 28.04.2015 și până în prezent au trecut mai mult de 6 luni, timp în care dosarul a rămas în nelucrare din culpa părților.
În ședința publică din data de 24.11.2015, instanța de apel a invocat, din oficiu, excepția perimării cererii de apel și a reținut următoarele:
Potrivit art.416 Cod procedură civilă –„ Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, daca a rămas în nelucrare din vina părții, timp de 6 luni. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu, iar conform art. 417 Cod procedură civilă perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.
Legea statornicește existența cumulativă a două condiții de natură a atrage intervenția sancțiunii perimării și anume, investirea instanței cu o cerere care implică desfășurarea unei activități judiciare și rămânerea cauzei în nelucrare timp de 6 luni.
Perimarea este o sancțiune procedurală de aplicație generală care operează, atât în etapa judecății în primă instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac și are o natură juridică mixtă care sancționează dezinteresul manifestat de părți în desfășurarea activități judiciare și se întemeiază pe prezumția de abandonare a judecății, dedusă tocmai din lipsa de stăruință a părților în întreținerea activității judiciare.
Ambele condiții legale sunt îndeplinite în prezenta cauză, instanța fiind investită cu judecata unei cereri dintre cele enumerate de art. 416 alin.1 Cod procedură civilă, între momentul suspendării judecării cauzei, 28.04.2015 și cel al repunerii pe rol, 24.11.2015, împlinindu-se termenul de 6 luni prescris de aceleași dispoziții legale.
Constatând că cererea a rămas în nelucrare timp de 6 luni și că în tot acest interval de timp nu a fost efectuat nici un act de procedură în vederea judecății, că rămânerea în nelucrare se datorează culpei părții, că termenul de perimare nu a fost întrerupt sau suspendat în condițiile art. 417 si art. 418 Cod procedură civilă și că nu există o cauză de stingere a procesului prevăzută de o normă specială, instanța apreciază că sunt întrunite toate condițiile pentru a constata intervenită perimarea cererii de apel, cu toate consecințele ei firești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat apelul formulat de apelantul-reclamant S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA T. S., cu sediul în Drobeta T. S., .. 4, județul M. împotriva sentinței civile nr. 14/13.01.2015 pronunțată de Judecătoria Vânju M. în contradictoriu cu intimata-pârâtă P. A., C.N.P._, domiciliată în . M., având ca obiect pretenții.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.11.2015.
Președinte, C. Z. | Judecător, C. P. | |
Grefier, A. M. M. |
Red. C.Z./Tehnored. A.M.M.
4 ex./5 pag7.12.2015
Jud. fond M. R.R.
Cod op. 2626
| ← Pretenţii. Decizia nr. 917/2015. Tribunalul MEHEDINŢI | Pretenţii. Sentința nr. 1974/2015. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
