Cereri. Sentința nr. 142/2012. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 142/2012 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 29-05-2012 în dosarul nr. 142/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
Sentința Civilă Nr. 142
Ședința publică de la 29 Mai 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. P.
Grefier I. M. G.
Pe rol pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamantul P. E., pârâtul S. R. reprezentat de M. Finanțelor P. și intervenienții în nume propriu P. V. E., P. M. G., P. C. C., având ca obiect despăgubiri la Legea 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință s-a luat act că dezbaterile asupra fondului au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 22.05.2012, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, după care, a fost reținută cauza pentru soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului M. sub nr._, reclamantul P. E. a chemat în judecată pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. solicitând să se constate caracterul politic al măsurii administrative dispuse prin procesul verbal din data de 18.06.1951 emis pe numele P. M.C. și prin procesul verbal din data de 18.06.1951 emis pe numele P. M. prin care s-a dispus dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu ; obligarea pârâtului la plata sumei de 700.000 Euro, reprezentând echivalentul prejudiciului moral suferit din cauza măsurii administrative a deportării și 300.000 euro reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative .
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în fapt, la data de 18 iunie 1952 împreună cu familia (tatăl P. M.C., mama P. E., bunicul patern P. M. și frații P. L. și P. S. D. ) au fost obligați să părăsească domiciliul lor, fiind strămutați în Județul Călărași, localitatea Roseți-Noi(O.).Acolo au fost supuși la măsuri severe de izolare în câmp fără un acoperiș deasupra capului, fără apă, alimente și igienă.
Condițiile de trai inumane, munca fizică extenuantă pe care trebuia să o facă pentru ca familia să supraviețuiască, lipsa oricărui tratament medical au dus la îmbolnăvirea gravă a mamei sale urmată în scurt timp de deces. Ulterior, tot în timpul dislocării a decedat și bunicul său P. M., astfel că cei trei copii au rămas să aibă grijă unul de celălalt pentru că la început tatăl lor P. C. a fost condamnat în perioada 1949-1954.
In dovedire, reclamantul a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: titlul de proprietate nr._/26.11.2008 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, titlul de proprietate nr._/02.05.2001 a Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, notificare din 18 iunie 1951, notificare din 04.06.2001, sentințele civile nr.1947 din 28.06.2001 a Judecătoriei Vînju M. și nr._/24 noiembrie 1993 a Judecătoriei Dr.Tr.S. ,hotărârea nr.239/24 ianuarie 1991 a Comisiei pentru aplicarea prevederilor Decretului –Lege nr.118/1990 Decizia nr._ din 18.03.1991 privind acordarea pensiei pentru munca depusă și limita de vârstă, certificat de moștenitor nr.72/1996, acte de filiație, certificat nr.358/21.03.1991 a Ministerului de Interne, copie extras, procese verbale din 18 iunie 1951.
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile L.221/2009.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri,martori și expertiză, sens în care a depus la dosar titlurile de proprietate nr._/2008 și_/2001, notificarea nr.741/E/2001, s.c.nr.1947/2001 pronunțată de Judecătoria Vînju M., sc..nr._/1993 pronunțată de Judecătoria Tr. S., hotărârea 239 /1991 a Comisiei pentru aplicarea DL nr.118/1990, decizia nr._/1991 emisă de Comisia de Pensii M., certificatul de moștenitor nr.72/1996, acte de filiație, certificatul nr.358/21.03.1991 eliberat de Arhivele Naționale – Filiala M., copia extras de pe tabelul cu dislocații din . de inventariere privind averile autorilor M. P. și C. M. P. întocmite la 18 iunie 1951, adresa nr. 22/30.10.2009 a AFDP M., adresa nr.IT 30/22.12.2009 eliberată de U.M._ Pitești . decizia nr.1246/2003 privind constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă a reclamantului, certificatul de moștenitor nr.136/2000, procesul verbal nr.216/15.03.1977 întocmit de CAP Unirea Corlățel, adresa nr. 395/2010 emisă de M. Apărării Naționale –Direcția Instanțe Militare, fișa matricolă penală întocmită în dosarul nr.119/1952 al Penitenciarului C. privindu-l pe tatăl reclamantului, sentința nr. 732/12.10.1950 a Tribunalului M. C., adresa nr.2114/2010 a Direcției Instanțelor Militare din cadrul M..
