Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 10/2012. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 10/2012 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 13-01-2012 în dosarul nr. 10/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
Sentinta civila Nr. 10/2012
Ședința publică de la 13 Ianuarie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C. O.
Grefier L. I.
Pe rol judecarea cauzei civile formulată de reclamanții P. Florița, B. E. în contradictoriu cu pârâtul S. R., R. DE M. FINANȚELOR P., având ca obiect Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic C. C. pentru pârât lipsă reclamanții.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care;
Nemaifiind alte cereri formulate sau excepții invocate de soluționat, instanța, potrivit dispozițiilor art. 150 și următoarele cod procedură civilă, a constat încheiate dezbaterile și a acordat cuvântul asupra cauzei civile de față;
Consilier juridic C. C. pentru pârâtă a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
TRIBUNALUL;
Asupra cauzei civile de față;
Constată că prin cererea înregistrată sub nr._ la data de 07.03.2011 reclamanta P. Florița, a chemat în judecată pe pârâtul S. R. reprezentat prin M. Finanțelor P. pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța acesta să fie obligat la plata sumei de
- 500.000 lei reprezentând despăgubiri morale deoarece în perioada 18.06._56, a fost deportată forțat stabilindu-i-se domiciliu obligatoriu împreună cu părinții săi .
-1.000.000 euro despăgubiri morale pentru părinții săi M. E. și M. I. ambii decedați;
- despăgubiri materiale în sumă de 360.000 euro sau echivalentul în lei la data plății pentru bunurile mobile și imobile pe care părinții reclamantului le-au deținut iar S. R. nu le-a mai restituit;
Reclamanta a mai arătat că la înapoierea în localitatea de domiciliu după încetarea deportării i-au fost restituite următoarele bunuri:o casă, o bucătărie,un pătul, 0,77 ha teren,o magazie și suprafața de 10,41 ha teren.
Mai susține reclamanta că la data deportării părinților săi le-au fost luate de autoritățile timpului :20 oi, 2 proci, 6 butoaie din lemn,4 butii,iar de pe suprafața de 1,50 ha teren din zona satului Poroinița ,. fost tăiați toți salcâmii, de pe suprafața de 6 ha s-au luat grâul, de pe 1,50 ha i s-a recoltat porumbul ,respectiv și de pe suprafața de 4 ha teren i-a fost recoltat tot porumbul ,terenuri aflate în satul T., jud.M.. i-au fost tăiați toți salcâmii.
Reclamanta a mai precizat că în cuantumul daunelor materiale mai trebuie cuprinse și c/val. bunurilor mobile ce au fost lăsate cu ocazia deportării în casa bătrânească respectiv:un șifonier cu două canate, o dormeză,două putini din lemn de stejar,un bufet de vase, patru mese din lemn de bard,o mașină de cusut,o mașină de gătit și toate geamurile cu tot cu rame, două remorci pline de lemne, 8 dulapuri de bard,legumele cultivate pe suprafața de 25 ari ce nu au mai fost recoltate de lata deportării. Pentru toate bunurile mobile și imobile reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri materiale
In motivarea acțiunii reclamanta a mai arătat că au fost transportați în vagoane laolaltă cu animalele,fiind lăsați în Câmpia Bărăganului.Au îndurat frigul ,foamea,mizeria ,au fost lipsiți de asistență medicală. Si-au construit bordeie acoperită cu stuf,iar în iarna anului 1956 li s-au ridicat restricțiile.In această perioadă părinții reclamantei au decedat.
Pe rolul Tribunalului M. la data de 08.03.2011 a fost înregistrat dosarul nr._, prin care reclamanta B. E.(nepoată) a chemat în judecată pe pârâtul S. R. reprezentat prin M. Finanțelor P. pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța acesta să fie obligat la plata sumei de
- 500.000 lei reprezentând despăgubiri morale deoarece în perioada 18.06._56, a fost deportată forțat stabilindu-i-se domiciliu obligatoriu împreună cu părinții și bunicii săi.
-1.000.000 euro reprezentând despăgubiri morale sau echivalentul în lei la data plății pentru pentru bunicii săi M. I. și M. E..
-360.000 lei despăgubiri materiale sau echivalentul în lei la data plății pentru bunurile mobile și imobile pe care bunicii săi le-au deținut ,iar S. R. nu le-a mai restituit.
Reclamanta a precizat că la întoarcerea din B. nu le-au mai fost restituite o magazie și suprafața de 10,41 ha teren. Odată cu deportarea în B. autoritățile statului din anul 1951 le-au luat 20 de oi, 2 porci, 6 butoaie din lemn, 4 butii ,iar de pe 1,50 ha teren din satul Poroinița, .-au toți salcâmii și de pe suprafața de 6 ha i s-a luat grâul pe care l-a cultivat în primăvara anului deportării lor.
