Pretenţii. Sentința nr. 1211/2014. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1211/2014 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 30-06-2014 în dosarul nr. 317/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 317/A/2014
Ședința publică de la 30 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C. O.
Judecător A. M.
Grefier L. I.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelantul reclamant S. C. J. DE U. C. împotriva sentinței civile nr. 1211/20.03.2014 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin ,intimat fiind C. M. A., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că, nemaifiind alte cereri de formulat și dosarul fiind în stare de judecată s-a trecut la soluționarea apelului de față;
INSTANȚA
Asupra apelului de față;
Prin cererea adresată Judecătoriei Drobeta Turnu Severin,la data de 11.12.2013 și înregistrată sub nr._ reclamantul S. C. Județean de Urgență C. în contradictoriu cu pârâtul C. M. A. a solicitat ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtul la plata sumei de 5138,75 lei reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu serviciile medicale, reactualizată cu indicele de inflație până la data plății efective a debitului.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în data de 11.12.2010, pârâtul a fost internat la Secția NCH a Spitalului C. Județean de Urgență C. în perioada 11.12 – 17.12.2010, iar contravaloarea zilelor de spitalizare a fost în cuantum de 5138,75 lei, sumă ce nu a fost achitată până în prezent, fiind întrunite astfel condițiile generale ale răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 și 999 C. Civil precum și condițiile prevăzute de art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
A învederat reclamantul că solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 5138,75 lei, reactualizată cu indicele de inflație până la data plații efective a debitului, întrucât având în vedere dispozițiile art.313 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, că sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii se servicii medicale, că pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, iar spitalul în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata, întrucât pârâta a fost victima unui accident/agresiune, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acesteia potrivit Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condițiile acordării asistentei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și art. 313 din Legea 95/2006, cheltuielile de spitalizare pentru agresiuni, accidente rutiere, accidente de muncă și boli profesionale nu se suportă din fondul asigurărilor sociale de sănătate, astfel încât spitalul trebuie să deconteze Casei de Asigurări.
A arătat faptul că, spitalul în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicală acordată, întrucât pârâtul a fost victima unei agresiuni, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia nu sunt suportate din Fondul național de asigurări de sănătate și are obligația de a le restitui către Casa de Asigurări de Sănătate D.,.
A apreciat că, printr-o simplă interpretarea gramaticală a dispozițiilor art.313 alin. 1 din actul normativ mai sus menționat, rezultă ca cel obligat la repararea prejudiciului este persoana care prin fapta proprie a produs o vătămare sănătății altei persoane, însă printr-o interpretare teleologică se ajunge la concluzia că în acele situații în care, din culpa beneficiarului îngrijirilor medicale nu a fost stabilită persoana a cărei faptă proprie să fi produs o vătămare, cel obligat la repararea prejudiciului este chiar beneficiarul.
Cu alte cuvinte, fapta ilicită a beneficiarului de servicii medicale constă tocmai în lipsa sa de diligență în stabilirea persoanei vinovate, că în cazul în care a acceptat ideea că doar persoana vinovată de vătămarea sănătății altei persoane trebuie obligată la repararea prejudiciului ar presupune implicit posibilitatea reparării efective, în condițiile în care, în lipsa oricăror demersuri judiciare ale celui vătămat, nu se poate vorbi de vinovăția celui presupus a fi produs această vătămare
Având în vedere faptul că pârâta a fost victima unui accident de circulație/agresiune, iar unitatea a efectuat cheltuieli și a asigurat asistență medicală pârâtului, este evident că unitatea, în speță, S. C. Județean de Urgență C., a suferit o diminuare a patrimoniului, fără ca pentru aceasta să existe o justă cauză, că la baza diminuării patrimoniului a stat atitudinea pârâtului care nu a făcut demersurile legale pentru a de identifica persoana culpabilă și nu a înțeles să solicite tragerea la răspundere a celui care 1-a accidentat,
A precizat de asemenea că acest text de lege stabilește clar care sunt persoanele împotriva cărora furnizorii de servicii medicale se pot îndrepta în vederea recuperării cheltuielilor efectiv ocazionate de asistența medicală acordată - adică persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane - fără să prevadă și posibilitatea furnizorilor de servicii medicale de a se adresa în anumite condiții împotriva persoanelor vătămate, legea 96/2006, fiind o lege specială de la care nu se poate deroga, fiind cunoscută regula potrivit căreia pe cale de interpretare nu pot fi create excepții în drept, că din dispozițiile legale menționate se poate concluziona faptul că, pârâtul avea obligația să efectueze demersurile legale, pentru a stabili vinovăția autorului accidentului/agresiunii, chiar și numai în scopul rezolvării obligațiilor ce rezultă din acordarea serviciilor medicale, demers nedovedit anterior demarării acțiunii în instanța, astfel, se poate prezuma că pârâtul își recunoaște culpa, constând în omisiunea sau neglijența de a întreprinde demersuri judiciare pentru a face dovada ca starea sănătății sale a fost afectată de o altă persoană care ar răspunde față de furnizorul de servicii medicale conform dispozițiilor art.313 din Legea 95/2006.