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât reclamantul împreună cu familia sa nu fac parte din categoria persoanelor îndreptățite la despăgubirile solicitate fiindcă nu au suferit condamnare cu caracter politic, iar cu privire la prejudiciul material nu au dovedit cu probe pertinente pretențiile solicitate nedepunând la dosar vreun proces verbal cu privire la bunurile rămase la momentul deportării în gospodărie.
În baza rolului activ, instanța a solicitat relații de la Primăria comunei Corlățel privitoare la bunurile cu care au figurat înregistrați la registrul agricol autorii reclamantului atât înainte de deportare cât și revenirea în gospodărie,de la M. Apărării Naționale –Direcția Instanțelor Militare, relații care s-au comunicat cu adresele nr.104 din 18.02.2010 (f.66), 100/22.02.2012 (f.263) și nr.J.1865/23-03.2010(f.155)
Pentru termenul din 9.02.2010, reclamantul a depus la dosarul cauzei o precizare de acțiune prin care a învederat instanței care sunt bunurile mobile și imobile care au aparțin autorilor P. M. și P. M.C. anterior deportării, bunuri care nu au mai fost găsite când s-au reîntors din B. ( f.40-41).
La data de 17.03.2010, au formulat cerere de intervenție în interes propriu P. V. E., P. C. P. și P. M. G., solicitând respingerea acțiunii formulată de reclamant întrucât imobilul din . a bunicului patern P. M. a aparținut tatălui lor avocat P. M.E. decedat în anul 1998 (moștenită de la părinții săi P. M. și P. I.), în locul căruia vin la moștenire prin reprezentare cele trei fiice. Prin urmare, urmează a se constata că despăgubirile ce se cuvin pentru respectivul imobil le aparțin lor mai ales că aceste despăgubiri le-au solicitat și prin cererea adresată Tribunalului București, Secția Civilă care este competent să judece cauza în raport de domiciliul lor .
În motivarea cererii de intervenție au arătat că P. M. a avut trei copiii respectiv P. M.E. care este tatăl lor, P. C. tatăl reclamantului și P. E. căsătorită C..
În timpul vieții sale, bunicul a dispus prin testament ca fiecare dintre cei trei copiii să primească o cotă parte din averea sa (pământ și casă de locuit), cei doi copii C. și E. fiindcă au locuit în comun a Corlățel împreună cu părinții și au fost agricultori și au primit partea lor în natură încă din timpul vieții bunicului . Tatăl reclamantului – P. C. locuia în curte cu bunicul dar fiecare avea casa lui . Casa bunicilor și suprafața de 21 ha teren care au fost date fiului P. E. au rămas în folosința părinților pentru că acesta a locuit întâi la Vînju M. și apoi la T. S. .Prin urmare solicită ca reclamantul, să beneficieze în cauza de față de despăgubirile solicitate mai puțin pentru imobilul proprietatea lor P. E. .
În dovedirea cererii au depus la dosar următoarele înscrisuri: biletul de eliberare nr.1730/1954, adeverința temporară nr._/1954, acte de filiație, testamentul la care fac referire în cuprinsul cererii de intervenție, notificarea adresată în baza legii nr.10/2001, declarații de martori extrajudiciare, adresa nr. 1007/2001 a Primăriei Corlățel, copia extras de pe tabelul cu dislocații din Corlățel, procesele verbale de inventariere a Gospodăriei P. M., P. Constanți și S. I. C., s.c. nr.637/A/18.06.2003 a Tribunalului M., raportul de evaluare imobiliară extrajudiciar întocmit de expert I. C. V., copia cererii de chemare în judecată pe care au adresat-o Tribunalului București .
