Contestaţie la executare. Decizia nr. 1339/2012. Tribunalul MEHEDINŢI

Decizia nr. 1339/2012 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 19-11-2012 în dosarul nr. 1339/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1339/R

Ședința publică de la 19 Noiembrie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. B.

Judecător G. C. Z.

Judecător F. M.

Grefier D. D.

Pe rol judecarea recursului civil formulat de contestatorul N. I. N., împotriva sentinței civile nr. 3665 din 23.08.2011, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, intimată fiind C. de A. de S. M., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință s-a luat act că, din oficiu, a fost repusă cauza pe rol pentru ca în conformitate cu dispozițiile art.248 și 252 cod procedură civilă, să se constate intervenită perimarea.

Constatând că dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 1 an de la data suspendării, instanța a invocat excepția perimării și a reținut cauza pentru soluționare.

INSTANȚA

Asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Drobeta Turnu Severin la data de 14.07.2011, contestatorul N. I N., a formulat contestație la executare împotriva titlului executoriu nr. 735 din 28.06.2011 și a somației nr. 735 din 28.06.2011 emise de către C. De A. De S. M., pe care le consideră nelegale și netemeinice și prin care i se imputa suma de 253,19 lei .

În motivarea contestației s-a susținut că a achitat contribuția la FNUASS și că nu este de acord cu aplicarea de penalități.

Contestația nu a fost întemeiată în drept.

În dovedirea contestației a depus la dosar titlul executoriu nr. 735 /28.06.2011 și somația nr. 735 /28.06.2011, acte medicale .

Intimata, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației la executare, ca nefondată.

A precizat că, contribuția lunară a persoanelor asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5 %, iar de la 01.07.2008 de 5,5% până la 31.12.2008, de la 01.01.2009 de 6,5% pentru anul 2010 și 2011 de 5,5% pentru perioada verificată, care se aplică la venituri din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit și venituri din activități ale persoanelor care exercită profesii libere sau autorizată potrivit legii să desfășoare activități independente dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară lunar, dacă este singurul venit asupra căruia se calculează contribuția.

În cazul reclamantului, termenul scadent a fost trimestrial, respectiv 15.03, 15.06, 15.09, 15.12 ale fiecărui an când datora contribuții FNUASS și nu de la data stabilirii acestor accesorii.

CAS M., are obligația de a coresponda numai cu asigurații aflați în evidență, actul inițial de evidență fiind declarația contribuabilului pe care acesta are obligația de a o depune anual la CAS M.. Persoanele care exercită profesii libere sau autorizate potrivit legii, au obligația să depună declarații fiscale privind veniturile realizate, nedepunerea acestor declarații dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a contribuțiilor.

Nedepunerea declarațiilor fiscal, este și a fost sancționată dând dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat.

De asemenea, contestatorul, avea obligația ca la începerea activității ca PF autorizată să se înregistreze la CAS M. cu declarații, să depună decizii de impunere estimative și anuale emise de către ANAF M., în baza cărora să i se calculeze debitul la FNUASS, pe care a luat la cunoștință, nu a achitat obligațiile de plată rezultate din veniturile nete realizate.

CNAS M., are obligația de a coresponda numai cu asigurații aflați în evidență, actul inițial de evidență este declarația contribuabilului care are obligația de a o depune trimestrial la CAS M..

În ceea ce privește dobânzile și penalitățile de întârziere, acestea se calculează pentru fiecare zi, începând cu ziua următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv, iar dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale, se prescrie în termen de 5 ani, dacă legea nu dispune altfel.

În baza deciziilor de impunere pentru anii 2005 – 2009 emise de ANAF, s-a calculat contribuția aferentă acestei perioade, plus dobânzile și penalitățile calculate pentru perioada 2005 – 2009 .

Contribuția la asigurările sociale de sănătate are regim juridic de creanță bugetară pentru care dobânzile și penalitățile de întârziere vor fi calculate conform procedurii instituite prin OG 92/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Prin sentința civilă nr. 3665 din 23.08.2011, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a respins acțiunea.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că prin decizia de impunere nr. A.C.C. 204 din 11.10.2010 emisă de intimată, s-a stabilit în sarcina contestatorului un debit total față de obligațiile la Fondul Național Unic de A. Sociale de S. în sumă de 449,31 de lei constituit din 201,38 contribuție stabilită suplimentar pentru perioada 2005- 2009 și 248 de lei obligații fiscale accesorii .

Din susținerile contestatorului și din întâmpinarea depusă de intimată, instanța a reținut că reclamantul a achitat integral debitul principal, fără însă să achite și dobânzile și penalitățile stabilite în sarcina sa, motiv pentru care au fost emise titlul executoriu nr. 735 din 28.06.2011 și somația nr. 735 din 28.06.2011 de către C. De A. De S. M., prin care i se imputa suma de 253,19 lei și pe care reclamantul le consideră nelegale și netemeinice .

Conform art. 119 din OG 92/2003 rep. Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen majorări de întârziere iar potrivit art. 120 alin. 1 din OG 92/2003 rep. Majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.

Din actul normativ menționat instanța a reținut că organul fiscal a emis actele de executare silită contestate în conformitate cu prevederile legale aplicabile .

De altfel nici contestatorul nu a menționat nici un motiv de nelegalitate a emiterii actelor de executare contestate, acțiunea sa având mai degrabă o motivație personală, respectiv lipsa veniturilor necesare achitării debitului reținut în sarcina sa.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs contestatorul, arătând că, instanța de fond nu a ținut cont de faptul că, intimată C. de A. de S. M. nu i-a comunicat debitul și cuantumul datoriilor, aflând despre acestea întâmplător după 6 ani de zile, de asemenea o anumită perioadă la C. de A. de S. M. nu s-a lucrat însă penalitățile au fost calculate și pentru această perioadă.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Examinând recursul în raport de excepția perimării, tribunalul constată că prezenta cauză este una în materie civilă.

Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 31.10.2011, instanța a dispus în baza art. 242 pct. 2 C. pr. civ. suspendarea judecării cauzei, pentru lipsa părților.

Constatând că de la data suspendării cererii a trecut mai mult de un an și părțile nu au efectuat nici un act care să ducă la întreruperea curgerii termenului de perimare, în temeiul art. 248 C. pr. civ., tribunalul urmează a constata perimat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat recursul civil formulat de contestatorul N. I. N., împotriva sentinței civile nr. 3665 din 23.08.2011, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, intimată fiind C. de A. de S. M..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Noiembrie 2012

Președinte,

L. B.

Judecător,

G. C. Z.

Judecător,

F. M.

Grefier,

D. D.

RED ZGC/BM

EX.2/ 18 decembrie 2012

Jud Fond A.F.G.

Cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 1339/2012. Tribunalul MEHEDINŢI