Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Sentința nr. 169/2012. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 169/2012 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 04-09-2012 în dosarul nr. 169/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. M.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 169/2012
Ședința publică de la 04 Septembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M.
Grefier N. C. B.
M. P. reprezentat prin procuror A. D. din cadrul Parchetului de pe lângă tribunalul M..
***
Pe rol judecarea, după casare, a cauzei civile privind pe reclamanta M. Administrației și I. – Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date și pe intimatul U. T. P., având ca obiect limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează lipsa părților, după care, nemaifiind alte cereri, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul pe fond.
Reprezentanta Ministerului P. a pus concluzii de admitere a cererii și de limitare a exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului pe teritoriul Italiei.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului M. la data de 05.01.2011, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a solicitat suspendarea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a numitului U. T. - P. .
În motivarea cererii, a arătat că pârâtul a fost expulzat din Italia la data de 27.09.2010 în baza Decretului Prefectului de R., măsura fiind luată datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada șederii în Italia, reținând atenția gradul scăzut de integrare a pârâtului în perimetul statului italian și având în vedere că acesta a avut o activitate infracțională, prin care a adus atingere ordinii și siguranței publice, fiind arestat pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.
Cererea a fost întemeiată pe disp. art.38 lit. b din Legea nr.248/2005.
În dovedire s-au depus la dosarul cauzei cuponul de plată nr.2809, talon din 27.09.2010, declarația pârâtului, proces –verbal din 27.09.2010 și hotărârea Prefectului de R..
Prin sentința civilă nr.30/7.02.2012, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active și s-a respins sesizarea ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă - Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, în contradictoriu cu pârâtul U. T.-P.
P. a dispune astfel, instanța a reținut că: prin Hotărârea Guvernului nr.1347/2007 s-a aprobat planul de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia ca urmare a situației create prin adoptarea de către Statul Italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu.
La obiectivul nr. 2 lit. d al acestui plan, se prevede înaintarea de către M. DGP sau, după caz, de I. Național pentru Evidența Persoanelor către instanță a dosarului de îndepărtare.
Prin Hotărârea Guvernului nr.1347/2007 s-a aprobat planul de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia ca urmare a situației create prin adoptarea de către Statul Italian a noilor reglementări ce vizează îndepărtarea de pe teritoriu.
La obiectivul nr.2 lit.d al acestui plan, se prevede înaintarea de către Direcția Generală de Pașapoarte sau, după caz, de I. Național pentru Evidența Persoanelor către instanță a dosarului de îndepărtare. Demersul trebuie efectuat în directă corelare cu prevederile art. 38 lit. b din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate. Art. 38 lit. b din Legea nr. 248/2005 prevede că restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români se poate dispune cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat.
Competența sesizării instanței în cazul prevăzut de art. 38 lit. b aparține, conform art. 39 alin. (2) din Legea nr. 248/2005, instituției cu competențe în domeniul apărării ordinii publice sau siguranței naționale care deține date ori informații cu privire la activitatea pe care persoana o desfășoară sau urmează să o desfășoare în străinătate.
În raport cu aceste dispoziții legale, se ridică problema de a știi dacă reclamanta este titular al dreptului de a solicita restrângerea dreptului la liberă circulație, potrivit legii, întrucât calitatea procesuală constă in identitatea între persoana reclamantului și cel care este titular al dreptului, precum și între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde ca este obligat în raportul juridic supus judecății.
Prin urmare trebuie recurs la verificarea cerințelor legale prevăzute cumulativ în dispozițiile legale enunțate anterior și care se referă la: 1. instituția să aibă competențe în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranței naționale și 2. instituția cu asemenea competențe, deține date sau informații cu privire la activitatea pe care persoana o desfășoară sau urmează să o desfășoare în străinătate.
Într-adevăr, potrivit art. 1 alin. 3 din Hotărârea de guvern nr. 1367/2009 privind înființarea, organizarea și funcționarea Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, Direcția face parte din structurile de ordine și siguranță publică din subordinea Ministerului Administrației și I., fiind parte componentă a Departamentului de ordine și siguranță publică.