Cererea de intervenție a fost încuviințată în principiu în ședința publică din
18 mai 2010.
La termenul din 12.10.2010 reclamantul prezent în instanță a dat o declarație prin care a arătat că înțelege să renunțe la judecarea petitului privitor la acordarea despăgubirilor materiale pe care le-a solicitat în calitate de moștenitor al bunicului său P. M. iar la termenul din 9.11.2010 a arătat că înțelege să renunțe și la judecata petitului privind acordarea daunelor morale după bunicul P. M. .
Față de renunțarea la judecată precizată de reclamant prin declarația de la termenul din 12.10.2010, apărătorul intervenientelor a menționat că renunță la administrarea probei cu martori și cu interogatoriul reclamantului ,probe solicitate la un termen anterior .
În ședința publică din 23.11.2010 cauza a fost suspendată conform art. 242 pct.2 C.pr.civ., însă la cererea reclamantului și intervenientelor a fost repusă pe rol la 13 decembrie 2011.
S-au audiat sub prestare de jurământ martorii C. E. și T. V. declarațiile acestora fiind consemnate la filele 234 și 235 și s-au depus la dosarul cauzei rapoartele de expertiză întocmite de experții P. P. și B. M. la care a formulat obiecțiuni pârâtul și urmare a încuviin țării acestora, cei doi experti au depus la dosarul cauzei răspunsurile întocmite .
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată și reține următoarele:
Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamantul, atât în nume propriu cât și ca moștenitor al părinților P. C. și P. E. și al bunicului patern P. M. a solicitat obligarea pârâtului la acordarea daunelor morale în sumă de 700.000 euro, reprezentând echivalentul prejudiciului moral suferit ca urmare a condamnării tatălui său în perioada 1949-1954 și ulterior până în 1956 a deportării precum și a deportării sale împreună cu mama și bunicul patern în perioada 1951-1956 din localitatea Corlățel în județul Călărași, localitatea Roșeți Noi(O.) unde i s-a stabilit domiciliul obligatoriu și a despăgubirilor materiale în valoare de 300.000 lei reprezentând contravaloarea bunurilor mobile și imobile rămase în gospodăria autorilor, pe care nu le-au mai găsit când s-au reîntors, toate aceste bunuri fiind enumerate în cererea de chemare în judecată și în precizarea de acțiune depusă ulterior la termenul din 09.02.2010.
La judecata cererii privind acordarea despăgubirilor morale și materiale în calitate de moștenitor al autorului P. M., reclamantul a renunțat în ședințele publice din 12.10.2010, respectiv 9.11.2010, situație față de care, în încheierile de ședință pronunțate la respectivele termene, tribunalul a făcut incidența art. 246 C.pr.civ.
Față de renunțarea la judecată din partea reclamantului în ceea ce privește acordarea daunelor morale și materiale, act de voință la care părțile nu s-au opus dar au menționat că solicită cheltuieli de judecată ,cererea intervenientelor prin care solicită respingerea acțiunii sub aspectul acordării despăgubirilor după acest autor va fi respinsă ca rămasă fără obiect, însă se va face aplicarea disp.art. 246 al. 3 C.pr.civ.
Temeiul juridic invocat de reclamant pentru petitul având ca obiect daune morale, îl reprezintă dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea 221/2009, potrivit cărora, persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
Prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial din 15 noiembrie 2010, dispozițiile legale pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea au fost declarate neconstituționale, astfel că instanța trebuie să aibă în vedere art. 31 alin. 1 din Legea 47/1992 și dispozițiile art. 147 din Constituție potrivit cărora, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, iar pe durata acestui termen dispozițiile sunt suspendate de drept.
Termenul de 45 de zile calculat de la momentul publicării Deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial, s-a scurs.