De asemenea a arătat că practica judiciară a stabilit că și o persoană spitalizată poate avea calitate procesuală pasivă, atunci când nu depune minimum de diligente pentru a identifica autorul faptei ilicite, iar în situația în care din culpa beneficiarului îngrijirilor serviciilor medicale acordate, nu a fost stabilită persoana a cărei faptă proprie să fi produs o vătămare, cel obligat la repararea prejudiciului este chiar beneficiarul, în caz contrar în situația în care instanțele naționale ar accepta ideea că doar persoana vinovată de vătămarea sănătății altei persoane, trebuie obligată la repararea prejudiciului, ar presupune imposibilitatea reparării efective și integrare a prejudiciului, în condițiile în care în lipsa oricăror demersuri judiciare a celui vătămat, nu se poate vorbi de vinovăția celui presupus a fi produs această vătămare.
Referitor la angajarea răspunderii civile delictuale a autorului faptei a arătat că aceasta presupune întrunirea a patru condiții cumulative - existența faptei ilicite, existența unui prejudiciu, existența legăturii de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul produs și vinovăția făptuitorului, că prejudiciul cauzat unității constă în contravaloarea serviciilor medicale acordate pârâtului cu internarea acestuia în cadrul Spitalului C. Județean de Urgență C., că acest prejudiciu are un caracter cert și determinat, cuantumul rezultând din decontul de cheltuieli atașat prezentei, el nefiind reparat până în prezent și reprezintă paguba efectiv cauzată instituției care a acordat îngrijirile medicale și în al cărui patrimoniu s-a produs un efect negativ ca urmare a nerecuperări cheltuielilor ocazionate de tratamentul medical acordat pârâtului/ei, că raportul de cauzalitate între fapta săvârșită și prejudiciul produs, ca legătură de la cauză la efect, rezultă din materialitatea acestora
A precizat că este îndeplinită și condiția vinovăției făptuitorului ca atitudine psihică a acestuia față de fapta sa și prejudiciul produs, în momentul săvârșirii faptei, în cazul răspunderii civile delictuale răspunderea autorului faptei fiind antrenată chiar în cazul celei mai ușoare forme a culpei, culpa levissima, că debitul solicitat reprezintă, potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006 "prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata" și face parte din categoria "altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat" definit de art. 21 din Codul de Procedură Fiscală cu privire atât la conținutul cât și cuantumul creanțelor fiscale, că în același timp obligațiile fiscale sunt definite de art.22 al Codului de procedura Fiscala: - obligația de a plăti la termenele legale, impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat: obligația de a plați majorări de întârziere, aferente impozitelor, taxelor, contribuțiilor, și altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligării de plata accesorii, că termenul de prescripție al dreptului la acțiune, este de 5 ani și potrivit alin. 1 termenul începe să curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept conform dispozițiilor art. 131 Cod procedură fiscală, întrucât debitul menționat în cererea de chemare în judecată este o creanță bugetară, că potrivit Codului fiscal creanța bugetară constă în impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte venituri bugetare, precum și accesoriile acestora, că debitul solicitat face parte din categoria alte venituri bugetare, întrucât unitatea, în calitate de furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera aceste sume de bani și de a le returna Casei de Asigurări de Sănătate.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 998 și 999 C. Civil, 112 Cod Procedura Civila și art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăți.
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru, conform art. 17 din Legea nr. 146/1997 cu modificările și completările ulterioare..
În dovedirea acțiunii a depus la dosarul cauzei decont de cheltuieli.
Având în vedere că pârâtul C. M. A. nu a depus întâmpinare în termenul de 25 zile prevăzut de art. 201 alin. 1 C.proc.civ., instanța față de dispozițiile art. 201 alin. 4 C.proc.civ., a constatat întrunite condițiile prevăzute de lege pentru fixarea primului termen de judecată și s-a dispus citarea părților.
