Contestaţie la executare. Decizia nr. 842/2012. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 842/2012 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 29-06-2012 în dosarul nr. 842/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR. 842/R
Ședința publică de la 29 Iunie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M.
Judecător S. C.
Judecător M. C. O.
Grefier T. I.
Pe rol judecarea recursului civil formulat de recurentul-contestator Președintele C. Județean M. împotriva sentinței civile nr. 2399 din 03.04.2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu intimatul M. I., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic C. R., pentru recurentul contestator, cu delegație depusă în ședință publică și avocat D. S. T., pentru intimat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri formulate sau excepții invocate de soluționat, instanța, potrivit dispozițiilor art.150 și următoarele cod procedură civilă, constată încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic C. R., pentru recurentul contestator, solicită admiterea recursului formulat, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii contestației la executare. Arată că art. 20 alin.1 din Decretul nr. 167/1958 ar fi fost incident în această cauză numai în cazul în care plata diferențelor salariale reprezentând cele două suplimente pentru anii 2004 -2005, ar fi fost efectuată de bunăvoie, fără a exista un titlul executoriu, cum este sentința nr.143/2009 sau în cazul în care plata ar fi fost efectuată după pronunțarea deciziei Curții de Apel C. nr.2740/28.05.2009, deci după constatarea prescrierii dreptului la acțiune.
Avocat D. S. T., pentru intimat, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală. Arată că din fișa fiscală privind impozitul pe veniturile din salarii pentru anul 2009, a intimatului, rezultă faptul că în luna martie 2009 aceasta a încasat numai drepturile salariale lunare cuvenite, drepturi care au fost impozitate potrivit normelor legale în vigoare la a ea dată, iar în luna mai se poate observa că intimatului i-au fost achitate și alte drepturi salariale așa cum reiese din expertiza contabilă efectuată în cadrul dosarului de executare. Rezultă că expertiza contabilă efectuată în carul dosarului de executare, este legală, din aceasta rezultă faptul că în luna iunie 2009 a fost achitată numai o parte din suma cuvenită, reprezentând drepturi salariale cuvenite pentru fiecare funcționar în parte. Cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise, chitanța reprezentând onorariu avocat și practică judiciară.
T R I B U N AL U L;
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, la data de 28.02.2012, sub nr._, contestatorul Președintele C. Județean M. a formulat contestație la executare pornită la cererea creditorului M. I..
În fapt a arătat că prin sentința nr.143/26.01.2009 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ contestatorul a fost obligat să plătească funcționarilor publici din aparatul de specialitate suplimentul postului de procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază începând cu data de 01.01.2004 până la încetarea raporturilor de serviciu, corespunzător datei numirii fiecărui funcționar public în cadrul C. Județean M. și timpului efectiv lucrat, drepturi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
Prin decizia nr.2740/28.05.2009 pronunțată de către Curtea de Apel C., ca urmare a recursului formulat de președintele C. Județean M., sentința s-a modificat în parte, în sensul că pentru perioada 01.01._05 a constatat prescris dreptul la acțiune al reclamanților.
După investirea hotărârii judecătorești, toți funcționarii publici din aparatul de specialitate al C. Județean M. au primit sumele restante actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective, conform hotărârii pronunțate de instanța judecătorească.
În urma calculului efectuat, a rezultat că intimatului i se cuvenea pentru perioada 04.12._08 suma netă de 17.456 lei actualizată cu indicele de inflație, sumă ce i-a fost achitată în două tranșe, respectiv: în data de 06.03.2009 a fost achitată suma de 8.476 lei, iar în data de 05.06.2009 i s-a achitat suma de 11.575 lei din care 2.595 lei reprezentând salariul aferent lunii mai 2009 și 8.980 lei reprezentând a doua tranșă din diferențele salariale privind suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare.
Cu privire la debitul stabilit prin raportul de expertiză contabilă, reprezentanta contestatorului arată că acesta provine din erori ale expertizei întrucât expertul nu a luat în calcul și nu a recunoscut suma de 8.476 lei, reprezentând diferențele salariale privind suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare achitată în data de 06.03.2009, și, de asemenea, expertul a actualizat sumele cuvenite creditorului cu indicele prețului de consum deși obiectivul expertizei contabile era actualizarea sumei cu coeficientul ratei de inflație așa cum a fost stabilit și de către instanța de judecată, prin sentința nr.143/2009 a Tribunalului M..
În drept cererea a fost întemeiată pe disp. art. 399-400 C.p.c.