În condițiile stabilite de art. 31 alin. 1 și 3 din Legea 47/1992 și art. 147 alin. 4 din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și obligatorie, efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția. Decizia este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că, după publicare, ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
Caracterul obligatoriuopozabil tuturoral deciziilor Curții Constituționale, prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, implică existența răspunderii juridice în cazul nerespectării acestor decizii, răspundere similară cu aceea a nerespectării unei legi adoptate de către Parlament sau a unei ordonanțe emise de Guvern, care decurge din caracterul imperativ al dispozițiilor art.1 alin.(3) din Constituție, potrivit cu care România este stat de drept. În lipsa unei astfel de răspunderi s-ar ajunge la înlăturarea de către una din puterile statului a acestui principiu fundamental, ceea ce este inadmisibil. De asemenea, nerespectarea unei decizii a Curții Constituționale poate consta, în lumina art.11 și 20 din Constituție, în răspunderea juridică, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, prin pronunțarea unei hotărâri a Curții Europene a Drepturilor Omului împotriva statului.
Concluzia care se impune este aceea că dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai poate aplica, instanța investită cu soluționarea unei acțiuni căreia i se aplica norma declarată neconstituțională continuând soluționarea cauzei și având obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale.
Prin decizia în interesul Legii nr.12/19.09.2011 pronunțată de ÎCCJ, s-a statuat că, declararea neconstituționalității dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 a avut drept consecință atât încetarea efectelor juridice ale acestora ,cât și imposibilitatea de a le invoca drept temei juridic în cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional in Monitorul Oficial, prin urmare, nu poate fi primită apărarea reclamantei în sensul că, efectele deciziei Curții Constituționale nu se răsfrâng asupra propriei acțiuni pentru faptul că, la momentul introducerii sale, norma instituită de art.5 alin 1 lit. a era aplicabilă.
Față de aceste considerente, cererea privind acordarea daunelor morale, formulată atât în nume propriu cât și ca moștenitor al părinților va fi respinsă ca neîntemeiată .
Referitor la petitul având ca obiect despăgubiri civile se rețin următoarele:
Potrivit art. 5 al.1 lit.b din Legea nr.221/2009, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 Decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane, soțul sau decenții acesteia până la gradul al II –lea inclusiv pot solicita instanței de judecată: a)…;b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor mobile confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare; c)…”.
După cu rezultă din precizarea de acțiune depusă de reclamant la fila 40, acesta a arătat că bunurile deținute în gospodărie de tatăl său P. M. C. anterior deportării și care nu au mai fost restituite sunt următoarele: o mașină de secerat și legat snopi, o magazie de cereale din scândură acoperită cu țiglă ; pătul pentru porumb acoperit cu țiglă; pivniță din paiantă cu două încăperi ; un șopron pentru furaje acoperi cu stuf; un șopron pentru adăpostit animale ; un grajd pentru animale cu două încăperi acoperit cu țiglă, 32 buc. din lemn esență salcâm ; 4 sobe de teracotă ; mobile în 3 dormitoare existentă în casa cu 4 camere, sală și antreu care a fost restituită tatălui său abia în anul 1977 de fostul CAP, dar distrusă și fără teracotă și mobilă; circa 200 de păsări; 2 vaci ; 2 cai; 20 de porci ; circa 40 de tone de grâu ; circa 10 tone de porumb ; circa 3 tone făină de grâu; circa 2 tone făină de porumb.
Potrivit art. 5 al.5 din Legea nr.221/2009 „ acordarea de despăgubiri în condițiile prevăzute la alin.1 lit.b atrage încetarea de drept a procedurilor de soluționare a notificărilor depuse potrivit Legii nr.10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau Legii nr.247/2005, cu modificările și completările ulterioare” .