La termenul din 20.03.2014 instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, respectiv înscrisurile atașate la dosar.
Judecătoria Drobeta Turnu Severin prin sentința supusă apelului a respins acțiunea formulată de reclamantul S. C. Județean de Urgență C., cu motivarea că, din cuprinsul inscrisurilor depuse la dosar de catre reclamanta rezulta ca paratul C. M. A. a beneficiat de servicii medicale de urgenta, fiind internat la Sectia Neurochirurgie a Spitalului C. J. de U. C. in perioada 11.12.2010 – 17.12.2010, astfel cum rezulta din foaia de observatie clinica generala intocmita de unitatea medicala sus amintita (fila 4), paratul fiind victima unei agresiuni.
Cheltuielile de spitalizare ocazionate de internarea paratului C. M. A. in perioada sus amintita s-au ridicat la suma de 5138,75 lei, potrivit decontului de cheltuieli intocmit de unitatea medicala (fila 4).
Prin prezenta actiune reclamanta Spitalului C. J. de U. C. solicita obligarea paratului C. M. A., victima a unei agresiuni, la plata sumei de 5138,75 lei, reprezentand cheluieli de spitalizare, invocand in drept dispozitiile art. 313 din Legea nr. 95/2006.
Prevederile art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii statueaza urmatoarele: persoanele care prin faptele lor aduc daune sanatatii altei persoane raspund potrivit legii si au obligatia sa repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentand cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata. Sumele reprezentand cheltuielile efective vor fi recuperate de catre furnizorii de servicii medicale.
Din analiza textului de lege mai sus enuntat rezulta ca legiuitorul a stabilit in mod imperativ categoria de persoane careia ii revine obligatia de a repara prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, constand in cheltuielile de spitalizare ocazionate de asistenta medicala acordata, in sensul ca aceasta obligatie revine persoanelor care prin faptelor lor au adus daune sanatatii altei persoane. Ca atare, furnizorul de servicii medicale nu se poate indrepta cu solicitarea sa de recuperare a cheltuielilor de spitalizare ocazionate de asistenta medicala acordata chiar împotriva persoanei vatamate, intricat dispozițiile legale aplicabile in aceasta materie nu prevăd aceasta posibilitate.
În ceea ce privește referirile făcute de reclamantă la art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanța constată că textul de lege invocat de aceasta este inoperant împotriva pârâtului, deoarece pârâtul nu este o persoana care să fi adus prin fapta sa daune sănătății persoanei spitalizate, ci este chiar persoana căreia i-au fost produse aceste vătămări.
Potrivit art. 220 din Legea nr. 95/2006, persoanele care nu fac dovada calitatii de asigurat beneficiază de servicii medicale numai in cazul urgentelor medico chirurgicale.
Instanța are in vedere si dispozițiile art. 92 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 potrivit cărora acordarea asistentei medicale publice de urgenta, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului si un drept al cetățeanului.
Totodată, potrivit disp. art. 91 din Legea nr. 95/2006 statuează ca asistenta medicala publica de urgenta in faza spitaliceasca este asigurata de spitalele orasenesti, municipale, judetene si regionale aflate in structura Ministerului Sanatatii Publice si/sau a autoritarilor publice locale.
De asemenea, conform prevederilor art. 93 din Legea nr. 95/2006, finanțarea acordării asistentei medicale publice de urgenta se face de la bugetul de stat si din venituri proprii, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, prin bugetele ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, din donații și sponsorizări, precum și din alte surse prevăzute prin lege.
Instanța apreciază ca nefiind întemeiate apararile reclamantei in sensul ca paratul in calitate de persoana vătămata trebuie sa suporte aceste cheltuieli intrucat acesta nu a depus la unitatea medicala dovezi privind numele făptuitorului sau daca acesta a formulat plângere penala împotriva persoanei vinovate. Sub acest aspect instanta amintește ca nu exista nici o dispoziție legala care sa oblige persoana vătămata, in speta paratul C. M. A., sa formuleze plângere penala împotriva făptuitorului. De asemenea, nu se poate retine nici faptul ca persoana vătămata, prin omisiune nu si-a îndeplinit o obligație prevăzuta de lege, astfel incat omisiunea sa ii fie imputabila si sa constituie temei al răspunderii civile.