A depus la dosar, stat de salarii privind acordarea diferențelor salariale din anii 2004 și 2005, spor de grad 25% și spor de treaptă 25%, stat de retribuții pe luna mai 2009.
În apărare, intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației formulată de contestator, ca nefondată .
A arătat că prin sentința civilă nr.143/26.01.2009 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ contestatorul a fost obligat să plătească funcționarilor publici din aparatul de specialitate suplimentul postului de procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază începând cu data de 01.01.2004 până la încetarea raporturilor de serviciu, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. Această sentință fiind executorie, Direcția Economică –serviciul contabilitate, din cadrul C. Județean M. a calculat drepturile fiecărui funcționar public, virându-se în contul de salariu al fiecăruia la data de 05.03.2009 o parte din suma cuvenită, pentru perioada 01.01._05.
Împotriva acestei sentințe, contestatorul a declarat recurs, iar prin decizia nr. 2740/28.05.2009 a Curții de Apel C. s-a admis recursul, modificându-se în parte sentința civilă nr. 143/2009, a Tribunalului M., în sensul acordării sumelor începând cu data de 04.12.2005, pentru intervalul 01.01._05, dreptul fiind prescris.
Contestatorul cu rea credință face vorbire, fără a face dovada prin documente contabile întemeiate, adică actul prin care s-a efectuat regularizarea sumelor acordate la data de 05.03.2009 și la data de 05.06.2009, acesta limitându-se numai la calculele contabile fără valoare, încercând să inducă în eroare instanța.
Mai mult din fișa fiscală privind impozitul pe veniturile din salarii pentru anul 2009, rezultă faptul că în luna martie 2009 acesta a încasat numai drepturile salariale lunar cuvenite, drepturi care au fost impozitate potrivit normelor legale în vigoare la acea dată, iar în luna mai, intimatului i-au fost achitate și alte drepturi salariale.
Reprezentantul intimatului mai arată că expertiza contabilă efectuată în cadrul dosarului de executare este legală, din acesta rezultă faptul că a fost achitată numai o parte din suma cuvenită, reprezentând drepturi salariale cuvenite fiecărui funcționar în parte, iar din conținutul expertizei reiese că la data de 05.06.2009 s-au regularizat sumele acordate pe data de 05.03.2009, diferența fiind achitată (conform extrasului de cont din data de 05.06.2009) urmând ca în urma actualizării acestei sume cu indicii corespunzători să-i fie achitat și drepturile reale cuvenite.
În concluzie, a solicitat respingerea contestației ca nefondată și menținerea ca legale și temeinice a formelor de executare contestate.
În drept, întâmpinarea a fost motivată pe disp. art. 115 C.p.c.
În temeiul art. 167 alin.1 C.p.c., instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
În cadrul probei cu înscrisuri au fost administrate următoarele înscrisuri: dosarul de executare nr. 239/E/2011 (filele 9-32), listă de calcul (filele 39-40), foi de virament bancar (filele 41-43), adeverință nr.2397/26.03.2012 eliberată de Consiliul Județean M. (fila 45), stat de salarii privind acordarea diferențelor salariale din anii 2004 și 2005, spor de grad 25% și spor de treaptă 25% (filele 46 – 47), stat de retribuții pe luna mai 2009 (fila 48), fișa fiscală pe anul 2009 (fila 53).
Judecătoria Drobeta Turnu Severin prin sentința supusă recursului a respins ca neîntemeiată contestația la executare, a fost admisă cererea intimatului de obligare a contestatorului la plata cheltuielilor de judecată și a fost obligat contestatorul să plătească intimatului suma de 500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că în fapt, prin cererea de executare silită (fila 10) din data de 03.11.2011, intimatul M. I. a solicitat Biroului Executorului Judecătoresc C. G. punerea în executare a titlurilor executorii reprezentate de sentința nr. 143/26.01.2009(filele 15-19) și decizia nr. 2740/28.05.2009 (filele 12-14), fiind constituit în acest sens dosarul de executare nr.239/E/2011 (filele 10-32), în care a fost încuviințată executarea silită prin încheierea din data de 18.11.2011 (filele 21-23) a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.
În cadrul dosarului de executare nr. 239/E/2011, a fost întocmit raportul de expertiză contabilă (filele 26-29) pentru a se determina întinderea obligației de plată a debitorului, respectiv contestatorul Președintele C. Județean M., procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 08.02.2012(fila 30), precum și somația din data de 10.02.2012 (fila 31) adresată debitorului de a plăti suma de 9074 de lei calculată potrivit raportului de expertiză contabilă și procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare.