Dar, din analiza dispozițiilor legale care stabilesc atribuțiile Direcției, deci competențele, rezultă că aceasta are atribuții cu privire la organizarea și coordonarea activității de evidență a persoanelor, precum și la gestionarea și administrarea la nivel național a bazelor de date privind evidența persoanelor, cărților de identitate, pașapoartelor, permiselor de conducere, certificatelor de înmatriculare a vehiculelor și a altor documente necesare persoanelor în relațiile cu statul.
Așadar această instituție nu deține în sensul la care se referă legea, date cu privire la activitatea pe care persoana o desfășoară sau urmează să o desfășoare în străinătate, astfel că această cerință legală nu este îndeplinită și apelanta reclamantă nu apare titular al dreptului de a sesiza instanța pentru restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în cazul prev. de art. 38 lit. b din lege.
Este nerelevantă împrejurarea că, potrivit Obiectivului nr. 2 din Hotărârea nr. 1347/2007 privind Planul de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia, care se referă la aplicarea unor măsuri de către structurile competente din subordinea MAI, din momentul în care cetățenii români expulzați ajung pe teritoriul României, respectiv inițierea demersurilor pe baza cărora, ulterior, să fie luată de către autoritățile judecătorești o decizie vizând interzicerea deplasării acestora în Italia pe o perioadă determinată - este prevăzută la lit. d înaintarea de către DGP sau după caz, INEP către instanță a dosarului de îndepărtare.
„Dosarul de îndepărtare” care conține datele cu privire la activitatea desfășurată și care a justificat măsura expulzării, este întocmit de autoritățile italiene fiind transmis împreună cu cetățeanul expulzat și preluat de structurile competente ale MAI și ulterior înaintat instanței, potrivit celor arătate în precedent.
Totodată, potrivit aceleiași hotărâri de Guvern structura responsabilă pentru îndeplinirea obiectivului, iar nu măsurilor, este ministerul (fost M.), actual MAI. Prin urmare, înaintarea „dosarului de îndepărtare” de către o structură a acestuia, nu echivalează cu atribuirea unei competențe de sesizare a instanței, neexistând identitate între „deținătorul” dosarului de îndepărtare și instituția care solicită restrângerea dreptului în sensul Legii 248/2005. Instanța judecătorească nu este sesizată cu îndepărtarea persoanei, ci cu luarea unei măsuri de limitare prin restrângere a exercitării dreptului la liberă circulație, iar „dosarul de îndepărtare” furnizează doar probe în susținerea solicitării.
Or, în aceste condiții, instituția la care se referă disp. art. 38 lit. b din lege cu competențe în domeniul ordinii publice, se apreciază ca nefiind o structură a ministerului care preia și înaintează „dosarul de îndepărtare”, fie și cu personalitate juridică, cum este reclamanta. În caz contrar, s-ar admite ideea ca astfel de cereri, (în cazul ordinii publice, iar nu apărării sau siguranței naționale), să nu fie formulate întotdeauna de aceeași instituție cu competențe în domeniu, ci fie de DGP (când documentul de călătorie a fost pașaportul ), fie de reclamantă (când documentul a fost cartea de identitate).
De menționat că, atunci când legiuitorul a intenționat să stabilească expres atribuții în sarcina unor structuri ale ministerului – DGP sau IGPF, din perspectiva legitimării procesuale active în privința solicitării de limitare a exercitării dreptului la libera circulație, a făcut-o prin disp. art. 39 alin. 1 cu referire la cazul prev. de art. 38 lit. a din lege, sau prin art. 42 alin. 1 rap. la art. 40 lit. d, iar prin HG 1367/2009 și HG 1347/2007, nu este prevăzută o asemenea atribuție în sarcina reclamantei – ca structură a MAI.
Împotriva sentinței nr.30/07.02.2011, s-a declarat apel de către M. Administrației și I. – Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date .
Prin decizia civilă nr.200/31.03.2011 a Curții de Apel C., s-a admis apelul, s-a schimbat sentința și s-a constatat încetată de drept procedura judiciară având drept obiect restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Italia pentru pârâtul U. T. P..