În speță, prin notificarea nr.741/E/2001(fila 9), reclamantul în calitate de
moștenitor al autorului P. M.C. a solicitat despăgubiri conform Legii nr.10/2001 pentru aceleași bunuri înscrise în procesul verbal întocmit la 18.06.1951 cu ocazia deportării . Astfel, prin dispoziția nr.88/01.10.2005 emisă de Primarul comunei Corlățel s-a respins restituirea în natură a imobilelor menționate în notificarea nr.741/R/2001, reținându-se că acestea nu pot fi restituite în natură și s-a constatat calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului dispunându-se acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare . Reclamantul nu a făcut dovada că a atacat în instanță această dispoziție astfel că, o dată soluționată notificarea printr-o soluție dată de instituția competentă, pentru bunurile imobile nu mai poate pretinde despăgubiri în baza Legii nr.221/2009, deoarece cererea sa de despăgubiri s-a soluționat conform legii nr.10/2009 .
În ceea ce privește bunurile mobile și cerealele, tribunalul constată că acestea au fost dovedite cu certificatul nr.358/21.03.1991(f.299), procesul verbal de inventariere întocmit cu ocazia deportării (f.122) coroborate cu declarațiile martorilor audiați la cererea reclamantului și cu raportul de expertiză efectuat de expertul P. P., astfel că, se va admite în parte cererea de acordare a despăgubirilor materiale formulate de reclamant în calitate de moștenitor al tatălui său P. M.C.. În ceea ce privește recolta (grâu, porumb și făină) despre care face vorbire reclamantul în precizarea de acțiune, în condițiile în care nu a dovedit prin probe certe cantitatea acestora, văzând și disp.art. 1169 C.civ., tribunalul apreciază că existența acestora la momentul deportării nu a fost dovedită motiv pentru care nu vor fi reținute printre bunurile pentru care se vor acorda despăgubri .
În concluzie, față de de probele la care s-a făcut referire anterior, tribunalul constată că reclamantul este îndreptățit la despăguri în sumă de_ lei reprezentând contravaloarea următoarelor bunuri: 32 buc. lemn salcâm de diferite dimensiuni, un dulap garderobă cu oglindă, două mese de brad vopsite roșu, un pat cu saltea și așternut, 6 galerii de fag, un dulap brad vopsit, o masă de bucătărie, o sobă de teracotă din 120 cahle, bancă din lănteți, 4 mc lănteți din brad de diferite dimensiuni ; 200 păsări ; 2 vaci, 2 cai și 20 de porci .
În considerarea celor mai sus expuse, tribunalul urmează a pronunța o sentință prin care va admite în parte acțiunea, va obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de_ lei, cu titlul de despăgubiri materiale, va respinge cererea de intervenție în interes propriu ca rămasă fără obiect, va respinge cererea reclamantului privind acordarea daunelor morale și făcând aplicarea disp.art. 274 și 246 al.3 C.pr.civ. va obliga pârâtul către reclamant la 900 lei cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat și onorariu expertiză valorificată și pe reclamant către interveniente la 1.000 lei cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat, cu același titlu .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul P. E., cu domiciliul în Drobeta turnu S., ., jud. M., pârâtul S. R. reprezentat de M. Finanțelor P. cu sediul în București, sector 5, ., și intervenienții în nume propriu P. V. E., cu domiciliul în București, sector 2, Calea Moșilor, nr. 239, .. 1, ., P. M. G., cu domiciliul în București, sector 2, Calea Moșilor, nr. 239, .. 1, ., P. C. C., cu domiciliul în București, sector 2, Calea Moșilor, nr. 239, .. 1, ., având ca obiect despăgubiri la Legea 221/2009.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului în calitate de moștenitor de gradul I al autorului P. M.C-tin despăgubiri materiale în sumă de 44 352 lei.
Respinge cererea de intervenție în interes propriu ca rămasă fără obiect.
Respinge cererea reclamantului privind acordarea daunelor morale.
Obligă reclamantul să plătească intervenienților 1000 lei cheltuieli de judecată.
Obligă pârâtul către reclamant la 900 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Mai 2012, la sediul Tribunalului M..
Președinte, C. P. | ||
Grefier, I. M. G. |
PC/DR;ex.8
29.06.2012
Cod operator 2626
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2310/2012. Tribunalul... | Fond funciar. Decizia nr. 744/2012. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