Din raportul de expertiză contabilă efectuat în dosarul de executare nr. 239/E/2011, instanța reține că intimatului i se cuvenea cu titlu de drepturi salariale pentru perioada 04.12.2005 – decembrie 2008 suma de_ lei net, reactualizată cu indicele prețului de consum, această sumă fiind calculată în baza titlurilor executorii reprezentate de sentința nr.143/26.01.2009 (filele 15-19) și decizia nr.2740/28.05.2009 (filele 12-14), în acest raport identificându-se o singură plată efectuată de către contestator în data de 05.06.2009 în cuantum de_ lei brut, respectiv_ lei net, stabilindu-se de către expert că intimatul mai avea de primit de la contestator în data de 05.06.2009 suma de 6499 lei, pe care reactualizat-o cu indicele prețurilor de consum pentru perioada iunie 2009 – decembrie 2011, rezultând suma de 7349 lei.
În ceea ce privește prima apărare de fond invocată de către contestator, în sensul că în mod greșit reactualizarea sumei de plată în executarea celor două titluri executorii s-a făcut cu indicele prețurilor de consum, iar nu cu indicele inflației, instanța o va respinge ca neîntemeiată pentru considerentele următoare.
Din calculul contabil efectuat de către contestator (filele 39-40), instanța reține că acesta datora intimatului în executarea obligației prevăzute de cele două titluri executorii suma de_ lei net, astfel cum invocă contestatorul și în cererea de chemare în judecată (fila 2).
Având în vedere că suma pe care contestatorul recunoaște, cu titlu de mărturisire judiciară voluntară în accepțiunea art.1204 și art.1206 alin.1 C.civ., că o avea de plătit în executarea celor două titluri executorii, respectiv_ de lei net este mai mare decât suma pe care a pretins-o intimata că ar avea-o de primit în executarea celor două titluri executorii, respectiv_ de lei, instanța va înlătura ca neîntemeiată critica promovată de către contestator la adresa raportului de expertiză contabilă efectuată în dosarul de executare nr. 239/E/2011, în sensul că reactualizarea s-a făcut cu indicele prețurilor de consum, iar nu cu indicele inflației, deoarece contestatorul nu a suferit nicio vătămare prin acest calcul efectuat.
În ceea ce privește cea de a doua apărare de fond invocată de către contestator, în sensul că a efectuat două plăți către intimat, respectiv în data de 06.03.2009 a plătit suma de 8476 de lei, iar în data de 05.06.2009 a plătit suma de 8980 de lei, aceste plăți fiind efectuate în executarea obligației de plată rezultată din cele două titluri executorii, precum și faptul că stingerea obligației de plată s-a realizat prin compensarea sumei de 8476 de lei ca urmare a modificării sentinței nr.143 prin decizia nr. 2740 în sensul constatării prescripției pentru perioada_05, precum și prin plata sumei de 8980 de lei din data de 05.06.2009, instanța o va respinge ca neîntemeiată.
Astfel, din statul de plată de la fila 46-47 coroborat cu foaia de virament de la fila 42, instanța reține că debitorul Președintele C. Județean M. a plătit într-adevăr în luna martie 2009 suma de 8476 de lei creditorului M. I., însă, astfel cum reiese și din statul de plată (fila 46) și din concluziile orale pe fondul cauzei consemnate în practica, această sumă de bani a fost plătită pentru perioada 2004 – 03.12.2005, în executarea de bunăvoie a obligației de plată izvorâtă din sentința nr. 143/26.01.2009, până ca acest titlu executoriu să fi fost modificat în data de 28.05.2009 prin decizia nr.2740 a Curții de Apel C., în sensul constatării prescripției pentru perioada 2004 – 03.12.2005.
Pentru a putea opera compensația cu privire la suma de 8476 lei este necesar ca ambele părți să aibă calități reciproce de debitor și creditor, astfel cum prevede art. 1143 C.civ., numai că în ceea ce privește sumele de bani pentru perioada_05, pe care contestatorul le-a plătit de bunăvoie, iar nu ca urmare a vreunei executări silite și mai înainte de modificarea titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 143/26.01.2009, această modificare având loc în data de 28.05.2009 prin decizia nr. 2740, contestatorul nu avea calitatea de creditor, întrucât nu mai avea dreptul de a cere restituirea unei prestații pe care a executat-o de bunăvoie, iar nu ca urmare a executării silite, chiar dacă a executat o obligație prescrisă. Că este așa rezultă din dispozițiile art. 20 alin.1 din Decretul nr. 167/1958 potrivit căruia „Debitorul care a executat obligația după ce dreptul la acțiune al creditorului s-a prescris, nu are dreptul să ceară înapoierea prestației, chiar dacă la data executării nu știa că termenul prescripției era împlinit.”, acest text fiind aplicabil în raport cu data eventualei compensații.