Legiuitorul prin instituirea prevederilor art. 313 din Legea nr. 95/2006 a urmărit consacrarea cadrului legal de atragere a raspunderii civile a persoanei care a savarsit . si nicidecum de îngrădire a drepturilor persoanei vatamate. Instanța apreciata ca fiind absurd a considera ca persoana vatamata printr-un fapt propriu sa beneficieze de asistenta medicala de urgenta gratuita, pe cand persoana vatamata prin fapta unui tert sa fie obligata la plata acestui serviciu. Acest raționament este susținut si de argumentul potrivit căruia in situația in care persoana vătămata ar fi avut calitatea de persoana asigurata, prin aplicarea prevederilor art. 313 din Legea nr. 95/2006 s-ar realiza o plata nedatorata.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a formulat apel reclamantul S. C. J. DE U. C., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
In motivele de apel apelantul reclamant a susținut că instanța de fond a dispus respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată. S-a reținut in motivarea sentinței apelate faptul ca potrivit dispozițiilor art. 313 alin 1 din Legea 95/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii si au obligația sa repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicala acordata. Dispozițiile legale menționate sunt invocate atât in cererea de chemare in judecata, cat si in motivarea apelului, chiar apelantul arătând faptul ca din interpretarea lor gramaticala rezulta ca cel obligat la repararea prejudiciului este persoana care prin fapta proprie a produs o vătămarea sănătății altei persoane. Textul de lege indicat anterior stabilește in mod clar, așa cum indica chiar apelantul, persoanele împotriva cărora furnizorii de servicii medicale se pot îndrepta in vederea recuperării cheltuielilor efectiv ocazionate de asistenta medicala acordata, fără sa prevadă si posibilitatea furnizorilor de servicii medicale de a se adresa, in anumite condiții, împotriva persoanelor vătămate.
Ținând cont de dispozițiile art. 313 din Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sănătății "pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă in toate drepturile si obligațiile procesuale ale caselor de asigurați de sănătate dobândesc calitatea procesuala a acestora " iar, spitalul in calitate de furnizor de serviciu medicale are obligația de a recupera prejudicial cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile elective ocazionate de asistenta medicala acordata, iar sumele ocazionate de spital cui tratamentul acordat acestuia nu sunt suportate din Fondul de asigurări de sănătate.
Apelantul reclamant menționează în motivele de apel faptul ca, sumele ocazionate de unitățile sanitare eu serviciile medicale ,acordate pacienților victime ale accidentelor de circulație/agresiunilor, trebuie recuperate de furnizorii de servicii medicale, în speța de fata S. C. Județean de Urgență C..
S. raportează lunar situația pacienților ca fiind victimele accidentelor /agresiunilor Casei de Asigurări de Sănătate D., care ulterior solicită banii încasați pe fiecare caz în parte.
In procedura prealabilă intimatul nu a formulat întâmpinare.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor invocate, se constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.
Nu poate fi primită susținerea apelantului că din acest text de lege se poate concluziona faptul că, pârâta avea obligația să efectueze demersurile legale, pentru a stabili identitatea și vinovăția agresorului, chiar și numai în scopul rezolvării obligațiilor ce rezultă din acordarea serviciilor medicale, câtă vreme, însuși legiuitorul stabilește pe cel responsabil de suportarea cheltuielilor rezultate din acordarea serviciilor medicale precizând expres că acesta este persoana care prin fapta ei aduce daune sănătății altei persoane .Interpretarea dată de apelant nu rezultă din nici un text legal, iar unde legea nu distinge, nici instanța nu o poate face.
Așadar față de dispozițiile legale menționate, având în vedere că făptuitorul este obligat să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, iar nu persoana vătămată, pârâta nu poate fi obligat la plata acestora.
Față de considerentele expuse, apreciind că sentința instanței de fond este legală și temeinică, în baza 480 alin.1 C.pr.civ., apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul reclamant S. C. J. DE U. C. cu sediul în C., ., județul D., având Cod fiscal_ împotriva sentinței civile nr. 1211/20.03.2014 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin ,intimat fiind C. M. A., cu domiciliul în Drobeta Turnu Severin, ., județul M., CNP_,ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 30.06.2014 la sediul Tribunalului M..
Președinte, M. C. O. | Judecător, A. M. | |
Grefier, L. I. |
OMC/LI/4 ex.
Jud.fond C. F.
Confidențial cod.op.2626
| ← Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 287/2014.... | Pretenţii. Decizia nr. 48/2014. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
