Pretenţii. Sentința nr. 186/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Sentința nr. 186/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 08-12-2015 în dosarul nr. 972/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 972/A

Ședința publică de la 08 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. N.

Judecător C. E. C.

Grefier Lucreția I.

Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelantul reclamant S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DR. TR. S. împotriva sentinței civile nr. 186/11.06.2015 ,pronunțată de Judecătoria Baia de A.,intimat fiind B. M. D., având ca obiect,pretenții .

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință supă care, s-a luat act că a fost atașat dosarul penal nr. 490/P/2012, după care ;

Nemaifiind alte cereri de formulat și dosarul fiind în stare de judecată, s-a reținut cauza pentru soluționare.

INSTANȚA,

Asupra apelului de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia de A. la data de 19.03.2015 sub nr._, S. Județean de Urgență Drobeta T. - S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B. M. D., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 892 RON reprezentând despăgubiri civile precum și dobânzile și penalitățile aferente debitului principal, până la data plății.

În motivare, a susținut reclamantul că la data de 09.04.2012, numitul N. M. C. V. a fost internat în unitatea spitalicească ca urmare a unei agresiuni, situație în care a beneficiat de îngrijiri medicale în perioada 09.04 – 13.04.2012, iar în urma acestei internări, numitul N. M. C. V. figurează ca debitor în evidențele contabile ale Spitalului Județean de Urgență Drobeta T. - S. cu suma de 892 RON. A menționat că deși nu intră în sarcina lor de a depune diligențele pentru a afla informații cu privire la numele persoanei vinovate, de producerea agresiunii, totuși în repetate rânduri a depus înscrisuri către I.P.J.M. cu privire la aceasta. A susținut că, în data de 07.06.2012 a emis către IPJ adresa nr.9154 prin care a solicitat date cu privire la numele făptuitorului, care a produs ., la care a primit răspuns ca vinovat de agresiune este B. M. D.. În data de 20.06.2012 a emis o altă adresă către P. de pe lângă Curtea de Apel C. și a primit răspuns că s-a început urmărirea penală față de numitul B. M. D.. A mai arătat că a trimis către debitor, parte vătămată în dosar, o adresă de înștiințare cu nr.9547/23.04.2014, prin care a solicitat lămuriri (cu privire la posibilitatea în care acesta a depus vreo plângere penală, dacă există vreun dosar penal în acest sens, soluția/rezoluția/hotărâre judecătorească definitivă dacă există, dacă au ajuns la o înțelegere pentru soluționare pe cale amiabilă a pricinii, dacă au primit daune morale de la societăți de asigurări, daune în care intră și contravaloarea cheltuielilor de spitalizare și pe care în mod inevitabil, pârâtul este obligat să le returneze unității spitalicești). Debirtorul a primit adresa menționată și a răspuns că vinovat de producerea agresiunii este B. M. D.. Singurele informații pe care le dețin sunt datele de identificare ale pârâtului, mai precis nume și prenume CNP și domiciliul. Astfel, nu dețin alte date ale pârâtului, care, așa cum reiese din conținutul foii de observație acesta este victima de agresiune/acc.rutier.. De aici reiese cauza care a determinat prejudiciul spitalului, contravaloarea spitalizării nefiind decontată de CJAS.

Se concluzionează că în temeiul art. 313 al.1 din Legea nr. 95/2006 – privind reforma în domeniul sănătății „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată”. A..2 al aceluiași articol prevede că „furnizorii de servicii care acordă asistența medicală prevăzută la alin. (1) realizează o evidență distinctă a acestor cazuri și au obligația să comunice lunar casei de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală această evidență, în vederea decontării, precum și cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective în vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de sănătate pentru cazurile respective.”

În drept, S. Județean de Urgență Drobeta T.-S. și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 313 din Legea nr. 95/2006 - privind reforma în domeniul sănătății, art.119-127 din Codul de Procedură Fiscală.