Pe de altă parte, prescripția intervenită pentru anii_05, a stins numai dreptul la acțiune al intimatului, iar nu și dreptul material de creanță corelativ obligației contestatorului de a-i plăti suma de 8476 lei, astfel că și după stingerea dreptului la acțiune, subzistă dreptul de creanță al intimatului și obligația corelativă a contestatorului, fără a mai subzista concursul forței statale la realizarea dreptului de creanță, însă orice plată făcută de către contestator în îndeplinirea obligației sale este o plată datorată, iar nu nedatorată, astfel încât să poată cere restituirea.
Sintetizând cele menționate anterior, pentru considerentele în fapt și în drept expuse mai sus, pentru suma de 8476 lei nu a operat compensația, astfel încât în mod corect raportul de expertiză contabilă din faza de executare silită a reținut că îi mai este datorată această sumă de bani intimatului de către contestator în executarea obligației de plată pentru perioada 04.12.2005-decembrie 2008, pe care a reactualizată pentru perioada iunie 2009 – decembrie 2011 rezultând suma de 7349 de lei, sumă trecută în somația de la fila 31 și care a fost emisă în data de 10.02.2012 în dosarul de executare nr.239/E/2011 al B.E.J. C. G.,
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs recurentul contestator criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
In motivele de recurs recurentul contestator menționează că în mod greșit instanța de fond a reținut aplicabilitatea art. 20 alin. (1) din Decretul nr.167/1958 respingând contestația la executare ca neîntemeiată și consideră că nu poate opera compensația sumei datorate, plătită de contestator la data de 06.03.2009. Plata sumei de 8476 lei la data de 06.03.209 reprezintă diferențele salariale pentru suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare pentru anii 2004-2005, s-a făcut în temeiul unui titlu executoriu .
Faptul că sentința civilă nr.143/2009 (executorie de drept) a fost pusă în executare de bună voie și nu ca urmare a executării silite, nu conduce la pierderea dreptului de a cere restituirea prestației în cazul în care ulterior s-a constatat că prestația nu era datorată.
Recurentul contestator, în concluzie consideră că, art.20 alin 1 din Decretul nr.167/1958 ar fi fost incident în această cauză numai în cazul în care plata diferențelor salariale reprezentând cele două suplimente pentru anii 2004-2005, ar fi fost efectuată de bunăvoie, fără a exista un titlu executoriu, cum este sentința nr.143/2009 sau în cazul în care plata ar fi fost efectuată după pronunțarea deciziei Curții de Apel C. nr.2740/28.05.2009, deci după constatarea prescrierii dreptului la acțiune.
Intimatul M. I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală.
Contestatorul cu rea credință face vorbire, fără a face dovada prin documente contabile întemeiate, adică actul prin care s-a efectuat regularizarea sumelor acordate la data de 05.03.2009 și la data de 05.06.2009, acesta limitându-se numai la calculele contabile fără valoare, încercând să inducă în eroare instanța.
Din fișa fiscală privind impozitul pe veniturile din salarii pentru anul 2009, a intimatului, rezultă faptul că în luna martie 2009 aceasta a încasat numai drepturile salariale lunare cuvenite, drepturi care au fost impozitate potrivit normelor legale în vigoare la a ea dată, iar în luna mai se poate observa că intimatului i-au fost achitate și alte drepturi salariale așa cum reiese din expertiza contabilă efectuată în cadrul dosarului de executare. Rezultă că expertiza contabilă efectuată în carul dosarului de executare, este legală, din aceasta rezultă faptul că în luna iunie 2009 a fost achitată numai o parte din suma cuvenită, reprezentând drepturi salariale cuvenite pentru fiecare funcționar în parte.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate raportat la disp. art. 304 c.pr.civ. tribunalul constată că în cauză este incident motivul de recurs prev. de art. 304 pct 9 c.pr.civ astfel că va fi admis pentru următoarele considerente:
Din raportul de expertiză contabilă efectuat în dosarul de executare nr. 239/E/2011, instanța reține că intimatului i se cuvenea cu titlu de drepturi salariale pentru perioada 04.12.2005 – decembrie 2008 suma de_ lei net, reactualizată cu indicele prețului de consum, această sumă fiind calculată în baza titlurilor executorii reprezentate de sentința nr.143/26.01.2009 (filele 15-19) și decizia nr.2740/28.05.2009 (filele 12-14)
Tribunalul mai reține, că urmare a modificării sentinței nr.143/26.01.2009 prin decizia nr. 2740/28.05.2009 pentru perioada 01.01._05 s-a constatat intervenită prescripția dreptului material la acțiune .