Împotriva acestei decizii a formulat recurs M. Administrației și I. – Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date .
Prin decizia nr.1844/14.03.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis recursul declarat de M. Administrației și I. – Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, s-a casat decizia nr.200/31.03.2011; s-a admis apelul declarat de M. Administrației și I. – Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, s-a desființat sentința nr.30/07.02.2011 și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceiași instanță. .
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului M. sub nr._ .
Examinând cererea în raport de criteriile stabilite prin decizia de casare, instanța reține și constată următoarele:
Prin declarația dată la 27.09.2010, pârâtul arată că a ieșit legal din țară în iulie 2009, tranzitând Ungaria și Austria cu destinația Italia, unde a avut un conflict cu fratele său U. B., fiind reținut de autoritățile italiene și condamnat la un an și patru luni în închisoare pentru violență și rezistență la organele publice oficiale, iar după un an și trei luni de detenție, la data de 9.08.2009 a fost returnat de autoritățile italiene în România.
Conform Legii nr.248/2005, restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate a cetățenilor români se poate dispune pe o perioadă de cel mult trei ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat, însă acestea trebuie să fie interpretate și aplicate în conformitate cu legislația europeană și cu Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și a protocoalelor adiționale la aceste convenții.
Astfel, potrivit art.27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004, privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii uniunii și membrii familiilor acestora:
,,Sub rezerva dispozițiilor prezentului capitol, statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice.
Măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranță publică respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri.
Conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății. Nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală.
Din dispozițiile textelor citate anterior, care se aplică direct (principiul efectului direct al dreptului comunitar a fost consacrat în Hotărârea Curții din 5 februarie 1963, E. H. en Loos c. Adminitratie der E., 26/62, S. p.3) și cu prioritate față de dreptul intern (principiul supremației dreptului comunitar a fost consacrat prin Hotărârea Curții din 15 iulie 1964, C. c. E.N.E.L., 6/64, S. 1964, p.1141), rezultă că restrângerea dreptului la liberă circulație se poate dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, respectându-se totodată principiul proporționalității.
În cauză instanța apreciază că măsura care se cere a fi luată față de pârât este direct proporțională cu scopul urmărit și nu încalcă astfel dreptul la liberă circulație, pârâtul fiind judecat și condamnat la un an și patru luni în închisoare pentru violență și rezistență la organele publice oficiale.
Or, cum pârâtul, deși ajunsese de puțin timp pe teritoriul Italiei a săvârșit fapte antisociale, împotriva sa fiind dispusă o măsură privativă de libertate, acesta a pus în pericol ordinea publică internă a statului italian iar prezența sa constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății. Prin urmare a îngrădi dreptul acestuia la libera circulație înseamnă a da eficiență normelor ce protejează societatea în ansamblul ei împotriva faptelor antisociale.
În ceea ce privește perioada pe care s-ar impune restrângerea dreptului pârâtului la liberă circulație, având în vedere cele arătate anterior în legătură cu conduita pârâtului instanța apreciază că se impune limitarea acestui drept pe o perioadă de un an.
În raport de aceste considerente, cum s-a făcut dovada că există o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății care să justifice luarea acestei măsuri, apreciind astfel că cererea formulată este întemeiată și că se impune restrângerea dreptului de circulație al pârâtului, în baza art. 38 lit.a și 39 din L.248/2005, o va admite și va dispune limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate pe teritoriul Italiei pentru pârâtul U. T. P. pentru o perioadă de un an.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea privind pe reclamanta M. Administrației și I. – Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, cu sediul în mun. București, ..2, sector 6 și pe intimatul U. T. P., cu domiciliul în mun. Drobeta Turnu Severin, ..12, ., ., Județul M..
Dispune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului U. T. P. pe teritoriul Italiei pe o perioadă de 1 an.
Cu apel.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Septembrie 2012.
Președinte, C. M. | ||
Grefier, N. C. B. |
Red. MCM
Dact. CNB.
21 Septembrie 2012
Cod operator 2626
| ← Anulare act. Decizia nr. 890/2012. Tribunalul MEHEDINŢI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 905/2012. Tribunalul... → |
|---|