În dovedire a depus la dosar adresa nr.180.437 din 15.06.2012 eliberată de I.P.J. M.-Secția de Poliție Rurală nr.4 Baia de A., adresa nr.9154/07.06.2012 eliberată de S. Județean de Urgență Dr.Tr.S., adresa nr.9906/20.06.2012 eliberată de S. Județean de Urgență Dr.Tr.S., adresa nr.490/P/2012 din 02.07.2012 eliberată de P. de pe lângă Curtea de Apel C., rezoluția din 28.10.2013 dată în dosarul nr.490/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia de A., foaia de observație clinică generală, adresa nr.9547/23.04.2014 eliberată de S. Județean de Urgență Dr.Tr.S., dispoziția din 07.05.2014, adresa nr.6332/13.03.2015 a Spitalului Județean de Urgență Dr.Tr.S..

În procedura prealabilă, instanța prin rezoluția din data de 20.03.2015 a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată pârâtului, pentru ca acesta să depună întâmpinare în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii, sub sancțiunea decăderii, astfel cum se prevede în cuprinsul art. 201 alin.l C.pr.civ, dar pârâtul nu s-a conformat acestor dispoziții.

La data de 09.04.2015 pârâtul a depus la dosar întâmpinare.

Prin rezoluția din data de 23.04.2015 s-a comunicat reclamantului întâmpinarea, cu mențiunea de a formula răspuns în termen de 10 zile de la primire.

Judecătoria Baia de A. prin sentința supusă apelului a respins acțiunea civilă cu obiect pretenții formulată de reclamantul S. Județean de Urgență Dr.Tr.S., cu motivarea că, prin cererea formulată, S. Județean de Urgență Dr.Tr.S., în contradictoriu cu pârâtul B. M. D., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 892 lei reprezentând despăgubiri civile precum și dobânzile și penalitățile aferente debitului principal, până la data plății.

Astfel, potrivit disp. 1349 din Codul Civil care reglementează răspunderea delictuală, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum și de ruina edificiului. Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de produsele cu defecte se stabilește prin lege specială.

Obiectul acțiunii civile îl constituie pretenția concretă dedusă judecății și revendicată de reclamant, acesta trebuind să subziste pe tot parcursul activității judiciare.

Potrivit disp. art. 208 din Legea nr. 95/2006 „Asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanțare a ocrotirii sănătății populației care asigură accesul la un pachet de servicii de bază pentru asigurați”, iar obiectivele sistemului de asigurări de sănătate sunt protejarea asiguraților față de costurile serviciilor medicale de boală sau accident și asigurarea protecției asiguraților în mod universal, echitabil și nediscriminatoriu, în condițiile utilizării eficiente a Fondului Național Unic de asigurări sociale de sănătate.

De asemenea, potrivit disp. art. 217 din Legea nr. 95/2006 asigurații au dreptul la un pachet de servicii de bază în condițiile legii, stabilit pe baza contractului cadru, iar potrivit disp. art. 218 din același act normativ, asigurații beneficiază de pachetul de servicii de bază în caz de boală sau accident din prima zi de îmbolnăvire sau de la data accidentului și până la vindecare, având dreptul să beneficieze de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare și alte servicii medicale, ambulatorii sau în spitale, aflate în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, precum și de servicii medicale de urgență.

În cauza dedusă judecății, instanța reține că, numitul N. M. C. V. a fost internat de urgență la S. Județean de Urgență Dr. Tr. S., în data de 09.04.2012 beneficiind de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier sau agresiuni în perioada 09.04-13.04.2012.

Potrivit disp. art. 313 din Legea nr. 95/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, iar sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale de la persoana care a provocat leziunile pentru care s-a acordat îngrijirea medicală.

S-a reține că din înscrisurile depuse la dosar de reclamant ( fila 7- 8 dosar), reiese faptul că numitul N. M. C. V. ar fi fost victima unei agresiuni, iar potrivit rezoluției nr.490/P/2012 din data de 28.10.2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. victima agresiunii a formulat plângere penală împotriva pârâtului pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe, însă ulterior a înțeles să își retragă plângerea motiv pentru care s-a dispus încetarea urmăririi penale față de pârât.