Expertul a concluzionat că, contestatoarea a achitat la data de 5.06.2009 suma de_ lei cu titlu de diferențe salariale brute privind suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare respectiv_ lei diferențe salariale nete și mai avea de achitat la data de 5.09.2009 suma de 6499 lei respectiv 7349 lei actualizată cu indicele prețurilor de consum.
Din raportul de expertiză contabilă reiese că expertul nu a avut în vedere achitarea de către recurenta contestatoare a sumei de 8476 lei în baza titlului executoriu sentința civilă 143/26.01.2009 .
Potrivit art. 1145 din vechiul C. civil aplicabil la momentul executării obligației, compensația nu are loc decât între două datorii care sunt certe, lichide și exigibile.
Pentru a opera compensația este necesar ca acele datorii să fie și simultane, întrucât finalitatea acestei operațiuni juridice se limitează doar la plata restului necompensat, împiedicând astfel părțile să facă plăți inutile. În privința simultaneității aceasta trebuie să existe la momentul la care cel puțin una dintre părți cere executarea obligației.
În cauză, deși potrivit art.20 alin.1 din Decretul nr. 167/1958 debitorul care a executat obligația după ce dreptul la acțiune al creditorului s-a prescris, nu are dreptul să ceară înapoierea prestației, chiar dacă la data executării nu știa că termenul prescripției era împlinit, trebuie totuși observat că debitorul contestator și-a executat nu obligația inițială izvorâtă din raporturile de muncă și în legătură cu care prin decizia nr. 2740/ 28. 05.2009 pentru perioada 01.01._05 s-a constatat intervenită prescripția dreptului material la acțiune ci obligația stabilită într-un titlu executor reprezentat de sentința nr.143/ 26.01. 2009.
Este adevărat că această din urmă sentință nu a fost pusă în executare silită dar întrucât era definitivă și avea caracter executoriu, debitorul și-a executat obligația cuprinsă în acest titlu de bună voie iar manifestarea sa a fost făcută nu numai pentru a da eficiență dispoziției cuprinsă în art.3711 alin.1 C.pr.civ. și potrivit căreia obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie dar și pentru a evita atât tergiversarea executării unei obligații stabilite într-o hotărâre judecătorească cât și eventualele cheltuieli de executare.
Față de acestea constatând că debitorul contestator nu a făcut altceva decât să se supună puterii unei hotărâri și că trebuie acordată prevalență executării benevole a unei hotărâri judecătorești, ca efect al actului de justiție, în raport cu executarea silită, tribunalul apreciază că în cauză nu sunt incidente disp.art. art.20 alin.1 din Decretul nr. 167/1958 și prin urmare ambele părți au calități de creditor și debitor simultan, putând deci opera compensația datoriilor reciproce.
În raport de acestea tribunalul constată că urmare compensației sumei de 8476 lei plătită la data de 06.03.2009 debitorul,conform și raportului de expertiză și-a executat întreaga obligație cuprinsă în titlurile executorii reprezentate de sentința nr.143/26.01.2009și decizia nr. 2740/28.05.2009 pentru perioada cuprinsă între 04.12.2005 – decembrie 2008 și prin urmare nu se mai impunea emiterea unei somații pentru executarea obligației întrucât aceasta a fost executată.
Pentru aceste motive apreciind că recursul este întemeiat în baza art.312 alin.1 ș 2 C.pr.civ.,va fi admis ,modificată sentința în sensul că va fi admisă contestația și vor fi anulate formele de executare întocmite în dosar de executare nr.239/E/2011 al B. C. G..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de recurentul-contestator Președintele C. Județean M. împotriva sentinței civile nr.2399 din 03.04.2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în contradictoriu cu intimatul M. I..
Modifică sentința.
Admite contestația.
Anulează formele de executare silită îndeplinite de B. C. G. în dosarul nr. 239/E/2011.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.06.2012, la sediul Tribunalului M..
Președinte, M. C. O. | Judecător, A. M. | Judecător, S. C. |
Grefier, T. I. |
OMC/LI/2 ex.
Jud. fond Z. D.
Confidențial cod.op.2626
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 829/2012. Tribunalul MEHEDINŢI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 697/2012. Tribunalul... → |
|---|