Reclamanta a mai arătat că au fost transportați în vagoane laolaltă cu animalele,fiind lăsați în Câmpia Bărăganului.Au îndurat frigul ,foamea,mizeria ,au fost lipsiți de asistență medicală. Si-au construit bordeie acoperită cu stuf,iar în iarna anului 1956 li s-au ridicat restricțiile.
Prin încheierea de ședință din 01.04.2011 reprezentanta pârâtului a invocat excepția de conexitate în dosarul nr._ ,întrucât pe rolul instanței se afla dosarul cu nr._ /2010,având același obiect, partea a solicitat despăgubiri de pe același autor ,iar prin aceeași încheiere s-a dispus trimiterea dosarului nr._ la dosarul nr._ cu termen de judecată la data de 29.04.2011 în vederea verificării condițiilor de conexitate
Prin încheierea de ședință din data de 29.04.2011 s-a dispus în baza art. 164 alin.1 c.pr.civ. conexarea cauzei la dosarul nr._ .
In motivarea acțiunii au fost depuse la dosar un set de înscrisuri;acte de filiație, certificate de naștere, căsătorie și deces,hotărârea nr.136/15.01.1991, decizia nr._/11.04.1991 pe numele P. Florița, decizie pensie limită de vârstă,procură generală 4194/19.11.2010,împuternicire avocațială,xerocopie carnet membru AFDF P. Florița nr.1058/28.02.1994
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
Analizînd actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Potrivit disp. art. 3 din Legea 221/2009 este considerată măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei securități având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu dacă a fost întemeiată pe decizia 200/1951 a Ministerului Afacerilor Interne .
Reclamanții au solicitat prin acțiunea dedusă judecății acordarea daunelor morale pentru prejudiciul suferit de reclamanți și părinți, ca urmare a dislocării.
Art. 5 alin 1 lit. a din Legea 221/2009 care prevedea posibilitatea acordării daunelor morale a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1358 din 21.10.2010 a Curții Constituționale publicată în MO din 15 noiembrie astfel că trebuie avute în vedere disp. art. 31 alin 1 din Legea 47/1992 și disp. art. 147 din Constituția României .
În raport de aceste dispoziții decizia de neconstituționalitate este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că, după publicare, decizia are efect în cauzele aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor .
Concluzia care se impune este aceea că dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai aplică, instanța investită cu soluționarea unei acțiuni căreia i se aplică dispozițiile declarate neconstituționale, continuând soluționarea cauzei, are obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale .
În măsura în care este necesar, instanța judecătorească aplică direct dispozițiile Constituției de care depinde soluționarea procesului, în lipsa unei reglementări legale care să fi înlocuit dispozițiile declarate neconstituționale, promovând actualitatea principiilor statului de drept .
Din această perspectivă se reține că reclamanții au beneficiat de măsuri reparatorii cu caracter pecuniar în baza Decretului Lege 118/1990, care se apreciază că sunt suficiente în raport cu suferința resimțită .
De altfel prin Decizia nr.12 în dosarul nr. 14/2011 ICCJ s-a pronunțat în sensul admiterii recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de Apel G. și a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art.5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Conform art. 3307 alin. 4 din codul de procedură civilă această decizie este obligatorie pentru instanțele judecătorești .
Referitor la despăgubirile materiale solicitate de reclamante reprezentând echivalentul valorii bunurilor nerestituite se constată că în ceea ce privește bunurile mobile nu s-a făcut dovada deținerii acestor bunuri și nici dovada confiscării reclamantele nedepunând la dosar un eventual proces verbal de confiscare .
Declarațiile martorilor audiați în cauză nu se coroborează cu nici o altă probă, de altfel un singur martor are cunoștință despre deținerea de către autorii reclamantelor a anumitor bunuri în momentul deportării, celălalt martor neputând confirma existența acestora .
În ceea ce privește bunurile imobile solicitate tribunalul constată că reclamantele au depus la dosarul cauzei o . acte de vânzare cumpărare sau donație anterioare datei la care autorii au fost deportați însă nu au făcut dovada că au intrat în proprietatea statului și nu au fost înapoiate în temeiul legilor speciale .
Față de aceste considerente Tribunalul va respinge acțiunea .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții P. Florița, domiciliată în Vînju M. ,. B. E.,domiciliată în Drobeta Turnu Severin,.,nr.17,jud.M. în contradictoriu cu pârâtul S. R., R. DE M. FINANȚELOR P. cu sediul în București, ..
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Ianuarie 2012 la sediul Tribunalului M.,
PREȘEDINTE
O. M.
GREFIER
L. I.
OMC/LI/5 ex.
Cod.op.2626
| ← Fond funciar. Decizia nr. 299/2012. Tribunalul MEHEDINŢI | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 29/2012.... → |
|---|