Așadar, cum din întreg probatoriul administrat în cauză nu rezultă că pârâtul este autorul faptei producătoare de daune, organul judiciar fiind împiedicat de actul de dispoziție al victimei agresiunii de a stabili autorul faptei, iar reclamanta nu a adus alte probe care să stabilească persoana vinovată de crearea prejudiciului, instanța urmează să respingă acțiunea formulată.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat apel reclamantă S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA T. S., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

In motivele de apel apelanta reclamantă a precizat că, dispozițiile art. 313 din legea 95/2006 dau posibilitatea furnizorului de servicii medicale de a se îndrepta împotriva autorului faptei ilicite care a provocat daune sănătății altei persoane numai atunci când s-a stabilit o formă de vinovăție în sarcina acestui autor. Solicită ca pârâtul să fie obligat la plata sumei de 892,00 Ron.

In drept și-a întemeiat cererea de apel pe disp. art. 313 din legea 95/2006, art. 1 și 10 c.pr.civ.fiscală și art. 19 c.pr.pen.

Intimatul B. M. D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, întrucât prin rezoluția din 28.12.2013, dosarul penal nr.490/P(2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C. s-a dispus încetarea urmării penale pentru art. 180 alin 1 c.p. împotriva acestuia.

In ședința publică din 17.11.2015, s-a dispus atașarea dosarului penal n r.490/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C..

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma motivelor formulate, cu referire și la disp. art. 479 alin. 1teza a IIa cpr.civ., instanța constată apelul nefondat.

Astfel, temeiul juridic al cererii introductive de instanță formulată de reclamantul S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DR. TR. S. împotriva pârâtului B. M. D., îl reprezintă dispozițiile art. 313 alin 1 din leg-.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, potrivit cărora „ persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.”

In baza dispozițiilor legale de mai sus, reclamanta apelantă a chemat în judecată pârâtul B. M. D. pe care l- a apreciat ca fiind autorul agresiunii din data de 9.04.2012 privind pe partea vătămată N. M. C. V., care a beneficiat de servicii spitalicești în perioada 9.04.-13.04.2012 în cuantum de 892 lei.

Sub acest aspect urmează a se constata că, plângerea părții vătămate N. M. C. V. a fost deschis dosar de urmărire penală pe numele B. M. D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin. 2 c.p și alte infracțiuni,însă prin rezoluția din 28.10.2013 s-a dispus încetarea urmăririi penale față de învinuitul B. M. D., pentru infracțiunea prev. de art.180 alin. 2 c.p. luându-se act de retragerea plângerii prealabile a părții vătămate, potrivit declarației din 25.10.2013.

Ori, în cazul de speță, așa cum a reținut și instanța de fond organul judiciar a fost împiedicat de acte de dispoziție al victimei agresiunii de a stabili autorul faptei, motiv pentru care în prezenta cauză civilă trebuia dovedită vinovăția acestuia din urmă.

Cum, din dosarul de urmărire penală, respectiv din depozițiile martorilor audiați în acel dosar, nu rezultă împrejurarea că leziunile părții vătămate s-au datorat agresiunii pârâtului, mai mult decât atât martorii declarând că partea vătămată era în stare evidentă de ebrietate și s-a lovit prin cădere, cum cu ocazia judecării prezentei cauze nu s-au adus probe noi privind răspunderea civilă delictuală a pârâtului, astfel încât în privința acestuia să fie aplicabile disp. art. 313 din leg.95/1996, instanța apreciază sentința atacată temeinică și legală, apelul urmând a fi respins ca nefondat,făcându-se aplicarea disp. art. 480 alin. 1 c.pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelantul reclamant S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DR. TR. S., cu sediul în mun. Dr.Tr.S., ., nr.4, județul M., împotriva sentinței civile nr. 186/11.06.2015 ,pronunțată de Judecătoria Baia de A.,intimat fiind B. M. D. domiciliat în orașul Baia de A., ., ., ., județul M.,ca nefondat.

Definitivă

Pronunțată în ședința publică de la 08 Decembrie 2015

Președinte,

V. N.

Judecător,

C. E. C.

Grefier,

Lucreția I.

NV/LI/4 ex.

D. 21-12.2015.

Jud.fond-U. C.

Confidențial cod.op.2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 186/2015. Tribunalul MEHEDINŢI